3.20.2021

Protestatarii anti-restricții la București au cântat ”Doamne ocrotește-i pe români”

 



Protestatarii adunați cu miile în Piața Victoriei din București au intonat imnul ”Doamne ocrotește-i pe români” și au ascultat și ovaționat discursurile senatoarei Dianei Șoșoacă și a avocatului Dan Chitic, dar și a altor lideri de opinie antisistem.

Senatoarea Diana Șoșoacă s-a remarcat din nou la manifestațiile de astăzi din Piața Victoriei, fiind sufletul protestelor și animând miile de români prezenți pe melodia imnului ”Doamne ocrotește-i pe români”.

Ea i-a salutat pe românii veniți și din țară să participe la proteste, cum ar fi cei veniți din Maramureș și a anunțat că și preoții sunt în Piața Victoriei.

Manifestanții au scandat și ”Libertate”, ”Hoții” și ”Fără mască” și au cerut revenirea la viața de dinainte de pandemie. De asemenea, la un moment dat, au cântat ”Hristos a Înviat” deși este încă Postul Paștelui, pentru a-și manifesta libertatea religioasă.

Vorbitorii au depășit însă tema pandemiei și au discutat și despre căsătoriile între homosexuali pe care le-au respins, precum și despre politicienii atei care nu jură pe Biblie când își preiau mandat.

Protestatarii au strigat de asemenea  ”Jos Arafat”, la încurajările senatoarei Diana Șoșoacă.

Un moment aparte a avut loc la începutul protestelor, când Diana Șoșoacă a declarat în fața tuturor că ea îi știe pe cei de la SRI care au venit la proteste să îi filmeze pe participanți și le-a cerut să se dea deoparte și să filmeze de la distanță ca să nu îi dezvăluie și să îi ia lumea pe sus.

Activista Iosefina Pascal, prezentă la tribună, a spus că protestatarii le-au dat astăzi o lecție celor care au pângărit biserica din Parcul IOR. Și ea l-a criticat pe Arafat care a rămas pe funcție în ciuda tuturor tragediilor din sistemul sanitar.

George Simion a protestat la Cluj

Partidul AUR a ocolit Bucureștiul unde manifestațiile au fost dominate de Diana Șoșoacă, și s-a deplasat la Cluj-Napoca unde a protestat față de restricțiile din starea de alertă, la eveniment participând circa 100 de cetățeni.

Protestul de la Cluj a fost programat tot de la ora 15.00, în fața Prefecturii Cluj, iar la protest a participat și activistul Călin Mărincuș care a demascat dictatura sanitară și a cerut libertate, iar deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa, și-a aruncat masca jos.

George Simion a atacat și el restricțiile sanitare în fața protestatarilor, dar impactul protestelor de la Cluj este departe de cel de la București, astfel că Diana Șoșoacă a marcat din nou în fața foștilor ei colegi din AUR.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/society/20210320/34057825/Protestatarii-anti-restricii-la-Bucureti-Doamne-ocrotete-i-pe-romni.html

Proteste violente în Germania, împotriva restricţiilor. Peste 17 mii de participanți. Manifestanţii, ciocniri cu poliţia

 


Germanii care protestează împotriva restricţiilor pandemice s-au bătut cu poliţia în centrul oraşului Kassel. 

Poliţia a efectuat mai multe arestări şi a folosit gaze pentru a dispersa persoanele după ce participanţii la demonstraţie au încercat să rupă un lanţ al poliţiei, relatează presa germană.

Poliţia a desfăşurat un efectiv numeros fiind solicitate întăriri din din Renania de Nord-Westfalia, Turingia şi Renania-Palatinat.

Organizatorii protestului denumit „Cetăţeni liberi din Kassel - Drepturi fundamentale şi democraţie” au anunţat că la manifestaţie au fost prezenţi până la 17.500 de participanţi, scrie Mediafax. 

sursa:https://www.dcnews.ro/proteste-violente-in-germania-impotriva-restrictiilor-manifestantii-ciocniri-cu-politia_809052.html

GALERIE FOTO - Proteste în Piața Victoriei și Piața Universității pe 20 martie

 


Două proteste împotriva măsurilor de restricție Covid-19 au avut loc sâmbătă, 20 martie, în București, în Piețele Victoriei și Universității.













TRĂIASCĂ ROMÂNIA ! LIBERTATE !

sursa:https://www.dcnews.ro/galerie-foto-proteste-in-piata-victoriei-si-piata-universitatii-pe-20-martie_809046.htm

LA TIMIȘOARA, protestatarii au fost luați cu duba

 


Proteste împotriva restricțiilor au loc în mai multe orașe din țară. La Timișoara, protestatarii au fost luați cu duba.

Potrivit România TV, la Timișoara, protestatarii au fost săltați de jandarmi și au fost luați cu duba. O persoană prezentă la protest a povestit, la același post TV, că autoritățile nu i-au mai lăsat pe manifestanți să se deplaseze în centrul Timișoarei, mai exact în fața Operei.

O mare parte dintre manifestanți s-au retras acasă.

sursa:https://www.dcnews.ro/protestatarii-au-fost-luati-cu-duba-la-timisoara_809042.html

Miliția presei vrea să rupă rândurile : incită la TURNĂTORIE și escaladare a tensiunilor. Din motive de sănătate publică, păstrați distanța fizică față de celelalte persoane și purtați în mod corespunzător masca sanitară de protecție.

 


Românii ies pașnic în stradă pe 20 martie pentru a protesta împotriva restricțiilor, a măștilor, a obligativității vaccinării și a stării de urgență în sine. Prin aceasta, ei continuă protestul început pe 7 martie, alăturându-se, totodată, mișcării mondiale pentru Libertate, care are loc astăzi în peste 40 de state de pe Glob. 

Se pare că cei aproape zece mii de protestatari pașnici din apropierea Parlamentului, în urmă cu două săptămâni, reflectați și de presa străină, au deranjat anumite cercuri de interese. Care nu se mulțumesc cu o amendă cât salariul pe 3-4 luni, aplicată organizatorului. De la ducerea în derizoriu prin amplificarea numărului protestelor și până la o posibilă escaladare a tensiunilor, totul este posibil.

Semnale ciudate nu contenesc să apară din media aservită, pentru a intimida protestatarii. Dacă pe 7 martie ziarul „Adevărul” îi învăța pe cetățeni unde pot să-i reclame pe protestatarii care nu poartă mască la un protest anti-mască, pe 19 martie Jandarmeria București a dat un comunicat prin care atenționa că, în condițiile „stării de alertă” prelungite din pix de Guvern la fiecare 15 ale lunii, prezența la protest este limitată la 100 de persoane. Cine a stabilit acest număr, bazându-se pe ce criteriu științific, ce legătură are acest număr cu precauția de a nu răspândi virusul într-un spațiu suficient de larg precum Piața Universității? Nu a stat nimeni să explice. Unde-i lege, nu-i tocmeală, deși legea nu e lege, ci hotărâre de guvern. Cert e că jandarmii dau amenzi în baza ei.

„În situația în care participați la astfel de manifestații desfășurate în spațiul public, pentru siguranța și sănătatea dumneavoastră, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele recomandări:

Din motive de sănătate publică, păstrați distanța fizică față de celelalte persoane și purtați în mod corespunzător masca sanitară de protecție. 

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a adunărilor publice, trebuie să manifestați pașnic și civilizat, să vă delimitați de persoane care tulbură ordinea publică sau incită la violență și să semnalați jandarmilor prezența în zonă a unor astfel de persoane.

sursa:https://www.activenews.ro/stiri/Militia-presei-vrea-sa-rupa-randurile-incita-la-TURNATORIE-si-escaladare-a-tensiunilor-165823

Cutremur puternic de 7,2 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

 


Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs sâmbătă în nord-estul Japoniei, iar autorităţile au emis o alertă de tsunami pentru prefectura Miyagi, relatează agenţiile de presă.

Un prim val tsunami ar fi lovit deja ţărmul prefecturii Miyagi, a anunţat postul public NHK. Pentru moment nu există informaţii privind posibile victime sau pagube materiale, transmite Agerpres.

Cutremurul a fost resimţit şi în capitala Tokyo.

Epicentrul seismului care s-a produs în regiune la ora 09:09 GMT a fost localizat în largul Miyagi, a anunţat Agenţia de Meteorologie din Japonia.


sursa:https://www.dcnews.ro/cutremul-puternic-in-japonia-a-fost-emisa-alerta-de-tsunami_809007.html

Chinul la care a fost supusă o femeie internată cu brohopneumonie în Spitalul de Urgență Bistrița, dar mutată la Boli Infecțioase cu suspiciune de Covid, spitalul încasând 19.000 de lei pe seama ei

 


O femeie de 82 de ani a suferit rele tratamente în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, unde a fost internată cu brohopneumonie severă, diagnostic care a fost ușor convertit în cel de Covid. După ce fiica acesteia a apelat la o testare suplimentară, care a dat diagnostic negativ, ea nu a putut decât să constate în ce hal a fost ținută bătrâna pe secția de Boli Infecțioase, unde s-a ales cu răni la mâini și la picioare și o escară în partea dorsală. Totul pentru ca spitalul să încaseze aproape 20 de mii de lei pe seama ei și a isteriei Covid.

TimpOnline.ro a reușit să obțină în exclusivitate mărturia unei femei a cărei mamă, internată în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, din pricina unei boli mai vechi de plămâni, a fost neglijată de către personalul medical.

Potrivit declarației, femeia în vârstă de 82 de ani a fost internată cu diagnosticul brohopneumonie severă, dar, la scurt timp, a fost declarată pozitivă și transferată la secția de Boli Infecțioase. 

„Am sunat la Infecțioase și am întrebat dacă i s-a repetat testul știind că primul a fost negativ. Mi-au spus că nu i-au recoltat probe, că e singură în salon, e o suspiciune, dar până nu vine rezultatul, rămâne o suspiciune. Mi-au spus să sun luni ca să aflu rezultatul. Am sunat, iar atunci mi s-a spus că ea e pozitivă de când a intrat în spital. Când i-am explicat situația, au bâjbâit...dar în final m-au sunat ei și mi-au spus că au venit rezultatele și mama e pozitivă...Apoi mi-au spus că au intubat-o timp de 4 zile, după care au mutat-o iar în salon”, a declarat fiica bătrânei pentru TimpOnline.

După ce a fost externată în urma retestării pentru Covid-19, care a ieșit negativă, fiica victimei a avut parte de un șoc. În primă fază, ea a relatat că mama ei se uita doar într-un punct fix. Pe lângă asta, părea că și-a pierdut memoria, întrucât nu-și mai recunoștea fata și nu comunica cu ea. Însă, calvarul nu s-a oprit aici.

Familia a fost de acord să trimită fotografiile jurnaliștilor de la Timp Online. Imaginile arată că femeia, după zilele petrecute în internare, a ajuns într-o stare deplorabilă. „Are o escară la fund...Bănuiesc că de la nespălat și neîngrijit și de la prea mult stat pe spate”, a precizat fiica în mărturisire. 

După 18 zile de spitalizare, factura a indicat 11.000 de lei costurile spitalizării, 170 de lei hrana, plus analizele și tratamentul, ajungând peste 19.000 de lei în total. Printre altele, fiica femeii în vârstă a relatat cât de greu a fost să obțină informații de la spital pe durata internării „Am sunat o zi întreagă și nimeni nu mi-a răspuns”.

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, dr. Gabriela Deak, la sesizarea reporterului publicației „Timp Online”, a promis că  va analiza foaia de observație împreună cu toate documentele, pentru a stabili dacă au fost respectate toate procedurile și pașii necesari în cazul internării nefericite a femeii de 82 de ani.  

După cum ActiveNews a relatat anterior, uneori tocmai respectarea procedurilor fără o adaptare asupra cazuisticii dă naștere unor asemenea scăpări în tratamentul bolnavilor spitalizați.

sursa:https://www.activenews.ro/stiri/Chinul-la-care-a-fost-supusa-o-femeie-internata-cu-brohopneumonie-in-Spitalul-de-Urgenta-Bistrita-dar-mutata-la-Boli-Infectioase-cu-suspiciune-de-Covid-spitalul-incasand-19.000-de-lei-pe-seama-ei-165815

20 martie: 31 de ani de la mutilarea lui Mihăilă Cofar la Târgu Mureș de către extremiștii unguri

 


Acum 31 de ani, la Târgu Mureș, românul Mihăilă Cofar a fost bătut bestial de o mulțime violentă ce manifesta pentru autonomia Transilvaniei.

Cazul a devenit celebru mai ales prin faptul că presa occidentală l-a prezentat trunchiat, afirmând că victima era maghiară și agresorii erau români.

Unul din bătăușii lui Mihăilă Cofar, Cseresznyés Pál, a fost grațiat personal de președintele Emil Constantinescu. De remarcat este că mulțimea maghiară, ce număra peste 10.000 de persoane, a ocupat clădirea Consiliului Județean, aceasta fiind eliberată doar după intervenția decisă a parașutiștilor.

De la balcon, liderii maghiari făceau apeluri la mulțime să nu „părăsească piața” și „să lovească”.

Despre ce s-a întâmplat la Târgu Mureș în 1990 puteți citi mai multe aici, din relatarea unui martor ocular. http://roncea.ro/2010/03/20/exclusivitate-roncea-ro-20-martie-1990-jurnalul-unui-martor-ocular-corespondentul-tvr-dorin-suciu-a-filmat-totul/


sursa:https://www.activenews.ro/cultura/20-martie-31-de-ani-de-la-mutilarea-lui-Mihaila-Cofar-la-Targu-Mures-de-catre-extremistii-unguri-101905

20 martie: 201 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii Principatelor

 


La 20 martie 1820 în Bârlad, Moldova se năștea Alexandru Ioan Cuza, cel ce avea să devină primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România.

Cuza a aparținut clasei tradiționale de boieri din Moldova, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza și al Sultanei, membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Și-a făcut primele studii la un pension din Iași, apoi și-a luat diploma de bacalaureat la Paris.Apoi a devenit ofițer în armata moldovenească și ajunge la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844.

A fost printre cei care au participat la revoluția de la 1848 din Moldova, împărtășind, ca și alți colegi de generație, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu, idealul de creare al unui stat românesc puternic. Tânărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidenția înclinațiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic.

Revenind în Moldova în timpul domniei Prințului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei, în 1858, și a reprezentat Galațiul în divanul ad-hoc de la Iași. Cuza a fost un proeminent politician și a susținut cu tărie uniunea Moldovei și Țării Românești. A fost nominalizat în ambele țări de către Partida Națională, care milita pentru unire, în defavoarea unui prinț străin. Profitând de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, este ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuarie după calendarul iulian) și în Țara Românească pe 5 februarie 1859 (24 ianuarie după calendarul iulian).

După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne: secularizarea averilor mînăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățămîntului (1864) , care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării.

Legea secularizării averilor mănăstirești dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost una din cele mai dure din Europa. Rezultatul a fost că toate proprietățile și averile anumitor Biserici și mănăstiri au trecut în proprietatea statului, pentru „a spori avuția țării ”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri și schituri au fost desființate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistență socială etc. În fața acestor măsuri aspre, mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei a făcut mai multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la înlăturarea sa din scaun, această stare provocînd, mai tîrziu, însăși căderea guvernului Kogălniceanu. Legea secularizării a fost adoptată în 1863 și, pe lîngă cele enumerate mai sus, poate fi menționată și confiscarea anumitor averi pe care le aveau unele mănăstiri din Sfîntul Munte Athos și pe care le-au primit cu mult timp înainte de la alți domnitori Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul etc.

În schimbul acceptării secularizării, Biserica primea din partea statului o contribuție la veniturile preoților, situație care a rămas până în zilele noastre.

Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal și a contribuției pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaților majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar și alte măsuri care au făcut ca la sfîrșitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural, importanta inițiativă a guvernului moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a țării, cea ieșeană.

La 14 august 1864 a fost promulgată legea rurală, cea mai controversată măsură a epocii, care a rupt legăturile cu economia și societatea de tip feudal. Potrivit acesteia claca este desființată, iar sătenii clăcași devin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor. Țăranii au fost împărțiți în: fruntași, mijlocași și pălmași și au primit pământ prin despăgubire, în funcție de această împărțire și în funcție de numărul de vite. Cei care nu au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă și grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani și nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani. În total au fost împroprietăriți 406.429 țărani cu 1.654.964 hectare. Motivația principală, dar și principala consecință, pentru care a fost adoptată a fost aceea că prin statutul de proprietari, țăranii deveneau totodată contribuabili la bugetul de stat. Așadar, veniturile la bugetul statului creșteau considerabil. Treptat, țăranii au descoperit inconfortul de a fi contribuabili la bugetul statului. Dacă până la reformă, țăranii negociau cu boierii dările pe care trebuiau să le plătească lor, perceptorii statului erau intransigibili, iar metoda negocierii nu a mai putut fi aplicată.

În domeniul învățământului, rețeaua școlară a fost extinsă, au luat ființă noi instituții precum Universitatea din București, Școala Națională de Medicină Veterinară și cea de Arte Frumoase, condusă de Theodor Aman. Legea instrucțiunii publice, adoptate pe 25 noiembrie 1864, stabilea trei grade de învățământ: primar, secundar și superior, cel primar fiind obligatoriu și gratuit.

Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii; acest fapt a slăbit pozițiile domnitorului și a animat activitatea monstruoasei coaliții (denumire promovată în epocă de presa favorabilă lui Cuza), hotărâtă să-l înlăture. Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracțiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ș.a.), și l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866.

A fost instituită o locotenență domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Proclamarea domnitorului Carol I și aprobarea Consituției din 1866 s-au făcut printr-un plebiscit cu rezultate asemănătoare (peste 99% voturi pentru) cu cel din mai 1864.

Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că:

1. după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimântate că reforma agrară nu va mai avea loc.

2. la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a Mișcării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat obscur la tronul Moldovei: Nunuță Roznovanu,

3. Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.

Cuza și-a petrecut restul vieții  în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit. Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniștri, care a refuzat să acorde permis de intrare în țară.

A fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinței sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

sursa:https://www.activenews.ro/cultura/20-martie-201-de-ani-de-la-nasterea-lui-Alexandru-Ioan-Cuza-domnitorul-Unirii-Principatelor-si-omul-care-a-incercat-sa-puna-Biserica-sub-control-de-stat-101870

”Starea de Libertate” pune România pe harta mișcării mondiale de protest. Piața Universității astăzi de la ora 15:00. Cetățeni din peste 40 de țări vor face același lucru

 


Proteste pentru Libertate au loc în peste 40 de state sâmbătă, 20 martie 2021, revendicarea principală a acestei mișcări planetare fiind încetarea de îndată a corona-restricțiilor excesive și ilegale, precum și încetarea suprimării iraționale a vocilor care le contestă.

Manifestanți din peste 40 de țări se vor aduna sâmbătă, 20 martie 2021, într-un miting mondial pentru Libertate în care vor cere restabilirea respectării drepturilor omului. Organizatorii acestei mișcări mondiale, citați de The Defender, vor lua atitudine pentru apărarea a (cel puțin) 5 libertăți fundamentale: libertatea de exprimare, libertatea de mișcare, libertatea de alegere, libertatea adunărilor publice și libertatea sănătății. 

Pe plan local, Starea de Libertate convoacă al doilea mare miting de protest din această primăvară, invitându-i pe cetățeni să se alăture pentru a manifesta împotriva obligativității vaccinării, împotriva discriminărilor bazate pe neacceptarea măștilor și a vaccinurilor Covid, împotriva măsurilor draconice impuse în școli și împotriva prelungirii la infinit a stării de alertă. Startul protestului se va da sâmbătă la ora 15:00 în Piața Universității.

„ROMÂNIA CERE RESTAURAREA STĂRII DE LIBERTATE !

Pe 20 martie este ziua protestelor mondiale împotriva restricțiilor pandemice. Acest lucru este o premieră istorică, fiind pentru prima oară când un protest se organizează simultan în peste

40 de țări ale lumii. 

România participă și ea la această mișcare prin Grupul Civic Starea de Libertate care organizează în București, sâmbătă 20 martie 2021, de la orele 15:00, un miting autorizat, la fântâna de la Facultatea de Arhitectură din Piața Universității. De acolo se va merge spre parcul Izvor, pentru mitingul final. Este un protest pașnic.

Starea de alertă a devenit, în mod ilegal, stare permanentă. La adăpostul ei se desfășoară afaceri uriașe în vreme ce drepturile și libertățile cetățenești sunt călcate în picioare iar HoReCa, ce a mai rămas din economie și micii producători sunt aduși în stare de faliment. 

Pentru ambele evenimente (Universitate - Izvor) Starea de Libertate are avizele de la Primăria Capitalei.

DE CE L-AM ORGANIZAT ȘI DE CE IEȘIM LA PROTEST:

Împotriva obligativității vaccinării și a manipulării consimțământului în legătură cu vaccinarea. Obligativitatea poate îmbrăca forme indirecte: condiționări la locul de muncă, la școală, la accesul în diverse instituții sau la diferite evenimente;

Împotriva oricărei discriminări bazate pe vaccinare sau pe purtarea măștii;

Împotriva purtării măștii la școală de către copii, mai ales în timpul orelor de sport;

Împotriva restricțiilor impuse de prelungirea continuă și neconstituțională a stării de alertă.

Ne vedem în Starea de Libertate in Piata Universității !”, a transmis Starea de Libertate într-un comunicat remis ActiveNews.

Cel mai recent protest similar a avut loc în urmă cu aproape două săptămâni, când tema principală a fost renunțarea la obligativitatea vaccinării, proiect de lege aflat pe ultima sută de metri în Parlament și impulsionat de lobby-ul unor grupuri de influență favorabile măsurilor dure în lupta contra pandemiei. În urma demonstrației din 7 martie, la care au participat mii de oameni, organizatorul a fost amendat cu 7.000 de lei, iar premierul Florin Cîțu i-a comparat cu „teroriștii” pe cei care militează împotriva campaniei guvernamentale de vaccinare și împotriva purtării măștilor în aer liber. Un motiv în plus pentru a se striga din nou în stradă „Mai bine golan, decât activist !”. 

sursa:https://www.activenews.ro/stiri/Starea-de-Libertate-pune-Romania-pe-harta-miscarii-mondiale-de-protest-impotriva-restrictiilor-invitandu-va-sa-iesiti-in-Piata-Universitatii-astazi-de-la-ora-15-00.-Cetateni-din-peste-40-de-tari-vor-face-acelasi-lucru-in-capitalele-lor-165819

3.19.2021

ȘTIRI NOI la NTD-România

 

Erdogan, despre reacția lui Putin la declarațiile lui Biden : ”E splendidă !”

 


Declarațiile lui Biden sunt nepotrivite pentru un șef de stat, iar răspunsul lui Putin a fost unul „splendid”, a declarat Erdogan.

Declarația președintelui SUA, Joe Biden, în adresa omologului său rus, Vladimir Putin, este inacceptabilă pentru un șef de stat, liderul rus a răspuns demn, a declarat președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

“Nu e o declarație care poate fi acceptată și înghițită. O astfel de declarație nu se potrivește unui șef de stat. El (Putin) este foarte înțelept și a oferit un răspuns splendid”, a spus Erdogan jurnaliștilor, fiind întrebat despre afirmațiile Biden.

Mai devreme, fiind întrebat de jurnaliști dacă își consideră omologul rus un „asasin”, Biden a răspuns afirmativ. De asemenea, acesta a menționat că Putin “va plăti” pentru presupusa imixtiune în alegerile prezidențiale americane. La propunerea președintelui Rusiei de a organiza o discuție online, Casa Albă a răspuns că Biden și Putin au discutat deja și SUA mențin contactele cu conducerea rusă.

Comentând afirmațiile lui Biden, Putin i-a urat sănătate și și-a amintit vorba din copilărie: “Cine zice, ăla e”. El a menționat că nu este o simplă glumă, ci o expresie cu sens. Potrivit lui, în istoria fiecărui popor și fiecărui stat există multe evenimente grave, dramatice și sângeroase și “atunci când apreciem mulți oameni sau când apreciem alte state, popoare, întotdeauna privim ca într-o oglindă”, “întotdeauna ne vedem pe noi înșine”, “întotdeauna proiectăm pe altă persoană ceea ce reprezintă în esență”.

Mai devreme, MAE al Rusiei a anunțat că a rechemat la Moscova pentru consultări ambasadorul rus de la Washington, Anatol Antonov, pentru a analiza acțiunile care urmează să fie întreprinse în contextul relațiilor actuale cu SUA. Totodată, diplomația rusă a subliniat că sunt interesați de neadmiterea degradării relațiilor cu Washington, iar cel mai important este “determinarea căilor de îndreptare a relațiilor complicate ruso-americane, care au fost aduse într-un impas de către Washington în ultimii ani”. Ambasada Rusiei în SUA a anunțat că Antonov va pleca la Moscova pe 20 martie.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/International/20210319/34044296/Erdogan-despre-reactia-Putin-declaratiile-Biden-E-splendid.ht

Orban a anunțat pur și simplu că Fidesz îşi va uni forţele cu partide de aceeaşi factură din Italia şi Polonia

 


Premierul ungar Viktor Orban se va întâlni cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki şi cu liderul partidului Liga din Italia Matteo Salvini pentru a discuta înfiinţarea unei noi mișcări naţionaliste europene.

Orban a discutat despre planul de a constitui o nouă mișcare naționalistă europeană în emisiunea sa săptămânală de la radio Kossuth. Astfel, el a lansat aceste anunțuri care vor schimba fața politicii europene chiar azi, la doar o zi după ce a finalizat divorţul Fidesz de Partidul Popular European, cel mai mare grup politic din Europa din care face parte şi PNL.

Orban a anunțat pur și simplu că Fidesz îşi va uni forţele cu partide de aceeaşi factură din Italia şi Polonia pentru a reorganiza politica de dreapta europeană.

Viktor Orban a explicat că în ultimii ani Fidesz s-a distanţat de Partidul Popular European (PPE) în chestiuni precum fiscalitatea, migraţia şi gestionarea pandemiei de COVID-19.

Fidesz a părăsit ieri în mod oficial și definitiv Partidul Popular European, la două săptămâni după ce formaţiunea politică ungară a ieşit şi din grupul europarlamentar al PPE, denunţând adoptarea unei reforme a statutului acestui grup condus de către eurodeputatul german Manfred Weber.

Katalin Novák, vicepreşedinta partidului ungar, a anunțat despărțirea de PPE de ieri printr-o scrisoare publicată pe pagina sa de socializare.

Katalin Novák a comentat scrisoarea cu textul: “It’s time to say goodbye”, adică “A sosit timpul să ne luăm rămas bun”.

Scrisoarea a fost adresată lui Antonio López-Istúriz White, secretar general al Partidului Popular European, iar textul ei precizează că Fidesz nu mai doreşte să-şi menţină calitatea de membru al Partidului Popular European.

Katalin Novák a detaliat și motivul pentru care Fidesz părăseşte Partidul Popular: în 2015, în perioada crizei imigraţiei “s-a dovedit că Partidul Popular vede viitorul în sprijinirea migraţiei, maghiarii însă au respins-o, iar noi am precizat că nu vrem să împărtăşim soarta ţărilor unde efectele imigraţiei în masă au devenit ireversibile”.

Politiciana a adăugat că acum, când lupta împotriva pandemiei de coronavirus ocupă toată energia factorilor de decizie, “în fracţiunea Partidului Popular European, în loc să se caute soluţii pentru aprovizionarea cu vaccin în UE şi să colaboreze în scopul apărării eficiente, a pregătit în secret un amendament la statutul partidului care a facilitat privarea membrilor Fidesz aleşi democratic de practicarea drepturilor parlamentare”.

Ea a menţionat că, în ultimii ani, a devenit clar că în majoritatea problemelor Partidul Popular European reprezintă deja valori de stânga cu care Fidesz nu se poate identifica.

“După cum au explicat mai mulţi lideri: Partidul Popular nu mai este un partid de dreapta. Am luat la cunoştinţă acest lucru” – a scris Katalin Novák, subliniind: “Fidesz aparţine dreptei democratice din Europa, a cărei reconstrucţie a devenit o necesitate”.

Eurodeputaţii Fidesz au părăsit grupul parlamentar al Partidului Popular European din Parlamentul European la 3 martie, după ce Partidul Popular a adoptat amendamentul la statutul său.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/International/20210319/34047018/Viktor-Orban-da-lovitura-isi-face-partid-european-nationalist-cu-polonezii-si-cu-Salvini.html

PRACTIC, VAȚA CAPITALEI ROMÂNIEI VA FI DATĂ PESTE CAP

 


O informație de ultimă anunțată de postul Antena 3 spune că Bucureștiul ar putea fi băgat în carantină… pe timpul week-endului.

Măsura ar putea fi luată începând cu săptămâna viitoare, anunță sursa citată, care dă și alte detalii.

În primul rând, restricțiile de circulație vor fi pe model francez, de la 18.00 la 06.00.

În al doilea rând vor fi închise mall-urile și orice spațiu unde se produc aglomerații.

Conform Antenei 3, propunerile ar fi în discuție în acest moment pe masa CNSU, a ministrului Sănătății și la Interne.

Atenție – măsura va fi aplicată și în județul Ilfov.


sursa:https://m.ro.sputnik.md/society/20210319/34046101/Ultima-ora-Capitala-ar-putea-fi-carantinat-n-week-end.html

DETALII ȘOCANTE IES LA IVEALĂ după audierea MARTORILOR de la SPITALUL din PIATRA NEAMȚ

 


Foarte multe detalii au ieșit la iveală după audieri maraton în cazul incendiului de la secția ATI din Piatra Neamț. 

Candele aprinse în ATI, instructajul de protecție la incendiu era doar o formalitate într-o secție ATI cu circuite vechi și aglomerație încât cadrele medicale abia se puteau mișca printre pacienți – sunt doar o parte dintre detaliile care au ieșit la iveală după audieri maraton, scrie Mediafax. 

Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă rudele unor victime ale incendiului de la ATI Piatra Neamț spune că după audieri maraton, de 12 ore, ies la iveală detalii șocante.

„După 12 ore de audieri maraton la Piatra Neamț și un total de 17 persoane audiate, ies detalii șocante la iveală. În primul rând cele 17 cadre medicale au declarat la unison că protecția contra incendiilor era doar o foaie semnată retroactiv și de esență nimeni nu știa cum trebuie să acționeze în caz de incendiu. Instructajul PSI era doar o formalitate într-o secție ATI cu circuite electrice învechite”, spune avocatul Cuculis.

Cum se făcea aerisirea

Acesta afirmă că, din declarații, reiese că în secție nu erau ventilatoare pentru reciclare și pentru aerisire se deschideau geamurile.

„Secția ATI nu dispunea de ventilatoare pentru recirculare (din declarații), aerisirea făcându-se manual prin deschiderea geamurilor”, spune avocatul, convins că metoda primitivă este regăsită în foarte multe secții ATI din țară.

Cauza probabilă a incendiului este arătată de către 3 din cele 17 cadre medicale ca fiind injectomatul care a propagat focul către combinezonul asistentei. Această asistentă va fi audiată vineri.

„Din întrebările capcană puse de către noi, respectiv: erau aprinse candele în secția ATI, cu toții au răspuns mincinos că nu, deși din planșele foto din dosar reiese clar faptul că se aprindeau asemenea candele chiar în secția ATI”, spune avocatul Cuculis.

Secție ”mult prea aglomerată”

De asemenea, cadrele medicale au declarat că secția ATI era „mult prea aglomerată și era imposibil să te miști printre pacienți”.

„Tragem concluzia amară după 12 ore de audieri că sistemul ne omoară cu incompetența lui”, a mai spus avocatul.

Un incendiu violent a izbucnit, în 14 noiembrie 2020, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Piatra Neamț. 10 oameni au murit, iar medicul Cătălin Denciu, care era de gardă, a sărit în foc să își salveze pacienții și a fost rănit grav, fiind transportat, pentru îngrijiri medicale, la un spital din Belgia.

sursa:https://www.dcnews.ro/candele-aprinse-la-ati-piatra-neamt-avocat-cadrele-medicale-abia-se-miscau-printre-bolnavi_808768.html

Biserica maramureșană din Parcul IOR vandalizată de activiști homosexuali, BLM și ANTIFA

 


Frumoasa Biserică maramureșeană din Parcul IOR - Titan, cu hramurile Pogorârea Sfantului Duh și Nașterea Maicii Domnului, construită chiar de credincioșii locului, a fost vandalizată cu bestialitate în cursul nopții de activiști homosexuali, BLM și ANTIFA

Pe biserică s-au desenat semne agresive, atacuri la adresa credinței și a creștin ortodocșilor.

„Imaginile vorbesc de la sine. Nu este pentru prima dată când apar astfel de acte de vandalism. Este vorba despre ceea ce poate face o ideologie din cineva. E un semn care denunță mentalitatea unor asemenea oameni ideologizați. De ce să vandalizezi cu reacții de tip LGBT, ce legătură are biserica ?

Este vorba de o ideologie care face ravagii, manifestare anticreștină. O ideologie care nu suportă adevărul. Această întâmplare descalificantă denunță un tip de gândire ideologic. E vorba despre persoane descelerate idologic. Sper ca Poliția să-i pedepsească pe făptași”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, la Realitatea PLUS.

La finalul săptămânii se anunță și un miting și un marș pentru Libertate la care și-au anunțat intenția de a participa și activiști anticreștini cu o gândire similară cu a personajelor subumane care au batjocorit Biserica. Oare chiar vor avea tupeul să vină ?

Biserica Pogorarea Sfantului Duh este un lacas de tip maramuresan ridicat aproape de podul de peste lacul din Parcul Titan, dupa un proiect intocmit de colectivul de proiectare "Arhitect Constantin Joja".

In anul 1994, la initiativa preotului Adrian Niculcea, a fost infiintata parohia Pogorarea Sfantului Duh "Parc Titan". Construita in perioada anilor 1994-1996, lacasul de cult a fost o necesitate pentru credinciosii din zona, lucru inteles si mai bine astazi, avand in vedere comunitatea de credinciosi care s-a inchegat in parohie. Intalnim aici oameni care, pe langa credinta statornica si trairea duhovniceasca, sustin parohia in toate activitatile ei, informeaza CrestinOrtodox.ro.

Un scurt istoric al bisericii si despre contextul in care a fost ridicata biserica a fost redat de site-ul citat de la parintele paroh Adrian Niculcea: "Biserica a inceput a fi construita in anul 1994, intr-un cartier de blocuri uriase din Bucuresti, Titan. Era un fel de cartier dormitor pe vremea comunista, iar cand a aparut aceasta biserica mai era doar una singura nou construita, in rest erau bisericile foarte departate unele de altele."

"Am inaugurat-o in 1996, este din lemn, in stil maramuresean, fiind situata intr-un parc si este un adevarat reper arhitectural si sufletesc al cartierului. Are 45 de metri inaltime, iar la inaugurare a participat o multime de lume bucuroasa ca a aparut aceasta biserica in cartierul lor."

Biserica isi serbeaza hramul in ziua Rusaliilor, a 50-a zi dupa Invierea Domnului. Pe langa acest hram principal, biserica din Parcul Titan mai are si un al doilea hram: Nasterea Maicii Domnului.

Corpul bisericii este realizat din barne de brad acoperite cu scandura asezata in caplama, la interior si exterior. Tampla bisericii este si ea lucrata tot din lemn. Biserica este inconjurata, pe exterior, de o serie de icoane pictate pe sticla. Acestea sunt de un stil asemanator picturii maramuresene, acum murdărite.

Peste pronaos se afla cafasul si un birou parohial, spatiu folosit pentru ocazii festive, ca sala de calculatoare pentru pregatirea copiilor in informatica si ca salon de expozitie de pictura si desen.


sursa:https://www.activenews.ro/stiri/Biserica-din-Parcul-IOR-vandalizata-de-activisti-homosexuali-BLM-si-ANTIFA.-Reactia-purtatorului-de-cuvant-al-Patriarhiei-Romane-%E2%80%9EDe-ce-sa-vandalizezi-cu-reactii-de-tip-LGBT-Oare-anticrestinii-vor-veni-si-la-mitingul-organizat-de-Starea-de-Libertate-165804