12.15.2021

Florin Roman şi-a dat demisia

 


Florin Roman, ministrul Digitalizării, a anunțat că și-a dat demisia, pe fondul acuzațiilor de plagiat.

„Am înaintat azi demisia din funcția de ministru, mulțumind premierului și echipei guvernamentale.

Când albul devine negru, când orice vorba îți este răstălmăcită, când îți asumi erori materiale, dar se ajunge la linșaj din prima zi de mandat, este prea mult. Nu vreau ca acest scandal sa afecteze activitatea Executivului.

Cu cel care a coordonat tema și atacul, dl Dacian Cioloș ne vedem in instanța. Mi-a lipit eticheta de plagiator fără ca o instanța sau comisie sa dea un verdict.

In rest, celor care au pus ochii pe cele 2 miliarde de euro pentru “conectarea” in regim de monopol la digitalizare, va spun un singur lucru: Ați învins! Nu ați reușit sa ma acuzați de fapte penale, dar ați dus la demisia unui ministru pe neglijente din CV.

Plec din funcția de ministru cu fruntea sus! Așa sa îmi ajute Dumnezeu!

Premierul Nicolae Ciucă a cerut public ministrului Florin Roman clarificarea situației sale, a menţionat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Informațiile că nu este licențiat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, „se înscriu în aceeași categorie”, adaugă el.

„Este cunoscută deja poziția premierului în această situație. Domnia sa a cerut public dlui ministru Roman clarificarea situației domniei sale. Evident, elementele de azi se înscriu în aceeași categorie. Ca atare, este așteptat dl. ministru să ofere aceste clarificări”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, conform Ştiripesurse.

Florin Roman și-a trecut în CV-ul oficial de la Camera Deputaților faptul că este licențiat la ”Universitatea Babeș-Bolyai”, din Cluj. Rectorul UBB, Daniel David, susține că s-a căutat în arhive și nu a fost găsit niciun student cu numele Florin Claudiu Roman.

„Domnul Florin Roman nu a urmat cursurile și nu a luat licență la noi, la Babeș-Bolyai. A dat la noi un examen de absolvire a unui colegiu urmat în Alba Iulia. Mesajele mele sunt două: trebuie corectat rapid în CV și în mesajul public. Și, fiind vorba de o persoană publică, dar oricine ar fi fost, trebuie să dea explicații pentru cei care sunt interesați. Atât pot spune acum”, a explicat rectorul.

„Domnul Florin Roman a urmat studii universitare de scurtă durată în cadrul Colegiului universitar din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia. În anul 1996 a susținut examenul de absolvire a acestor studii la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe economice și, în urma susținerii examenului, i s-a eliberat o diplomă de absolvire și nu o diplomă de licență.  Examenul de absolvire se susține la finalizarea învățământului universitar de scurtă durată organizat în colegiile universitare, iar examenul de licență se susține la finalizarea învățământului universitar de lungă durată”, este răspunsul oferit de UBB, la solicitarea jurnaliștilor de la Libertatea.

Ursula von der Leyen : ”Omicron va fi dominantă în Europa, până în ianuarie. Să creştem numărul vaccinaţilor cât mai repede posibil”

 


Noua variantă Omicron a noului coronavrus ar putea deveni dominantă în infecţiile Covid-19 în Europa - până în ianuarie, a avertizat miercuri preşedinta Comisiei Europene.

Având în vedere creşterea rapidă a cazurilor, ”ştiinţa ne spune să ne aşteptăm ca Omicron să fie noua variantă dominantă în Europa până la jumătatea lui ianuarie”, a anunţat, în Parlamentul European (PE), la Strasbourg, Ursula von der Leyen.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat marţi că varianta Omicron se răspândeşte ”într-un ritm pe care nu l-am mai văzut la vreo altă variantă” şi a îndemnat la folosirea tuturor instrumentelor anticovid în vederea evitării ca sistemele de sănătate europene să fie copleşite rapid, odată cu apropierea sărbătorilor de la sfârşitul anului.

”Însă în cursul anului care a trecut, noi am muncit din greu şi am împlinit multe lucruri. Iar de aceea Europa se află acum într-o poziţie mai bună pentru a lupta împotriva virusului” SARS-CoV-2, a subliniat preşedinta CE cu o zi înaintea unui summit al liderilor europeni, la Bruxelles.

”În primul rând, avem destule doze de vaccin (anticovid) pentru fecare european, acum”, a subliniat Ursula von der Leyen.

Ea reiterează că 66,6% din populaţia UE a fost vaccinată complet împotriva covid-19 şi că, pentru moment, vaccinarea cu un ”booster” ”este cea mai bună protecţie împotriva noii variante”. ”Lucrul cel mai bun acum este să creştem numărul persoanelor vaccinate în Europa cât mai rapid posibil”, pentru că ”preţul pe care-l vom plăti pentru că oamenii nu sunt vaccinaţi va continua să crească”, iar sărbătorile de Crăciun vor fi umbrite din nou de epidemie, prin închiderea şcolilor şi activităţilor, insistă preşedinta Comisiei.

În acelaşi timp, miercuri, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, Adrian Marinescu, a anunţat că au fost confirmate încă două cazuri de infectare cu tulpina Omicron a coronavirusului, fiind vorba despre două femei, care au forme uşoare de boală, fiind vaccinate complet. Ca urmare, numărul total al cazurilor de infectare cu Omicron în România ajunge la zece.

D-na Von ”Fofyrlika”, SE TEME CĂ VA RĂMÂNE CU ”DOZELE„ NEVÂNDUTE ?😀

Care ”știință” i-a spus ? Nu cumva ”Big Pharma”, de unde le-a cumpărat ?😀

12.14.2021

Hegemonia SUA ia sfârșit - Cyber-summitul lui Biden - iluzia că SUA mai sunt liderul lumii

 


Între 9 și 10 decembrie administrația Biden a organizat un cyber-summit pentru democrație. De fapt o nefericită încercare de a afirma relevanța SUA pentru democrație și libertate.

Despre ce a fost vorba la summitul pentru democrație, convocat cu mare pompă de către administrația Biden și desfășurat on-line în perioada 9 -10 decembrie?

Indubitabil, evenimentul a fost unul de imagine: un efort al Statelor Unite ale Americii de a se mai prezenta lumii ca lider al statelor democratice și coagulant al valorilor democrației și libertății.

De aceea lista statelor invitate la eveniment (111 state participante) nu a cuprins pe niciunul din adversarii hegemoniei americane. Așa cum nu a cuprins nici pe contestatarii pe față ai ideologiei toxice promovate de SUA prin fundațiile patronate sau finanțate sub numele lui George Soros.

Desigur, sunt și excepții. O excepție este Polonia, a cărei politică dominată de un discurs rusofob și filo-american fac țara interesantă și importantă pentru interesele americane, în ciuda politicilor conservator-creștine ale autorităților. O altă excepție este Serbia, o țară mult curtată de către SUA și UE tocmai datorită importanței sale geo-strategice ca zonă de tranzit și platformă a politicilor rusești, turcești dar și ale zonei Vișegrad, în Balcani.

De asemenea, caracterul strict formal al evenimentului, rezumat la discursuri cu declarații pompoase și retorică fără mize directe, subliniază rostul summitului: să arate că SUA poate să convoace, fie și virtual, un eveniment major.

Dacă discuțiile ar fi fost aplicate, dacă s-ar fi pus serios în discuție criza democrației în epoca Covid, ar fi fost mult mai dificil pentru SUA să obțină consensul a 111 state.

Unde mai este democrație?

În chiar timpul Summitului patronat de Biden, e greu să mai vezi democrație în Australia, țară participantă la summit, unde lagărele (de data aceasta unele sanitare) au renăscut. La fel, e imposibil să nu te întrebi ce democrație este cea din Germania și Austria, unde obligativitatea impunerii unui act medical, chestiune abominabilă, ce aduce aminte de Hitler și de nazism, devine literă de lege.

Criza sanitară Covid 19 a arătat cât de fragilă este de fapt democrația liberală și cât de ușor se pot pierde drepturile și libertățile pentru care, de-a lungul istoriei, înaintașii noștri au luptat, suferit și murit.

Un summit de actualitate ar fi fost despre ce va mai rămâne din democrația liberală, în contextul în care aceasta pare a fi principala victimă a virozei Covid.

Alt subiect esențial este cel cu privire la cauzele reale ale acestei prăbușiri a regimului drepturilor și libertăților. Ține această prăbușire de confruntarea umanității cu un nou virus, cu potențial mortal?

Sau de fapt are legătură cu lăcomia corporațiilor care doresc prăbușirea economiilor naționale și suverane și predarea lor molohului corporatist?

Are legătură cu frica firească a oamenilor de boală și de moarte, sau cu ideologiile globaliste ce încercă să forțeze prăbușirea suveranităților naționale?

Este această criză una reală a sistemului sanitar, sau acesta, cum știam deja, a fost deja corupt și cumpărat de companiile big pharma, aceleași care controlează (transparent, prin publicitate) mass-media mainstream din bună parte a lumii?

Hegemonia SUA ia sfârșit

Răspunsurile la aceste întrebări ar fi ajutat mai ales SUA, și națiunea americană fiind o victimă acestui coșmar ce e tot mai puțin medical și tot mai mult ideologic. Dar nu ar fi ajutat, desigur, administrația Biden, o administrație ce și-a asumat oficial ideologia globalistă și nu se rușinează cu moștenirea Soros.

Cu toate acestea, cyber-summitul lui Biden (s-a desfășurat exclusiv online) este o reacție foarte suveranistă și naționalistă a SUA. Practic Statele Unite pierd pe zi ce trece din influența și statutul de hegemon al lumii.

Declinul Americii ca ”lider al lumii libere” este deja un proces inevitabil și în desfășurare. Și doar cyber-summituri mai pot întreține iluzia că SUA mai sunt liderul lumii.

https://ro.sputnik.md/20211214/cyber-summitul-lui-biden---iluzia-ca-sua-mai-sunt-liderul-lumii-47190902.html

România vrea să dea lovitura cu produse locale, semiconductori şi valorificarea materiilor prime din haldele de steril

 


Florin Spătaru, ministrul Economiei, a prezentat marţi, mai multe proiecte care fac parte din strategia de reindustrializare a României. Cu ajutorul banilor din PNRR, autorităţile vor un program pentru dezvoltarea microelectronicii, cu precădere a semiconductorilor, având în vedere criza generată la nivel global de China.

Florin Spătaru a explicat de ce Ministerul Economiei mizează pe semiconductori, produse locale şi valorificarea materiilor prime din haldele de steril.

„Un prim program se referă la microelectronică. România are o tradiţie în domeniul microelectronicii, dar în ultima perioadă am devenit integratori. Cumpărăm produse pe care le integrăm şi apoi le exportăm.

Printr-un astfel de proiect, ne dorim să dezvoltăm un ecosistem care să includă companii mari, IMM-uri, să includă centre de dezvoltare naţională şi universităţi, astfel încât să putem să asigurăm produsele necesare pentru industria auto, dar şi alte sectoare ale economiei naţionale.

Acest ecosistem are la bază un program de finanţare prin PNRR şi de asemenea se încadrează în documentul strategic în care România a fost inclusă. România face parte din grupul ţărilor care doreşte să dezvolte un astfel de ecosistem. Sunt alte 19 ţări, dar avem în acest moment companii care îşi doresc să dezvolte centre de producţie şi de inovare în România”, a explicat ministrul Economiei.

Florin Spătaru susţine că bugetul prevăzut în PNRR pentru acest proiect este de 500 de milioane de euro. „Vrem să dezvoltăm trei centre de producţie şi, de asemenea, centre de dezvoltare digitală şi inovare în jurul universităţilor din România”, a explicat el.

„Sunt componente pentru industria auto, dar nu numai. Ne orientăm în special către industria auto, dar, de asemenea, sunt producători mari care vor să-şi dezvolte aceste capacităţi de producţie şi cu siguranţă nu se vor opri la industria auto.

În agricultură avem nevoie de semiconductori. Agricultura românească nu mai funcţionează aşa cum funcţiona acum 20-30 de ani. Are nevoie de automatizare, de produse care utilizează astfel de materiale. Nu ne dorim să restricţionăm.

Aşteptăm aceşti investitori care să vină şi să beneficieze atât de PNRR, cât şi de facilităţile din IT astfel încât să poată să-şi dezvolte investiţii în România”, a spus Spătaru.

PSD a preluat șefia comisiei SIE din Parlament. Mihai Weber, noul șef al instituției

 


Deputatul PSD Mihai Weber a fost numit, marți, în fruntea Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

PSD a preluat șefia comisiei SIE din Parlament. Votul a fost secret cu buletine. S-au înregistrat 311 voturi „pentru” şi 43 „împotrivă”.

Mihai Weber îl înlocuieşte în această funcţie pe deputatul USR Nicu Fălcoi, care a preluat preşedinţia Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989. Parlamentarii au mai hotărât, la propunerea grupului PNL, ca deputatul neafiliat Antonel Tănase, care era secretar al Comisiei de control al SIE, să nu mai facă parte din această comisie.

Totodată, plenul a decis, la propunerea grupului PSD, ca deputaţii social-democraţi Silviu Nicu Macovei şi Oana Consuela Florea să fie numiţi membri ai Comisiei pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii, în locul deputatului Mitică-Marius Mărgărit şi, respectiv, al senatorului Marius Dunca. Silviu Nicu Macovei şi Oana Florea au depus, ulterior, jurământul.

Parlamentarii au mai hotărât, la propunerea grupului PNL, ca deputatul neafiliat Antonel Tănase, care era secretar al Comisiei de control al SIE, să nu mai facă parte din această comisie.

De asemenea, plenul a decis, la propunerea grupului PSD, ca deputaţii social-democraţi Silviu Nicu Macovei şi Oana Consuela Florea să fie numiţi membri ai Comisiei pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii, în locul deputatului Mitică-Marius Mărgărit şi, respectiv, al senatorului Marius Dunca.

De altfel, Alexandru Stănescu, propunerea PSD, a fost validat de Parlament la Agenția Națională pentru Reglementare în Energie. Alexandru Stănescu a fost validat de Parlament cu 233 de voturi „pentru” și 120 „contra”

Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, a fost numit în comitetul de supraveghere al ANRE. Decizia a fost luată marți în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului.

„Ceea ce faceţi astăzi prin această numire este că transformaţi ANRE într-o afacere de familie, pentru că ştiţi foarte bine că domnul Stănescu este fratele secretarului dumneavoastră general. Va câştiga undeva între 6 şi 8.000 de euro pe lună nemeritaţi, iar CV-ul domnului Stănescu, care a terminat mecanică agricolă, şi nu este o ruşine lucrul acesta, dar problema este că nu îl califică sub nicio formă pentru această funcţie atât de importantă. Practic, Comitetul de Reglementare al ANRE, prin deciziile pe care le ia, are un impact direct în facturile pe care oamenii le plătesc la energie şi gaze naturale şi chiar şi la energia termică. Aceste decizii pe care le ia ANRE au impact şi asupra investiţiilor în sectorul energetic, care nu se mai întâmplă de ceva vreme tocmai pentru că oamenii aceştia de la ANRE au încetat să mai ia decizii în interesul pieţei”, a afirmat Prună.

Gabriela Firea : „Oricine are pensie între 1.000 şi 1.600 de lei va avea un venit de 2.200 de lei în ianuarie”

 


Ajutorul financiar oferit de Guvern pensionarilor pentru completarea pensiilor până la valoarea de 2.200 de lei se va acorda o singură dată, în luna ianuarie, a declarat, marţi, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, într-o conferinţă de presă.

Sprijinul va fi acordat diferențiat, în funcție de mărimea pensiei, astfel încât veniturile lor să ajungă la 2.200 de lei, a spus ministrul Familiei, Gabriela Firea.

„Pensionarii cu veniturile cele mai mici primesc un ajutor, astfel încât oricine are pensia cuprinsă între 1.000 şi 1.600 de lei să ajungă la venituri de 2.200 de lei în luna ianuarie. Astfel, ajutorul va fi acordat diferenţiat: cine are pensia de 1.000 de lei va primi un ajutor de 1.200 de lei. Cine are pensia de 1.001 leu va primi un ajutor de 1.199 de lei. Cine are pensia de 1.002 lei va primi un ajutor de 1.198 de lei, iar ajutorul va scădea pe măsură ce pensia este mai mare. Astfel, persoanele cu 1.600 de lei pensie vor primi ajutor de 600 de lei, sprijin financiar din partea Guvernului. Ajutorul financiar se acordă o singură dată, în luna ianuarie, unui număr total de aproape două milioane şi jumătate de pensionari”, a afirmat Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a menţionat că pachetul care include acest ajutor financiar pentru pensionari a fost transmis Ministerului Finanţelor pentru a fi implementat în Legea bugetului de stat pentru 2022.

„Am avut şi aseară o şedinţă a membrilor coaliţiei de guvernământ, la care a fost prezent şi premierul, domnul Nicolae Ciucă, şi ministrul de Finanţe Adrian Câciu, şi ceilalţi lideri şi chiar s-au făcut calcule aplicate, care începând de astăzi vor fi şi implementate în Legea bugetului de stat. De aceea, chiar am solicitat de la Ministerul de Finanţe ultimele calcule, deci ceea ce vă prezint sunt informaţii foarte noi şi acestea vor rămâne în vigoare, nu se vor mai modifica. (…) Acestea sunt calculele, făcute aseară târziu, azi dimineaţă au fost transmise Ministerului de Finanţe pentru implementare”, a precizat Gabriela Firea.

Impresarul celor mai importanţi fotbalişti români este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani

 


Pietro Chiodi, impresarul mai multor fotbaliști din echipa națională a României și cel care se ocupă de transferurile echipei lui Gică Hagi, are probleme în Italia.

Impresarul ar fi complicele lui Fali Ramadani, un controversat agent de origine albaneză, care ar fi sustras 7 milioane de euro fiscului italian.

Impresarul mai multor actuali sau foști fotbaliști români și cel ce se ocupă de transferurile echipei lui Gică Hagi este cercetat de procurori, alături de agentul FIFA Fali Ramadani, pentru evaziune fiscală și spălare de bani. La sesizarea Banca d’Italia, Parchetul din Milano a demarat o anchetă asupra controversatului impresar macedonean pentru externalizarea impozitului pe profit, în vederea eludării sistemului fiscal și transferului de bani în străinătate. În total ar fi vorba de 7 milioane de euro, comisioane nedeclarate și sume legate de transferurile lui Miralem Pjanic (de la Juventus la Barca), Federico Chiesa (Fiorentina-Juventus) plus reînnoirea acordului lui Samir Handanovic cu Inter. Fali Ramadani are zeci de jucători și antrenori în portofoliu, între care Leroy Sane, Kalidou Koulibaly, Ante Rebic și antrenorul Maurizio Sarri.

Pietro Chiodi are sub contract mai mulți jucători români, precum Ciprian Tătărușanu, Răzvan Marin, Vlad Chiricheș, Denis Drăguș, Alexandru Cicâldău, Ianis Hagi, Virgil Ghiță, Dragoș Nedelcu, Cristi Manea şi Alex Mitriță. Pietro Chiodi a devenit cunoscut după ce frații Becali au intrat în închisoare în „Dosarul Transferurilor”, când a reuşit să le „fure” mai mulţi fotbalişti! În 2019, Pietro Chiodi a intermediat două mutări importante pentru jucători români: Alex Mitriță de la Universitatea Craiova la New York City, pentru 8,5 milioane de dolari, și Răzvan Marin de la Standard Liege la Ajax, pentru 12,5 milioane de euro!

https://www.romaniatv.net/pietro-chiodi-anchetat-de-procurorii-italieni-impresarul-celor-mai-importanti-fotbalisti-romani-este-acuzat-de-evaziune-fiscala-si-spalare-de-bani_6065673.html


12.13.2021

Avocat : ”S-a cerut ARESTAREA lui Șoșoacă !”, de la cel mai înalt nivel



După ce senatoarea Diana Șoșoacă a acuzat un complot internațional împotriva familiei ei, cunoscutul avocat Mihai Rapcea a lansat un anunț îngrijorător potrivit căruia s-ar fi cerut arestarea senatoarei de la cel mai înalt nivel

Avocatul Mihai Rapcea i-a luat apărarea senatoarei Diana Șoșoacă după ce aceasta a dezvăluit pe pagina sa de facebook că i s-a violat domiciliul de către o echipă de așa ziși jurnaliști italieni și că Poliția i-a făcut dosar tot soțului ei pentru că s-a apărat în propria casă.

Într-o filmare făcută aseară pe youtube, avocatul spune că nu se aștepta ca în 2021 din guvernarea PSD cu PNL să iasă FSN în cea mai agresivă formă.

Rapcea a văzut filmările de la incidentele din casa senatoarei Șoșoacă și a explicat că după ce aceasta a aprut în Parlament cu botnița de câine, imaginea a făcut înconjurul planetei și i-a trezit pe toți că masca e botniță, iar Șoșoacă a devenit vârful de lance al luptei împotriva botniței. De unde și prigoana împotriva senatoarei.

Se vrea reducerea la tăcere a senatoarei ?

”S-a cerut de la cel mai înalt nivel terminarea acestor oameni...., adică scoaterea lor din viața publică, reducerea la tăcere prin orice mijloace”, acuză avocatul.
El relatează că o așa zisă intermediară i-a prezentat senatoarei o echipă de presupuși jurnaliști care ar fi fost de la televiziunea Rai Uno și care spuneau că doresc să îi ia un interviu. Din membrii echipei de filmare însă nici unul nu vorbea în italiană, nu s-au legitimat, iar când Șoșoacă i-a invitat în birou, ei s-au dus să filmeze prin toată casa, mai povestește avocatul.

”Unde ați mai auzit atâta disperare pe Poliția Română să prindă pe cineva pentru o îmbrânceală în propria lui casă dacă nu-l chema Șoșoacă”, a întrebat avocatul, amintind de un caz în care oamenii au fost bătuți de de mafioții locali din Tulcea ziua în amiaza mare și nici până în ziua de astăzi bătăușii nu au fost arestați, deși există filmări.

Șoșoacă a cerut audierea lui Arafat

Rapcea spune că Șoșoacă a cerut audierea lui Arafat și de aceea lupta se duce acum la baionetă, pe direct, pe viață și pe moarte.

”M-aș bucura dacă toată justiția română ar face anchete în week-end... România este stat mafiot, dacă în România trebuie pus pumnul în gură unui senator român care are imunitate, îl atacă prin familie”, a dezvăluit avocatul.

El a spus că aici e mișcarea lui Arafat și a serviciilor secrete care au vândut Romania ordinii mondiale.

”Nu ne e frică de voi, vom fi lângă Diana și va veni vremea când veți răspunde! Transformați această familie într-o familie de eroi”, atrage atenția avocatul.

El consideră că polițiștii au primit ordin sa rețină, să facă demonstrație de forță, să bage spaima în oameni, să își arate mușchii.

”Asta nu e democrație, este stat polițienesc, tâlhăresc, stat mafiot”, mai spune avocatul Mihai Rapcea în înregistrare, vizibil afectat de atacul la adresa familiei Șoșoacă.

Polițiști veniți să îl aresteze pe soțul senatoarei

Diana Șoșoacă a povestit aseară că femeia care îi face curățenie a sunat-o duminică să îi spună că la ora 6 fără 10 minute au venit șase polițiști cu mandat să îl rețină pe soțul ei pentru că a apărat-o de ultraj, la câteva ore după ce Șoșoacă a anunțat procuroarea de caz că amândoi vor veni luni să dea declarații.

”Băi băieți, voi o să plătiți legal cu vârf și îndesat”, a adăugat Șoșoacă, supărată la culme de comportamentul oamenilor legii.

”Suntem supuși unor presiuni inimaginabile, mâine, din toate informațiile pe care le am, Silvestru Șoșoacă va fi reținut la comandă politică și cu solicitare internațională de la Ursula von der Leyen doar pentru că mi-am permis să spun adevărul, pentru că luptăm împotriva vaccinării obligatorii”, a lansat Șoșoacă acuzații dure la adresa autorităților române și europene.

Ea a mai spus în aceeași filmare că ea și soțul ei sunt supuși unui atac inimaginabil din partea ”sistemului comunist și de fapt neofascist român” și că este posibil să li se întâmple orice.

”Suntem supuși linșajului”

”Vă anunț ca să știți că suntem supuși linșajului. Cea mai cumplită imagine a fost cea cu botnița din Parlamentul României care a făcut înconjurul lumii și a pus pe jar oculta mondială. Acea botniță reprezintă simbolul anulării dreptului de exprimare și opinie”, a mai declarat senatoarea care a arătat că presa italiană a fost foarte deranjată de imagine.

Senatoarea a promis că până când nu va închide ochii pentru totdeauna nu va tăcea, ci va spune absolut tot. Ea a pus atacul din acest week-end pe seama faptului că în urmă cu trei zile a fost invitată la congresul mondial dedicat Covid 19 și organizat în Brazilia, în calitate de senator și secretar general al Organizației Mondiale pentru Viață. Dar ceea ce i-a uimit pe toți a fost faptul că nu s-a putut face legătura la acel congres virtual, iar Șoșoacă nu a putut să vorbească la Maratonul organizat de această oganizație.

Șoșoacă, simbol la nivel internațional

”Șoșoacă este un simbol la nivel internațional pentru libertatea de exprimare și opinie. Din acest moment orice mi se întâmplă să știți că s-a dat comandă politică să fim anihilați”, a mai spus senatoarea.
Ea și-a exprimat speranța că autoritățile nu vor da curs ”dictaturii neofasciste să îi facă dosar de ultraj soțului meu”, când singurii care au făcut ultraj au fost, potrivit declarațiilor ei, jurnaliștii italieni.
”Trăim într-un sistem totalitar... Am patru geamantane cu dovezi despre crimele din România din spitale și sunt făcute copii care să fie trimise la Tribunalul de la Haga”, a oferit Șoșoacă, la final, un alt posibil motiv al atacului la care a fost supusă.


DIANA ȘOȘOACĂ, acuză un complot internațional împotriva familiei ei

 


Senatoarea Diana Șoșoacă a arătat pe pagina sa de facebook că i s-a violat domiciliul de către o echipă de așa ziși jurnaliști italieni și că Poliția i-a făcut dosar tot soțului ei pentru că s-a apărat în propria casă

Situație incredibilă descrisă de senatoarea Diana Șoșoacă. Aceasta a relatat pe pagina sa de Facebook că o echipă de așa ziși jurnaliști din Italia a fost acceptată pentru un interviu în casa ei, moment în care aceștia au început să filmeze unde nu li s-a permis și să îi umble prin casă, iar polițiști veniți prin sesizare la 112 ca să îi dea afară pe cei care deveniseră intruși nu au luat nici o măsură, ci i-au întocmit un dosar tot soțului senatoarei, Silvestru Șoșoacă, pe motiv de ultraj.

Șoșoacă acuză o așa numita jurnalistă din Italia că i-a atacat și jignit pe polițiști și că a comis acte de ultraj, și atrage atenția că i s-a făcut un dosar soțului ei pentru că a dat-o afară pe italianca respectivă din locuința lor proprie.

Senatoarea spune că este vorba de fapt de o prigonire împotriva familiei Șoșoacă, ceea ce, explică ea, este de fapt un atac împotriva ei din cauza activităților ei politice.

”Vreți să mă intimidați pe mine? Vai de mama voastră cât o să plătiți legal pentru că încălcați legea. Nu vă permit să vă bateți joc nici de mine, nici de soțul meu, nici de familia mea”, a avertizat senatoarea.

Polițiștii au venit să îl aresteze pe soțul senatoarei

Șoșoacă mai spune că femeia care îi face curățenie a sunat-o duminică să îi spună că la ora 6 fără 10 minute au venit șase polițiști cu mandat să îl rețină pe soțul ei pentru că a apărat-o de ultraj, la câteva ore după ce Șoșoacă a anunțat procuroarea de caz că amândoi vor veni luni să dea declarații.

”Băi băieți, voi o să plătiți legal cu vârf și îndesat”, a adăugat Șoșoacă, supărată la culme de comportamentul oamenilor legii.

”Suntem supuși unor presiuni inimaginabile, mâine, din toate informațiile pe care le am, Silvestru Șoșoacă va fi reținut la comandă politică și cu solicitare internațională de la Ursula von der Leyen doar pentru că mi-am permis să spun adevărul, pentru că luptăm împotriva vaccinării obligatorii”, a lansat Șoșoacă acuzații dure la adresa autorităților române și europene.

Ea a mai spus în aceeași filmare că ea și soțul ei sunt supuși unui atac inimaginabil din partea ”sistemului comunist și de fapt neofascist român” și că este posibil să li se întâmple orice.

”Suntem supuși linșajului”

”Vă anunț ca să știți că suntem supuși linșajului. Cea mai cumplită imagine a fost cea cu botnița din Parlamentul României care a făcut înconjurul lumii și a pus pe jar oculta mondială. Acea botniță reprezintă simbolul anulării dreptului de exprimare și opinie”, a mai declarat senatoarea care a arătat că presa italiană a fost foarte deranjată de imagine.

Senatoarea a promis că până când nu va închide ochii pentru totdeauna nu va tăcea, ci va spune absolut tot. Ea a pus atacul din acest week-end pe seama faptului că în urmă cu trei zile a fost invitată la congresul mondial dedicat Covid 19 și organizat în Brazilia, în calitate de senator și secretar general al Organizației Mondiale pentru Viață. Dar ceea ce i-a uimit pe toți a fost faptul că nu s-a putut face legătura la acel congres virtual, iar Șoșoacă nu a putut să vorbească la Maratonul organizat de această organizație.

Șoșoacă, simbol la nivel internațional

”Șoșoacă este un simbol la nivel internațional pentru libertatea de exprimare și opinie. Din acest moment orice mi se întâmplă să știți că s-a dat comandă politică să fim anihilați”, a mai spus senatoarea.

Ea și-a exprimat speranța că autoritățile nu vor da curs ”dictaturii neofasciste să îi facă dosar de ultraj soțului meu”, când singurii care au făcut ultraj au fost, potrivit declarațiilor ei, jurnaliștii italieni.

”Trăim într-un sistem totalitar... Am patru geamantane cu dovezi despre crimele din România din spitale și sunt făcute copii care să fie trimise la Tribunalul de la Haga”, a oferit Șoșoacă, la final, un alt posibil motiv al atacului la care a fost supusă.

https://ro.sputnik.md/20211212/socant-sosoaca-acuza-un-complot-international-impotriva-familiei-ei-47178091.html?fbclid=IwAR0eHt0sV9KZPeLf8fy9CCLvETa4VdjFM_gkigXXIuirUXJDPBj4Ba5J89E

12.12.2021

Prognoza METEO 13 - 19 decembrie 2021

 


Vremea se va răci semnificativ şi va fi în general închisă. Pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare în est și parțial în centru și mai ales ploi în sud.

Prognoză meteo 13 decembrie 2021. La noapte, cerul va fi mai mult noros, iar temporar se vor semnala precipitații, local predominant sub formă de ploaie în est și doar ploi în sud-est și pe arii restrânse mixte în restul teritoriului. Izolat vor fi condiții de polei.

La munte, mai ales la altitudini de peste 1700 m va continua să ningă și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 și 9 grade. 

În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros și trecător, cu probabilitate mai mare în a doua parte a nopții, va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 4…5 grade.

În ţară, vremea se va răci, semnificativ în regiunile sud-estice și centrale. Cerul va fi noros, iar temporar se vor semnala precipitații slabe pe arii restrânse, mai ales sub formă de ploaie în sud și sud-est și predominant ninsori în rest.

La munte va ninge. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei și cu totul izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 11 grade, iar cele minime între -4 și 6 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, vremea se va răci și va fi închisă. Temporar va ploua slab, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de 2…4 grade.

Prognoză meteo 14 decembrie 2021

În ţară, vremea va fi în general închisă, iar pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare în est și parțial în centru și mai ales ploi în sud. La munte va ninge. Izolat se mențin condițiile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile estice și sud-estice, cu viteze mai mari pe litoral.

Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 7 grade, iar cele minime în general între -4 și 2 grade. Noaptea, pe alocuri se va forma ceaţă.

În Bucureşti, vremea se va menține închisă și temporar va mai ploua slab în primele ore ale intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de 1…2 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.

Prognoză meteo 15 decembrie 2021

În ţară, în regiunile extracarpatice vor fi înnorări, mai persistente în sud-est, unde aria precipitațiilor va fi în extindere, cu o probabilitate mai mare pe parcursul nopții, în timp ce în restul țării cerul va fi temporar noros și doar pe arii restrânse în centru se vor semnala precipitații.

În zona montană va ninge, iar în restul teritoriului la început vor fi ploi și lapoviță, apoi mai ales ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, în est, sud-est și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 8 grade, iar cele minime între -7 și 1 grad. Dimineața și noaptea pe alocuri se va forma ceață.

În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros, iar trecător se vor semnala precipitații slabe, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 3…5 grade, iar cea minimă de -1…1 grad. În primele ore din interval și spre sfârșitul acestuia vor fi condiții de ceață.

Prognoză meteo 16 decembrie 2021

În ţară, vremea va fi în general închisă și temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea se vor semnala la începutul zilei în sud-est și nord, apoi se vor extinde treptat și vor fi mixte în zonele joase de relief și ninsori la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în est și în zona de munte.

Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 7 grade, iar cele minime între -3 și 3 grade. Dimineața și noaptea pe alocuri se va forma ceață.

În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros și temporar se vor semnala precipitații slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3…5 grade, iar cea minimă de -1…1 grad. Mai ales la începutul intervalului vor fi condiții de ceață.

Prognoză meteo 17, 18, 19 decembrie 2021

Valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Vor fi condiții pentru precipitații mai ales în prima jumătate a intervalului.

O nouă tranşă de teste rapide pentru elevi ajunge în România. Când reîncepe testarea în şcoli

 


O nouă tranşă de teste rapide pentru elevi ajunge în România. Este vorba despre două milioane de dispozitive medicale. Acestea vor ajunge luni la inspectoratele şcolare din ţară, urmând să fie distribuite şcolilor.

În urma discuţiilor purtate în ultimele zile de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu reprezentanţii societăţilor comerciale care urmau să livreze teste de salivă, conform calendarului de livrare stipulat în contracte, în cursul acestei nopţi 2 milioane de astfel de dispozitive medicale vor intra în stocurile IGSU, transmite DSU.

Societatea comercială care va aduce aceste teste avea termenul de livrare în data de 20 decembrie 2021.

„Camioanele IGSU sunt pregătite pentru a recepţiona cantitatea de teste menţionată mai sus, urmând ca mâine, 13 decembrie 2021 aceasta să ajungă la inspectoratele şcolare din ţară, conform caietului de distribuţie elaborat de Ministerul Educaţiei”, arată sursa citată.

Secretarul de stat al Ministerului Educaţiei anunţă că, având în vedere traseul acestora: ISJ->unitate școlară->diriginți/învățători->beneficiari, este foarte puțin probabilă testarea elevilor în cursul zilei de luni.

„Lotul de două milioane de teste va ajunge în ISJ-uri în această seară sau mâine. Având în vedere traseul acestora: ISJ->unitate școlară->diriginți/învățători->beneficiari, este foarte puțin probabilă testarea în cursul zilei de mâine.

Anumite județe au distribuit deja testele rămase în stoc din loturile anterioare pentru a acoperi testarea de luni a unor categorii/niveluri de învățământ (de exemplu Bucureștiul a distribuit în grădinițe).

În funcție de ziua în care testele ajung în școli, vom putea decide utilizare lor eventual in ziua x+1”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion.

Reamintim că Ministerul Educaţiei ceruse DSU de săptămâna trecută graficul livrărilor de teste de salivă pentru şcoli, în condiţiile în care testele rămase erau insuficiente chiar şi pentru administrarea de luni. Şeful DSU, Raed Arafat, reclama că unii furnizori nu au respectat contractele.

12.11.2021

Vladimir Putin : ”Guvernul rus era plin de ofițeri CIA”

 


În anii ‘90 și începutul anilor 2000, guvernul rus era plin de ofiţeri CIA, iar aceștia au trebuit în cele din urmă „înlăturaţi” și trimiși înapoi în SUA, a spus președintele rus Vladimir Putin.

Vorbind în cadrul unei reuniuni a Consiliului pentru Societatea Civilă și Drepturile Omului, Putin a folosit exemplul referitor la americanii din cadrul guvernului rus pentru a ilustra modul în care state străine încearcă să se amestece în afacerile interne ale țării.

„La începutul anilor 2000, îi înlăturasem deja pe toţi, dar la mijlocul anilor ‘90, după cum s-a dovedit mai târziu, aveam cadre ale Agenției Centrale de Informații din SUA care erau consilieri și chiar angajați oficiali ai guvernului rus”, a explicat Putin, citat de RT.

„Au fost ulterior urmăriți în justiţie în Statele Unite pentru încălcarea legii SUA și pentru că au participat la privatizare în timp ce erau angajați ai CIA lucrând pentru noi”, a adăugat președintele.

Potrivit lui Putin, unii specialiști americani lucrau la instalațiile de arme nucleare rusești și chiar stăteau la un birou cu steagul SUA.

„Locuiau şi lucrau acolo. Nu aveau nevoie de instrumente atât de subtile de interferență în viața noastră politică pentru că oricum controlau totul”, a spus Putin.

Nu este prima dată când Putin acuză America de amestec în afacerile interne ale Rusiei, mai ales imediat după căderea Uniunii Sovietice și privatizarea activelor deținute de guvern. În 2013, președintele a afirmat că ofițeri CIA au lucrat în anturajul lui Anatoli Chubais, viceprim-ministrul care a supravegheat procesul de privatizare.

La începutul acestui an, Ruslan Khasbulatov, fostul președinte al parlamentului rus, a susținut că primul președinte rus, Boris Elțin, a fost înconjurat de „sute” de agenți CIA care i-au spus ce să facă pe tot parcursul mandatului său. Khasbulatov a susținut chiar că Elțin trimitea în SUA oficiali din domeniul securităţii și șefi de departamente pentru ca americanii să-i poată „examina” și „să trimită concluzii”.

https://ro.sputnik.md/20211211/putin-guvernul-rus-era-plin-de-ofiteri-cia-47149680.html

Ungaria încalecă UE : legile naționale sunt peste cele europene

 


Ungaria își poate aplica propriile legi în „zonele gri” jurisdicționale în care normele UE nu au eficacitate completă, a decis instanța supremă a țării.

Vineri, Curtea Constituțională a Ungariei și-a pronunțat verdictul asupra unei moțiuni legale prezentate de guvernul prim-ministrului Viktor Orban la începutul acestui an.

Moțiunea contesta o hotărâre a Curții UE emisă anul trecut, care constata că politicile Ungariei cu privire la refugiații ilegali încalcă legile blocului.

Refuzând să efectueze o „analiză mai amplă privind primatul dreptului UE” sau o revizuire specifică a hotărârii instanței UE, instanța ungară a decis că Ungaria are dreptul constituțional „inalienabil” la suveranitate și autodeterminare. În această privinţa, judecătorii au hotărât că Ungariei i se permite să-și aplice propriile legi în domenii în care normele UE au „eficacitate incompletă”.

Vorbind la radioul public înainte de publicarea deciziei, Orban a spus că un verdict favorabil ar „însemna că un gard legal puternic va fi ridicat alături de cel fizic” și s-a angajat să determine UE să-și reformeze politicile privind imigraţia.

„Realitatea privind imigrația nu este la Bruxelles, ci la granița cu Ungaria, la granița poloneză și în porturile Italiei. Trebuie să rezolvăm problemele care au apărut și să schimbăm regulile”, a declarat Orban, citat de RT.

În decembrie anul trecut, Curtea Europeană de Justiție a decis că Ungaria nu poate reține pe termen nelimitat refugiații ilegali în zonele de tranzit de la granița sa cu Serbia sau să îi expulzeze fără audieri. Instanța a mai decis că cei care solicită azil au dreptul la revizuire judiciară a cererilor lor.

Totuşi, ministrul ungar al Justiției, Judit Varga, a precizat, în contestația legală din partea guvernului, că forțarea acestuia să organizeze audieri pentru solicitanţii de azil creează posibilitatea ca refugiații să devină „de facto parte a populației țării”. Moțiunea menţionează că acest lucru ar încălca dreptul constituțional al Ungariei de a decide cui permite intrarea în țară.

În timpul unei vizite la Budapesta luna trecută, comisarul european pentru justiție Didier Reynders a descris moțiunea ca fiind „inacceptabilă”.

Decizia instanței ungare vine după o hotărâre luată în Polonia, la începutul acestui an, care a contestat primatul dreptului UE privind incompatibilitățile cu Constituția poloneză. Ambele decizii ar putea declanșa o criză de natură juridică în blocul din care fac parte 27 de state.

https://ro.sputnik.md/20211210/ungaria-incaleca-ue-legile-nationale-sunt-peste-cele-europene-47131990.html

Ludovic Orban : „Ruşine, PSD !”

 


Orban: PSD a promis în programul electoral din 2020 că în 2022 va aduce punctul de pensie la 2.010 lei, dar din păcate va fi doar 1.586 de lei, mai puţin cu 424 de lei în fiecare lună.

Fostul lider liberal Ludovic Orban afirmă, într-o postare pe Facebook, că vârstnicii au ajuns să voteze într-o pondere atât de mare cu PSD pentru că au crezut minciunile PSD” despre creşterile fantasmagorice de pensii”, el susţinând că PSD a promis în programul electoral din 2020 că în 2022 va aduce punctul de pensie la 2.010 lei, dar din păcate va fi doar 1.586 de lei, mai puţin cu 424 de lei în fiecare lună.”PSD a fost readus la putere de Iohannis şi nu mai are scuza că este în opoziţie”, subliniază el.

”Minciunile PSD au picioare scurte. Aproape jumătate dintre alegătorii PSD provin din rândul pensionarilor. De ce au ajuns părinţii şi bunicii noştri să voteze într-o pondere atât de mare cu PSD ? Pentru că au crezut minciunile sistematice ale PSD despre creşterile fantasmagorice de pensii pe care le-au promis cu cinism de-a lungul timpului”, îşi începe Orban postarea pe Facebook.

El afirmă că a venit şi momentul adevărului. ”PSD a fost readus la putere de Iohannis şi nu mai are scuza că este în opoziţie”.

”Este timpul ca cei în vârstă să realizeze că vânzătorii de iluzii i-au minţit cu neruşinare doar pentru a le obţine în mod fraudulos voturile. În campania electorală, PSD a promis că va aduce punctul de pensie în 2024 la valoarea de 2.340 de lei. Conform programului lor electoral din 2020, pentru anul 2022 au promis că vor aduce punctul de pensie la 2.010 lei. Repet, fix 2.010 lei. Când colo, ce să vezi ? Cât credeţi că va fi punctul de pensie în 2022? Din păcate, doar 1.586 de lei. CU 424 DE LEI MAI PUŢIN. ÎN FIECARE LUNĂ! RUŞINE PSD !!!”, conchide fostul lider liberal.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, joi, că a semnat şi trimis în circuitul de avizare două OUG – una vizează majorarea alocaţiilor, iar cea de-a doua majorarea punctului de pensie şi a pensiei minime.

”Am semnat două OUG extrem de importante. Prima am semnat-o cu doamna ministru Gabriela Firea şi se referă la majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, aşa cum a fost prevăzut şi asumat în Programul de guvernare, ordonanţă care a plecat de la Ministerul Muncii către ministerele avizatoare şi, atunci când va primi avizul, va fi promovată în şedinţa de Guvern”, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, Marius Budăi.  Ministrul Muncii a precizat că cea de-a doua OUG semnată vizează pensiile.

”Pensia minimă se va majora de la 800 de lei la 1.000 de lei, iar valoarea punctului de pensie va fi majorată la valoarea de 1.586 de lei”, a mai afirmat ministrul Muncii.

Sorin Grindeanu : ”Directorul Aeroportului Timişoara şi-a adunat lucrurile, printre care şi o puşcă, şi a plecat”

 


În urmă cu două săptămâni, Sorin Grindeanu a avut o discuţie cu directorul Aeroportului Timişoara, Dorel Grădinaru în care i-a solicitat o autoevaluare.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Dorel Grădinaru, şi-a adunat lucrurile, printre care şi o puşcă, şi a plecat, el nefiind timişorean, aceasta după ce în urmă cu două săptămâni, Grindeanu i-a solicitat o autoevaluare. Adunarea acţionarilor aeroportului va avea loc în data de 5 ianuarie şi atunci se va lua o decizie privind conducerea acestei instituţii.

Sorin Grindeanu a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că nu a primit o autoevaluare din partea directorului Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara, după ce i-a solicitat acest lucru în urmă cu două săptămâni.

”Directorul Aeroportului din Timioara înţeleg că şi-a adunat lucrurile, printre care şi o puşcă. Nu e timişorean şi avea diverse lucruri pe aici. Ca să transporţi o puşcă pe calea aerului e nevoie de autorizaţie”, a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a adăugat că în data de 5 ianuarie va avea loc Adunarea Acţionarilor aeroportului.

”Înţeleg că în data de 5 ianuarie va fi o adunare a acţionarilor în care se va lua o decizie în privinţa conducerii Aeroportului Timişoara”, a adăugat Grindeanu.

În urmă cu două săptămâni, Sorin Grindeanu a avut o discuţie cu directorul Aeroportului Timişoara, Dorel Grădinaru în care i-a solicitat o autoevaluare, după ce 46 de angajaţi ai aeroportului au plecat din instituţie şi în locul lor au fost angajate 64 de persoane.

„Am avut o discuţie cu domnul director al Aeroportului apropo de modul în care e gestionată activitatea acolo, de nemulţumirile pe care le am, şi nu sunt puţine, şi de cum vede dumnealui activitatea sa în perioada următoare. O autoevaluare i-am cerut. O aştept. Are maximum o săptămână. Sunt multe de reproşat. De la chestiuni simple, chiar vorbeam şi cu domnul prefect mai devreme şi cu colegii mei. Când vin cu avionul de la Bucureşti, de obicei îl folosesc cel de seară, vă dau chestiuni simple, care îţi arată de când intri într-un aeroport dacă există preocupare sau nu. E câte o singură lampă în tavan deschisă, linoleumurile toate arată de parcă a trecut Al Doilea Război Mondial pe acolo – chestiuni simple. Chestiunile mai grele: nu am înţeles de ce, în perioadă de pandemie, care a afectat traficul aerian nu doar la Timişoara, ci peste tot, cheltuielile de personal au crescut. Au plecat 46 de oameni din aeroport şi au venit 64 având în vedere că cifra de afaceri a aeroportului a scăzut cu 30%. Sunt semne de întrebare”, a declarat Sorin Grindeanu în urmă cu două săptămâni.

Mii de români care LOCUIESC la BLOC vor PLĂTI mai PUȚIN la ÎNTREȚINERE

    


Mii de români care stau la bloc vor plăti mai puţin la întreţinere, după ce Senatul a adoptat proiectul de lege potrivit căruia copii mai mici de trei ani sunt exceptaţi de la plată.

Senatul a adoptat pe 12 aprilie o propunerea pentru modificarea Legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Potrivit acesteia,  copiii mai mici de trei ani vor fi exceptați de la plata întreținerii, scrie Agerpres.

Proiectul prevede ca cei care au mai puţin de trei ani să fie exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane.

”Plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult.

Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii”, a spus Florin Roman, iniţiatorul propunerii legislative.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 134 voturi pentru şi un vot împotrivă. Acesta va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Măsura propusă a mai fost aplicată în trecut. Mai exact, posibilitatea de a scuti părinții copiilor cu vârsta de sub trei ani de la plata întreținerii blocului s-a aplicat între 2017 și 2018, anul în care a apărut actuala legislație a asociațiilor.

Ce spunea vechea legea a asociaţiei de proprietari – Legea 196/2018

Art. 75. – Jurisprudență

(1) Cheltuielile asociației de proprietari sunt cheltuieli legate de exploatarea, repararea sau întreținerea proprietății comune și cheltuielile pentru asigurarea serviciilor de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale.

(2) Cheltuielile asociațiilor de proprietari, în funcție de modul de calcul și de criteriile de repartizare pe proprietăți individuale, sunt următoarele:

a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale;

b) cheltuieli pe consumuri individuale;

c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale;

d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari;

e) cheltuieli pe consumatori tehnici;

f) cheltuieli de altă natură.

(3) Asociația de proprietari are obligația de a respecta prevederile legale privind modul de repartizare a cheltuielilor comune, în caz contrar hotărârile luate de adunarea generală a proprietarilor cu încălcarea acestor dispoziții sunt nule de drept.

(4) Niciun proprietar din condominiu nu este exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), în baza hotărârii adunării generale, pot fi exceptate de la plata cheltuielilor aferente consumului de energie electrică pentru funcționarea ascensorului/ascensoarelor persoanele care locuiesc în apartamente situate la subsol, demisol, parter, mezanin, precum și la etajul 1 din clădirile fără mezanin.

Art. 76.

Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (5) coroborate cu prevederile art. 75 alin. (2).

Art. 77.

(1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalități pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalitățile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile de la termenul scadent pentru plată, fără ca suma penalităților să poată depăși suma la care s-au aplicat.

(2) Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 30 de zile calendaristice de la data afișării.

(3) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere, prevăzute la alin. (1), se includ în fondul de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza cu prioritate pentru plata penalităților impuse asociației de proprietari de către terți, precum și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune, reabilitarea termică sau consolidarea condominiului. Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere nu pot fi utilizate și în alte scopuri.