4.03.2021

Reacţie adversă puternică la vaccinul Moderna

 


O femeie de 36 de ani, din Galați, a avut o reacție adversă puternică, vineri, după vaccinarea cu vaccinul Moderna, fiind solicitată ambulanța la Centrul de Vaccinare.

Potrivit Prefecturii Galați, o femeie de 36 de ani, vaccinată vineri în centrul de vaccinare Corod, din județul Galați, cu prima doza de vaccin Moderna, a avut reacții adverse.

Femeia a suferit hipertensiune, pierderea cunoștinței, amețeală, vertij și dispnee la cinci minute după administrarea vaccinului.

„Medicul coordonator din centrul de vaccinare a acordat primul ajutor și a solicitat o ambulanță, pacienta fiind transportată la Spitalul Municipal Tecuci, unde s-a continuat tratamentul”, anunță Prefectura Galați.

Ulterior, femeia e acasă, nefiind necesară internarea.

Pacienta este cunoscută cu alergii, fiind în tratament, ea declarând acest lucru echipei de triaj din centrul de vaccinare, conform procedurii.

sursa:https://www.cotidianul.ro/reactie-adversa-puternica-la-vaccinul-moderna/

Pacientă abandonată într-un container Covid la Giurgiu

 


Este anchetă penală pentru neglijență în serviciu și lipsire de libertate în mod ilegal la Spitalul din Giurgiu, unde o pacientă acuză că a fost abandonată într-un container COVID, fără apă, mâncare sau medicamente, fiind suspectă de infecție cu SARS-CoV-2.

Petrică Marius Popa, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a declarat, vineri, pentru Aleph News, că dosarul de cercetare penală este în lucru.

„E un dosar în lucru, există prezumția de nevinovăție. Sunt doar verificări, adică trebuie văzut cu suspecții, cu persoanele și să stabilim în continuare, să vedem ce responsabilități existau și dacă s-au încălcat anumite responsabilități”, a spus Popa.

Faptele de care este acuzat personalul medical din Giurgiu s-ar fi petrecut în vara anului 2020, când femeia s-a dus la spital și a fost lăsată în container fără apă, mâncare sau tratament mai multe ore, până când a venit rezultatul testului COVID-19.

Ancheta este desfășurată pentru neglijență în serviciu și lipsire de libertate în mod ilegal, patru persoane – medici și infirmiere – fiind puse sub urmărire, însă niciuna nu are calitate de suspect.

sursa:https://www.cotidianul.ro/pacienta-abandonata-intr-un-container-covid-la-giurgiu/

Situație atipică în Maramureș. Turiștii sunt atrași cu animale sălbatice ținute în țarcuri

 


Sunt destule pensiuni în Maramureș care oferă posibilitatea turiştilor de a interacţiona în mod direct cu animale sălbatice, în special căprioare şi cerbi. Animalele sunt ţinute în ţarcuri pentru a putea fi fotografiate și admirate, dar mai ales pentru a atrage turiștii. Astfel de practici sunt considerate ilegale, pe rețelele de socializare fiind sesizate din când în când astfel de fapte, moment în care poliția se autosesizează și în final animalul captiv este eliberat.

„Animalele sălbatice nu trebuie să se regăsească în spațiul antropic decât în cazul in care acestea sunt găsite într-o stare precară de sănătate și pe durata îngrijirii în orfelinate, grădini veterinare. Există o bună și diversă legislație europeană transpusă în legislația romanească privind reglementarea comerțului cu specii din flora și fauna sălbatică, doar că nu se aplică prea bine. Și mai apare problema că unele specii ce sunt aduse ca și animale de companie, sunt eliberate în natură și devin specii invazive și care amenință speciile autohtone. Unele chiar sunt înlăturate de cele introduse. Un exemplu este țestoasa de apă cu tâmple roșii (lat. Trachemys scripta) ce o găsim acum peste tot, în detrimentul speciei europene – țestoasa de apă dulce (Emys orbicularis).

Odată cu aceste specii sunt aduse și o serie de boli (ex. salmonela), care pot face ravagii în rândul speciilor autohtone. sau de exemplu, unele boli ale caprelor negre sunt determinate de germeni proveniți din fecalele caprelor domestice ce pășunează în zona montană, uneori decimând populații locale de capre negre, motiv pentru care nu este recomandat pășunatul cu capre domestice în parcuri naționale, bineînțeles că alături de alți factori cum ar fi capacitatea caprei domestice de a roade aproape toate părțile morfologice ale plantelor și arbuștilor (rădăcini, tulpină, coajă, semințe, fructe etc.)”, a declarat Claudiu Iusan, biologul Parcului Național Munții Rodnei, pentru ziarmm.ro.


sursa:https://www.dcnews.ro/situatie-atipica-in-maramures-turistii-sunt-atrasi-cu-animale-salbatice-tinute-in-tarcuri_812064.html

GABI LUNCĂ ne-a părăsit

 


Rebeca Onoriu, una dintre fiicele cântăreței, a transmis un mesaj după moartea mamei:


”Dupa 23 ani, din nou impreuna ! Canta impreuna Celui pe care L-au iubit si L-au slujit o viata intreaga ! O sa ne revedem...”

După ce s-a luptat mai bine de două săptămâni cu COVID-19, internată fiind la Terapie Intensivă și ventilată mecanic, Gabi Luncă a murit. Decesul ei vine la scurt timp după ce Cornelia Catanga și Nelu Ploieșteanu au murit.

sursa:https://www.dcnews.ro/gabi-lunca-a-murit-mesajul-uneia-dintre-fiicei-sale_812078.html

4.02.2021

”ȘTREANGUL” E DEJA LA GÂTUL LUI ARAFAT

 


Până acum, toate informațiile arată că ar fi vorba de o înșelăciune. Ne-a obligat pe toți să respectăm ordonanțe și hotărâri fără valoare. Nu au fost publicate nicăieri, nimeni nu le cunoștea oficial. Consecințele nu sunt greu de imaginat. Dacă amenzile date se anulează, paguba e mare.

Nu este singura grozăvie a doctorului. Colac peste pupăză, procurorii se interesează și de cele patru milioane de euro risipite pe cumpărarea unor ventilatoare care nu au mai ajuns în țară. Achitate și la revedere. Presiunea pusă pe Raed Arafat este imensă. Fiecare marș de protest începe cu „Jos Arafat!” și se termină la fel. I se impută măsuri prostești luate în timpul pandemiei, restricții fără logică, îngrădirea de drepturi prevăzute în Constituție și câte și mai câte. Or mai fi și belele mai vechi ce urmează a fi puse pe tapet. Are balta pește.

Până acum ceva vreme, doctorul s-a bazat pe simpatia creată în rândul românilor. Nu îi poate contesta nimeni realizările de la SMURD. Numai că epoca aia s-a dus, deși Arafat crede că o mai poate invoca în apărarea lui. Eroare! Când urmează să ți se facă felul, trecutul glorios nu prea mai contează. Apoi, Arafat s-a bazat și pe faptul că este de neînlocuit și asta chiar i-a întărit poziția. Adevărat sau nu, și-a vopsit o legendă cu legături în MI 6 și devenea, astfel, subiect de nediscutat. De aici și vorba care circula, că Iohannis nu are atâtea nume în agenda telefonului câte poate suna Arafat. Băsescu a încercat să-l trimită pe linie moartă. Și-a rupt dinții în el, iar asta i-a sporit și mai mult faima. Legenda cu serviciul de informații britanic poate îi aparține, poate e reală, poate fi construită de alții.

Cert este că acum Arafat se teme. Îndepărtarea lui de pe scaun nu îi pică bine. Nici nu are cum, ținând cont de posibilele consecințe. Pare tot mai sigură însă, din moment ce se vorbește de un înlocuitor deja găsit. După anumite surse, locul lui va fi luat de Valeriu Gheorghiță, colonelul prea tânăr pentru aplombul pe care îl afișează. Șansele lui Arafat sunt cam mici în fața lui. E susținut de USR PLUS, pe când Gheorghiță e în grațiile lui Iohannis. Iar cu Iohannis, Arafat nu se pune. USR, nici măcar.

sursa:https://www.activenews.ro/opinii/De-ce-se-teme-Arafat-166050

Măsura închiderii magazinelor la 18.00, atacată în instanță

 


PSD apelează la justiţie – Măsura închiderii magazinelor la ora 18.00 va fi atacată în contencios-administrativ, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea.

„PSD va acţiona în contencios-administrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18,00. Aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta – sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură. L-am auzit şi pe domnul Guran, l-am auzit şi pe domnul Buşoi, am auzit foarte mulţi care spun că este o măsură aberantă, a fost o măsură ilogică, prost comunicată.„, a spus Oprea într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Acesta a arătat că reducerea programului magazinelor are un efect contrar celui urmărit de autorităţi şi favorizează formarea aglomeraţiei care duce astfel la răspândirea noului coronavirus.”Să ne aducem aminte când au avut pensionarii interval de ore. (…) Era o înghesuială fantastică şi în mijloacele de transport şi în magazine. Dacă ar fi avut puţină minte şi ar fi gândit şi ar fi înţeles ceva din experienţele anterioare, nu ar fi venit cu astfel de măsură aberantă, cu atât mai mult cu cât nu poţi compara România cu statele vestice pentru că avem alte obiceiuri de consum„, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

În cererea trimisă Curții de Apel București, PSD cere anularea dispozițiilor HG 348/25.03.2021 prin care se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5.00-18.00, în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

PSD susține că actul normativ nu are o evaluare preliminară de impact, așa cum prevede art. 7 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

„Propunerile legislative, proiectele de legi şi celelalte proiecte de acte normative vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (…) În speța de față sunt afectate mai multe drepturi fundamentale, întrucât sunt restrânse în mod expres, dar și implicit, mai multe drepturi fundamentale: dreptul la libera circulație, dreptul la muncă, libertatea întrunirilor, dreptul la libera circulație, libertatea economică. Restrângerea acestor drepturi are efecte devastatoare atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra societății în ansamblul ei”, se arată în cerere.

De asemenea, social-democrații susțin că actul normativ este nemotivat.

„În ceea ce priveşte elaborarea HG 348, vă rugăm să observați că în susţinerea sa nu s-a avut în vedere în nici un fel o documentare şi o analiză ştiinţifică preliminară/studiu de impact din care să rezulte informaţii relevante privind necesitatea şi oportunitatea, în contextul epidemiologic actual, pe de o parte, a interzicerii pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi desfășoare activitatea după ora 18.00. (…) Lipsa motivării creează pe bună dreptate ideea arbitrariului, iar ideea arbitrariului conduce la mâhnirea cetățenilor care nu înțeleg (pentru că nu s-a explicat) de ce sunt necesare aceste măsuri la momentul prezent, la mai bine de 1 an de la debutul pandemiei, când activitatea operatorilor economici a fost oricum afectată semnificativ, cu efecte dezastruoase pentru economia națională”, susțin reprezentanții PSD.

Mai mult, aceștia susțin că nu există niciun studiu științific de impact care să arate efectele pozitive ale acestei măsuri, „dimpotrivă, o logică elementară ne arată că tocmai închiderea magazinelor după ora 18.00 favorizează transmiterea virusului, în contextul în care va crește în mod evident gradul de aglomerare a magazinelor, întrucât oamenii vor fi nevoiți să meargă în magazine doar în intervalul disponibil prin <bunăvoința> autorităților”.

Totodată, PSD susține că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea principiului transparenței decizionale.

„Obligaţia de transparenţă este obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a informa şi de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea deciziilor administrative şi la minutele şedinţelor publice”, se arată în cererea depusă la Curtea de Apel București.

sursa:https://www.cotidianul.ro/masura-inchiderii-magazinelor-la-18-00-atacata-in-instanta/

Nelu Ploieșteanu ne-a părăsit

 


DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ în PACE ! CONDOLEANȚE FAMILIEI și PRIETENILOR.

Nelu Ploieşteanu a murit în această dimineaţă, la vârsta de 70 de ani. Infecția cu noul coronavirus, asociată cu problemele medicale preexistente, i-au fost fatale artistului.

Mara Bănică a fost cea care a făcut anunţul despre trecerea în nefiinţă a lui Nelu Ploieşteanu:

Nelu Ploieşteanu a murit !

„Speram să nu primesc niciodata vestea asta… Drum bun, nea Nelu ! Să te ierte bunul Dumnezeu şi să-ti Odihnească sufletul în Rai !”, a scris jurnalista pe pagina sa de Facebook.

Potrivit România TV, artistului i s-ar fi prelevat un nou set de  analize pentru a se constata dacă virusul mai persista, asta în vederea ca acesta să poată beneficia de o înmormântare fără restricțiile impuse persoanelor infectate cu virusul COVID - 19.


sursa:https://www.dcnews.ro/nelu-ploiesteanu-a-murit_811854.html

Atenție la suplimentele alimentare ! Citește eticheta și cumpără doar din locuri autorizate

 


Suplimentele alimentare sunt produsele alimentare al căror scop este de a suplimenta regimul alimentar şi care reprezintă surse concentrate de nutrienţi sau alte substanţe cu efect nutritiţional sau fiziologic, singure sau în combinaţie, comercializate sub formă de doză, respectiv în forme de prezentare cum ar fi capsule, pastile, comprimate, pilule sau alte forme similare, caşete cu pulbere, fiole de lichid, flacoane cu picător şi alte forme similare de lichide şi prafuri destinate să fie luate în cantităţi mici unitare măsurate.

Introducerea pe piaţă de către producător, importator sau persoana responsabilă cu plasarea produsului pe piaţă în România a suplimentelor alimentare se realizează pe baza certificatului de notificare, se arată într-un comunicat InfoCons. 

Atenție la etichetă 

Eticheta suplimentelor alimentare, trebuie să conţină următoarele menţiuni suplimentare:

a) numele categoriilor de nutrienţi şi/sau de alte substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic ce caracterizează produsul;

b) porţia zilnică recomandată de producător;

c) un avertisment de a nu se depăşi porţia zilnică recomandată de producător;

d) o atenţionare că suplimentele alimentare nu trebuie să înlocuiască o alimentaţie variată şi adecvată;

e) O atenţionare că produsele nu trebuie să fie lăsate la îndemâna copiilor;

Ce se interzice

În publicitatea şi etichetarea suplimentelor alimentare, se interzice utilizarea de :

a) cuvinte de natură să indice unul dintre următorii termeni: „medical”, „bolnav”, „boală”, „remediu”, „medicament”, „tratament”, precum şi de traduceri ale acestora, sinonime sau cuvinte care provin din familia lexicală a acestora, cu excepţia unor atenţionări ;

b) nume de boli, numele sau reprezentarea de simptome ale bolilor ori ale persoanelor bolnave;

c) reprezentări de persoane, îmbrăcăminte, aparate sau sigle care pot sugera profesii medicale, paramedicale sau farmaceutice;

d) referinţe la recomandări, atestări, declaraţii ori prescripţii medicale sau la declaraţii de aprobare;

e) referinţe la organisme, instituţii sau autorităţi publice care activează în domeniul sănătăţii publice, precum şi la persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora;

Amenzile sunt cuprinse între 3 si 15 mii de lei

Suplimentele alimentare puse pe piaţă anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi şi care nu sunt conforme cu cerinţele acesteia pot fi comercializate până la data expirării termenului de valabilitate, dar nu mai târziu de 12 luni , cu condiţia să nu conţină substanţe interzise sau să nu constituie un risc pentru consumatori şi să fie etichetate în conformitate cu prevederile legale în vigoare la momentul introducerii pe piaţă

„Citiți eticheta ! Chiar dacă cumpărăm de la farmacie surprizele pot apărea oricând și pentru  a creste sistemul imunitar, în special în această perioadă, să fim mai atenți la informațiile de pe etichetă și totodată să știm că aceste suplimente alimentare nu sunt medicamente ci ele suplinesc un regim alimentar deficitar. Dacă cumpărăm astfel de produse măcar să o facem în cunoștință de cauză!”, a declarat Sorin Mierlea – Președinte InfoCons.

sursa:https://www.dcnews.ro/atentie-la-suplimentele-alimentare-citeste-eticheta-si-cumpara-doar-din-locuri-autorizate_811904.html

România, locul doi în Europa la producția de porumb

 


STĂM BINE CU MĂMĂLIGA, NU VOM MURI DE FOAME !

România s-a situat pe poziţia a doua în Uniunea Europeană (UE), după Franţa, în ceea ce priveşte producţia de porumb boabe realizată anul trecut, cu un total de 10,8 milioane de tone, deşi recolta s-a diminuat din cauza secetei cu aproape 40% faţă de anul 2019, potrivit datelor provizorii anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În schimb, la suprafaţa cultivată cu porumb, România continuă să ocupe prima poziţie, cu peste 2,6 milioane de hectare (ha).

Astfel, în clasamentul privind producţiile de porumb boabe din UE, Franţa a raportat anul trecut o cantitate de 13,333 milioane de tone, România - 10,844 milioane de tone, Ungaria - 8,334 milioane de tone şi Italia - 6,793 milioane de tone.

Peste 2.000 de milioane de hectare cultivate

Potrivit sursei citate, suprafaţa cultivată cu porumb în România a depăşit 2,639 milioane ha anul trecut, în Franţa fiind cu aproape un milion mai mică, respectiv 1,664 milioane hectare, în Ungaria - 973.000 ha şi în Italia - 603.000 ha.

În 2018 şi 2019, România a fost "campioană" în rândul statelor membre în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată şi producţia de porumb boabe realizată.

Anul trecut, România a exportat în spaţiul intra şi extra comunitar o cantitate de 5,71 milioane de tone de porumb boabe, adică jumătate din producţia obţinută, având şi cele mai mari încasări în topul produselor agroalimentare livrate pe piaţa externă, respectiv 1,08 miliarde de euro, conform datelor transmise de Ministerul Agriculturii la solicitarea Agerpres.

Cantități mici de importuri

Pe de altă parte, în 2020 au fost efectuate şi importuri, dar în cantităţi mai mici, de 1,338 milioane de tone, în valoare de 321,3 milioane de euro.

Consumul intern de porumb se ridică la aproximativ 4,5 milioane de tone.


sursa:https://www.dcnews.ro/locul-2-pentru-romana-in-europa-cat-porumb-a-produs-tara-noastra_811906.html

Conductă de gaz, spartă lângă un sediu Electrica din Capitală. Angajații au fost evacuați, străzile închise

 


O conductă de gaz s-a spart în urma unui accident rutier produs lângă un sediu Electrica din Capitală. Angajații instituției au fost evacuați, iar străzile din împrejurime au fost închise de poliție. 

”Avem o intervenție în strada Clopotarii Vechi, unde a fost ruptă o conductă de gaz, în urma unui accident rutier. Sunt degajări mari de gaz în spațiu deschis. Au fost evacuați 16 locatari din clădirile învecinate”, a anunțat ISU București Ilfov. 

Pompierii au intervenit la fața locului pentru a asigura zona. De asemenea, gazul a fost oprit. 

Reprezentanții companiei de gaze vor acționa pentru remedierea problemelor. 

Polițiștii efectuează cercetări pentru a vedea condițiile în care s-a produs accidentul. 

sursa:https://www.dcnews.ro/conducta-de-gaz-sparta-langa-un-sediu-electrica-din-capitala-angajatii-au-fost-evacuati-strazile-inchise_811910.html

Protestatarii le-au dus flori medicilor, la Arad

 


După ce, la începutul protestelor, au existat în unele oraşe scandări cu acuze la adresa medicilor, iată că la Arad lucrurile se întâmplă altfel la protestul de joi. 

Mai mulţi protestatari din Arad s-au dus cu buchete de flori la un spital din Arad, pentru medicii care tratează acolo bolnavii de Covid-19. Protestatarii au lăsat buchetele de flori în curtea unităţii sanitare, la intrare, transmite România TV.

E un gest simbolic al protestatarilor prin care aceştia îşi arată recunoştinţa pentru medicii care fac, de mai bine de un an, eforturi pentru a le salva viaţa pacienţilor internaţi cu Covid-19.

NOI PROTESTE vor avea loc în București și în țară. 

sursa:https://www.dcnews.ro/protestatarii-le-au-dus-flori-medicilor-la-arad_811786.html

Era glaciară nu s-a încheiat nici în prezent într-o anumită parte a Mării Negre

 


Un nou studiu a descoperit că anumite părți din Marea Neagră au rămas ancorate la era glaciară care s-a sfârșit acum 12.000 de ani.

Într-o parte adâncă a Mării Negre, situată între Europa și Asia, apele încă răspund la un model de schimbări climatice provocat de ultima epocă glaciară, o perioadă care s-a încheiat oficial acum aproximativ 12.000 de ani.

Cercetătorii au raportat cea mai recentă analiză a depozitelor de hidrați de gaze, referitoare la metanul prins în moleculele de apă din Marea Neagră, care arată fizic ca gheața, este de fapt un răspuns întârziat. Această secțiune a Mării Negre, se pare că se află încă în epoca de gheață, se află în partea de nord-vest a fundului mării, acoperind secțiunea cunoscută sub numele de evantaiul Dunării.

Zona răspunde schimbărilor din era glaciară

Testele efectuate în Marea Neagră au arătat că nivelurile de metan liber de pe fundul mării nu se potrivesc cu cele din alte locații, sugerând că aceste probe nu s-au adaptat încă condițiilor mai calde pe care le au restul oceanelor lumii. 

„Acest lucru arată că sistemul de hidratare a gazelor din evantaiul Dunării răspunde în continuare schimbărilor climatice inițiate la sfârșitul ultimului maxim glaciar”, au menționat cercetătorii în lucrarea lor.

De asemenea, cercetătorii au observat că acum 20.000 de ani, în timpul erei glaciare, nivelul apei era cu 328 picioare (100 metri) mai mic în Marea Neagră decât este în prezent. Nivelul apei afectează condițiile de temperatură și presiune de pe fundul mării, iar pentru depozitele libere de gaz metan,condițiile nu s-au schimbat încă, potrivit ScienceTimes.

sursa:https://www.dcnews.ro/era-glaciara-nu-s-a-incheiat-nici-in-prezent-intr-o-anumita-parte-a-marii-negre_811816.html

Mugur Ciuvică : Deja protestele și-au produs un efect

 


„La trei luni de la instalarea unui Guvern nu a mai existat în România - și cred că nicăieri în lume - să ai genul acesta de mișcări, dar de data aceasta pornite dintr-o nemulțumire reală. A fost ceva asemănător în 2017, dar acolo începutul protestelor a fost pornit de la un pretext cu ordonanța. 

Mișcarea de acum nu a fost organizată, că s-au băgat și cei de la AUR în seamă pe acolo, ok, dar nu ei au organizat. Dar la trei luni de la instalarea Guvernului... Deja protestele acestea și-au produs un efect, în sensul în care i-a bulversat pe ”nimenii ăștia” care au ajuns miniștri etc”, a spus Mugur Ciuvică. 

„Ce o să fie în continuare o să mai vedem”, a mai zis Ciuvică. 

Amintim că, pentru a patra seară la rând, oamenii s-au adunat în Piaţa Universităţii, după care au mărşăluit pe traseul Universitate - Calea Moşilor - bulevardul Ştefan cel Mare - Piaţa Victoriei, unde s-au întâlnit cu un grup mai mic de protestatari, în faţa sediului Guvernului. 

„Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame!”, „Libertate!”, „Demisia” au strigat oamenii pe stradă, una dintre principalele revendicări fiind demisia Executivului. Manifestări similare au avut loc în mai multe oraşe din ţară.

De asemenea, Mugur Ciuvică, întrebat, ulterior, de analistul politic Bogdan Chirieac dacă urmează să „pice” Guvernul Cîțu în urma protestelor, a zis: „Nu știu dacă pică Guvernul, acum în niciun caz nu o să pice din cauza protestelor acestora, dar protestele au șubrezit foarte mult bizareria asta de coaliție de guvernare.” 

Cred că va fi ceva, poate nu chiar acum, poate în curând, iar primul remaniat va fi Gigel, brice și carice. Brice și carice este citat chiar din Gigel când era ministru în tura cealaltă de tehnocrați”, a declarat Mugur Ciuvică în emisiunea ”Miercurea Neagră”. 

În septembrie 2016, Vlad Voiculescu, ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, a făcut o întâlnire cu jurnaliștii acreditați pe lângă Ministerul Sănătății în care a avut un limbaj colocvial și neadecvat prin care a rostit cuvinte precum ”ace, brice și carice”, ”te belesc” și ”spârlă pe lângă”. 

Proteste împotriva restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus au loc în fiecare seară în Capitală și în marile orașe din România. 

sursa:https://www.dcnews.ro/romanii-in-strada-mugur-ciuvica-deja-protestele-si-au-produs-un-efect_811753.html

Majoritatea persoanelor care lucrează de acasă, ''la fel de productive'' ca la birou

 


Cea mai mare parte a salariaţilor canadieni aflaţi în telemuncă estimează că sunt cel puţin la fel de productivi acasă ca şi la birou şi că ar prefera să lucreze în continuare de acasă cel puţin jumătate din timpul de lucru după terminarea pandemiei, a indicat joi un studiu oficial, potrivit AFP.

Aproape o treime (32%) dintre salariaţii canadieni, echivalentul a 3,1 milioane, au efectuat cea mai mare parte din orele de muncă de acasă în prima parte a anului, faţă de doar 4% în 2016, a precizat acest studiu al Institutului de Statistică din Canada.

Printre ei, 90% au declarat că sunt cel puţin la fel de productivi ca înainte. Mai mult de jumătate (58%) dintre noii telemuncitori au declarat că au realizat aproape aceeaşi cantitate de muncă, iar circa un sfert (32%), mai mult.

Restul de 10% au îndeplinit mai puţină muncă acasă decât la birou.

Per ansamblu, productivitatea în cazul telemuncii a fost mai ridicată în administraţia publică, în special în domeniul asistenţei medicale, decât în industriile producătoare de bunuri. Institutul de Statistică din Canada nu a constatat diferenţe semnificative între bărbaţi şi femei sau în funcţie de vârstă, de studii, de situaţia materială sau de profesia participanţilor. 

35% dintre toţi noii telemuncitori şi jumătate din personal, au declarat că au efectuat un număr mai mare de ore zilnic. Cu toate acestea, 3% au declarat că lucrează un număr mai mic de ore. Şi 80% dintre noii telemuncitori au precizat că ar prefera să muncească cel puţin jumătate din timpul de lucru de acasă după terminarea pandemiei.

Cei mai productivi la domiciliu vor să lucreze cea mai mare parte sau toate orele de acasă

Persoanele aflate în telemuncă şi care consideră că sunt mai productive la domiciliu decât la locul de muncă au indicat într-un procent mai mare că preferă să lucreze cea mai mare parte sau toate orele de acasă în comparaţie cu ceilalţi telemuncitori, se mai spune în studiu.

În schimb, majoritatea cadrelor didactice (54%) preferă să revină în clase pentru cea mai mare parte a timpului după terminarea pandemiei, un procent de trei ori mai mare în comparaţie cu ceilalţi telemuncitori.

Analiza a fost realizată plecând de la datele referitoare la populaţia activă în Canada în luna februarie. Studiul s-a limitat la salariaţii care muncesc pentru acelaşi angajator cel puţin din martie 2019 sau cel puţin cu un an înainte de întreruperea activităţilor economice, la jumătatea lui martie 2020, transmite Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/studiu-majoritatea-persoanelor-care-lucreaza-de-acasa-la-fel-de-productive-ca-la-birou_811823.html

Primi-miniştrii ungar, polonez şi italian au pus joi, la Budapesta, bazele unei alianţei conservatoare

 


Premierul ungar Viktor Orban a salutat, la încheierea întâlnirii, 'primul pas al unui drum lung împreună'. 'Am fost de acord să continuăm colaborarea. Ne vom întâlni în mai, fie la Roma, fie la Varşovia, data va depinde de pandemie', a declarat Orban în cadrul unei conferinţe de presă comune.

Alături de el, Matteo Salvini, liderul formaţiunii italiene de extremă dreaptă Liga, a vorbit despre un 'drum care începe astăzi şi care va continua în mai multe etape în diferite capitale europene, extinzând grupul'.

'Ne prezentăm ca nucleul istoric şi fondator' al acestei alianţe, cu 'obiectivul de a fi primii în Europa', a adăugat Salvini, promiţând 'speranţă' după 'cea mai întunecată şi cea mai obscură perioadă de după război'.

Potrivit premierului polonez Mateusz Morawiecki, este vorba despre 'reprezentarea unui spectru larg de opinii şi oameni'. Acesta a susţinut 'o integrare europeană (...) care respectă suveranitatea naţională, familia, creştinismul', apărarea valorilor 'tradiţionale'.

Aceasta a fost prima întâlnire după ce partidul premierului Viktor Orban, Fidesz, a întors spatele Partidului Popular European (PPE, dreapta). Cei trei lideri au în comun opoziţia faţă de Comisia Europeană cu privire la statul de drept şi respectarea dreptului la azil, dar şi neapartenenţa la PPE.

Dacă cei 12 europarlamentari Fidesz nu sunt afiliaţi niciunui grup, europarlamentarii lui Salvini şi cei ai lui Morawiecki fac parte din două grupuri parlamentare diferite la Strasbourg. Partidul polonez PiS face parte din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, iar Liga lui Salvini din grupul Identitate şi Democraţie. Dacă s-ar uni, europarlamentarii acestor trei partide ar constitui a doua forţă politică din Parlamentul European şi ar putea influenţa politica UE, a subliniat marţi Matteo Salvini cu prilejul anunţului privind reuniunea de joi de la Budapesta.

'Nu este nerealist ca aceste partide să formeze un grup în Parlamentul European', a comentat pentru AFP Daniele Albertazzi, politolog la Universitatea din Birmingham, subliniind în acelaşi timp diferenţele de poziţionare a celor trei formaţiuni politice pe mai multe subiecte. Tentativele de coagulare a forţele politice naţionaliste şi de extremă dreapta din Parlamentul European au eşuat până acum. La scurt timp după reuniunea de la Budapesta, liderul PPE, polonez Donald Tusk, a scris pe Twitter: 'Rusia îşi mobilizează forţele în jurul Ucrainei. (...) La Budapesta, Morawiecki organizează un bloc politic pro-Putin cu Orban şi Salvini. Nu este o păcăleală de 1 aprilie', notează Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/ue-ungaria-polonia-si-italia-au-pus-la-budapesta-bazele-unei-aliante-conservatoare_811846.html

4.01.2021

CIOLACU : ”Klaus Iohannis trebuie să anunțe urgent un plan de reducere etapizată a restricțiilor”

 



AȘA DA, d-le CIOLACU ! Dar puneți-i și ceasul ca să-l scoale din somn. Dacă Iohannis DOARME s-ar putea SĂ-L SCOALE  PROTESTATARII, până la urmă, din SOMNUL PREA ADÂNC 

Klaus Iohannis trebuie să anunțe urgent un plan de reducere etapizată a restricțiilor, cere liderul PSD, Marcel Ciolacu.

„Nu există ”teroriști”, ”săraci” sau ”asasini”! Există doar români ! Români disperați. Unii că mor de foame, alții că sunt extenuați după un an de zile de luptă cu pandemia!

Toți sunt revoltați de aroganța, lipsa de transparență, deciziile contradictorii și neaplicarea egală a legii, toți simt că statul i-a abandonat, că au rămas pe cont propriu!

Acum este momentul ca Iohannis să se hotărască dacă este președintele tuturor românilor sau dacă va continua să întrețină ura și haosul din societate.

Acum Iohannis trebuie să anunțe urgent un plan de reducere etapizată a restricțiilor!

Acum este momentul ca demnitari precum Voiculescu și Turcan, care au sfidat regulile impuse tuturor cetățenilor obișnuiți, să zboare din funcții!

Oamenii au nevoie de reguli clare aplicabile tuturor, de termene care să ofere un orizont de timp concret spre revenirea la normalitate și de măsuri coerente pentru a le proteja locurile de muncă. Altfel, tensiunea socială se va transforma, rapid, într-un cutremur care va mătura șansele țării de a ieși din criză!”, a scris Ciolacu pe pagina sa de Facebook joi.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ciolacu-ii-someaza-pe-iohannis-sa-anunte-urgen