8.03.2020

Pe unde mai scoate Orban masca? „Rușinos !”


A mai apărut un „vinovat” în scandalul măștilor destinate persoanelor defavorizate. Premierul Ludovic Orban a susținut că licitaţia de la Ministerul Sănătăţii care viza achiziţionarea de măşti pentru persoanele defavorizate a fost contestată şi apoi atacată la Curtea de Apel de către o firmă „abonată a Primăriei Capitalei”, iar modul în care a depus aceste contestaţii indică faptul că „încearcă să împiedice finalizarea contractului”.

„Am alocat din fondul de rezervă al Guvernului, peste bugetul Ministerului Sănătăţii, suma necesară pentru a putea achiziţiona aceste măşti. S-a derulat o procedură de achiziţie, s-a declarat câştigătoare o firmă care a venit cu măşti cu 0,68 de lei, cu termen de livrare stabilit. A existat o firmă, căreia am să îi dau numele, Best Achiziţii SRL, un abonat al reţelei Primăriei Capitalei, care a contestat. Felul în care contestă mie îmi arată că, de fapt, încearcă să împiedice finalizarea contractului, astfel încât să nu se distribuie măştile. Nu poţi să îmi ataci în ultima zi a termenului legal în care se stabileşte câştigătorul contractului. După aceea, la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor dă soluţie, respinge contestaţia şi mai aşteaptă până la capătul celor 10 zile, parcă sunt, termenul limită în care urma să se încheie contractul şi îmi atacă în instanţă, la Curtea de Apel”, a spus Orban, duminică, pe B1 Tv, întrebat dacă licitaţia pentru măştile pentru persoanele defavorizate s-a încheiat.

Acesta a mai zis că este convins că la Curtea de Apel se va judeca cu celeritate şi se va lua o decizie imediat.

„E vorba de 2.300.000 de români care au venituri mici şi care au nevoie de această formă de sprijin din partea Guvernului, pe care noi am hotărât-o în urmă cu două luni. Mie mi se pare o atitudine de boicotare a acestei licitaţii felul în care s-au formulat contestaţiile. Mai sunt alte licitaţii, pot să se ducă firmele dacă au oferte bune, pot să se ducă oriunde se organizează licitaţii, licitaţia asta care vizează persoanele vulnerabile, care vizează protejarea acestor persoane, acest fel de a trata, îmi arată o lipsă totală de înţelegere a situaţiei”, a afirmat Ludovic Orban.

Replica Gabrielei Firea pe Facebook

„Rusinos! Premierul insista sa acopere incompetenta guvernului in mai multe privinte dar si in cea a achizitiei mastilor de protectie promise populatiei, aruncand pisica in curtea altora! Este a doua oara cand afirma la televizor ca firma care a contestat licitatia pentru masti este “abonata la contracte cu Primaria Capitalei”.

Prima oara am tacut, crezand ca e dezinformat! Dar vad ca persista in eroare!

Da, este abonata aceasta firma la Primaria Capitalei, dar nu la contracte, ci la contestatii!

Si noua ne-au blocat nenumarate licitatii pentru achizitia unor produse si/sau servicii extrem de importante pentru bucuresteni.

Am spus de nenumarate ori public despre pericolul contestatarilor de profesie, care vor doar sa obtina un profit din actiunea de contestare! Nu ii intereseaza licitatia in sine! Ei nu produc nimic!

Ei sunt baieti si fete destepte si dau “consultanta”.

Dar nu a interestat pe nimeni! Acum i se intampla guvernului!

Daca vrea, premierul poate pune capat actiunii acestor firme infiintate doar pentru a castiga bani din sicane! Daca vrea! Are si informatiile si uneltele necesare!

Dar este clar ca nu se vrea!

Mai bine arunca vina catre altcineva!

Daca premierul insista cu aceste insinuari murdare la adresa mea, si a colegilor mei de la Primarie, o sa-l ajut public sa rezolve problema spinoasa, indicandu-i public persoana din anturajul sau care ar putea contacta direct si amical actionarii acestei firme, transmitandu-le ca nu este corect si moral ce fac!

Da, da, cineva din primul inel de prieteni ai premierului !

Hotii striga hotii!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.


PALATUL BANDIȚILOR - Șmecherii din București, cei care se luptă să preia controlul asupra cheltuielilor banilor de la bugetul Capitalei, s-au întîlnit în Palatul Victoria de mai multe ori în această perioadă de pandemie. De ce în acest loc? Este guvernul familiei Orban sau al nevestei lui Dan Barna? Le-a împrumutat Klaus Iohannis clădirea? S-au reunit acolo pentru că unul dintre ei a hotărît să ofere o gustare și un șprit? Guvernul României nu are spații pentru negocierile partidelor nici la subsol. De aceea partidele politice au sedii, de aceea sunt finanțate de la buget, de aceea trebuie să își plătească întreținerea și salariații. Folosirea Palatului Victoria, spațiu al guvernului României, pentru negocieri politice privitoare la o alianță a dreptei în București (sau pe lună sau pe lumea cealaltă) este o neghiobie, un abuz și o ilegalitate. De ce n-ar folosi sediul Academiei Române? Sau al SRI pentru că și SRI-ul este al statului român și, ca urmare, al poporului, inclusiv al bucureștenilor.


Citesc un articol în Adevărul, semnat de unul dintre cei mai fanatici trompeți ai politicii de dreapta, un fel de tinctură de mere pădurețe a spiritului Rezist din Piața Victoriei. Și trompetul acesta zice:

”Ludovic Orban, Dan Barna şi Dragoș Tudorache au negociat miercuri până spre miezul nopţii, la Palatul Victoria, o alianţă a dreptei în Bucureşti, pentru primăriile de sector”.

Mă așteptam ca imediat să urmeze observația sau întrebarea, de ce în Palatul Victoria? Numai că zăltatul jurnalist de la Adevărul o ține langa cu amănunte despre combinațiile politice posibile între partidele de dreapta.

PNL şi USR-PLUS şi-au împărţit sectoarele şi candidaţii. Mai e o singură problemă: cooptarea PMP. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Analiză. Cum ar arunca în aer candidatura lui Băsescu alianţa PNL-USR-… Liderul PNL, Ludovic Orban, a renunţat la Dan Cristian Popescu, candidatul pentru Sectorul 2, neagreat de USR, susţin surse politice pentru Adevărul. Astfel, USR va primi sectoarele 1 (Clotilde Armand) şi 2 ( Radu Mihaiu). PLUS a renunţat la Sectorul 5 şi va primi Sectorul 4, unde va candida Simona Spătaru, cu şanse infime în faţa lui Daniel Băluţă, actualul primar PSD.    PNL va lua Sectorul 5, unde va candida Cristian Băcanu, secretar de stat în ministerul Justitiei, şi Sectorul 6, unde liberalul Ciprian Ciucu,  susţinut de toate forţele de dreapta, are şanse să-l învingă pe Gabriel Mutu de la PSD”.

Toți șmecherii Bucureștilor vor un ciolan. Preocuparea pentru disputele intestine ale partidelor arată ca un spectacol sîngeros. Cel puțin pentru unii, așa cum, la mahala, preocuparea cucoanelor pentru combinațiile ascunse ale cartierului bate orice interes.
Un soi de jurnalistică de culise, alimentată de bîrfa politică acoperă agenda publică. Cine cu cine se combină, sprijinit de cine și în dezavantajul cui? Și cine a declarat ce? Și care a fost răspunsul celui vizat care a înțeles greșit o vorbă spusă în dorul lelii? O aiureală care domină presa și scena politică, o deturnare de cauze și dosare reale ale României.

Să revenim la știrile despre negocierile nocturne dintre PNL și USR-Plus, la care au participat Ludovic Orban, Dragoș Tudorache și Dan Barna.
Presupun că la aceste negocieri au fost mobilizate și secretarele! Și echipa de logistică a premierului, și paza, și consilierii, plasați în alte camere, în care evaluau propunerile și unde le analizau și de unde veneau cu recomandările.
Cu alte cuvinte, pînă la miezul nopții în Palatul Victoria au avut loc negocieri politice pentru ”formarea unei alianțe a dreptei” în București.

Este o asemenea alianță o problemă de stat? Sau guvernamentală? Pardon!? În nici un caz! Este cel puțin un furt de curent electric și de folosire de personal.

Șmecherii din București, cei care se luptă să preia controlul asupra cheltuielilor banilor de la bugetul Capitalei, s-au întîlnit în Palatul Victoria de mai multe ori în această perioadă de pandemie. De ce în acest loc? Este guvernul familiei Orban sau al nevestei lui Dan Barna? Le-a împrumutat Klaus Iohannis clădirea? S-au reunit acolo pentru că unul dintre ei a hotărît să ofere o gustare și un șprit? Guvernul României nu are spații pentru negocierile partidelor nici la subsol. De aceea partidele politice au sedii, de aceea sunt finanțate de la buget, de aceea trebuie să își plătească întreținerea și salariații. Folosirea Palatului Victoria, spațiu al guvernului României, pentru negocieri politice privitoare la o alianță a dreptei în București (sau pe lună sau pe lumea cealaltă) este o neghiobie, un abuz și o ilegalitate. De ce n-ar folosi sediul Academiei Române? Sau al SRI pentru că și SRI-ul este al statului român și, ca urmare, al poporului, inclusiv al bucureștenilor.

Folosirea spațiilor guvernului României de către partidele politice este o grosolănie greu de tolerat și o încălcare flagrantă a legii. De ce nu merge Dan Barna la Sibiu cu elicopterul Internelor? De ce nu merge Dragoș Tudorache cu coloana oficială (omul are și el niște porniri de mahăr national și european)? Pentru că nu este legal! Folosirea spațiilor din Palatul Victoria pentru negocieri între partide ne arată confuzia cumplită în care plutesc instituțiile românești. Cine este titular la guvern îl tratează ca pe o proprietate. Cotroceniul, la fel. Nu m-ar mira ca la negocierile politice să fi participat și consilierii premierului, cu listele de proiecte, cu propuneri de contracte! Sau șnapanul de Marcel Vela să stea la ușă cu dosare mai groase decît ale sale.
Dacă negocierile partidelor se desfășoară la Palatul Victoria, înseamnă că privesc România și dacă privesc țara de ce să nu participe și unul din conducerea SRI?
Inconștient, Ludovic Orban și ceilalți flămînzi de putere vor să transforme o neghiobie într-o regulă!

Cum se dansează cu respectarea distanţării fizice


Un clip video din Rusia arată cum mai mulţi bărbaţi încing o horă fără să se atingă. Aceştia se folosesc de scaune de plastic, pe care le ţin între ei, în loc să se ţină de umeri sau de mâini. 

Clipul are mii de distribuiri pe reţelele de socializare. 

Dansul este interzis în România prin Hotărâre de Guvern. 

„Se menționează interzicerea interacțiunii fizice, ceea ce înseamnă inclusiv dansul, Deci, în locațiile care vor avea restricții pe programul de lucru, pot fi puse și astfel de restricții la decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Oricum, dacă vrem să luăm regulile actuale, impuse prin ordinele ministrului Sănătății, în comun și cu alți miniștri, dansul, în spațiile respective, oricum nu este permis. Deci acest lucru nu a fost prevăzut. Faptul că s-a întâmplat și au fost interacțiuni între persoane, a fost doar o chestiune care a fost interpretată că se poate pentru că nu s-a scris clar acest lucru. Când se vor emite hotărârile Comitetului Național pe teritoriile administrative cu limitări, atunci aceste lucruri vor fi clarificate și mai bine pentru cei care vor intra în spațiile respective“, a declarat Raed Arafat în cadrul briefing-ului de presă, susținut la finalul ședinței de guvern.


Papa Benedict al XVI-lea, în vârstă de 93 de ani, este afectat de o boală infecțioasă la față.


Afectat de o boală infecţioasă la faţă, papa emerit Benedict al XVI-lea, 93 de ani, este ''extrem de fragil'', potrivit unui articol publicat în cotidianul regional german Passauer Neue Presse, care citează un biograf al fostului papă, Peter Seewald, relatează AFP, scrie Agerpres. 

Benedict al XVI-lea suferă de erizipel la nivelul feţei, o boală infecţioasă caracterizată printr-o tumefacţie roşiatică, care provoacă mâncărime şi dureri severe, a precizat ziarul.

Aproape a rămas fără voce 

"Potrivit lui Seewald, papa emerit este acum extrem de fragil (...). Capacităţile sale intelectuale şi memoria nu îi sunt afectate, dar vocea lui abia se aude", a scris Passauer Neue Presse.

Peter Seewald l-a întâlnit sâmbătă, la Roma, pe Benedict al XVI-lea pentru a-i prezenta biografia, potrivit cotidianului.

"În timpul acestei întâlniri, papa emerit, în pofida bolii sale, a fost optimist şi a spus că, dacă îşi va recăpăta puterile, ar putea începe din nou să scrie", a adăugat el.

Papa Benedict al XVI-lea şi-a vizitat fratele mai mare Georg, care era bolnav, în Germania, în iunie, marcând prima sa călătorie în afara Italiei de la demisia sa neaşteptată în 2013. Georg Ratzinger a murit două săptămâni mai târziu.

Cei doi fraţi, amândoi hirotonisiţi în aceeaşi zi, în iunie 1951, erau foarte apropiaţi.

Primul papă care a demisionat în aproape 600 de ani, Benedict al XVI-lea, care a invocat motive de sănătate, a dus o viaţă retrasă într-o mică mănăstire din Vatican după retragerea sa. 



8.02.2020

DELICII CULINARE SPANIOLE


Toată lumea care vizitează Spania este dornică să încerce specialitățile locale, cum ar fi paella, sangria sau tortilla. Puțini știu, însă, că Spania este o sursă incredibilă de arome unice și ar fi păcat să nu vă bucurați de ele.

GAZPACHO

Nu-i nici o îndoială că Gazpacho, celebra supă rece din Andaluzia, a apărut în diverse forme și culori, dar cei care au gustat-o știu că nu este nicăieri mai delicioasă ca aici, în sudul Spaniei. 

De obicei se servește vara și este o supă delicioasă și răcoritoare, făcută din roșii, castraveți, ceapă, pâine învechită, ulei de măsline, oțet de vin, usturoi, sare și piper. 

În funcție de zona de proveniență, se poate servi cu crutoane, legume tocate, cuburi de gheață și chiar șuncă. În fiecare august, micul oraș Alfarnatejo, de lângă Malaga, găzduiește un delicios Festival Gazpacho, unde vizitatorii au șansa să guste gazpacho tradițional și să vadă un spectacol de flamenco.



EMPANADA GALLEGA

Unii ar spune că în Galicia există mai multe variante de empanada, deci nu e de mirare că această plăcintă, umplută cu tot felul de bunătăți, este atât de delicioasă. Numele în sine provine din verbul spaniol „empanar”, care înseamnă „a înfășura în pâine”. Poate fi umplută cu carne de porc tocată, ton, chorizo, sardine, ardei, precum și alte fructe de mare sau legume. Delicios este și sosul de ceapă (cu sau fără roșii), care conferă plăcintei aroma perfectă. Deși inițial provenea din Galicia, empanada este acum populară în întreaga lume, în special în Asia de Sud-Est, America Latină și Europa.



RABO DE TORO

Ciorba tradțională din coadă de vacă este mult mai delicioasă decât ați putea să vă imaginați. Își are originea în Cordoba secolului al XVI-lea, fiind inițial realizată din cozile de la taurii uciși în timpul corridei. În zilele noastre, este pregătită din coadă de vacă, dar amestecul său sofisticat de ingrediente, împreună cu procesul lent de gătire, fac ca ingredientele și mai ales carnea să se topească în gură. Deși ingredientele pot varia de la o rețetă la alta, cele utilizate în mod obișnuit includ morcovi, usturoi, ceapă, măsline, roșii și condimente. Unele variante pot conține și un pic de vin (Jerez) și chiar ciocolată.




FABADA ASTURIANA

Una dintre cele mai populare mâncăruri spaniole, Fabada Asturiana, este o tocană de fasole și cârnați, originară din nord-vestul Spaniei. Rețeta tradițională necesită fabas (boabe albe mari de fasole, cultivate local), chorizo, morcillo (mezeluri spaniole din sânge), boia de ardei iute și șofran. Este servită, de obicei, în timpul iernii geroase, dar nu este neobișnuit să o găsiți în multe restaurante pe tot parcursul anului.





Churro, gogoși spaniole cu sos de ciocolată.


Ingrediente pentru aluat : 65 g zahăr tos,50 g unt, 3 oua, o lingură jumătate zahăr tos, 250 ml apă,  1/2 linguriță de sare,  2 linguri de ulei + ulei pentru prăjit,  200 g făină, o fiolă cu esentă de vanilie,

Ingrediente pentru sosul  de ciocolată  : 150 g ciocolată neagră ,  170 g frișcă de gătit

Mod de preparare :Se pune la fiert apa, impreună cu untul, uleiul, zahărul si sarea. Cand incepe compozitia să clocotească se cerne făina, si se amestecă cu o spatula, pană se desprinde aluatul de pe fundul vasului. Se lasă putin să se răceasca, se adaugă ouăle unul cate unul amestecand bine după fiecare, se adaugă  si esenta de vanilie si se mai lasă la fiert circa 5 minute. Apoi se dă deoparte si se lasă să se răcorească.

Într-o tigaie medie care nu lipește, turnați ulei de câteva degete înălțime și încingeți-l. Cand aluatul s-a răcit, se pune intr-un pos cu stea. Aluatul se toarnă din pos direct în uleiul încins. Pentru a delimita lungimea fiecărui churro, tăiati aluatul cu foarfeca de bucătărie în timp ce curge din pos.

POFTĂ BUNĂ !


Analistul Ion Cristoiu devoalează manipularea din spatele lansării de ieri a candidaților dreptei, arătând cum Klaus Iohannis face jocuri electorale pentru PNL.


Pentru Ion Cristoiu, lansarea de ieri a candidaților dreptei pentru București a fost un moment electoral construit cu atenție și bani, arată analistul într-o postare pe blogul personal.

Cristoiu remarcă felul în care totul a fost calculat cu atenție și rezultatul sub forma de ”relatări de un entuziasm orgasmatic de la conferința de presă și de la spectacolul din Piața Universității, prezentarea bălos- lingușitoare a candidaților, fără o minimă observație critică, titluri de mînjit pe garduri cu litere roșii, totul culminînd cu declararea momentului drept istoric”.

Pentru Cristoiu e clar că PNL și USR-PLUS au dat startul campaniei electorale, dar numai cel  oficial, pentru că, de fapt, campania partidului de guvernământ a început de mult.

Una dintre cele mai bune dovezi că această campanie a început de mult e dată de împînzirea țări cu uriașe și costisitoare panouri electorale de către organizațiile județene, arată analistul, care nu mai are îndoieli că alegerile vor avea loc chiar dacă mesajele oficiale îndeamnă la prudență și amână un anunț oficial în acest sens.


”Toate aceste panouri, adăugate articolelor grețos publicitare din presa locală, spun limpede că PNL, partidul de Guvernămînt, s-a angajat de mai mult timp în campania electorală. Campania de pînă acum costă. Dacă la București s-au vîrît deja bani în publicitarea lansării candidaților și în țară în spînzurarea candidaților pe panouri turn, înseamnă că activul PNL a fost asigurat că alegerile vor avea loc”, se arată în postare.

Aici apare și critica pe care Cristoiu i-a adresează lui Iohannis, pentru că acesta a declarat pe 29 iulie 2020, că se va lua o decizie definitivă privind data alegerilor până la mijlocul lunii august în funcție de evoluția epidemiei. Dar acest anunț al lui Iohannis nu îl păcălește pe Cristoiu, care declară fără echivoc:

”Alegerile se vor ține mai mult ca sigur. Pariez că nu peste mult timp numărul de infectări va scădea brusc, atmosfera apocaliptică va fi înlocuită cu atmosfera de revenire la normal, PNL va folosi ca slogan electoral Salvarea României de la amenințarea cotropitorului Coronavirus”.

Dar analistul atrage atenția că se păstrează impresia că alegerile nu vor avea loc pentru că nimic nu e mai pe placul PNL decît atmosfera apocaliptică de acum.

Cum arată tabloul confruntării electorale în acest moment? Partidele mici, independenții, celelalte partide chiar, au dificultăți în a se deplasa în teritoriu, în timp ce PNL nu are, arată Cristoiu, pentru că, sub pretextul deplasării în interes de luptă împotriva Coronavirus, liderii PNL vor face campanie electorală în voie, plus că vor fi de dimineață până seara la televiziuni.

”Prin minciuna cu jumătatea lui august, Klaus Iohannis ne convinge încă o dată că e un biet chibiț electoral al lui Ludovic Orban”, concluzionează Cristoiu care, încă o dată, nu se lasă păcălit de spectacolul declarațiilor oficiale.


sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200802/31141242/Cristoiu-il-pune-la-punct-pe-Iohannis-e-un-biet-chibit-electoral-al-lui-Ludovic-Orban.html

România - zguduită de un nou cutremur. De la începutul lunii iulie, în România au avut loc 23 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,5 grade pe Richter.


Un cutremur cu magnitudinea 3,3 pe Richter s-a produs astăzi, la ora locală 12:46, în judeţul Vrancea, a anunțat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

BUCUREȘTI, 2 aug - Sputnik. Seismul a avut loc la o adâncime de 90 de kilometri şi s-a produs la 80 km est de Braşov, 95 km sud de Bacău, 99 km nord-est de Ploieşti, 115 km vest de Galaţi, 117 km nord-vest de Brăila şi 150 km nord de Bucureşti.

