9.09.2020

Zile și nopți fierbinți la Venezia

 


Secvență din filmul Salvatore: Il calzolaio dei sogni / Salvatore: Pantofarul viselor, un documentar fascinant despre Salvatore Ferragamo


Venezia 2020: Pedro Almodóvar, Tilda Swinton, Casa Salvatore Ferragamo și Greta Thunberg, invitați ai marelui festival

Primul festival de film major organizat de la declanşarea pandemiei cu noul coronavirus, Mostra del Cinema di Venezia se desfășoară zilele acestea mai discret decât alte dăți, dar, în continuare, în atenția întregii lumi. Personalități și filme-eveniment continuă să fie prezentate pe covorul roșu, chiar dacă mai puține față de anii trecuți, unii actori şi regizori arătându-și filmele de la distanţă, prin sisteme de videoconferinţă. Marele public nu și-a putut face simțită prezența anul acesta, din cauza distanțării sociale impuse de măsurile contra pandemiei. Actorii şi regizorii care participă fizic la festival nu intră, astfel, în contact cu spectatorii amatori de autografe şi de fotografii, pentru că organizatorii au ridicat un „zid” care separă covorul roşu de strada principală. De asemenea, obişnuitele petreceri organizate cu ocazia deschiderii şi respectiv închiderii festivalului au fost anulate.

Deschiderea festivalului a aparținut lungmetrajului Lacci. Alte filmele cu premiera la Veneția sunt Pieces of a Woman, al regizorului maghiar Kornel Mundruczo și The World to Come, al regizoarei independente norvegiano-americane Mona Fastvold.

Ceremonia de deschidere a festivalului a fost prezentată de Anna Foglietta, câștigătoarea unui Premiu David di Donatello pentru cea mai bună actriţă, cunoscută publicului pentru rolurile sale din Confusi e felici, Perfetti sconosciuti și Un giorno all’improvviso.



Elena Almansi în MOLECOLE_foto oficială


Elena Almansi în Molecole, filmul regizorului italian Andrea Segre

Documentarul Molecole, al regizorului italian Andrea Segre, care vorbește despre Veneţia în perioada de izolare şi carantinare cauzate de noul coronavirus a rulat chiar înainte de deschiderea oficială a festivalului, în data de 1 septembrie, Mostra del Cinema di Venezia având loc în perioada 2-12 septembrie. Omagiu adus lagunei, mai frumoasă parcă în timpul izolării, filmul semnat de Andrea Segre este, mai presus de toate, un act de dragoste al regizorului pentru tatăl său.



Frances McDormand


63 de filme fac parte din programul oficial al festivalului anul acesta, dintre care 18 se află în cursa pentru Leul de Aur, 21 vor fi prezentate în afara competiţiei şi 19 vor rula în cadrul secţiunii Orizzonti.

Una dintre producțiile candidate la Leul de Aur, Nomadland, regizată de Chloe Zhao, este considerată deja un concurent important şi pentru Oscarurile de anul viitor. Filmul o are în centru pe eroina interpretată de Frances McDormand, o femeie care pierde totul în Marea Recesiune şi porneşte într-o călătorie în Vestul Sălbatic.



Creațiile lui Ferragamo au lăsat o amprentă permanentă asupra industriei de la Hollywood


Salvatore Ferragamo, Il calzolaio dei sogni, la Veneția

Filmul care spune epopeea del calzolaio dei sogni / pantofarului viselor – Salvatore Ferragamo, italianul care a lăsat o amprentă permanentă asupra industriei de la Hollywood, deopotrivă curtat de vedete și autor al unor creații atemporale – documentarul Salvatore: Il calzolaio dei sogni a rulat în avanpremieră duminică, 6 septembrie, în cadrul Festivalului de film de la Venezia, în afara competiției. Această frumoasă poveste cinematografică este totodată o amplă fotografie de familie.

Regizat de Luca Guadagnino, filmul are la bază autobiografia fascinantă, scrisă uneori cu o anume candoare, a celui care a fost Salvatore Ferragamo, pantofarul viselor. „Priviți dincolo de povestea băiatului desculț și incult, care a devenit un creator de pantofi celebru, vă rog. Căutați mai bine plăcerea pe care o veți avea atunci când pășiți ușor”, este scris în prefața cărții despre Ferragamo, a cărui excentricitate trebuie să-l fi vrăjit pe Guadagnino.

Proiectul acestui film a început acum trei ani, în 2017. „Este o onoare pentru mine și pentru întreaga noastră familie”, spune Ferruccio Ferragamo, fiul lui Salvatore și actualul președinte al casei Ferragamo, „ca un regizor precum Guadagnino să devină pasionat de istoria familiei noastre, transformând-o într-o poveste pentru marele ecran.” Pentru că viața acestui mare artist, un mare talent deopotrivă creativ, cât și antreprenorial, a fost atât de intensă, curajoasă, plină de inventivitate și de inovație, ar fi fost imposibil ca un regizor precum Guadagnino, cu o sensibilitate puternică, dar delicată, să nu fie interesat de ea.



Imagine din filmul Mandibule, în regia lui Quentin Dupiex


Mandibules

Multe dintre filmele prezentate anul acesta la Mostra del Cinema di Venezia au fost realizate în contextul pandemiei și al izolării. Astfel de producții vor putea fi vizionate și mai târziu, după ce festivalul se va fi încheiat. Printre acestea, Sportin ‘Life, documentarul lui Abel Ferrara, prezentat în afara competiției și avându-l în distribuție pe vechiul și fidelul colaborator al regizorului newyorkez, actorul Willem Dafoe. Filmul începe cu experiența proiecției celui mai recent film al lui Ferrara, Siberia, la Festivalul de Film de la Berlin de anul acesta și se încheie cu carantina.

Tot în afara competiției, Mandibulele lui Quentin Dupiex, cu Adèle Exarchopoulos, garantează spectatorilor aceleași emoții (și uimire) experimentate deja cu Deerskin (Le daim), al aceluiași regizor: atunci când doi prieteni, oarecum simpli, găsesc o muscă uriașă prinsă în portbagajul unei mașini, decid să o antreneze pentru a face mulți bani cu ea.



Regizorul Merawi Gerima, pe platourile de filmare ale debutului său în cinema, Residue


Residue în Secțiunea Giornate degli autori / Zilele autorilor

Programat pentru a rula în cadrul secțiunii Giornate degli autori, Residue, filmul de debut al lui Merawi Gerima, este totodată rezultatul unei întreprinderi colective, și povestește despre gentrificarea cartierului Washington în care a crescut autorul – un proces de renovare și revigorare a cartierelor urbane mai deteriorate, prin intermediul afluxului de rezidenți mai bogați, procedeu gândit să atragă o creștere a valorii proprietăților, dar strămutând totodată familiile cu venituri mici și micile întreprinderi.

Residue vorbește într-un mod foarte personal și despre pierderea prietenilor din copilărie ai actualului regizor Merawi Gerima: unii în închisoare, alții dispăruți, pur și simplu.


sursa foto FACEBOOK  LEONARDO DICAPRIO

Leonardo DiCaprio și Greta Thunberg, în noiembrie 2019


Greta Thunberg, la Festivalul de Film de la Veneția: „Mișcarea continuă, în ciuda Covid”

Nu este Greta Garbo, nu este Ingrid Bergman sau Anita Ekberg. Totuși, Greta Thunberg a fost vedeta suedeză care marchează calendarul evenimentelor din data de 4 septembrie, la Festivalul de Film de la Veneția de anul acesta, grație documentarului realizat de Nathan Grossman, I am Greta / Greta, prezentat în afara concursului. Tânăra activistă suedeză în vârstă de 17 ani este o vedetă în ciuda faptului că nu își dorește asta, ea însăși fiind prima care a subliniat, în discursul său susținut la ONU, în 23 septembrie 2019: „Totul este greșit. Nu ar trebui să fiu aici sus. Ar fi trebuit să mă întorc la școală, de cealaltă parte a Oceanului. Însă voi, cu toții, veniți către noi, tinerii, pentru speranță”, a fost mea culpa ei.

.Anul acesta, Greta s-a întors la cursuri și, de fapt, a apărut la Festival în data de 4 septembrie doar la ora prânzului, în timpul pauzei de la ore, conectată virtual prin intermediul platformei online Zoom. Adolescenta suedeză, cunoscută la nivel mondial pentru mișcarea ecologistă pe care a înființat-o, Fridays for Futures, a amintit tuturor faptul că „în ciuda urgenței Covid, criza climatică nu poate aștepta”.

Documentarul Greta, prezentat în afara competiției la Venezia, o prezintă pe tânără atât ca activistă, cât și ca adolescentă. „Găsirea unui echilibru între Greta – cu viața ei publică și Greta – în viața ei privată a fost scopul filmului. Cu siguranță aceasta a fost cea mai dificilă provocare”, a spus regizorul Nathan Grossman.



Tilda Swinton în scurtmetrajul The Human Voice, prima producție în limba engleză a lui Pedro Almodóvar


The Human Voice: Tilda Swinton și Pedro Almodóvar s-au întâlnit în recitirea unui monolog-cult

De o parte, o femeie singură în apartamentul ei, împreună cu câinele său, așteaptă un telefon de la fostul ei iubit. Dispărut din viața ei, lăsând în urmă niște haine și prea multe amintiri. De altă parte, cineva, în spatele camerei, o observă, continuând astfel să investigheze universul feminin în cel mai sublim mod. În The Human Voice, a cărui lansare a fost poate cel mai așteptat eveniment al zilei de 3 septembrie la Festivalul de Film de la Veneția de anul acesta, Pedro Almodóvar descrie ultima conversație telefonică dintre personajul principal, interpretat de Tilda Swinton, și iubitul ei.

„Trebuie să le spuneți oamenilor să revină la cinema”, au spus în conferința de presă susținută la Veneția Tilda Swinton și Pedro Almodóvar. Considerându-se responsabil pentru supraviețuirea cinematografelor, regizorul spaniol spune: „Izolarea ne-a arătat foarte multe lucruri. Am văzut cât de mult depindem de ficțiune pentru a ne umple timpul. De experiențele scrise de altcineva, interpretate de altcineva, într-un film sau în teatru, și chiar într-un ziar. Cultura este necesară, iar revenirea în sala de cinema este antidotul. Este plecarea într-o aventură. Să intrii și să stai într-un spațiu întunecat, pe care îl împărtășești cu alte persoane pe care nu le cunoști… Grecii vorbesc despre catharsis – te trezești plângând sau bucurându-te alături de alți oameni, iar asta devine un eveniment care contează în viețile noastre. Cinematograful este important nu numai pentru spectatori, ci și pentru cineaști, pentru că, în ciuda incertitudinilor, a temerilor, în fața marelui ecran pot fi redescoperite unele lucruri.”

Invitați ai festivalului pentru a-și lansa aici scurtmetrajul The Human Voice, Swinton și Almodóvar au vorbit despre filmările pentru această producție, realizate în perioada izolării, în Spania.



Pedro_Almodovar_Césars_2017


Pedro Almodóvar

Primul film al lui Almodóvar jucat în limba engleză, The Human Voice este, în același timp, prima colaborare dintre regizorul spaniol și Tilda Swinton. „Am simtit o conexiune specială cu ea și sper să lucrăm din nou împreună”, spune Almodóvar. „Înainte de toate, însă, avem nevoie de un scenariu.”

Tilda Swinton a povestit, în cadrul conferinței de presă, cum un prieten al său, călugăr în Scoția, s-a rugat pentru ca ea să colaboreze cu regizorul spaniol: „Pare ridicol, pentru că nu sunt o actriță spaniolă, nu vorbesc spaniola. Eu și Pedro folosim însă același limbaj cinematic.”

Inspirat în mod liber din piesa de teatru omonimă, semnată de Jean Cocteau, scurtmetrajul The Human Voice este o viziune personală, „barocă”, așa cum o definește chiar regizorul, plină de culoare, de detalii și de idei, cele pe care autorul minunatelor filme Dolor y Gloria / Durere și glorie și Todo sobre mi madre / Totul despre mama mea le purta cu el de ceva vreme și care îi serviseră deja sub forma unor combinații și stimuli în două dintre filmele sale, La ley del deseo /Legea dorinței și Mujeres al borde de un ataque de nervios / Femei în pragul unei crize de nervi. Un film, însă, în care cuvântul cheie nu este doar abandonul, singurătatea, ci nevoia de a o depăși și de a o combate, chiar dacă într-un mod răzbunător.



Leul de Aur, prestigiosul premiu al Festivalului de la Veneția


Festivalul de Film de la Veneția continuă până în data de 12 septembrie, aducând în aceste momente fragile o doză de frumusețe, claritate și de evadare din cotidianul știrilor grele despre pandemie, care țin prima pagină a publicațiilor mondiale. Ochii întregii industrii cinematografice din toate cele patru colțuri ale lumii și ai spectatorilor de pretutindeni sunt ațintiți asupra sa.

sursa:https://www.cotidianul.ro/zile-si-nopti-fierbinti-la-venezia/

Catastrofa de la Educație

 


Niciodată, România n-a avut o asemenea catastrofă la Educație! Cineva care să vorbească mai prost, mai agramat și care să fie mai confuz! Și mai penibil ca actor la microfon. Se zice că ar mai fi fost unul, dar era la Agricultură, și era prin anii ’50.

Nenorocirea este că această Doamnă catastrofă în materie de gestionare a procesului educațional în perioadă de criză sanitară are deasupra ei un șef la fel de catastrofal. Și cu obraz cam gros. Bagă o șenilă de cuvinte peste tot ce-l încurcă sau deranjează. Ce nu pricepe el în legătură cu starea lucrurilor nu pricepe nici ea. Starea de confuzie li se pare amîndurora acceptabilă. Ba, în zile zgomotoase de petreceri, li se arată chiar o formă de progres și bunăstare. Ghinionul nostru mai vine de la faptul că și deasupra lor tronează o catastrofă de președinte.


Cacofonia lui Iohannis, de Ziua Limbii Române


Și acesta este mulțumit cu orice formă de haos, dacă puterea și comoditatea sa nu sunt puse în pericol sau deranjate.
Părinții s-au împărțit și ei în tabere. La fel de creativi în materie de soluții ca și clasa politică. Adică, tîmpenie peste tîmpenie, absurditate peste absurditate. Cal peste măgar și măgar peste asin și un pui de mular deasupra! Nimic altceva decît o încrucișare a ratării. Un prieten îmi scrie că situația de acum este dovada decăderii genetice a nației! Nu cred! Mi se pare absurd! Cu Gheorghiu-Dej și cu Alexandru Drăghici am fost mult mai jos.

Dacă se aliniază și planetele, de ce nu  s-ar alinia și proștii sau ticăloșii? Sau, din ambele categorii. Unul de-ăla, unul de celălalt! Un fel de sandvici de proști cu impostori. Ce rezultă? Nu cumva o țară ca a noastră, în care ratații și netalentații cîntă imnuri ale părăsirii patriei? Foi negre în calendare succesive și atîta tot!

Începe anul școlar și ministrul n-are nici o idee. N-are de unde-i veni și nici n-are unde o ține. Nenorocirea vine de la menținerea ei pentru un asemenea post, dar și de la faptul că ocrotitorii săi nu au curajul să-și asume o decizie. Nici ei nu pot mai mult. Și în materie de idei și de curaj. În fața unei populații care vehiculează cel puțin 35 de milioane de ipoteze de ieșit din pandemie și de organizat școlile și universitățile (cam o idee și jumătate pe cap de locuitor), ei abia repetă soluția cu masca, distanța și spălatul pe mîini!

Într-o perioadă în care am avut cel puțin doi universitari de clasă, miniștri ai educației (Andrei Marga și Mircea Miclea) și cîțiva cercetători care coordonează dezvoltarea Educației prin diverse țări ale lumii, noi ne limităm la părerile rudimentare ale unui suplinitor de fizică (Iohannis Klaus Werner) și a unei doamne care aduce a secretară de primărie, nu de liceu sau de decanat! Nu mai sunt în Romania dascăli cu experiență, academicieni și experți în educație? De la Cluj-Napoca nu sunt buni decît securiștii și propagandiștii? De la Timișoara, numai acoperiții care livrează generalilor diplome de doctorat? De la Iași, numai maimuțe care să accepte poziția de înaintași ai mafioților din Moldova?


Gramatica în timpul guvernării liberale


Într-o așa stare de nehotărîre, derută și confuzie, un puști vioi și cu tupeu sare și el în mijlocul scandalului și vrea să filmeze întîlnirea sa cu ministrul Educației! De ce ? Ca să arate că este precoce și că n-are interese de vedetă și că el este animat doar de dorința de a-și lumina profesorii? Tupeu de discotecă și de net, nu semne de educație de la care să ne așteptăm la cine știe ce! Dacă doamna este așa cum este, de ce să nu rîdă și copiii de dînsa? Numai că, dacă doamna îl supune la o lecție de dictare, își rup amîndoi și gîtul și mîinile!
Trăznite vremuri mai trăim! Ne-am blocat în organizarea desfășurării anului școlar! Deruta este atît de puternică încît ne trezim că sar pe scenă și copiii mai cu tupeu și odraslele mahărilor reuniți în asociații.

De ce să nu stabilească ei (copiii) regulile pentru modernizarea școlii românești? Nu s-a întors lumea cu fundul în sus și Greta Thunberg (care n-a măturat de două ori într-o curte în Suedia) a devenit simbolul unei campanii scoase din burtă ca o rețetă șmecheră de marketing și care face zgomot, dar nu produce efecte? La urma urmei, Selly poate deveni un fel de Greta pentru Educația la Craiova, Motru și-n Târgu Jiu, dacă nu chiar în tot sudul României, iar Antena 3 un fel de CNN dîmbovițean, totdeauna de partea cui cîștigă alegerile!

Discuțiile pe seama începerii școlii arată nivelul dezbaterii publice din țara noastră. Atît de jos încît se potrivește perfect cu materia din gheretele plasate în fundul curții unor școli. Toată populația combatantă folosește exemplul cu numărul școlilor rămase cu gherete de scînduri în fundul curții, dar, nimeni nu se întreabă dacă în fiecare școală din țara noastră există măcar o pompă cu pulverizator pentru dezinfectat încăperi, săli de clasă și holuri! Încep să înțeleg de unde vine obsesia veceurilor din curtea școlilor! Gîndirea unora chiar nu poate depăși acest loc care le-a marcat copilăria și care a fost transformat într-un simbol al neputinței!

Avem de-a face cu un război pentru organizarea școlilor în condiții de pandemie sau cu o confruntare de idei imbecile și de măsuri imposibile, aruncate în curțile primăriilor?
Desfășurarea anului școlar nu-i decît o oglindă murdară și fidelă a felului în care ne purtăm, dar, mai ales, a celui în care suntem conduși!

Ce ar spune Pruteanu despre Selly?

sursa:https://www.cotidianul.ro/catastrofa-de-la-educatie/

”Sălbăticirea” Franței lui Macron

 


Fostul președinte Francois Hollande a luat poziție împotriva violențelor din Franța. O parte din presa franceză consideră că Hollande a prins pe picior greșit ”gândirea unică” din mediul politic, care încearcă să treacă cu vederea nivelul tot mai scăzut de securitate din orașele țării. Hollande a declarat că ”societatea este tot mai violentă”. ”Nu am impresia că Emmanuel Macron se concentrează pe aceste subiecte în acțiunile sale”, a mai spus Hollande, considerat unul dintre creatorii politicianului Macron.

”Când spun societate violentă nu ma refera doar la delincvența obișnuită, ci la violența cotidiană”, a spus Hollande. El a încervcat să-și tempereze remarcile, vorbind despre refuzul francezilor de a purta mască și despre ”violențele familiale și conjugale”. ”Este ceea ce numim violență gratuită”.

Rămâne totuși critica lui Hollande la adresa succesorului său la Palatul Elysee, iar această observație poate avea efecte politice importante. De ce? Pentru că lumea politică franceză se află în toiul unei dispute legate de violența din țară și de vocabularul folosit pentru a o descrie.

O bună parte din presa franceză, chiar și miniștrii actuali au început să folosească termenul ”ensauvagement” pentru a descrie problema violenței. Termenul ar putea fi tradus prin ”sălbăticire”, dar alta este partea delicată. Cuvântul are conotații coloniale și a fost folosit în ultimii ani de extrema dreaptă din Franța, pentru a trage un semnal de alarmă legat de efectele imigrației și de transformarea Franței într-un loc periculos, necivilizat, din care au dispărut valorile tradiționale.

”În spatele cuvântului este o lume imaginară în care este o tabără a sălbăticilor și una a civilizației”, spune Cecile Alduy, de la Stanford University, citată de The New York Times.

Miercuri, 9 septembrie, președintele Macron a fost forțat de jurnaliști să adopte o poziție clară față de folosirea acerstui cuvânt. Întrebat despre utilizarea termenului de către miniștrii săi, Macron, vizibil deranjat, a spus: ”Sunt vorbe, comentarii (…) În comentariile voastre ați făcut kamasutra cu sălbăticirea, cu toții, de două săptămâni”. ”Ceea ce contează este realitatea. Întrebați-i pe cetățeni. Cetățenii nu au nimic de-a face cu asta. Ei vor să le rezolvăm problemele. Iar noi suntem aici pentru a le rezolva problemele”, a spus Macron.

Disputa privind „sălbăticirea” Franței a luat amploare când termenul a fost folosit chiar de miniștrii regimului Macron. ”Personal, folosesc acest cuvânt și îl repet”, a spus ministrul de Interne, Gerard Darmanin. Ministrul Justiției, Eric Dupond-Moretti, preferă să se ferească de acest termen, dar vorbește și el despre ”un sentiment de insecuritate”. La Palatul Elysee, președinția vorbește nu despre ”sălbăticire”, ci despre ”banalizarea violenței”. Ministrul pentru Egalitate, Marlene Schiappa, a spus: ”Nu mă deranjează să vorbesc despre sălbăticirea societății, pentru că asta este realitatea”.

Criticii folosirii acestui cuvânt spun că în acest fel se încearcă justificarea violențelor poliției împotriva protestelor care s-au înmulțit și în Franța, pe fondul extinderii lor în lumea anglo-saxonă. ”Sălbăticire este un cuvânt codat care înseamnă tânăr, violent cu origini subsahariene sau nord-africane. Toate astea deschid ușa politicilor împotriva imigrației și pot justifica violența poliției”, spune istoricul Pap Ndiaye.

Recent, revista Valeurs Actuelles a publicat pe prima pagina titlul ”Sălbăticirea”, cu subtitlul ”60 de zile în Franța noilor barbari”, însoțit de o fotografie cu o mulțime formată din oameni de origine africană distrugând o mașină în timpul unor proteste. În același număr, revista a publicat un text ficțiune despre o actuală deputată de culoare din Adunarea Nationala: deputata se întoarcea în timp, în secolul 18, în Africa, unde era ținută în sclavie de alți africani, vândută unor negustori de sclavi arabi pentru ca apoi să fie eliberată de un misionar francez și readusă la civilizație în Franța. Textul a stârnit un val de critici, inclusiv din partea președintelui Macron. Este de notat însă ca același Macron a acordat un interviu în exclusivitate pentru Valeurs Actuelles, în 2019, și a spus că este ”o revistă foarte bună”.

Este limpede că în spatele opțiunilor lexicale se află mize politice. Deși Macron refuză să vorbească despre ”sălbăticire”, faptul că miniștrii și consilierii săi folosesc cuvântul este un semn că tabăra prezidențială încearcă să nu se lase învăluită pe flancuri de partidele de dreapta și extremă-dreapta, care vor face din violența socială principala temă a campaniei din 2022. Până la urmă, termenul ”sălbăticire” a fost popularizat cu succes de Marine Le Pen. La fel a făcut-o și Nicolas Sarkozy în timpul mandatului său la Elysee cu cuvântul ”voyou” – golan, delincvent – termen prin care un deputat francez a găsit cu cale să caracterizeze România, în 2013.

sursa:https://www.cotidianul.ro/salbaticirea-frantei-lui-macron/

Iohannis: „Trimiteţi pe copii la şcoală”

 



Klaus Iohannis a declarat miercuri că decizia de a deschide şcolile este corectă şi necesară și i-a „încurajat” pe părinţi să trimită copiii la şcoală.

În acest moment avem doar câteva localităţi în care educaţia se va relua exclusiv online iar în altele se va desfăşura în sistem hibrid în funcţie de situaţia epidemiologică şi de condiţiile existente. Nu putem reduce riscul de infectare la zero, dar este foarte important să conştientizăm că, prin respectarea regulilor de bază, fiecare contribuie la siguranţa întregii comunităţi.  Limitarea accesului la educaţie are consecinţe majore pentru generaţiile tinere şi ne afectează tuturor viitorul. Decizia de a deschide şcolile, deşi nu este una uşoară, este corectă şi necesară”, a declarat preşedintele la Palatul Cotroceni.

A ținut totodată să adreseze un mesaj părinților.

”Mă adresez părinţilor care în mod firesc sunt preocupaţi şi îngrijoraţi: Vă încurajez să-i trimiteţi pe copii la şcoală şi să le explicaţi că pentru un timp şcoala va fi diferită dar, dacă vom respecta cu toţii regulile, vom depăşi cu bine această situaţie”, a mai afirmat Iohannis.

sursa:https://www.cotidianul.ro/pe-raspunderea-lui-iohannis-trimiteti-pe-copii-la-scoala/

”Dar chiar nu vă crapă obrazul de rușine ?!”

 


Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a transmis, miercuri, un mesaj guvernanților, după ce Guvernul atacat la CCR legea de respingere a creşterii etapizate a alocaţiilor: ”Dar chiar nu vă este ruşine?”. Liderul PSD cere respectarea legii şi dublarea alocaţiilor.

”Dar chiar nu vă crapă obrazul de rușine?!

Același Guvern incompetent care a făcut din deschiderea școlilor o mare bătaie de joc, se luptă acum pe toate căile să nu dubleze alocațiile copiilor!

Azi, peneliștii au contestat din nou la Curtea Constituțională legea votată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis. Asta deși CCR le-a mai spus o dată că bat câmpii și că legea votată de PSD este perfect constituțională.

Iohannis trebuie să iasă astăzi și să justifice această nouă decizie aberantă a Guvernului său! Până când mai tolerează acest guvern care fură până și drepturile copiilor?!

Eu am un singur mesaj. Nu vă mai bateți joc de copii!

DUBLAȚI ALOCAȚIILE! Respectați legea!”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Curtea Constituţională va dezbate pe 24 septembrie sesizarea Guvernului referitoare la Legea privind respingerea OUG 123/2020 pentru modificarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.


sursa:https://www.cotidianul.ro/intrebare-pentru-liberali-dar-chiar-nu-va-crapa-obrazul-de-rusine/

Paradeala în statul paralel: „Coldea minte !”

 


Detalii interesante scoase la iveală după audierea fostului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, la Secția de anchetare a magistraților, în dosarul lui Mircea Negulescu, zis Portocală.

Afirmația lui Coldea conform căreia nu l-a întâlnit niciodată  „nici instituțional, nici în context personal” pe fostul procuror DNA Ploiești Mircea Negulescu este contrazisă de Daniel Florea, care a activat în SRI.

Daniel Florea a relatat  într-o postare pe Facebook cum Coldea, alături de alți ofițeri de rang înalt din SRI, ar fi participat la o „chermeză” la care se aflau și Mircea Negulescu și Laura Codruța Kovesi.




„Coldea minte! Zice că nu l-a întâlnit niciodată pe Negulescu. În 2015/2016, la sfârșit de an, la Terasa Axa/Axxa, din comuna Târgsoru Vechi, în luna decembrie, a avut loc o chermeză la care au participat ofițeri de rang înalt din SRI (Coldea, Ciocârlan, Iancu Sabin, Dumbravă și alții) alături de procurorii DNA de la Serviciul Teritorial Ploiești (Onea, Negulescu, Ceraseala Raileanu, Bucică etc.), ofițerii de poliție judiciară care îi ajutau pe procurori, plus conducerea DNA centrală – Kovedi si Iacob.
Am spus asta public, nu m-a acuzat nimeni ca dezinformez, iar ulterior, cei de la România TV, au confirmat ceea ce spuneam eu, arătând într-o filmare realizată (cu camera ascunsă, parcă) în 2016/ 2017, ce spuneau ospătarii de la respectivul restaurant – unde a stat Coldea, unde a stat Kovesi, etc.
Mai tare este că locația a fost păzită timp de o săptămână de lucrătorii antitero ai SRI.
Pe scurt, comisia de control SRI nu există, iar simulacru de anchetă făcut de procurorii de azi îmi arată (doar!) că și azi cei doi ofițeri SRI vin la audiere de pe un picior de forță, nu de normalitate.
În plus, tov Coldea trebuia să fie audiat într-un dosar deschis la DNA militar in 2018, dar aburit de colonelul magistrat Mihai Gheorghe, adus de Coldea & Co la această unitate de parchet.
Despre acest dosar vorbim.
Doar că presa doarme, nu își aduce aminte de multe, căci memoria este scurtă.
Zi ușoară la populime!”, a scris Florea pe pagina sa de Facebook.

Negulescu cere arestarea lui Coldea și zice că au vorbit când era la alt Parchet

La rândul său, Mircea Negulescu a comentat marti seara, la Realitatea Plus, audierea lui Florian Coldea la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ), apreciind că audierea lui Coldea a fost „o mascaradă judiciară” și considerând că fostul șef operativ al SRI trebuia arestat pentru luare de mită, în contextul dezvăluirilor făcute de Sebastian Ghiță privind vacanțele pe care acesta i le-ar fi plătit.

“Din punctul meu de vedere, astazi (mar’i – nr.) am asistat la o mascarada judiciara. Statul paralel exista si, din pacate, produce consecinte in continuare, iar astazi a mimat interesul aflarii adevarului judiciar. Citarea domnului Coldea si a lui Sabin Iancu trebuie privita in alta paradigma. De fapt, procurorul de caz incearca sa-si securizeze acuzatiile si doreste cu disperare sa-l albeasca pe Sebastian Ghita. Din punctul meu de vedere, dl Coldea ar fi trebuit sa fie chemat la sectia militara a DNA si propus pentru retinere si arestare pentru luare de mita dovedita de Sebastian Ghita. Dl Sebastian Ghita a produs niste probe, a aratat o factura si ma refer la sejurul in Seychelles. Dar ce sa se intample daca statul paralel functioneaza… e complicat”, a spus Portocală, citat de site-ul luju.ro.

Mircea Negulescu a precizat că nu a vorbit cu Coldea cât timp a fost procuror la DNA Prahova, însă nu la fel ar fi stat lucrurile și în perioada în care “Portocală” era procuror la Parchetul Curtii de Apel Ploiești: “STS poate sa confirme daca dl Coldea a vorbit cu mine. Dl Coldea are o declaratie nuantata. Este adevarat, cat am fost procuror la DNA niciodata nu a vorbit cu mine, insa nu spune de perioada cand eram procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti. Era foarte interesat de dosarul Lukoil. Sabin Iancu fara masca, pentru ca astazi i-am vazut pe amandoi cu masca, daca si-ar da masca jos ar putea sa va marturiseasca cum monitoriza un jurnalist din Prahova, prin metode specifice. O sa va spun asta intr-o alta emisiune. Aparitia domnului Coldea la Sectia pentru investigarea magistratilor dovedeste faptul ca ca SIJ este o aripa a statului paralel”.

Ce a zis Coldea după audierea sa

„Am fost audiat în calitate de martor, într-un dosar al Secţiei speciale. Este vorba despre un magistrat, după cum probabil ştiţi. Cu ocazia asta am discutat şi aspecte ale cooperării interinstituţionale dintre SRI şi Ministerul Public, în speţă DNA Prahova. Pot să vă spun că nu l-am întâlnit niciodată personal pe domnul procuror, nici în context personal, nici în context instituţional şi nu am luat legătura vreodată cu dânsul, pe perioada mandatului la DNA Prahova”, a spus Coldea la ieşirea de la audieri.

sursa:https://www.cotidianul.ro/paradeala-in-statul-paralel-coldea-minte/

„Ludovic, te joci cu focul!”

 


Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îl acuză pe premierul Ludovic Orban că „insistă” să trimită copiii la cursuri în condiții de insecuritate: „Ludovic, te joci cu focul. Toți vedem haosul în care vrei să înceapă școala”.

„Ludovic, te joci cu focul! Toți (părinți, elevi și dascăli) vedem haosul în care vrei să înceapă școala! În loc să vezi și să recunoșți acest lucru insișți să ne trimiți copiii la cursuri în condiții de insecuritate. Petreci mai mult timp în campanie electorală decât să te gândeșți la soluții pentru școală și ne spui să ne trimitem copiii la școală pe riscul nostru. Păi, dacă îi trimitem pe riscul nostru și voi nu faceți nimic la ce naiba mai avem nevoie de guvernul vostru?”, scrie pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.

El îi cere premierului să amâne începerea anului școlar până după alegerile locale.

„Te simți pe cai mari pentru că ai reușit să cumperi câțiva parlamentari ca să scapi de moțiune? Nu te simți, pentru că nu vei putea să cumperi 10 milioane de părinți, elevi și dascăli și nu vei scăpa de furia lor dacă vei continua să-ți bați joc de felul în care începe școala. Îți mai spun încă o dată: amână începerea școlilor până după alegerile locale. Luați-vă niște timp că să vă organizați mai bine. Aduceți măștile pentru cei care au nevoie. Asigurați-vă că în toate școlile există apă și săpun, ca să nu zic de dezinfectant. Faceți protocoale clare pentru situațiile când clase sau școli vor deveni focare. Spuneți-le părinților ce au de făcut dacă li se va infecta copilul. Și dacă ți-e frică de faptul că ceilalți vor lua un avans în alegeri, putem merge până la a suspenda campania electorală ca să vă dăm șansa de a organiza cum trebuie ziua de 14 septembrie. Este un sacrificiu perfect acceptabil pentru noi dacă voi vă apucați, în sfârșit, de treabă”, conchide Tăriceanu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/tariceanu-ludovic-te-joci-cu-focul/

“Aveau pelerine verzi. Aveau feţele acoperite. Aveau nişte măşti folosite de marea majoritate a populaţiei pentru uz medical”

 


Anchetatorii zic că au un cerc de suspecţi în cazul bancomatelor aruncate în aer la Otopeni, comisarul şef Cristian Gheorghe din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale dezvăluind miercuri că hoții aveau măşti din cele folosite în prezent de populaţie şi pelerine verzi.

“În legătură cu cazul bancomatului de la Otopeni, desfăşurăm activităţi la momentul de faţă în legătură cu dispozitivele explozive folosite în această speţă, aşteptăm rezultatul expertizei criminalistice. Nu pot să mă pronunţ cu privire la natura substanţei explozive. În legătură cu autorii, vom vedea, desfăşurăm activităţi. Este greu să vă spun detalii, sunt cunoscute, la nivelul nostru este greu să vă redau cu fidelitatea 100% ceea ce s-a întâmplat. Există un cerc de suspecţi în cauza aceasta”, a spus comisarul.

El a precizat că nu se poate spune că furturile din bancomate prin acest mod de operare au devenit un fenomen la nivel naţional.

“La nivelul naţional furturile din bancomate prin acest mod de operare explozibil nu este un fenomen. La nivel naţional, de la începutul anului, avem cinci cauze şi a şasea este cea de ieri. În aceste cinci cauze avem autorii, îi avem identificaţi, avem şi un flagrant făcut la o speţă de acest gen, majoritatea lor sunt arestaţi. Deci făcând o comparaţie cu ceea ce se întâmplă în exterior nici măcar nu putem spune că ar putea crea la un moment dat o problemă. Sunt cinci cauze în nouă luni. Şi în aceste nouă luni Poliţia a identificat autorii şi i-a arestat. E adevărat, modurile de operare diferă, unele au fost cu exploziv solid, aşa cum s-a întâmplat ieri, unele au fost cu sisteme explozive cu gaz”, a afirmat comisarul şef din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale.

El a mai spus că autorii faptei purtau măşti.

“Aveau pelerine verzi. Aveau feţele acoperite. Aveau nişte măşti folosite de marea majoritate a populaţiei pentru uz medical”, a explicat poliţistul.

Întrebat dacă dispozitivul exploziv folosit a fost unul făcut de amatori sau de profesionişti, Cristian Gheorghe a răspuns: “Nu este un dispozitiv militar, nu are nicio legătură cu ceva care să facă spectrul Armatei sau a explozibilor militari. Este un dispozitiv artizanal fără doar şi poate, a fost destul de bine confecţionat, e un mod de operare folosit destul de des în afară, i se spune în limbaj de specialitate pizza slide. Nu prea ai cum să-l greşeşti, se confecţionează o carcasă, nu prea ai cum să-l greşeşti. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, dispozitivul a fost făcut bine”.

El a mai precizat că urmează să fie stabilit prejudiciul în acest caz.

Două bancomate de la parterul unui bloc din Otopeni au fost distruse marţi dimineaţă.

”La data de 8 septembrie, în jurul orei 05:00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că la parterul unui bloc din oraşul Otopeni a avut loc o distrugere. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Otopeni împreună cu efective de pompieri şi specialişti din cadrul IGPR, precum şi conducerea IPJ ILfov, pentru efectuarea de activităţi specifice. Au fost luate măsuri pentru delimitarea perimetrului şi conservarea locului faptei”, a anunţat Poliţia.

sursa:https://www.cotidianul.ro/infractori-in-ton-cu-vremurile-purtau-masti/

Premiile Oscar - Noi reguli la categoria "cel mai bun film"

 


Academia americană de film (AMPAS) a anunţat miercuri noi reguli privind diversitatea şi incluziunea pentru ca o producţie să fie eligibilă la categoria "cel mai bun film” a premiilor Oscar.


Pentru ca o producţie să fie luată în considerare pentru categoria "cel mai bun film” trebuie să îndeplinească criterii care sunt incluse în două din patru norme: Standard A "Onscreen Representation, Themes and Narratives”, Standard B "Creative Leadership and Project Team”, Standard C "Industry Access and Opportunities” şi Standard D "Audience Development”.

Fiecare normă are criterii care cer includerea persoanelor din grupuri subreprezentate, precum femeile, persoane din grupuri etnice sau rasiale subreprezentate, din comunitatea LGBTQ+ şi persoane cu dizabilităţi fizice şi cognitive, scrie News.ro.

De exemplu, Standard A prevede ca cel puţin unul dintre actorii principali sau secundari să aparţină unui grup etnic sau rasial minoritar; distribuţia trebuie să fie formată în proporţie de 30% din actori din cel puţin două grupuri subreprezentate; şi/sau tema principală să fie centrată pe un grup subreprezentat.

Pentru galele Oscar din 2022 şi 2023, un film va fi înscris împreună cu un formular confidenţial Academy Inclusion Standards, deşi îndeplinirea plafonului de incluziune nu va fi cerută până în 2024, la a 96-a ceremonie.

Până acum, aceasta este singura categorie a premiilor Oscar la care se aplică noile norme.

Preşedintele AMPAS, David Rubin, şi CEO-ul Academiei, Dawn Hudson, au transmis: "Deschiderea trebuie să fie mai mare pentru a reflecta populaţia globală diversă atât în crearea filmelor, cât şi în ceea ce priveşte publicul. Academia şi-a luat angajamentul de a juca un rol vital în sprijinirea acestui lucru să devină realitate”.

Noile norme au fost întocmite de un grup de lucru condus de guvernatorii Academiei DeVon Franklin şi Jim Gianopulos. A fost folosit un model inspirat de British Film Institute Diversity Standards, folosit pentru eligibilitatea privind finanţarea şi pentru anumite categorii ale premiilor BAFTA, iar AMPAS s-a consultat şi cu Sindicatul producătorilor americani (Producers Guild of America).

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-film-24276529-premiile-oscar-noi-reguli-categoria-cel-mai-bun-film-eschiderea-trebuie-fie-mai-mare-pentru-reflecta-populatia-globala-diversa.htm

Negulescu vorbește, recunoaște Statul Paralel și cere ARESTAREA lui Coldea !

 


”Statul paralel există și, din păcate, produce consecințe în continuare - STS poate să confirme dacă dl Coldea a vorbit cu mine”

Fostul procuror Mircea Negulescu începe să arunce adevărate nucleare, iar prima dintre ele a fost trimisă direct la unul dintre cei mai importanți oameni ai Sistemului, generalul Florian Coldea.

Reamintim că, ieri, generalul Coldea a fost audiat la SIIJ, în dosarul care îl vizează pe Negulescu. Fostul șef militar al SRI a fost audiat circa o oră, din care o bună parte s-a axat pe discuții tehnice, așa cum chiar generalul a declarat.

Nucleara a explodat după aceea, când Mircea Negulescu a avut o nouă intervenție fulminantă – ca o reacție la declarațiile lui Florian Coldea la ieșirea de la audieri.

”Din punctul meu de vedere, astăzi am asistat la o mascaradă judiciară”, a spus Negulescu, aruncând prima ”Nucleară”: ”Statul paralel există și, din păcate, produce consecințe în continuare, iar astăzi a mimat interesul aflării adevărului judiciar”.

Mai mult, Negulescu spune că respective citare a generalului Coldea și a lui Sabin Iancu ”trebuie privită în altă paradigmă”.

A doua nucleară: ”De fapt, procurorul de caz încearcă să-și securizeze acuzațiile și dorește cu disperare să-l albească pe Sebastian Ghiță”, spune Negulescu.

Și, atenție acum: ”Din punctul meu de vedere, dl Coldea ar fi trebuit să fie chemat la secția militară a DNA și propus pentru reținere și arestare pentru luare de mită dovedită de Sebastian Ghiță”.

”Dl Sebastian Ghiță a produs niște probe, a arătat o factură și mă refer la sejurul în Seychelles”, spune Negulescu, subliniind din nou fulminant: ”Dar… ce să se întâmple dacă statul paralel funcționează?... E complicat…”.

În privința afirmației lui Coldea că nu s-ar fi întâlnit cu procurorul Negulescu vreodată, fostul procuror susține contrariul.


“STS poate să confirme dacă dl Coldea a vorbit cu mine”, spune Negulescu, arătând că generalul Coldea ”are o declarație nuanțată”.


Adică, în perioada DNA ”niciodată nu a vorbit cu mine, însă nu spune de perioada când eram procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești”.


”Era foarte interesat de dosarul Lukoil”, spune Negulescu. ”Sabin Iancu, dacă și-ar da masca jos, ar putea să vă mărturisească cum monitoriza un jurnalist din Prahova, prin metode specifice”

Negulescu promite să dea aceste detalii în viitor. ”O să vă spun asta într-o alta emisiune”.

Dar, conchide Negulescu, aruncând ultima ”Nucleară” – ”Apariția domnului Coldea la Secția pentru investigarea magistraților dovedește faptul ca SIIJ este o aripă a statului paralel”.


Declarațiile au fost făcute la Realitatea TV și consemnate de Luju.ro.

Un singur comentariu: generalul Coldea pare a fi devenit un fel de țintă după 2017 – dar este o țintă reală, sau una falsă? Adică o ”gaură neagră” care absoarbe orice fel de acuzație – și care astfel nu mai ajung la alte  personaje. Sau, cine știe… Poate apar alte personaje, multe mai rele…

Oricum, ”reorientarea” lui Negulescu nu a venit așa, brusc, din discuțiile cu reporterii unui controversat post TV.

sursa:https://ro.sputnik.md/justice/20200909/31597819/NUCLEARA-Negulescu-vorbete-recunoate-Statul-Paralel-si-cere-ARESTAREA-lui-Coldea.html

”Ce caută această CREATURĂ în țara mea ?”

 


O reacție dură a unuia dintre marii artiști români: ”Să fim altfel??... ca în Franța???.. De ce???... Poate că nu dau doi bani pe Franța ei!!!!”

Reacțiile după dezvăluirile privind activitatea franțuzoaicei Clotilde Armand continuă să apară. Senatorul Daniel Zamfir a postat și comentat o analiză despre felul în care s-a invocat o boală eradicată pentru a se obține bani de la Banca Mondială – protagonistă fiind Armand. Analiza a fost realizată de Alina Angelescu pentru ”Lumea politică”, iar Zamfir face un comentariu scurt:

”Cum să furi cu acte și Banca Mondială să închidă ochii” – a comentat senatorul Daniel Zamfir, cel mai implicat parlamentar în bătălia cu abuzurile băncilor.


O reacție dură a avut unul dintre cei mai importanți cantautori români, Adrian Romcescu, artistul nefiind la primul comentariu pe teme politice sau sociale. Acum, cel mai mare dintre celebrii frați Romcescu se revoltă și o face praf pe Clotilde Armand:

 ”Ce caută această creatură în țara mea???”, izbucnește artistul. ”Ce știe această creatură despre mentalitatea noastră, felul nostru de a fi, problemele noastre din familie și societate??”.




Adrian Romcescu se revoltă și din cauza laitmotivului al useristei - partid care a crescut și prin protestele cu tente huliganice – ”să fim altfel”. Așa că Romcescu, care a trăit mult timp în Occident, îi aruncă în față:

”Să fim altfel??... ca în Franța???.. De ce???... Poate că nu dau doi bani pe Franța ei!!!! Dar pentru ea, banii noștri sunt foarte buni, nu au miros, nu au cetățenie!!”, a scris marele artist.

sursa:https://ro.sputnik.md/society/20200909/31599771/Celebru-artist-o-face-praf-pe-Clotilde-Armand-Ce-caut-aceast-creatura-in-tara-mea.html

”Nu numai pentru ca ne supunem orbeste directivelor OMS, dar copiem Franta, Italia si Spania in toate exagerarile lor, adăugând un plus de exagerare autohton...”

 


Am intalnit acest termen in presa scrisa franceza : „iacobinism sanitar”, care desemneaza un regim non-democratic, cu reguli foarte stricte, cu sanctiuni severe aplicate unor fapte ilicite minore si cu rezultate slabe sau cu efecte secundare sau adverse nebanuite.
Termenul vine, desigur, din perioada revolutiei franceze din 1789, fiind ratasat regimului de teroare instalat imediat dupa rasturnarea monarhiei, care a dus la aparitia lui Napoleon, cu tot cu razboaiele lui, si care s-a terminat cu restauratia monarhiei in Franta (e drept ca n-a durat prea mult pana cand s-a instaurat „a doua republica”).
Presa franceza probeaza ca interdictia clubului, a plajei, a restaurantului in spatiu inchis si, in genere, a locurilor de distractie, nu inseamna ca a disparut underground-ul, ci ca a proliferat partea ilicita si periculoasa a acestuia. Lumea iese la distractie pe ascuns, regulile sanitare „inteligente” fiind ignorate cu entuziasm. Ca pe vremea prohibitiei alcoolului in SUA, opozantii acestor reguli ale iacobinismului sanitar, practicantii acestui tip de evadare urbana, fiind treptat legendati. Btw, in pandemie, desi societatea ar trebui sa fie in tipla si la dunga, ca pe vreme regimului de la Vichy, traficantii de droguri, de substante recretative si de carne vie au prosperat.

Este evident ca avem un astfel de regim de iacobinism sanitar si in Romania. Nu numai pentru ca ne supunem orbeste directivelor OMS (care sunt, de fapt, niste recomandari, dar noi le-am transformat in litera de biblie), dar copiem Franta, Italia si Spania in toate exagerarile lor, adaugand un plus de exagerare autohton. Si avem statuile noastre pandemice, sfintite de locul pe care il ocupa, si nu de marile merite personale (care lipsesc cu desavarsire).

Problema foarte mare pentru sistemul sanitar antrenata de acest iacobinism sanitar rezulta din faptul ca, fiind inchise 80% din capacitati, pentru ca sistemul sa se concentreze pe cele cca 100 de mii de cazuri de covid, dintre care doar cca 500 sunt, in prezent, cazuri grave, milioane de pacienti noc-covid nu s-au mai ingrijit in sistem si nu s-au mai internat in spitale. Mortalitatea si morbiditatea in randurile pacientilor non-covid au scazut. De aici intrebarea fundamentala de filosofie si politici publice : de ce platim atat de scump acest sistem sanitar care ne tine mai bolnavi cu el decat fara el?

Fapt divers : lumea nu s-a mai infectat cu microbi intraspitalicesti, pentru ca au stat departe de spital… Lumea nu se mai pricopseste cu infectii nozocomiale, pentru ca nu mai este obligata sa se umileasca si sa sufere in spitale. De aceea, lumea a inceput sa evite cu orice pret spitalul …

Cum era vorba aia – vrem spitale, nu catedrale?

In plus, sa ne gandim la ce va fi condus in viitorul apropiat cinismul medical („nu esti bolnav de covid, nu esti urgenta”). Pe termen mediu si lung, rejectul asta cinic va dauna profesiei medicale si increderii in sistem, in medicamente si in vaccinuri.
Nici nu isi dau seama birocratii medicali, care se viseaza eroi si dictatori, cat rau au facut sistemului. Si cat rau ne-au facut nou, sub cuvant ca ceea ce fac, iacobinismul lor sanitar, este pentru siguranta noastra.

sursa:https://www.cotidianul.ro/piperea-regim-de-iacobinism-sanitar-in-romania/

Orban, huiduit la un eveniment electoral

 


Premierul Ludovic Orban a fost ținta unor huiduieli, în Parcul Herăstrău, marți seara, la un eveniment electoral comun pentru candidata susținută de PNL, USR și PLUS, Clotilde Armand, la Primăria Sectorului 1. Orban a fost huiduit și i s-a urat să ajungă la pușcărie, de câteva persoane.

În momentul în care Ludovic Orban a început să vorbească, mai multe persoane aflate la întrunire l-au huiduit și l-au numit ”bufonul USR-ului”, ”o slugă”, ”sluga ocultei mondiale”, relatează stiripesurse.ro.

Potrivit site-ului citat, Oana Lovin și Codruța Cerva au scandat ”Muie PNL”, ”Muie ciuma galbenă”.

Printre cei prezenți s-a aflat și Adriana Bahmuțeanu, candidata PER la Primăria Sectorului 1, cea care i-a cerut lui Orban să o lase pe Armand la o confruntare televizată,

Domnul Orban, candidata dumneavoastră a spus că nu mă cunoaște. O lăsați să vină la o dezbatere cu mine?

Sunteți candidată ?”

sursa:https://www.cotidianul.ro/orban-huiduit-la-un-eveniment-electoral/

O nouă victorie pentru „tricolorii mici”

 


România U21 a învins Malta U21 cu 3-0. Au marcat Dennis Man, Valentin Costache şi Denis Haruţ. România U21 e pe locul 2 în grupa de calificare pentru Euro U21 2021.

Adrian Mutu continuă parcursul perfect pe banca naţionalei de tineret a României. După victoria din Finlanda, tricolorii mici au câştigat şi cu Malta.

Mirel Rădoi e şi el neînvins după un egal şi o victorie cu Irlanda de Nord, respectiv Austria.

„Ne bucurăm, bineînţeles că ne simţim bine ca antrenori să fim lăudaţi, dar cum spuneam, eu cred că şi Mirel gândeşte la fel. Băieţii merită în primul rând lăudaţi pentru că ei sunt eroii principali”, a declarat Adrian Mutu după partida cu Malta câștigată de tricolori cu 3-0.

Pentru puştii lui Mutu urmează „dubla” cu Ucraina şi Malta, în timp ce naţionala mare joacă barajul de calificare pentru EURO 2021 cu Islanda.

sursa:https://www.cotidianul.ro/o-noua-victorie-pentru-tricolorii-mici/

Neajunsurile din şcoli, „rezolvate” virtual

 


Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, marți seara, că decizia privind începerea școlii este luată de direcțiile de sănătate publică. Întrebată care este recomandarea ei pentru școlile care nu au toaletă, ea a spus că acestea ar trebui să continue învățarea online.

„Recomandarea mea pentru o astfel de situație în care nu există nici măcar apă este să continue învățarea în sistem online”, a spus Monica Anisie, la Digi 24.

Ea a precizat că autoritățile locale trebuie să găsească soluții și că a cerut inspectoratelor școlare să transmită și primăriilor aceste necesități, dar și faptul că pot achiziționa containere sanitare.

Ministrul Educației a mai cerut școlilor să evite organizarea festivităților de deschidere a anului școlar.

„Acele festivități de deschidere să fie evitate, să nu îi mai expunem în plus pe elevi și pe părinți. Le recomand să fie precauți, să încerce să evite o altfel de festivitate, dar dacă doresc să o facă în spații deschise, punând scaune pentru fiecare elev în parte, să se pătreze distanța”, a mai spus ministrul Educației.

Monica Anisie a declarat că părinții care nu vor să își trimită copiii la școală și cer ca aceștia să învețe doar online vor fi nevoiți să prezinte unității de învățământ o adeverință de la medic.

„Părintele poate să ia această decizie, să își continue educația în sistem online, să învețe de acasă, în anumite situații: dacă prezintă copilul vreo boală care s-ar putea agrava prin faptul că va veni la școală și ar putea să ia virusul, fie în momentul în care în familie avem cazuri de persoane care ar putea fi supuse unei îmbolnăviri accentuate de virus, de aceea am prevăzut să prezinte părintele o adeverință pe care să o predea școlii”, a declarat Monica Anisie, la Digi24.

Ea a precizat că acest lucru este prevăzut în ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății.

„Ministerul Sănătății a considerat că este important să știm acest lucru și de aceea a fost stipulat în ordinul comun acest lucru”, a mai spus ministrul.

sursa:https://www.cotidianul.ro/neajunsurile-din-scoli-rezolvate-virtual/

Percheziții la hoți din locuințe

 


Poliția Capitalei face, miercuri dimineața, 14 percheziții la persoane bănuite de mai multe furturi din locuințe. Prejudiciul cauzat este de peste 20.000 de euro.

Potrivit Poliției Capitalei, perchezițiile au loc în București și în județul Ilfov.

Sunt vizate 14 persoane sunt suspectate de constituirea unui grup organizat și furt calificat.

Polițiștii spun că prejudiciul cauzat este de peste 20.000 de euro.

La acțiune participă și polițiștii Direcției Operațiuni Speciale și ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

sursa:https://www.cotidianul.ro/perchezitii-la-hoti-de-locuinte/