Potrivit proiectelor, pe perioada de suspendare, certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire sau desfiinţare emise de primarul Municipiului Bucureşti şi de primarii sectoarelor vor respecta prevederile documentaţiilor de urbanism anterioare. Prevederile se aplică inclusiv certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire sau desfiinţare aflate în curs de emitere la data intrării în vigoare a hotărârii.
Amendamente - Ședința CGMB din data de 26.02.2021
„Art. 1
(1) H.C.G.M.B. nr. 68/ 14.02.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – Modificare și Actualizare PUZ Coordonator Sector 6 și H.C.G.M.B. nr. 336/ 13.08.2020 privind rectificarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 68/ 14.02.2020 se suspendă începând cu data adoptării prezentei hotărâri.
(2) Pe perioada suspendării HCGMB nr. 68/14.02.2020, Primarul și direcțiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General vor analiza neconcordanțele cu legislația aplicabilă în domeniul urbanismului la nivel de Unitate Teritorială Reglementată (U.T.R.), în vederea identificarii situațiilor neconforme.
(3) În termen de 90 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri, Primarul General și aparatul de specialitate vor comunica public Unitățile Teritoriale Reglementate in care au fost identificate neconcordanțele cu legislația aplicabilă în domeniul urbanismului.
(4) La expirarea celor 90 de zile, mentionate la alin (3), Primarul General și aparatul de specialitate vor organiza dezbateri publice in vederea identificarii soluțiilor optime de reglementarea urbanistica.
Art. 2
(1) Prevederile Art. 1, alin (1) nu se aplică certificatelor de urbanism emise anterior adoptării prezentei hotărâri si autorizațiilor de construire/ desființare aflate in curs de emitere si pentru care au fost deja emise certificate de urbanism.
(2) Cererile pentru emiterea certificatelor de urbanism depuse anterior momentului adoptarii prezentei hotari si nesolutionate, se vor solutiona conform legislatiei specifice in vigoare .
(3) Primarul General si Primarii de sector au obligatia de a comunica CGMB, pana luni 01.03.2021, ora 16 lista tuturor cererilor depuse pentru emiterea certificatelor de urbanism si autorizatiilor de constructie/desfiintare formulate pana la data prezentei hotarari, aflate in curs de solutionare.
(4) Pe perioada suspendării H.C.G.M.B., certificatele de urbanism și autorizațiile de construire/ desființare care vor fi emise de primarul Municipiului București și de primarii sectoarelor Municipiului București, vor respecta prevederile documentațiilor de urbanism anterioare HCGMB.”
sursa:https://www.dcnews.ro/puz-final-amendamente-din-sedinta-cgmb-la-cel-mai-asteptat-proiect_804433.html