11.11.2020

Piperea : Asta e „e terifiant”

 


„E terifiant că acești totalitariști vorbesc cu atâta nonșalanță de vaccinarea obligatorie cu armata”, spune avocatul Gheorghe Piperea, referindu-se la declarațiile autorităților.

„Sigur că da, așa cum au dictat Arafat și Johannis, primii vaccinați vor fi medicii și ceilalți lucrători sanitari, plus birocrații, iar restul populației va putea vedea efectele adverse pe pielea altora (y compris Arafat, Tătaru, Rafila, Streinu-Cercel).

Mulți vor dori, după aceea, să vadă live vaccinarea lui Biden, Macron, Johannis, Orban, Zuckerberg, Gates, Tom Hanks etc., ca să se asigure că vaccinul e safe și nu determină creșterea unei urechi suplimentare.

Mulți, de asemenea, vor vrea declarații scrise de la spitale, clinici și medici, personal, în care cineva să își asume răspunderea personală și integrală pentru efecte adverse și fatalității.

Să vedem atunci cum va face treaba armata și, mai ales, cum își va asuma răspunderea în locul politicienilor, birocraților medicali, medicilor și patronilor de spitale, clinici și Big Pharma.

Apropo de armată – un singur deces cauzat de vaccinarea forțată va duce la război civil”, a adăugat Piperea.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat recent că Armata va fi implicată în vaccinarea populației în momentul în care vaccinul anti-Covid va ajunge în România.


„În această strategie de vaccinare, noi îl avem în pregătire, lucrăm continuu, ca să spun așa, avem oameni care stabilesc strategia de vaccinare. La începutul anului va veni (vaccinul – n.r.), pentru personalul medical, vor fi mai multe tranșe, fiecare tranșă va fi distribuită cu ajutorul unor anumite structuri”, a declarat ministrul Sănătății, citat de Mediafax.

El a arătat că armata va ajuta instituțiile militare în schema de vaccinare a populației: „Va fi invitată și Armata, și DSU, și spitalele județene, și medicii de familie”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/piperea-incinge-o-dezbatere-asta-e-e-terifiant/

11.10.2020

”RealClearPolitics” l-a lipsit pe Biden de victoria în alegeri

 


Portalul ”realclearpolitics” l-a lipsit pe Joe Biden de numărul necesar de voturi pentru a învinge în alegeri.

Portalul realclearpolitics a scăzut din rezultatele preliminare ale lui Joe Biden 20 de voturi ale electorilor, motiv pentru care acesta nu se mai bucură de o majoritate care i-ar asigura victoria în alegerile prezidențiale din SUA.

Potrivit tabelului interactiv, plasat pe site, candidatul Partidului Democrat are acum 259 de voturi, cu 11 mai puține decât este nevoie de pentru obținerea unei victorii. Acest lucru s-a întâmplat după ce 20 de voturi ale electorilor din Pennsylvania au fost scăzute din rezultatele preliminare ale lui Biden. 


Totodată, oponentul lui, actualul șef al statului, Donald Trump, are în continuare 214 de voturi.

În acest fel, Pennsylvania s-a alăturat Arizonei, Alaska, Georgiei și Carolinei de Nord, care se consideră, deocamdată, state flotante.


Până la ora actuală, în Pennsylvania au fost numerate 97 la sută din voturi, iar Biden își păstrează întâietatea cu 49,8 la sută, devansândul pe Trump cu 0,7 la sută.


Alegerile prezidențiale din SUA au avut loc pe 3 noiembrie. Deocamdată, nu există rezultate finale într-un șir de state. Trump a declarat că este învingătorul cursei și a acuzat democrații de tentative de a “fura alegerile”. Totodată, potrivit datelor unor posturi de televiziune americane, victoria ar aparține democratului Joe Biden.

sursa:https://ro.sputnik.md/International/20201110/32405571/RealClearPolitics-lipsit-Biden-victoria-alegeri.html

Eșec de proporții în Marea Neagră

 


Compania energetică Lukoil din Rusia dorește să renunțe la cota de 87,8% din concesiunea pe care o deține în perimetrul de explorare- dezvoltare- producție gaze EX-30 Trident de pe platoul continental românesc al Mării Negre pe fondul crizei economice mondiale cauzată de noul coronavirus, a prețurilor scăzute ale gazelor, a intențiilor UE de decarbonizare a economiei precum și a legislației românești defavorabile petroliștilor care caută hidrocarburi în largul mării. Informația a fost confirmată pentru G4Media de către Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, companie care deține 12,2% din perimetrul EX-30 Trident. Vestea a venit la câteva luni după ce un alt gigant, Exxon din SUA, a anunțat că vrea să plece din perimetrul Neptun Deep, acolo unde caută hidrocarburi alături de OMV Petrom.

În Marea Neagră se derulează în ultimii ani trei investiții majore. În perimetrul Neptun Deep din platoul continental românesc al Mării Negre, OMV Petrom și ExxonMobil au descoperit rezerve potențiale de până la 84 miliarde de metri cubi de gaze naturale, în condițiile în care consumul intern este undeva la 11-13 miliarde de metri cubi. Americanii de la Black Sea Oil & Gas SRL (BSOG) împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources SRL („Petro Ventures”) şi Gas Plus International B.V. („Gas Plus”) au primit anul trecut aprobarea din partea Guvernului României, prin Agenția Națională pentru Resurse Minerale, pentru Studiile de evaluare a resurselor geologice și rezervelor de gaze libere aferente zăcămintelor comerciale Ana și Doina, care fac obiectul Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (“Proiectul MGD”). Toate acestea au înghițit miliarde de euro și până în prezent nu s-a scos nicio moleculă de gaz din perimetrul câștigat de România în urma procesului de la Haga de delimitare a platoului continental şi a zonelor economice exclusive. Rușii de la Lukoil nu sunt mulțumiți de căutările de la Trident, iar OMV Petrom ține statul român în șah invocând legislația offshore neprietenoasă. Singurii care mișcă pe frontul perimetrelor atacate în ultimii ani din Marea Neagră sunt americanii de la Black Sea Oil & Gas, societate deținută de fondul de investiții The Carlyle. În luna septembrie, partenerii lor, Grupul Servicii Petroliere, societate controlată de românul Gabriel Comănescu, a început etapa de instalare a conductei de peste 120 de km, care va aduce gaze în România din platoul continental al Mării Negre. Primele cantități de gaze vor fi scoase anul viitor, din perimetrul Midia – MGD.

În rest, retragere și/sau stand-by. Conform G4Media, Lukoil a trimis o scrisoare semnată de Andrey Kupriyanov, manager al activelor geologice, în care se spune că dorește să plece din Marea Neagră. Decizia a fost luată după rezultatele nemulțumitoare din primăvară legate de zăcămânutl Trident. O sondă forată de compania italiană Saipem nu a confirmat prognozele optimiste privind rezervele de hidrocarburi. Lukoil și Romgaz, cele două societăți care dețin concesiunea de la Trident, au cheltuit numai în semestrul IV din 2019 100 milioane de dolari. De altfel, rușii au scris în raportul pe 2019 că performanțele segmentului Upstream (explorare-exploatare), în special cele internaționale, au fost afectate negativ de recunoașterea cheltuielilor cu săparea “unei sonde sterile” în România și a aprecierii rublei.

În plus, rușii, ca și ceilalți jucători prezenți în Marea Neagră, se plâng de prevederile din Legea Offshore. Din această cauză OMV Petrom nu ia încă decizia de a săpa la Neptun Deep, acolo unde s-ar afla un zăcământ estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Actuala componență a Legislativului nu reușește să schimbe legea amintită, promovată de Liviu Dragnea și considerată total defavorabilă de către petroliștii care caută hidrocarburi în largul mării. ”Rămânem dornici să vedem proiectul strategic Neptun Deep dezvoltat. Decizia finala de investiție depinde de o serie de factori, inclusiv de un mediu fiscal stabil și competitiv și de o piață liberă a gazelor naturale”, se arată în ultimul raport financiar al OMV Petrom. Legea offshore de acum impune un impozit progresiv, între 30 şi 70%, pe veniturile suplimentare obţinute din majorarea preţului gazelor. Prin venit suplimentar se înţelege diferenţa dintre preţul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producţia internă proprie din perimetrele offshore şi preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi noncasnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh, înmulţită cu volumele de gaze vândute din producţia internă din perimetrele offshore. De asemenea, companiile își pot deduce investiţii de maxim 30% din impozitul pe veniturile suplimentare. Acestea au obligaţia ca cel puţin 25% din numărul mediu anual de angajaţi să fie cetăţeni români cu rezidenţă fiscală în România. Banii obţinuţi din impozitul pe veniturile suplimentare vor fi folosiţi pentru extinderea reţelei de gaze şi pentru alte investiţii. În plus, companiile au obligaţia de a vinde 50% din producţia de gaze pe bursa românească. Dacă actualul Parlament nu poate și nu are interesul să schimbe legea invocată de petroliști, speranțele se pun în următorul Legislativ.

Exxon a anunțat că pleacă dar au trecut luni de zile și nimic nu s-a întâmplat. Autoritățile române au avansat ideea ca în locul americanilor să vină cei de la Romgaz, companie deținută de stat. Doar că Romgazul nu are experiențe în largul mării. Când a apărut vestea plecării Lukoil, tot despre Romgaz s-a vorbit. Deocamdată compania de stat cere accesul la camera de date pentru a vedea dacă merită să cumpere partea rușilor.

Astfel, gândurile de preamărire energetică a românilor de până acum un an de zile, înainte de apariția legii offshore și a pandemiei, riscă să se prăbușească pentru că giganții spun pas. La nivelul conducerii statului e ceață. Premierul Ludovic Orban afirmă că la acest moment nu se ştie cu exactitate care sunt intenţiile companiei Exxon Mobil dar că autorităţile române îşi doresc ca acestea să fie clarificate într-un timp foarte scurt, pentru că obiectivul României este să susţină începerea exploatării gazului natural. „Avem o necunoscută legată de Exxon care are 50% din acţiunile consorţiului care a câştigat dreptul de explorare şi exploatare care, aşa spun informaţiile, ar dori să se retragă. Nu ştim sigur, vom vedea exact care va fi decizia lor. În ceea ce ne priveşte pe noi, Transgazul derulează licitaţia pentru construcţia conductei care face legătura între Podişor şi Tuzla, exact cu scopul de a conecta zăcământul de gaz de BRUA, de gazoductul construit cu finanţare europeană şi care va asigura accesul gazului la reţeaua de gaze europene. Noi susţinem toate proiectele astea, sunt proiecte extrem de importante care aduc venituri importate României, care asigură României o resursă de gaze extrem de importantă, care în acelaşi timp noi avem ca obiectiv să o şi utilizăm”, a declarat premierul Ludovic Orban duminică seară, la B1 Tv. Întrebat care a fost răspunsul companiei americane, primul ministru a arătat că autorităţile române nu cunosc „foarte clar” poziţia celor de la Exon. „Exxon-ul nu ştim sigur în momentul de faţă, care sunt intenţiile lor. Am avut discuţii pe tema asta, deocamdată nu ştim foarte clar care sunt intenţiile lor, dar ne dorim ca aceste intenţii să fie clarificate într-un timp foarte scurt, pentru că obiectivul nostru este să susţinem începerea exploatării gazului natural, dovadă că noi facem şi toate investiţiile conexe”, a adăugat premierul. La un moment dat, Lukoil a fost interesată de perimetrul mult mai bogat de la Neptun Deep, în condițiile care americanii au spus că renunță. Numai că Guvernul s-a apus unei astfel de tranzacții. În primăvară a emis și un act normativ care a blocat o eventuală tranzacție. Potrivit OUG, autoritățile române pot refuza, din motive de siguranță națională, concesionarea și executarea de operațiuni petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare a unui zăcământ petrolier de către persoane juridice care sunt efectiv controlate de țări terțe Uniunii Europene sau de resortisanți ai țărilor terțe Uniunii Europene.

sursa:https://www.cotidianul.ro/marea-neagra-energetica-se-pregateste-de-un-esec-de-proportii/

Biden a candidat doar cu numele. Cine va conduce SUA ?

 


Deja curățată în această vară de jurnaliștii cu viziuni insuficient de progresiste, redacția The New York Times a ajuns să întocmească adevărate ”liste ale rușinii”. Acum, după ce au proclamat victoria lui Joe Biden, editorialiștii ziarului își îndreaptă furia nu numai către administrația Trump, ci și către concetățenii care au îndrăznit sa voteze pentru Trump, adica jumătate dintre americani.

Rușine, americani ce ați votat pentru ”patriarhatul alb”!

Iată câteva pasaje dintr-un asemenea editorial publicat de The New York Times, care spune că ”jumătate dintre americani au ales să voteze pentru acest spectacol al groazei”. ”Albii – bărbați și femei – au fost singurul grup care a votat în majoritate pentru Trump, potrivit exit poll-urilor. Circa trei din cinci albi au votat pentru Trump. Este tulburător că mulți dintre bărbații și femeile din America sunt fie rasiști, fie acceptă rasismul”, dă sentința editorialistul.

Apoi, veninul se revarsă și asupra minorităților din America – etnice, sexuale, rasiale. ”Față de 2016, a crescut procentajul alegătorilor aparținând tuturor minorităților rasiale care au votat pentru Trump. În cazul negrilor și hispanicilor, procentul acesta a crescut atât la bărbați, cât și la femei. (…) Povestea fascinantă este cea a votului negrilor. Negrii au votat pentru democrați în mare majoritate. Însă Donald Trump și-a dublat procentul alegătorilor de culoare în acest an, câștigând 8% din voturilor femeilor de culoare. (…) Iar acum urmează ceva ce m-a uluit: procentul alegătorilor LGBT care au votat pentru Trump s-a dublat față de 2016. În Georgia, 33% dintre ei au votat cu Trump. Pentru un președinte care a atacat persoanele transgen. Așa cum spunea Human Rights Watch, «administrația Trump-Pence este cea mai anti-LGBT administrație din ultimele decenii»”.

Concluzia editorialului progresist: ”Toate astea mă fac să mă gândesc la puterea patriarhatului alb și la influența pe care o are asupra celor care depind de el sau visează să facă parte din el. Este o influență ce trece dincolo de gen, de orientarea sexuală, până și de rasă. Atitudinea de mascul alfa și caracterul necioplit al lui Trump sunt un model pentru unii bărbați și o atracție pentru unele femei. Unii oameni care au fost oprimați vor rămâne mereu alături de opresori și vor visa că vor deveni puternici în acest fel”.

”Lista neagră” a progresiștilor

Mai sus am văzut o listă generalizată a rușinii: albii din Statele Unite și hispanicii, negrii și homosexualii care au votat pentru Donald Trump.

Mai jos vom vedea o ”listă neagră”, un apel la începerea unei epurări în administrația SUA și nu numai. Iată ce a scris pe Twitter Jennifer Rubin, editorialistă la The Washington Post: ”Orice republican care face apel la respingerea rezultatului alegerilor, care se opune voinței alegătorilor sau face afirmații nefondate despre fraudă electorală nu ar trebui să mai ocupe o funcție publică, să fie angajat în administrația unei corporații sau a unei facultăți și nu ar trebui să mai fie acceptat într-o societate ”politicoasă”. Avem o listă”.

Compania Twitter a blocat mai multe mesaje ale președintelui Trump prin care acesta revendica victoria la prezidențiale. Ce a făcut Twitter cu mesajul de mai sus, postat pe 6 noiembrie? Nimic, l-a lăsat să facă zeci de mii de vizualizări. Mai mult, în weekendul de după alegerile din SUA, Twitter a fost potopit cu mesaje ale activiștilor politici care propuneau să se întocmească baze de date cu susținători, donatori, membri de ai echipei lui Donald Trump, adică ”liste negre”. Numele acestei inițiative: ”Să nu uităm niciodată ce au făcut”.

Minoritățile din clasa de jos trebui să dea lovitura de grație

Mai departe, câteva frânturi dintr-un editorial publicat de The Guardian, la o zi după alegerile din SUA, un editorial despre valul progresist care stă să-l înghită pe Joe Biden, dacă va fi președinte al SUA. ”Există totuși speranță. Așa-numitul Squad – cu Alexandria Ocasio-Cortez drept cea mai cunoscută membră – și-a dublat procentul de alegători, acum fiind aleși și fost asistentă medicală Cori Bush din Missouri, și primul congresman transsexual, Mondaire Jones, din New York. Vechiul sistem democrat nu a reușit să dea trumpismului lovitura de grație pe care o merita. Va fi de datoria acestei noi generații de lideri progresiști – în special de oameni de culoare din clasa de jos – să încheie aceste conturi, nu doar pentru Statele Unite, ci pentru noi toți”.

Biden, un președinte cu numele

În lumina celor de mai sus, rostite de editorialiști de la publicații precum The New York Times, The Guardian, The Washington Post, cum va arăta America sub Joe Biden?

Un răspuns vine de la site-ul financiar The Daily Reckoning.  ”În primul și în primul rând, Biden nu a candidat la președinție decât cu numele. Nu a fost niciodată suficient de bun politician pentru a ajunge până aici. A avut puține realizări în cei 50 de ani de activitate politică. Este fragil din punct de vedere fizic și suferă un declin al facultăților mentale. Dacă va câștiga, Joe Biden va avea 78 de ani la depunerea jurământului si 82 de ani la încheierea mandatului. În ambele situații, va fi cel mai în vârstă președinte al SUA. Unii au mintea ascuțită după 70 de ani. Nu este cazul lui Biden”.

”Consecința este că Biden nu va fi președinte de facto. Odată Trump dispărut, democrații nu vor mai avea nevoie de Biden. Se vor întreprinde acțiuni pentru îndepărtarea lui din funcție, pornind de la starea sa fizică, prin invocarea celui de al 25-lea amendament al Constituției SUA. Nancy Pelosi a propus recent o lege prin care să se înființeze o comisie în acest sens”.

Cine va conduce de facto America?

Până atunci, câtă vreme Biden rămâne în functie, cine va fi adevăratul președinte al SUA?

Sunt trei tabere care se luptă pentru putere, scrie The Daily Reckoning.

Prima tabără este familia Biden, condusă de soția lui Joe Biden, Jill, de fiul său Huter Biden și de frații lui Joe Biden, Jim și Frank. Acești oameni s-au îmbogățit prin asocierea cu Joe Biden, folosindu-se de accesul la funcția lui Joe Biden sau oferindu-le altora acest acces, contra cost, pentru a obține funcții de management, contracte de consultanță, contracte de construcție. Familia Biden vrea să-l mențină pe Joe la putere (iar Jill Biden trage sforile pentru asta), pentru a-și păstra afacerile și pentru a scăpa de investigații.

A doua tabără este condusa de Kamala Harris și cei care o controlează – fosta echipa Obama-Clinton și Rezistența. Dacă Biden va fi îndepărtat de la președinție în virtutea Amendamentului 25, Harris va deveni președinte în exercițiu al SUA. Dacă Biden demisionează sub amenințarea activării amendamentului 25, Harris devine președinte. În această calitate, ea va fi interfața cu lumea a foștilor membri ai administrației Obama, care vor opera printr-un cabinet din care vor face parte Susan Rice (fosta ambasadoare la ONU și consilieră de Securitate a lui Barack Obama), Samantha Power (fostă ambasadoare la ONU), Sally Yates (fost procuror-general adjunct, care s-a opus primelor legi semnate de Donald Trump), Eric Holder (fost procuror general).

A treia tabără este condusă de extrema stângă a Partidului Democrat, inclusiv Bernie Sanders, Alaxandria Ocasio-Cortez (alături de întregul The Squad, inclusiv americano-somaleza Ilhan Omar, membră a Congresului SUA), Elizabeth Warren și grupări radicale precum Black Lives Matter. Acest grup a fost inclus în echipa de campanie a lui Biden, ca parte din înțelegerea prin care Bernie Sanders s-a retras din alegerile primare, oferindu-i prim-planul lui Biden.

Epurarea a început demult

De raportul de forțe dintre aripa Obama a noii administrații și aripa progresistă va depinde și materializarea listelor rușinii și a listelor negre despre care vorbesc deja marile publicații americane. Tot de acest raport de forțe vor depinde epurările la vârful instituțiilor SUA. Cât despre epurările din presa americană, din marile corporații și din învățământ, ele au avut loc cu mult timp în urmă.

”Când gloata nu iese în stradă pentru a provoca haos, acționează pe social media încercând să distrugă viețile celor care au comis infracțiunea disidenței intelectuale. Alegerile recente au arătat că această gloată este încă în minoritate. Însă este o minoritate care deține instituții importante”, scrie site-ul Sovereign Man. ”Școlile și universitățile sunt pline acum de marxiști furioși care petrec zeci de ore îndoctrinând copiii cu noua rol religie. Au reinventat știința, istoria, matematica, conform principiului teoriei critice a rasei. Gloata aceasta are influență mare asupra corporațiilor. Nu te poți uita la un film Disney sau la un meci de fotbal American sau chiar la o reclamă pentru lame de ras fără să ți se bage cu lopata pe gât politica identității. Au ajuns să aibă influență extremă în marile companii Tech, ale caror politici de cenzură au devenit absurde și au început să rivalizeze cu Partidul Comunist Chinez”.

Cel mai probabil scenariu este cel în care fosta echipa Obama-Clinton își va uni forțele cu extrema stângă a democraților, pentru a elimina influența familiei Biden. Acestora din urma li se va permite să-și păstreze banii făcuți în afacerile dubioase din Ucraina, China (poate România – n.red.), fără să fie investigați și inculpați. Totul în schimbul unei retrageri din prim-plan.

Echipa Obama va prelua politica externă (pentru a menține înțelegerile lui Obama cu Iranul, Acordul Climatic de la Paris, Parteneriatul Transpacific), iar echipa lui Bernie Sanders se va ocupa de politica internă, de majorarea taxelor, de un sistem de sănătate gratuit, de anularea datoriilor studenților, de salariul minim garantat, de Green New Deal și de funcționarea la foc continuu a tiparnițelor de dolari ale Federal Reserve.

Lovitura constituțională

”O inițiativă cu care toți democrații sunt de acord este o schimbare radicală a sistemului de guvernare, pentru a se asigura că republicanii nu vor mai prelua puterea. Agenda aceasta presupune încetarea metodei ”filibuster” de blocare a legilor in Senat de către partidul în minoritate (o inițiativă despre care a vorbit și fostul guvernator republican  Judd Gregg, care o asemăna cu o ”lovitură de stat”). Asta ar însemna ca legile să aibă nevoie de o majoritate simplă în Senat, nu de 60 de voturi, cât este necesar acum. Ce pot să facă democrații? Să transforme Districtul Columbia și Puerto Rico în state americane și să obțină câte doi senatori din partea fiecăruia.

Apoi, democrații pot majora numărul judecătorilor la Curtea Supremă și pot numi șase noi magistrați progresiști, pentru a anula majoritatea pe care Donald Trump tocmai le-a dat-o republicanilor prin ultima sa nominalizare. Odată ce aceste reforme vor fi aplicate, democrații vor putea desființa și Colegiul Electoral care alege președintele. Asta ar însemna că statele California, New York, statele cele mai progresiste, ar putea să decidă singure viitorul președinte.

Este un modus operandi întâlnit și în Europa, în special în Europa de Est: epurare în justiție, schimbare generațională forțată a componenței instanțelor superioare, modificarea sistemului de vot (vezi apelurile pentru votul majoritar în doua tururi) – modificări care, pe termen scurt și mediu cel puțin, garantează eliminarea partidelor conservatoare de la putere. Accesul lor la vârf nu va mai putea fi realizat decât prin schimbări ideologice profunde, acceptarea regulilor nescrise ale statului profund, îmbrățișarea ideologiei ”verzi” și progresiste si menținerea doar a unui vag parfum care să mai aducă aminte de valorile tradiționale și ”patriarhatul” vetust de care amintea editorialistul progresist al The New York Times citat la începutul articolului. Putem întrevedea oare aici viitoarea imagine a unui PSD condus de Victor Ponta?

În SUA, singura piedică ce mai rămâne în calea acestei agende este Senatul. Democrații ar trebui să preia conducerea camerei superioare pentru a controla întreg Congresul și guvernul. Până la acest moment, se pare că republicanii vor păstra majoritatea în Senat, iar aceasta înseamnă cel puțin că noua administrație nu va putea trece prin Congres majorări semnificative de taxe. Acesta, și nu alegerea lui Joe Biden, este motivul pentru care bursele au reacționat pozitiv după ziua alegerilor.

sursa:https://www.cotidianul.ro/biden-a-candidat-cu-numele-cine-va-conduce-sua/

Probleme pe Fregata Regina Maria

 


Fregata Regina Maria își încheie misiunea NATO din Marea Mediterană, mai devreme decât era planificat, după ce, mai mulți militari aflați la bord au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat de presă transmis marți de Ministerul Apărării Naționale (MApN), nava participa, începând cu data de 27 octombrie, la o misiune de monitorizare a traficului naval din estul Mediteranei, în cadrul grupării navale permanente NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group).

Rezultatele analizelor primite marți au confirmat că un procent semnificativ de militari sunt infectați cu noul coronavirus.

Astfel, la nivelul conducerii Forțelor Navale Române, a fost luată decizia de încheiere a participării fregatei la misiunile NATO din Marea Mediterana și întoarcerea în țară, în scurt timp.

În prezent, toți militari de la bordul fregatei depistați pozitiv sunt asimptomatici, iar starea de sănătate a acestora este bună.

Situația medicală a debutat sâmbătă, 7 noiembrie, în timp ce nava se afla pe mare, în proximitatea portului Aksaz, din sudul Turciei, când doi militari de la bord au prezentat o stare de sănătate moderat alterată, cu simptome specifice îmbolnăvirii cu COVID-19. Medicul de la bord a aplicat imediat procedurile operaționale standard pentru astfel de situații, cei doi militari, un soldat profesionist și un maistru militar, fiind izolați și primind îngrijirile medicale specifice. Ulterior, aceștia au fost repatriați, în cursul zilei de 8 noiembrie, din teatrul de operații maritim cu o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române. Ei au fost internați în facilitățile medicale ale MApN – unul fiind confirmat pozitiv la testarea COVID-19 și internat în Spitalul Medical Mobil ROL 2, de la Otopeni, iar celălalt, cu rezultat negativ la testarea pentru infecția cu SARS CoV-2, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București”, se arată în comunicatul MApN.

Duminică, fregata „Regina Maria” a acostat în baza militară turcească din Aksaz, pentru refacerea capacității de luptă și pentru punerea în aplicare a măsurilor sanitare pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, conform procedurilor în vigoare, iar luni, tot echipajul fregatei a fost retestat (RT-PCR) pentru depistarea altor posibile cazuri de militari infectați cu noul coronavirus.

De asemenea, la bordul navei au fost dezinfectate toate spațiile interioare și au fost pregătite încăperi speciale pentru izolarea și tratarea cazurilor asimptomatice sau a celor cu forme ușoare de manifestare a bolii.

„La sosirea în Portul Constanța se vor aplica măsurile de izolare și de carantinare a întregului echipaj la bordul navei, iar starea de sănătate a militarilor va fi monitorizată permanent. În situația în care starea de sănătate a unor membrii ai echipajului va impune măsuri suplimentare, aceștia vor fi evacuați și internați în unități medicale de tratament, conform procedurilor naționale în vigoare”, se mai arată în comunicatul citat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/fregata-regina-maria-a-renuntat-la-misiune/

Avem nevoie de Bittmani

 


Nu a apucat să spună nimic coerent despre criza epidemiologică. Răbufnise pentru că se săturase de interdicţia cu privire la concerte, spectacole etc. Era clar că nu avea soluţii. Avea doar probleme.

Poporul covidiot a interpretat răbufnirea lui Dan Bittman drept un atac asupra restricţiilor şi asupra guvernanţilor. În fond, aşa au şi vrut să conducă dialogurile cu el unii moderatori. Altminteri, cum scoatem ratingul? Dar Bittman are bun-simţ şi nu a plusat. Pe de altă parte, există o mare nevoie de Bittmani care să spună ceva coerent. Nu avem însă decât o categorie de coerenţi: conspiraţioniştii.

Bittmanii de care avem nevoie ar avea autoritate morală dacă ar fi profesionişti ai epidemiologiei şi ai înţelegerii statisticilor epidemiologice. Dar aceşti profesionişti nu pot recomanda închideri sau deschideri de activităţi dacă vor să rămână doar experţi. Câţiva dintre ei au trecut înspre politică spre a încerca reformarea sistemului nostru de sănătate. Acolo e buba, la DSP-uri. Un nivel de organizare centralistă care în ţările civilizate nu există. Un nivel încurcă-lume la noi.

Până la reformarea necesară, da, continuăm să simţim nevoia de Bittmani. Pentru că simţim plutind minciuna peste tot acest dramatic tărăboi.

Adevărul sună ca dracu’ (oricine l-ar spune): oricât ne-am feri de SARS-CoV 2, dihania atacă după reguli mai degrabă încă nedescifrate. Şi cea mai bună situaţie este să fi fost atacat şi să fi scăpat, pentru că atunci ai dobândit imunitate. Dar care guvernanţi pot scrie pe măştile lor „Scapă cine poate”? Adevărat este şi că acest virus are mutaţii şi te poţi reinfecta chiar dacă ai avut o anume imunizare.

Tot ce se întâmplă cu boala COVID-19 are aspecte paradoxal-dilematice. Impui restricţii? Amâni imunizarea de turmă (de grup, mă rog, căci suntem sensibiloşi şi la cuvinte). Nu impui restricţii? Vor fi copleşite spitalele. Faci testări masive ca să opreşti răspândirea? OK, dar vei găsi simptomatici şi vei avea pacienţi cazaţi în paturi puse pe holurile spitalelor.

Banii împrumutaţi pot rezolva multe. Poţi plăti şi telemunca, şi nemunca. Da, dar n-ar fi mai eficient să opreşti şi evaziunea fiscală, şi risipa din cheltuiala cu birocraţia de stat? Ar fi, dar abia după alegeri.

Pandemia a adus, într-adevăr, multă infodemie. Cel mai rău însă este că vectorii media nu pot recunoaşte în clar cât sunt de depăşiţi de situaţie şi ce îndoieli au. Această pandemie a fost relatată, la noi cel puţin, cu mentalul formatat de DNA: „Ascund ei ceva!”. Da, OMS s-a contrazis. A făcut-o şi pentru că nu stăpânea toate datele problemei, să concedem. Da, masca nu e un panaceu, o porţi şi poţi fi totuşi infectat. Da, dar ce placebo psihologic este!

Peste tot în Europa, oamenii s-au încurcat în obiceiul vechi de a accepta jumătăţi de adevăr. Acum, jumătatea ascunsă este căutată în stil thriller şi dacă e la vedere. Pentru că adevărul integral este „Scapă cine are noroc!”.

Dă, dom’le, soluţii dacă eşti deştept! – zic toţi dăştepţii. Soluţii avem: nu există Soluţia! Nu există altă soluţie ideală până la vaccinare decât schimbarea minţii. Dar cum să scoţi frica din ea pentru ca apoi să poţi zice: „Da, dom’le, trăiesc sub pandemie cum am trăit şi sub comunism. Asta e! Comunismul a omorât mai mulţi oameni şi uite că am scăpat de el”?

sursa:https://www.cotidianul.ro/nevoia-de-bittmani

Polițist român, erou într-o campanie la New York

 


Un polițist de frontieră din județul Bihor de 23 de ani a donat lunar sânge care a fost folosit pentru salvarea unor pacienți aflați în stare critică, iar povestea lui a fost folosită într-o campanie, fiind proiectată pe un panou publicitar din New York.

Imaginile cu polițistul au fost publicate pe pagina de Facebook a Ministerului român de Interne.

„23 de ani și 60 de vieți salvate.
El este Robert și este polițist de frontieră, dar mai mult de atât, este unul dintre donatorii constanți de sânge din România.
Povestea lui începe în 2017, pe când se pregătea să devină polițist de frontieră.
– Venim cu o rugăminte către voi. O persoană se zbate între viață și moarte pe un pat de spital. Are urgent nevoie de sânge pentru transfuzie. Dacă vreți să ajutați, v-am rămâne recunoscători, le-a spus comandantul elevilor adunați pe platoul unității.
– Donez eu!, a răspuns Robert, fiind primul care a făcut un pas în față.
Era prima dată când dona sânge și nu știa exact procedura, însă voia să ajute.
Această primă experiență l-a făcut să înțeleagă cât de important este sângele pentru un pacient aflat în stare gravă.
La absolvirea școlii, când Robert a fost repartizat chiar în județul lui, a mers să doneze sânge și la Centrul de Transfuzie Oradea.
Acolo a fost abordat de o persoană:
– Eu sunt coordonatoarea acestui centru și vreau să-ți mulțumesc pentru gestul tău, pentru că sunt din ce în ce mai puțini donatori. Vreau să te rog ceva. Există o nevoie imensă de sânge, sunt foarte mulți oameni care au nevoie de transfuzie. N-ai vrea să devii donator permanent?
– Ce ar trebui să fac?
– La vârsta și la sănătatea ta, poți dona o dată pe lună. Înscrie-te în programul nostru, ai putea salva multe vieți.
– Nu trebuie să mă rugați! Vă promit că în fiecare lună voi fi aici!
De atunci și până în prezent, Robert și-a ținut promisiunea, iar cu sângele lui a ajutat 60 de oameni aflați în stare critică.
Un singur lucru regretă, faptul că într-o lună nu a putut ajunge să doneze, pentru că era în concediu. Dar ca să se revanșeze, și-a motivat colegii, astfel că săptămâna trecută au mers cu toții să doneze sânge la Centrul de Transfuzie.
El este Robert, are 23 de ani și, până acum, a ajutat 60 de oameni… repetăm acest lucru pentru că ceea ce el face este extraordinar!
Robert, te salutăm cu respect, admirație și prețuire! Mulțumim!
Donarea de sânge salvează vieți!
P.S. Povestea lui a ajuns să fie proiectată pe unul dintre panourile publicitare din Times Square, în New York. Robert și alți trei donatori au devenit cunoscuţi acolo ca adevăraţi eroi, prin intermediul campaniei Blood Network, realizată de organizatorii Untold şi Neversea. Am vrut să-l cunoașteți și voi măcar pe unul dintre ei!”, a scris MAI.

sursa:https://www.cotidianul.ro/politist-roman-erou-intr-o-campanie-la-new-york/

”Efectul Gloria” numit și „Spectrul montan”, surprins în Bucegi, noiembre 2020

 


Imagini rare au fost surprinse în munții Bucegi de un ranger al parcului natural. Umbra sa a fost proiectată pe un nor și pe ceață.

„Efectul Gloria, un fenomen foarte rar, surprins în imaginile de nai jos de către Valentin Bălan, ranger la Administrația Parcului Natural Bucegi.
Efectul Gloria mai poarta numele de „Spectru montan” ori „Spectru Brocken”.
În condiții propice, ⛅umbra observatorului este proiectată pe ceață. 
Picăturile minuscule de apă reflectă lumina soarelui înapoi🌫️ către acesta, formând un nimb colorat în👥jurul umbrei.
Condițiile rare se referă la refracția și dispersia luminii atunci când 🌞soarele, situat în spatele celui care observă👀, îi proiectează umbra pe un nor sau pe ceața situată mai jos decât poziția acestuia, iar norul respectiv este format din picături de apă cu diametrul de dimensiune situată într-un interval bine precizat”, au explicat Reprezentanții Romsilva pe Facebook.

Credit foto : Vali BalanRomsilva- Administrația Parcului Natural Bucegi




sursa:https://www.cotidianul.ro/foto-imagini-spectaculoase-surprinse-in-bucegi/