5.03.2021

Prognoza meteo până la 15 mai

 


Temperaturile cresc de la o zi la alta și vor ajunge, săptămâna viitoare, la 29 de grade C în mai multe regiuni ale țării, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, realizate de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

În Banat, în prima săptămână a intervalului de prognoză, valorile diurne de temperatură vor alterna de la o zi la alta, urmând a se încadra între 17 și 19 grade în zilele de 3, 6 și 8 mai și, respectiv, 20 și 23 de grade pe 5, 7 și 9 mai. În acest interval, minimele nocturne vor caracteriza, de asemenea, un regim termic variabil și vor avea valori cuprinse, în general, între 5 și 10 grade. În prima parte a celei de a doua săptămâni, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel încât, pe 12 mai, va deveni caldă și se va atinge o medie regională a temperaturilor maxime de aproximativ 29 de grade, iar spre finalul intervalului de prognoză regimul termic va marca o nouă scădere și media maximelor pe 16 mai va fi de 23 – 24 de grade, caracterizând o vreme normală termic pentru jumătatea lunii mai. Minimele nocturne vor fi relativ constante în cursul celei de a doua săptămâni și se vor situa, în medie, în jurul a 11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi în general redusă și doar în jurul datelor de 5 și 7 mai, precum și între 13 și 16 mai, vor fi ploi pe arii relativ restrânse.

În Crișana, temperatura aerului va avea variații semnificative în prima săptămână a intervalului de prognoză, astfel încât valorile maxime se vor situa între 16 și 22 de grade, în medie, cu cele mai ridicate valori pe 5, 7 și 9 mai. Valorile minime, alternante de asemenea, vor fi cuprinse între 3 și 10 grade. În a doua săptămână regimul termic va prezenta inițial o tendință de creștere treptată, astfel încât în jurul datei de 12 mai se vor atinge valori de 27 – 28 de grade, în medie regională, vremea devenind caldă pentru această perioadă, apoi temperaturile vor scădea ușor, spre 22 de grade la finalul intervalului de prognoză, când vremea va deveni normală termic. Regimul termic nocturn nu va avea variații importante între 11 și 16 mai, când se vor înregistra, în medie, 11 – 12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată pe 5 și 7 mai și, din nou, în intervalul 13 – 16 mai.

În Transilvania, pe parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză vor fi alternanțe termice de la o zi la alta, iar maximele temperaturii aerului se vor situa, în general, între 16 și 21 de grade, în timp ce minimele nocturne vor avea valori medii între 2 și 9 grade. Ulterior, vremea se va încălzi, iar valorile diurne vor crește de la 23 de grade pe 10 mai, până la 26 de grade pe 12 mai, apoi vor scădea din nou, spre 21 de grade la finalul celei de a doua săptămâni. Regimul termic nocturn între 10 și 16 mai va fi relativ constant și se va caracteriza prin temperaturi medii cuprinse între 6 și 8 grade. Ploi slabe și pe arii restrânse se vor semnala cu o probabilitate mai mare în intervalele 5 – 8 mai și 13 – 16 mai.

În Maramureș, vor fi alternanțe termice ample pe parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză, astfel încât temperaturile diurne se vor încadra, în medie, între 15 și 19 grade, cu cele mai ridicate valori pe 5, 7 și 9 mai, iar temperaturile nocturne vor avea valori medii regionale cuprinse între 3 și 11 grade. Ulterior, vremea se va încălzi constant, iar pe 12 mai media maximelor va atinge 27 de grade, după care va scădea treptat, spre 21 – 22 de grade în ultima zi a intervalului de prognoză. Regimul termic nocturn în a doua săptămână nu va avea variații importante și se va concretiza prin valori termice medii de aproximativ 10 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată între 5 – 8 mai și, din nou, între 13 și 16 mai, iar în restul intervalului doar izolat vor fi condiții pentru ploi slabe, trecătoare.

În Moldova, între 3 și 9 mai temperatura aerului va avea variații de la o zi la alta, astfel încât maximele diurne se vor situa, în medie, între 17 și 22 de grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între 5 și 10 grade. După data de 10 mai, regimul termic se va menține relativ constant și se va concretiza prin valori ale maximelor termice de 22 – 24 de grade și ale temperaturilor minime cuprinse între 8 și 11 grade. Ploi slabe, pe arii restrânse, se vor semnala cu o probabilitate mai mare între 5 și 8 mai și, din nou, între 13 și 16 mai.