De la începutul lunii iulie, în România au avut loc 23 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,5 grade pe Richter.

Cel mai semnificativ seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.

„Tupeul și cinismul sorosistei”


Noi contre dure pe tema alocațiilor copiilor. Senatorul PSD Daniel Zamfir îi dă o replică tăioasă ministrului Muncii Violeta Alexandru după ce aceasta a declarat că dacă PSD vrea să modifice în Parlament noua OUG privind majorarea alocațiilor, se va ajunge la oprirea plăților pentru copii.

„TUPEUL SI CINISMUL SOROSISTEI”

Ministreasa de la Munca zice cu subiect si predicat: Daca PSD indrazneste, in Parlament,, sa nu fie de acord cu Ordonanta care taie 80% din alocatiile copiilor, jupaneasa de la minister nu mai da niciun ban copiilor, ca asa „vrea muschii ei”!
Am o veste si pentru tine, veo! N-apuci!
Spre deosebire de ludovic, pe tine te ia Soros inapoi, ca oricum altceva nu stii sa faci….
#tinemcuRomania
#faraAbuzuri
#RomaniiTrebuieSaStie”, a scris Zamfir pe pagina sa de Facebook.

Violeta Alexandru a susținut vineri că dacă PSD vrea să modifice în Parlament OUG privind majorarea alocațiilor, se va ajunge la oprirea plăților pentru copii.

Întrebată vineri la finalul ședinței de Guvern ce se va întâmpla dacă PSD va modifica în Parlament ordonanța care prevede creșterea cu 20% a alocațiilor pentru copii, Violeta Alexandru a declarat că orice intervenție va duce la blocarea sumelor suplimentare.

„În momentul în care PSD face acest lucru vor opri plățile pentru copii, ca să înțelegem care este consecința. Începând de sâmbătă, Ordonanța își are aplicare în practică, ne pregătim pentru creșterea prevăzută în OUG. Orice măsură ia PSD, înseamnă oprirea, blocarea sumelor suplimentare în alocație”, a spus Alexandru.

Potrivit acesteia, dacă PSD își permite acest lucru și vrea să nu mai fie acordați acești bani copiilor doar pentru a face un joc politic, va trebui să răspundă românilor de ce în luna următoare copiii nu vor primi sumele mărite.

„Orice tentativă a PSD de a bloca sau de a schimba textul ordonanței înseamnă să blocăm plățile”, a mai spus ministrul Muncii.
Ordonanța prevede majorarea etapizată a alocațiilor pentru copii până în 2022. Prima majorare se produce de la 1 septembrie anul acesta.


Presa, acces interzis la convenția republicanilor în care Trump va fi desemnat oficial candidat


Jurnaliștii nu vor avea acces la Convenția Națională a republicanilor în care se va vota nominalizarea lui Donald Trump în cursa pentru un nou mandat la Casa Albă. Măsura, pusă pe seama restricțiilor impuse pentru combaterea pandemiei, este fără precedent în istoria modernă, relatează Guardian.

Anunțul a fost făcut de o purtătoare de cuvânt a partidului. Convenția ar urma să aibă loc la sfârșitul lunii august.

Convențiile pentru desemnarea prezidențiabililor sunt în mod tradițional un spectacol pus în scenă special pentru a atrage atenția presei și a obține o bună mediatizare.

Dacă decizia va fi menținută, va fi pentru prima oară în istoria modernă când un partid american ține convenția de nominalizare a candidatului cu ușile închise.


100 de pantofi, furaţi din Berlin. Poliţiştii au avut o surpriză când au descoperit hoţul.


O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din cartierul Zehlendorf din sud-vestul Berlinului, potrivit presei locale, a transmis postul de radio internațional Deutsche Welle. Din faţa caselor persoanelor care locuiesc în cartierul Zehlendorf, din Germania, au început să dispară șlapi, sandale, precum şi pantofi sport. Prin urmare, vulpea fura orice fel de încălţăminte, fără să țină cont de anumite aspecte.

Vupea a fost prinsă în fapt chiar de un localnic

Inițial, bărbatul a observat că pantofii săi de alergare au dispărut. Astfel, Christian Meyer s-a decis să publice un anunţ pe o platforma care aparține comunităţii Nebenan.de. Ulterior, anunțul a fost preluat de către jurnaliștii de la ziarul berlinez Tagesspiegel. După ce a tras semnalul de alarmă cu privire la dispariția suspectă a perechilor de pantofi, omul a constatat că nu era singurul păgubit. 

În scurt timp, Meyer a prins șireata vulpe pe un teren părăsit din district. Spre surprinderea lui, aceasta avea la momentul respectiv în gură o pereche de şlapi albaştri. Bărbatul de origine germană a reuşit să o fotografieze cu ”prada” furată.

De asemenea, Christian Meyer a descoperit şi vizuina animalului sălbatic, care era plină cu o mulțime de perechi de încălţăminte furată. În pofida acestor lucruri, el nu a reușit să își găsească pantofii de alergare, însă şi-a recuperat alte trei perechi de încălțăminte.



COMICI VESTIȚI AI EREI COVID 😂😂😂


😂😂😂



CIRCULAȚIA PE PODUL STRĂULEȘTI A FOST REDESCHISĂ ! Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut anunţul zilei pentru bucureşteni. Reabilitarea podului Străuleşti este gata.


"Misiune indeplinita! Podul Străulești, construit acum aproape 70 de ani. L-am găsit într-o stare gravă, printre podurile din Capitală care erau un pericol public. Deși era tranzitat de sute de autovehicule zilnic, acest pod nu fusese niciodată consolidat, ci doar „cosmetizat” în urmă cu peste zece ani.

O parte din zidul de susținere s-a surpat, împreună cu trotuarul și o portiune din prima bandă de circulație, ceea ce reprezenta un adevarat pericol atat pentru masini cat si pentru pietoni.

Am decis de urgență consolidarea și reabilitarea sa. În doar un an, așa cum am promis, am redat circulației rutiere și pietonale un pasaj sigur și modern.

Lucrările au fost realizate de Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje.

Podul Străulești, care supratraversează Lacul Grivița pe DN 1A, este unul dintre principalele puncta de legătura dintre București și județele Ilfov sau Dâmbovița.

Construcția podului actual datează din perioada 1950-1960, când a fost realizată și sistematizarea salbei de lacuri din nordul Bucureștiului.

Zona podului este mult mai veche, acolo fiind chiar situl arheologic Străulești-Măicănești.", a scris Gabriela Firea pe Facebook. 



Rusia înregistrează progrese în producția de roboți pentru armată


Ministerul Apărării al Federației Ruse efectuează teste și trec în dotare sisteme robotizate concepute pentru funcționarea în diverse medii de luptă - sub apă, sub pământ, în aer și spațiu. Observatorul militar Alexander Hrolenko a încercat să explice ce se întâmplă.

Editorial realizart de Aleksandr Hrolenko


În mod tradițional, manevrele pe terenurile de antrenament din Rusia iau turații maxime în perioada exercițiilor pe timp de vară. De asemenea, lunile iunie și iulie sunt interesante și printr-un salt tehnologic, este vorba de introducerea noilor sisteme de arme robotizate în dotarea armatei.


Pe fundalul exercițiului forțelor navale ale NATO ”Sea Breez”e, care s-au desfășurat în Marea Neagră în perioada 20-26 iulie, au avut loc testări ale roboților experimentali ruși subacvatici și a echipamentelor sonare pentru sistemul militar de monitorizare subacvatică.


Ultimele sisteme robotice au demonstrat capacitatea de a apăra cu succes obiective militare și economice importante împotriva unor potențiale amenințări venite din mare.


Pe 21 iulie, Ministerul rus al Apărării a luat decizia de a dota Armata cu roboți de deminare Uran-6. Complexul multifuncțional de deminare robotizată este conceput pentru realizarea pasajelor în câmpurile minate și pentru deminarea zonelor mari. Complexul a fost testat anterior în Siria. După testarea din Siria, Uran-6 a fost modernizat ținându-se cont de experiența de luptă.

Tankul T-14 pe platforma grea cu șenile Armata a fost testat la începutul lunii iulie în regimul fără pilot, ceea ce este posibil datorită arhitecturii digitale deschise.





Pe 29 iunie, trupele districtului militar central au organizat exerciții militare pe poligonul din Cebarkul, folosind cel mai nou robot de luptă „Marker”, care a ajutat la soluționarea cu succes a sarcinilor. Complexul se poziționează ca un constructor pentru crearea de modele de război în viitor și va deveni baza integrării roboților de la sol, a aeronavelor fără pilot și a forțelor speciale. 


Specialiștii Ministerului Apărării din Federația Rusă intenționează să antreneze robotul în efectuarea operațiunilor de luptă într-un mod autonom - la o distanță de sute și mii de kilometri de operatorul-comandant. În calitate de încărcătură utilă, „Marker” este capabilă să poarte diverse combinații de arme de calibru mic, lansatoare de grenade, casete pentru lansarea aparatelor de zbor fără pilot și alte muniții. Dezvoltarea și testarea platformei robotizate ”Marker” va fi finalizată în 2021.


Să aruncăm o privire mai atentă asupra unora dintre cele mai noi sisteme robotice ale Ministerului Apărării din Rusia.


Sea Breeze ca țintă

Specialiștii militari ruși au testat în Marea Neagră o varietate de sisteme robotizate concepute pentru a detecta țintele inamice. În același timp, Ministerul Apărării al Federației Ruse a vorbit în detaliu despre esența experimentului militar-tehnic din partea de nord-vest a Mării Negre, unde s-au desfășurat exercițiile forțelor navale ale NATO ”Sea Breeze 2020”. Aparatele subacvatice autonome rusești fără pilot (producția concernului NPO Aurora) detectează și recunosc obiecte mari și sisteme robotice de dimensiuni mici ale potențialului inamic. Unul dintre vehicule a folosit un sonar cu scanare laterală și un sonar cu mai multe fascicule, celălalt a inspectat țintele detectate. Se știe că complexele rusești pot transmite din „punctul de întâlnire” caracteristicile și coordonatele țintei, fotografii și videoclipuri.





Potrivit comandantului flotei a 6-a a Forțelor Maritime americane Gene Black, exercițiile au inclus antrenamente antiaeriene și de apărare antisubmarin, operațiuni de interdicție (reținerea sau distrugerea forțelor inamice în drumul către zona de luptă). Datorită acestui scenariu, unitățile de luptă NATO din apele neutre din apropierea Crimeii au prezentat timp de câteva zile un „câmp țintă” excelent pentru sistemele robotizate ale Marinei Ruse.

Doi specialiști sunt în stare să lanseze aparate compacte de pe un mal neechipat, care sunt practic imposibil de detectat cu ajutorul mijloacelor potențialului inamic.


Principala platformă experimentală a Flotei Mării Negre, începând cu 2017, este vasul robotizat „Victor Cerokov”.

Cred că s-a acumulat o anumită experiență de luptă și un potențial semnificativ de interacțiune a sistemelor robotizate submarine rusești cu sisteme de recunoaștere și de atacuri de suprafață, aeriene și de coastă. Aceste informații fac posibilă reevaluarea gradului de protecție a obiectelor strategice ale Federației Ruse în regiune.

"Uran-6" în dotarea armatei


Potrivit Ministerului rus al Apărării, în 2020, peste 20 de complexe robotizate multifuncționale de deminare „Uran-6” se vor afla în dotarea anumitor regimente și brigăzi de ingineri-geniști. Pe 10 iulie, regimentul de geniști al celei de-a 20-a armate din districtul militar de Vest a primit primul lot de ultimă tehnologie. În plus, a fost organizată instruirea pentru operatorii unui complex robotic multifuncțional la poligonul Centrului Internațional de Acțiune Mină al Forțelor Armate ale Federației Ruse din Regiunea Moscova.




Complexul ”Uran-6” în regimul telecomandă (la o distanță de până la un kilometru față de operator), cu un grad suficient de fiabilitate, asigură o deminare continuă a terenului, face treceri prin câmpurile antipersonal. Adică, este posibilă excluderea participării directe a personalului militar într-o zonă cu risc sporit pentru viață și extinde semnificativ capacitățile unităților de inginerie.


În funcție de sarcinile puse, unul dintre mai multele tipuri de traule este instalat pe mașină. Robotul-genist de luptă are o masă de aproximativ 6 tone și este furnizat cu o platformă pentru transport (KamAZ cu un sistem „multi-lift” și o platformă pentru schimbarea traulelor). „Uran-6” este capabil să coboare de pe platformă sau să se ridice înapoi în 3-4 minute.


”Uran-6” a fost testat în condiții de luptă în timpul deminării orașelor siriene Palmyra, Aleppo și Deir ez-Zor și după aceea a fost înzestrat cu noi funcții. În viitor, acțiunile geniștilor nu se vor limita la curățarea câmpurilor minate, terenului, construcția podurilor și fortificațiilor. Datorită complexelor robotizate, regimentele de ingineri vor putea participa la asalturi asupra obiectelor fortificate pentru a efectua minare ascunsă.


Fiecare armată, combinată sau de tancuri, dispune de un regiment de ingineri-geniști, iar în cartierul militar există o brigadă de inginerie. Conform informațiilor apărute în mass-media, acolo sunt deja create companii și batalioanele de geniști-de atac, „Uran” să-i ajute.

"Marker" din viitor


Platforma Marker, creată pentru Ministerul rus al Apărării, este, fără îndoială, cel mai interesant proiect în domeniul roboticii de luptă. În viitor, inteligența artificială a „Markerului” îi va permite să ia în mod independent decizii, adică să calculeze ruta, timpul luptelor, consumul de muniție și alți parametri pentru îndeplinirea anumitor sarcini în mod autonom, ca parte a unui grup de vehicule, într-o subunitate (cu oameni). Mai mult, autonomia implică o distanță de la centrul de comandă de sute și mii de kilometri, prezența armelor de mare precizie și funcția de identificare precisă a țintei.


Platforma robotică „Marker” a primit echipamente pentru fotografiere de mare precizie, anterior robotul de luptă a participat la exercițiile din cadrul districtului militar central, dar totuși proiectul este departe de a fi finalizat. Creatorii - Fondul de cercetare avansată și ONG-ul Android Technics - încă nu intenționează să testeze vehiculul în luptă reală. Pe o platformă unificată, în trei etape, sunt testate principalele tehnologii ale unei linii întregi de robotică cu bazare la sol (viziune tehnică, comunicații, navigație, mișcare și aplicație autonomă, control vocal). Seria planificată de cinci mașini (cu două roți și trei cu șenile) ar trebui să înglobeze până în iunie 2021 toate cele mai bune cunoștințe și competențe. Platforma este proiectată în mod modular și va permite schimbarea rapidă (suplimentarea) a încărcăturii utile și modernizarea sistemelor.

Ca sarcină utilă, mai multe sisteme de arme pot fi instalate simultan, fiind capabile să acționeze independent una de cealaltă. În același timp, modulul UAV va oferi o lansare autonomă a unui întreg grup de drone, fiecare dintre acestea rezolvând probleme ca parte a unui grup sau individual.

Poate că în curând robotul rusesc va învăța să execute comenzi cu ajutorul vocii, ca un soldat viu, un astfel de obiectiv a fost stabilit în timpul testelor. Occidentul este deja îngrijorat de succesele Rusiei - revista americană Forbes a publicat un articol „Nu vă panicați, dar Rusia învață tancurile robotizate pentru a înțelege vorbirea umană”.

Robotii Ministerului rus al Apărării explorează cu succes spațiul aerian. „Marker”-ul terestru cu potențialul său actual va ajunge în dotarea armatei doar pentru testare și experimente, este un „oaspete din viitor” care promite sisteme de arme și tactici de „luptă cu mai multe domenii” fundamental noi. Acest robot este avangarda armatei viitorului, dar astăzi nu există analogi în lume. 


