ACASĂ
Etichete
7.24.2020
Cresc salariile pentru cei care ocupă funcţii cu acces la informaţii clasificate secret de stat
Pe 30 iulie NASA va lansa rover-ul Perseverance care ar trebui să ajungă pe Marte în februarie 2021 și, în afară de observațiile pe care acesta le va face cu instrumentele super-high-tech, va ”bifa” și prima parte a unui plan măreț. Este vorba de a încerca să se aducă, în premieră, mostre de roci și sol marțian care să fie analizate în laboratoarele de pe Terra. Dacă totul merge bine, rocile ar putea ajunge pe Pământ în 2031, dar pentru asta multe lucruri trebuie să meargă ”șnur”. Se vorbește de ani buni și de trimiterea primilor oameni pe Marte, însă din cauza riscurilor și costurilor uriașe pare greu de crezut că se va întâmpla mai repede de 15 ani.
Misiunea se numește Mars Sample Return și NASA o va realiza împreună cu Agenția Spațială Europeană. Planul este gândit în ștafete și, practic, peste câțiva ani o misiune comună NASA și ESA va trimite un nou rover care să apuce micile tuburi lăsate de Perseverance, să le ducă la o sondă de aterizare unde vor fi depuse într-un container ce va fi plasat pe o mică rachetă. Toate aceste lucruri ar trebui să se întâmple pe suprafața marțiană.
În prezent, Marte este o planetă uscată și dezolantă, un uriaș deșert, cu un strat atmosferic subțire în jurul său. Din cauza dimensiunilor sale mici, de-a lungul a doar câteva milioane de ani, planeta și-a pierdut căldura proprie în favoarea răcelii din cosmos, ceea ce a provocat înghețarea apei și a lavei.
Pe Marte este foarte frig: la poli temperatura poate scădea iarna la sub -120 de grade, în timp ce la Ecuator, vara, pot fi +20 de grade, dar când lumina soarelui nu mai ajunge, temperaturile pot scădea și acolo spre -70 de grade. Cel mai înalt munte de pa Marte, denumit Olympus Mons, este de trei ori mai înalt decât Everest-ul.
Prima sondă care a ajuns pe orbita marțiană a fost Mariner 9, în 1971, iar primul rover a fost Sojourner, în 1997, acesta parcurgând 100 de metri în trei luni și trimițând fotografii extraordinare.
Primăria Capitalei amenajează piste de biciclete pe prima bandă de circulație de pe ambele sensuri ale Splaiului Independenței, între Piața Națiunile Unite și Podul Grozăvești. Lucrările au ajuns la 60% și se vor finaliza până la începutul lunii august, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanți ai Primăriei Capitalei. Pistele se fac pe carosabil, practic pe prima bandă de circulație care în prezent este ocupată pe anumite tronsoane de mașinile parcate neregulamentar, unde oprirea este interzisă. Delimitarea pistei se va face cu stâlpișori direcționali în intersecții și cu marcaje în rest.
Pe porțiunea dintre Eroilor / Piața Operei și Pod Grozăvești prima bandă de circulație de pe ambele sensuri ale Splaiului a fost deja în mare parte marcată pentru a fi transformată în pistă de biciclete, iar o bună parte din autobuzele și troleibuzele care circulă în zonă deja nu mai folosesc prima bandă și circulă direct pe banda doi.
Mai mult, pe prima bandă de circulație din dreptul spitalului Universitar a fost desființat culoarul dedicat exclusiv autobuzelor și au fost eliminați stâlpișorii galbeni de plastic pentru a putea fi executate marcajele pentru viitoarea pistă de biciclete.
În paralel, se lucrează și la trasarea pistei de pe bd. Elisabeta, între Cercul Militar și Piața Operei, aceasta având același termen de finalizare.
Până la începutul lunii septembrie trebuie să fie gata alte două trasee - cele de pe bd. Unirii - bd Decebal și bd. Basarabia - stadionul Național, potrivit sursei citate.
Primăria Capitalei a obținut încă din 2014 o finanțare de 10 milioane de euro de la Ministerul Mediului pentru a amenaja 100 de km de piste pentru biciclete. Instituția a reușit însă să facă proiectul tehnic ca să acceseze banii abia în 2018, atunci când au și început lucrările la primul tronson, Piaţa Victoriei - Bdul. Aviatorilor – bdul. Beijing - str. Nicolae Caranfil – Șos. Pipera, finalizat în prezent.
Patru trasee de piste pentru biciclete care totalizează circa 48 de km
Traseul 1 are două ramificații:
- Ramura 1: Piaţa Victoriei - Bdul. Aviatorilor – bdul. Beijing - str. Nicolae Caranfil – Șos. Pipera;
- Ramura 2: Bdul. Constantin Prezan - Șos. Kiseleff - Piața Presei Libere
- P-ța Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu.
Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoară acest traseu este de cca. 8,60 km, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști proiectate este de cca. 17,20 km. Suprafața totală de teren ocupată de realizarea pistelor destinate circulației bicicliștilor este de cca. 56.930mp.
- Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Splaiul Independenței – Bd. Națiunile Unite (Pod Grozăvești)
Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoară acest traseu este de cca. 5,50km, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști proiectate este de cca. 10,15km. Suprafața totală de teren ocupată de realizarea pistelor destinate circulației bicicliștilor este de cca. 37.850mp.
- Bd. Libertății – Piața Constituției – Bd. Unirii – Bd. Decebal – Bd. Basarabia – Stadionul Național.
Constructorii spanioli au adus „artileria grea” la Bacău
CEA MAI LUNGĂ PISTĂ DE ATERIZARE DIN MOLDOVA
Aeroportul Internaţional „George Enescu” din Bacău va fi închis în perioada 15 august – 30 septembrie 2020, pentru modernizarea pistei de decolare şi aterizare, a suprafeţelor de mişcare aferente şi a sistemului de balizaj.
„Antreprenorul spaniol s-a mobilizat exemplar, aducând cu vaporul prin Mediterana o întreagă stație de asfalt de ultimă generație. Am vizitat remarcabilul șantier și vă asigur că aeroportul, pe lângă centura Bacăului, e proba eforturilor coerente și susținute pe care le-am depus între 2017 – 2019, în guvernarea social-democrată. Munca noastră serioasă își arată roadele și lasă în urmă două realizări emblematice pentru Bacău”, a scris pe Facebook, Dragoș Benea.
„Lui Lucian Şova, nu ezit să o spun, îi datorăm aceste proiecte de anvergură. În mandatul său de ministru al Transporturilor, Lucian a făcut posibile cele două obiective de investiții – Centură și Aeroport – obținând și finanțare europeană pentru acestea (35 milioane euro modernizarea pistei de la aeroport).
Fac, aici, o paranteză: demersurile pentru atragerea de fonduri europene pentru aeroport au început încă din 2015, iar după doi ani de stăruințe am convins Comisia Europeană (prin DG Competition) și Consiliul Concurenței că Regia Aeroportuară desfășoară un serviciu de interes economic general și că banii investiți la aeroport nu intră sub incidența ajutorului de stat (reglementat dur de legislația europeană în domeniu).
Noi, la PSD Bacău, știm să mișcăm lucrurile înainte și să generăm dezvoltare durabilă prin proiecte care n-au fost oprite nici măcar de pandemie! Alții, știu doar să țină în loc comunitatea băcăuană, blocând nejustificat evoluția acesteia (vezi cazul nedeschiderii brațului de vest al șoselei de centură!)”, a mai spus europarlamentarul.
„AVEM CEL MAI MODERN AEROPORT DIN ROMÂNIA”
Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, a transmis că meritul este exclusiv al echipei PSD Bacău, demersurile fiind începute în timpul mandatului președintelui Dragoș Benea, actual europarlamentar.
„Am vizitat ieri șantierul de pe AIGE și sunt foarte mulțumit deoarece antreprenorul a decis să suplimenteze numărul de utilaje și de oameni, pentru a termina lucrarea în cel mai scurt timp!
În acest proiect am contat pe sprijinul deputatului Lucian Șova, care, în timpul mandatului său de ministru al Transporturilor s-a luptat pentru modernizarea infrastructurii din județul Bacău: varianta ocolitoare a Bacăului, prioritizarea proiectării Autostrăzii Bacău-Brașov-A13, asfaltarea și modernizarea majorității drumurilor naționale care tranzitează județul Bacău.
Am lucrat în echipă, am muncit mult pentru a ajunge aici și pot spune că la acest moment avem cel mai modern aeroport din România, iar după finalizarea lucrărilor la modernizarea și extinderea pistei, va deveni principalul nod de transport în regiune!”, a transmis preşedintele CJ.
Modernizarea Aeroportului Internațional „George Enescu” face parte din strategia de dezvoltare a județului Bacău, alături de Autostrada A13, fiind principalele motoare pentru transformarea acestuia în centrul economic al Moldovei.
sursa:https://www.qmagazine.ro/constructorii-spanioli-au-adus-artileria-grea-la-bacau
China a ordonat vineri închiderea consulatului american din metropola Chengdu (sud-vest), în replică la decizia Washingtonului de a închide consulatul chinez din Houston în urma unor acuzaţii de spionaj, relatează AFP, Reuters şi dpa, citate de Agerpres.
Este vorba de „un răspuns legitim şi necesar la măsurile lipsite de raţiune ale SUA”, a transmis într-un comunicat Ministerul chinez al Afacerilor Externe, fără a preciza dacă există acuzaţii specifice împotriva prezenţei americane la Chengdu şi nici intervalul în care consulatul va fi nevoit să-şi închidă porţile.
Administraţia preşedintelui american Donald Trump le-a dat diplomaţilor chinezi din Houston un interval de 72 de ore pentru a-şi face bagajele, termenul expirând vineri.
Joi, secretarul de stat american Mike Pompeo a afirmat despre acest consulat chinez că este o „placă turnantă pentru spionaj şi furt de proprietate intelectuală”.
Relaţia SUA-China s-a deteriorat rapid în acest an din cauza unui cumul de probleme, de la pandemia cu noul coronavirus şi echipamentele de telecomunicaţii Huawei până la revendicările teritoriale ale Chinei în Marea Chinei de Sud şi creşterea controlului autorităţilor de la Beijing asupra Hong Kongului.
China are alte patru consulate în SUA, la San Francisco, Los Angeles, Chicago şi New York, precum şi o ambasadă la Washington. Alte consulate americane din China sunt deschise în Guangzhou, Shanghai, Shenyang şi Wuhan, pe lângă ambasada de la Beijing.
Se bat „calicii” pe ceaunul gol: Cu „sondaje măsluite”
Continuă împunsăturile între USR și liberali pe tema candidaturilor la locale. Alianța USR PLUS acuză, ca reacție la declarațiile premierului de joi, de la Constanța, că Ludovic Orban a dovedit că PNL nu a învățat cât ar fi fost nevoie din lecția alegerilor locale din 2016 și „prezintă sondaje măsluite” în speranța de a-și păcăli candidatul, partidul și alegătorii.
Ce a zis Orban
Liberalii vor propriul candidat la Primăria Constanța, iar Ludovic Orban a ironizat, joi, candidatura deputatului USR Stelian Ion la această primărie, afirmând că PNL se prezintă pentru această funcție cu Vergil Chițac, care are 30-35% în sondaje. „Să aleg pe altcineva, care are 12-14%?”, s-a întrebat Ludovic Orban, cu referire la candidatul USR.
Replica USR-PLUS
„Alegerile locale din 27 septembrie au o miză uriașă: după zeci de ani de <pesedism> putem câștiga alegerile și ne putem salva localitățile de această molimă numită PSD. La Constanța, după 20 de ani în care PSD a făcut legea, Alianța USR PLUS a decis să trimită PSD acasă pentru următorii cel puțin 20 de ani. Prezent la Constanța într-o scurtă vizită de campanie, premierul Ludovic Orban a dovedit că PNL nu a învățat cât ar fi fost nevoie din lecția alegerilor locale din 2016. La fel ca atunci, PNL prezintă sondaje măsluite în speranța de a-și păcăli candidatul, partidul și alegătorii. Domnul Orban a făcut publice niște informații eronate care îl prezintă pe candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Constanța cu un procentaj fals de 30-35%, iar pe candidatul USR PLUS, Stelian Ion, cu doar 12-14%”, se arată într-un comunicat de presă al Alianței USR PLUS.
Alianța USR PLUS amintește că în 2016 PNL a procedat exact la fel în București: l-a prezentat pe Cătălin Predoiu la 23-26% „pentru a crea impresia unui candidat puternic”.
”Care a fost realitatea și ce a urmat știm cu toții: candidatul PNL a obținut doar 11%, Primăria a ajuns în mâinile Gabrielei Firea, iar alegerile parlamentare au aruncat România în brațele lui Dragnea. O alianță de dreapta PNL-USR-PLUS în Constanța reprezentată de Stelian Ion ar obține un scor de 33%, scor egal cu cel pe care l-ar obține varianta reprezentată de Vergil Chițac, cu diferența esențială că există un potențial de creștere mai mare în favoarea candidatului USR PLUS”, se mai arată în comunicat.
Potrivit USR PLUS, „soluția rațională” pentru înlăturarea PSD la Constanța ar fi susținerea unui tandem, a candidaturii unice a USR PLUS la Primăria Constanța și a candidaturii PNL la președinția Consiliului Județean Constanța.
Chinezii de la Synohidro Corporation Limited va proiecta și construi „Varianta de ocolire a municipiului Zalău între DN 1F km 79+625 - DJ 191C, circa 5,5 km foarte dificili prin dealurile de lângă oraș, care vor completa practic actuala jumătate de centură ce are o utilitate limitată. Dacă nu vor exista contestații și contractul va fi semnat, termenul de proiectare va fi de 6 luni și cel de execuție de 24 de luni.
Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru constructia Variantei de ocolire a Municipiului Zalău între DN 1F, km 79+625 şi DJ 191C, în lungime de 5,535 km, care include proiectarea şi execuţia a 5 viaducte şi 2 poduri, precum şi a intersecțiilor giratorii cu DN1F şi cu DJ 191C.
Astăzi, 24 iulie 2020, este prăznuită Sfânta Hristina
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 24 iulie 2020. Sfânta Hristina s-a născut în cetatea Tir şi a trăit în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211). A fost fiica lui Urban, reprezentantul imperial al acestei cetăţi. Când a ajuns la vârsta de doisprezece ani, Sfânta Hristina a fost închisă de tatăl ei într-un turn. Acesta dorea să o ferească de ochii mulţimii pentru că era foarte frumoasă, scrie crestinortodox.ro.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 24 iulie 2020. Planul tatălui era să o ţină în acel turn până avea să împlinească vârsta majoratului. Nemulţumită de credinţa idolatră, începe să se roage Celui de Sus. I se arată un înger care îi descoperă tainele dumnezeieşti. După aceste descoperiri, Hristina a distrus toţi idolii din turn.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 24 iulie 2020. Pentru acest gest a fost supusă la multe chinuri de tatăl său. A fost aruncată în temniţă pentru mai multe zile fără mâncare, dar a fost hrănită de îngeri. După alte suferinţe, a fost aruncată în mare.
În noaptea de joi spre vineri polițiștii din Capitală au verificat localurile din Centrul Vechi. Iată ce au descoperit :
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, în noaptea de joi spre vineri, mai multe controale la restaurante, terase şi cluburi din Centrul Vechi al Capitalei pentru verificarea modului în care este respectată legislaţia privind siguranţa publică şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, dar şi pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-Cov2, scrie Agerpres.
Zeci de societăți comerciale verificate
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, au fost verificate 25 de societăţi, fiind aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 130.500 lei.
Astfel, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 130.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990, respectiv pentru lipsa documentelor justificative aferente mărfurilor comercializate, lipsa înregistrării operaţiunilor în registrul de casă, lipsa autorizaţiilor de funcţionare, precum şi pentru alte aspecte legale încălcate şi o sancţiune contravenţională în valoare de 500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991.
Restaurant fără aviz de funcționare
Poliţiştii au mai descoperit că o societate comercială care administrează un restaurant nu deţinea aviz de funcţionare şi nu deţinea documente privind angajarea personalului, respectiv pentru provenienţa şi calitatea produselor comercializate, la o terasă s-a constatat un plus de casă, iar la un club şi un salon dedicat exclusiv adulţilor au fost identificate mai multe persoane care nu deţineau contracte de muncă în legătură cu activitatea prestată.
Verificările sunt continuate cu privire la întreaga activitate desfăşurată de către societăţi, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri în consecinţă.
Aproximativ 120 de muncitori români, care se aflau în carantină în Germania, pentru că la locul de muncă au fost depistați mai mulți infectați, au fugit din carantină și au revenit în țară.
7.23.2020
China a inaugurat cel mai mare pod din lume din sticlă - ”Qingtian Glass Bridge”- iar imaginile te lasă fără suflare ! Construcția impresionantă de 520 de metri lungime a intrat în Cartea Recordurilor.
Podul de sticlă din Qingtian se întinde pe trei văi din provincia Guangdon, China, și a fost inaugurat pe 18 iulie.
La inaugurarea construcției impresionante a participat și ofițerul Hou Ying de la Cartea Recordurilor care i-a informat pe cei prezenți că podul respectă standardele locale de siguranță.
După ce specialiștii au măsurat lungimea construcției de sticlă – 526,14 metri – au anunțat faptul că va fi introdusă în Cartea Recordurilor.
Construcția podului de sticlă, o adevărată inginerie
Pentru lucrările de construcție a podului au fost folosite șuruburi prefabricate din import care au un dublu rol: de siguranță, dar și estetic.
Podul din sticlă este construit din trei cele mai groase straturi de sticlă laminată ultraalbă ( 4,5 cm grosime). Materialul folosit este în proporție de 99,15% transparent și oferă o imagine clară a văii de dedesubt care poate fi uimitoare pentru amatorii de senzații tari sau cu adevărat înfricoșătoare pentru cei cu frică de înălțimi.
Constructorii au precizat că podul poate ține 500 de persoane simultan. Acesta va fi folosit pentru plimbări, sporturi, evenimente de modă, potrivit organizatorilor citați de China News.
Cu Werner mereu în frunte, spargem munte după munte ! Dând deoparte aura de președinte ce se vrea genial și istoric, îl descoperim pe realul Iohannis. Leneș, dornic de vacanțe cât mai lungi și cât mai dese, trăitor în lux departe de ochii mulțimii, sărac în idei și inițiative, altele decât cele băgate sub nas de consilieri umili și de oamenii serviciilor care-l slugăresc. Ni se dezvăluie personajul fascinat de putere, capabil să se extazieze la decorațiile pe care le primește mai mult din cutume politice și diplomatice decât pentru merite personale. El consideră însă că a muncit din greu pentru ele.Este Klaus Iohannis decorat cu premiul Charlemagne pentru promovarea valorilor europene.
Este vreo deosebire între șlagărele muncitorești, mobilizatoare, ale anilor ’48-’49, când se inaugurau căile ferate Bumbești-Livezeni sau Salva-Vișeu și sloganurile peneliste de astăzi? Nu. Într-un anume fel, până și conjuncturile sunt oarecum asemănătoare. Atunci, băieți deștepți, comuniștii furaseră istoria și o trecuseră în partida lor. Lucrările începuseră la sfârșit de secol XIX, dar Gheorghiu Dej a avut grijă să-și treacă în palmares realizările. Acum, liberalii neagă orice succes anterior venirii lor la putere și consideră că țara și-a început viața după ce au lansat ei strigătul de luptă „Reconstruim România”.Cu Werner mereu în frunte, spargem munte după munte!
Cultul personalității Marelui Conducător este dominant. De la „Nicolae Ceaușescu, cel mai iubit fiu al poporului român”, la „prestația excelentă a lui Klaus Iohannis, care s-a luptat patru zile și patru nopți pentru a aduce României 80 de miliarde de euro”, distanța este infimă. Hei-rup! Hei-rup! Cad stânci de fier/ În lupta dusă de brigadieri! Că președintele s-a întors de la Bruxelles doar cu ce l-au miluit alții, pentru că, în realitate, nu a deschis gura, ei bine, asta nu va mai consemna istoria. Iohannis trebuie să rămână brigadierul cu braț puternic care îmbânzește fierul, al cărui târnăcop bate greu și al cărui suflet e mereu la mândruța din tindă. Exact ca în cântec.
Este Klaus Iohannis, nu altul
Dând deoparte aura de președinte ce se vrea genial și istoric, îl descoperim pe realul Iohannis. Leneș, dornic de vacanțe cât mai lungi și cât mai dese, trăitor în lux departe de ochii mulțimii, sărac în idei și inițiative, altele decât cele băgate sub nas de consilieri umili și de oamenii serviciilor care-l slugăresc. Ni se dezvăluie personajul fascinat de putere, capabil să se extazieze la decorațiile pe care le primește mai mult din cutume politice și diplomatice decât pentru merite personale. El consideră însă că a muncit din greu pentru ele.Este Klaus Iohannis decorat cu premiul Charlemagne pentru promovarea valorilor europene.
Este Klaus Iohannis care, astfel, s-a trezit în aceeași lojă cu Winston Churchill, Helmut Kohl, Angela Merkel, François Mitterrand, regina Beatrix a Olandei și Emmanuel Macron, deși diferențele sunt insurmontabile. Este Klaus Iohannis, singurul președinte din lume decorat cu Crucea Federală de Merit, cea mai înaltă distincție germană, pentru merite deosebite și servicii aduse Germaniei. Predarea către FDGR a 8.600 de imobile din Sibiu, valorând peste 18 miliarde de euro, înseamnă servicii aduse Germaniei? Întreb doar. Este Klaus Iohannis, nu altul.
Victorieee! Unde?
Geniul de azi al Carpaților dintotdeauna nu a reușit să se evidențieze cu ceva. Megalomania l-a mânat de la spate să iasă cu ceva în față. A încercat cu „România modernă și prosperă”. Nu a avut succes. Țara a rămas la fel de săracă. A încercat și cu „România Educată”. Același rezultat. Într-o țară în care președintele are dificultăți de exprimare în limba oficială și care, fără prompter, eșuează în invenții lingvistice, avem pretenții la o Românie educată? „România normală”, slogan liberal mizerabil și ilogic, i-a căzut pe picioare ca un bolovan desprins din munții pe care partidul lui pretinde că îi sparge. Un alt eșec, ca și cum brigadierului, din neatenție și dorința de a sparge norma, târnăcopul i s-ar fi înfipt din greșeală în genunchi, iar el, în loc să urle de durere, strigă „Victorieee !”
Chestiune de baftă și conjunctură
Vai de cultura noastră ! Politică și COVID și iar politică și COVID ! Nu am mai auzit o știre culturală la zi de o groază de luni. Numai paparude, bîrfe, declarații politice despre pandemie, cîrteli de progresiști și alarme trase de doctori disperați. Mai zilele trecute, chiar m-am mirat cînd un regizor tînăr povestea că vrea să facă un film despre actorul Constantin Codrescu! N-am mai auzit vorbindu-se despre acest mare actor de ani și ani. Adevărul este că viața culturală în Romania și, mai ales, pe vreme de pandemie, s-a dus pe copcă. Sau este leșinată peste tot. Iar artiștii, din plictiseală, s-au convertit în politicieni sau în lătrăi de serviciu.
Pe vremuri, mai erau nu știu cîte știri despre tîrgurile de carte. Și cîteva interviuri zgîrcite cu scriitori. Adio! Nu se mai lansează carți decât eventual în tăcere, nu se mai anunță romane, ca să nu mai vorbesc de lansări de volume de poezie. Lumea este dominată de politicieni, de actori și de sportivi (tenismeni, fotbaliști și baschetbaliști), producția scriitorului ajungînd undeva la coada ierarhiei de consum cultural. Nu același lucru se întîmplă în Franța, în Italia sau în Anglia. Acolo, vocea scritorului se aude iar producțiile importante declanșează dezbateri publice și devin evenimente. În România, tăcere mormîntală ! Parcă ne-ar fi rușine de cărți și de concerte clasice, de soliști și de dirijori, de pictori și graficieni! Ce mișcare culturală poate captiva atenția publicului cînd domeniul este condus de o bună bucată de vreme de niște ciumeți inexistenți în domeniu. Nulități cu funcții !
Cu ani în urmă, chiar și pe vremea lui Ceaușescu, Ministerul Culturii era condus de oameni mai cu habar, dacă nu măcar cu un strop de respect față de domeniu. Acum, ca și la învățămînt, anonimi de doi bani, nime-n drum de dragul puterii, plasați acolo pentru a controla numirile și distribuțiile de fonduri. Și PNL-ul și PSD-ul au trimis la conducerea acestor ministere tot soiul de Lemn-Tănase. Cum să lanseze proiecte, cum să atragă atenția, cum să potențeze o mișcare, cum să dea greutate unor eveniment cînd ei n-au depășit poveștile lui Ion Creangă? Dacă Ludovic Orban crede că la administrarea culturii române poate pune un țuțăr de nivel OTV sau de Antena Stars înseamnă că și el este tot un politician de teapa OTV-ului lui Dan Diaconescu sau al lui Dan Voiculescu.
Eugen Șerbănescu, sechestru pentru „Eu când vreau să fluier, fluier
Tristețea este cumplită! Eugen Serbănescu, cel pe vremea căruia s-au mai produs filme la CNC, este cercetat acum de DNA iar postul este ocupat de o propagandistă de la SNSPA, specializată mai mult pe mesaje sclifosite la Realitatea TV. Recompensă politică pentru slugăreală intelectuală!
Ce mare artist român a mai fost subiectul unui eveniment sau al unei „personale”? Ce tendințe și ce regizori se ridică în teatrul românesc?
Eugen Șerbănescu: Memoriu căre șefii Justiției
Care mai este viața teatrelor din provincie? Cum supraviețuiesc? Sunt calcate în picioare de „rafinamentul” cultural al analfabeților din județe? Ce se întîmplă la Opera Națională București? De cîțiva ani, de la plecarea Alinei Cojocaru și a lui Johan Cobborg, Opera Națională București a rămas de izbeliște, controlată de un trimis politic aerian în domeniu și cu mare poftă de sforărit. Ce se întîmplă acolo ține de un Bizanț în apogeul decăderii și de mahalaua Bucureștilor, nu de prima scenă lirică a României.
Sarabanda deciziilor proaste la Opera Națională București
Publicăm un material despre situația tensionată de la Opera Națională București. Îndărătul scandalului se află o mulțime de ilegalități și de orgolii neartistice. Pentru Ludovic Orban, precizăm că Opera Națională București este o clădire pe cheiul Dîmboviței, în care se joacă spectacole clasice interpretate de artiști lirici. Tot acolo se desfășoară spectacole de balet și ființează un cor și o orchestră. Opera Națională nu aduce voturi și nici clienți, nu gîdilă la tălpi și nu poate fi închisă. Pe deasupra, Opera Națională, împreună cu Teatrul Național și cu Ateneul Român, alcătuiesc floarea scenei românști și vor rămîne la fel și după dispariția lui Ludovic Orban din politică. Dacă premierul nu ascultă decît manele și mandoline, nu înseamnă că nu este obligat să se aplece asupra dramei unei instituții de cultură, ignorată și de partidul său și de PSD.
Și unii și alții au trimis acolo numai netoți și consecințele sunt dezastruoase. Vom încerca să găzduim, pe larg, problemele Operei în Cotidianul, în speranța că, în acest fel, vom izbuti să declanșăm o preocupare și o energie care să schimbe starea generală a instituțiilor de cultură.
Cei care lucrează în alte instituții de cultură, atinse și ele de acest suflu nenorocit al decăderii (inculturii), ne pot scrie, dacă doresc, și le vom găzdui opiniile și relatările.
Cine e Raed Arafat, omul căruia România îi cere demisia
De numele lui Raed Arafat se leagă proiectul SMURD, dar și mai multe tragedii petrecute în România ultimilor ani. Accidentul aviatic din munții Apuseni, cazul Colectiv și, mai aproape de noi, cazul Caracal. Zic că se leagă de numele lui, pentru că instituția pe care o conduce are abilități în aceste zone. Totuși, Raed Arafat a rămas în funcție. N-a contat că, în toate cele trei cazuri menționate, cuvântul care a descris intervențiile a fost haos.
Raed Arafat e șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne. Are rang de secretat de stat. S-a născut în Damasc, Siria, dar a venit în România în anii ’80 și a absolvit aici Facultatea de Medicină. A reușit să pună pe picioare SMURD, un sistem care, în multe ocazii, și-a demonstrat performanțele și utilitatea.
Ca să-ți aduci aminte când a devenit cu adevărat cunoscut la nivel național, trebuie readus în discuție momentul 2012 și conflictul cu Traian Băsescu.
Băsescu era președintele țării, iar Arafat ocupa funcția de subsecretar de stat în Ministerul Sănătății. Din această funcție, fondatorul SMURD și-a exprimat nemulțumirea legată de unele prevederi din Legea Sănătății. Ce a urmat a fost o dispută publică între fostul președinte și Arafat, în urma căreia oficialul din Sănătate și-a dat demisia.
România a fost de partea lui Raed Arafat și a serviciului SMURD. Au urmat proteste de stradă, care au dus în cele din urmă la demisia Guvernului Boc.
De atunci și până azi, Raed Arafat a fost nelipsit din Guvernele ce au urmat, indiferent de culoarea lor politică (vezi aici CV-ul lui).
Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne a avut atribuții în cazul accidentului aviatic din munții Apuseni, incendiului de la Colectiv și cazului Caracal. Mulți, foarte mulți morți și niciun vinovat.
Raed Arafat e tot acolo.
De ce e Raed Arafat de neatins?
Raed Arafat a venit cu o reacție uluitoare după apariția imaginilor de la Colectiv ținute la secret. Și n-a făcut-o public, în fața jurnaliștilor, acolo unde i s-ar fi pus întrebări. Nu, a scris pe Facebook.
Șeful DSU susține că va vorbi despre acele imagini, dar abia după alegerile prezidențiale și după comemorarea victimelor de la Colectiv. În aceste zile, în care toată România vede cum echipele care au intervenit la incendiul din Colectiv au acționat ca niște muște fără cap și cum acele imagini au fost ținute la secret pentru a nu distruge imaginea IGSU, Raed Arafat vine și spune că va vorbi, dar nu acum. Pe parcursul zilei de vineri, i-a certat un pic pe Facebook pe jurnaliștii Cătălin Tolontan și Cristian Tudor Popescu, dar cam atât.
S-a așternut un strat gros de praf (cenușă) pe dosarul Colectiv, dar Arafat nu consideră că ar trebui să sufle peste el. Preferă, însă, să mai dea o palmă cinică rudelor și victimelor de la Colectiv.
„Având în vedere că se apropie comemorarea Colectiv, un moment emoțional major care trebuie respectat, dar și faptul că se desfășoară procesul electoral pentru alegerea președintelui României pentru următorii 5 ani, consider ca punctul meu de vedere este bine sa fie prezentat după aceste evenimente. Eventualele ieșiri publice din partea mea în aceste zile nu vor face decât să aducă un element perturbator al acestor momente”, a spus șeful DSU.
Raed Arafat, scăpat basma curată de fiecare dată
Există instituții ale statului și acestea ar trebui să aibă grijă de tine. Există numărul 112, dar am văzut cu toții că degeaba ceri ajutor. Există sistemul RO-ALERT, dar acela trimite mai multe notificări în perioada de teste decât notificări ce anunță un pericol, adică exact cele care chiar te-ar interesa.
Există și o aplicație 112, dar evident că nu funcționează în zone fără semnal și fără internet. Există multe. Și, totuși, prea puține. Toate au legătură, directă sau nu, cu Departamentul pentru Situații de Urgență pe care-l conduce Raed Arafat.
Cazul Apuseni
Pe 20 ianuarie 2014, un avion care executa o cursă umanitară București-Oradea a aterizat forțat într-o pădure din munții Apuseni, la peste 1.600 de metri. Aeronava, pilotată de Adrian Iovan în calitate de comandant și Răzvan Petrescu în calitate de copilot, transporta la acel moment o echipă de cinci cadre medicale.
În acest accident au murit pilotul Adrian Iovan și studenta la medicină Aurelia Ion, iar copilotul și cei patru medici au fost grav răniți. Intervenția echipelor de urgență a fost total deficitară.
Dar Raed Arafat a fost pe toate posturile de televiziune să explice cum statul și-a făcut treaba și cum au fost identificate niște probleme și cum vor fi acestea rezolvate. S-au anunțat proiecte de lege care aveau rolul să îmbunătățească protocolul de intervenție.
Dar cineva trebuia, totuși, să răspundă. Și mulți și-au pierdut funcțiile: Constantin Chiper, secretar de stat în cadrul MAI, a fost demis, șeful IGSU, Ion Burlui, a demisionat, directorul general al ROMATSA, Aleodor Frâncu, a demisionat. Ministrul de Interne de la acea vreme, Radu Stroe, a demisionat.
Raed Arafat e tot acolo. Acolo unde l-a prins și cazul Caracal, cinci ani mai târziu.
Cazul Caracal
La jumătatea lui iulie, când mulți români erau prin vacanțe, o adolescentă de 15 ani sună la 112 și anunță că a fost răpită, violată și că este ținută sechestrată într-o curte. Operatoarea de la 112 și polițistul de serviciu dau dovadă de dezinteres și o iau în derâdere pe fată. Tânăra a efectuat trei apeluri, iar polițiștii au ajuns la adresa unde era sechestrată după aproape 20 de ore. Când era, oricum, prea târziu.
Așa au ieșit la iveală ororile din Caracal. Iar pe partea de apeluri 112, a ieșit din nou la rampă Raed Arafat. A anunțat, și de această dată, schimbarea legii, proiecte care să îmbunătățească serviciul prin care cetățenii cer ajutor. Numai că s-au găsit vinovați în altă parte. Nu la Departamentul pentru Situații de Urgență condus de Arafat.
Șeful STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale) și-a dat demisia. Ministrul de Interne a plecat, deși fusese instalat de doar câteva zile în funcție. Niște șefi din Poliție au zburat și ei.
Raed Arafat e tot acolo.
La o zi după apariția imaginilor de la Colectiv ținute la secret, un grup civic a decis să depună o plângere penală împotriva șefilor IGSU și a lui Raed Arafat. Pentru că acele imagini au fost ascunse vreme de patru ani. Și nu au fost date nimănui. Nici măcar procurorilor, care au cerut în mod expres toate probele, indiferent de format, pentru a-și construi cazul după incendiu.
Raed Arafat nu comentează acum. Comentează după alegerile prezidențiale. Pentru că lumea uită și va fi preocupată cu altceva. În câteva zile, pe 30 octombrie, comemorăm patru ani de la tragedia din Colectiv. Va fi o zi în care unii vor fi cuprinși de emoție, alții de revoltă, iar pentru alții va fi penultima zi a lunii octombrie și cam atât. Fiecare cu ale lui.
Iar Raed Arafat va fi tot acolo.
ARTICOL ZDROBITOR DESPRE ROMÂNIA ÎN PRESA STRĂINĂ - România riscă să devină Brazilia Europei, este concluzia jurnaliștilor italieni de la Il Messaggero, care au comentat evoluția epidemiei de coronavirus din țara noastră, după recordul negativ înregistrat sâmbătă, când Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 889 de cazuri noi de COVID-19 confirmate pe un interval de 24 de ore. În acest context putem să urăm ”felicitări” autorităților.
Deși președintele Klaus Iohannis, care a promulgat noua lege privind carantina și izolarea, dorește o linie politică mai prudentă, premierul Ludovic Orban a anunțat că autoritățile nu doresc să impună noi restricții, mai scrie Il Messagero.
„Obiectivul nostru e acela de a utiliza de toate pârghiile instituționale pe care le avem la dispoziție pentru a stăpâni, pentru a ține sub control epidemia și numărul infectărilor. Vom stabili toate măsurile și toate acțiunile necesare care sunt permise de noua lege pentru a lupta eficient pentru apărarea sănătății oamenilor.
Nu ne dorim să impunem nicio nouă restricție sau vreo măsură care să aibă efecte negative asupra economiei. Respectați regulile, respectați regulile de protecție sanitară care sunt simple și au cel mai mare efect în stăvilirea epidemiei”, a spus premierul Ludovic Orban, luni dimineață.
Jurnaliștii italieni notează că România, principalul stat din Balcani atât ca extindere geografică, cât și ca dimensiune a diasporei, poate deveni o amenințare pentru toată Europa. Germania și Franța sunt în mod special îngrijorate de situația din țara noastră, având în vedere apropierea relațiilor bilaterale pe probleme de comerț și producție.
Cu toate că evoluția epidemiei indica la un moment dat că Balcanii sunt pe cale să depășească pandemia de coronavirus, problemele au reapărut, iar România este cea mai afectată țară. Chiar și așa, tot mai multe cazuri sunt înregistrate și în alte țări din regiune, precum Kosovo sau Bosnia și Herțegovina.
De altfel, chiar Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni seară, că peste 3.600 de persoane confirmate cu COVID-19 nu au putut fi nici monitorizate, nici internate din cauza deciziei CCR. De fapt din cauza specialiștilor vietii din PNL care nu au fost in stare sa faca o lege constituțională.
„Din analiza seriilor de date raportate reiese faptul că aproximativ 3.680 persoane confirmate pozitiv în acest interval de timp, în condițiile absenței instrumentelor legislative care să permită măsuri medicale, nu au făcut obiectul internării în spitale, nu au făcut obiectul externării ca persoane asimptomatice după 10 zile de spitalizare și nici ca persoane externate la cerere”.
sursa:http://vavedem.com/felicitari-autoritatilor-articol-zdrobitor-despre-romania-in-presa-straina