Italia a învins-o pe Anglia, 1-1 după prelungiri, 3-2 la lovituri de departajare și e noua campioană europeană!
Naţionala Italiei este noua campioană europeană, după ce a învins echipa Angliei cu scorul de 3-2 la loviturile de departajare, duminică seara, pe Stadionul Wembley din Londra, în finala EURO 2020, în care scorul a fost egal, 1-1 (0-1, 1-1), la finalul celor 120 de minute. trofeul revine Squadrei Azzura după 53 de ani!
Fericire pură, Italia cucereşte Europa cu Donnnarumma, Italia a distrus visul Angliei, sunt câteva titluri apărute pe site-urile mai multor publicaţii europene, după triumful Italiei la Euro-2020 în faţa Angliei.
Italia cucereşte Europa cu Donnnarumma, a notat cotidianul Marca, după ce portarul italian a apărat două lovituri de departajare. Donnarumma duce Italia în văzduh, a scris şi As.
Italia a distrus visul Angliei, a notat The Guardian, care susţine că tânăra echipă engleză merită lăudată, chiar dacă mai are de aşteptat. Pentru BBC, loviturile de departajare au distrus speranţa englezilor de a-şi vedea „trofeul acasă”.
Suntem campionii Europei, a scris Corriere della Sera, în timp ce Ansa subliniază că italienii au avut nevoie de lovituri de departajare pentru a câştiga din nou titlul european.
„O Italie ce te înnebuneşte. Suntem campioni europeni”, a scris şi Gazzetta dello Sport. „La Felicita” este titlul de pe prima pagină a site-ului L’Equipe.
Italia îşi trece în palmares al doilea său titlu continental, din patru finale jucate la EURO, primul titlu european fiind câştigat în 1968, la Roma. Italia a învins Iugoslavia în finala din 1968 (2-0), dar a pierdut în faţa Franţei (1-2), prin golul de aur, în 2000, la Rotterdam, şi în faţa Spaniei (0-4), în 2012, la Kiev.
Finala a fost la înălţime în privinţa dramatismului, cu prelungiri şi lovituri de departajare, la care situaţia s-a răsturnat după ce a părut să fie în favoarea englezilor. Berardi, Bonucci şi Bernardeschi au fost cei care au adus titlul Italiei, pentru englezi marcând Kane şi Maguire. Portarul italian Donnarumma a apărat şuturile lui Sancho şi Saka, iar Rashford a trimis în bară, de la italieni ratând Belotti şi Jorginho.
Anglia a deschis scorul în min. 2, prin Luke Shaw, italienii egalând prin Leonardo Bonucci (67), cel care a fost desemnat omul meciului.
Meciul a început practic de al 1-0 pentru englezi, care au marcat cel mai rapid gol într-o finală, după un minut şi 57 de secunde, prin fundaşul Luke Shaw, care, lăsat nemarcat în colţul careului mic de Di Lorenzo, a şutat la colţul scurt la centrarea lui Trippier.
Italia a acuzat şocul şi a avut nevoie de minute bune pentru a se dezmetici şi a pune ordine în jocul său. Insigne a trimis peste poartă din lovitură liberă de la 20 de metri (8), dar cea mai bună ocazie din prima repriză a aparţinut lui Chiesa (35), cu un şut de la circa 20 de metri, puţin pe lângă poartă. Verratti (45+1) a şutat de la 16 metri, însă a fără probleme pentru Pickford.
Anglia s-a apărat compact, dar nu a avut aproape nicio acţiune ofensivă consistentă în prima parte în afara golului marcat.
În repriza secundă, dominarea Squadrei Azzurra a fost şi mai accentuată, iar ocaziile s-au succedat la poarta lui Pickford. Insigne a trimis din lovitură liberă de la 18 metri pe lângă vinclu (51), acelaşi Insigne a tras din unghi (57), dar Pickford a respins. Pickford a fost providenţial în min. 62, la şutul din care al lui Chiesa, la capătul unei acţiuni personale.
La una dintre puţinele acţiuni ale englezilor, Stones a reluat cu capul, după cornerul lui Trippier, iar Donnarumma a respins (64).
În min. 67, Italia a reuşit egalarea, după un corner executat de Berardi: Cristante a prelungit mingea, Verratti a trimis în bară, iar Bonucci a reluat în plasă din 3 metri.
Echipa antrenată de Roberto Mancini a fost aproape de a trece în avantaj, dar Berarde a trimis pe lângă poartă o minge în adâncime venită de la Bonucci (74).
În prelungiri, cele două echipe au riscat destul de puţin, dar totuşi au existat câteva ocazii. Phillips (97) a expediat un şut de la 20 de metri, puţin pe lângă ţintă. Bernardeschi a fost în prima plan în două rânduri, dar în min. 103 nu a reuşit reluarea din 6 metri la centrarea lui Emerson, iar Pickford a respins providenţial, iar în min. 107 a trimis din lovitură liberă Bernardeschi de la circa 25 de metri, dar Pickford a reţinut cu greutate.
La poarta cealaltă, Chiellini a avut o intervenţie măiastră în careul mic, la o situaţie periculoasă în faţa lui Sterling.
Italia a câştigat apoi la loviturile de departajare, al doilea său meci consecutiv, după 4-2 cu Spania, în semifinală.
Italia a ajuns la 34 de meciuri consecutive fără înfrângere, 27 de victorii şi 7 egaluri, ultimul eşec datând din septembrie 2018 (0-1 cu Portugalia). Anglia a jucat doar a doua sa finală majoră, după cea a Cupei Mondiale din 1966, pe care a reuşit să o câştige pe teren propriu, cu 4-2, după prelungiri. Italia deţine acum cea mai mare diferenţă de ani între două titluri EURO, 53 de ani.
Italianul Jorginho, care a ratat de la 11 metri, a devenit al zecelea jucător care a câştigat în acelaşi sezon EURO şi Liga Campionilor (CCE).
În drumul său spre finală, Italia a învins Turcia (3-0), Elveţia (3-0) şi Ţara Galilor (1-0), în grupă, a trecut de Austria în optimi (2-1, după prelungiri), a învins Belgia în sferturi (2-1) şi a trecut de Spania în semifinale (4-2, la loviturile de departajare).