Încercarea Pentagonului de a crea o platformă de luptă autonomă pentru unitățile de infanterie (BigDog de la Boston Dynamics) s-a dovedit a fi un insucces. Robotul american nu a ”învățat” să ia în mod independent cele mai simple decizii sau să înțeleagă cel puțin comenzile vocale, iar controlul constant al unei persoane prin telecomandă în formațiuni și condiții de luptă este absolut inadecvat.


sursa:https://ro.sputnik.md/columnists/20200802/31139252/rusia-progres-productie-roboti-armat.html

NEW AGE FOREST ! 😝😈😝

”Robotul care împrăștie ură” - Iohannis este "DESTABILIZAT ?!”



Analistul Cozmin Gușă lansează o ipoteză dărâmătoare la adresa președintelui Iohannis, întrebând dacă nu cumva acesta este ”destabilizat”

Gușă își pune problema dacă nu cumva Iohannis ”ar fi "DESTABILIZAT", în sensul în care n-ar mai avea DISCERNĂMÂNTUL ȘI CAPACITATEA NECESARE pentru a-și exercita funcția de Președinte”. El spune că acest lucru se întâmplă relativ des în cazul unor persoane care, neavând potențialul necesar pentru administrarea unor funcții sau sarcini complexe, fie se "țin cu mâinile de scaun", fie sunt menținuți pe poziție în mod fatal de către cercul celor interesați să-l manipuleze în interes propriu.


Pentru a-și argumenta ipoteza, Gușă face o descriere a felului în care Iohannis a ajuns președinte. Potrivit acestuia, Iohannis a câștigat în 2014 ”doar pentru că aripa militară a SRI, reprezentată de către Coldea&Company și sprijinită de "cercurile subterane" ale așa-zisului "partener Strategic" american, a fost mai puternică decât cea a directorului civil, George Maior, care-l susținea pe Ponta”.


Aceștia ar fi mizat pe actualul președinte ”știind că e capabil doar pentru postura de marionetă”, mai spune Gușă, și l-au trimis acasă pe Crin Antonescu înlocuindu-l în posturile de președinte PNL și candidat la prezidențiale cu Iohannis, după care au câștigat competiția electorală folosind din plin "mijloacele specifice", inclusiv dosarele de șantaj puse la dispoziție de către  COLDEA&KOVESI.


Coldea și Kovesi 

nu au putut fi înlăturați ușor de la butoane, însă după câștigarea alegerilor, crede Gușă, fie  pentru că au un potențial uriaș de a șantaja, fie pentru că au sprijin extern solid localizat în zona ghemului politico-financiar extern care a spoliat cu mare profit România.

Din această bătălie s-a ajuns la ceea ce Gușă numește “năclăirea" mediului politic românesc, rezultat obținut, spune analistul, fie prin folosirea lui Dragnea, fie prin inventarea si "înarmarea” unor formațiuni politice ca USR și PLUS.


Ulterior, pentru a ajuta la realegerea lui Iohannis, Gușă spune că au fost eliminați candidații cu potențial. Motiv pentru care analistul întreabă dacă ”un tip cu potențial politic submediocru ca Iohannis, dotat cu o mentalitate și personalitate ce resping dialogul și ideile bune ale altora, cu pleiada de prieteni/consilieri/colaboratori lingușitori, complexați, lacomi si slab pregătiți profesional, etc., PUTEA REZISTA "INTREG SI NEDESTABILIZAT" (ca să mă exprim eufemistic), acestui CARUSEL DUR DE ÎNTÂMPLĂRI, SITUAȚII ȘI INFLUENȚE, pe care doar l-am sintetizat mai sus ?”


În ultima vreme, criticile la adresa lui Iohannis, atât din partea analiștilor și jurnaliștilor, cât și a mediului politic, au devenit tot mai dure, comportamentul actualului președinte fiind sancționat aspru și ridicându-se tot mai multe întrebări despre parcursul României în aceste condiții. De amintit și remarca făcută de Kelemen Hunor, altfel un lider politic foarte calculat în cuvinte și moderat, care l-a caracterizat pur și simplu pe Iohannis drept un ”robot care împrăștie ură”, arătând un nivel al tensiunilor nemaiîntâlnit în societatea românească.

„Facem zgomot pentru că ne furați libertatea !”, „Gândiți ! Nu purtați o mască !”. - 18 ofiţeri de poliţie au fost răniţi în acţiunea de dispersare a mitingului de protest organizat sâmbătă la Berlin împotriva măsurilor impuse de autorităţi pentru a opri răspândirea noului coronavirus, conform anunţului făcut pe Twitter duminică dimineaţa de poliţia din Berlin, informează Agerpres.


Trei poliţişti au fost internaţi. Poliţia berlineză i-a obligat să coboare de pe scenă pe organizatorii evenimentului la care au participat aproximativ 20.000 de persoane pe motiv că nu au reuşit să asigure respectarea măsurilor de siguranţă.


Potrivit autorităților, între cei circa 20.000 de manifestanți adunați s-au regăsit libertarieni, loialiști constituționali și activiști anti-vaccinare, relatează Reuters.

A existat, de asemenea, o mică prezență de extremă dreaptă, cu unii manifestanți care purtau drapelul imperial al Germaniei cu alb, negru și roșu. Protestatarii au dansat și au cântat „Suntem oameni liberi !” adaptat la melodia trupei de rock Queen „We’W Rock You”. Alții au mărșăluit cu pancarte spunând: „Facem zgomot pentru că ne furați libertatea!” și „Gândiți ! Nu purtați o mască !”.

Majoritatea participanţilor nu purtau măşti de protecţie şi nu respectau distanţarea socială. Poliţia berlineză a mai informat că a desfăşurat sâmbătă 1.100 de ofiţeri pentru a monitoriza evenimentul şi a dispersa mulţimea.