1.04.2021

Decizie criminală - Iohannis a anunţat: ”vaccinarea anti-coronavirus va dura 8 ani şi 4 luni”

 


Primit cu festivitate la nivel înalt (comandantul Raed Arafat şi colonelul Valeriu Gheorghiţă), cu pupitru instalat în mijlocul străzii la Vama Nădlac 2, cu discursuri transmise în direct pe toate televiziunile, Vaccinul anti-Covid părea să fie personajul principal al acestui început de an.
Teoria era următoarea: într-un termen scurt va fi vaccinată întreaga populaţie, aşa încît restricţiile nu-şi vor mai avea rostul şi vor fi eliminate. Numai că, apelînd la aritmetică, ne dăm seama că lucrurile nu stau deloc aşa, cel puţin în România! Din acest punct de vedere, ne mirăm că nimeni din presă sau din partidele de opoziţie nu a remarcat absurdul acestei teorii care ar fi valabilă doar dacă România ar primi într-un timp scurt toate dozele necesare, adică 40.000.000 (patru zeci de milioane), cîte două pentru fiecare cetăţean.
GERMANIA A ACHIZIŢIONAT 136,3 MILIOANE DE DOZE PENTRU 68 MILIOANE DE LOCUITORI. ISRAEL A VACCINAT DEJA 10% DIN POPULAŢIE
Pentru a înţelege exact despre ce este vorba, să vedem mai întîi ce informaţii avem din Germania despre vaccinare.
Cităm de pe site-ul „Deutsche Welle”: „Este vorba despre 85,8 milioane de doze de vaccin de la producătorul BioNTech din Mainz și partenerul său american Pfizer și de 50,5 milioane de doze de vaccin de la compania farmaceutică americană Moderna, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Federal al Sănătății. Cu un total de 136,3 milioane de doze de vaccin, peste 68 de milioane de persoane din Germania ar putea fi vaccinate de două ori, cum este necesar, potrivit specialiștilor. Astfel s-ar putea obţine așa-numita imunitate de turmă, care presupune vaccinarea a 60 până la 70 la sută din populaţie. În Germania, aceasta ar însemna imunizarea a circa 58 milioane de persoane”.
Aşadar, Germania deja şi-a asigurat dozele necesare pentru dubla vaccinare a întregii populaţii! În plus, în Germania s-a pus la punct şi infrastructura pentru vaccinarea unui număr atît de mare de cetăţeni. Iată, de pildă, cum s-a amenajat o Hală din Frankfurt:




Cu toate acestea, conform celor de la „Deutsche Welle”, Premierul landului Bavaria, Markus Söder, este nemulţumit: ”Trebuie să grăbim ritmul”!
În ciuda organizării impecabile a operaţiunii de vaccinare din Germania, nemulţumirea lui Söder pare, totuşi, justificată dacă ne gîndim că Israelul este campionul vaccinării.
Potrivit Mediafax, în Israel „zilnic se vaccinează 150.000 de persoane, adică aproape 2% din populaţie”, astfel că doar în prima săptămînă de la primul vaccin administrat, deja s-a atins pragul de 10% din populaţie.
CAMPANIA DE VACCINARE ÎN ROMÂNIA SE VA TERMINA ÎN LUNA MAI 2028
În România se prefigurează un dezastru. Pentru început să vedem ce spunea Klaus Iohannis în 18 decembrie 2020, după vizita la Centrul național de stocare a vaccinurilor COVID-19 din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”:




Aşadar, România a primit mai întîi „tranşa simbolică” de 10.000 de doze. OK, n-o luăm în calcul. Din ianuarie, însă, ne spune însuşi preşedintele Iohannis, România va primi circa 100.000 de doze pe săptămînă.
Un calcul simplu arată că vom primi 400.000 de doze pe lună, adică 4.800.000 de doze pe an! Asta înseamnă că, folosind o singură doză pentru o persoană, cele 20.000.000 de români vor fi vaccinate în totalitate peste 4 ani şi 2 luni, adică în martie 2024!
Şi asta dacă s-ar folosi pentru fiecare cetăţean o singură doză, însă ştim că schema OMS impune 2 doze pentru fiecare persoană. Drept urmare, pentru cele 20.000.000 de români sînt necesare 40.000.000 de doze. În ritmul de 100.000 de doze pe săptămînă, vaccinarea întregii populaţii din România se va încheia în luna mai 2028 !
Pe acest fond, declaraţia lui Klaus Iohannis dată cu acelaşi prilej, devine una cu adevărat sadică: „Chiar dacă începe campania de vaccinare, până când nu va fi toată lumea vaccinată nu putem să ne relaxăm!” Adică, în luna mai 2028 ?
După cum se ştie, România a plătit un avans pentru vaccinul anti-Covid. Potrivit Mediafax, „Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a anunțat că a semnat o plată externă către Comisia Europeană, reprezentând avansul pentru vaccinul Covid-19, în valoare de peste 12 milioane de euro”.
Ce înseamnă această sumă? După ce, din greşeală, au apărut în presa occidentală preţurile vaccinurilor, putem calcula ce a plătit România. Astfel, noi am plătit 6 milioane de vaccinuri produse de Oxford-AstraZeneca (2 euro/buc)! Dar vom primi 6 milioane de vaccinuri în 60 de tranşe săptămînale, adică abia la anul, deşi le-am plătit deja!
Nu ştim cine a negociat din partea României numărul de vaccinuri, tranşele de livrare şi plata către UE, cert este că triumfalismul cu care a fost primit vaccinul la graniţă şi laudele deşănţate ale „specialiştilor” şi ale autorităţilor, susţinute de „presa” obedientă Puterii au menirea de a acoperi un eşec de proporţii al operaţiunii de vaccinare!
O demonstrează chiar felul în care, la o săptămînă de la primirea triumfală a „tranşei simbolice” de 10.000 de vaccinuri şi a celei de 150.000 de doze, a început operaţiunea practică de vaccinare. Iată primele date, conform Mediafax:
– România a primit 150.150 de doze
– în primele 7 zile au fost vaccinate doar 13.242 persoane, astfel:
– Ziua 1 – 960
– Ziua 2 – 1.101
– Ziua 3 – 712
– Ziua 4 – 2.888
– Ziua 5 – 4.623
– Ziua 6 – 1.367
– Ziua 7 – 1.586
Astfel, în mod inconştient, responsabilii cu vaccinarea, lăudaţi deşănţat, s-au trezit că, în ciuda aşa-zisei urgenţe, au rămas în congelatoare cu 136.908 doze de vaccin!
În aceste condiţii, cum să interpretăm toate talk-show-rile în care „specialiştii” sar la gîtul celor care nu vor să se vaccineze sau au încă rezerve faţă de acest vaccin, din moment ce ei nu sînt în stare să gestioneze măcar tranşele acestea minore pe care le primeşte România?
Cine va răspunde pentru acest genocid ce se prefigurează? Căci, în condiţiile acestea, operaţiunea de vaccinare nu numai că nu va stopa evoluţia Coronavirus, ci, din contră, virusul va face din ce în ce mai multe victime pe toată perioada uriaşă în care se derulează vaccinarea.
Notă: în mai 2028, cînd se va încheia vaccinarea populaţiei, Klaus Iohannis va fi deja plecat de trei ani de la Cotroceni şi vom avea deja încă două rînduri de alegeri parlamentare. Nici unul dintre cei care acum sînt responsabili nu va mai fi în funcţie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/iohannis-a-anuntat-vaccinarea-anti-coronavirus-va-dura-8-ani-si-4-luni/


Teodosie cel făr’ de frică: „Vom face procesiune în Portul Tomis”

 


Circa 10.000 de oameni sunt așteptați la slujba de Bobotează, care se va desfășura în Portul Tomis, unde vor fi aruncate în mare și tradiționalele cruci, a declarat, luni, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care spune că „dacă ne ascundem de sărbători înseamnă că vrem să fim biruiți de boală”.
ÎPS Teodosie a declarat, luni, presei, că Arhiepiscopia a organizat la fel ca în fiecare an sărbătoarea Bobotezei, pentru că „sărbătorile trebuie să învingă pandemia”.
„Dacă ne ascundem de sărbători înseamnă că vrem să fim biruiți de boală. Pentru că vrem să biruim boala cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că e sărbătoarea darurilor, sărbătoarea sfințeniei, multe raze de sfințenie vor fi mâine și poimâine asupra apei care se sfințește și asupra oamenilor care vin la această sfințire. Tocmai de aceea am pregătit ca în fiecare an Boboteaza. Vom face procesiune în Portul Tomis, unde este foarte larg, ca oamenii să nu stea înghesuiți. Le dăm și toate instrucțiunile, invit și Jandarmeria și Poliția să fie printre oameni ca să păzească toate regulile, iar noi ne facem slujba ca în fiecare an pentru că slujbele nu se schimbă în pandemii, ci rămân aceleași”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie a anunțat că în ajunul Bobotezei va începe slujba Sfintei Liturghii, la ora 5.15, la 7.15 preoții vor fi afară la sfințirea apei, pentru ca înainte de ora 8.00 să se poată începe îmbutelierea sticlelor cu aghiasmă, care vor fi date credincioșilor în ziua de 6 ianuarie, de Bobotează.
Arhiepiscopia a pregătit aproape 120.000 de sticle pentru apă sfințită, a precizat acesta.
De asemenea, tot marți, în Ajunul Bobotezei, ÎPS Teodosie va merge la Hârșova, la Dunăre, unde la ora 14.00 va face sfințirea apei.
După slujba de Bobotează din Portul Tomis, din Constanța, ÎPS Teodosie va oficia, la ora 14.45, la Ovidiu, slujbă pe faleza cea nouă.
De la ora 17.00, miercuri, va oficia slujba Vecerniei, la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Techirghiol. Slujba Vecerniei la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Constanța va avea slujbă joi dimineața, la ora 8.30.
„Slujba de Bobotează începe la 8.30 și vom ieși în procesiune la ora 11.00 – 11.15. Vom merge în Portul Tomis. Sperăm că va fi o sărbătoare importantă pentru toți, toți ne vom lumina la față cu aceste daruri ale Bobotezei și luând apa sfințită se vor lumina și sufletele noastre. Această apă sfințită va combate și bolile și microbii, ne va înfrăți mai mult, pentru că harul este cel care ne înnoiește și trebuie să ne înfrățim mai mult, să biruim orice frică, pentru că frica aduce boala, să nu mai fim stăpâniți de frică, ci stăpâniți de entuziasm. Omul care are entuziasm și crede și se roagă nădăjduiește în Dumnezeu, nu pățește nimic. Căci Dumnezeu biruiește și bolile, și pe cel viclean, și dușmănia dintre noi Dumnezeu o biruiește”, a mai spus ÎPS Teodosie.
Înaltul prelat a avut un cuvânt și pentru cei care îi critică pe cei care vin la Biserică, de sărbători:„Cine nu crede să stea de-o parte, să nu critice, să nu îi oprească pe cei ce cred să își facă sărbătoarea. Noi vom ține sărbătoarea ca întotdeauna”.
De asemenea, ÎPS Teodosie a mai spus că preoții din Constanța vor merge în casele oamenilor cu Botezul Domnului, singura diferență față de anii trecuți fiind obligativitatea de a purta măști și mănuși.
Nici tradiția aruncării crucilor în mare nu va fi trecută cu vederea, deși e pandemie. Cele trei cruci vor fi aruncate, însă, în Portul Tomis și nu de pe faleza Cazinoului.
„Se vor arunca trei cruci cum am stabilit, în numele Sfintei Treimi. Vom arunca trei cruci în Portul Tomis, acolo este ușor, nu este pericol, că la faleză, la Cazinou e mai periculos, apa e mult mai adâncă, valurile sunt mai mari, aici acum e șantier, de aceea am mutat dincolo, când se va termina șantierul ne vom întoarce aici pentru că e mai larg (…) Autoritățile își dau concursul, ne-am sfătuit, nu suntem în tensiune, dimpotrivă, suntem în comunicare, în comuniune”, a mai spus Arhiepiscopul Tomisului.
Cum procedează Patriarhia
Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, se vor desfășura în contextul precauțiilor impuse de respectarea regulilor sanitare, anunță Patriarhia Română.
Marți, 5 ianuarie 2021, în Ajunul Bobotezei, între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârșită Slujba Sfințirii Mari a apei (Aghiasma Mare) în Catedrala Patriarhală pentru nevoile Catedralei. În același timp, în Altarul de vară, va fi sfințită și o mare cantitate de apă, pentru a fi îmbuteliată până seara, în sticle de un litru.
Sticlele cu Aghiasmă Mare, îmbuteliate marți, 5 ianuarie 2021, vor fi oferite credincioșilor prezenți la Catedrala patriarhală în ziua de miercuri, 6 ianuarie, 2021, începând cu ora 7.00, lângă Altarul de vară. Aceștia vor avansa pe un culoar bine marcat, păstrând în mers distanța de 1,5 m și purtând mască de protecție.
Miercuri, 6 ianuarie 2021, de Bobotează, între orele 07:00 – 14:00 accesul credincioșilor spre Catedrala Patriarahlă se va realiza doar dinspre Piața Unirii, accesul dinspre Strada 11 iunie fiind restricționat (pe acest traseu va fi permisă doar coborârea dinspre Catedrală).
Între orele 09:30 – 12:00 va fi săvârșită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, respectându-se toate normele sanitare în vigoare.
Între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârșită din nou Slujba Sfințirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-un vas unic de argint, în Pridvorul Reședinței Patriarhale, după care credincioșii prezenți la slujbă vor fi binecuvântați prin stropire cu această Aghiasmă Mare din ziua de 6 ianuarie.
Pentru a se evita aglomerarea credincioșilor la distribuirea Aghiasmei Mari, nu vor mai exista vase mari cu apă ca în anii precedenți, ci credincioșii vor primi Aghiasma Mare deja îmbuteliată.

sursa:https://www.cotidianul.ro/teodosie-cel-fara-de-frica-vom-face-procesiune-in-portul-tomis/


Așa ceva ! A dispărut mortul de la Spitalul Floreasca

 


Un pacient mort de COVID-19 în ultima zi a anului 2020, la Spitalul Floreasca, din Capitală, este de negăsit. Când au mers să-l ia rudele luni de la spital, ia-l de unde nu-i.

O rudă a pacientului decedat a sesizat Poliția, prin apel la 112, că a fost anunțat de reprezentanții Spitalului Floreasca despre decesul unei rude internate, dar la momentul în care au sosit pentru a ridica trupul neînsuflețit, reprezentanții spitalului nu l-au putut elibera.

Medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, a declarat, la Digi24, că nu exclude să se fi încurcat cadavrele.

„Precizez de la început că în unitate se desfășoară o cercetare administrativă, pentru a vedea cum s-au petrecut exact lucrurile (…). În momentul în care un pacient decedează el primește o brățară de identificare, care se aplică la nivelul încheieturii mâinii și apoi este pus în doi saci de cadavre. Personalul Serviciului de Anatomie Patologică are obligația, în momentul în care predă pacientul decedat familiei, să verifice datele care există în cartea de identitate cu cele de pe brățara de identificare, iar familia trebuie să recunoască decedatul. În această situație, noi am avut pe data de 31 decembrie două persoane care au decedat și una dintre familii a identificat cadavrul și acesta a fost predat firmei de pompe funebre. Acum, noi verificăm să vedem dacă acest cadavru nu a fost recunoscut în mod corect de către familie sau dacă cineva a greșit în momentul în care a predat cadavrul firmei de pompe funebre, pentru că, cel mai probabil, cele două cadavre au fost încurcate”, a spus medicul Oprița.

Ancheta în cazul pacientului a fost preluată, luni, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Cercetările au fost declanșate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.

În acest caz urmează să se stabilească situația concretă a trupului neînsuflețit.

sursa:https://www.cotidianul.ro/asa-ceva-a-disparut-mortul-de-la-spitalul-floreasca/


Arafat: nu prevedem să segregăm persoanele nevaccinate

 


Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că în România nu se vor face diferențieri între persoanele care se vaccinează și cele care nu se vaccinează.

Întrebat, duminică seara, la B1, dacă autoritățile au în vedere o separare între cele două categorii sau eventual mai multe drepturi pentru cei care se vaccinează, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a spus că nu s-au prevăzut astfel de măsuri în România.

„Alte țări au sau încearcă să implementeze astfel de măsuri. Noi nu prevedem să segregăm sau să diferențiem persoanele vaccinate față de cele nevaccinate. Cel care se vaccinează, în primul rând se protejează pe el și la un număr mare de vaccinați îi protejăm și pe cei din jur. Cel care nu se vaccinează își asumă clar că la un anumit moment se va supune unui risc mult mai mare, acceptă faptul că este expus să facă poate boala în forma mai gravă, să ajungă la spital, poate să rămână cu sechele sau poate chiar să își piardă viața”, a declarat Raed Arafat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/arafat-nu-prevedem-sa-segregam-persoanele-nevaccinate/


România aduce în acest an 25.000 de muncitori din afara UE

 


Ministerul Muncii a aprobat contingentul anual de lucrători migranţi din afara Uniunii Europene pentru anul 2021, de 25.000 de persoane.

Confruntate cu o lipsă acută de forţă de muncă până la debutul crizei, companiile au apelat la „importul“ de forţă de muncă din afara Uniunii Europene, transmite Mediafax.

Guvernul stabileşte anual un plafon de avize de muncă pentru lucrătorii migranţi, plafon care a fost suplimentat în 2018 şi 2019.

Contingentul a fost dublat de la an la an, iar în 2020 a ajuns la 30.000 de avize de muncă.

Ministerul Muncii notează faptul că a scăzut contingentul de lucrători migranţi în 2021 din cauza faptului că în 2020 s-a observat o cerere mai mică de lucrători străini în România.

sursa:https://www.cotidianul.ro/romania-aduce-in-acest-an-25-000-de-muncitori-din-afara-ue/


Guvernarea Țeparilor

 


Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că în prima săptămână de guvernare „noua putere a dat deja cinci țepe uriașe românilor” și că, după alegeri, „tot ce era promisiune a devenit agresiune”.

„În prima săptămână de guvernare, noua putere a dat deja cinci țepe uriașe românilor! După alegeri, tot ce era promisiune a devenit agresiune! Guvernul Dreptei își bate joc de 5 milioane de pensionari. Anul trecut, PNL le dădea pensionarilor o majorare de doar 14% înaintea alegerilor și promitea că le va mări pensiile cu diferența până la 40% în 2021. Realitatea lui Cîțu este că pensiile nu vor crește decât din septembrie, cu un procent infim, care nu acoperă majorările de prețuri la alimente, medicamente și utilități. V-au mințit, v-au păcălit”, scrie, luni, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

El susține că Guvernul Dreptei sărăcește 5,5 milioane de salariați și umilește peste 215.000 de profesori.

„Veniturile lucrătorilor din sectorul public îngheață în acest an. În sectorul privat, nici vorbă de promisiunea USR <Zero Taxe pe salariul minim>! Vor fi taxe, iar salariul minim crește cu doar 2 lei pe zi, sumă ce nu acoperă nici măcar măștile de protecție. Peste 1,4 milioane salariați sunt trimiși înapoi în sărăcie extremă, sunt lăsați să moară de foame. V-au mințit, v-au păcălit! În ultimul an, v-au spus permanent că vor fi crescute salariile profesorilor, că se va respecta legea și că sunt prevăzuți banii în buget. În august, minciuna a fost demascată: educația nu mai era o prioritate, majorările au fost amânate. Astăzi vin și vă spun că nici în 2021 salariile profesorilor nu vor crește. V-au mințit, v-au păcălit”, adaugă social-democratul.

Totodată, Marcel Ciolacu acuză Executivul că a condamnat IMM-urile și antreprenorii români și că a „călcat în picioare” Justiția.

„Au desființat Start-Up Nation, program de succes pentru mii de companii locale. În plus, de 6 luni, Guvernul promite granturi de investiții între 50.000 și 200.000 euro din fonduri europene pentru IMM-uri din industria alimentară, panificație, auto, energie și construcții. Niciun leu nu a ajuns până acum în conturile vreunei companii mici și mijlocii! V-au mințit, v-au păcălit! Au făcut referendum simultan cu prezidențialele din 2019 pentru ca legile justiției să nu mai poată fi schimbate prin OUG. Acum, chiar înainte de Revelion, pe șest, au dat OUG prin care modifică legile justiției! O adevărată hoție de voturi de la cei care au promis exact contrariul! V-au mințit, v-au păcălit! Guvernarea Țeparilor care mint, fură și taie venituri nu poate scoate România din criză! PNL și USR+ au promis prosperitate, dar le oferă românilor doar austeritate”, conchide președintele PSD.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ciolacu-cinci-tepe-date-de-guvern-la-inceput-de-an/


Cioloș a primit capul șefului jandarmilor din Piata Victoriei

 


Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august 2018, va fi retras de la conducerea IJJ Prahova și i se vor încredința responsabilități administrative, spune, pentru MEDIAFAX, Dacian Cioloș, după o discuție cu ministrul de Interne, Lucian Bode.

„Am avut o discuție cu domnul Bode, pentru că a apărut și în spațiul public, și colegi din USR PLUS au ridicat întrebări. Am avut o discuție cu domnul Bode și am fost de acord amândoi că în urma a ceea ce s-a întâmplat de 10 august domnul Cazan nu ar mai trebui să aibă responsabilități la comandă operativă, pentru că modul în care s-a acționat atunci ridică probleme chiar și de etică profesională”, a declarat, pentru MEDIAFAX, copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș.

Laurenţiu Cazan a fost coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august, când au avut loc incidente violente.

MAI a precizat că Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor la mitingul din 10 august, a fost numit la conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova „pentru a asigura continuitatea”. „Privind împuternicirea locotenent-colonelului Laurențiu Cazan la IJJ Prahova, facem următoarele precizări: Decizia a fost luată pentru a asigura continuitatea conducerii acestei unități, ca urmare a trecerii în rezervă a fostului comandant, în baza art. 85, alin 1, lit.b din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare”, menționa MAI.

Laurențiu Cazan a fost detașat la IJJ Prahova și împuternicit pe o perioadă de 6 luni „pe o funcție echivalentă cu cea deținută în cadul Jandarmeriei București”. Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române privind această împuternicire a fost semnat în data de 21.12.2020.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ciolos-a-primit-capul-sefului-jandarmilor-din-piata-victoriei/


Avertizare ANM pentru 18 județe

 


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o avertizare Cod portocaliu şi ninsori pentru zona de munte din cinci judeţe şi o alta Cod galben de precipitaţii mixte pentru 13 judeţe, la munte.

Potrivit ANM, de luni, ora 18:00, până marţi, ora 8:00, pe crestele Carpaţilor Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80-110 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri. Astfel, se vor afla sub Cod portocaliu judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj (zona de munte).

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va continua să ningă şi pe parcursul zilei de marţi (5 ianuarie), dar în general slab cantitativ.

De asemenea, de luni, ora 14:00, până miercuri, la ora 8:00, va ploua în toată ţara, iar în vestul şi nordul Olteniei, nordul Munteniei şi sudul Banatului se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi local 25 – 35 l/mp şi izolat 40 – 60 l/mp.

La munte vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1.700 metri, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură, vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale, în general de 60-80 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.

Intensificări ale vântului vor fi şi în Carpaţii Orientali, cu rafale de 60 – 80 km/h, precum şi, local şi temporar, în sudul, estul şi centrul ţării, cu viteze de 45 – 55 km/h.

Se vor afla sub Cod galben judeţele Covasna, Buzău, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Alba, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Caraş-Severin.

sursa:https://www.cotidianul.ro/avertizare-anm-pentru-18-judete/