5.02.2021

Popor creștin, condus de o șleahtă de atei

 


Am tot respectul pentru credincioși, indiferent de religia în care cred, căci credința înseamnă îndemn spre smerenie, milă, empatie față de cel aflat în suferință, respect pentru familie și pentru ceilalți semeni.

Am, însă, tot disprețul pentru atei, căci ei nu cred în nimic în afară de propria lor persoană și, din acest motiv, cred că indiferența față de ceilalți le sporește lor ceva ce nici nu știu ce ar putea să fie. Fățărnicia, slugărnicia, aroganța și ambiția de a parveni cu orice preț – iată valorile lor „spirituale”. Ei nici măcar nu-și dau seama că prin atitudinea lor de frondă față de biserică își jignesc nu numai semenii, ci chiar pe părinții lor, cei care unora le-au dat numele unor sfinți: Maria, Ioan, Gheorghe, Matei, Petre!

România este o țară în care toate cultele își găsesc locul, fiind recunoscute de Constituție. N-am întîlnit însă în textul Constituției niciodată cuvîntul „ateu”, căci ateismul, așa cum ne spun toate dicționarele, înseamnă „fără Dumnezeu” (gr. atheos < a – fără, theos – zeu)! Petre Țuțea spunea: „Fără credinţă şi Biserică, omul rămîne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decît restul dobitoacelor”.

Uitați-vă la acești atei care au ajuns să ne conducă: mulți sînt oameni școliți pe afară, nu sînt toți proști, dar toți sînt aproape lipsiți de umanitate și nu se văd decît pe ei! Nu e de mirare, totuși, căci mulți dintre ei provin din familii de securiști sau de turnători, în familiile lor Partidul și Securitatea înlocuindu-l pe Dumnezeu.

Statisticile ne spun că românii au o mare încredere în Biserică și că sînt majoritari creștini, cei mai mulți fiind creștini ortodocși. În mod normal, cînd e vorba să aleagă, românii ar trebui să pună în fruntea țării niște oameni care cred în valorile lor spirituale, așa încît credința lor să fie protejată de influențele nefaste ale celor care nu cred în nimic decît în demonii din capul lor.

Cu toate acestea, la ultimele alegeri, românii au votat un număr mare de necredincioși care, la depunerea jurămîntului, au refuzat chiar să pună mîna pe Biblie! Gestul acela de a respinge Biblia este mai mult o frondă, căci ei nu știu și nici nu vor să afle ce valori spirituale conține cartea aceea neagră cu crucea pe copertă. Iată doar un exemplu semnificativ: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Matei, 22, 39). Aceasta este, în fapt, chiar esența funcției de demnitar pe care ateii o ignoră, așa cum fac azi mulți dintre cei care ne conduc!

Sîntem acum în timpul Sărbătorilor Pascale iar mesajul pe care-l transmit acestea este legat de ideea de sacrificiu, căci Iisus s-a jertifit pentru iertarea noastră, a tuturor. De peste 2.000 de ani creștinii fac acest ritual de aducere aminte, de neuitare și, iată, mai există unii care nu înțeleg de ce miliade de oameni de pe planetă vin să ia lumina învierii. Cei care au altă religie înțeleg sărbătoarea creștinilor, căci, în acest fel, își respectă propria religie.

Numai ateii par înstrăinați de orice credință, căci lor ideea unui Dumnezeu li se pare desuetă, căci ei se cred dumnezei. Nu înțeleg că viața este trecătoare, o deșertăciune pustietoare dacă nu o încarci cu o valoare spirituală.

În această zi înălțătore pentru creștinii ortodocși, iertarea este cuvîntul suprem. Acum, cînd ne pregătim să spunem „Cristos a înviat!”, ne-ar prinde bine o meditație despre cine și ce sîntem în această lume.

Ion Spânu

Imagini impresionante în noptea de Înviere, la Braşov

 


În Brașov, slujba de Înviere a avut loc în Piața Sfatului, din centrul orașului. Autoritățile au ales acest loc pentru a le permite credincioșilor să vină în număr mare la slujbă.

Autoritățile locale, împreună cu reprezentanții bisericii, au decis să organizeze slujba de Înviere în Piaţa Sfatului.

Tot acolo, a fost montată o scenă și au fost amplasate puncte de distribuţie a paştilor şi a luminii în Piaţa Sfatului, astfel încât să nu se creeze aglomerări de credincioşi.

La eveniment au participat sute de oameni care au purtat măști de protecție și au respectat regula privind distanțarea socială.

Imaginile impresionante au fost publicate pe Facebook de primarul orașului Brașov, Allen Coliban, împreună cu mesajul „Hristos a-nviat !”

Contactele cu Biserica sunt încă puternice la noi în țară

 


Prof. Bruno Ștefan a fost invitat la interviurile DC NEWS pentru a discuta religiozitatea românilor din punct de vedere sociologic.

Întrebat de jurnalistul Val Vâlcu de răscoala împotriva autorităților, establishmentului, printre care și religia, sociologul a spus: „Este tendința aceasta, însă eu văd ancorele în acest sondaj despre cum să crească (n.r., încrederea în religie). Bineînțeles că se duce în jos, dar ancorele sunt date de faptul că oamenii, o parte însemnată a publicului, încă se mai spovedesc”.

„Niciodată nu s-au spovedit 16%. S-au spovedit cu mai mult de 10 ani în urmă alți 17%. Deci, 35% să spunem lasă spovedania, este ceva ce nu-i mai interesează. Dar, mai mult de 50% se spovedesc des într-un an, ceea ce este important, utilizează serviciile Bisericii”, a transmis Bruno Ștefan. Alți 60% lasă pomelnice la mănăstiri, la biserici, adaugă el.

Contactele cu Biserica sunt încă puternice la noi în țară

„Contactele cu Biserica sunt încă puternice la mai mult de jumătate din populație. Lucru acesta se vede în fiecare an, nu este puțin lucru. Acest contact îi face pe oameni să țină post. Doar 33% nu au ținut post. Ei interiorizează perceptele pe care le aud de la preoți nu doar că au citit, că nu de lectura Bibliei țin practicile religioasele, ci din contactul cu autoritățile bisericești”, a mai spus Bruno Ștefan. „Postul este aproape inexistent pentru elevi și studenți, foarte scăzut. Este scăzut în București, în orașele mari, avem niște grupuri sociale care sunt mai predispuse de îndepărtare de obiceiurile religioase”.

„Ca ancoră a comportamentelor religioase este faptul că oamenii au în casă icoane. 88% din oameni au icoane. Icoana aceea lucrează cumva. Dacă o tot vezi pe perete, pe birou, pusă acolo, undeva, te mai face să te apropii, să te mai gândești la Doamne-Doamne mai des. Este o ancoră a credinței care compensează absența lecturilor biblice. 40% n-au citit nimic din Biblie”, a mai explicat sociologul.

După șase luni în spațiu, 4 astronauți din misiunea istorică NASA-SpaceX au revenit pe Pământ

 


Echipajul SpaceX Crew-1 a andocat, azi-noapte, de pe Staţia Spaţială Internaţională. Capsula cu cei patru astronauţi a aterizat cu bine, în această dimineaţă, în apele Golfului Mexic. A fost prima aterizare desfăşurată pe timp de noapte, din ultimii 53 de ani.

Aterizarea celor patru astronauţi a avut loc în dimineaţa aceasta, în Golful Mexicului, pe coasta oraşului Panama, din statul Florida. Sonda spaţială Crew Dragon a SpaceX, supranumită Resilience, a plecat de la Staţia Spaţială Internaţională la 20:35 ET sâmbătă şi aterizat în apele Golfului Mexic, în largul coastei Floridei, la aproximativ 2:56 AM ET duminică.

Andocarea s-a desfăşurat live, pe canalul de Youtube al celor de la NASA. Echipajul SpaceX Crew-1, al NASA a andocat aseară de pe Staţia Spaţială Internaţională. 

„Dragon SpaceX toate dispozitivele de prindere sunt deschise. Mă bucur să iau parte la (n.r. succesul) separării”, se aude în înregistrarea NASA.  

A fost prima aterizare după o misiune îndepărtată, desfăşurată pe timp de noapte, din ultimii 53 de ani. SpaceX s-a pregătit din răsputeri pentru a duce la bun final acest obiectiv.  Aceştia au făcut inclusiv teste în care au recuperat o capsulă Dragon fără echipaj, pe timp de noapte, pentru a se asigura de succesul misiunii, potrivit Deschide.md.

Lucian Blaga, propus la premiul Nobel. Şansă ratată din motive politice

 


În cadrul emisiunii De Ce Citim, criticul literar Daniel Cristea-Enache a vorbit despre propunerea lui Lucian Blaga pentru Premiul Nobel, dar şi despre alţi mari scriitori sau sculptori români care au fost propuşi pentru această distincţie.

„În 1958-1959, Lucian Blaga a fost pe lista celor propuși la Premiul Nobel pentru Literatură, a apărut acolo, dar candidații trebuiau sprijiniți de țările lor și de instituțiile din țările lor. Blaga nu a fost susținut de România, așa cum nu a fost susținut nici Arghezi, care și el a fost pe lista nominalizaților la Premiul Nobel. Le apare numele amândurora, deci, literatura culturală română a ratat șansa de a avea un Premiu Nobel pentru Literatură tot din motive politice.

Nu doar că nu au fost susținuți, dar li s-au retezat aceste șanse de instituțiile din țara lor, iar asta s-a întâmplat și când Brâncuși a vrut să-și doneze operele României. Spuneau că Brâncuși e un artist decadent și nu au nevoie de operele lui. După 1989, Sorescu a fost pe lista nominalizaților la Premiul Nobel și s-au primit scrisori din România, de la colegi ai lui, care avizau comitetul să nu-l premieze pe Marin Sorescu“, a precizat Daniel Cristea Enache la emisiunea De Ce Citim.

Scrisoare deschisă : Domnule președinte, redați speranța oamenilor !

 


„Lansați Marele proiect al Întregirii neamului și dedicați-vă restul mandatului acestui mare proiect național.

Poate ar fi potrivit ca pentru o vreme să adoptați sistemul politic din Elveția.

Lăsați treburile zilnice, importante, desigur, dar, mărunte la scara istoriei, pe mâna unui guvern de oameni competenți și, mai ales, cinstiți și patrioți“.

Sunt doar câteva dintre ideile expuse într-o scrisoare deschisă de către dr. Pavel Suianu. Fost diplomat, Pavel Suianu afirmă că nu se pot face miracole în vindecarea bolnavilor dacă nu se tratează și sufletul oamenilor.

Iată scrisoarea dechisă:

Stimate Domnule Președinte al României,

Vă scrie un țăran cu școală din Transilvania care v-a votat cu mari speranțe pentru a deveni președinte al României. Acum sunteți în cel de al doilea mandat și mai aveți aproape 4 ani din acest mandat. Acum este momentul să faceți marea dvoastră operă, să dați marea lovitură, să faceți marele bine acestui neam și acestei țări pe care ați iubit-o atât de mult încă din tinerețe încât ați renunțat să vă urmați părinții când ei au decis să emigreze în Germania.

România se află azi, nu din vina d-voastră, într-o situație care se degradează mereu. Cauzele sunt multe și nu le analizăm acum și aici.

În cei 31 de ani trecuți de la evenimentele din decembrie 1989, evoluția spre dezvoltare, civilizație, modernizare, bunăstare, a fost extrem de lentă față de uriașele șanse avute. Pe unele planuri au avut loc chiar și dări înapoi.

Nici după aderarea la NATO și Uniunea Europeană, România nu a profitat de aceste noi condiții prielnice și a rămas tot pe ultimele locuri între țările membre ale acestei mari familii europene.

În primul dvoastră mandat, șansele să faceți mari lucruri pentru dezvoltarea României au fost mici deoarece puterea a fost în mâna PSD, votat din nefericire prea masiv de românii tot mai săraci și tot mai puțin școliți și informați.

Al doilea mandat de președinte a început cu venirea marii pandemii Covid 19 pentru combaterea cărei v-ați dedicat complet și cu unele succese deși nici o țară din lume nu a reușit încă să învingă această pandemie.

Să nu ne facem că nu vedem și că nu știm. Adevărul, realitatea este că poporul român este tot mai pesimist, tot mai dezamăgit, tot mai trist, tot mai deznădăjduit. Vorbesc de marea masă a poporului.

Una dintre cauzele procentului mare ale infectăril românilor cu noul coronavirus, în ciuda eforturilor supra omenești pe care dvoastră personal le-ați făcut, este depresia colectivă a românilor.

Oamenii depresivi, pesimiști, care au pierdut încrederea în ei înșiși sunt mai ușor atacați de orice virusuri, inclusiv de coronavirus deoarece au o imunitatea biologică mai slabă.

Încă cu peste 2.000 de ani în urmă, strămoșii noștrii daci, dar și medicii greci și romani știau că ființele umane sunt compuse din materie și din spirit. De aceea, ei tratau și materia și spiritul. Tot acei medici vechi știau că oamenii veseli și optimiști se îmbolnăvesc mai rar și se vindecă mai repede.

Studii britanice recente, cu rezultate publicate în ianuarie 2021, au confirmat ce știau strămoșii noștri, anume că procentul cel mai mare al celor decedați din cauza Covid 19 este format din oameni pesimiști, triști, loviți de diferite forme de depresie.

Concluzia este simplă: nu se pot face miracole în vindecarea bolnavilor dacă nu se tratează și sufletul oamenilor.

Oamenii optimiști, oamenii încrezători în propriile forțe, persoanele cu voință, luptătorii, au o imunitate biologică mai puternică, fiind astfel mai rezistenți la atacurilor oricăror virusuri.

Stimate domnule Președinte,

Începeți tratarea sufletului românilor. Puteți deveni cel mai mare medic al românilor. Vindecați-i de depresia colectivă de care suferă de mulți ani.

Stimate domnule Președinte,

Aveți marea șansă să intrați în istoria marelui neam al românilor și să deveniți peste ani unul dintre eroii acestui neam, dacă veți începe să vindecați acest popor nu de Coronavirus, ci de depresia colectivă.

Redați speranța românilor, redați încrederea în talentul și hărnicia lor, stârniți marele entuziasm care poate face minuni, puneți-vă cu adevărat în fruntea națiunii și chemați poporul la Marea Unire a tuturor românilor.

Redați speranța românilor care au mai rămas în România, redați speranța românilor din Basarabia, redați speranța românilor de pretutindeni alungați de mizeria din țară în toate țările Europei și în toate colțurile mapamondului.

Lăsați treburile zilnice, importante, desigur, dar, mărunte la scara istoriei, pe mâna unui guvern de oameni competenți și, mai ales, cinstiți și patrioți.

Poate ar fi potrivit ca pentru o vreme să adoptați sistemul politic din Elveția, cea mai dezvoltată țară a Europei, etalon de stat modern și civilizat.

Puteți foarte ușor determina formarea unui Guvern format din toate partidele politice care au reușit să aibă reprezentanți aleși în Parlament.

Puteți foarte ușor determina partidele ca în acest guvern să numească pe cei mai cinstiți și competenți specialiști ai diferitelor domenii. Dacă sunt cei mai buni în domeniul lor nu trebuie să fie neapărat membri de partid ca în timpul comunismului.

După aceea, lăsați guvernul să lucreze și doar din când în când uitați-vă să nu o ia razna.

Dacă acest sistem de guvern este benefic pentru Elveția, cel mai bogat și dezvoltat stat, el poate fi bun și pentru România.

Cu intrarea în guvern a tututor partidelor imprtante, s-ar opri cearta neserioasă și dihonia din societate și partidele, caii care trag la trăsura neamului ar mări viteza trăsurii.

Fiind toate partidele politice majore reprezentate în guvern, nici corupția nu ar mai fi așa de mare deoarece, s-ar supraveghea unii pe alții.

Dvoastră domnule președinte, lansați Marele proiect al Întregirii neamului și dedicați-vă restul mandatului acestui mare proiect național.

Nici nu visați ce entuziasm va stârni acest proiect de țară și de neam.

Proiectul reunirii tuturor românilor, atât al celor din interior, realizat prin guverne de uniune națională de lungă durată, dar, mai ales, a românilor de pretutindeni, va duce la apariția unui entuziasm ce va face minuni, va trezi la viață milioane de suflete triste și decepționate, va ajuta la apariția de idei novatoare, la descoperiri și invenții, la progres fenomenal, va face minuni.

Dvoastră, domnule președinte, sunteți minunat plasat atât în relațiile cu conducătorii Uniunii Europene cât și în relațiile cu administrația din SUA pentru a le cere liderilor acestor țări aliate să sprijine procesul de unire a tuturor românilor.

Luați exemplul cancelarului Helmut Kohl care a reunificat Germania, deși, nici Franța și nici Marea Britanie nu au sprijit această idee. Cancelarul Helmuth Kohl a reușit, deoarece a avut acel vis și a uzat de toate atuurile sale.

De azi înainte, începeți negocieri personale cu marii lideri ai lumii pentru a le cere să ajute poporul român să se reunească într-o singură familie.

După ce îi veți informa pe prietenii dvoastră și ai României din NATO și UE despre dorința reunificării românilor, începeți negocieri directe și cu marea Rusie.

Marea Rusie ar avea și ea mult de câștigat prin rezolvarea unei probleme vechi de două secole și prin transformarea relațiilor cu România în relații de bună vecinătate, relații care să devină model de relații de prietenie și colaborare între vecini.

Anunțați public aceste negocieri, deoarece, ele sunt cele mai legitime și cele mai cinstite. Dar, apoi, negocierile nu trebuie să fie publice. Să ne anunțați doar încheirea lor cu succes.

Timpul rămas din mandatul dvoastră este suficient pentru succesul acestor negocieri.

Mă gândesc că nu ar strica nici ca România să aibă un președinte distins cu un Premiu Nobel pentru Pace.

România are enorm de multe argumente cu care să finalizeze cu succes aceste negocieri cu toate părțile interesate.

În ajutorul domniei voastre vor veni nu numai tot mai mulți români și prieteni din alte țări, dar și Dumnezeu vă v-a ajuta, căci veți fi făcător de pace și dreptate.

Dintr-o relație tensionată între România și vecinii, prin succesul acestor mari negocieri, se va realiza un loc de pace care va putea inspira și alți lideri politici și popoare.

Pentru a inspira, entuziasma, pentru a reda speranța și încrederea în poporul care v-a reales, trebuie să vă recăpătați încrederea în domnia voastră.

Nu fiți modest, nu ratați șansa istorică, șansa de a intra în istorie ca un mare erou, credeți în destinul dvoastră. Îndrăzniți mai mult, domnule Președinte.

Aveți în față o șansă istorică. Nu aveți nimic de pierdut, ci, numai de câștigat.

Lansarea acestui proiect i-ar face pe români să zică: pentru a-i atrage la unire pe frații noștri de peste Prut și pentru a-i încuraja pe cei plecați în Occident să revină acasă, noi, cei rămași acasă, ar trebuie să facem această Românie mai atractivă decât este, mai bogată, mai dezvoltată, mai civilizată, cu guvernări mai cinstite, cu promovări în funcții de persoane competente, cu autostrăzi care să lege toate colțurile țării, de la Nistru pân la Tisa, cu trenuri care să circule cu viteze de 150-300 km la oră, cu spitale ca în Viena, etc.

Împliniți visele milioanelor de români, mai ales, ale românilor de dincolo de Prut, ale basarabenilor, care au suferit și suferă mai mult decât oricare alți români, simțindu-se abandonați și orfani.

Și o ultimă rugăminte: poate mai înnoiți echipa de consilieri cu specialiști de mare anvergură care să vă ajute să dați tot ce aveți mai bun în dvoastră, nu să vă tragă în jos sau chiar să vă saboteze.

Scrisoarea este prilejuită de moartea marelui patriot român Nicolae Dabija, născut în 1948 în Codreni, Moldova. Nicolae Dabija a fost un mare poet, scriitor, om politic, membru al Academiei, dar, mai ales, a fost un mare luptător pentru reunirea Basarabiei cu România, patria mama.

Încă din timpul comunismului, în calitate de redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, a avut un rol important în lupta de renaştere naţională din Republica Moldova.

Revista condusă de Nicolae Dabija a fost, în anii 1988-1989, cea mai importantă publicaţie care a luptat pentru revenirea limbii române la grafia latină şi decretarea ei ca limbă oficială în Republica Moldova.

Dispariția lui prematură, din cauza îmbolnăvirii cu acest coronavirus, este o mare pierdere pentru toți românii împrăștiați azi peste tot în lume.

Lupta și jertfa lui Nicolae Dabija să ne facă pe toți cei care am rămas încă în viață să continuăm să lucrăm la marele vis al reunirii tuturor românilor într-o singură patrie, prosperă și fericită.

Stimate domnule președinte,

Nu lăsați să se mărească golul lăsat de patrioții plecați la ceruri. Umpleți acest gol cu lupta și succesul domniei voastre.

Dr. Pavel Suian

Minune de Înviere, după incendiul de la biserica din Vrancea

 


Deși flăcările au distrus în totalitate biserica şi bunurile aflate în interior, Evanghelia a fost găsită şi recuperată intactă dintre ruinele construcţiei făcute scrum.

Minune de Înviere. “Credința adevărată crede incredibilul, vede invizibilul şi poate imposibilul”, au transmis pompierii vrânceni pe pagina de Facebook.

Un incendiu a izbucnit, vineri după amiază, la o biserică din satul Topești, comuna Bârsesti, judeţul Vrancea, de sărbătoarea Vinerea Mare.

34 de pompieri militari au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit în Vinerea Mare cu 5 autospeciale de stingere şi 1 ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vidra, 2 autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi din cadrul Detașamentului de Pompieri Focşani și SVSU Tulnici cu 1 autospecială de stingere.

“A fost anunțat un incendiu la biserica din satulTopești, comuna Barsesti. Intervin 4 autospeciale de stingere si 1 ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vidra, 2 autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi din cadrul Detașamentului de Pompieri Focsani și SVSU Tulnici cu 1 autospecială de stingere”, se arată într-un mesaj al ISU Vrancea, conform Monitoruldevrancea.

Incendiul s-a manifestat generalizat la întreaga biserică, pe o suprafață de cca. 250 mp.

„Numărul mare de credincioşi la Mormântul Sfânt s-a datorat vaccinării”

 


Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a transmis, sâmbătă seara, că prezența a mulți credincioși la Sfântul Mormânt, în Ierusalim, a fost posibilă datorită vaccinării unui mare procent din populația Israelului.

Patriarhul Daniel a apreciat sâmbătă că este încurajatoare prezenţa credincioşilor la ceremonia coborârii Sfintei Lumini de la Ierusalim, amintind că anul trecut au participat doar clericii şi subliniind că relaxarea a fost posibilă datorită vaccinării unui mare procent din populaţia Israelului şi este un pas spre o posibilă redeschidere a pelerinajelor. Patriarhul a încurajat vaccinarea, anunţând că din 23 mai ar putea fi reluate pelerinajele la Locurile Sfinte pentru pelerini, ”de preferinţă pelerini vaccinaţi”.

Patriarhul Daniel: „Anul acesta, 2.500 de persoane au fost lăsate să intre în Basilica Sfântului Mormânt, în Biserica Mare. Şi s-a văzut bucuria credincioşilor prezenţi, printre care şi părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, ca reprezentant al Patriarhiei Române. (…)

Şedinţă de urgenţă de Paşte după ce rata de incidenţă a scăzut sub 3

 


Măsuri de relaxare în Bucureşti. Rata de infectare a fost sâmbătă sub 3 la mia de locuitori, aceasta fiind 2,86 la mie, iar vineri a fost de 2,98. Prefectul Alin Stoica a anunţat că CMBSU va decide redeschiderea sălilor de spectacol, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30%, în cazul în care trendul descent şe menţine, iar măsura va intra în vigoare de luni, ora 00.00.

„Vom aştepta cele 48 de ore prevăzute de hotărârea de Guvern. Acum indicele de infectare este 2,98, deci foarte puţin sub trei şi, dacă se confirmă acest trend descendent, vom lua decizia duminică, urmând ca de luni să intre în vigoare măsurile, respectiv redeschiderea sălilor de spectacol cu o capacitate de 30%, redeschiderea restaurantelor, cafenelelor cu 30% din capacitate”, a declarat Alin Stoica, întrebat când ar putea fi convocată şedinţa CMBSU pentru decide măsuri de relaxare în Capitală.

Marea relaxare în Capitală. Restaurantele şi sălile de spectacol se deschid de luni la 00.00

Măsuri de relaxare în Bucureşti. Pe 23 aprilie, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis să permisă circulaţia persoanelor până la ora 22.00, după care va fi interzisă până la ora 5.00, iar magazinele să fie deschise până la 21.00 inclusiv la sfârşit de săptămână, hotărârea fiind luată ca urmare a scăderii incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19 sub 3,5 la mia de locuitori.

Au fost deschise şi sălile de sport şi fitness şi a fost menţinută decizia luată privind sărbătorile pascale.

„Pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paştelui, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 05.00”, arată decizia CMBSU.

De asemenea, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă  specifică lunii Ramazan, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada  8 mai – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00.

Rata de infectare în Capitală, sub trei la mie pentru a doua zi consecutiv. Bucureştenii au luat cu asalt Parcul Herăstrău.

Bucureştiul a înregistrat sâmbătă 2,86 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când s-a înregistrat o incidenţă de 2,98 cazuri.

Ministrul Sănătăţii: Vreau să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Vă încurajez să respectăm măsurile de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2

„Vă doresc sărbători în tihnă şi un Paşte Luminat! Suntem în zile de sărbătoare, zile pe care ni le dorim fericite, alături de cei dragi, cu bucurie şi linişte. După un an întreg vă spun că înţeleg această dorinţă de a fi împreună. O resimt şi eu. O resimţim cu toţii. Vreau totuşi să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Este al doilea Paşte pe care îl petrecem în aceste condiţii.

Vă încurajez să respectăm măsurile de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2 şi să CONTINUĂM să ne vaccinăm! Zilele acestea, oferiţi-vă şi oferiţi cadou şansa revenirii la normalitate prin vaccinare. Veţi găsi centrele deschise şi în aceste zile. Vă mulţumesc pentru că sunteţi alături de noi în acest efort de a reveni la viaţa de dinainte de pandemie”, a scris Ioana Mihăilă sâmbătă pe Facebook.

Cu mielul, porcul, fasole şi cârnaţi în bagaje de Paşte

 


Lista galbena a tarilor cu risc epidemiologic a mutat aglomeratia din terminalul de SOSIRI in cel de PLECARI, pentru ca, in situatia actuala, rudele din tara ii viziteaza pe cei dragi in strainatate. In acest mod, acestia evita sa isi piarda putinele zile de concediu in carantina, dupa intrarea in Romania.

O femeie din județul Harghita s-a stabilit în Italia acum două decenii împreună cu familia. În preajma sărbătorilor, românca s-a întors acasă pentru câteva zile. La plecarea din Cluj, în aeroport, geamantanul cu bucate tradiționale a cântărit 42 de kilograme, cu 12 mai mult decât era permis de compania aeriană. Femeia și-a dorit să aducă familiei, rămase în Italia, carne de miel, drob, slănină, carne de porc, fasole și cârnați.

Vineri dimineață, pe aeroportul din Cluj, la îmbarcare, geamantanul româncei cântărea 42 de kilograme, cu 12 mai mult decât era acceptat, scrie Dejeanul.ro. Doamna Violeta este din judetul Harghita, dar impreuna cu toata familia s-a stabilit la Bergamo de mai bine de 20 de ani. A venit in tara pentru doar cateva zile, iar la intoarcere, lista cu  bunătăți traditionale cerute de cei ramasi in Italia a depasit cu mult limita de kilograme permisa de compania aeriana.

Bagajul s-a umplut, astfel, de produse din carne de miel, de porc, slănină, fasole și cârnați. Femeia nu-și dorea decât să aducă bucate tradiționale membrilor familiei rămași în Italia.

În final, românca a renunțat la o parte din alimente. Conform legislației actuale, putem transporta produse de origine animală cu avionul, însă nu în cantități mari și ambalate corespunzător.