7.24.2020

Constructorii spanioli au adus „artileria grea” la Bacău


A început modernizarea și asfaltarea pistei de decolare-aterizare la Aeroportul Bacău, o investiție de 35 de milioane de euro, finanțată din fonduri europene nerambursabile.

„Spaniolii de la FCC Construccion au adus artileria grea la aeroport!”, a anunțat europarlamentarul PSD, Dragoș Benea, după ce a vizitat șantierul împreună cu deputatul Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor, și Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.



CEA MAI LUNGĂ PISTĂ DE ATERIZARE DIN MOLDOVA

Aeroportul Internaţional „George Enescu” din Bacău va fi închis în perioada 15 august – 30 septembrie 2020, pentru modernizarea pistei de decolare şi aterizare, a suprafeţelor de mişcare aferente şi a sistemului de balizaj.

„Antreprenorul spaniol s-a mobilizat exemplar, aducând cu vaporul prin Mediterana o întreagă stație de asfalt de ultimă generație. Am vizitat remarcabilul șantier și vă asigur că aeroportul, pe lângă centura Bacăului, e proba eforturilor coerente și susținute pe care le-am depus între 2017 – 2019, în guvernarea social-democrată. Munca noastră serioasă își arată roadele și lasă în urmă două realizări emblematice pentru Bacău”, a scris pe Facebook, Dragoș Benea.

„Lui Lucian Şova, nu ezit să o spun, îi datorăm aceste proiecte de anvergură. În mandatul său de ministru al Transporturilor, Lucian a făcut posibile cele două obiective de investiții – Centură și Aeroport – obținând și finanțare europeană pentru acestea (35 milioane euro modernizarea pistei de la aeroport).

Fac, aici, o paranteză: demersurile pentru atragerea de fonduri europene pentru aeroport au început încă din 2015, iar după doi ani de stăruințe am convins Comisia Europeană (prin DG Competition) și Consiliul Concurenței că Regia Aeroportuară desfășoară un serviciu de interes economic general și că banii investiți la aeroport nu intră sub incidența ajutorului de stat (reglementat dur de legislația europeană în domeniu).

Noi, la PSD Bacău, știm să mișcăm lucrurile înainte și să generăm dezvoltare durabilă prin proiecte care n-au fost oprite nici măcar de pandemie! Alții, știu doar să țină în loc comunitatea băcăuană, blocând nejustificat evoluția acesteia (vezi cazul nedeschiderii brațului de vest al șoselei de centură!)”, a mai spus europarlamentarul.




„AVEM CEL MAI MODERN AEROPORT DIN ROMÂNIA”

Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, a transmis că meritul este exclusiv al echipei PSD Bacău, demersurile fiind începute în timpul mandatului președintelui Dragoș Benea, actual europarlamentar.

„Am vizitat ieri șantierul de pe AIGE și sunt foarte mulțumit deoarece antreprenorul a decis să suplimenteze numărul de utilaje și de oameni, pentru a termina lucrarea în cel mai scurt timp!

În acest proiect am contat pe sprijinul deputatului Lucian Șova, care, în timpul mandatului său de ministru al Transporturilor s-a luptat pentru modernizarea infrastructurii din județul Bacău: varianta ocolitoare a Bacăului, prioritizarea proiectării Autostrăzii Bacău-Brașov-A13, asfaltarea și modernizarea majorității drumurilor naționale care tranzitează județul Bacău.

Am lucrat în echipă, am muncit mult pentru a ajunge aici și pot spune că la acest moment avem cel mai modern aeroport din România, iar după finalizarea lucrărilor la modernizarea și extinderea pistei, va deveni principalul nod de transport în regiune!”, a transmis preşedintele CJ.

Modernizarea Aeroportului Internațional „George Enescu” face parte din strategia de dezvoltare a județului Bacău, alături de Autostrada A13, fiind principalele motoare pentru transformarea acestuia în centrul economic al Moldovei.

sursa:https://www.qmagazine.ro/constructorii-spanioli-au-adus-artileria-grea-la-bacau

China a ordonat vineri închiderea consulatului american din metropola Chengdu (sud-vest), în replică la decizia Washingtonului de a închide consulatul chinez din Houston în urma unor acuzaţii de spionaj, relatează AFP, Reuters şi dpa, citate de Agerpres.


Este vorba de „un răspuns legitim şi necesar la măsurile lipsite de raţiune ale SUA”, a transmis într-un comunicat Ministerul chinez al Afacerilor Externe, fără a preciza dacă există acuzaţii specifice împotriva prezenţei americane la Chengdu şi nici intervalul în care consulatul va fi nevoit să-şi închidă porţile.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump le-a dat diplomaţilor chinezi din Houston un interval de 72 de ore pentru a-şi face bagajele, termenul expirând vineri.

Joi, secretarul de stat american Mike Pompeo a afirmat despre acest consulat chinez că este o „placă turnantă pentru spionaj şi furt de proprietate intelectuală”.

Relaţia SUA-China s-a deteriorat rapid în acest an din cauza unui cumul de probleme, de la pandemia cu noul coronavirus şi echipamentele de telecomunicaţii Huawei până la revendicările teritoriale ale Chinei în Marea Chinei de Sud şi creşterea controlului autorităţilor de la Beijing asupra Hong Kongului.

China are alte patru consulate în SUA, la San Francisco, Los Angeles, Chicago şi New York, precum şi o ambasadă la Washington. Alte consulate americane din China sunt deschise în Guangzhou, Shanghai, Shenyang şi Wuhan, pe lângă ambasada de la Beijing.


Se bat „calicii” pe ceaunul gol: Cu „sondaje măsluite”


Continuă împunsăturile între USR și liberali pe tema candidaturilor la locale. Alianța USR PLUS acuză, ca reacție la declarațiile premierului de joi, de la Constanța, că Ludovic Orban a dovedit că PNL nu a învățat cât ar fi fost nevoie din lecția alegerilor locale din 2016 și „prezintă sondaje măsluite” în speranța de a-și păcăli candidatul, partidul și alegătorii.

Ce a zis Orban

Liberalii vor propriul candidat la Primăria Constanța, iar Ludovic Orban a ironizat, joi, candidatura deputatului USR Stelian Ion la această primărie, afirmând că PNL se prezintă pentru această funcție cu Vergil Chițac, care are 30-35% în sondaje. „Să aleg pe altcineva, care are 12-14%?”, s-a întrebat Ludovic Orban, cu referire la candidatul USR.

Replica USR-PLUS

„Alegerile locale din 27 septembrie au o miză uriașă: după zeci de ani de <pesedism> putem câștiga alegerile și ne putem salva localitățile de această molimă numită PSD. La Constanța, după 20 de ani în care PSD a făcut legea, Alianța USR PLUS a decis să trimită PSD acasă pentru următorii cel puțin 20 de ani. Prezent la Constanța într-o scurtă vizită de campanie, premierul Ludovic Orban a dovedit că PNL nu a învățat cât ar fi fost nevoie din lecția alegerilor locale din 2016. La fel ca atunci, PNL prezintă sondaje măsluite în speranța de a-și păcăli candidatul, partidul și alegătorii. Domnul Orban a făcut publice niște informații eronate care îl prezintă pe candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Constanța cu un procentaj fals de 30-35%, iar pe candidatul USR PLUS, Stelian Ion, cu doar 12-14%”, se arată într-un comunicat de presă al Alianței USR PLUS.

Alianța USR PLUS amintește că în 2016 PNL a procedat exact la fel în București: l-a prezentat pe Cătălin Predoiu la 23-26% „pentru a crea impresia unui candidat puternic”.

”Care a fost realitatea și ce a urmat știm cu toții: candidatul PNL a obținut doar 11%, Primăria a ajuns în mâinile Gabrielei Firea, iar alegerile parlamentare au aruncat România în brațele lui Dragnea. O alianță de dreapta PNL-USR-PLUS în Constanța reprezentată de Stelian Ion ar obține un scor de 33%, scor egal cu cel pe care l-ar obține varianta reprezentată de Vergil Chițac, cu diferența esențială că există un potențial de creștere mai mare în favoarea candidatului USR PLUS”, se mai arată în comunicat.

Potrivit USR PLUS, „soluția rațională” pentru înlăturarea PSD la Constanța ar fi susținerea unui tandem, a candidaturii unice a USR PLUS la Primăria Constanța și a candidaturii PNL la președinția Consiliului Județean Constanța.

„Încăpățânarea și aroganța celor care se supraestimează ne pot costa la Constanța la fel de mult cum ne-au costat în 2016. Un candidat puternic nu are nevoie de tertipuri și sondaje măsluite, nici de proptele și laude exagerate din partea premierului. Înțelegem strategia de a-și supraestima candidatul, dar Constanța ar trebui tratată cu mai mult respect. Dacă în 2016 PNL Constanța și candidatul Vergil Chițac nu se sabotau reciproc, dacă alegeau să facă o alianță, PSD nu ar fi câștigat atunci nici municipiul, nici județul. Alianța USR PLUS consideră că impunerea de la București a aceleiași variante pierzătoare din 2016, a variantei pe care însăși conducerea PNL o prezenta odinioară lipsită de spirit de echipă, arată clar câtă importanță acordă PNL Constanței. Pe ideea „decât să susținem un USR-ist la Constanța, mai bine să mai dăm o șansă PSD“ nu se poate construi un parteneriat serios. Alianța USR PLUS este determinată să smulgă Constanța din ghearele mafiei PSD chiar și în lipsa unei alianțe cu PNL. Alianța USR PLUS are o echipă tânără, puternică, credibilă și un plan pentru a scăpa de PSD pentru cel puțin 20 de ani la Constanța”, conchid liderii USR PLUS.


Chinezii de la Synohidro Corporation Limited va proiecta și construi „Varianta de ocolire a municipiului Zalău între DN 1F km 79+625 - DJ 191C, circa 5,5 km foarte dificili prin dealurile de lângă oraș, care vor completa practic actuala jumătate de centură ce are o utilitate limitată. Dacă nu vor exista contestații și contractul va fi semnat, termenul de proiectare va fi de 6 luni și cel de execuție de 24 de luni.


„Ofertantul desemnat câștigător este ASOCIEREA SYNOHIDRO CORPORATION LIMITED (China) – GOOD PROD S.R.L. (România), cu preţul de 185.538.106,56 Lei fără TVA și un punctaj total de 100 puncte, din care 60 de puncte pentru componenta financiară și 40 de puncte pentru componenta tehnică. Durata contractului este 6 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioadă de garanție a lucrărilor de 84 de luni”, anunță CNAIR.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru constructia Variantei de ocolire a Municipiului Zalău între DN 1F, km 79+625 şi DJ 191C, în lungime de 5,535 km, care include proiectarea şi execuţia a 5 viaducte şi 2 poduri, precum şi a intersecțiilor giratorii cu DN1F şi cu DJ 191C.

Practic, tronsonul nou de circa 5,5 km care va fi construit va completa actuala șosea de centură - o primă jumătate de circa 8 km care are o utilitate limitată în lipsa construirii segmentului dintre Aghireș și drumul național Zalău-Cluj (urcarea pe dealul Meseș).


Astăzi, 24 iulie 2020, este prăznuită Sfânta Hristina



Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 24 iulie 2020. Sfânta Hristina s-a născut în cetatea Tir şi a trăit în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211). A fost fiica lui Urban, reprezentantul imperial al acestei cetăţi. Când a ajuns la vârsta de doisprezece ani, Sfânta Hristina a fost închisă de tatăl ei într-un turn. Acesta dorea să o ferească de ochii mulţimii pentru că era foarte frumoasă, scrie crestinortodox.ro.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 24 iulie 2020. Planul tatălui era să o ţină în acel turn până avea să împlinească vârsta majoratului. Nemulţumită de credinţa idolatră, începe să se roage Celui de Sus. I se arată un înger care îi descoperă tainele dumnezeieşti. După aceste descoperiri, Hristina a distrus toţi idolii din turn.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 24 iulie 2020. Pentru acest gest a fost supusă la multe chinuri de tatăl său. A fost aruncată în temniţă pentru mai multe zile fără mâncare, dar a fost hrănită de îngeri. După alte suferinţe, a fost aruncată în mare.


În noaptea de joi spre vineri polițiștii din Capitală au verificat localurile din Centrul Vechi. Iată ce au descoperit :


Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, în noaptea de joi spre vineri, mai multe controale la restaurante, terase şi cluburi din Centrul Vechi al Capitalei pentru verificarea modului în care este respectată legislaţia privind siguranţa publică şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, dar şi pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-Cov2, scrie Agerpres. 


Zeci de societăți comerciale verificate



Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, au fost verificate 25 de societăţi, fiind aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 130.500 lei.

Astfel, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 130.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990, respectiv pentru lipsa documentelor justificative aferente mărfurilor comercializate, lipsa înregistrării operaţiunilor în registrul de casă, lipsa autorizaţiilor de funcţionare, precum şi pentru alte aspecte legale încălcate şi o sancţiune contravenţională în valoare de 500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991.


Restaurant fără aviz de funcționare 



Poliţiştii au mai descoperit că o societate comercială care administrează un restaurant nu deţinea aviz de funcţionare şi nu deţinea documente privind angajarea personalului, respectiv pentru provenienţa şi calitatea produselor comercializate, la o terasă s-a constatat un plus de casă, iar la un club şi un salon dedicat exclusiv adulţilor au fost identificate mai multe persoane care nu deţineau contracte de muncă în legătură cu activitatea prestată.

Verificările sunt continuate cu privire la întreaga activitate desfăşurată de către societăţi, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri în consecinţă. 


Aproximativ 120 de muncitori români, care se aflau în carantină în Germania, pentru că la locul de muncă au fost depistați mai mulți infectați, au fugit din carantină și au revenit în țară.


Muncitorii ar fi plecat cu mașinile personale, relatează radiobonn.de. 


7.23.2020

China a inaugurat cel mai mare pod din lume din sticlă - ”Qingtian Glass Bridge”- iar imaginile te lasă fără suflare ! Construcția impresionantă de 520 de metri lungime a intrat în Cartea Recordurilor.



Muncitorii angajați pentru realizarea lucrărilor au lucrat continuu timp de 3 ani de zile pentru finalizarea podului care leagă două văi. Întreaga construcție a costat peste 37 milioane de dolari.

Podul de sticlă din Qingtian se întinde pe trei văi din provincia Guangdon, China, și a fost inaugurat pe 18 iulie.


La inaugurarea construcției impresionante a participat și ofițerul Hou Ying de la Cartea Recordurilor care i-a informat pe cei prezenți că podul respectă standardele locale de siguranță.

După ce specialiștii au măsurat lungimea construcției de sticlă – 526,14 metri – au anunțat faptul că va fi introdusă în Cartea Recordurilor.

Construcția podului de sticlă, o adevărată inginerie

Pentru lucrările de construcție a podului au fost folosite șuruburi prefabricate din import care au un dublu rol: de siguranță, dar și estetic.

Podul din sticlă este construit din trei cele mai groase straturi de sticlă laminată ultraalbă ( 4,5 cm grosime). Materialul folosit este în proporție de 99,15% transparent și oferă o imagine clară a văii de dedesubt care poate fi uimitoare pentru amatorii de senzații tari sau cu adevărat înfricoșătoare pentru cei cu frică de înălțimi.


Constructorii au precizat că podul poate ține 500 de persoane simultan. Acesta va fi folosit pentru plimbări, sporturi, evenimente de modă, potrivit organizatorilor citați de China News.

sursa:https://www.chinanews.com/sh/2020/07-18/9242085.shtml




Cu Werner mereu în frunte, spargem munte după munte ! Dând deoparte aura de președinte ce se vrea genial și istoric, îl descoperim pe realul Iohannis. Leneș, dornic de vacanțe cât mai lungi și cât mai dese, trăitor în lux departe de ochii mulțimii, sărac în idei și inițiative, altele decât cele băgate sub nas de consilieri umili și de oamenii serviciilor care-l slugăresc. Ni se dezvăluie personajul fascinat de putere, capabil să se extazieze la decorațiile pe care le primește mai mult din cutume politice și diplomatice decât pentru merite personale. El consideră însă că a muncit din greu pentru ele.Este Klaus Iohannis decorat cu premiul Charlemagne pentru promovarea valorilor europene.


Este vreo deosebire între șlagărele muncitorești, mobilizatoare, ale anilor ’48-’49, când se inaugurau căile ferate Bumbești-Livezeni sau Salva-Vișeu și sloganurile peneliste de astăzi? Nu. Într-un anume fel, până și conjuncturile sunt oarecum asemănătoare. Atunci, băieți deștepți, comuniștii furaseră istoria și o trecuseră în partida lor. Lucrările începuseră la sfârșit de secol XIX, dar Gheorghiu Dej a avut grijă să-și treacă în palmares realizările. Acum, liberalii neagă orice succes anterior venirii lor la putere și consideră că țara și-a început viața după ce au lansat ei strigătul de luptă „Reconstruim România”.Cu Werner mereu în frunte, spargem munte după munte!

Cultul personalității Marelui Conducător este dominant. De la „Nicolae Ceaușescu, cel mai iubit fiu al poporului român”, la „prestația excelentă a lui Klaus Iohannis, care s-a luptat patru zile și patru nopți pentru a aduce României 80 de miliarde de euro”, distanța este infimă. Hei-rup! Hei-rup! Cad stânci de fier/ În lupta dusă de brigadieri! Că președintele s-a întors de la Bruxelles doar cu ce l-au miluit alții, pentru că, în realitate, nu a deschis gura, ei bine, asta nu va mai consemna istoria. Iohannis trebuie să rămână brigadierul cu braț puternic care îmbânzește fierul, al cărui târnăcop bate greu și al cărui suflet e mereu la mândruța din tindă. Exact ca în cântec.

Este Klaus Iohannis, nu altul

Dând deoparte aura de președinte ce se vrea genial și istoric, îl descoperim pe realul Iohannis. Leneș, dornic de vacanțe cât mai lungi și cât mai dese, trăitor în lux departe de ochii mulțimii, sărac în idei și inițiative, altele decât cele băgate sub nas de consilieri umili și de oamenii  serviciilor care-l slugăresc. Ni se dezvăluie personajul fascinat de putere, capabil să se extazieze la decorațiile pe care le primește mai mult din cutume politice și diplomatice decât pentru merite personale. El consideră însă că a muncit din greu pentru ele.Este Klaus Iohannis decorat cu premiul Charlemagne pentru promovarea valorilor europene.

Este Klaus Iohannis care, astfel, s-a trezit în aceeași lojă cu Winston Churchill, Helmut Kohl, Angela Merkel, François Mitterrand, regina Beatrix a Olandei și Emmanuel Macron, deși diferențele sunt insurmontabile. Este Klaus Iohannis, singurul președinte din lume decorat cu Crucea Federală de Merit, cea mai înaltă distincție germană, pentru merite deosebite și servicii aduse Germaniei. Predarea către FDGR a 8.600 de imobile din Sibiu, valorând peste 18 miliarde de euro, înseamnă servicii aduse Germaniei? Întreb doar. Este Klaus Iohannis, nu altul.

Victorieee! Unde?



Geniul de azi al Carpaților dintotdeauna nu a reușit să se evidențieze cu ceva. Megalomania l-a mânat de la spate să iasă cu ceva în față. A încercat cu „România modernă și prosperă”. Nu a avut succes. Țara a rămas la fel de săracă. A încercat și cu „România Educată”. Același rezultat. Într-o țară în care președintele are dificultăți de exprimare în limba oficială și care, fără prompter, eșuează în invenții lingvistice, avem pretenții la o Românie educată? „România normală”, slogan liberal mizerabil și ilogic, i-a căzut pe picioare ca un bolovan desprins din munții pe care partidul lui pretinde că îi sparge. Un alt eșec, ca și cum brigadierului, din neatenție și dorința de a sparge norma, târnăcopul i s-ar fi înfipt din greșeală în genunchi, iar el, în loc să urle de durere, strigă „Victorieee !”

Chestiune de baftă și conjunctură




Genialul strateg pe care îl aclamă liberalii este departe de succesele pe care și le arogă. Programul de Investiții Naționale și Relansare Economică, la care a cărui lansare a ținut în mod special  să afirme că s-a implicat în întocmirea lui, i-a jucat festa. Mai mult de trei sferturi din conținut sunt compilații. Tot ce a fost găsit prin ministere a fost turnat acolo, la grămadă. Acum, viteazul stegar liberal își aclamă succesul de la Bruxelles, declarând că banii obținuți vor fi folosiți pentru reconstrucția țării. Nu spune însă că e vorba de puțini bani, foarte puțini, majoritatea fiind împrumuturi ce vor trebui returnate.



Și atunci, despre ce victorie e vorba?În viziunile personale sau ale liberalilor, probabil că Iohannis se crede brigadierul ce scormonește munții cu mâinile goale și aduce bogăția pe care o răstoarnă peste țară. În realitate, fără cultul din ce în ce mai furibund al personalității, Iohannis nu există. Nu este nici ctitor al vremurilor, nici fiul luminat al patriei cu 66 la sută votanți în favoarea lui, nici fondatorul României moderne, liberale, educate, normale și reconstruite. Este doar un profesoraș navetist ajuns primar de provincie și apoi, printr-un accident electoral dar și grație calculatoarelor, președinte. Și un lăudăros fără egal.


Vai de cultura noastră ! Politică și COVID și iar politică și COVID ! Nu am mai auzit o știre culturală la zi de o groază de luni. Numai paparude, bîrfe, declarații politice despre pandemie, cîrteli de progresiști și alarme trase de doctori disperați. Mai zilele trecute, chiar m-am mirat cînd un regizor tînăr povestea că vrea să facă un film despre actorul Constantin Codrescu! N-am mai auzit vorbindu-se despre acest mare actor de ani și ani. Adevărul este că viața culturală în Romania și, mai ales, pe vreme de pandemie, s-a dus pe copcă. Sau este leșinată peste tot. Iar artiștii, din plictiseală, s-au convertit în politicieni sau în lătrăi de serviciu.


Pe vremuri, mai erau nu știu cîte știri despre tîrgurile de carte. Și cîteva interviuri zgîrcite cu scriitori. Adio! Nu se mai lansează carți decât eventual în tăcere, nu se mai anunță romane, ca să nu mai vorbesc de lansări de volume de poezie. Lumea este dominată de politicieni, de actori și de sportivi (tenismeni, fotbaliști și baschetbaliști), producția scriitorului ajungînd undeva la coada ierarhiei de consum cultural. Nu același lucru se întîmplă în Franța, în Italia sau în Anglia. Acolo, vocea scritorului se aude iar producțiile importante declanșează dezbateri publice și devin evenimente. În România, tăcere mormîntală ! Parcă ne-ar fi rușine de cărți și de concerte clasice, de soliști și de dirijori, de pictori și graficieni! Ce mișcare culturală poate captiva atenția publicului cînd domeniul este condus de o bună bucată de vreme de niște ciumeți inexistenți în domeniu. Nulități cu funcții !

Cu ani în urmă, chiar și pe vremea lui Ceaușescu, Ministerul Culturii era condus de oameni mai cu habar, dacă nu măcar cu un strop de respect față de domeniu. Acum, ca și la învățămînt, anonimi de doi bani, nime-n drum de dragul puterii, plasați acolo pentru a controla numirile și distribuțiile de fonduri. Și PNL-ul și PSD-ul au trimis la conducerea acestor ministere tot soiul de Lemn-Tănase. Cum să lanseze proiecte, cum să atragă atenția, cum să potențeze o mișcare, cum să dea greutate unor eveniment cînd ei n-au depășit poveștile lui Ion Creangă? Dacă Ludovic Orban crede că la administrarea culturii române poate pune un țuțăr de nivel OTV sau de Antena Stars  înseamnă că și el este tot un politician de teapa OTV-ului lui Dan Diaconescu sau al lui Dan Voiculescu.

Eugen Șerbănescu, sechestru pentru „Eu când vreau să fluier, fluier

Tristețea este cumplită! Eugen Serbănescu, cel pe vremea căruia s-au mai produs filme la CNC, este cercetat acum de DNA iar postul este ocupat de o propagandistă de la SNSPA, specializată mai mult pe mesaje sclifosite la Realitatea TV. Recompensă politică pentru slugăreală intelectuală!
Ce mare artist român a mai fost subiectul unui eveniment sau al unei „personale”? Ce tendințe și ce regizori se ridică în teatrul românesc?

Eugen Șerbănescu: Memoriu căre șefii Justiției

Care mai este viața teatrelor din provincie? Cum supraviețuiesc? Sunt calcate în picioare de „rafinamentul” cultural al analfabeților din județe? Ce se întîmplă la Opera Națională București? De cîțiva ani, de la plecarea Alinei Cojocaru și a lui Johan Cobborg, Opera Națională București a rămas de izbeliște, controlată de un trimis politic aerian în domeniu și cu mare poftă de sforărit. Ce se întîmplă acolo ține de un Bizanț în apogeul decăderii și de mahalaua Bucureștilor, nu de prima scenă lirică a României.

Sarabanda deciziilor proaste la Opera Națională București

Publicăm un material despre situația tensionată de la Opera Națională București. Îndărătul scandalului se află o mulțime de ilegalități și de orgolii neartistice. Pentru Ludovic Orban, precizăm că Opera Națională București este o clădire pe cheiul Dîmboviței, în care se joacă spectacole clasice interpretate de artiști lirici. Tot acolo se desfășoară spectacole de balet și ființează un cor și o orchestră. Opera Națională nu aduce voturi și nici clienți, nu gîdilă la tălpi și nu poate fi închisă. Pe deasupra, Opera Națională, împreună cu Teatrul Național și cu Ateneul Român, alcătuiesc floarea scenei românști și vor rămîne la fel și după dispariția lui Ludovic Orban din politică. Dacă premierul nu ascultă decît manele și mandoline, nu înseamnă că nu este obligat să se aplece asupra dramei unei instituții de cultură, ignorată și de partidul său și de PSD.

Și unii și alții au trimis acolo numai netoți și consecințele sunt dezastruoase. Vom încerca să găzduim, pe larg, problemele Operei în Cotidianul, în speranța că, în acest fel, vom izbuti să declanșăm o preocupare și o energie care să schimbe starea generală a instituțiilor de cultură.
Cei care lucrează în alte instituții de cultură, atinse și ele de acest suflu nenorocit al decăderii (inculturii),  ne pot scrie, dacă doresc, și le vom găzdui opiniile și relatările.


Cine e Raed Arafat, omul căruia România îi cere demisia


De numele lui Raed Arafat se leagă proiectul SMURD, dar și mai multe tragedii petrecute în România ultimilor ani. Accidentul aviatic din munții Apuseni, cazul Colectiv și, mai aproape de noi, cazul Caracal. Zic că se leagă de numele lui, pentru că instituția pe care o conduce are abilități în aceste zone. Totuși, Raed Arafat a rămas în funcție. N-a contat că, în toate cele trei cazuri menționate, cuvântul care a descris intervențiile a fost haos.

Raed Arafat e șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne. Are rang de secretat de stat. S-a născut în Damasc, Siria, dar a venit în România în anii ’80 și a absolvit aici Facultatea de Medicină. A reușit să pună pe picioare SMURD, un sistem care, în multe ocazii, și-a demonstrat performanțele și utilitatea.

Ca să-ți aduci aminte când a devenit cu adevărat cunoscut la nivel național, trebuie readus în discuție momentul 2012 și conflictul cu Traian Băsescu.

Băsescu era președintele țării, iar Arafat ocupa funcția de subsecretar de stat în Ministerul Sănătății.  Din această funcție, fondatorul SMURD și-a exprimat nemulțumirea legată de unele prevederi din Legea Sănătății. Ce a urmat a fost o dispută publică între fostul președinte și Arafat, în urma căreia oficialul din Sănătate și-a dat demisia.

România a fost de partea lui Raed Arafat și a serviciului SMURD. Au urmat proteste de stradă, care au dus în cele din urmă la demisia Guvernului Boc.

De atunci și până azi, Raed Arafat a fost nelipsit din Guvernele ce au urmat, indiferent de culoarea lor politică (vezi aici CV-ul lui).

Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne a avut atribuții în cazul accidentului aviatic din munții Apuseni, incendiului de la Colectiv și cazului Caracal. Mulți, foarte mulți morți și niciun vinovat.

Raed Arafat e tot acolo. 

De ce e Raed Arafat de neatins?

Raed Arafat a venit cu o reacție uluitoare după apariția imaginilor de la Colectiv ținute la secret. Și n-a făcut-o public, în fața jurnaliștilor, acolo unde i s-ar fi pus întrebări. Nu, a scris pe Facebook.

Șeful DSU susține că va vorbi despre acele imagini, dar abia după alegerile prezidențiale și după comemorarea victimelor de la Colectiv. În aceste zile, în care toată România vede cum echipele care au intervenit la incendiul din Colectiv au acționat ca niște muște fără cap și cum acele imagini au fost ținute la secret pentru a nu distruge imaginea IGSU, Raed Arafat vine și spune că va vorbi, dar nu acum. Pe parcursul zilei de vineri, i-a certat un pic pe Facebook pe jurnaliștii Cătălin Tolontan și Cristian Tudor Popescu, dar cam atât. 

S-a așternut un strat gros de praf (cenușă) pe dosarul Colectiv, dar Arafat nu consideră că ar trebui să sufle peste el. Preferă, însă, să mai dea o palmă cinică rudelor și victimelor de la Colectiv.

„Având în vedere că se apropie comemorarea Colectiv, un moment emoțional major care trebuie respectat, dar și faptul că se desfășoară procesul electoral pentru alegerea președintelui României pentru următorii 5 ani, consider ca punctul meu de vedere este bine sa fie prezentat după aceste evenimente. Eventualele ieșiri publice din partea mea în aceste zile nu vor face decât să aducă un element perturbator al acestor momente”, a spus șeful DSU.

E o atitudine care amintește de altele similare. Cele de după accidentul aviatic din Munții Apuseni și de după cazul Caracal.


Raed Arafat, scăpat basma curată de fiecare dată

Există instituții ale statului și acestea ar trebui să aibă grijă de tine. Există numărul 112, dar am văzut cu toții că degeaba ceri ajutor. Există sistemul RO-ALERT, dar acela trimite mai multe notificări în perioada de teste decât notificări ce anunță un pericol, adică exact cele care chiar te-ar interesa.

Există și o aplicație 112, dar evident că nu funcționează în zone fără semnal și fără internet. Există multe. Și, totuși, prea puține. Toate au legătură, directă sau nu, cu Departamentul pentru Situații de Urgență pe care-l conduce Raed Arafat.

Cazul Apuseni

Pe 20 ianuarie 2014, un avion care executa o cursă umanitară București-Oradea a aterizat forțat într-o pădure din munții Apuseni, la peste 1.600 de metri. Aeronava, pilotată de Adrian Iovan în calitate de comandant și Răzvan Petrescu în calitate de copilot, transporta la acel moment o echipă de cinci cadre medicale.
În acest accident au murit pilotul Adrian Iovan și studenta la medicină Aurelia Ion, iar copilotul și cei patru medici au fost grav răniți. Intervenția echipelor de urgență a fost total deficitară.

Dar Raed Arafat a fost pe toate posturile de televiziune să explice cum statul și-a făcut treaba și cum au fost identificate niște probleme și cum vor fi acestea rezolvate. S-au anunțat proiecte de lege care aveau rolul să îmbunătățească protocolul de intervenție.

Dar cineva trebuia, totuși, să răspundă. Și mulți și-au pierdut funcțiile: Constantin Chiper, secretar de stat în cadrul MAI, a fost demis, șeful IGSU, Ion Burlui, a demisionat, directorul general al ROMATSA, Aleodor Frâncu, a demisionat. Ministrul de Interne de la acea vreme, Radu Stroe, a demisionat.

Raed Arafat e tot acolo. Acolo unde l-a prins și cazul Caracal, cinci ani mai târziu.

Cazul Caracal

La jumătatea lui iulie, când mulți români erau prin vacanțe, o adolescentă de 15 ani sună la 112 și anunță că a fost răpită, violată și că este ținută sechestrată într-o curte. Operatoarea de la 112 și polițistul de serviciu dau dovadă de dezinteres și o iau în derâdere pe fată. Tânăra a efectuat trei apeluri, iar polițiștii au ajuns la adresa unde era sechestrată după aproape 20 de ore. Când era, oricum, prea târziu.

Așa au ieșit la iveală ororile din Caracal. Iar pe partea de apeluri 112, a ieșit din nou la rampă Raed Arafat. A anunțat, și de această dată, schimbarea legii, proiecte care să îmbunătățească serviciul prin care cetățenii cer ajutor. Numai că s-au găsit vinovați în altă parte. Nu la Departamentul pentru Situații de Urgență condus de Arafat.

Șeful STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale) și-a dat demisia. Ministrul de Interne a plecat, deși fusese instalat de doar câteva zile în funcție. Niște șefi din Poliție au zburat și ei.

Raed Arafat e tot acolo.

La o zi după apariția imaginilor de la Colectiv ținute la secret, un grup civic a decis să depună o plângere penală împotriva șefilor IGSU și a lui Raed Arafat. Pentru că acele imagini au fost ascunse vreme de patru ani. Și nu au fost date nimănui. Nici măcar procurorilor, care au cerut în mod expres toate probele, indiferent de format, pentru a-și construi cazul după incendiu.

Raed Arafat nu comentează acum. Comentează după alegerile prezidențiale. Pentru că lumea uită și va fi preocupată cu altceva. În câteva zile, pe 30 octombrie, comemorăm patru ani de la tragedia din Colectiv. Va fi o zi în care unii vor fi cuprinși de emoție, alții de revoltă, iar pentru alții va fi penultima zi a lunii octombrie și cam atât. Fiecare cu ale lui.

Iar Raed Arafat va fi tot acolo.


ARTICOL ZDROBITOR DESPRE ROMÂNIA ÎN PRESA STRĂINĂ - România riscă să devină Brazilia Europei, este concluzia jurnaliștilor italieni de la Il Messaggero, care au comentat evoluția epidemiei de coronavirus din țara noastră, după recordul negativ înregistrat sâmbătă, când Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 889 de cazuri noi de COVID-19 confirmate pe un interval de 24 de ore. În acest context putem să urăm ”felicitări” autorităților.


Desigur că acestea vor da vina tot pe români. Știm deja că tot ce fac ele este perfect dar dacă nu au cu cine…Nimeni nu mai spune că atunci când statele din jur luau măsuri Puterea de la București, Klaus Iohannis aveau în minte numai anticipatele și ne prezentau coronavirus drept o gripă ușoară, o răceală, doar să mai diminueze panica și să-și poată duce lăcomia de putere pana la capăt. Nu a fost să fie și acum românii au de suferit.

Publicația Il Messggero notează că situația din România nu îngrijorează numai administrațiile statelor din zona Balcanilor, ci chiar pe cele din UE în ansamblu. Deși oficial autoritățile române au confirmat circa 36.000 de cazuri de infecție cu coronavirus, scriu jurnaliștii italieni, numărul real de îmbolnăviri ar putea fi mult mai mare.

Deși președintele Klaus Iohannis, care a promulgat noua lege privind carantina și izolarea, dorește o linie politică mai prudentă, premierul Ludovic Orban a anunțat că autoritățile nu doresc să impună noi restricții, mai scrie Il Messagero.

„Obiectivul nostru e acela de a utiliza de toate pârghiile instituționale pe care le avem la dispoziție pentru a stăpâni, pentru a ține sub control epidemia și numărul infectărilor. Vom stabili toate măsurile și toate acțiunile necesare care sunt permise de noua lege pentru a lupta eficient pentru apărarea sănătății oamenilor.

Nu ne dorim să impunem nicio nouă restricție sau vreo măsură care să aibă efecte negative asupra economiei. Respectați regulile, respectați regulile de protecție sanitară care sunt simple și au cel mai mare efect în stăvilirea epidemiei”, a spus premierul Ludovic Orban, luni dimineață.

Jurnaliștii italieni notează că România, principalul stat din Balcani atât ca extindere geografică, cât și ca dimensiune a diasporei, poate deveni o amenințare pentru toată Europa. Germania și Franța sunt în mod special îngrijorate de situația din țara noastră, având în vedere apropierea relațiilor bilaterale pe probleme de comerț și producție.

Cu toate că evoluția epidemiei indica la un moment dat că Balcanii sunt pe cale să depășească pandemia de coronavirus, problemele au reapărut, iar România este cea mai afectată țară. Chiar și așa, tot mai multe cazuri sunt înregistrate și în alte țări din regiune, precum Kosovo sau Bosnia și Herțegovina.

De altfel, chiar Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni seară, că peste 3.600 de persoane confirmate cu COVID-19 nu au putut fi nici monitorizate, nici internate din cauza deciziei CCR. De fapt din cauza specialiștilor vietii din PNL care nu au fost in stare sa faca o lege constituțională. 

„Din analiza seriilor de date raportate reiese faptul că aproximativ 3.680 persoane confirmate pozitiv în acest interval de timp, în condițiile absenței instrumentelor legislative care să permită măsuri medicale, nu au făcut obiectul internării în spitale, nu au făcut obiectul externării ca persoane asimptomatice după 10 zile de spitalizare și nici ca persoane externate la cerere”.

sursa:http://vavedem.com/felicitari-autoritatilor-articol-zdrobitor-despre-romania-in-presa-straina

DISCUȚII DESPRE IEȘIREA DIN U.E., ÎNTR-O IMPORTANTĂ ȚARĂ EUROPEANĂ


Fost membru al Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem) şi fost jurnalist de televiziune, Gianluigi Paragone a ales să-şi prezinte formaţiunea la două zile după o întâlnire la Londra cu şeful partidului Brexit, Nigel Farage, care a jucat un rol hotărâtor în decizia Marii Britanii de a părăsi UE. Gianluigi Paragone a lansat partidul suveranist Italexit, care îşi propune să scoată ţara sa din UE după modelul Brexit-ului britanic.

Anunţul intervine în siajul acordului european pentru lupta împotriva pandemiei de COVID-19, de care va beneficia în primul rând economia italiană.

„Aderarea la mişcare nu va face decât să crească, în acelaşi ritm ca minciunile pe care Europa ni le spune”, a declarat Gianluigi Paragone într-o conferinţă de presă, organizată la Camera Deputaţilor. Într-un interviu acordat cotidianului La Repubblica, el afirmase marţi că „cetăţeanul european nu există”, prezicând „apropiata prăbuşire” a UE.

Potrivit analiștilor, percepţia unui eşec iniţial din partea UE de a răspunde rapid crizei legate de pandemia de coronavirus în Italia a dezamăgit populaţia.

Gianluigi Paragone, care a avut în trecut legături cu Liga suveranistului Matteo Salvini, a fost ales pe listele M5S, dar a părăsit partidul antisistem cu puţin timp înainte ca acesta să participe, anul trecut, la formarea guvernului în care M5S şi Partidul Democrat proeuropean sunt aliate. 

sursa:http://vavedem.com/discutii-despre-iesirea-din-ue-intr-o-importanta-tara-europeana/

ÎN SFÂRȘIT! NEGULESCU A FOST ARESTAT


Mircea Negulescu, fost procuror la DNA Ploiești, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Decizia judecătorilor vine ca urmare a contestației depuse de SIIJ, după ce cel supranumit ”Portocală” fusese eliberat sub control judiciar, de magistrații ÎCCJ, în urma unei rețineri pentru 24 de ore.

Culmea, decizia arestării a fost luată tot de judecători de la Înalta Curte, tot acolo unde Negulescu fusese lăsat în libertate. După emiterea mandatului de arestare preventivă, Mircea Negulescu urmează să se prezinte la poliție sau un echipaj îl va lua de acasă, pentru a fi dus după gratii. Pe 16 iulie, ICCJ a decis să respingă propunerea de arestare preventivă formulată de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie cu privire la fostul procuror Mircea Negulescu şi fostul ofiţer de poliţie judiciară Mihai Iuliano Iordache. Instanţa a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru cei doi, pe o durată de 60 de zile, începând din 16 iulie şi până la 13 septembrie.

Fostul procuror Mircea Negulescu, în prezent exclus din magistratură, fusese reținut de procurorii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie în legătură cu dosarul Tony Blair, în care este implicat şi Victor Ponta. Alături de Negulescu, fusese reţinut şi un fost ofiţer de poliţie judiciară, care l-ar fi ajutat pe acesta.

Mircea Negulescu fusese reţinut de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie pentru cercetare abuzivă (6 infracţiuni), represiune nedreaptă (4 infracţiuni), instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participaţiei improprii, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, fals intelectual (12 infracţiuni), abuz în serviciu (4 infracţiuni) şi constituirea unui grup infracţional organizat, a transmis, miercuri seara, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un comunicat de presă.

Totodată procurorii SIIJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui fost ofiţer de poliţie judiciară, pentru complicitate la cercetare abuzivă (6 infracţiuni), complicitate la represiune nedreaptă (4 infracţiuni), complicitate la instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participaţiei improprii, complicitate la influenţarea declaraţiilor, complicitate la inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, complicitate la inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţie, fals intelectual (10 infracţiuni) ,complicitate la abuz în serviciu (4 infracţiuni), constituirea unui grup infracţional organizat.

”În fapt, primul inculpat, în calitate de procuror de caz la DNA – ST Ploieşti, cu ajutorul celui de al doilea inculpat, ofiţer de poliţie judiciară, ar fi procedat la ticluirea modului de sesizare şi a întregului material probator administrat în două dosare aflate în instrumentarea DNA – ST Ploieşti, cu scopul învinuirii pe nedrept a unor persoane, ar fi dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 4 persoane precum şi măsuri neprivative de libertate constând în control judiciar faţă de 3 persoane, despre care cunoştea că sunt nevinovate, şi ar fi determinat judecătorul de drepturi şi libertăţi să dispună, fără vinovăţie, arestarea preventivă a unei persoane în baza materialului probator plăsmuit”, arătau procurorii.

Potrivit sursei citate, aceştia ar fi determinat 4 persoane, prin corupere, prin constrângere sau prin alte fapte cu efect vădit intimidant, să dea declaraţii mincinoase în cele două dosare instrumentate, ar fi determinat 3 persoane să formuleze, ca urmare a constrângerii exercitate asupra lor, denunţuri cu privire la existenţa unor fapte prevăzute de legea penală, cunoscând că acestea sunt nereale, ar fi procedat la falsificarea denunţurilor şi a declaraţiilor acestor persoane prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum şi la clasificarea denunţurilor ticluite în numele a doi dintre denunţători.

”Toate aceste fapte ar fi fost săvârşite în cadrul unui grup infracţional organizat în scopul ticluirii celor două dosare ale DNA – ST Ploieşti pentru învinuirea pe nedrept a unor persoane, deşi cunoşteau că acestea sunt nevinovate”, menţionau reprezentanţii Parchetului General.



Ajuns la cea de-a 9-a ediție, festivalul Pelicam, desfășurat între 10-19 iulie, a atras peste 10,000 de accesări în cadrul ediției online, cu filme difuzate în premieră națională, în proiecții unice, gratuit, pe platforma oficială. Programul a inclus și sesiuni de Q&A cu realizatorii filmelor, la finalul proiecțiilor, dezbateri live pe teme de mediu cu cineaști și specialiști din domeniul ecologiei, discuții cu activiști tineri de mediu din diferite țări, ateliere online pentru copii și concursuri în parteneriat cu Seneca Ecologos și Glamour România.


'The Last Male on Earth' - Marele câștigător la Pelicam 2020

Cele mai apreciate documentare de mediu din ultimul an au concurat pentru Trofeul Pelicam în cadrul Competiției Internaționale Pelicam. 'The Last Male on Earth' / ‘Ultimul mascul de pe pământ’ (regia Floor van der Meulen) a fost desemnat ‘Cel mai bun documentar’ în cadrul acestei secțiuni competiționale. Filmul spune povestea lui Sudan, ultimul mascul de rinocer alb nordic de pe pământ, care a murit în 2018. Premiul oferit este în valoare de 2.000 de euro.

Premiat a fost și documentarul lituanian ‘Acid Forest’ / 'Pădurea Acidă' (regia Rugilė Barzdžiukaitė), în cadrul Competiției Eastern Docs. Povestea unei păduri străvechi de pini, transformată radical de populația de cormorani care s-a instalat în aceasta. Premiul Eastern Docs este în valoare de 1.000 de euro.

Documentarului sud-african Jozi Gold / 'Aurul din Johannesburg' (regia Sylvia Vollenhoven & Fredrik Gertten) a primit în cadrul Competiției Internaționale o mențiune specială pentru felul în care prezintă povestea unei persoane care înțelege că micile schimbări pot face diferența. Într-o lume a bărbaților conduși de profit, aspectul fragil al unei femei ascunde o determinare și un angajament nebănuite.





Focus Pelicam la Cinema Elvire Popesco (23 - 24 iulie)

Două dintre cele mai bune documentare de mediu lansate recent, din selecția Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni: ‘The Price of Paradise’ (proiectat în deschiderea festivalului) și ‘You Think the Earth is a Dead Thing’ vor putea fi vizionate în aer liber joi, 23 iulie și vineri, 24 iulie, de la ora 21:00, în cadrul unui Focus Pelicam la Cinema Elvire Popesco, în curtea clădirii istorice a Institutului Francez de pe bulevardul Dacia 77 din Bucureşti.

Biletele la proiecții, în valoare de 20 de lei, pot fi achiziționate online, de pe Eventbook - Cinema Elvire Popesco.

Inițiate din dorința unei întâlniri cu un public pasionat de cinema și interesat de provocările mediului înconjurător, într-un an greu încercat în care festivalul Pelicam s-a desfășurat exclusiv online, cele două proiecții Focus Pelicam la Cinema Elvire Popesco oferă un prilej de conectare la realități internaționale.

Doi frați miliardari vor să cumpere ‘paradisul’ - insula Sark din Canalul Mânecii-, ceea ce declanșează o luptă în mica comunitate. Un conflict global prezentat într-un cadru idilic de documentarul ‘The Price of Paradise’, proiectat joi, 23 iulie, de la ora 21:00.

Vineri, 24 iulie, de la ora 21:00, documentarul ‘You Think the Earth is a Dead Thing’ propune o călătorie în insula Martinica din Marea Caraibelor, unde populația indigenă și-a păstrat medicina tradițională pe bază de plante și ierburi, în ciuda eforturilor colonialiștilor francezi de a o eradica.






40% din testele pentru COVID-19 din ultimele 24 de ore au fost făcute la cerere


În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 20.085 de teste pentru coronavirus, iar 40 la sută dintre acestea au fost făcute la cerere, conform datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică. Joi, pentru a doua zi consecutiv, în România au fost raportate peste 1.000 de noi cazuri de COVID-19, mai exact 1.112.

De la debutul pandemiei și până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 1.030.692 de teste. Dintre acestea, 20.085 au fost făcute în ultimele 24 de ore - 11.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.107 la cerere.

Datele au fost publicate joi de Grupul de Comunicare Strategică, care începând de astăzi include în raportările oficiale și astfel de informații. De asemenea, de miercuri sunt incluse în raportări informații despre persoanele retestate.

Până astăzi, 23 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 393 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, au decedat 2.126 persoane diagnosticate cu COVID-19.

În intervalul 22.07.2020 (10:00) – 23.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 25 de decese ( 16 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Călărași, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Vaslui, Vrancea și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.586. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 285 de pacienți.