ACASĂ
Etichete
7.30.2020
7.29.2020
29 iulie,2020/ Gigantul francez de petrol și gaze Total a anunțat, miercuri, reduceri de active de 8,1 miliarde de dolari, inclusiv 7 miliarde de dolari aferente exploatărilor de șist din Canada, din cauza prețurilor scăzute și a noilor sale obiective climatice, potrivit AFP.
Revizuirea valorii contabile a activelor companiei Total urmărește mai întâi scăderea prețurilor din cauza pandemiei Covid-19 (pentru 2,6 miliarde de euro).
Compana păstrează astfel ipoteza unui baril de țiței Brent la o valoare de 35 de dolari în acest an, ajungând apoi la 60 de dolari în 2023. În rest, Total își imaginează un preț pe termen lung de 50 de dolari.
"În plus, în conformitate cu noua sa ambiție climatică exprimată la 5 mai 2020, care vizează neutralitatea carbonului, Total și-a revizuit activele petroliere care pot fi calificate ca active imobilizate +", o expresie care desemnează active "blocate" care și-au pierdut valoarea.
29 iulie,2020/ ”Aveți perfectă dreptate !... ”Este nevoie de respectarea acestor reguli de către toată lumea, dar… haideți să nu confundăm acțiunea generală cu acțiunea unor cazuri punctuale din partea unor oameni care n-au înțeles nimic”. S-a referit Iohannis cu acest ”oameni care n-au înțeles nimic” la Guvernul Orban ?
”Aveți perfectă dreptate!”, a spus Iohannis, încercând apoi să eschiveze – ”Este nevoie de respectarea acestor reguli de către toată lumea, dar… haideți să nu confundăm acțiunea generală cu acțiunea unor cazuri punctuale din partea unor oameni care n-au înțeles nimic”.
S-a referit Iohannis cu acest ”oameni care n-au înțeles nimic” la Guvernul Orban? Greu de crezut!
Pe de altă parte, Iohannis nu a răspuns la aserțiunea curajoasă a lui Buble, referitoare la exemplu prost dat de demnitarii în culpă. Dimpotrivă, Iohannis consideră că doar cetățenii sunt vinovați pentru numărul tot mai mare de cazuri de infectări.
”Este evident că dacă mulți români neglijează măsurile impuse și neglijează evidența, că suntem în mijlocul unei pandemii vor fi tot mai multe cazuri și tot mai greu de gestionat. Trebuie să respectăm ”, a declarat Iohannis.
sursa:
29 iulie,2020/ Ludovic Orban a explicat în deschiderea ședinței de Guvern din această seară care sunt măsurile care vor fi adoptate de Executiv cu privire la combaterea răspândirii virusului
El a discutat de limitarea programului pentru terase care va fi decisă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru acele localități și județe unde există un nivel ridicat de răspândire a virusului. El a amintit propunerea CNSU ca oaspeții la terase să fie numai corespunzător cu numărul de scaune. ”Vom limita numărul clienților la numărul de scaune care există pe terase”, a spus premierul.
Impunerea măștilor și în aer liber în anumite spații și intervale orare. ”Vom împuternici Comitele județene pentru Situații de Urgență de a decide această măsură de obligativitate a măștii”, a adăugat Orban, care a precizat că sunt foarte multe zone aglomerate, piețe, unde se formează cozi, faleze, pe cursele feroviare unde sunt peroanele aglomerate, stații de transport public.
Ministrul Violeta Alexandru a arătat că a pregătit actul pentru dublarea alocațiilor, pe un calendar de creștere de 20 la suta de la 1 septembrie 2020, următoarele etapizat, de două ori pe an, la 1 ianuarie și 1 iulie anul viitor, urmând ca de la 1 iulie 2022 să fie dublată efectiv.
Ludovic Orban i-a cerut de asemenea ministrului Tătaru să utilizeze detașarea medicilor obligatorie dacă aceștia nu se oferă voluntar să acopere zonele unde este un aflux mai mare de bolnavi Covid 19 și i-a dat indicații șefului sănătății cum să elibereze paturile și cum să se pregătească pentru noile valuri de infectați.
29 iulie,2020/ Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat dacă este de acord cu amânarea alegerilor locale din cauza epidemiei
Președintele a expus faptul că e posibil ca situația epidemiologică să evolueze pozitiv sau negativ, deci o decizie se va lua după ce se va mai urmări evoluția epidemiei, probabil în luna august.
Sunt convins că se pot organiza alegerile cu măsuri de precauție – problema este însă campania electorală”, a spus președintele.
29 iulie,2020/ Prima sondă a Chinei aflată în drum spre Marte a trimis marți o fotografie cu Pământul și Luna, a declarat agenția spațială chineză, potrivit AFP.
Sonda a decolat joi din centrul de lansare Wenchang, de pe insula tropicală Hainan (sud).
Urmează să ajungă pe orbita lui Marte în februarie 2021. Mai întâi va trebui să facă călătoria lungă Pământ-Marte în aproximativ șapte luni: o distanță de aproximativ 55 de milioane de kilometri.
În mijlocul unei rivalități cu Washingtonul, Beijingul speră să facă în această primă încercare independentă aproape tot ce au reușit Statele Unite în mai multe misiuni de pe Marte din anii '60: așezarea unei sonde pe orbită, coborârea unui lander și un robot controlat de la distanță astfel încât să analizeze suprafața marțiană.
China are deja experiență în acest domeniu: a rulat doi roboți mici pe Lună, „Iepurele de Jade” 1 și 2 - în 2013 și, respectiv, în 2019.
Dar distanța Pământ-Marte este de 140 de ori mai mare decât calea Pământ-Lună.
Potrivit agenției spațiale chineze Tianwen-1 „are condiții bune de zbor până în prezent (..) și funcționează normal”.
29 iulie,2020/ SUA au decis să-și retragă din Germania aproape 12.000 de militari
29 iulie,2020/ Un general de brigadă, șef al Direcţiei Management Resurse Umane (DMRU) din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) și alți patru ofițeri din STS au fost trimiși în judecată procurorii militari din DNA, într-un dosar vizând fraudarea unor concursuri de accedere în funcţia de ofiţer la STS. În dosar este vizat şi un general de brigadă în rezervă, care a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA.
- Generalul de brigadă Daniel Cosmin Grigore, la data faptelor şeful Direcţiei Management Resurse Umane (DMRU) din STS, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, sub forma instigării;
- Locotenent colonel (în rezervă) Ana Niţu, la data faptelor şefă a Sectorului Testare Evaluare şi Asistenţă Psihologică din STS, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, sub forma participaţiei improprii;
- Căpitan Adelina Sofia Aştefan, ofiţer în cadrul DMRU - Biroul Recrutări, pentru complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
- Căpitan Ana Maria Daniela Berhardt, la data faptei subofiţer în cadrul Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Giurgiu, pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
- Plutonier major Gabriela Racu, la data faptei subofiţer în cadrul Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Iaşi, pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
- Liviu Berhardt (soţul inculpatei Ana Maria Daniela Berhardt), la data faptei agent de poliţie în cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, pentru cumpărare de influenţă.
Acorduri de recunoaștere a vinovăției
- generalul în rezervă F.N. - 1 an şi 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
- M.H.T. - 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
29 iulie,2020/ Belarus a declarat COVID 19 boală psihică și a exclus-o de la boli infecțioase
Ministerul Sănătății din Belarus a făcut modificări la standardul medical de stat.
Principala inovație a fost extinderea numărului de boli mintale, a căror categorie a fost completată cu COVID-19. Totodată, coronavirusul a fost exclus din categoria bolilor infecțioase. Conform noului standard, toți infectații COVID-19, începând cu 1 august, vor fi tratați în spitale psihiatrice, ceea ce va ajuta la eliberarea paturilor în alte instituții medicale din Belarus.
„De la începutul acestui an, mulți cetățeni au căutat ajutor medical chiar și cu o ușoară creștere a temperaturii. Mulți oameni citesc site-uri web străine sau urmăresc canale TV străine, unde pseudo-experții vorbesc zilnic despre noi simptome ale coronavirusului. În acest context, mulți oameni cred că sunt bolnavi de o boală și, dacă le iese un test pozitiv, intră în panică. Și asta în condițiile în care testele nu pot fi de încredere, deoarece sunt experimentale. Prin urmare, Ministerul Sănătății a luat singura decizie corectă – să considere COVID-19 o boală mintală cu tratament adecvat “, a declarat primul ministru adjunct al Sănătății din Belarus, Dmitry Pinevich.
În conformitate cu recomandările departamentului, toți cetățenii care solicită îngrijiri medicale de urgență vor fi plasați pentru tratament într-un spital de boli psihice.
Președintele Belarusiei, Aleksandr Lukashenko, a caracterizat pandemia încă de la început ca fiind “o psihoză generalizată” și a refuzat să ia măsuri de carantină.
29 iulie,2020/ Vinete la cuptor cu roşii şi mozzarela
Ingrediente: 3 vinete, 6-7 roșii, 300 gr. de mozzarella, 100 g de parmezan, 50 ml de ulei de măsline, 2 căței de usturoi, 1 linguriță de sare, mirodenii: busuioc, oregano.
Mod de preparare: Spălați vinetele, decupați capetele și tăiați-le longitudinal felii, sau rondele. Ungeți-le cu puțin ulei și coaceți-le pe grill sau într-o tigaie. Între timp, preparați sosul de roșii. Tăiați puțin roșiile și opăriți-le scurt (1 minut) cu apă clocotită, apoi decojiți-le și tocați-le bucăți mici.
Puneți uleiul la încins într-o tigaie și adăugați roșiile. Dați focul la mic și lăsați-le 15-20 de minute. Adăugați sare, busuioc și oregano după gust, amestecați și dați deoparte. Înainte de a pune ingredientele în tavă, trebuie să știți că veți forma trei straturi. De aceea este bine să împărțiți vinetele, sosul de roșii și brânza rasă în trei părți egale. Într-o tavă adâncă de cuptor, puneți 2-3 linguri din sosul de roșii. Puteți folosi și un vas yena lung și adânc.
Așezați vinetele pe toată suprafața vasului. Adăugați un nou strat de sos de roșii și apoi presărați brânza rasă pe răzătoare (mozzarella și parmezanul). Continuați așa până aveți 3 straturi de sos, vinete și brânză. ultimul strat trebuie să fie de brânză rasă. Introduceți tava în cuptorul încins la 200 de grade Celsius, și lăsați legumele să se coacă jumătate de oră, sau până se rumenesc.
Puteți servi această mâncare caldă sau rece, de la frigider.
29 iulie,2020/ Record de apărători ai mediului, ucişi în Europa ... Statul, dușmanul numărul 1 al mediului.
Se înregistrează un record de apărători ai mediului omorâți anul trecut, în Europa. România este prezentă în raport cu doi pădurari uciși: Liviu Pop ucis în Maramureș și Răducu Gorcioaia, ucis în Iași.
Conform Agent Green, cel mai ridicat număr de protectori ai naturii asasinați în decursul unui singur an a fost consemnat de organizația Global Witness în 2019.
Global Witness publică miercuri raportul anual care prezintă cel mai ridicat număr de activiști de mediu si protectori ai naturii asasinați pe parcursul unui an, raportând 212 de oameni care și-au pierdut viața pentru că și-au apărat moșia și s-au opus distrugerii naturii.
În medie, patru protectori ai naturii au fost omorâți în fiecare săptămână de la crearea Tratatului pentru Climă de la Paris din Decembrie 2015. Însă cei mai mulți sunt reduși la tăcere prin atacuri violente, arestări, amenințări cu moartea sau procese.
Peste jumătate dintre crimele raportate anul trecut s-au întâmplat în doar două țări: Columbia (64) și Filipine (în creștere de la 30 în 2018 la 43 în 2019). Global însă, numărul este cel mai probabil mult mai mare, deoarece foarte multe cazuri nu sunt consemnte niciodată.
Printre activiștii omorâți în 2019 se numără și Datu Kaylo Bontolan, din Filipine, după ce s-a opus mineritului ilegal în zona. Lider al tribului Manobo, a fost unul dintre indigenii uciși în 2019, în timp ce își exercitau apărau ținuturile lorancestrale în fața celor nou veniți să exploateze resursele lor naturale.
Mineritul a fost sectorul cu cele mai multe crime inregistrate la nivel global, cu 50 de cazuri în 2019, urmat de industria agro-chimică, în special în Asia, unde au avut loc 80% dintre atacurile din domeniu.
România nu lipsește din raport, fiind menționați pădurarii Liviu Pop, ucis în Maramureș, și Răducu Gorcioaia, ucis în Iași.
Gabriel Păun, fondatorul Agent Green este prezentat drept activistul care a supraviețuit mai multor atacuri și care nu a fost nici astăzi redus la tăcere, continuând alături de Agent Green eforurile pentru a proteja ultimele păduri primare și seculare care reprezintă cele mai importante rezervoare pentru biodiversitate și instrumente pentru combaterea schimbărilor climatice.
„Din păcate trăim într-o țară unde statul este în mod consecvent dușmanul numărul 1 al mediului. Statul român nu i-a pedepsit nici astăzi pe cei care mi-au făcut rău, deși autorii sunt cunoscuți. Ba din contră încearcă să mă reducă la tăcere atât pe mine cât și pe orice îndrăznește să apere natura și deranjează suficient de tare. Pentru bieții pădurari uciși, nu există nici măcar suspecți. Eu am ales să continui această luptă și să dau Statul în judecată. Port alături de Agent Green peste 60 de procese împotriva autorităților române, iar plângerile la Comisia Europeană s-au transformat deja în infringement, autoritățile romne fiind astăzi la un singur pas de Curtea Europeană de Justiție”, a spus Gabriel Păun, fondatorul Agent Green.
Conform sursei citate, printre activiștii care încă lucrează sub amenințare este și Angelica Ortiz, una dintre figurile feminine proeminente Wayuu din La Guajira. Sub amenințări, Angelica se opune de ani întregi celei mai mari mine de cărbuni din America Latină, făcând eforturi să protejeze dreptul la apă al comunităților care trăiesc în regiunile cele mai sărace ale Columbiei.
Rachel Cox, Campaigner la Global Witness spune că „Agricultura și industria combustibililor fosili au fost în mod constant cele care au atras cele mai multe atacuri împotriva luptătorilor pentu natură. Acestea sunt de asemenea industriile care agravează schimbările climatice, prin defrișări și emisii crescute de carbon. Multe dintre crimele de mediu și abuzuri ale drepturilor omului din întreaga lume sunt motivate de exploatarea resurselor naturale, de corupție în politică globală și în sistemul economic. Activiștii de mediu și protectorii naturii sunt oamenii care iau atitudine în această privința.
Dacă vrem realmente vrem să facem planuri pentru o revenire la normal cu mai mult verde, o viață mai sănătoasă și care să aducă într-adevăr bunăstarea oamenilor, trebuie să rezolvăm cauzele atacurilor și să urmăm direcția dată de cei care vor să protejeze natura și să înfrunte schimarile climatice”.
Global Witness arată totodată și modelul care s-a format în timp, al comunităților indigene atacate disproporționat pentru că își apară drepturile și teritoriile – în ciuda studiilor care arată că indigenii și comunitățile locale gestionează pădurile care conțin echivalentul a cel puțîn 33 de ori cantitatea noastră anuală de emisii de carbon. În 2019, doar în Amaon au fost 33 de crime, reprezentand 90% dintre crimele din Brazilia.
Cifrele din 2019 arată de asemenea cum 1 din 10 cazuri din 2019 a fost o femeie. Femeile care protejează natura au de-a face cu amenințări mai specifice, care includ campanii de denigrare cu accent pe viața de familie, conținut explicit sexual sau sexist. Violența sexuală este de asemenea folosită adesea ca o tactică de a reduce la tăcere femeile, cele mai multe cazuri fiind neînregistrate.
În ciuda acestor amenințări violente și a criminalității, protectorii naturii din întreaga lume reușesc să atingă victorii în 2019: testamentul rezilienței, puterii și determinării de care au dat dovadă protejându-și drepturile, mediul și climatul nostru global.
În Ecuador, tribul indigen Waorani a reușit să prevină ca guvernul să liciteze teriroriul lor pentru exploatarea petrolului. În Indonesia, comunitatea indigenă Dayak Iban din centrul Borneo a asigurat deținerea legală a 10 000 de hectare de teren, după o luptă care s-a întins pe mai multe zeci de ani.
De asemenea, într-un caz adus la Tribunalul Suprem al Regatelor Unite de către comunitățile afectate de exploatarea cuprului în minele din Zambia, judecătorul a decis că procesul se poate judeca în tribunalele din Anglia, lucru care ar avea implicații pentru companiile care eșuează să își țină angajamentele publice către comunități și mediu.
Defrișările sunt sectorul cu cea mai rapidă creștere în crime la nivel global din 2018, cu 85% mai multe atacuri înregistrate asupra activiștilor care s-au opus industriei.
29 iulie,2020/Cum se vede piața muncii din Anunțul Telefonic: „Înainte de pandemie primeam un telefon la două zile, azi primesc zece” - spune un patron de supermarket; Avem mai multe candidate pentru bone și menajere decât e nevoie. Doar în construcții se caută în continuare meseriașii.
Sfântă, dulce naivitate !
„De pe 18 mai am reînceput activitatea și am constatat că dacă cererea a rămas la fel, avem candidate mult mai multe. S-au închis multe școli, grădinițe, și personalul caută disperat de lucru. Iar ca o particularitate pe care începusem s-o observ și înainte, dar acum parcă s-a accentuat, avem foarte mulți candidați cu studii superioare, mult mai mulți decât înainte. Singurul lucru care deocamdată a rămas neschimbat sunt salariile, deși clienții noștri sperau că vor scădea, că vine criza, dar deocamdată nu a venit. Deși avem de unde alege candidați, salariile au rămas neschimbate.”
29 iulie,2020/ Explozie urmată de un incendiu într-un bloc din cartierul bucureștean Giulești
29.07.20 : Am intrat oficial în perioada electorală pentru locale
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că miercuri începe perioada electorală aferentă alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 27 septembrie.
Principalele repere calendaristice ale acestei perioade sunt următoarele:
2 august – constituirea Biroului Electoral Central;
7 – 11 august: perioada de înregistrare a alianţelor electorale;
7 – 18 august – perioda de depunere a candidaturilor;
8 august – constituirea birourilor electorale de circumscripţie;
24 august – rămânerea definitivă a candidaturilor;
22 septembrie – tipărirea buletinelor de vot;
22 septembrie – desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora, prin tragere la sorți computerizată;
26 septembrie, ora 7:00 – încheierea campaniei electorale;
27 septembrie, ora 7:00 – începerea votării;
27 septembrie, ora 21:00 – încheierea votării.
29 iulie,2020 - Orban, atac voalat la PSD de Ziua Imnului
În mesajul său, vorbind despre Imnul Naţional şi despre modul în care a fost acesta cântat la marile evenimente ale României, Ludovic Orban a făcut referire şi la manifestările şi protestele care au avut loc în ultimii ani, în timpul guvernării PSD.
"S-a întâmplat şi în istoria recentă a României, în timpul Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989, sau la manifestaţiile de la începutul anului 2017, din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, când românii s-au opus încercării unor interese din sfera politică de a schimba legile Justiţiei în detrimentul democraţiei şi al statului de drept. Mesajul de unitate şi curaj al Imnului nostru naţional ne va da mereu puterea de a ne păstra direcţia către viitorul pe care ni-l dorim: o Românie sigură, modernă, cu cetăţeni prosperi, o Românie ataşată valorilor euroatlantice, o Românie apreciată de partenerii noştri externi şi de lumea largă", a transmis Ludovic Orban.