ACASĂ
Etichete
2.18.2021
''Se pregătește o tentativă josnică prin care să se impună creșterea mascată a vârstei de pensionare până la 70 de ani''
Senatorul PSD Gabriela Firea susține că ''se pregătește o tentativă josnică prin care să se impună creșterea mascată a vârstei de pensionare până la 70 de ani''.
Gabriela Firea a comentat pe Facebook proiectul Guvernului privind obligarea cetățenilor să opteze între pensie și salariul de la stat.
''Râdem, glumim, dar e cât se poate de grav ce se întâmplā ! Se pregătește o tentativă josnică prin care să se impună creșterea mascată a vârstei de pensionare până la 70 de ani. O persoană care va fi OBLIGATĂ să opteze între pensie și salariul de la stat este, de fapt, obligată fie să renunțe la dreptul constituțional de a munci pentru a-și primi pensia, fie să se pensioneze mai târziu decât prevede legea, renunțând la dreptul său patrimonial. Asta pune la cale guvernul austeritātii !!
Este o manipulare incalificabilă afirmația că un pensionar angajat la stat ar primi două venituri de la stat !
Pensia nu este un venit de la stat !
Statul doar restituie un drept deja câștigat prin contribuțiile plătite până la vârsta de 65 de ani.
Acest drept patrimonial e garantat de Constituție și nu poate fi condiționat în niciun fel.
Un pensionar din sistemul de contributivitate, care s-a pensionat la termen, este la fel de îndreptățit să își primească pensia pentru care a contribuit, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat sau dacă nu lucrează deloc.
Există doar două situații pentru care cumulul pensiei cu salariul nu poate fi permis:
1) în cazul pensionării anticipate (ceea ce indică incapacitatea de a mai munci din partea persoanei respective, deci nu s-ar putea justifica reangajarea nici la stat, nici la privat) sau
2) în cazul celor plătiți cu pensii speciale (care nu au contribuit pentru banii primiți drept pensie specială).
Efectele cele mai dure ale unei astfel de măsuri ar fi în primul rând un deficit uriaș de personal în rândul profesorilor și medicilor din mediul rural, dar și din mediul academic, pentru că mulți dintre aceștia sunt peste vârsta de pensionare.
Apoi, ar fi o scădere semnificativă a competenței în administrația publică prin plecarea unor experți cu multă experiență care probabil vor renunța la locul de muncă pentru a-și primi pensia la care au dreptul.
În concluzie, efecte negative pentru toatā lumea !'', a scris Gabriela Firea, miercuri, pe pagina sa de Facebook. https://www.facebook.com/gabifirea
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/gabriela-firea-pensii-crestere-mascata-pensionare-593917.html
Ioan Niculae a fost condamnat la 5 ani de închisoare
Decizie în cazul omului de afaceri Ioan Niculae. Acesta a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Decizia dată de magistrații Curți de Apel este definitivă. În plus, instanța i-a interzis lui Ioan Niculae și dreptul de a fi acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
"Decizia a fost dată în urmă cu doar câteva minute astfel că se aștepta pronunțarea de mai bine de trei săptămâni. Curtea de Apel va emite mandatul de executare care va ajunge la Poliție de unde se va pune în executare. Din informațiile pe care le avem, Ioan Nicula ar fi în țară, drept urmare cel mai probabil polițiștii se vor duce la el acasă, asta în cazul în care nu va decide el să se predea", a spus Ana Bujor, senior editor Antena 3.
Procurorul DNA ceruse la sfârșitul lunii ianuarie o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege pentru acuzațiile de instigare la evaziune fiscală și la spălarea banilor, adică o pedeapsă ce putea ajunge până la 12 ani, raportată la Codul Penal anterior.
Patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, a fost condamnat în 2018 în acest dosar de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare. În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al CJ Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă.
Procurorii au susținut, în rechizitoriul întocmit, că în perioada august 2008 – martie 2009, între S.C. Interagro S.A. și SC Libarom Agri SRL, societate specializată în producție agricolă și tranzacții cu produse agricole, s-a încheiat și derulat un contract fictiv având ca obiect prestarea unor servicii de publicitate.
În baza acestui contract, ar fi fost înregistrate în contabilitatea firmei Interagro SA, operațiuni nereale în baza cărora s-au eludat plățile taxelor și impozitelor către bugetul de stat.
Obiectul contractului a constat în realizarea de materiale promoționale (brelocuri, post-it-uri și standuri) pentru S.C. Interagro S.A.
„Concret, în urma încheierii și derulării contractului respectiv, ca urmare a deciziei inculpatului Ioan Niculae, au fost înregistrate în evidența contabilă cheltuieli deductibile în sumă totală de 36.245.000 lei. În aceeași perioadă, tot inculpatul Ioan Niculae a fost cel care a decis și coordonat realizarea unui circuit de spălare a banilor, prin intermediul unor operațiuni fictive, prin firmele față de care s-a dispus trimiterea în judecată ca persoane juridice”, au mai susținut procurorii, potrivit g4media.ro.
Circuitul financiar de spălare a banilor proveniți din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, inițiat și coordonat de Ioan Niculae ar fi avut ca urmare prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 11.438.169 lei, reprezentând TVA în sumă de 6.886.550 lei și impozit pe profit în sumă de 4.551.619 lei.
De asemenea, în perioada ianuarie – martie 2009, patronul grupului S.C. Interagro S.A., Ioan Niculae, ar fi inițiat și desfășurat activități de corupere, prin intermediul inculpatului Gheorghe Bunea Stancu, a suspectului Said Baaklini și a unei alte persoane, a unor funcționari publici și înalți demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilități fiscale privind subvenționarea achiziției de îngrășăminte chimice.
Acest lucru ar fi adus un beneficiu direct firmei Interagro de circa 600.000.000 euro, reprezentat de vânzarea îngrășămintelor chimice din stocurile existente sau ce urmau a fi produse.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/ioan-niculae-a-fost-condamnat-la-5-ani-de-inchisoare-593920.html
De ceva vreme, presa și politicienii cu creierul mic și gura mare fac tărăboi pe seama pensiei parlamentarilor
Lătrăul de Ludovic Orban a ridicat vocea ca să se sperie copiii și să dea fuga țăranii de la sapă (de la zăpadă) și muncitorii de la șantier să vadă cît de breaz, de drept și de cinstit este dînsul putoarea-putorilor, șomerul șomerilor și figurantul figuranților. Minte de rupe! Anularea pensiilor parlamentarilor este corectă pentru că valoarea acestora era umflată. Dar, o recompensă pentru mandatul în Parlament, așa cum și pentru primari, tot se impune. Altfel, toate funcțiile ar avea doar rostul de a strînge bani. Ideea că se renunță la pensiile speciale ale parlamentarilor ar trebui să fie parte din anularea tutor pensiilor speciale și de integrare a lor într-un mecanism riguros și corelat cu mărimea salariului și contribuția avută. Faptul că se feresc de pensiile procurorilor și ale serviciilor secrete ne arată cît de tare se folosesc de aceștia, cît se tem de ei și cît de dominat și de terorizat este statul român de aceste două categorii.
„Modul de adresare, de a vorbi cu oamenii care solicită ajutor la 112 nu poate să fie în acest hal”
Operatorul de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj, cercetat după ce a certat doi părinți care au sunat la 112 cerând ajutor pentru copilul lor, și-a dat joi demisia.
„Doamna și-a dat demisia, începând cu data de azi. Este un act unilateral”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Horia Simu, directorul SAJ Cluj. Acesta a precizat că femeia era operator radio la Serviciul de Ambulanță.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat marți declanșarea unei anchete în cazul operatorului Serviciului de Ambulanță Cluj care a certat doi părinți care au cerut ajutor la 112 pentru copilul lor. Șeful DSU, Raed Arafat, a spus că modul de exprimare al operatorului este inacceptabil.
„Este inacceptabil. Modul de adresare, de a vorbi cu oamenii care solicită ajutor nu poate să fie în acest hal. Deci, în primul rând, tu ca personal medical chiar dacă consideri că nu e urgență reală, pentru părinții respectivi faptul că văd că copilul lor are sânge în urină este ceva care îi sperie. Probabil că este o infecție urinară. Dar, totuși, pentru acești părinți este un lucru care atrage atenția și părinții vor un răspuns”, a declarat Raed Arafat, la Digi 24.
Incidentul s-a produs în luna noiembrie, anul trecut, dar cazul a ajuns în atenția autorităților după ce tatăl copilului a publicat înregistrarea discuției telefonice. Conform înregistrării, operatorul telefonic are o atitudine arogantă și le răspunde părinților care anunțau că bebelușul lor urinează sânge că nu este o urgență și că trebuie să meargă la medicul de familie. După mai multe apeluri, copilul a fost luat de o ambulanță, iar acum este în afara oricărui pericol.
sursa:https://www.cotidianul.ro/demisie-dupa-cazul-revoltator-de-la-112/
Ultimatum pentru România de la Comisia Europeană. În cazul în care un stat membru nu se conformează deciziilor instituţiilor UE, riscă să fie sancţionat
Comisia Europeană a cerut, joi, României, să aplice în cel mult două luni reglementările privind reducerea emisiilor poluante în sectorul industrial, anunţă Executivul Uniunii Europene.
„Comisia Europeană cere României să alinieze legislaţia naţională la Directiva UE privind emisiile industriale (Directiva 2010/75). Activităţile industriale au un impact semnificativ asupra mediului. Directiva privind emisiile industriale are scopul de a preveni şi a reduce emisiile industriale dăunătoare în spaţiul Uniunii Europene, prin promovarea utilizării tehnicilor care diminuează emisiile poluante şi care sunt eficiente din punct de vedere energetic şi al resurselor”, anunţă Comisia Europeană, conform unui comunicat postat pe site-ul instituţiei accesat de MEDIAFAX.
„Implementarea totală a standardelor privind calitatea aerului prevăzute în legislaţia UE este esenţială pentru protejarea în mod eficient a sănătăţii oamenilor şi a mediului înconjurător”, precizează Comisia Europeană.
„Sistemul legal din România nu garantează implementarea obiectivelor centrale ale Directivei, în special faptul că instalaţiile trebuie să primească permisiune de funcţionare doar dacă au autorizaţii. Pe de o parte, sistemul legislativ român, în stadiul actual, prevede doar sancţiuni foarte reduse şi inadecvate, care nu asigură eficienţă, proporţionalitate şi descurajare, aşa cum stipulează Directiva. Pe de altă parte, autorităţile române nu implementează actuala legislaţie într-un mod coerent la nivel administrativ (spre exemplu, să suspende funcţionarea instalaţiilor care nu au autorizaţii), în timp ce sistemul judiciar român nu aplică sancţiuni, blocând orice eficienţă şi descurajare”, subliniază Comisia Europeană.
„Prin urmare, Comisia Europeană trimite o scrisoare formală de notificare României, care acum are la dispoziţie două luni pentru abordarea lipsurilor sesizate de Comisie. În caz contrar, Comisia Europeană ar putea decide să trimită o opinie argumentată”, atrage atenţia Executivul Uniunii Europene.
Scrisoarea formală de notificare şi opinia argumentată pot fi urmate de sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În cazul în care un stat membru nu se conformează deciziilor instituţiilor UE, riscă să fie sancţionat.
sursa:https://www.cotidianul.ro/ultimatum-pentru-romania-de-la-comisia-europeana/
O adevărată avere, care nu poate fi justificată !
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că Narcisa Elena Pop, fost inspector în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, nu poate justifica o avere de aproximativ 500.000 de euro prin veniturile realizate.
Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de aproximativ 500.000 euro (constând în suma de 387.294 euro şi suma de 631.906 lei), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Narcisa Elena Pop, fost inspector în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, în perioada 1 iulie 2007 – 31 decembrie 2016.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Narcisa Elena Pop.
De asemenea, ANI a sesizat şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislaţiei fiscale în ceea ce priveşte vânzarea unui imobil la preţul de 27.800 euro, preţul încasat fiind de 39.400 euro.
sursa:https://www.cotidianul.ro/o-adevarata-avere-care-nu-poate-fi-justificata/
Secretarul General NATO : "Întărim prezenţa militară în zona Mării Negre"
La Bruxelles se desfăşoară în zilele de 17 şi 18 februarie reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO, un eveniment semnalat de jurnalistul Radu Tudor drept deosebit de important pentru întărirea apărării şi capacităţii de descurajare pe flancul estic, cu precădere în zona Mării Negre.
În conferinţa de presă organizată la finalul primei zile a reuniunii, Radu Tudor l-a întrebat pe Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, despre măsurile concrete preconizate de Alianţă în regiunea menţionată.
“In ultimii ani, am sporit semnificativ prezenta militara în zona estica a Aliantei. Avem o prezenta rotationala avansata (Tailored Forward Presence) în România, cu Brigada Multinationala de la Craiova si in Nord, cu Grupurile de Lupta din zona Baltica şi în Polonia, mai multă Poliţie Aeriana şi mai multe nave militare din fortele navale NATO.
În ultimele luni am vazut şi nave militare americane, cel putin 3, în Marea Neagra dar si alte state aliate operând în Marea Neagră.
Jens Stoltenberg: Am propus mai multă finanţare NATO pentru descurajare şi apărare.
Avem 3 state riverane la Marea Neagra – Turcia, România şi Bulgaria – şi avem 2 parteneri apropiati, Ucraina si Georgia. Deci aliatii investesc mai mult.
Avem şi sistemul Alliance Ground Surveillance (AGS), drone care patruleaza şi supravegheaza de-a lungul frontierelor noastre, în special în Sud şi Est, îmbunatatesc capacitatea şi abilitatea noastra de a executa misiuni de cercetare, recunoaştere şi culegere de informatii la frontierele noastre.
Un alt motiv pentru care am facut o propunere ca să existe mai multa finanţare NATO pentru descurajare si aparare este următorul: eu cred că, investind mai mult împreună, vom stimula mai multi aliati sa furnizeze mai multe capabilitati, în special pe Flancul Estic şi în zona Marii Negre şi a Marii Baltice”, a spus Jens Stoltenberg.
Drăcoaice, demoni feminini, la primăria condusă de Clotilde Armand. Imagini scandaloase !
După ce și-a început glorios mandatul umplând sectorul 1 de gunoaie, Clotilde Armand s-a gândit să asezoneze sediul primăriei cu niște statui grotești reprezentând demoni feminini. Totul sub auspiciul artei și a nobleții.
”Din surse foarte sigure, am aflat că, după ce a rezolvat rapid toate problemele Sectorului 1, de la salubritate, până la bursele elevilor, de la locurile de parcare de reședință, până la paza din școli, edilul din Banu Manta și-a găsit timp și pentru tichia de mărgăritar... Pardon, pentru mecenat.
Pentru vineri, primărița Clotilde Armand pregătește vernisajul unei expoziții de sculptură, chiar în holul monumental de la parterul Primăriei Sectorului 1", a anunțat avocatul Mihai Drăgan pe pagina sa de Facebook.
Vernisajul expoziției ce mutilează sediul uneia dintre cele mai frumoase clădiri ale Capitalei va avea loc mâine, într-un cadru restrâns, urmând ca abia de luni, publicul larg să poată vizita expoziția doamnei primar.
Pe pagina de socializare a lui Clotilde Armand, unde edilul a și anunțat vernisajul, curg reproșuri că edilul refuză audiențe, sub pretextul respectării regulilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
"Rămâne întrebarea legitimă a cetățenilor : cum de primarul Clotilde Armand poate participa la evenimente mondene, precum vernisajul unei expoziții, dar nu poate acorda audiențe în spațioasa sală de consiliu a Primăriei Sectorului 1 ? Poate că lui madam Clotilde ii trebuie o... pălărie de mărgăritar...” a mai spus avocatul Mihai Drăgan, citat de DC News.
Construită între anii 1928 și 1936, într-un stil eclectic ce îmbină elemente neoromanice și neoromânești, clădirea Primăriei Sectorului 1 este de un rafinament deosebit. În Sala de Consiliu tronează o pictură superbă semnată de Olga Greceanu, o pictoriță celebră la serviciile căreia a apelat însuși Regele Ferdinand I.
Iată că acum, Clotilde Armand a reușit cât ai zice "gunoi" să mutileze atmosfera întregului sediu.
ATENȚIONARE ! ”NU VĂ VACCINAȚI DACĂ AȚI AVUT COVID”
Dacă vă gândiți să vă vaccinați:
NU VĂ VACCINAȚI DACĂ AȚI AVUT COVID.
NU VĂ VACCINAȚI FĂRĂ SĂ TESTAȚI ÎNAINTE PREZENȚA ANTICORPILOR ȘI A ANTIGENULUI; IAR DACĂ ORICARE DINTRE ACESTE TESTE ESTE POZITIV ATUNCI NU VĂ VACCINAȚI !'', a scris medicul Adina Alberts pe pagina sa de Facebook.
”NU VĂ VACCINAȚI DACĂ AȚI AVUT COVID” - ”Un chirurg ortoped de 36 de ani a murit după ce a primit a doua doză de vaccin Pfizer !''
Medicul Adina Alberts a postat pe pagina sa de Facebook, cazul unui medic ortoped din Memphis care ar fi murit după ce s-a vaccinat cu a doua doză de vaccin de la Pfizer.
''Dr. J. Barton Williams, un chirurg ortoped din Memphis, a murit pe 8 februarie, la câteva săptămâni după ce a primit a doua doză de vaccin Pfizer. Avea 36 de ani și tocmai se căsătorise în decembrie.
„Credem că a suferit un sindrom inflamator multi-sistemic (MIS)”, a declarat dr. Stephen Threlkeld specialist în boli infecțioase, medicul care a încercat să îl salveze.
„Doar persoanele care au avut COVID-19 în antecedente au dezvoltat această complicație care practic poate pune viața în pericol. Sistemul imunitar atacă corpul în multe feluri și provoacă degradarea tuturor organelor. Afectează inima, tractul gastro-intestinal și altele.” a spus Dr Threlkeld
MIS poate apărea la persoanele care au avut COVID cu săptămâni sau luni înainte. La acestea apar reacții imune severe, întârziate, care pot cauza leziuni semnificative la nivelul tuturor organelor. Williams le-a spus medicilor că el nu știa să fi avut COVID și că s-a testat mereu în spital pentru a detecta prezența virusului, dar mereu testele au fost negative, fără însă să testeze și titrul de anticorpi. Anticorpii antiCovid au putut fi puși în evidență în sângele lui William la momentul debutului bolii care l-a răpus, ceea ce indică clar că în antecedente a fost infectat cu Sars-Cov2, dar asimptomatic.
„Răspunsul sistemului imunitar este de așa natură încât trebuie să elimine virusul. Una dintre cele mai importante caracteristici ale sale este capacitatea de a se dezactiva când treaba s-a sfârșit. Organismul trebuie să știe când sistemul imunitar trebuie să se oprească. Dacă nu face asta, se va ajunge la o suferință autoimună. În cazul acestei complicații, oricare ar fi motivul acesteia, organismul încă mai crede că are o amenințare de neutralizat, și nu se oprește. Așa apare inflamația multisistemică generalizată.” a declarat Dr Scott Strome, decan la Universitatea de Stiințe Medicale din Tennessee.
Dacă vă gândiți să vă vaccinați :
NU VĂ VACCINAȚI DACĂ AȚI AVUT COVID.
NU VĂ VACCINAȚI FĂRĂ SĂ TESTAȚI ÎNAINTE PREZENȚA ANTICORPILOR ȘI A ANTIGENULUI; IAR DACĂ ORICARE DINTRE ACESTE TESTE ESTE POZITIV ATUNCI NU VĂ VACCINAȚI!'', a scris Adina Alberts pe pagina sa de Facebook.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/adina-alberts-chirurg-ortoped-vaccin-pfizer-593855.html
2.17.2021
Au fost aleşi membrii comisiilor parlamentare SRI şi SIE
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, miercuri, în şedinţă de plen, pentru constituirea unor comisii parlamentare comune. Şedinţa a fost condusă de preşedintele Senatului, Anca Dragu, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 397 de parlamentari. În cadrul şedinţei au fost aleşi membrii comisiilor parlamentare SRI şi SIE. După citirea rezultatului votului, membrii comisiilor au depus jurământul.
Din Comisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI fac parte: senatorul PNL Ioan Cristian Chirteş - preşedinte, deputatul PNL Iulian Alexandru Muraru, deputatul PNL Răzvan Prişcă, deputatul PSD Florin Silviu Hurduzeu - vicepreşedinte, deputatul PSD Mitică-Marius Mărgărit, senatorul PSD Marius Alexandru Dunca, deputatul USR PLUS Teodor Lazăr, deputatul AUR Dorel Gheorghe Acatrinei, deputatul UDMR Csoma Botond - secretar.
Din Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SIE fac parte: senatorul USR PLUS Nicu Fălcoi - preşedinte, senatorul PSD Felix Stroe - vicepreşedinte, deputatul PSD Mihai Weber, senatorul PNL Liviu Dumitru Voiculescu, deputatul PNL Antonel Tănase - secretar, deputatul AUR Nicolae Roman şi senatorul UDMR Turos Lorand.
sursa:https://www.dcnews.ro/au-fost-alesi-membrii-comisiilor-parlamentare-sri-si-sie_802487.html
Serviciul de Informații din Estonia avertizează că Rusia se pregătește de un conflict cu NATO
Serviciul de Informații Externe din Estonia avertizează că în ciuda pandemiei de coronavirus, Rusia se pregătește pentru un conflict de amploare cu NATO. Anul trecut, Rusia a continuat să formeze noi divizii, să modernizeze și să desfășoare arme antirachetă în direcția vestică, notează RBK.ua cu referire la ERR.
Conform informațiilor, nu există semne că Rusia își schimbă strategia pe termen lung și continuă să demonstreze disponibilitatea pentru o confruntare la scară largă cu NATO.
Astfel, în regiunea Kaliningrad în 2019, a fost creat un nou regiment de tancuri, iar anul trecut — o nouă divizie de infanterie motorizată. În paralel, pe coasta Golfului Finlandei au fost desfășurate sisteme de rachete de coastă „Ball” cu o rază de acțiune de 120 km.
În plus, Rusia desfășoară trupe aeriene pentru a le permite să îndeplinească sarcini de la conflicte locale la război pe scară largă, informează Serviciul de informații externe din Estonia, informează lyberti.com.
Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost ELIMINATE
Deputații și senatorii au votat, miercuri, pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, proiectul adoptat fiind inițiat de PSD. UDMR nu a votat.
Decizia a fost luată cu voturi 357 „pentru”, în timp ce parlamentarii UDMR nu au votat.
„Suntem bucuroși că proiectul PSD a fost adoptat de comisie”, spune Alfred Simonis.
„Poziția UDMR e una fermă și consecventă - toți cetățenii trebuie să beneficieze de pensie după limita de vârstă și contributivitate. Principiul contributivității trebuie să fie de bază. Propunerea de azi vizează eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor care au atins limita de vârstă. Vorbim de 825 de parlamentari și de un efort bugetar de aproximativ 4,5 milioane de lei. Rămân în vigoare pensiile speciale ale celorlalte 11 categorii socio-profesionale, care nu au nicio legătură cu principiul contributivității. (...) UDMR a susținut în mod consecvent că pensiile speciale trebuie eliminate sau impozitate cu 99% sau limitate pentru toate categoriile vizate. (...) Demagogia și populismul la viteză maximă duc la decizii pripite. Dacă doriți să eliminați pensiile speciale, nu doar o mică parte pentru a câștiga un capital electoral, vă invităm să facem o analiză serioasă a deciziilor CCR. Parlamentarii UDMR nu vor vota”, a fost poziția senatorului UDMR Turos Lorand.
Deputatul AUR George Simion a anunțat că parlamentarii formațiunii votează în favoarea proiectului privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.
„PSD care a inventat pensiile speciale recunoaște că a fost o porcărie. Azi, domnule Ciolacu, recunoașteți că pensiile speciale sunt o rușine. Astăzi reparăm puțin dintr-o reparație uriașă în domeniul pensiilor speciale. În lunile și săptămânile următoare coaliția se va lupta pentru eliminarea pensiilor speciale. Ne mai spălăm puțin obrazul față de această țară”, a spus și și liderul Dan Barna (USR-PLUS).
La rândul său, Ludovic Orban a acuzat PSD - UNPR - ALDE „și-a votat pensii speciale”.
„Suntem azi într-un moment în care Parlamentul are ocazia sa reintre în slujba cetățeanului român, are ocazia să arate că cine-mparte nu-și face parte și că legile trebuie făcute pentru cetățeni, nu pentru privilegiați. (...) Astăzi aveți ocazia să începeți să vă îndreptați, domnilor de la PSD. Mă bucur că v-ați bătut, ca într-un concurs de frumusețe, să fie dezbătut proiectul vostru. Azi trebuie să fie pas. Trebuie să facem ordine în legislația pensiilor, să facem dreptate pentru oameni”, adaugă Orban.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, spune că parlamentarii nu trebuie să aibă indemnizații speciale.
„Nu am înțeles de ce nu ați făcut acest lucru dvs. anul trecut, că erați prim-ministru, dle Orban. Aveați o majoritate. Nu am înțeles, dle Barna, de ce până acum nu ați dat o ordonanță de urgență, să faceți dreptatea până la capăt. Cred că toți parlamentarii vom vota să renunțăm la indemnizații”, a spus Marcel Ciolacu, transmite Mediafax.
Cursuri pentru preoți privind botezul
Renate Weber, Avocatul Poporului, a avut o discuție cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind botezul, după ce un bebeluș născut prematur și-a pierdut viața în timpul ritualului.
"În conformitate cu competenţele noastre legale, avocatul poporului poate să intervină atunci când este vorba de autorităţile administrative din statul român - centrale sau locale. Biserica Ortodoxă, cultele în general au un statut distinct. Ele sunt instituţii independente. Cu toate acestea, noi ne-am sesizat din oficiu pentru că ori de câte ori se produce decesul unui copil este firesc să încercăm să găsim soluţii ca să se evite aşa ceva în viitor", a spus Renate Weber, la Antena 3.
"Am făcut nişte propuneri"
"Am avut o întâlnire foarte bună cu reprezentanţii BOR şi, în urma acestei întâlniri, am făcut nişte propuneri pentru că nici măcar recomandări nu putem să facem pentru că sunt în afara competențelor noastre legale. Am făcut nişte propuneri care să fie avute în vedere de sinodul BOR, în legătură cu felul în care se pregăteşte şi se oficiază ritualul botezului pentru că aici şi pregătirea este foarte importantă.
În sensul în care şi acum preoţii discută cu părinţii, dar noi credem că preoţii trebuie să fie mai activi în a discuta cu părinţii, cu naşii, cu bunicii, inclusiv cu medicii curanţi, acolo unde se impune, când se cunoaşte că starea de sănătate a unui bebeluş este precară. În funcţie de aceste discuții, să se adapteze ritualul la starea de sănătate a copilului", a mai spus avocatul poporului.
Instruirea preoților
"Pe de altă parte, am mai solicitat ca toţi preoţii să le explice părinţilor că botezul nu trebuie neapărat făcut în primele 40 de zile de viaţă ale bebeluşului. Poate fi făcut şi mai târziu, în aşa fel încât să se evite orice stare de vulnerabilitate a copilului în raport cu ritual efectiv al botezului.
Noi am făcut o propunere și în sensul de a se insista mai mult pe instruirea în cadrul facultăților de Teologie, dar și pentru preoții care deja oficiază", a adăugat Renate Weber.
Vârsta de pensionare se reduce cu până la 20 de ani pentru unele categorii de angajați
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care vârsta standard de pensionare se reduce cu până la 20 de ani pentru anumite categorii de persoane care au lucrat în subteran, potrivit Mediafax.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea OUG 10/2020 prin care se modifică Legea 263/2010 în sensul instituirii dreptului de pensie pentru limita de vârsta, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 20 de ani, pentru persoanele care au desfăşurat activităţi miniere în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, în domeniul prospecţiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/sau prelucrării, concentrării, conservării şi închiderii minelor, din cadrul unităţilor de prospecţiuni şi explorări geologice, dacă au un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani, realizat în aceste activităţi.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 2 martie 2020, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz.