2.19.2021

Când va adopta România moneda euro

 


România ar putea adera la spațiul Schengen în acest an și va adopta euro după 2024 - 2025, a declarat joi premierul Florin Cîțu.

„Parcursul pentru euro a fost puțin întârziat de această criză din 2020. Este nevoie de convergență reală. Vom recupera în perioada 2021 - 2024, dar trebuie să fim constienți că aderarea la euro va fi după 2024”, a spus Florin Cîțu, la Digi24.

Premierul spune că este greu să aderi la zona euro în criză, dar că România își menține obiectivul și că aderarea presupune reformarea economiei, pentru că în interiorul zonei euro competiția este foarte dură. Intrarea în antecamera zonei euro în 2024 - 2025, iar adoptarea monedei europene ar putea avea loc în 2027 - 2028.

Cîțu spune că România ar putea intra în spațiul Schengen în acest an.

„România este gata să intre în Schengen din 2011. A apărut discuția cu MCV-ul. Trebuie să corectăm această problemă anul acesta. Vom face tot posibilul să avem un raport favorabil MCV. Dacă toate merg bine și avem un raport favorabil, putem să sperăm să continuăm discuțiile de aderare la Schengen chiar de anul acesta. Dar, repet, depinde de noi”, a spus premierul.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/florin-citu-moneda-euro-florin-citu-593959.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu