2.14.2021

Surpriză neplăcută pentru Barna. A crezut că studenții din USR pot fi păcăliți

 


Președintele Uniunii Studenților din România, Alex Vasile, a clarificat pentru DC News „concluzia” comunicată de vicepremierul Dan Barna, în urma întâlnirii cu privire la intenția Guvernului Cîțu de a elimina sau limita gratuitatea la transportul cu trenul. 

Vineri, studenții USR (Uniunea Studenților din România) au protestat în București și în mai multe municipii din țară împotriva intenției Guvernului Cîțu de a elimina sau limita gratuitatea la transportul cu trenul. 

După protest, vicepremierul Dan Barna a transmis că a discutat cu reprezentanți ai mai multor organizații de studenți. Din postarea lui Dan Barna, s-a înțeles că s-a ajuns la o concluzie. Totodată, vicepremierul a precizat că subvenția pentru transport se aplică pe toată durata anului, nu doar pe perioada cursurilor, fără limită de călătorii. 

„Subvenția va reprezenta 50% din costul călătoriei pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri și naval.”, mai spunea Barna în postarea de pe Facebook. 

Președintele Uniunii Studenților din România, clarificări 

Președintele Uniunii Studenților din România, Alex Vasile, a declarat pentru DC News că „am fost chemați după protestul de vineri și cumva, din postarea domnului Dan Barna, cam așa părea: că ne-am înțeles. Dar n-am făcut asta.”

Alex Vasile a explicat apoi că „discuțiile de vineri au fost doar ca el să ne explice de ce asta e o măsură bună și noi să-i explicăm de ce nu e, de fapt, o măsură atât de bună și de ce ar putea să găsească alte locuri din care să obțină banii.” 

„Tocmai de aia am făcut și noi postarea de pe Facebook, vineri seară, să spunem că nu s-a ajuns la concluzia respectivă. Din descrierea pozei domnului vicepremier părea că ne-am înțeles, dar nu e chiar așa. 

Cumva, singura concluzia la care am ajuns a fost că el o să transmită către colegii de la guvernare soluțiile și măsurile propuse de noi, dar că nu ne promite nimic.

Ei oricum par foarte porniți să mențină aceste lucruri, motiv pentru care noi vom continua cu protestele.”, a mai spus Alex Vasile pentru DC News.

După Florina Presadă încă o demisie din USR

 


Un membru fondator al Uniunii Salvați Bucureștiul și consilier la Sectorul 1, în prezent, din partea USR, și-a anunțat demisia din partid. Ilinca Macarie spune că nu mai are nimic în comun cu cei care conduc acum USR.

„În sfârşit

Am demisionat din USR

Luasem hotărârea de mult, dar tot nu am apucat să oficializez decizia.

Poate pentru că deja mă simţeam aşa de străină de această formaţiune politică, că mi se părea irelevant.

Poate pentru că mai speram în ceva ? Nu cred. Dar despărţirile în general sunt grele, aşa că a durat un pic.

E clar, nu, de ce plec ? Nu mai am ce face aici.

Sunt membru fondator USB şi m-am băgat în politică pentru că voiam să fac ceva concret şi ştiam ce vreau să fac. Ştiam că pot face, numai să fiu lăsată.

Nu mai am nimic în comun cu oamenii care conduc acum USR-ul, nici ca viziune, nici ca sistem de valori (episodul Odăi a pus capac)

Dar nu regret că am fost parte din această poveste.

Cred că am avut aşteptări nerealiste.

Lucrurile nu se pot schimba atât de radical cum mi-aş fi dorit. Era imposibil ca după nenorociţii ăia de la PSD să vină unii de la polul opus: şcoliţi, cu caracter impecabil, culţi, generoşi, empatici. Nu se poate aşa ceva, nu permite fizica. Aşa că politica românească se transformă în ritmul ei.

Va veni şi vremea unora care vor o politică bazată pe empatie şi responsabilitate, aşa cum îmi doresc eu. Aceşti oameni există deja printre noi şi experienţa USR a fost o şcoală extrem de utilă.

Sper să o valorifice.

Sper să o valorific”, a scris Ilinca Macarie.

Ilinca Macarie a demisionat în aceeași zi cu fostul senator USR Florina Presadă, unul dintre cei mai vocali useriști. Presadă a acuzat dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparență și „politica de gașcă”, după numirea lui Călin Badiu ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

sursa:https://www.cotidianul.ro/barna-parasit-de-inca-o-femeie/

Talibanii avertizează NATO

 


Talibanii au avertizat Alianţa Nord-Atlantică cu privire la pericolul ''unei prelungiri a ocupaţiei şi a războiului'' în Afganistan, în contextul în care NATO se pregăteşte să discute despre retragerea trupelor străine desfăşurate în ţara asiatică, relatează AFP.

Aliaţii SUA din cadrul NATO vor decide săptămâna viitoare dacă cei 10.000 de soldaţi ai lor desfăşuraţi în Afganistan se vor retrage odată cu forţele americane sau îşi vor continua angajamentul în misiunea de pregătire a forţelor afgane, Resolute Support.

Mesajul nostru în perspectiva reuniunii ministeriale a NATO este că prelungirea ocupaţiei şi a războiului nu este nici în interesul vostru, nici în cel al poporului vostru, nici în al nostru, au declarat talibanii într-un comunicat.

La începutul lui februarie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut un apel către talibani să-şi respecte angajamentele, în special cu privire la reducerea violenţei şi la ruperea legăturilor cu grupările teroriste internaţionale.

În timpul mandatului preşedintelui Donald Trump, SUA au semnat cu mişcarea talibană, la finalul lui februarie 2020 la Doha, un acord care prevede retragerea graduală a tuturor forţelor NATO din Afganistan până în aprilie 2021. În schimb, talibanii s-au angajat să renunţe la violenţă şi să înceapă convorbiri de pace cu guvernul de la Kabul.

Planurile cu privire la ce se va întâmpla după aprilie vor fi analizate în reuniunea din 17-18 februarie a miniştrilor apărării din statele NATO. Talibanii au continuat totuşi să comită atacuri în diverse zone ale Afganistanului în pofida începerii, la jumătatea lunii septembrie la Doha, a tratativelor de pace cu guvernul afgan.

sursa:https://www.dcnews.ro/talibanii-avertizeaza-nato-se-asteapta-o-decizie-istorica-in-razboiul-din-afganistan_801715.html

Rânca, imagini spectaculoase. Stațiunea, "înghițită" de troiene de peste 2 metri

 


La Rânca, Gorj, a nins ca în povești. Stratul de zăpadă măsoară chiar și peste doi metri.

Mai multe mașini parcate pe marginea drumului național 67C, în stațiunea Rânca, ieșirea spre Transalpina, au fost acoperite cu zăpadă, pe alocuri stratul măsurând 2 metri. Drumarii din Târgu Jiu au intervenit și spun că nu e afectat accesul spre stațiune.

Drumarii de la Secția Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu au intervenit pentru îndepărtarea de pe carosabil a zăpezii viscolite în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 67C, în stațiunea Rânca, ieșirea spre Transalpina.

Potrivit drumarilor, mașinile care au fost acoperite de zăpadă erau parcate pe marginea drumului, într-o parcare ce aparține proprietarilor de cabane din zonă.

SDN Târgu Jiu precizează că drumul de acces spre stațiune nu a fost afectat de viscol, circulația se desfășoară în condiții de carosabil curat și umed, izolat fiind zăpadă de 1-2 cm.

Echipele de deszăpezire acționează permanent pe toate sectoarele de drumuri naționale și autostrăzi pentru asigurarea condițiilor de circulație în siguranță.

În zonele unde a viscolit, zăpada are 2 metri, iar temperatura este de -19 grade.

sursa:https://www.dcnews.ro/ranca-imagini-spectaculoase-statiunea-inghitita-de-troiene-de-peste-2-metri-video_801759.html

Restricții de circulație din cauza viscolului și a ninsorilor. Zonele vizate

 


Pe mai multe artere din țară sunt în vigoare restricții sau se circulă cu dificultate duminică dimineața din cauza viscolului și a ninsorii, anunță Centrul Infotrafic.

Astfel, din cauza viscolului din ultimele zile, este în continuare instituită restricție de circulație pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone care tranzitează trei artere rutiere din județul Botoșani, respectiv DN 29 Săveni – Manoleasa, DN 29A Darabani – Rădăuți-Prut și DN 24C Ștefănești – Românești.

Nu sunt anunțate, duminică dimineața, alte drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a vreunui eveniment rutier.

La această oră, ninge slab pe mai multe artere din județele Bihor (DN 75 Măgura-Vârtop), Alba (DN 75 Scărișoara-Vârtop), Maramureș, Satu Mare (DN 19, DN 19A), Mureș, Iași și Suceava, însă nu este afectat traficul rutier.

În cursul dimineții de duminică, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două mașini, pe autostrada A1 București-Pitești, sensul către Capitală, la kilometrul 21, în zona localității Ciorogârla, județul Giurgiu. Impactul s-a soldat cu rănirea unei persoane, ce a fost transportată la spital, fără să fie afectată circulația în zonă.

Pe autostrăzile A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și A4 Ovidiu-Agigea, circulația se desfășoară în condițiile unui carosabil uscat, valorile de trafic fiind reduse.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi ca, înainte de a pleca la drum, să se asigure că au mașina echipată corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă, să adapteze în permanență viteza de deplasare, să nu efectueze manevre periculoase la volan și să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte, potrivit Mediafax.

sursa:https://www.dcnews.ro/restrictii-de-circulatie-din-cauza-viscolului-si-a-ninsorilor-zonele-vizate_801739.html

Nicolas Maduro se vaccinează rusește. Venezuela a primit un prim lot de Sputnik V

 


Un prim lot din vaccinul rusesc anticoronavirus Sputnik V a sosit sâmbătă pe Aeroportul Internaţional din Maiquetia, care deserveşte Capitala Venezuelei, Caracas, la bordul unui avion care a decolat din Moscova al companiei de stat venezuelene Conviasa, transmite Agerpres, citând EFE.

Lotul face parte din contractul de 10 milioane de doze încheiat între Venezuela şi Rusia.

Avionul a aterizat pe pământ venezuelean în jurul orei locale 14:00 (18:00 GMT), potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat VTV.

După cum a declarat marţi preşedintele Nicolas Maduro, primul lot conţine 100.000 de doze din vaccinul rus.

sursa:https://www.dcnews.ro/maduro-se-vaccineaza-ruseste-venezuela-a-primit-un-prim-lot-de-sputnik-v_801744.html

Donald Trump a declarat sâmbătă că procesul de impeachment contra sa din Senat a fost o altă fază a "celei mai mari vânători de vrăjitoare din istoria ţării noastre", relatează Agerpres, care citează Reuters.

 


Trump a dat publicităţii un comunicat după ce Senatul l-a achitat în al doilea proces de impeachment contra sa din ultimele 12 luni, întrucât colegii săi republicani au votat împotriva condamnării sale pentru "instigare la insurecţie" înaintea evenimentelor de la 6 ianuarie, când susţinătorii săi au luat cu asalt Capitoliul.

Fostul preşedinte al SUA a promis că continue să apere "măreţia Americii".

"Mişcarea noastră magnifică, istorică şi patriotică, 'Make America Great Again' este doar la început", a precizat Trump în comunicatul său.

"În lunile care vor urma, voi avea multe lucruri de împărtăşit cu voi şi sunt nerăbdător să continui incredibila noastră aventură pentru măreţia Americii", a adăugat miliardarul republican, insinuând că nu se va retrage din viața politică.

Amintim că democraţii nu au reuşit să adune numărul necesar de voturi pentru a-l condamna pe Donald Trump în Senatul SUA în al doilea său proces de impeachment.

Votul a fost de 57 pentru condamnare şi 43 împotrivă, în condiţiile în care erau necesare două treimi din voturile din Senat, respectiv 67. Totuşi, şapte republicani au votat împotriva lui Trump în cadrul celui de al doilea proces de impeachment.

Fostul preşedintele Donald Trump era judecat în cel de-al doilea proces de impeachment contra sa pentru "incitare la insurecţie".

sursa:https://www.dcnews.ro/trump-a-prins-aripi-dupa-achitare-prima-reactie-dupa-procesul-istoric-suntem-doar-la-inceput_801741.html

SĂ AVEM cu TOȚII o DUMINICĂ PLĂCUTĂ !

 


SE PARE că în FRANȚA VACCINUL chiar FUNCȚIONEAZĂ ! 😅

2.13.2021

România va fi înecată în vaccinuri ! După mintea lui Cîțu, în România totul e minunat ...

 


Premierul Florin Cîțu a făcut un anunț șocant imediat după revenirea de la Bruxelles, anunțând sosirea unui număr uriaș de vaccinuri.

În ciuda afirmațiilor specialiștilor în economie și finanțe, pentru Florin Cîțu nu există nicio problemă, totul pare strălucitor privit prin ochii premierului! Asta rezultă după vizita de lucru de la Bruxelles!

Și nu numai în economie și finanțe totul este minunat, ci și în domeniul Sănătății! Chiar dacă Europa se confruntă cu mari probleme în privința contractelor cu firmele producătoare de vaccinuri din SUA și Occident, trebuind să apeleze la Rusia și China, România va fi pur și simplu înecată în vaccinuri!

Mai mult, asta se va întâmplă… peste puțin timp, chiar în luna martie! Da, Florin Cîțu a anunțat azi, după vizita la Bruxelles, că România va primi 2,4 milioane de doze de vaccin… în martie!

Cum de primețte România atâta vaccin? Simplu – Cîțu a convins UE cu… minunata pregătire a campaniei de vaccinare din România!

”Am prezentat situaţia din România, cum ne-am pregătit campania de vaccinare şi am fost felicitaţi pentru cum am pregătit campania de vaccinare”, spune Cîțu.

La rândul său, premierul român a mulţumit preşedintelui Comisiei Europene ”pentru modul în care a pregătit toată această campanie, prin faptul că a început în acelaşi timp în fiecare ţară, Comisia Europeană a negociat în numele tuturor pentru că altfel am fi avut probleme de ofertă a vaccinului în anumite ţări”.

De unde vom primi aceste vaccinuri? Cîțu a dat, așa, în goana succesului, câteva detalii: ”În martie, de exemplu, o să primim 2,4 milioane de doze de vaccin - un milion de la AstraZeneca, 1,2 parcă (!) de la Pfizer şi 230.000 de  la Moderna”. 

”Lucrurile vor demara şi mai rapid, rămânem la obiectivul de a avea, în Uniunea Europeană, 70% din populaţie la sfârşitul verii sau începutul lui septembrie”, a precizat Florin Cîţu.

Desigur, faptul că UE are mari necazuri cu furnizarea vaccinurilor și intenționează chiar să acționeze în instanță producătorii, asta contează prea puțin pentru Cîțu: ”Chiar dacă au fost unele sincope la început, lucrurile funcţionează din ce în ce mai bine”.

Premierul transmite și aprecierile CE pentru ”eforturile pe care le face România de a sprijini Republica Moldova”.

” Şi aici am spus că eforturile noastre de a vaccina populaţia în Uniunea Europeană sunt foarte bune, sunt binevenite dar dacă noi nu facem nimic pentru a-i ajuta pe cei din jurul  nostru să se vaccineze, nu vom putea scăpa de pandemie”, a declarat Cîțu.

Rezultatul? ”Concluzia a fost unanimă, că UE va  ajuta şi ţările din jur cu doze de vaccin şi echipamente pentru a putea scăpa de pandemie”, a declarat Florin Cîțu.

Și, nu în ultimul rând, Florin Cîțu a discutat şi despre ”propunerea  de a sprijini procesul de producţie a vaccinului la nivel european, este un proces care are în vedere un obiectiv pe termen mediu şi lung”.

Deci, euforie totală, dar întrebare este… cât de realistă este, în condițiile în care până la ora actuală, într-o lună și jumătate, au fost vaccinate mai puțin de 700.000 de persoane?

Vaccinarea în România a început pe 27 decembrie 2020, iar până pe 11 februarie au fost vaccinați 675.000 de români.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20210213/33619996/Citu-dupa-Bruxelles-Romania-va-fi-inecata-in-vaccinuri.html

Cutremur devastator în Japonia - Tokyo, afectat ! Posibil un Tsunami

 


Un cutremur foarte puternic a lovit Coasta de Est a Japoniei – capitala Tokyo și zona centralei de la Fukushima au fost afectate.

Un cutremur foarte puternic, cu o magnitudine estimată la 7,1 grade pe scara Richter s-a produs în zona Coastei de Est a Japoniei.

Capitala Tokyo și zona problematicei centrale nucleare de la Fukushima au fost zguduite foarte puternic.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 54 de kilometri. Vor urma replici, cel mai probabil și peste 5 grade – și este foarte posibil un Tsunami.

sursa:https://ro.sputnik.md/International/20210213/33620745/Cutremur-foarte-puternic-in-Japonia-Tokyo-afectat.html

Iată că la unguri se poate ! Pentru Ungaria, anul pandemiei 2020 a fost unul record în ceea ce priveşte investiţiile în general şi investiţiile străine în particular, scrie ZF.

 


După cum a început, 2021 se anunţă un an la fel de promiţător. De ce sunt atrase companiile străine într-o ţară fără resurse naturale şi cu un guvern considerat ca având tendinţe iliberale ?

Când premierul landului german Renania de Nord-Westfalia a fost „încoronat“ ca următorul preşedinte al partidului CDU aflat acum la guvernare în Germania, susţinătorii premierului maghiar Viktor Orban s-au grăbit să arate cum companiile mari din landul politicianului neamţ Armin Laschet au investiţii uriaşe în Ungaria, scrie Balkan Insight. Şi când au subliniat cu nerăbdare că Laschet este aşteptat să continue politicile cancelarului Angela Merkel, ei nu s-au referit la politici promigraţie sau la promovarea drepturilor minorităţilor sexuale.

Mai degrabă, posibilul viitor cancelar va lăsa la o parte neînţelegerile cu Orban şi-i va strânge acestuia mâna în folosul profiturilor companiilor germane care fac afaceri în Ungaria. Germania este cel mai mare investitor străin din Ungaria, iar prospera industrie auto maghiară este cea mai evidentă dovadă a acestui lucru. Volkswagen, Daimler şi Opel au de mult timp fabrici în Ungaria, iar BMW îşi construieşte una acolo.

Secretarul de stat Levente Magyar a spus recent că aproape 100 de companii germane au investit circa 400 de milioane de euro în Ungaria în anul pandemiei, ajutate de programele de stimulare ale guvernului de la Budapesta, notează Hungary Today. În ultimii şapte ani, a continuat Magyar, firmele germane au făcut 134 de investiţii mari, cu o valoare combinată de 7 miliarde de euro. Camera de comerţ maghiaro-germană avea la sfârşitul anului trecut 926 de membri. Iar investiţiile nu s-au oprit în noiembrie.

Luna trecută, ministrul afacerilor externe şi comerţului Pèter Szijjártó a declarat că trei companii mari germane au decis să investească 11,1 milioane de euro în Ungaria. Guvernul de la Budapesta va contribui şi el cu echivalentul a un sfert din aceste sume, ajutând astfel la salvarea a 1.770 de locuri de muncă, scrie The Budapest Times. Aceste companii, Villeroy & Boch (ceramică), Mahle (piese auto) şi Beurer (electronice medicale) exportă o treime din ce produc în Ungaria. Separat, Szijjártó a anunţat după o călătorie de lucru la Paris că trei companii franceze vor investi în total 56,2 milioane de euro în Ungaria în următoarele luni.

Firmele, cărora ministrul nu le-a spus numele, au activităţi în serviciile de inginerie, industria auto şi îngrijirea sănătăţii. Franţa este al patrulea investitor ca mărime al Ungariei. Vin, de asemenea, cu bani, cu 33,5 milioane de euro, şi furnizori americani pentru sectorul auto. Este vorba despre BorgWarner şi Jabil, iar investiţiile lor vor proteja 5.300 de locuri de muncă şi vor crea alte 200. Noul val de investiţii străine vine după un an record în istoria ţării, cu

ISD-uri de 4,7 miliarde de euro. Când le-a dezvăluit ungurilor această sumă, ministrul Szijjártó le-a explicat că „forţa de muncă bine calificată, stabilitatea politică, condiţiile de finanţare, logistica şi infrastructura“ sunt factorii care atrag investiţiile.

El a insistat pe stabilitatea politică, care a permis guvernului să asigure cel mai scăzut impozit pe venit şi pe profit din Europa.

De asemenea, politicianul a scos în evidenţă faptul că investiţiile au venit mai degrabă din est decât din vest, ceea ce înseamnă că politica guvernului de „deschidere căre est“ este un succes. Ungaria ademeneşte investitorii cu cel mai mic impozit pe profit din Europa, de 9%, aminteşte bne IntelliNews.

De asemenea, guvernul aplică o schemă generoasă de subvenţii pentru companiile străine şi, în plus, a lansat un program dedicat businessului în general prin care finanţează până la jumătate din investiţii, contribuţia nedepăşind 800.000 de euro, dacă firmele nu efectuează disponibilizări. Până în noiembrie 2020, a explicat ministrul Szijjártó, în pandemie 904 companii s-au angajat să cheltuiască 1,2 miliarde de euro în peste 30 de sectoare economice, protejând 55.000 de locuri de muncă.

Dintre aceste companii, 10 sunt din SUA şi implementează investiţii de 12 milioane euro.

Schemele de subvenţionare au încurajat companiile să cumpere utilaje noi, linii de producţie şi tehnologie de ultimă oră. Din noiembrie, companiile străine au anunţat noi investiţii. Astfel, Mercedes-Benz va cheltui 141 de milioane euro la fabrica de la KecskemÈt pentru a putea construi acolo maşini electrice.

Guvernul susţine investiţia cu un grant de 42,2 milioane euro. Continental va investi 71,2 milioane euro pentru a instala linii de producţie pentru electronice auto de ultimă generaţie la fabricile din Budapesta şi VeszprÈm. Guvernul ajută cu un grant de 21,4 milioane euro. Continental are şapte fabrici, o bază de logistică şi un centru de cercetare în Ungaria. Marii producători de maşini şi piese auto din Germania au făcut din Ungaria o verigă indispensabilă a industriei de profil germane şi europene, iar acest lucru a atras constelaţii întregi de furnizori.

Unul dintre aceştia, producătorul sud-coreean de baterii pentru maşini electrice SK Innovation, a anunţat luna trecută că vrea o a treia fabrică în Ungaria, o investiţie de un miliard de euro, cea mai mare de tipul greenfield din ţară, care va crea 2.500 de locuri de muncă. Uzinele maghiare sunt singurele pe care compania le are în Europa.

Szijjártó, prezent oriunde se anunţă o investiţie străină, a precizat că guvernul a aprobat deja proiecte de dezvoltare de infrastructură de transport şi electricitate mari care să deservească fabrica. El a mai explicat că 32 de companii mari sud-coreene au investit în Ungaria în ultimii şase ani. În această ţară îşi modernizează o uzină de baterii pentru maşini electrice un alt colos sud-coreean, Samsung, care în plină pandemie a anunţat extinderea proiectului cu o investiţie de până la 1,4 miliarde euro.

Fabrica ar putea fi cea mai mare din Europa de Est. Guvernul sprijină demersul cu subvenţii de 117 milioane euro. În 2019, Coreea de Sud a fost cel mai mare investitor străin al Ungariei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/iata-ca-la-unguri-se-poate/

Documentul oferit de universitatea din Viena și prezentat de Vlad Voiculescu drept diploma poartă titlul de Bescheid. În limba româna, se traduce cu „înștiințare” sau ”notificare”. Nu cu diplomă.

 



Nu merită să tragi cu mitaliera după o cioară și nici cu tunul după un țînțar. Dar, nici nu se face să te lași prostit de un impostor care îți arată o minge de ping pong și zice că este rezervorul de apă al orașului cutare. Așa și cu povestea diplomei lui Vlad Voiulescu. Cum naiba să luăm o adeverință de studii masterale drept dipomă care include și studii universitare ? În fapt, omul ne scoate ochii cu o adeverință eliberată de Universitatea din Viena și cu o echivalare românească a unei adeverințe austriece.

”În baza O.M.E.C.Ş. nr. 5269/2015 şi a avizului de legalitate nr. 1138 acordat de către Direcţia Generală Juridic la data de 15.01.2016, se atestă că diploma de studii, eliberată de Vienna University of Economics and Business, Republica Austria, la data de 04.10.2011, domnului Vasile-Voiculescu Vlad, se echivalează cu diplomă de master (ciclul II) în domeniul administrarea afacerilor, specializarea administrarea afacerilor. Prezentul atestat cuprinde şi ciclul de licenţă pentru care nu i s-a eliberat o diplomă distinctă, conferă aceleaşi drepturi cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior similare, acreditate, din România şi este valabil cu prezentarea diplomei menţionate mai sus în original”, precizează documentul eliberat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Stiințifice și prezentat de descurcăreț ca validare în România a Bescheidul prezentat pe post de diplomă universitară și diplomă de masterat din Austria.

Documentul oferit de universitatea din Viena și prezentat de Vlad Voiculescu drept diploma poartă titlul de Bescheid. În limba româna, se traduce cu „înștiințare” sau ”notificare”. Nu cu diplomă. Dacă un asemenea act este prezentat undeva, el poate fi luat în considerare sau poate nu. Un riguros șef de personal l-ar fi trimis la plimbare. În nici un caz nu este o diplomă. Chiar și un pîrlit de absolvent ca patru clase își dă seama că Bescheidul este o adeverintă, nu o diplomă. Nici nu are față de diploma de studii universitare. Vlad Voiculescu a încercat o șmecherie. Ne-a arătat o adeverință și o echivalare pe bază de adeverință, nu de diploma. În mod categoric, documentul prezentat nu este o copie sau o traducere a diplomei de studii a sus-numitului. Este suficient să citiți cu atenție documentul de echivalare. Chiar dacă o învîrte ca la Ploiești, adeverința (bescheidul) spune clar că „diploma de studii, eliberată de Vienna University of Economics and Business, Republica Austria, la data de 04.10.2011, domnului Vasile-Voiculescu Vlad, se echivalează cu diplomă de master”. Și, mai apoi, o drege nepermis, precizînd că

”Prezentul atestat cuprinde şi ciclul de licenţă pentru care nu i s-a eliberat o diplomă distinctă”.

Dacă nu s-a eliberat înseamnă că nu este. Adică, ne aflăm în fața unei adeverințe care include și studiile universitare ale fandositului personaj. Omul n-are diplomă ci o demonstrație că ar avea o diplomă de masterat care include și o diplomă universitară. Are doar o adeverință care spune că studiile sale universitare sunt incluse în diploma de master. Masterat care să include și diploma de licență este în cel mai rău caz o mare invenție austriacă pentru cazul particular al „studiosului” Vlad Voiculescu.

Cu alte cuvinte, Vlad Voiculescu nu are diploma universitară de la sus-menționata universitate austriacă. Are doar o adeverință care ne invită să credem că studiile sale universitare sunt incluse în această adeverință de master.

Mai rămîne de luat în calcul ipoteza că Vlad Voiculescu a prezentat la Viena diploma de la o universitate fantomatică din România sau de pe aiurea și austriecii au luat-o în seamă și l-au admis la un master.

Cu alte cuvinte, ministrul a comis o tentativă de inducere în eroare. Și primul ministru ar trebui să-l someze scurt:

-Diploma, magister, nu adeverința !

Juridic vorbind, Bescheidul prezentat de Vlad Voiculescu poate fi luat în considerare ca deducție a existenței unei diplome. Dar, ca diploma universitară, urmare a studiilor efectuate între anii cutare și cutare la universitatea x din cutare oraș, în mod categoric, nu.

Cu un asemenea act, Vlad Voiculescu se așază la loc de cinste lîngă doctorii nășiți de prof. univ. dr. Gabriel Oprea, lîngă doctoratul lui Victor Viorel Ponta sau al Laurei Codruța Kovesi, cu diploma de cursant SRI a lui Orlando Teodorovici, lângă Laurențiu Baranga, fost la Oficiul Național de Spălarea Banilor și alte sute și mii de impostori cu diplome luate pe veresie.

O gînganie prețioasă în plus în insectarul impostorilor cu titluri și diplome aranjate de dragul ierarhiilor obținute cu ajutorul politicii!

Cine crede în Bescheidul lui Vlad Voiculescu se expune și el în insectarul din apropiere, destinat celor mai fraieri funcționari din România !

sursa:https://www.cotidianul.ro/alt-impostor-in-guvernul-romaniei/

Ciolacu îl lasă fără pantaloni pe Cîțu. Ai vreo 10 milioane de telefoane de dat ! 10 milioane de români pe care i-ai nenorocit, Cîțule !

 


Premierul Florin Cîțu s-a „bătut” sâmbătă cu pumnul în piept în legătură cu bugetul, după vizita la Bruxelles, acuzând în același timp PSD. Marcel Ciolacu n-a stat pe gânduri și i-a dat o replică aspră.

Premierul a vorbit despre discuția pe buget de la Bruxelles, spunând totodată că nu este dispus să susţină în acest buget „nenorocirile adoptate de PSD între 2017 şi 2019”, iar prin acest buget va fi reparat „dezmăţul făcut de PSD”.

„Bugetul României a fost a treia temă pe care am discutat-o, ştiţi că noi am preluat o situaţie financiar-bugetară dezastruoasă în 2019 cu facturi neplătite, cu cheltuieli care se întindeau pe mai mulţi ani, care creşteau în fiecare an. Acest lucru a făcut ca România să intre în procedură de deficit excesiv înaintea pandemiei. Suntem singura ţară din Uniunea Europeană. Dacă astăzi am judeca UE după aceleaşi reguli, toate ţările ar intra în procedură de deficit excesiv, în România aceste reguli au fost suspendate în 2020. Nu ştiu dacă vor fi suspendate şi în 2021. Din păcate, România este, datorită acelor politici dezastruoase din perioada 2017 – 2019, în această procedură şi trebuie să arătăm Comisiei Europene, agenţiilor de rating şi investitorilor că suntem un Guvern responsabil aşa cum am promis  în campania electorală. Am prezentat cifrele economice şi veţi vedea că ele sunt mult mai bune decât a estimat oricine la începutul anului şi că am făcut un lucru foarte bun cu economia anul trecut. Deja avem cifre pe  creşterea venitului net, cu 8,5%, avem cifre pe investiţii, pe industrie, dar vom avea cifre şi pe creşterea economică în curând şi estimările mele arată că vor fi mai bune decât a estimat oricine pe acest an”, a afirmat Florin Cîţu, sâmbătă, în conferinţa de presă susţinută după vizita la Bruxelles.

„Observăm cu toţii ipocrizia lui Ciolacu şi  a celor din PSD: aceşti oameni tot reclamă la Comisia Europeană, bugetul României. Aceiaşi oameni care acum câţiva ani de zile se supărau când noi reclamam la Comisia Europeană. Nu e o problemă că fac aceste reclamaţii. Eu aş prefera de la domnul Ciolacu, aşa cum au făcut şi în 2019, de la tovarăşul Ciolacu mă aşteptam să mă sune, îmi luam eu o zi – două din viaţă, pierdeam timpul ăsta şi îi explicam eu cum e cu bugetul. Ştiu, e mai greu, dar îi explicam eu cum e cu bugetul, nu trebuia să facă aceste scrisori la Comisia Europeană. Deci, tovarăşul Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon”, a mai spus acesta în conferință.

Cîţu a afirmat totodată că îşi asumă riscurile politice pentru reformele pe care doreşte să le facă, chiar dacă în PNL urmează un Congres.

„Ştiu că există un risc politic pentru premierul care îşi asumă aşa ceva, ştiu că în acest moment foarte mulţi lideri politici se dau la o parte pentru că a face reformă e complicat, e nevoie de asumare şi nu vrea nimeni să-şi asume acest lucru. Îmi asum eu, cu toate riscurile politice, chiar dacă ştiu că şi în PNL, unde eu activez ca vicepreşedinte, va urma un Congres şi vor fi şi acolo candidaturi. Nu mă interesează acest risc, îmi asum acel risc şi mai departe indiferent de costul pe care s-ar putea să-l plătesc în acel Congres, pentru orice funcţie aş candida acolo”, a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Florin Cîţu.

Întrebat dacă va candida la Congres, a replicat: „Sunt vicepreşedinte al PNL, vă daţi seama, cu toţii vrem să candidăm la Congres”.

Întrebat din nou, ulterior, dacă va candida ca preşedinte al PNL, el a afirmat: „Este prea devreme să discutăm despre aşa ceva, eu v-am spus doar că în acest moment îmi asum orice risc politic pentru a face România să meargă pe direcţia bună. Orice cost politic, indiferent care este acela”.

Replica lui Ciolacu

Liderul PSD Marcel Ciolacu i-a răspuns premierului, afirmând că Florin Cîțu ”şi-a luat palme peste ochi la Bruxelles şi îşi varsă frustrările” în ţară.

„Cîțu și-a luat palme peste ochi la Bruxelles și își varsă frustrările pe toată lumea în țară.

Vrei să dai telefoane, Cîțule ?! Hai pune mâna pe telefon și formează:

– La milioanele de angajați cărora le-ai dat 2 lei pe zi la salariul minim;

– La milioanele de copii pe care i-ai mințit cu nesimțire că le crești alocațiile,

– La milioanele de pensionari de care ți-ai bătut joc ”electoral” că le crești pensiile;

– La sutele de mii de fermieri loviți de secetă cărora nu le-ai mai dat nicio despăgubire;

– La zecile de mii de antreprenori care și-au închis afacerile așteptând la nesfârșit banii promiși pe care voi i-ați FURAT,

Ai vreo 10 milioane de telefoane de dat ! 10 milioane de români pe care i-ai nenorocit, Cîțule !

Și la sfârșit, dă-ți demisia ! Scutește-ne de rățoiala asta adolescentină !”, a scris Ciolacu pe pagina de Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/citu-cu-pieptul-dezgolit-ciolacu-ii-trage-si-pantalonii

O ninsoare puternică a 'îngropat' Moscova sub 56 de centimetri de zăpadă

 


O puternică ninsoare, potrivit meteorologilor ruşi, a 'îngropat' sâmbătă Moscova, sub un strat de zăpadă de 56 de centimetri. A paralizat traficul şi a provocat întârzierea a zeci de zboruri, transmite EFE.

'În Moscova au căzut 56 de centimetri de zăpadă (...), ultima dată când a nins atât de mult în capitala rusă a fost în martie 2013', a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor meteorologice Fobos pentru agenţia de presă RIA. Sursa citată a adăugat că 'este foarte posibil' ca în oraş stratul de zăpadă să ajungă la 60 de centimetri, doborând recordul înregistrat în 1956.

Totodată, în provincia Moscovei zăpada acumulată ajunge deja la 71 de centimetri, potrivit expertului citat. În capitala rusă a început să ningă abundent de vineri după-masă şi, potrivit experţilor, va continua să ningă sâmbătă şi duminică. Serviciile de transport moscovite au informat că zeci de zboruri au fost anulate sau amânate, iar autorităţile s-au văzut nevoite să vină în ajutorul a 100 de autoturisme şi 387 de camioane blocate în zăpadă pe arterele din oraş, scrie Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/o-ninsoare-apocaliptica-a-ingropat-moscova-sub-56-de-centimetri-de-zapada-video_801635.html

A SOSIT TRANȘA A 9-A DE VACCIN 😅 😅 😅



Bugetari, ce-i mai rău abia urmează

 


Vicepremierul Dan Barna a admis, răspunzând unei întrebări, că este „posibil” ca în cursul acestui an să „plece” angajaţi din sistemul bugetar, el explicând că Executivul a cerut companiilor de stat „planuri de reformă explicită” şi că acestea pot avea drept consecinţă şi reorganizarea unor activităţi.

„Reforma administrativă este în programul de guvernare şi este unul dintre obiectivele de policy şi ale acestui an şi ale anilor care urmează. La nivelul acestui buget primul pas a fost acela de a îngheţa, de a păstra salariile la nivelul anului trecut tocmai din raţionamentul că trebuie să păstrăm un deficit de 7,2, nu ne permite o creştere de salarii”, a declarat Barna, vineri seară, la Digi 24.

El a menționat că Guvernul a cerut „planuri de reformă explicită” de la companiile publice şi de aceea în aceste cazuri nu au fost majorate bugetele.

Întrebat dacă vor pleca bugetari din sistem, Dan Barna a răspuns: „Posibil să se întâmple lucrul acesta”. El a adăugat că planurile de reformă care au fost cerute la unele companii de stat pot presupune şi reorganizarea activităţii, drept consecinţă a optimizării activităţii acestora.

sursa:https://www.cotidianul.ro/bugetari-ce-i-mai-rau-abia-urmeaza/