Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 10.000 de kilograme de deșeuri din sticlă, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare, anunță Poliția de Frontieră într-un comunicat.
Automarfarul era condus de un român
În urma controlului specific efectuat asupra unui ansamblu rutier condus de un șofer român, s-a constatat că acesta transporta cantitatea de 10.000 de kilograme deșeuri din sticlă.
'În cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un șofer român în vârstă de 32 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din sticlă.
Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus-menționat, lucrătorii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul transporta cantitatea de 10.000 de kilograme deșeuri din sticlă.', mai arată comunicatul.
Deșeurile din Grecia aveau ca destinație o societatea comercială din Călărași
Cele 10 tone de deșeuri din sticlă erau încărcate din Grecia și aveau ca destinație, o societate comercială situată pe teritoriul României, în județul Călărași.
Pentru întreaga încărcătură transportată, șoferul automarfarului a prezentat documentație de notificare pentru circulația transfrontalieră care nu era completă.
În cauză, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijlocul de transport rutier, a precizat Poliția de Frontieră.
În ultimele zile, la Vama Giurgiu au mai fost oprite peste 77 de tone de deșeuri din diferite materiale
'Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a patru ansambluri rutiere, cantitatea de 77.790 de kilograme de deșeuri din material plastic, aluminiu și zinc, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare.', arăta un alt comunicat al Poliției de Frontieră, de sâmbătă, 29 mai.
În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că cele patru transporturi erau încărcate din Bulgaria și aveau ca destinație diferite societăți comerciale situate pe teritoriul României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu