2.25.2021

BOTNIȚARILOR : ”Voi, fără mine, nu existaţi. Sunteţi nişte umbre pe pereţii unei peşteri”

 


Acum, de 26 ianuarie, să recunoaștem ce ne-a adus național comunismul lui Nicolae Ceaușescu: puterea națiunii române de a înfrunta orice, fără panică, fără să fugă, creând și dezvoltând ! E ziua celui care ne-a făcut să fim altfel – de fapt, ne-a făcut… să fim !

Motto: ”Pentru că voi, fără mine, nu existaţi.

Sunteţi nişte umbre pe pereţii unei peşteri”

Corneliu Vadim Tudor

Anul 2020 a fost fără îndoială cel mai ciudat an, un an al impotenței mondiale – fără drame, doar cu o maximă și penibilă impotență. De la est la vest nimeni nu a putut, într-un an de zile, să vină de hac acestei… molime, pandemii, intoxicări, conspirații mondiale sau… ce naiba o fi ! Și, din păcate, neputința continuă și în acest an.

Mai grav, cred că definește ce se va petrece de acum încolo. O lume mai mult sau mai puțin închipuit bolnavă, care ascultă cele mai ciudate comenzi și care, atenție – NU are nicio confirmare concretă că eforturile și sacrificiile făcute sunt cu vreun folos ! De fapt, lumea de azi trăiește într-o mega iluzie, fantasmagorie -  sau într-o minciună !

Lipsa certitudinilor, a explicațiilor clare din partea specialiștilor contribuie la această situație care tinde să se transforme într-un episod dramatic, poate chiar tragic, ce ar putea rămâne consemnat în istorie drept cea mai bună dovadă a neputinței și mizeriei sistemului capitalist impus de ”lumea civilizată”.

Repet ce am mai spus la un moment dat: pentru cei care au trăit în România ”Deceniilor de înfăptuiri mărețe” este imposibil de acceptat sloganul actual ”Stați acasă” – ca fiind marea ”rezolvare” a virusului.

Voi relua niște idei pe care le-am mai scris, undeva la începutul anului trecut. În primul rând, aceea că am crescut într-o țară în care nimic nu putea opri dezvoltarea – nici inundațiile, nici cutremurul, nici seceta, nici munții, nici străinii ! O țară în care nimeni nu ”stătea acasă” la greu ! Și acum auzim soluția după 30 de ani de ”libertate” și ”capitalism”: ”Stați acasă” !

La un moment dat, presa preluase porecla coronavirusului: ”Virusul fără leac” !... Ori, acum, iată că vaccinurile nu sunt certe, nu se știe nici când și cât protejează, dacă producătorul livrează la timp etc. etc. Iar de ”după colț” apar alte „tulpini”, alte amenințări, care nu se știe dacă sunt vulnerabile la vaccin, reiterând ideea că, de fapt, e ceva… fără leac !

Așa ceva, în secolul XXI ?! Așa ceva, să fii fără apărare în ”Cea mai puternică alianță militară din istorie” ? În această minunată ”lume civilizată”, în Uniunea care ne-a cerut și pielea de pe noi ca să ne accepte în clubul său „select” ?!

Da, în aceste momente vedem adevărul, sub forma unui fenomen uluitor: neputința marilor state și ”alianțe”, a ”lumii civilizate”, capabile să arunce planeta în aer – dar incapabile să facă față unui virus, unei situații de criză – altfel spus, incapabile să își apere populația ! Cetățenii !

De ce asta ? – întrebam în urmă cu un an. Răspunsul este cam același: pentru că, se vede acum, statelor puternice, ”lumii civilizate”, nu le-a păsat niciodată de cetățeni ! De fapt, este neputința sistemului - a capitalismului și a uneltei sale mincinoase,  democrația pluripartită - de a face ceva bine pentru oameni, pentru societate, pentru viitor ! 

Și, da, e foarte clar: capitalismul a denaturat existența umană – din ființă superioară, creatoare, unită la bine și la greu, într-un consumator, gregar, interesat de profitul murdar, fără idealuri, fără noblețe ! Da, capitalismul a generat războaie, neo-colonialism și sclavagism modern, arme peste arme, dar și otrava socială a promiscuității generalizate, ascunsă sub masca perfidă ”Trăiește-ți clipa” !

Da, omul capitalismului este o efemeridă, ”muști de-o zi” – nu cel despre care copiii și nepoții să spună peste decenii ”Tata a construit Porțile de Fier, Vidraru, Transfăgărășanul, Combinatul, platforma industrială Republica sau uzina ”23 August” etc. etc.!...”. 

De fapt, ”lumea civilizată” a vizat doar profitul unor minorități și dominația mondială ! Pentru asta nu au dat cetățenilor și popoarelor nici cultură și nici sănătate – ci consum, dependență, incultură și minciuni manipulatorii ! 

Repet marele adevăr pe care vor să-l ascundă: așa s-a întâmplat și în trecutul nu prea îndepărtat, când marile puteri, ”lumea civilizată”, au dat oamenilor… războaie mondiale, atacuri cu gaze de luptă, cu arme nucleare, distrugerea orașelor cu bombe incendiare, holocaustul, crize economice și financiare – dar nu au putut face față marii epidemii de gripă spaniolă, nu și-au scos cetățenii din analfabetism, au ținut continente întregi în sclavia coloniilor, în foamete și subdezvoltare.

Scriu acest editorial – în parte reluat pe baza unei scrieri de anul trecut – pentru că e ziua celui care ne-a făcut să fim altfel – de fapt, ne-a făcut… să fim, ca să repet o expresie inspirată a lui Liviu Pleșoianu ! Nicolae Ceaușescu, în timpul căruia am atins forma cea mai evoluată social și uman a socialismului de orientare națională, ne-a făcut SĂ FIM !   

Să spunem lucrurilor pe nume: adevărul e că ”frumosul” regat al României avea multe județe cu populație majoritar analfabetă – asta o arată chiar Enciclopedia lui Dimitrie Gusti, nu „propaganda” comunistă ! Marea majoritate a zonei rurale nu avea lumină electrică, unitățile medicale erau o raritate, școlile la fel… În schimb, oamenii aveau parte de crize politice, căderi de guverne, alegeri cu scandal și minciuni… ca acum ! Și proprietatea asupra majorității economiei era la fel ca acum… străină și evazionistă ! Asta a preluat comunismul !

Așa că, oricât s-ar strădui ”lumea civilizată” să blameze comunismul, acesta a adus alfabetizare și cultură de masse, electrificare, drumuri, spitale și dispensare, fabrici – și toate aparțineau poporului! Nu unei minorități sau unor grupuri străine orientată doar către profit cu orice preț !

La noi, național comunismul lui Nicolae Ceaușescu a adus o dezvoltare puternică, într-un ritm uluitor, în toate domeniile - inclusiv în industria farmaceutică ! Da, fabricile care azi produc medicamente necesare – chiar vitale ! – în bătălia cu coronavirusul au fost create sau dezvoltate în perioada Ceaușescu !

O precizare esențială: Nicolae Ceaușescu nu a dezvoltat industria farmaceutică și nici vreo altă ramură economică din ”noroc”, ”paranoia” sau „orgoliu” – ci ca urmare a unei ”gândiri corecte” – așa cum recunosc specialiștii de azi - și a faptului că a ascultat și pus în practică sfaturile celor mai luminate minți ale domeniului !

”Norocul” nostru e că-capitalismul nu a apucat decât vândă această industrie, nu (încă) să și o dărâme. ”La noi, politica de dezindustrializare a fost cvasi-criminală”, spune acum un important director din industria farmaceutică, subliniind ”Cinstit vorbind, trăim din fabricile de medicamente făcute înainte de 1989 și care au avut șansa să intre pe mâna unor investitori strategici și nu să fie distruse, ca în alte domenii”.

Întrebare: oare ”experții” și ”partenerii” din UE și SUA, care ne-au tras de urechi să ne demolăm industria ”comunistă”, nu sunt de vină pentru această ”politică de dezindustrializare cvasi-criminală” ? Ba da, pentru că ei au fost principalii beneficiari ai ”dezindustrializării cvasi-criminale”, transformându-ne din concurenți, în consumători, cărora, iată, acum le spun ”Stați acasă”! Nu ne cerea și acum puțin timp Zuckerman, penibilul ambasador al SUA, să privatizăm ce a mai rămas al poporului ?

Întrebare: cum oare va afecta epidemia de acum boala de care suferim de 31 de ani -  cretinismul și nemernicia cu care aruncăm cu noroi în Nicolae Ceaușescu și epoca de care ar trebui să fim mândri ?!

Acum, de 26 ianuarie, să mai amintim ceva ce a mai adus național comunismul lui Nicolae Ceaușescu: puterea națiunii române de înfrunta orice, fără panică, fără să fugă, reconstruind și dezvoltând! România lui Ceaușescu a înfruntat inundațiile dezastruoase din 1971 sau urmările devastatoare ale marelui cutremur din 1977, la fel cum a avut tăria de spune NU actului samavolnic al ”partenerului strategic” din 1968! România lui Ceaușescu era o țară mândră și puternică, nu una căreia să i se spună… ”Stai acasă”!

România lui Ceaușescu zăgăzuia ape, tăia munții cu șosele și tuneluri – și, mai ales, însemna ceva atât în lume, cât și pentru cei care erau mândri de țara lor!

Era România românilor, nu o anexă ”strategică”, privatizată. Începea ”Epoca de aur”, nu… epoca ”Stați acasă”! Era o Românie pentru care NU exista „nu putem face”! Mărturiile încă există, cu tot efortul ”lumii civilizate” de a le dărâma și chiar de a le șterge din istorie și din memoria românilor ”euro-atlantici”.

De aceea azi, 26 ianuarie 2021, titrez cu maximă certitudine: avem nevoie de Nicolae Ceaușescu! De voința și puterea marelui conducător, de curajul său de a ridica fruntea pentru a privi viitorul și orice provocare drept în ochi! De înțelepciunea lui de a se baza pe valorile românești, fără a se coborî la golănime  - ci de a asculta mințile luminate ale românilor !

Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu pentru a înțelege că în primul rând trebuie să ne regăsim, ca români și constructori, nu ca emuli gregari, umili și pervertiți !

Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu ca să fim conștienți de ceea ce am realizat în istoria recentă, că am uimit lumea cu puterea de construi, de a produce, de a crea. A-l uita pe Ceaușescu înseamnă a accepta că sunt hoți, curve, săracii Europei, bătaia de joc a Occidentului și lacheii Americii! Și încă niște lachei prost plătiți, ba chiar jefuiți !

Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu ca de o carte de istorie corectă – și pentru a înțelege ce este și ce va fi cu noi !

Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu, pentru că avem nevoie de noi, cei demni și puternici, nu de false și străine modele, perverse și fără de Dumnezeu.

Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu pentru a-i reface acel odios ”proces” din 1989, nu pentru el – ci pentru noi, pentru a scăpa odată de blestemul unei uriașe nedreptăți și crime istorice !

Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu ! Și punct.

Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/columnists/20210126/33377541/Avem-nevoie-de-Nicolae-Ceauescu.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu