3.21.2021

Turcia s-a retras din Convenția de la Istanbul ”Convenția dăunează unităţii familiale, încurajează divorţul şi referinţele sale la egalitate sunt folosite de comunitatea LGBTQ”

 


Turcia s-a retras din Convenția de la Istanbul. Potrivit autorităților turce, Convenția dăunează unităţii familiale, încurajează divorţul şi că referinţele sale la egalitate sunt folosite de comunitatea LGBTQ pentru a obţine o mai mare acceptare în societate.

Potrivit unui decret prezidenţial publicat vineri, Turcia s-a retras din cadrul controversatei Convenții de la Istanbul. 

Deși oficial documentul ar lupta pentru prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor, autoritățile turce spun că aceasta dăunează unităţii familiale, încurajează divorţul şi că referinţele sale la egalitate sunt folosite de comunitatea LGBTQ pentru a obţine o mai mare acceptare în societate.

În Turcia au mai existat anul precedent dezbateri privind o posibilă retragere din Convenţie după ce un responsabil al partidului de guvernământ al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a pus problema abandonării tratatului.

Constituţia Turciei şi reglementările interne ar fi în schimb "garanţia drepturilor femeilor", a afirmat Zehra Zumrut Selcuk, ministrul familiei, muncii şi serviciilor sociale, potrivit agenţiei oficiale de presă, Anadolu.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/International/20210320/34058428/Turcia-s-a-retras-din-Convenia-de-la-Istanbul-Iat-de-ce.html

Atentat contra Dianei Șoșoacă și a fiicei sale. ”Nu am făcut plângere pentru că nu am încredere nici în poliție și nici în parchet !”

 


Un atentat despre care omul politic al momentului s-a ferit să vorbească până acum, a ieșit la iveală aseară târziu.

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost sufletul manifestării de protest de ieri, din Piața Victoriei – iar după protest a participat la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, unul dintre cei mai buni ziariști ai momentului.

Vizibil sub imperiul emoțiilor după manifestarea la care participase, Diana Șoșoacă a făcut față cu brio dialogului cu excelentul și iscoditorul ziarist, dar a făcut – sau a scăpat și o dezvăluire – a fost victima unui posibil atentat, despre care până acum nu a spus nimic !

Senatoarea a relatat că anul trecut, în august, ”am fost răsturnată, împreuna cu fetița mea, într-un șanț de beton…” cu mașina în care se afla !

A fost un atentat, sau o încercare brutală și iresponsabilă de intimidare ? Senatoarea spune că ”după ce au văzut că am supraviețuit accidentului”, s-a trecut la alte acțiuni !

”Au intrat în casă, mi-au tăiat cablurile (de la aparatura audio-video și comunicații), mi-am găsit cărțile date pe jos, mi-au umblat peste tot”, spune Diana Șoșoacă, arătând și că ”se știe ce am discutat în casa mea…”.

Cine a făcut așa ceva: ”Eu știu cine mi-a intrat în casă, știu foarte bine !... Îi aștept la cotitură…”.

Totuși, de ce nu a reclamat Diana Șoșoacă nimic ?  Senatoarea anti-Sistem spune fără ezitare:

”Nu am făcut plângere pentru că nu am încredere nici în poliție și nici în parchet, pentru că sunt instituții disfuncționale”, a declarat Diana Șoșoacă.

Menționă că, din informațiile noastre, senatoarea a mai primit și alte ”semnale” și amenințări. De asemenea, mama sa, distins medic și om de cultură, este supusă unor atacuri în presă, specifice campaniilor de denigrare și intimidare.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/politics/20210321/34060943/Atentat-contra-Dianei-sosoaca-si-a-fiicei-sale.html

A 5-a zi de grevă la mina Crucea. Liderul AUR mințit de prefectul USR-PLUS de Suceava precum că la Crucea conflictul a fost stins.

 


Minerii de la exploatarea de uraniu de la Crucea, aflaţi în grevă de miercuri, 17 martie, continuă protestul.

Liderul AUR, George Simion, a coborât în subteran la Botuşana, sector de la mina de uraniu de la Crucea, acolo unde, în noaptea de sâmbătă spre duminică, aproximativ 100 de mineri încă mai erau blocaţi în subteran.

Simion a declarat, pentru Mediafax, că solicitările minerilor au fost rezolvate parţial şi că aceştia continuă protestul fiindcă nu mai cred în promisiunile autorităţilor:

”Nu li s-au achitat decât parţial datoriile, li s-au achitat salariile restante.

Aceşti oameni care au familii, au copii, nu-şi primiseră salariile de două luni şi nu interesa pe nimeni. Ei dacă nu se blocau în subteran nu-şi primeau salariile. Au primit salariile pe două luni, însă au sporul de masă caldă, aşa numitul antidot, pe care nu l-au primit de mai bine de un an. Este dreptul lor să îl primească, fac o muncă foarte grea pentru care sunt plătiţi extrem de prost, între 2.500 şi 3.000 de lei, în condiţiile în care lucrează cu materie radioactivă. Nu au primit nici banii pentru echipamente. Au nişte echipamente pe care le-am văzut cu ochii mei, depăşite, echipamentele lor de protecţie, dar şi echipamentele cu care lucrează în mină”.

George Simion a spus că era cât pe ce să nu mai ajungă la mina aflată la graniţa dintre judeţele Suceava şi Neamţ din cauza prefectului USR-PLUS de Suceava, Iulian Cimpoeşu, care i-a comunicat telefonic că a fost stins conflictul de muncă:

”Nimeni nu-i bagă în seamă pe oamenii de acolo, care sunt închişi în mină de miercuri. Era să nu mai vin, să mă întorc din drum, pentru că am primit acelaşi semnal din partea prefectului, că este încheiat conflictul. Nu este încheiat conflictul, oamenii au rămas în continuare în mină. Ştim că se vrea închiderea acestei mine, dar din punct de vedere al unei strategii naţionale şi din punct de vedere al legii nu este posibilă închiderea acestei mine atât timp cât mai există zăcământ de uraniu acolo, la Crucea. Ministerul Economiei ar trebui să intervină, ministrul Energiei ar trebui să intervină şi părerea noastră fermă este că Compania Naţională a Uraniului nu trebuie închisă şi nu trebuie trecut la o aşa-zisă ecologizare, care se pregăteşte în acea zonă, atâta timp cât mai există minereu sub pământ care ar trebui extras în folosul României”.

Liderul AUR a încercat, dar nu a reuşit să-l întâlnească pe directorul Minei Crucea, Vasile Chiruţă, care le-ar fi zis minerilor că dacă nu le convine situaţia, atunci să plece la cules sparanghel în Germania:

”Sunt 300 de lucrători la Mina de Uraniu de la Crucea, dar trebuie să privim imaginea de ansamblu. Nu sunt locuri de muncă, este o criză enormă pentru judeţul Suceava şi pentru toată România. Mi-au tot repetat minerii când am coborât cu ei: ”.

Minerii şi-au exprimat nemulţumirea şi legat de faptul că televiziunile nu au relatat despre situaţia lor:

”Erau disperaţi, nimeni nu îi auzea şi din păcate este strigătul unei Românii care nu este auzită. Ziceau minerii că dacă era un urs care ieşea pe pârtia de schi, imediat era ştire la televizor. Dar ei sunt de miercuri în mină şi nu-i bagă nimeni în seamă şi pe fondul autorităţilor de a pune sub preş problema”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/a-cincea-zi-de-greva-la-mina-crucea/

Dan Chitic sfidează represaliile: ”Mă simt mândru că sunt român !”

 


Principal organizator al manifestației din Piața Victoriei, avocatul Dan Chitic mărturisește sincer după evenimente și sfidează represaliile: ”toate umilințele sau amenzile consistente primite au meritat cu vârf și îndesat !”

Am scris în repetate rânduri, Dan Chitic este principalul și cel mai consecvent apărător al drepturilor românilor la suveranitate și la bogățiile țării lor. Din această cauză, avocatul a fost atacat în cele mai murdare feluri – dar a și suferit dezamăgiri din partea celor pentru care s-a luptat.

Adică, de multe ori, pe români puțin i-a interesat această bătălie… Ieri a fost altfel, consideră Dan Chitic, care spune deschis – ”a fost o zi pentru care merita să trăiești”.

”După 14 ore de trudă și emoții, după alte vreo 14 zile de promovare a evenimentului, am sentimentul datoriei îndeplinite cum rareori am avut-o în astea 44 de primăveri”, scrie Dan Chitic.

De aceea, în fața atacurilor, a represaliilor și a amenzilor care au început să vină, Dan Chitic răspunde: ”Orice supărare, toate umilințele sau amenzile consistente primite au meritat cu vârf și îndesat !”

În privința manifestării la care el a fost motorul principal, Dan Chitic știe că ”mulți și-au asumat deja paternitatea mișcărilor de azi” – și răspunde ”Foarte bine. Dacă asta ii face Fericiți, sa fie !”

”Adevărul e că acum doua săptămâni v-am chemat sa ieșiți azi în Piața Universității și în fața Primăriilor din localitățile voastre”, aduce aminte Dan Chitic, subliniind ”realitatea e că azi ați fost foarte mulți in stradă, și în Piața Victoriei din București dar și în fața Primăriilor din țară, să apărați Constituția și drepturile voastre în fața asaltului guvernului Covidian al lui Iohannis, să apărați lumea pe care o știam de Marea Resetare...”.

Din această cauză, Dan Chitic nu are decât satisfacție: ”Vă mulțumesc enorm pentru asta ! Pentru ca ați răspuns chemării mele. Pentru că m-ați făcut sa mă simt mândru ca sunt român”.

”Las mai jos una din imaginile cele mai puternice pe care le-am văzut în viață: momentul când noi, poporul #NeAmTrezit, NeAmUnit cu poporul de la Starea de Libertate !”, scrie Dan Chitic, postând o filmare cu marea de români care ajung în Parcul Izvor, în fața Parlamentului, agitând Drapele. https://www.facebook.com/dan.chitic



sursa:https://m.ro.sputnik.md/politics/20210321/34061005/Dan-Chitic-sfideaz-represaliile-M-simt-mandru-c-sunt-roman.html

Un celebru milionar a anunțat - ”De azi sunt în armata Dianei Șoșoacă”


Unul dintre cei mai cunoscuți și bogați români din Diaspora și-a declarat admirația pentru Diana Șoșoacă și a anunțat că i se alătură – un semnal major !

Omul de afaceri stabilit în America Latină Cornel Tăbăcaru este cunoscut și admirat în lumea afacerilor, a presei și în cea politică.

Dar, cu toată prietenia pentru unii politicieni, milionarul român din Costa Rica s-a ținut departe de politică. Ei bine, aseară, Tăbăcaru a făcut un anunț bombă:

”Am schimbat acul acela de la macaz și m-am dat cu doamna Șoșoacă”, a declarat milionarul român în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu.

Mai în glumă, mai în serios, Cornel Tăbăcaru a comentat – ”acum să văd câte șuturi în fund voi lua”.

”De azi, sunt în armata lui Șoșoacă”, a spus răspicat Tăbăcaru, completând cu vechea zicală de pe vremuri: ”Cine se ia de tine, se ia de mine, și care s-a lua de tine și de mine,  se ia de fabrici și uzine”. 

De ce a luat celebrul milionar această decizie ? În primul rând, el și-a mărturisit admirația pentru Diana Șoșoacă: ”Ești o mitingistă foarte bună și te-a făcut Dumnezeu deșteaptă !”, a spus Tăbăcaru, recunoscând că a rămas uimit să vadă până și în Costa Rica sau în SUA români care au ieșit în stradă ”scoși de doamna Șoșoacă !”.

În fine, Cornel Tăbăcaru a recunoscut forța excepțională a mesajului și a prezenței senatoarei: ”Care bărbat nu se intimidează în fața lui Șoșoaca ?”.


sursa:https://m.ro.sputnik.md/politics/20210321/34062130/celebru-milionar-sustine-sosoaca.html

Instalarea de camere video inteligente, care să verifice câți pasageri poartă mască în mijloacele de transport în comun, poate deveni realitate

 


Companiile de transport public din Franța au fost împuternicite printr-un decret să folosească o tehnologie care permite înregistrarea unor videoclipuri inteligente pentru a măsura rata populației care poartă mască în timpul călătoriei. CNIL, responsabil cu protecția datelor din Franța, a declarat că înregistrările video vor fi folosite în autobuze, trenuri și metrouri pentru a vedea dacă se ține cont de respectarea măsurilor împotriva Covid-19. Tehnologia are la bază identificarea procentului populației care poartă mască, fără a identifica persoanele, anunță guvernul francez, potrivit The Defender. 

O acțiune asemănătoare a fost propusă în luna decembrie a anului 2020, dar guvernul a decis să o respingă după ce CNIL a menționat că nu există nici un cadru legal în baza căruia acțiunea ar putea fi justificată și, totodată, va risca să submineze funcționarea corectă a societății democratice. Cu toate acestea, agenția care se ocupa de proiect a trecut la o altă strategie, afirmând că înregistrările video vor fi folosite fără a prelucra datele biometrice și, prin urmare, camerele nu vor constitui dispozitive de recunoaștere facială.

La Quadrature du Net, grupul francez care promovează drepturile și libertățile digitale ale cetățenilor, s-a opus vehement deciziei totalitare, afirmând că decretul este o „ofensivă autoritară” și reprezintă o încălcare a legislației franceze, precum și a reglementărilor UE, privind protecția datelor cu caracter personal.

Cum inteligența artificială nu are limite, cei de la Facebook au anunțat joi că vor să implementeze un sistem prin care să poți transforma mișcările nervoase din brațe în comenzi gestuale pentru aparatele inteligente. Proiectul le va permite celor de la compania americană să dezvolte o serie de ochelari AR (realitate augmentată), care se vor baza pe noi metode de a controla computerele și de a interacționa astfel cu lumea virtuală.

Facebook a precizat într-o postare că vor dezvolta modalități naturale, intuitive, de interacționare cu ochelarii AR. „Credem că acest lucru va transforma felul în care ne conectăm cu oamenii din jurul nostru și de departe”, citează The Defender din comunicatul rețelei de socializare. De asemenea, oficialii companiei au în vedere introducerea unei brățări care se va baza pe o interfață neuronală, cu alte cuvinte, o interfață care se poate adapta atât la persoană, cât și la mediul înconjurător. 

În spatele acestor idealuri de progres științific și revoluționar se ascund însă dezideratele comunismului imaginat de Francois Noel Babeuf în 1795 și care prevedea egalitatea reală în locul egalității legale. Prin urmare, viitorul, în reflecția globaliștilor, va cuprinde un guvern mondial cu o singură națiune planetară de consumatori egali, care au aceleași nevoi, singura deosebire între oameni rămânând vârsta și „identitatea” sexuală.

De altfel, proiectul Marii Resetări, dezvăluit de Klaus Scwab la Forumul Economic Mondial de la Davos, prevede că, în următorul deceniu, proprietatea privată va dispărea, nevoile noastre se vor micșora, toți vom depinde de stat și societatea va fi una egalitaristă, ecologistă, controlată prin Inteligența Artificială și prin sistemul de credite sociale.

sursa:https://www.activenews.ro/stiri/Scenariul-science-fiction-care-va-deveni-realitate-Instalarea-de-camere-video-inteligente-care-sa-verifice-cati-pasageri-poarta-masca-in-mijloacele-de-transport-in-comun-165827

Pact UE privind migrația. Țările din est se opun primirii migranților

 


Cinci ţări europene mediteraneene, Cipru, Spania, Grecia, Italia şi Malta, ''în prima linie de primire'' a migranţilor, au convenit sâmbătă să elaboreze ''propuneri comune'' privind noul pact european pentru migraţie, relatează AFP.

Grecia, Italia, Malta şi Spania au informat deja Comisia Europeană că un nou pact propus privind migraţia şi azilul nu împărtăşeşte în mare măsură povara imigranţilor care sosesc în Europa.

Reiterăm pledoaria noastră puternică în favoarea unui echilibru real necesar între solidaritate şi responsabilitate, deoarece, în forma sa actuală, Pactul nu asigură suficient statele membre din prima linie, se arată într-o declaraţie comună publicată sâmbătă.

Reuniunea de la Atena are loc cu o săptămână înainte de summitul european din 25-26 martie consacrat relaţiilor UE-Turcia. Mecanismul de retrimitere a migranţilor a fost deja discutat în contextul elaborării unui nou pact privind migraţia şi azilul prezentat de Comisia Europeană, în septembrie anul trecut.

Țările din est se opun primirii migranților

Potrivit UE, cooperarea cu ţările de origine ale migranţilor implică, de asemenea, ajutor pentru dezvoltare, investiţii, comerţ şi o mai bună organizare a căilor pentru imigraţia legală.

În urmă cu o săptămână, comisarul european Ylva Johansson, responsabil cu problemele pentru migraţie, a considerat că este urgent să se elaboreze cu statele membre o listă a ţărilor cu care să se înceapă negocierile pentru îmbunătăţirea cooperării privind readmiterea migranţilor.

Având în vedere faptul că unele ţări, în special state din estul UE, se opun, noul pact propune ca acestea să plătească în schimb fonduri pentru a ajuta alte ţări să primească solicitanţi de azil.

La reuniunea miniştrilor din cele cinci ţări mediteraneene care a avut loc într-un hotel din Vouliagmeni, o suburbie a Atenei, au participat de asemenea vicepreşedintele Comisiei Europene Margaritis Schinas şi prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, potrivit Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/pact-ue-privind-migratia-cinci-state-sudice-isi-doresc-sa-elaboreze-propuneri-comune_809095.html

Box office-ul american, prăbușire cu 80% în anul pandemiei. China a depășit SUA

 


Potrivit unui raport al Motion Picture Association, box office-ul american s-a prăbușit cu 80% în 2020.

Datorită restricțiilor COVID-19 la nivel național, pe piețele importante de filme, din New York City până la Los Angeles, box office-ul american s-a prăbușit cu 80% anul trecut, potrivit unui nou raport al Motion Picture Association. Cercetarea a constatat că veniturile la box-office au scăzut la 2,2 miliarde de dolari în 2020, în scădere cu 80% față de cele de 11,4 miliarde de dolari din 2019.

Piața americană de divertisment teatral și mobil a câștigat 36,1 miliarde de dolari în 2019. Dar, anul trecut aceasta a scăzut la 32,2 miliarde de dolari pe fondul pandemiei coronavirusului.  De asemenea, numărul final din raport arată o creștere masivă a serviciilor de streaming și video la cerere. Streamingul a câștigat 20 de miliarde de dolari în 2019, dar acest lucru a crescut la 26,5 miliarde de dolari anul trecut.

Raportul a constatat, de asemenea, că câștigurile Chinei au depășit pentru prima dată pe cele din America de Nord. Piața de divertisment din China a câștigat 3 miliarde de dolari față de 2,2 miliarde de dolari din America. Japonia a ocupat locul al doilea, cu o preluare de 1,3 miliarde de dolari, precizează Breitbart într-o postare pe Instagram.

sursa:https://www.dcnews.ro/box-office-ul-american-prabusire-cu-80prc-in-anul-pandemiei-china-a-depasit-sua_809100.html

DECESUL UNUI MILITAR DUPĂ VACCIN, ascuns de Gheorghiță și Cioclii de la COVID TV

 


Pe 26 februarie, un coleg de-al medicului Valeriu Gheorghiță, militar profesionist de la Centrul 110 Comunicații și Informatică "VICEAMIRAL ING. GRIGORE MARTEȘ" al Forțelor Navale Române, din zona Mamaia Sat, UM 02052, a murit subit. Cauza: Infarct. Militarul de 47de ani se vaccinase cu trei zile în urmă, pe 23 februarie 2021. Cazul a fost ascuns de autoritățile centrale însărcinate cu campania de vaccinare.

Infarctul se află printre reacțiile adverse severe întâlnite în faza de testare la toate vaccinurile anti-Covid aflate pe piață. În plus, ar fi bine de aflat dacă militarul mort a fost vaccinat cu lotul AstraZeneca interzis deja de 10 țări.

Ați auzit undeva știrea aceasta, la conferințele TV ale vedetei în haină militară care știe întotdeauna că vaccinul nu a produs nici un deces în România? A apărut această informare, ca semnal măcar, între reacțiile severe suspecte care ar trebui raportate zilinic de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) pe pagina specială creată de STS? Ați citit undeva această știre în „presa centrală”?

Răspunsul la toate aceste întrebări este NU. De notat, la fel ca și în alte cazuri de deces relatate de noi, informația s-a scurs în presă după o oarecare perioadă, probabil dinspre procurori sau camarazii celui decedat. Astfel, de abia pe 4 și 5 martie presa locală a început să scrie, sporadic, despre decesul suspect din data de 26 februarie. Concret, au relatat doar trei surse Ziua de Constanța, FocusPress și LitoralTv care a realizat și o știre video pe care o prezentăm mai jos.

Credeți că doctorul militar Valeriu Gheorghiță NU A ȘTIUT despre acest caz de deces al unui camarad al său din Armata României? Ne îndoim. Dar dacă așa este repetăm ce am scris ieri: Gheorghiță trebuie demis ori pentru minciună deliberată în formă continuată ori pentru incompentență crasă!

Gheorghiță ar fi trebuit să știe despre acest caz, pe care noi îl considerăm ascuns, atâta timp cât chiar Parchetul Militar a declanșat o anchetă pentru moarte suspectă, conform procedurilor legale, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a decedat militarul de la unitatea din subordinea Forțelor Navale Române. Bărbatul avea 47 de ani, potrivit presei locale.

Colonelul Cornel Pavel, purtătorul de cuvânt al Statul Major al Forțelor Navale, a declarat, pentru Focus Press, că în data de 26 februarie militarului i s-a făcut rău și a intervenit, inițial, sanitarul din cadrul unității. Ulterior, a fost solicitată prezența ambulanței. "A fost solicitată ambulanța, nu a așteptat la poartă, a intrat imediat. Militarul era conștient, dar a mai fost solicitată încă o ambulanță, de data aceasta dotată cu echipament necesar resuscitării, în caz de necesitate. A fost preluat de ambulanță, dar a decedat în ambulanță”, a explicat Cornel Pavel.

Pe lângă ancheta deschisă de Parchetul Militar și Comandantul unității a desemnat o comisie de cercetare a cauzelor decesului.

Colonelul Cornel Pavel a precizat de asemenea că nimeni nu este obligat să se vaccineze, că militarii sunt doar informați cu privire la vaccinare, iar decizia este a lor.

Solicităm Parchetului Militar, Ministerului Apărării, Agenției Naționale a Medicamentelor și Comitetului Covid TV condus de Gheorghiță să comunice opiniei publice naționale date despre aceast deces suspect, chiar și la peste două săptămâni de când îl țin ascuns.

Amintim că în conferința de presă de marțea trecută Gheorghiță a declarat, potrivit Agerpres, că "Din ceea ce eu știu, vorbim de circa 7 sau 8 persoane care ne-au fost aduse la cunoștință și pentru care noi am făcut comunicate oficiale.”

ActiveNews a făcut ceea ce orice român poate: să caute cu lupa aceste comunicate pe site-ul STS. După cum am scris, acestea NU EXISTĂ, ca atare așa-zisa informație furnizată de Gheorghiță este FALSĂ! Pe site-ul specializat creat de STS pentru CNCAV se află doar trei referințe legate de decese, cu privire la cazul de la Bacău, și cazurile mai recente de la Mioveni și Târgu Jiu despre care ActiveNews a relatat aici BILANȚUL NEGRU înregistrat de ACTIVENEWS

Regretabilul caz fatal al militarului de 47 de ani de la Unitatea din Mamaia este al 13-lea deces înregistrat de presă după vaccin, considerându-l al 12-lea pe cel al profesoarei Adriana Bunea din Oradea, deși el este, iată, anterior și acestui deces și celui al învățătorului de 45 de ani din Mioveni și al funcționarului de 46 de ani din Tg. Jiu.

Primul caz despre care am aflat, nerecunoscut de autorități, este al asistentului medical Sorin Săvulescu de 49 de ani din Mangalia - caz investigat de ActiveNews.

Reamintim că ActiveNews a atras atenția prin două studii americane asupra legăturilor periculoase dintre vaccin și atacuri de cord sau vasculare:

1. ATAC DE CORD. De ce se poate muri de vaccin. Posibile cauze: MICROTROMBII - leziuni microvasculare la creier, inimă, ficat și rinichi. STUDIU remis autorităților SUA, valabil și pentru cele din România

2. O posibilă cauză a deceselor și reacțiilor severe după vaccin ale persoanelor vârstnice sau/și sensibile cu inima și circulația sângelui. STUDIU american ÎN ATENȚIA AUTORITĂȚILOR


 


 sursa:https://www.activenews.ro/stiri/PRIMUL-DECES-AL-UNUI-MILITAR-DUPA-VACCIN-ascuns-de-Gheorghita-si-Cioclii-de-la-COVID-TV.-Militarul-profesionist-avea-47-de-ani-si-a-murit-a-treia-zi-dupa-vaccin-de-infarct-la-Centrul-110-Comunicatii-si-Informatica-al-Fortelor-Navale-pe-26-februarie-165722

”NU VĂ FIE FRICĂ, PANDEMIA PICĂ !” Iată o primă trecere în revistă a PROTESTULUI din 20 martie 2021 din ROMÂNIA

 


Pentru că sâmbătă, 20 martie 2021, a fost zi de mobilizare mondială a protestatarilor anti-restricții și pro-Libertate, alături de București au ieșit în stradă și alte orașe mari ale Țării: Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Galați și altele.

Așa a arătat protestul de la Timișoara, început pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane:




Câteva sute de timișoreni s-au întâlnit în jurul orei 16:30 în fața magazinului Materna, unde au manifestat împotriva carantinei, a restricțiilor, a primarului Dominic Fritz (USR-PLUS) și a Guvernului (USR-PLUS-PNL-UDMR), relatează Opinia Timișoarei și Adevărul. 

Purtâd steaguri tricolore în mâini, oamenii s-au încolonat și au pornit în marș spre Primăria Municipiului Timișoara, făcând un popas pe treptele Catedralei Mitropolitane, unde s-au așezat în genunchi și au rostit rugăciunea „Tatăl nostru”.

Ajunși în fața Primăriei, aceștia au cerut demisia primarului Dominic Fritz (USR-PLUS), pe care îl consideră vinovat pentru carantinarea total ineficientă a orașului. Jandarmii, care i-au însoțit îndeaproape pe protestatari, s-au comasat în jurul instituției. Oamenii le-au strigat „Jandarmeria apără hoția!” și și-au continuat drumul pe trotuarul opus. 

În jurul orei 17:10, aceștia s-au oprit pentru câteva clipe în fața Filarmonicii, unde au scandat: „Nu vă fie frică, pandemia pică!” (o lozincă de o mare încărcătură simbolică, având în vedere că, în alte timpuri, Ceaușescu era subiectul picajului), „Fritz, nu uita, Timișoara nu-i a ta!”, „Fără carantină!”, „Nu ne vaccinăm!”, „Li-ber-ta-te!” ș.a. Zece minute mai târziu, protestatarii și-au continuat drumul către Prefectura județului Timiș.

La întoarcerea către Piața Victoriei, manifestanții au găsit-o împrejmuită de jandarmi și polițiști, care le-au blocat accesul atât pe la intrarea de pe strada Alba Iulia, cât și pe cea de la Modex, unde aceștia au făcut o a doua încercare de a pătrunde în piață.

„La fiecare intrare în Piața Victoriei din Timișoara erau câtee 4-6 jandarmi care legitimau cetățeni și, pe cine nu avea declarație, îl lua cu mașina și îl ducea la secție. În Piața unde ne-am „dobândit libertatea” în urmă cu 31 de ani!”, a relatat pentru ActiveNews un participant la protestul pentru Libertate din 20 martie 2021 din Timișoara, replicat în toate orașele mari ale țării și în alte 40 de state de pe Glob. 

 Nefiind lăsați de mascați să ocupe Piața Victoriei, oamenii au mai scandat lozinci în față la Modex pentru scurtă vreme, după care au plecat în jurul orei 18:30 pe strada 20 Decembrie, pentru a ajunge din nou la Catedrala Ortodoxă, locul-emblematic al Revoluției din 1989.  

O parte dintre ei au ajuns înapoi pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane, unde au inceput să scandeze „Jos masca!” și chiar au dat foc, demonstrativ, câtorva măști de protecție.

La intrarea în Piața Victoriei se aflau cordoane de mascați care, pentru prima dată după Revoluția din decembrie 1989, au împiedicat intrarea manifestanților în acest loc public.

 Protestul timișorenilor n-a rămas, totuși, fără ecou în sfera decidenților politici, sâmbătă seară CJSU hotărând să nu mai prelungească pentru alte 7 zile carantina din ultimele două săptămâni pentru Timișoara și comunele limitrofe, după cum arată Agerpres.

Așa a arătat protestul de la Brașov, desfășurat în parcul din Centrul Civic:


Aproximativ 100 de persoane s-au adunat în parcul din centrul civic al orașului Brașov, locul unde era planificat în anii 2000 să se construiască o măreață Catedrală, al cărei proiect a fost tergiversat de trei primari, până când a fost îngropat definitiv. Creștinii, însă, nu au uitat locul și dacă, probabil, nu au fost autorizați să protesteze în centrul istoric, au venit în număr mare în parcul inaugurat deasupra fostului șantier. Oameni de toate vârstele, având steaguri în mâini și pancarte, au cântat „Deșteaptă-te, Române!”, „Noi suntem Români”, au jucat „Hora Unirii” și s-au exprimat pentru Libertate, împotriva obligativității vaccinării și a restricțiilor pandemice excesive. Printre acestea, obligativitatea vaccinării, școala online, închiderea restaurantelor și a bisericilor.

„Libertate, te iubim!”, „Hristos a înviat și noi Îl urmăm!”, „România, trezește-te!”, „Lupt pentru libertatea copilului meu, vreau o țară normală”, „Libertate HORECA!” sunt doar câteva dintre mesajele rostite sau afișate de participanți pe pancarte, pe haine ori pe coli de hârtie A4.

„Ce le-am făcut noi, cu restaurantele? Cu ce-am greșit noi? Copiii cu ce greșesc de stau acasă toată ziua? Nepoată-mea a luat 9 la matematică și i-am dat un exercițiu. Bineînțeles că jumătate din lucrare a copiat-o, că e online. Îi zic: nu pot să te felicit pentru asta - nouăle pe care l-ai luat online probabil că e un cinci, când te scoate la tablă! N-am cum să te felicit, nu? Or să fie copiii noștri bătuți în cap dacă noi continuăm tot așa” (cu restricții absurde), a declarat poate cel mai mucalit dintre protestatari, probabil lucrător la un restaurant, după ce le-a atras atenția reporterilor prin faptul că venise cu uneltele muncii sale, un polonic și un castron.

 Mai multe persoane au luat cuvântul la microfon din partea organizatorilor, vă invităm să le ascultați într-o filmare  realizată de BrașovTV.com.

 Așa a arătat protestul de la Sibiu, desfășurat în Piața Mare: 



Aproximativ 100 de persoane s-au adunat în Piața Mare din Sibiu sâmbătă, între ora 15 și ora 18, ca să manifesteze pașnic pentru Libertate, împotriva restricțiilor excesive, împotriva obligativității vaccinării, pentru respectarea libertății religioase a tuturor cultelor care sărbătoresc Paștile și pentru reluarea școlii față către față, fără măști. Ei au cântat cântece despre iubire din repertoriul Cenaclului Flacăra și cântece de țară. De asemenea, adunarea a fost încheiată prin Imnul „Deșteaptă-te, Române” și rugăciunea „Tatăl nostru”, plus o serie de cuvântări.

Unii dintre participanți aveau steaguri și icoane. Pe pancarte, oamenii au afișat mesaje precum: „Stop vaccinării cu forța!”, „Sănătatea nu vine din vârful acului, vrem libertate pentru sănătate!”, „Nu ne injectați cu forța!”, „Stop vaccinării obligatorii”, „Unde există risc, trebuie să existe alegere!”, „Nu ne injectați cu forța!”, „Stop naționalizării corpului uman!” ș.a. 

Trebuie precizat că organizatorul protestului din urmă cu două săptămâni a fost amendat de jandarmi pe motiv că a adus o portavoce. Ulterior, el nu a mai depus cerere la primărie pentru autorizarea actualului protest, această sarcină asumându-și-o un alt sibian. La acest din urmă protest au venit mai puțini oameni decât la primul, în parte din cauza anunțării foarte târzii a manifestației, în parte din cauză că mai mulți au preferat să meargă la București.

Sâmbătă, 20 martie, jandarmii și polițiștii sibieni au avut un comportament echilibrat, noul organizator nu a fost amendat, în schimb a primit amendă unul dintre participanți, care nu purta mască. Majoritatea celor prezenți, deși protestau și împotriva obligativității măștii, au purtat, măcar de formă, acest accesoriu.

Ei și-au expus motivele pentru care au venit la acest protest, unele dintre ele foarte variate, dar reductibile la același numitor comun: dorința de Libertate, de încetare a restricțiilor excesive.

„Sibienii speră ca Dumnezeu să ne ajute să scăpăm cât mai repede de minciuna în care trăim și de batjocura care parcă nu se mai sfârșește”, a transmis unul dintre participanți pentru ActiveNews.

„Am venit la protest pentru că îmi pasă de mine, îmi pasă de copiii mei, îmi pasă de familia mea, îmi pasă de neamul meu, de prietenii mei, de toți cunoscuții, care chiar nu merită să fie condamnați la a fi conduși de niște oameni care nu cred că ne vor binele, pentru că în ultimii 30 de ani niciun guvern nu a arătat că ne vrea binele. Și măsurile pe care le-au luat (în pandemie - n.n.) nu s-a văzut că ar fi pentru binele nostru, pentru binele poporului român. Dar, în principal, sunt aici pentru că vreau să decid eu pentru mine și vreau să-mi păstrez libertatea. (...)

Nu pot să am încredere că statul poate să ne conducă și să gestioneze bine situația în care suntem acum, pentru că ani de-a rândul ne-a arătat că nu este de încredere. Când a spus: „Români, fiți liniștiți!”, singurul lucru pe care trebuia să-l facem era să nu fim liniștiți, să plecăm. Deci, când spune statul român: „Noi ne ocupăm de toate, totul merge bine”, e clar că nu merge bine. Îi înțeleg și pe ei că sunt depășiți. Unii chiar vor să-și facă treaba. Nu-i acuz de rea-voință, dar pot să-i acuz de impostură, de incapacitate de a face ceva, de incapacitatea de a recunoaște că nu pot. Nu mai vreau să renunț la libertățile mele. Mi-a ajuns”, a declarat pentru ActiveNews un alt sibian hotărât.

La rândul său, organizatorul protestului, Florin Stănescu, s-a exprimat pentru Libertate și pentru nesupunere civică non-violentă, arătând că România se poate elibera de dictatură într-un mod pașnic, cum s-a eliberat India de ocupația britanică.

„Acești oameni puțini (guvernanții - n.n.) reușesc să ne impună - așa, din vârful piramidei în jos - restricții și, uneori, să avem impresia că sunt spre binele nostru. Trebuie să devenim conștienți, să nu ne cedăm libertatea, să nu ne cedăm sănătatea, să nu ne cedăm sufletul, mintea, inima în mâinile altora; este dreptul nostru. Cine nu luptă pentru libertate, nu merită s-o aibă. Trebuie să știm lucrul acesta. Acest lucru a fost constatat de mulți. Nu putem accepta ca doctorii să nu fie lăsați să-și facă meseria, nu putem accepta ca bisericile să fie închise, să nu mai existe hrană spirituală. Pe foarte mulți îi doare închiderea bisericilor, pe alții îi deranjează închiderea învățământului, copiii nu mai învață. Nu putem să acceptăm lucrul acesta. Trebuie să învățăm să ne vindecăm, să ne întărim organismul. Nu prin vaccinuri se dobândește adevărata sănătate, ci printr-un organism puternic, care respiră aer curat, care poate să iasă în natură, printr-o întărire a sufletului nostru, prin comunicarea cu ceilalți, prin îmbrățișări care ne dau încredere în noi și ne fac să ne simțim bine”, a explicat Florin Stănescu.  

Pentru că acesta l-a amintit în discursul său pe Mahatma Ghandi, a cerut cuvântul și un profesor de istorie, care i-a oferit drept model pe eroii români și pe Sfinții Ardeleni, care și-au apărat Ortodoxia împotriva asimilării forțate la religia oficială a fostului Imperiu Habsburgic:

„2021 este un an deosebit: 200 de ani de când a fost asasinat Tudor Vladimirescu, 420 de ani de când a fost asasinat Mihai Viteazu și 140 de ani de când a murit sibianul August Treboniu Laurian. În secolul XVIII, când Biserica noastră Ortodoxă a fost prigonită - s-a desființat Mitropolia Transilvaniei - românii s-au ridicat și, în 1761, conduși de călugărul Sofronie de la Cioara, fără vărsare de sânge, și-au recâștigat drepturile. Mișcarea lui Sofronie a cuprins toată Transilvania și s-a desfășurat pe o suprafață mai mare decât cea pe care a avut loc răscoala lui Horia - care a participat și el la discursurile lui Sofronie de la Cioara. Aceasta a făcut parte dintr-o mișcare mai amplă din sudul Ardealului, care i-a dat pe sfinții sibieni: Oprea Miclăuș, Ioan din Galeș, Moise Măcinic din Sibiel. Deci, nimic fără Dumnezeu! Dacă suntem uniți, Dumnezeu ne va ajuta. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu ne putem câștiga și noi drepturile!”, a declarat în fața adunării un profesor de istorie, creștin practicant.

În final, a luat cuvântul și Doru Apostol, vechi organizator de proteste din Sibiu, care și în pandemie a rămas consecvent cu lupta sa anti-abuzuri, indiferent de ce forțe politice le comit, și a vorbit împotriva restricțiilor liberticide, dar și în favoarea libertății de alegere în privința vaccinării.

„Trebuie să protestăm împotriva vaccinării obligatorii. Eu nu sunt împotriva vaccinării în sine, pentru că, dacă te mușcă un șobolan sau o vulpe, există riscul să mori de turbare, dacă nu te-ai vaccinat în primele două zile. Sunt împotriva vaccinării obligatorii, pentru că, după cum vedem, sunt interese de multe miliarde de dolari și de euro. De asemenea, trebuie să protestăm împotriva tuturor măsurilor restrictive pandemice, pentru că mi-e greu să cred că Dl. Arafat este conectat prin inteligență artificială la coronavirus, ca să știe că e ora 22.00 sau 23.00 și trebuie să iasă virusul la vânătoare. Cel puțin eu, simt că mi-e insultată inteligența când văd genul acesta de abordări. Din toate măsurile restrictive lipsește aspectul științific.

De asemenea, se riscă crearea de discriminări între cei vaccinați și cei nevaccinați, se încearcă introducerea pașaportului de vaccinare - o altă aberație, care nu are nicio legătură cu statutul Uniunii Europene - era într-o vreme reclama aceea: „Sunt cetățean european și am drepturi”; văd că avem numai obligații și restricții. Toată campania pro-vaccinare ar trebui să înceteze de pe toate sistemele media, pentru că discutăm de niște medicamente și dispozitive medicale care sunt în probe - știm foarte bine că toate vaccinurile sunt în faza III de studiu clinic, iar asta înseamnă că noi suntem cobai până cele mai devreme în 2023, când vor fi prezentate primele concluzii. Noi nu avem niciun fel de garanție materială sau juridică, nici din partea producătorului, nici a importatorilor, nici a guvernului, nici a medicilor că nu dezvoltăm diverse afecțiuni și efecte secundare în urma vaccinării. Până nu e clarificat aspectul juridic, nu are sens să vorbim de vaccinare”, a afirmat protestatarul Doru Apostol din Sibiu.

Așa a arătat protestul de la Iași, desfășurat în Piața Unirii:



Un grup de părinți din Iași a organizat duminică, începând cu ora 16:00, în Piața Unirii din Iași, un protestul civic și apolitic prin care au cerut public eliminarea prevederilor abuzive și neconstituționale din proiectul de lege PLx 399/2017, cunoscut și ca Legea Vaccinării Obligatorii. Prin acest proiect, decidenții „vor institui OBLIGATIVITATEA vaccinării , atât pentru COPII cât și pentru ADULȚI, cu ORICE și ORICÂTE vaccinuri decide statul să achiziționeze. Proiectul se vrea adoptat în Parlament în aceste zile”, se arată în comunicatul organizatorilor. (Foto Știrea de Iași)

Cele câteva zeci de persoane prezente în Piața Unirii au militat și împotriva așa-numitului „certificat/pașaport verde”, prin care se acordă libertate de mișcare sau întrunire doar persoanelor vaccinate sau acelora dispuse să facă, pe banii lor, câte un test Covid la fiecare 48 de ore. Ieșenii sunt îngrijorați că, o dată introdus acest document, el va determina acceptarea de facto a obligativității vaccinării. 

„Pașaportului digital de vaccinare se dorește a fi introdus sub pretextul relansării economice a turismului la nivel de UE însă va fi ‘oportunitatea’ care va deschide sfera posibilităților aplicării discriminărilor pe scară largă cum ar fi accesul la evenimente culturale, în restaurante, în magazine, săli de fitness și oriunde va consideră Guvernul. Așadar deviza noastră la Iași este: Fără obligativitatea vaccinării! Fără pașaport vaccinare!”, au explicat organizatorii protestului, citați de TeleM.ro. 

Ei au mai militat împotriva naționalizării corpului uman de către stat și contra dictaturii medicale.

Așa a arătat protestul de la Galați (Foto Agerpres), desfășurat în fața Prefecturii:




Câteva zeci de persoane s-au adunat duminică la Galați în fața Prefecturii, purtând steaguri tricolore și pancarte cu mesajul „STOP vaccinării obligatorii!”. Protestatarii s-au exprimat împotriva restricțiilor pandemice excesive, împotriva obligativității purtării măștilor în aer liber și împotriva obligativității prevăzute în proiectul de lege a vaccinării. 

Dacă aveți mărturii foto și din alte orașe ale Țării, nu ezitați să le trimiteți pe adresa contact@activenews.ro !

sursa:https://www.activenews.ro/stiri/NU-VA-FIE-FRICA-PANDEMIA-PICA-au-strigat-sute-de-manifestanti-pentru-Libertate-in-orasele-mari-ale-Tarii-Iasi-Brasov-Timisoara-Cluj-Napoca-Sibiu-Galati-165826

3.20.2021

Protestatarii anti-restricții la București au cântat ”Doamne ocrotește-i pe români”

 



Protestatarii adunați cu miile în Piața Victoriei din București au intonat imnul ”Doamne ocrotește-i pe români” și au ascultat și ovaționat discursurile senatoarei Dianei Șoșoacă și a avocatului Dan Chitic, dar și a altor lideri de opinie antisistem.

Senatoarea Diana Șoșoacă s-a remarcat din nou la manifestațiile de astăzi din Piața Victoriei, fiind sufletul protestelor și animând miile de români prezenți pe melodia imnului ”Doamne ocrotește-i pe români”.

Ea i-a salutat pe românii veniți și din țară să participe la proteste, cum ar fi cei veniți din Maramureș și a anunțat că și preoții sunt în Piața Victoriei.

Manifestanții au scandat și ”Libertate”, ”Hoții” și ”Fără mască” și au cerut revenirea la viața de dinainte de pandemie. De asemenea, la un moment dat, au cântat ”Hristos a Înviat” deși este încă Postul Paștelui, pentru a-și manifesta libertatea religioasă.

Vorbitorii au depășit însă tema pandemiei și au discutat și despre căsătoriile între homosexuali pe care le-au respins, precum și despre politicienii atei care nu jură pe Biblie când își preiau mandat.

Protestatarii au strigat de asemenea  ”Jos Arafat”, la încurajările senatoarei Diana Șoșoacă.

Un moment aparte a avut loc la începutul protestelor, când Diana Șoșoacă a declarat în fața tuturor că ea îi știe pe cei de la SRI care au venit la proteste să îi filmeze pe participanți și le-a cerut să se dea deoparte și să filmeze de la distanță ca să nu îi dezvăluie și să îi ia lumea pe sus.

Activista Iosefina Pascal, prezentă la tribună, a spus că protestatarii le-au dat astăzi o lecție celor care au pângărit biserica din Parcul IOR. Și ea l-a criticat pe Arafat care a rămas pe funcție în ciuda tuturor tragediilor din sistemul sanitar.

George Simion a protestat la Cluj

Partidul AUR a ocolit Bucureștiul unde manifestațiile au fost dominate de Diana Șoșoacă, și s-a deplasat la Cluj-Napoca unde a protestat față de restricțiile din starea de alertă, la eveniment participând circa 100 de cetățeni.

Protestul de la Cluj a fost programat tot de la ora 15.00, în fața Prefecturii Cluj, iar la protest a participat și activistul Călin Mărincuș care a demascat dictatura sanitară și a cerut libertate, iar deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa, și-a aruncat masca jos.

George Simion a atacat și el restricțiile sanitare în fața protestatarilor, dar impactul protestelor de la Cluj este departe de cel de la București, astfel că Diana Șoșoacă a marcat din nou în fața foștilor ei colegi din AUR.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/society/20210320/34057825/Protestatarii-anti-restricii-la-Bucureti-Doamne-ocrotete-i-pe-romni.html

Proteste violente în Germania, împotriva restricţiilor. Peste 17 mii de participanți. Manifestanţii, ciocniri cu poliţia

 


Germanii care protestează împotriva restricţiilor pandemice s-au bătut cu poliţia în centrul oraşului Kassel. 

Poliţia a efectuat mai multe arestări şi a folosit gaze pentru a dispersa persoanele după ce participanţii la demonstraţie au încercat să rupă un lanţ al poliţiei, relatează presa germană.

Poliţia a desfăşurat un efectiv numeros fiind solicitate întăriri din din Renania de Nord-Westfalia, Turingia şi Renania-Palatinat.

Organizatorii protestului denumit „Cetăţeni liberi din Kassel - Drepturi fundamentale şi democraţie” au anunţat că la manifestaţie au fost prezenţi până la 17.500 de participanţi, scrie Mediafax. 

sursa:https://www.dcnews.ro/proteste-violente-in-germania-impotriva-restrictiilor-manifestantii-ciocniri-cu-politia_809052.html

GALERIE FOTO - Proteste în Piața Victoriei și Piața Universității pe 20 martie

 


Două proteste împotriva măsurilor de restricție Covid-19 au avut loc sâmbătă, 20 martie, în București, în Piețele Victoriei și Universității.













TRĂIASCĂ ROMÂNIA ! LIBERTATE !

sursa:https://www.dcnews.ro/galerie-foto-proteste-in-piata-victoriei-si-piata-universitatii-pe-20-martie_809046.htm

LA TIMIȘOARA, protestatarii au fost luați cu duba

 


Proteste împotriva restricțiilor au loc în mai multe orașe din țară. La Timișoara, protestatarii au fost luați cu duba.

Potrivit România TV, la Timișoara, protestatarii au fost săltați de jandarmi și au fost luați cu duba. O persoană prezentă la protest a povestit, la același post TV, că autoritățile nu i-au mai lăsat pe manifestanți să se deplaseze în centrul Timișoarei, mai exact în fața Operei.

O mare parte dintre manifestanți s-au retras acasă.

sursa:https://www.dcnews.ro/protestatarii-au-fost-luati-cu-duba-la-timisoara_809042.html

Miliția presei vrea să rupă rândurile : incită la TURNĂTORIE și escaladare a tensiunilor. Din motive de sănătate publică, păstrați distanța fizică față de celelalte persoane și purtați în mod corespunzător masca sanitară de protecție.

 


Românii ies pașnic în stradă pe 20 martie pentru a protesta împotriva restricțiilor, a măștilor, a obligativității vaccinării și a stării de urgență în sine. Prin aceasta, ei continuă protestul început pe 7 martie, alăturându-se, totodată, mișcării mondiale pentru Libertate, care are loc astăzi în peste 40 de state de pe Glob. 

Se pare că cei aproape zece mii de protestatari pașnici din apropierea Parlamentului, în urmă cu două săptămâni, reflectați și de presa străină, au deranjat anumite cercuri de interese. Care nu se mulțumesc cu o amendă cât salariul pe 3-4 luni, aplicată organizatorului. De la ducerea în derizoriu prin amplificarea numărului protestelor și până la o posibilă escaladare a tensiunilor, totul este posibil.

Semnale ciudate nu contenesc să apară din media aservită, pentru a intimida protestatarii. Dacă pe 7 martie ziarul „Adevărul” îi învăța pe cetățeni unde pot să-i reclame pe protestatarii care nu poartă mască la un protest anti-mască, pe 19 martie Jandarmeria București a dat un comunicat prin care atenționa că, în condițiile „stării de alertă” prelungite din pix de Guvern la fiecare 15 ale lunii, prezența la protest este limitată la 100 de persoane. Cine a stabilit acest număr, bazându-se pe ce criteriu științific, ce legătură are acest număr cu precauția de a nu răspândi virusul într-un spațiu suficient de larg precum Piața Universității? Nu a stat nimeni să explice. Unde-i lege, nu-i tocmeală, deși legea nu e lege, ci hotărâre de guvern. Cert e că jandarmii dau amenzi în baza ei.

„În situația în care participați la astfel de manifestații desfășurate în spațiul public, pentru siguranța și sănătatea dumneavoastră, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele recomandări:

Din motive de sănătate publică, păstrați distanța fizică față de celelalte persoane și purtați în mod corespunzător masca sanitară de protecție. 

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a adunărilor publice, trebuie să manifestați pașnic și civilizat, să vă delimitați de persoane care tulbură ordinea publică sau incită la violență și să semnalați jandarmilor prezența în zonă a unor astfel de persoane.

sursa:https://www.activenews.ro/stiri/Militia-presei-vrea-sa-rupa-randurile-incita-la-TURNATORIE-si-escaladare-a-tensiunilor-165823

Cutremur puternic de 7,2 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

 


Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs sâmbătă în nord-estul Japoniei, iar autorităţile au emis o alertă de tsunami pentru prefectura Miyagi, relatează agenţiile de presă.

Un prim val tsunami ar fi lovit deja ţărmul prefecturii Miyagi, a anunţat postul public NHK. Pentru moment nu există informaţii privind posibile victime sau pagube materiale, transmite Agerpres.

Cutremurul a fost resimţit şi în capitala Tokyo.

Epicentrul seismului care s-a produs în regiune la ora 09:09 GMT a fost localizat în largul Miyagi, a anunţat Agenţia de Meteorologie din Japonia.


sursa:https://www.dcnews.ro/cutremul-puternic-in-japonia-a-fost-emisa-alerta-de-tsunami_809007.html