Tatiana Gavrilă, o femeie care a înfiinţat un cămin pentru copiii aflaţi în dificultate, se numără printre victimele incendiului declanşat, sâmbătă, la Secţia ATI unde erau trataţi bolnavii cu coronavirus internaţi la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ.
Una dintre fiicele sale este asistent medical în spitalul unde s-a petrecut tragedia. Felicia Gavrilă a trăit încercarea cumplită de a-şi căuta mama printre cadavre şi ruine carbonizate, la scurt timp după ce a fost lichidat incendiul.
"Ieri dimineaţă mi-am viziat mama, aşa cum fac de o săptămână, de când a fost internată. Am ajutat-o când a fost internată pe secţia de chirurgie, unde lucrez. Când starea i s-a înrăutăţit, a fost internată la ATI. Medicii de acolo s-au ocupat foarte frumos de ea, i-au dat cel mai bun tratamet la momentul respectiv. Starea ei a fost mai gravă, dar începuse să o ia pe o pantă ascendentă, pentru că tratamentul funcţiona şi mergea spre bine. Alaltăieri am fost la ea în rezerva de la etajul 3, am petrecut mai mult timp cu ea, am schimbat-o şi am ajutat-o să îşi ia pastilele. Am petrecut un timp frumos cu ea, i-a văzut pe fraţii mei pe whatsup, într-un telefon acoperit într-o pungă. Am lăsat-o cu o saturaţie bună de oxigen, de 95%. Ieri, am găsit-o transferată de la etajul 3, oarecum obosită în urma transferului. Ca stare generală, era mai moleşită dar, medicul mi-a spus că este staţionară. De mama mea s-a ocupat chiar medicul erou care a încercat sa salveze bolnavii Este un medic desăvârşit din punct de vedere profesional şi se ocupa aşa de frumos de pacienţi (...) M-a asigurat că o să fie bine. Am asigurat-o pe mama că o să fie bine, că o să o iau vie din spital şi tratamentul va funcţiona.
(Cum funcţiona spitalul în perioada asta?)
Compartimentul COVID ATI a fost la etajul 3 mutat de la început pandemie. S-a mutat o secţie de neurochirurgie la etajul 2 şi s-a făcut circuit separat pentru pacienţii cu COVID. Am aflat că se vor muta din nou la 2 toţi bolnavii ATI şi va reveni secţia de neurochirurgie la locul iniţial. Nu ştiu prea multe amănunte, am fost în concediu, am revenit de puţin timp.
(Cum a fost munca în spital în pandemie?)
Volumul de muncă e foarte mare, stăm echipaţi tot timpul în combinezoane (...) Medicul Denciu mi-a administrat şi mie anestezie în câteva rânduri, ca am avut şi eu nişte operaţii la spate (...) De mama mea s-a ocupat frumos, din prima zi, i-a dat cel mai bun tratament. I-am promis că o să o iau acasă vie, îi comandasem deja tortul de ziua ei de naştere (...) Aseară am plecat acasă să duc o parte din bagaje, am coborât...În mai puţin de 10 minute s-a întâmplat totul. Am auzit în drum spre casă că este fum la spital şi m-am întors. Să mă asigur că nu se întrerupe oxigenul de care mama mea are atâta nevoie. M-am echipat iar în combinezon, am intrat în secţia mea de chirurgie, era un fum gros, m-am apropiat şi am văzut multe paturi cu cadavre (...) Am fugit în secţia unde era mama mea şi am găsit salonul carbonizat. Am căutat-o prin UPU...
(Aţi intrat în spital în timpul incendiulului fără să vă oprească nimeni?)
Când am intrat, incendiul se terminase."
Tatiana Gavrilă a fost mamă pentru 22 de generaţii de copii
Tatiana Gavrilă este una face parte dintre cele 10 victime - şapte bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 de ani - internate în stare critică în secţia ATI COVID şi care şi-au pierdut viaţa în incendiul produs sâmbătă.
Gavrilă deţinea un cămin privat pentru copiii aflaţi în dificultate.
"O mamă care mai avea 6 copii ai săi. O femeie dedicată, muncitoare, credincioasă şi mai ales, un OM BUN. A plecat la spital în rugăciunile celor apropiaţi. Mulţi, toţi pe care i-a avut alături. O fată a sa este asistentă la spital. Toată grija ei şi a familiei era îndreptată acolo, la Terapie Intensivă, de unde ar fi putut să plece vie şi pe picioarele ei. Aseară, vestea a căzut peste toţi ca un trăsnet. S-a dus acasă. S-a întors acasă. La Domnul. Acum e acolo”, a declarat soţul femeii pentru presa locală.