11.17.2020

„Medicii au fost și sunt în continuare forțați să aleagă între viața pacienților și respectarea hotărârilor aberante venite de la Guvern.

 


Social-democrații cer demisia urgentă a lui Ludovic Orban Orban și Nelu Tătaru după incendiul de la Piatra Neamț.

„Partidul Social Democrat solicită demisia imediată din partea prim-ministrului Ludovic Orban și a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, pentru eșecul catastrofal în gestionarea pandemiei SARS-CoV-2. Tragedia de la Spitalul Județean Neamț este rezultatul deciziilor aberante emise de reprezentanții Guvernului, care în ultimele luni au fost mult mai preocupați de campaniile electorale și de alegeri, decât de combaterea pandemiei”, transmite PSD.

Social-democrații susțin că spitalele din întreaga țară au fost puse în „situații imposibile” ca urmare a creșterii accelerate a cazurilor severe de COVID-19, iar DSP-urile au fost incapabile să țină pasul cu avizarea reamenajărilor urgente la care erau nevoiți să recurgă medicii pentru a-i putea trata pe toți pacienții.

„Medicii au fost și sunt în continuare nevoiți să aleagă între viața pacienților și respectarea hotărârilor aberante venite de la Guvern. Este absolut revoltător ca cei care au creat acest haos să încerce acum să pună toată vina în seama salvatorilor de vieți din prima linie. Este absolut jignitor, ca cei care au provocat această catastrofă sanitară să vină să-i acuze pe cei care, prin sacrificiu personal, au dus greul în această pandemie! Reamintim opiniei publice faptul că, în lunile premergătoare tragediei de la Piatra Neamț, ministrul Tătaru a umplut sistemul de sănătate și inspectoratele pentru situații de urgență cu politruci, chelneri și rubedenii. Chiar la Spitalul Județean de la Piatra Neamț, Guvernul condus de Ludovic Orban a încercat să impună la conducerea unității medicale un patron de pompe funebre. (…) Tragedia de la Piatra Neamț ar fi putut fi evitată dacă miniștrii Guvernului Orban nu ar fi blocat funcționarea noului Spital de la Lețcani unde în seara tragediei erau disponibile peste 100 de paturi ATI”, adaugă social-democrații.

Gabriela Firea, vicepreședinte PSD spune că „cel mai important lucru pe are îl așteaptă toată lumea azi de la Klaus Iohannis, după evaluarea măsurilor de combaterea a pandemiei, este sa ceara demisia lui Orban si a lui Tataru! Daca nu va cere demisiile celor doi, va deveni părtas la catastrofa sanitară provocată de Guvernul Său ! Iohannis trebuie să aleagă astăzi între Guvernul Său și siguranța cetățenilor în fața pandemiei”.

El apreciază că tragedia de la Spitalul Piatra Neamț este „rezultatul eșecului Guvernului Orban” în gestionarea pandemiei.

„Este doar primul spital care a cedat sub presiunea creșterii numărului de pacienți COVID în stare severă, din cauza deciziilor aberante ale acestui Guvernului mai preocupat de alegeri, decât de pandemie. Astfel de tragedii trebuie evitate chiar cu prețul schimbării acestui guvern incompetent! Primii care trebuie să răspundă sunt cei care, prin deciziile lor incompetente au provocat această catastrofă sanitară! După an de guvernare, după ce au avut toate pârghiile legale, toate stările, de urgentă sau de alertă, când și-au pus mii de politruci în funcții de conducerea în Sănătate, este de-a dreptul revoltător ca Guvernul Orban să se spele pe mâni dând vina pe medici și asistente sau pe autoritățile locale care au dus greul pandemiei. Singura variantă corectă pentru Iohannis este de a aplica aceeași măsură ca și în cazul Colectiv, când a cerut demisia Guvernului. Orice altă variantă ar arăta că, și atunci, și acum, Iohannis joacă politic aceste tragedii”, a conchis Firea pe Facebook.

În tabăra cealaltă, conducerea filialei PNL Neamţ i-a cerut, marţi, demisia lui Ionel Arsene din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, ca urmare a incendiului de la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă în care 10 bolnavi COVID-19 au decedat.

„Domnule Arsene, aţi călcat, literalmente, pe cadavre. Pentru funcţii, pentru bani, pentru puterea de a înrobi acest judeţ. Aşadar, vă cerem public să demiteţi astăzi preşedintele Consiliului de Administraţie a spitalului, directorul economic şi directorul de resurse umane. Vă cerem public să puneţi la dispoziţia presei documentaţia pentru toate achiziţiile făcute de SJU Neamţ şi Consiliul Judeţean pentru spital, din 2017 şi până în prezent. Şi vă cerem public, domnule Arsene, să vă prezentaţi demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Pentru că incompetenţa, corupţia, setea de putere şi de bani, lipsa de principii şi de responsabilitate pentru cei care vă plătesc să vă faceţi treaba, toate acestea au ucis 10 oameni în spitalul din Piatra-Neamţ. Domnule Arsene, dumneavoastră nu mai reprezentaţi pe nimeni în acest judeţ. Reprezentaţi doar dovada vie că, acolo unde domnesc încă soldaţii şi baronii lui Dragnea, românii nu sunt în siguranţă. Şi dacă nu mor de foame, mor în spitale. Reprezentaţi doar o pată în istoria recentă a judeţului Neamţ şi o palmă pe obrazul celor care v-au crezut, vreo clipă, minciunile. Reprezentaţi trecutul sumbru, domnule Arsene, şi trebuie să plecaţi astăzi din fruntea acestui judeţ de care v-aţi bătut joc cu preţul a 10 vieţi omeneşti”, se arată într-un comunicat al PNL Neamţ.

Liberalii au precizat că nu vor participa la consultările solicitate de Arsene pentru desemnarea noului manager al SJU Piatra-Neamţ.

„Să-l girăm pe Arsene cu prezenţa noastră astăzi ar însemna să ne facem parte a unui viitor macabru în care astfel de tragedii se pot întâmpla oricând. Ar însemna să le întoarcem spatele tuturor nemţenilor care ştiu situaţia spitalului şi cine l-a transformat într-un cimitir pentru oamenii bolnavi. Ar însemna să ne aşezăm la masă cu vinovatul moral pentru moartea a 10 oameni. Nu, nu vom face asta”, au menţionat reprezentanţii PNL Neamţ.

Liberalii au precizat că SJU Piatra Neamţ are nevoie de un management profesionist, iar acest lucru se va întâmpla prin deciziile Ministerului Sănătăţii, în subordinea căruia va trece spitalul, se susţine în comunicat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/fiecare-cere-demisia-celuilalt/

A MURIT Ionuț Anghel, în așteptarea unui AJUTOR de la autorități

 


Ludovic Orban a reacționat după moartea lui Ionuț Anghel, tânărul care a așteptat timp de 3 ani un răspuns favorabil pentru un transplant pulmonar. 

Ionuț Anghel a murit la 35 de ani, așteptând un transplant pulmonar, după ce în ultimii ani a strigat disperat și a trimis nenumărate apeluri către autorități, fără niciun răspuns favorabil. Toți i-au promis ajutorul, dar corpul lui nu a mai rezistat. 

"Regret, îmi pare rău. Aici, în privința transplantului sunt niște proceduri legale, există probabil ordine de priorități stabilite. Evident, pentru realizarea unui transplant este necesar să existe organul transplantat. Regret profund! Nu cunosc detaliile și prefer să nu mă pronunț", a declarat Ludovic Orban.


Ultimul mesaj al lui Ionuț Anghel
 

Ionuț Anghel și-a început ultimul mesaj cu: „Ce țară...”. „Trăim într-o țară în care dacă o singură persoană are o boală ce are nevoie de tratament sau transplant (în cazul meu), în afara țării nu reușește mare lucru... Se lovește de tot ce ține de SISTEM MEDICAL ROMÂNESC și de toate prostiile birocratice (care în afară se rezolvă imediat, la noi durează cu săptămânile) și de oamenii din sistem care fug de responsabilitate”, a continuat tânărul de 35 de ani care a murit astăzi.

„Eu mă lupt pentru fiecare zi și noapte de noapte în speranța că va exista și un «mâine» și am afirmat asta în mai multe rânduri, însă «cei de sus» au dat în sens afirmativ că am nevoie de ajutor și cam atât... nimic concret !”, a mai scris Ionuț Anghel, în mesajul de pe Facebook.


sursa:https://www.dcnews.ro/a-murit-ionut-anghel-orban-mesaj_784638.html

Procurorii au dispus expertize asupra aparaturii medicale ridicate din Secția ATI

 


Procurorii Parchetului General au dispus realizarea unor expertize asupra aparaturii medicale ridicate din secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț pentru a verifica ipoteza izbucnirii incendiului din cauza funcționării defectuoase a aparatelor.

Parchetul General a anunțat marți că au fost dispuse expertize asupra aparaturii medicale ridicate, pentru verificarea ipotezei izbucnirii incendiului ca urmare a funcționării defectuoase a aparatelor. Obiectele ridicate au fost transmise instituțiilor abilitate și desemnate pentru efectuarea expertizelor și constatărilor.

Parchetul a mai transmis că în cursul acestei zile a continuat activitatea de identificare a victimelor și au fost făcute noi audieri.

Zece pacienți bolnavi de Covid-19 au murit sâmbătă seara în incendiul izbucnit la secția ATI a Spitalului de Urgență din Piatra Neamț, iar alte șapte persoane, printre care și medicul de gardă, au fost rănite. Cei șase pacienți afectați au fost duși sâmbătă noapte la Spitalul modular din Lețcani, în timp ce medicul care a suferit arsuri grave în timp ce încerca să-și salveze pacienții a fost transferat la un spital din Belgia.


Parchetul General face cercetări într-un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă. Ancheta este condusă de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General, cel care s-a ocupat în trecut de cercetările în cazul Colectiv sau incendiul de la Maternitatea Giuleşti.

Duminică, Parchetul General a anunţat că procurorii au început audierile în acest dosar şi că a fost stabilit locul din salon de unde s-a declanşat incendiul, iar luni procurorii au transmis că au încheiat cercetarea la fața locului. Tot luni, Parchetul a anunțat că cinci dintre cei 10 pacienți care au murit în incendiul ce a mistuit Secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț nu au putut fi identificați, iar procurorii au dispus expertize ADN.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24425024-incendiul-spitalul-din-piatra-neamt-procurorii-dispus-expertize-asupra-aparaturii-medicale-ridicate-din-sectia-ati.htm

„Am câștigat alegerile !”

 


Pe Twitter, președintele în funcţie al SUA Donald Trump a anunțat din nou că a „câștigat alegerile”. Rețeaua de socializare a raportat însă postarea sa ca fiind în contradicție cu „sursele oficiale”.

După ce a atras atenţia asupra unor încălcări fără precedent ale Constituției SUA, Donald Trump a scris încă o dată că a câștigat alegerile prezidențiale.

„Am câștigat alegerile!”, a scris el pe Twitter, pe 16 noiembrie.

Rețeaua de socializare a indicat însă imediat că această declarație contrazice „sursele oficiale”.


„Marea noastră Constituție a fost încălcată”


Pe 15 noiembrie, Donald Trump a critica pe Twitter canalele principale de presă care au declarat victoria rivalului său Joe Biden și şi-a exprimat revolta cu privire la ceea ce a susţinut că sunt încălcări fără precedent ale Constituției SUA în timpul alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.


„De ce mass-media falsă susţine în mod constant că Joe Biden va ajunge preşedinte, fără a permite măcar echipei noastre să arate – ceea ce ne şi pregătim să facem – cum a fost încălcată grav marea noastră Constituție în timpul alegerilor din 2020. A fost încălcată poate mai grav ca niciodată!”, a scris preşedintele, potrivit Sputnik France

 De asemenea, Trump a mai spus că „un număr mare” de observatori electorali au fost „dați afară din camerele de numărare din mai multe state” și că milioane de buletine de vot au fost „modificate de democrați, doar pentru democrați”.

Presa americană principală susține că Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din 3 noiembrie. Biden a susținut deja un discurs național. Cu toate acestea, rezultatele alegerilor sunt contestate și nu au fost încă ratificate. Donald Trump a spus că a câștigat, dar victoria i-a fost furată printr-o fraudă masivă.


Mutarea surpriză a lui Putin

 


Rusia a deplasat mai multe lansatoare de rachete montate pe camioane în coridorul terestru Lacin pe care îl controlează între Armenia şi enclava Nagorno-Karabah, în timp ce forţele sale de menţinere a păcii acţionează pentru a securiza zona în urma acordului încheiat săptămâna trecută, informează Reuters.

Moscova a mediat încetarea luptelor, care au durat şase săptămâni, între Azerbaidjan şi forţele etnice armene din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, acord care a determinat trimiterea a aproximativ 2.000 de soldaţi în cadrul misiunii de menţinere a păcii, proces aflat în desfăşurare.

Ministerul rus al apărării a anunţat luni că a înfiinţat şapte posturi de observaţie temporare în coridorul Lacin, care se întinde de la graniţa Armeniei până în Nagorno-Karabah pe teritoriul Azerbaidjanului, pentru a asigura trecerea în siguranţă a forţelor de menţinere a păcii ruse către părţile controlate de armenii din Nagorno-Karabah.

Într-un comunicat despre această desfăşurare, publicată pe site-ul Kremlinului, se informează că forţele înarmate de menţinere a păcii vor fi însoţite de vehicule blindate pentru personal, precum şi alte vehicule şi echipamente, fără a se menţiona sistemele de rachete.

Moscova va monitoriza pacea cu ajutorul a 18 posturi de observaţie în care vor fi instalaţi militari ruşi. Forţele de menţinere a păcii sunt în contact permanent cu forţele armate din Azerbaidjan şi Armenia pentru a preveni orice neînţelegeri, conform sursei citate, 


sursa:https://www.dcnews.ro/mutarea-surpriza-a-lui-putin-in-coridorul-lacin-intre-armenia-si-enclava-nagorno-karabah_784497.html

Mânăreli la cea mai așteptată autostradă ?

 


Asociaţia Pro Infrastructură afirmă, luni, că la licitaţia pentru pregătirea Autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov a fost depusă o singură ofertă, iar ”proiectanţii serioşi au stat deoparte”. Conform asociației, acest lucru este cauzat de contractul complet debalansat, erori şi neconcordanţe în documentaţie şi valoarea estimată foarte mică.

„La licitația pentru pregătirea Autostrăzii Ploiești-Comarnic-Brașov proiectanții serioși au stat deoparte, fiind depusă o singură ofertă. Principalele cauze: contractul complet debalansat, numeroasele erori și neconcordanțe din documentație, valoarea estimată foarte mică sau modalitatea de plată doar la finalul serviciilor prestate.
În cadrul solicitărilor de clarificări din partea celor interesați, aceștia au ridicat problema valorii estimate de CNAIR pentru acest contract extrem de complex (57 milioane lei), sub 1% din valoarea investiției. Pentru o pregătire temeinică în special pentru o autostradă montană, cele mai bune practici vorbesc despre procente de 3-5%. În plus, Compania de Drumuri a omis să includă formularele financiare pentru studiile geotehnice la tunele, nefiind clar dacă aceste sume consistente au fost incluse sau nu în valoarea estimată.
De asemenea, prevederile contractuale sunt extrem de avantajoase pentru CNAIR și dezavantajoase pentru ofertanți. Compania de drumuri va putea solicita studii suplimentare la discreție, va putea opri în orice moment plățile în funcție de finanțarea de la bugetul de stat, va putea modifica, suspenda și rezilia contractul după bunul plac, în timp ce proiectantul nu va avea parte de aceleași pârghii contractuale în cazul în care CNAIR nu își face treaba, neavând posilibilitatea de a solicita daune financiare.
Plățile se vor face doar la finalizarea studiilor de teren, geotehnice, de fezabilitate, a acordului de mediu sau proiectului tehnic. Cu alte cuvinte, prestatorii vor trebui să vină de acasă cu zeci de milioane de lei până să fie plătiți (dacă vor fi plătiți, existând și posibilitatea ca statul să nu bugeteze respectivele sume).
Deși CNAIR ar fi avut ocazia să repare multe dintre aceste neajunsuri prin răspunsurile clarificări, a decis să nu o facă, motivând că este perfect normal ca prevederile contractuale să îi avantajeze, deoarece ”Beneficiarul este cel care gestionează fondurile publice”.
Concluzia este previzibilă și în același timp tristă: competiția sănătoasă a fost anulată, iar singurul ofertant, Consitrans, este recunoscut pentru marile probleme în a livra proiecte de calitate și la timp (spre exemplu A7 Ploiești-Bacău sau A13 Sibiu-Făgăraș)”, spune Asociaţia Pro Infrastructură.

sursa:https://www.cotidianul.ro/manareli-la-cea-mai-asteptata-autostrada-concluzia-e-trist

CE ni se pregătește prin această tăcere vinovată a ”onegheurilor”?

 


Dacă nu sunt capabili să afle la timp și să anunțe ”autoritățile” că dsp-urile și spitalele covid sunt conduse de antreprenori de pompe funebre, de condamnați penal pentru mită, de impostori care își zic doctori, deși nu au permis de liberă practică și nici calitatea de membri în Colegiul medicilor, de ”specialiști” care fac afaceri, în conflict de interese, cu spitalele la care lucrează,
Dacă nu au minima competență (sau decență) să arate cu degetul improvizațiile și mizeria din spitale, care duc la incendierea și uciderea cu nozocomiale a pacienților,
Dacă nu au bunul simț și curajul profesional de a atrage atenția în CSAT asupra faptului că așa-numitul ”comandant al acțiunii” nu numai că ocupă 12 poziții de șef în oligarhia dictaturii medicale care a smurdificat sistemul sanitar, dar a și determinat sleirea de puteri materiale și umane a sistemului, obligat să interneze cu lunile asimptomaticii, iar acum obligat să se ocupe de covid, fără specilizarea necesară (notă – medicii non-covid sunt în postura imposibilă de a se ocupa de bolnavii covid și de a nu avea asigurare de malpraxis)
Dacă le doare in cot de Constituție, de statul de drept și de drepturile și libertățile omului, aflate în regresie accelerată, sub continuul asalt al impostorilor cu vestoane și geci care aduc a uniforme militare, cu șuvițe gelate și cu rânjet de Joker,
Atunci:
DE CE țara asta (pe care o disprețuiesc toți vătafii) și plătitorii de taxe și impozite le asigură bugete anuale de cca 3 mld lei?
DE CE actualii plătitori de taxe și impozite și copiii și nepoții lor sunt nevoiți să suporte anual, 30 de ani de acum încolo, dobânzi de 5% din totalul încasărilor bugetare, pentru a asigura plata salariilor mărite ale lucrătorilor din aparatul de represiune al statului (polițiști, jandarmi, polițiști locali, servicii secrete, armată)?
CE ni se pregătește prin această tăcere vinovată a ”onegheurilor” care erau atât de preocupate cândva de anti-corupție și de statul de ”drepți”?
Notă – vreau să fiu scutit de oatabautismele de ”driapta”, de genul ”și pe_se_de a dat bani la servicii secrete”, ”a promis dar nu a construit 8 spitale”, ”a utilizat impostorii proprii când a fost în fruntea bucatelor” etc. Unu, ”pesediștii ăștia” nu sunt acum la guvernare – i-au facut-o cadou lui Orban. Doi – guwernerul s-a împrumutat într-un an cât s-a împrumutat în 20 de ani România, până când un alt guvern pdl (Băsescu – Boc – Isărescu) s-a împrumutat cu 20 mld euro; cu cei 16 mld euro luați anul acest de Cîțu, plus cei 20 mld euro din 2009, s-ar fi putut construi nu 8, ci vreo 40 de spitale noi, câte unul pentru fiecare județ. Trei – bugetul pe anul 2019, nedezbătut de nimeni (Orban și-a asumat răspunderea pe proiect, iar PSD și CCR i-au permis să creeze un asemenea precedent riscant), conține un plus de cca 400 milioane de lei pentru sri-spp-sts. Patru – actualul pe_se_de este ”opoziția” mea, pentru că … servicii secrete.
Notă specială – măcar sts și-a mulțumit binefăcătorii – alegerile au ieșit cum trebuia… Bine, s-a furat, din când în când, chiar și cu sacii, dar mai eficient a fost softul.

sursa:https://www.cotidianul.ro/piperea-ce-ni-se-pregateste-prin-aceasta-tacere-vinovata-a-onegheurilor/

11.16.2020

”M-am echipat în combinezon și am intrat la ea. Am văzut paturi cu morți”

 


Tatiana Gavrilă, o femeie care a înfiinţat un cămin pentru copiii aflaţi în dificultate, se numără printre victimele incendiului declanşat, sâmbătă, la Secţia ATI unde erau trataţi bolnavii cu coronavirus internaţi la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ.

Una dintre fiicele sale este asistent medical în spitalul unde s-a petrecut tragedia. Felicia Gavrilă a trăit încercarea cumplită de a-şi căuta mama printre cadavre şi ruine carbonizate, la scurt timp după ce a fost lichidat incendiul.

"Ieri dimineaţă mi-am viziat mama, aşa cum fac de o săptămână, de când a fost internată. Am ajutat-o când a fost internată pe secţia de chirurgie, unde lucrez. Când starea i s-a înrăutăţit, a fost internată la ATI. Medicii de acolo s-au ocupat foarte frumos de ea, i-au dat cel mai bun tratamet la momentul respectiv. Starea ei a fost mai gravă, dar începuse să o ia pe o pantă ascendentă, pentru că tratamentul funcţiona şi mergea spre bine. Alaltăieri am fost la ea în rezerva de la etajul 3, am petrecut mai mult timp cu ea, am schimbat-o şi am ajutat-o să îşi ia pastilele. Am petrecut un timp frumos cu ea, i-a văzut pe fraţii mei pe whatsup, într-un telefon acoperit într-o pungă. Am lăsat-o cu o saturaţie bună de oxigen, de 95%. Ieri, am găsit-o transferată de la etajul 3, oarecum obosită în urma transferului. Ca stare generală, era mai moleşită dar, medicul mi-a spus că este staţionară. De mama mea s-a ocupat chiar medicul erou care a încercat sa salveze bolnavii Este un medic desăvârşit din punct de vedere profesional şi se ocupa aşa de frumos de pacienţi (...) M-a asigurat că o să fie bine. Am asigurat-o pe mama că o să fie bine, că o să o iau vie din spital şi tratamentul va funcţiona.

(Cum funcţiona spitalul în perioada asta?)

Compartimentul COVID ATI a fost la etajul 3 mutat de la început pandemie. S-a mutat o secţie de neurochirurgie la etajul 2 şi s-a făcut circuit separat pentru pacienţii cu COVID. Am aflat că se vor muta din nou la 2 toţi bolnavii ATI şi va reveni secţia de neurochirurgie la locul iniţial. Nu ştiu prea multe amănunte, am fost în concediu, am revenit de puţin timp.

(Cum a fost munca în spital în pandemie?)

Volumul de muncă e foarte mare, stăm echipaţi tot timpul în combinezoane (...) Medicul Denciu mi-a administrat şi mie anestezie în câteva rânduri, ca am avut şi eu nişte operaţii la spate (...) De mama mea s-a ocupat frumos, din prima zi, i-a dat cel mai bun tratament. I-am promis că o să o iau acasă vie, îi comandasem deja tortul de ziua ei de naştere (...) Aseară am plecat acasă să duc o parte din bagaje, am coborât...În mai puţin de 10 minute s-a întâmplat totul. Am auzit în drum spre casă că este fum la spital şi m-am întors. Să mă asigur că nu se întrerupe oxigenul de care mama mea are atâta nevoie. M-am echipat iar în combinezon, am intrat în secţia mea de chirurgie, era un fum gros, m-am apropiat şi am văzut multe paturi cu cadavre (...) Am fugit în secţia unde era mama mea şi am găsit salonul carbonizat. Am căutat-o prin UPU...

(Aţi intrat în spital în timpul incendiulului fără să vă oprească nimeni?)

Când am intrat, incendiul se terminase."

Tatiana Gavrilă a fost mamă pentru 22 de generaţii de copii

Tatiana Gavrilă este una face parte dintre cele 10 victime - şapte bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 de ani - internate în stare critică în secţia ATI COVID şi care şi-au pierdut viaţa în incendiul produs sâmbătă. 

Gavrilă deţinea un cămin privat pentru copiii aflaţi în dificultate.

"O mamă care mai avea 6 copii ai săi. O femeie dedicată, muncitoare, credincioasă şi mai ales, un OM BUN. A plecat la spital în rugăciunile celor apropiaţi. Mulţi, toţi pe care i-a avut alături. O fată a sa este asistentă la spital. Toată grija ei şi a familiei era îndreptată acolo, la Terapie Intensivă, de unde ar fi putut să plece vie şi pe picioarele ei. Aseară, vestea a căzut peste toţi ca un trăsnet. S-a dus acasă. S-a întors acasă. La Domnul. Acum e acolo”, a declarat soţul femeii pentru presa locală.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/tatian-gavrila-felicia-gavrila-ati-covid-piatra-neamt-incendiu-victime-586496.htm

”Ajunge cu cinismul ! Orban și Tătaru – dați-vă demisia !”

 


Marcel Ciolacu a cerut, luni, demisiile premierului Ludovic Orban și a ministrului sănătății, Nelu Tătaru, după tragedia de la Piatra Neamț. Liderul PSD le cere acestora să nu paseze vina pe medicii-șefi de la secțiile ATI și subliniază că medicii salvează vieți și trebuie să-și facă meseria și nu să fie hăituiți.

"Ajunge cu cinismul! Orban și Tătaru – dați-vă demisia dacă mai există vreun strop de compasiune față de familiile celor care au pierit în această tragedie. Nu pasați vina pe medicii-șefi de la secțiile ATI pentru aberațiile voastre! Nu ei sunt vinovați pentru deciziile voastre aberante!

Medicii sunt cei care salvează vieți. NU voi! Ei trebuie ajutați să-și facă meseria, nu hăituiți!", a transmis Marcel Ciolacu, prin intermediul unui mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, Lucian Micu, și-a anunță, luni, demisia: „Unii cu medicina, alții cu banii. Între acestea mai apare și politica”. Acesta a adăugat că toate deciziile luate și acum și înainte de incendiu au fost făcute pentru ca echipa medicală să poată să se îngrijească într-un mod „cât mai bun și eficient de pacienți. S-a dorit a fi bine”. Mai multe detalii, AICI.

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, în secția ATI COVID Piatra-Neamț în timp ce în secție se aflau 15 pacienți în stare critică, ventilați mecanic. În secţia ATI a Spitalului COVID erau 15 internati, iar bilanțul morților a ajuns la 11.

sursa:https://www.antena3.ro/politica/ciolacu-ajunge-cu-cinismul-orban-si-tataru-dati-va-demisia-586557.html

FACIAS cere demisia premierului Orban

 


Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a anunțat că oferă asistență juridică gratuită familiilor victimelor tragediei de la Piatra Neamț, care vor să acționeze statul în judecată.

Într-un comunicat de presă, FACIAS a solicitat și demisia premierului Ludovic Orban, „pentru eșecul în asigurarea tuturor condițiilor de siguranță în secțiile ATI, astăzi aflându-ne în situația în care secțiile de terapie intensivă din toată țara sunt supraaglomerate și nu fac față numărului mare de pacienți”.

FACIAS consideră că „vinovații în acest caz trebuie identificați și trebuie să răspundă, iar primul pas firesc în acest caz ar fi demisia de urgență a premierului”. În incendiul de la Piatra Neamț au murit 11 persoane. Pacientul transportat la spitalul din Pașcani a murit luni dimineață.

Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a preluat ancheta în acest caz, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/facias-cere-demisia-premierului-orban-dupa-tragedia-de-la-piatra-neamt-si-acorda-asistenta-juridica-586561.html

Cei şase pacienţi transferaţi de la Neamţ la Iași sunt toți în stare generală gravă

 


Starea celor şase pacienţi cu COVID-19 transferaţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ la Spitalul Mobil Leţcani în urma incendiului de sâmbătă seară este gravă, potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ.

"Până în momentul de faţă, cei şase pacienţi care au venit de la Spitalul Judeţean Neamţ, din nefericire, îşi păstrează aceeaşi stare generală gravă. Sperăm că toate strădaniile noastre nu sunt în zadar. Nu întotdeauna rezultatul final depinde de aportul nostru medical, ci trebuie să ajute şi organismul în care există boala respectivă", a declarat dr. Carmen Dorobăţ, potrivit Agerpres.
Ea a precizat că trei dintre cei şase pacienţi sunt în stare mai gravă.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24422867-cei-sase-pacienti-transferati-neamt-iasi-sunt-toti-stare-generala-grava.htm

Cinci din cele 10 persoane decedate în incendiul de la spitalul din Piatra Neamț nu au putut fi identificate

 


Cinci din cei 10 pacienți care au murit în incendiul ce a mistuit Secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț nu au putut fi identificați, iar procurorii au dispus expertize ADN. Parchetul General a anunțat luni seară că a fost finalizată cercetarea la fața locului și că au fost audiați martori.


Anunțul Parchetului General:
  • 1. În vederea completării probatoriului, pentru asigurarea aflării adevărului cu privire la toate împrejurările cauzei, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ au solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț efectuarea unei percheziții la sediul și anexele Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. În temeiul mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți, în seara zilei de 15 noiembrie 2020, sub coordonarea procurorilor, a fost efectuată percheziția fiind ridicate înscrisuri necesare stabilirii împrejurărilor producerii incendiului.
  • 2. A fost finalizată cercetarea la fața locului cu sprijinul experților în construcții și a celor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Institutului Național de Expertize Criminalistice, Institutului Național de Criminalistică din cadrul Poliției Române, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă Petroșani, Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Investigații Criminale și ai Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
  • 3. S-au dispus expertize ADN pentru stabilirea identității a cinci dintre persoanele decedate.
  • 4. Au fost efectuate autopsiile medico-legale ale victimelor.
  • 5. Au fost efectuate audieri de martori.
Zece pacienți bolnavi de Covid-19 au murit sâmbătă seara în incendiul izbucnit la secția ATI a Spitalului de Urgență din Piatra Neamț, iar alte șapte persoane, printre care și medicul de gardă, au fost răniți grav. Șase răniți au fost duși sâmbătă noapte la Spitalul modular din Lețcani, în timp ce medicul care a suferit arsuri grave în timp ce încerca să-și salveze pacienții este în drum spre un spital din Belgia cu un avion al armatei.

Parchetul General face cercetări într-un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă. Duminică, Parchetul General a anunţat că procurorii au început audierile în acest dosar şi că a fost stabilit locul din salon de unde s-a declanşat incendiul. Ancheta este condusă de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General, cel care s-a ocupat în trecut de cercetările în cazul Colectiv sau incendiul de la Maternitatea Giuleşti.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24422892-cinci-din-cele-10-persoane-decedate-incendiul-spitalul-din-piatra-neamt-nu-putut-identificate-anuntul-parchetului.htm

Prima demisie după tragedia din Neamț

 


Managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, Lucian Micu, și-a anunțat demisia, după ce 10 oameni și-au pierdut viața în incendiul de la ATI.

„Tragedia de sâmbătă seară din secția ATI în urma căreia zece oameni și-au pierdut viața ne-a afectat pe toți. În special pe rudele pacienților, pe cadrele medicale care au intervenit să salveze și să se salveze, cadre medicale din Piatra Neamț și medici din întreaga țară, jurnaliști, pe mine și familia mea, pe oamenii care înțeleg suferința și care știu că nimeni nu și-a dorit să se întâmple vreodată așa ceva. Stă în firea noastră, a oamenilor, ca în astfel de momente să căutăm vinovați, să cerem explicații, să ne dăm fiecare cu părerea ce a fost sau cum s-ar fi putut evita. Așa, poate, sunt și eu. Dar am învățat că, înainte de toate, trebuie să fiu cerebral, iar asta am încercat să fac imediat după tragedie. Împreună cu echipa Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, am încercat și am găsit soluții pentru ca unitatea medicală să rămână funcțională. A fost important pentru pacienții care ajung și acum în stare critică să aibă un spațiu adecvat în care să primească îngrijirile medicale necesare. Acum se lucrează pentru ca noile paturi ATI să fie operaționale chiar de azi. Azi noapte, am pus la dispoziția anchetatorilor toate documentele necesare pentru a depista adevărata cauză care a produs incendiul”, transmite Lucian Micu.

Acesta adaugă că toate deciziile luate și acum și înainte de incendiu au fost făcute pentru ca echipa medicală să poată să se îngrijească într-un mod „cât mai bun și eficient de pacienți. S-a dorit a fi bine”.

„Din păcate, politica este în tot și în toate. O pot înțelege. Așa este de 30 de ani încoace. De pe scaunele confortabile din birouri lucrurile stau diferit. Când ești lângă patul bolnavului vezi realitatea.
Activitatea medicală dintr-un spital este în subordinea Ministerului Sănătății, iar activitatea administrativă este în subordinea autorităților publice locale. Unii cu medicina, alții cu banii. Între acestea mai apare și politica. Nu toate lucrează împreună, ceea ce, uneori, este doar în detrimentul celor care ar trebui să conteze – pacienții”, menționează managerul.

În opinia acestuia, prezența sa în funcția de manager „nu mai ajută la acest moment cu nimic”: „A venit momentul să mă retrag și să aștept ca specialiștii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon și a provocat răni adânci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienților și cadrele medicale afectate!”.

Managerul precizează că își va depune demisia marți la prima oră.

Lucian Micu a fost numit la conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț în urmă cu o lună de către Consiliul Județean și este al 8-lea director al spitalului numit în mai puțin de un an.

sursa:https://www.cotidianul.ro/prima-demisie-dupa-tragedia-din-neamt/

Ancheta de la ATI-Neamț să înceapă cu președintele României, cu prim-ministrul și cu ministrul Sănătății

 


Cine este de vină pentru tragedia de la Piatra Neamț ? Nu cumva cercetarea ar trebui să înceapă cu președintele României, cu prim-ministrul și cu ministrul Sănătății ? 

Veți vedea că nu este nici glumă și nici ironie. Nu întîmplător Ludovic Orban a spus, la început, că Terapia Intensivă de la Piatra Neamț a fost mutată de la etajul trei la etajul doi, fără a avea aprobare. Ceva știa el.
Avem informații clare care au fost lansate public chiar de manager, s-au efectuat lucrări de construcții, acolo au fost mutați pacienții de la sectia ATI de la etajul 3 la 2. După informațiile primite chiar în dimineața zilei, s-au efectuat lucrari, n-au avut aviz DSP”.

Ministrul Sănătății, bîlbîit de spaimă, avea să spună o enormitate: „Toți suntem de vină !”.
Pentru că alegem sau tolerăm proști și nemernici în poziții cheie ale statului român, chiar are dreptate. Prim-ministrul, speriat că ar putea fi pus în situația de a demisiona, a sărit să dreagă situația:

”Totdeauna există vinovați individuali pentru fiecare nerealizare”. Desigur, nu el și nu președintele României. Și, totuși, peștele de la cap se-mpute. În 27 octombrie, președintele Klaus Iohannis a comandat la Cotroceni o întîlnire cu mai mulți factori din sănătate și din ministerul de resort. Iată ce avea să spună chiar el în conferința de presă din seara zilei de 27 octombrie:

-”De aceea, am dorit să am o discuție aplicată cu experți recunoscuți de Terapie Intensivă și Ministrul Sănătății, care mi-au prezentat o analiză a resurselor de la Terapie Intensivă la nivel național, secțiile ATI la nivel național – și când vorbim de resurse, mă refer atât la paturi dotate cu aparatură specifică, cât și la personalul medical. Guvernul a elaborat o strategie de creștere a capacității de terapie intensivă la nivel național chiar de la începutul pandemiei”. ( preluare de pe site-ul Administratiei prezidențiale).

Extinderea „capacității de terapie intensivă” a fost decisă la Cotroceni. ”Guvernul a elaborat o strategie de creștere”. „Comandantul suprem” a fost pus la curent cu extinderea capacităților și a fost de acord. Și la succes și la nenorocire îl implică!
A văzut cineva strategia de creștere întocmită de guvernul Orban ? Un document adoptat și publicat în Monitorul Oficial sau măcar pe site-ul instituției. Nu există. A fost întocmită o listă de spitale cu un număr de paturi suplimentare, ce trebuie amenajate în fiecare localitate. Și a fost ca la tîrg. Managerii de spitale au fost întrebați cîte pot oferi. Principalele probleme au fost echipamentele și separarea bolnavilor non-covid de cei contaminați. Cum au putut fi rezolvate? Care cum! Cei care s-au opus au fost amenințați cu destituirea. Alții s-au descurcat cum au putut. Cîte improvizații ne fac cu ochiul din noile sectoare dedicate pandemiei scoase din pălărie în urma întîlnirii de la Cotroceni din 27 octombrie? Mutările de paturi de la Piatra Neamț fac parte din amenajările comandate de sus sau din nevoile stabilite de medici și de manager?

La întâlnirea cu „tovarășul”, a fost promisă o creștere a spațiilor de tratare a bolnavilor Covid 19. Și luni, 16 noiembrie, Ludovic Orban a mai anunțat o suplimentare cu 200 de paturi în regim ATI? Pe baza cărei documentații? Cu aparate neomologate? Cu ce proiecte? Cine a dat aprobări și pe baza cărei documentații? După întîlnirea de la Cotroceni, din 27 octombrie, cînd era deja estimată o creștere accelerată a numărului de contaminați și de amplasați în terapie intensivă a fost decisă inițierea de secții (sectoare) dedicate bolnavilor de COVID-19 în aproape toate spitalele din țară. Înainte erau spitale COVID și spitale de sprijin. După întîlnirea de la Cotroceni, am trecut la Sectoare COVID  în mai toate spitalele. Prin ce lege? Cu ce documentație aferentă? Pe baza unei „discuții aplicate”, în care președintele Klaus Iohannis a devenit un fel de medic șef de țară.
Nu cumva ar trebui să răspundă și el?

sursa:https://www.cotidianul.ro/iohannis-medic-sef-de-tara-si-comandant-suprem/

Ce reacţie au avut guvernanţii în legătură cu ATI-Neamț ?

 


Să controlăm toate secţiile ATI din ţară ! Heirupism, atâta putem.

Singura reacţie normală a venit de la Colegiul Medicilor. Stop joc ! Avem nevoie de un pact suprapolitic pentru resetarea întregului nostru sistem de sănătate publică.

Da, strigătul acestui colegiu e normal. Nu a fost normală tăcerea de ani de zile a Colegiului. Complicitate nu tocmai neinteresată. O mult prea longevivă complicitate la mafiotizarea domeniului sănătăţii publice. Onorabila şi inteligenta mafie a „gulerelor albe”. În acest caz, halate, nu neapărat gulere.

Nenorocirea României este că politica lui „merge şi aşa” chiar funcţionează. Rareori, produce tragedii revoltătoare. Dar şi când le produce…

Providenţa pare să se răzbune pentru o tragedie prin alta. Românii nu au uitat morţii de la „Colectiv”. Nu le-a ieşit din cap că acolo nu a putut fi doar întâmplarea. Şi iată că a venit o nebunie şi mai mare: nu la un club privat, ci la stat, şi nu într-un loc de distracţie, ci într-un spital, şi nu la depozitul de materiale sanitare, ci la ATI, şi nu oricând, ci în toiul unei pandemii înnebunitoare… Aceste „detalii” par potrivite de o mână răzbunătoare. Dacă ar fi mână de om, ar însemna că nu mai suntem normali la cap. Avem a crede că e „mână a Providenţei”. Era necesară dacă iohannismul s-ar fi urcat la vârful cinismului aşa cum cred că s-a urcat.

Aşa au gândit şi iohanniştii după Piatra Neamţ. A fost mână criminală acolo, la ATI-ul Spitalului Judeţean – acesta le-a fost primul gând. Au trimis procurorii să caute criminalii. Fără muscă pe căciulă, n-ar fi procedat aşa. În fond, la „Colectiv” n-au procedat aşa. Acolo au gândit că a fost vorba doar de neglijenţă administrativă.

Acum nu… Au sărit peste neglijenţa administrativ-politică… S-au repezit ca uliii în căutarea criminalilor…

sursa:https://www.cotidianul.ro/nici-tragediile-nu-ne-mai-mobilizeaza-cum-ar-fi-normal/

”Nu recunosc nicio înfrângere. Nu vom lăsa ca niște alegeri aranjate să ne fure Țara !”

 


Donald Trump susține că a câștigat alegerile din 3 noiembrie și că a fost furat la vot.

Donald Trump a scris duminică pe Twitter: ”A câștigat, pentru că alegerile au fost aranjate. Observatorilor nu le-a fost permis accesul, iar voturile au fost intabulate de o companie de stânga radicală, Dominion, cu o reputație proastă și echipament prost care nu s-ar califica nici măcar pentru Texas (pe care l-am câștigat la diferență mare), media tăcută și falsă și mai multe!”

A fost prima dată când președintele american în exercițiu a folosit verbul ”a câștiga” referindu-se la contracandidatul său, Joe Biden.

”Alegeri aranjate! Noi vom câștiga!”

”El a câștigat numai în ochii presei fake news. Nu recunosc nimic! Avem un drum lung înainte. Au fost niște alegeri aranjate!”, a susținut Donald Trump.

”Nu vom lăsa ca niște alegeri aranjate să ne fure Țara !”, a adăugat Trump.

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-sua-2020/donald-trump-alegeri-sua-2020-586508.html