Ingeniozitatea şi puterea de convingere a femeilor sunt, uneori, de neegalat. Două chinezoaice din Mongolia au reuşit să convingă 19 bărbaţi să le ia de neveste, scopul fiind acela de a-i deposeda de bunuri.
Femeile aveau şi trei complici şi planurile lor ar fi mers ca unse dacă, la un moment dat, unul dintre „soţi” nu ar fi descoperit pe internet o filmare de la nunta… „soţiei” lui cu un alt bărbat. Cei 19 bărbaţi au fost înşelaţi cu peste 2 milioane de yuani, adică aproximativ 300.000 de euro.
Autoritățile din Mongolia Interioară, regiune autonomă din China, i-au reţinut pe cei cinci infractori, cele două femei şi cei trei bărbaţi care treceau drept membri de familie. Schema de escrocherie pe care o practicau cei cinci era una elaborată. Aceasta a implicat încheierea a 19 căsătorii, relatează South China Morning Post.
În momentul în care unul dintre cei 19 „soţi” a descoperit pe o reţea de socializarea filmarea de la nunta „soţiei” lui, a mers la poliţie. Ancheta a scos la iveală faptul că „soția” făcea parte dintr-un grup infracţional de cinci persoane care puseseră la cale o escrocherie ingenioasă.
Începând din anul 2019, femeile convinseseră 19 bărbaţi să le ia de neveste. Lucru deloc dificil în condiţiile în care mirii proveneau din zone rurale, unde își găsesc foarte greu partenere de viață întruct numărul bărbaților este mai mare decât cel al femeilor.
Odată ce-i convingeau să le ia de soţii, „miresele” le pretindeau cadouri de logodnă în bani sau obiecte de valoare. Bărbaţii erau convinși să amâne înregistrarea legală a căsătoriei sub diverse pretexte.
Femeile le erau prezentate potenţialilor parteneri de un „pețitor”, complice la schema de escrocherie. La momentul când s-a descoperit toată povestea, una dintre femei era căsătorită de doar două luni cu primul bărbat, dar a stat cu el doar 10 zile, spunând că trebuie să aibă grijă de părinții grav bolnavi.
Anchetatorii au descoperit că cele două femei acționau identic și își găseau partenerii prin intermediul aceluiași pețitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu