Mesajul unui medic de familie din România a fost preluat și a devenit viral în mediul online. Medicul a scris un mesaj acid pentru autorități, în urma deciziei prin care medicii de familie să trateze și monitorizeze pacienții infectați cu COVID-19, pentru ca spitalele să nu se aglomereze.
Vă prezentăm mesajul medicului
"Stimate Sică şi măi dragă Neluțu, Vă scriu io, medicul de familie.
1. Din 15 martie până acum am suportat şi respectat toate aberațiile pe care le-ati emis şi le-ați comis în domeniul sanitar.
2. Am învățat pe de rost ordinele şi hotărârile pe care le-ați dat într-o zi şi le-ați modificat a doua zi.
3. Am dotat cabinetul în permanențã cu echipament de protecție şi substanțe biocide,cu costuri deloc neglijabile.
4. Am programări stricte, care să nu permită aglomerarea pacienților, dar să-mi permită mie pauze dese între pacienți pentru dezinfecție.
5. Am educat pacienții să înțeleagă rostul termometrizării şi al dezinfecției mâinilor înaintea intrării ín cabinet. Ceea ce voi, cu toate mijloacele media şi nu numai pe care le aveți, nu ați reuşit la nivelul populației țării.
6. Am convins pacienții de necesitatea purtãrii corecte a măştii şi nu-mi mai intră nici unul în cabinet fără mască sau cu masca pusă sub nas, stil Orban. Ceea ce voi,cu toate mijloacele media şi nu numai pe care le aveți, nu ați reuşit la nivelul populației țării,că şi de aia ați venit cu ideea tâmpită a polițiştilor.
7. Am monitorizat la domiciliu, telefonic, carantinați (cât timp legea a prevăzut această monitorizare) şi apoi, odată cu apariția L 136, izolați. TELEFONIC! Acuma vreți să-mi băgați pe gât monitorizarea la domiciliu a pozitivilor asimptomatici sau cu simptome uşoare, direct, face to face?! Sunteți bine cu căpocu'?", a scris medicul.
"Neluțu, pandemia e la a doua cocoaşă. Medicii de familie au, prin grija partidului şi guvernului mult stimat şi iubit, câte o cocoaşă pe fiecare vertebră"
"Cu ce mă deplasez? Unde mă echipez/dezechipez? Unde pun echipamentul infectat? Cum dezinfectez interiorul mijlocului de transport cu care m-am deplasat?
Şi-mi scoateți ochii că-mi dați 30 de puncte pentru fiecare monitorizat. Adică 30 puncte × 3,5 lei=105 lei. Ştiți ceva? Băgați-vi-i în c*r! Viața mea şi a pacienților ne-covid pe care ar urma să-i consult la cabinet după ce termin cu monitorizarea din teren nu are preț! Şi nu, nu suntem nici sub arme şi nici la ordin! Suntem medici cu practică privata!
PS: Neluțu, pandemia e la a doua cocoaşă. Medicii de familie au, prin grija partidului şi guvernului mult stimat şi iubit, câte o cocoaşă pe fiecare vertebră! GATA!", a completat medicul Mihaela Pop.