În Dobrogea, pe parcursul intervalului de prognoză va fi o vreme în general răcoroasă, fără alternanțe semnificative ale temperaturilor diurne, care se vor situa, în general, între 16 și 20 de grade, cu cele mai scăzute valori la începutul și sfârșitul primei săptămâni a intervalului de prognoză. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de temperaturi cuprinse, în medie regională, între 9 și 12 grade pe tot parcursul celor două săptămâni. Ploi slabe, de scurtă durată, se vor semnala pe arii restrânse, cu o probabiltate mai mare pe 3, 6 și 8 mai, precum și în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

În Muntenia, regimul termic diurn nu va avea variații ample în decursul celor două săptămâni și se va caracteriza prin valori medii regionale ale temperaturilor maxime situate, în general, între 20 și 24 de grade, cu cele mai ridicate valori pe 7, 12 și 13 mai. Temperaturile nocturne vor oscila semnificativ în prima săptămână, când vor fi cuprinse între 7 grade pe 4, 5 și 9 mai și 11 grade pe 8 mai. În a doua săptămână minimele termice vor fi în creștere treptată, de la 7 – 8 grade la începutul săptămânii, până spre 11 grade la sfârșitul acesteia. Probabilitatea pentru averse va fi în general redusă, iar ploi slabe, pe arii restrânse, se vor semnala în jurul datei de 5 mai și, din nou, după 13 mai.

În Oltenia, valorile termice diurne se vor situa în cea mai mare parte a intervalului în apropierea celor normale pentru această perioadă sau ușor peste cele normale, cu maxime medii cuprinse, în general, între 18 și 25 de grade, posibil mai ridicate în jurul datelor de 12 și 13 mai, cu valori de peste 25 de grade. În cursul nopților vor fi valori medii cuprinse între 6 și 13 grade, local mai scăzute în diminețile primei săptămâni, spre 2 – 3 grade. Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi mai crescută în zilele de 5 și 7 mai și, din nou, după data de 12 mai.

La munte, vremea va fi mai rece decât în mod normal la începutul intervalului, când vor fi temperaturi maxime medii cuprinse între 4 și 14 grade și minime medii cuprinse între -5 și 5 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat și vor fi maxime medii de 10 – 20 de grade și minime ce se vor încadra între 0 și 10 grade. Temporar, vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă, cu cea mai mare probabilitate în perioadele 5-8 mai și 11-15 mai. Probabilitatea pentru precipitații mixte va fi foarte redusă și în special la altitudini de peste 2.000 de metri.

38 de reacții adverse în România, la peste 80.000 de români vaccinați în ultimele 24 de ore

 


Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că 80.809 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.

Potrivit CNCAV, din cele 80.809 persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 54.680 de persoane au primit prima doză de vaccin, iar 26.129 pe a doua.

62.037 de persoane au fost imunizate cu ser produs de Pfizer, 9.179 cu cel de la Moderna, iar 9.593 au primit vaccin de la AstraZeneca.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost imunizate în România 3.092.378 de persoane, din care 1.820.634 au primit ambele doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 38 de reacții adverse, din care 3 de tip local, iar restul de tip general.

Numărul total al reacțiilor adverse înregistrate de la debutul campaniei de vaccinare a ajuns la 13.705, din care 6.480 au fost raportate după vaccinul Pfizer, 1.352 după Moderna, iar 5.873 după AstraZeneca.

CNCAV precizează că 150 reacții adverse sunt în curs de investigare.

Efecte secundare la vaccinul Pfizer. Pacienți, fără probleme de sănătate, au murit.

 


Detaliile unui raport al ministerului israelian al Sănătății, legat de efectele secundare ale vaccinului Pfizer/BioNtech, indică o posibilă legătură între rapel și câteva zeci de cazuri de miocardită, o inflamație a mușchiului cardiac, apărute în special la bărbații sub 30 de ani. Datele intermediare au fost prezentate guvernului și companiei Pfizer în ultimele săptămâni, potrivit Channel 12. Extrase din raportul divulgat subliniază că anchetatorii nu dovediseră în mod concludent o legătură, dar că aveau îngrijorări semnificative, notează smartradio.ro.

Din peste 5 milioane de persoane vaccinate în Israel, 62 au dezvoltat miocardită la câteva zile după vaccinare. 56 dintre aceste cazuri au survenit după a doua doză și majoritatea celor afectați erau bărbați sub 30 de ani.

Se menționează că 60 dintre pacienți au fost tratați și au iesit din spital în stare bună. Doi dintre pacienți, o femeie de 22 de ani și un bărbat de 35 de ani, fără probleme de sănătate, au murit.

„Constatările au fost prezentate companiei Pfizer, care a spus că nu a primit rapoarte similare din alte state și că va examina datele”. Raportul a fost trimis și Agenției pentru Medicamente din SUA (FDA) și Centrului pentru Combaterea și Prevenția Bolilor (CDC), care au demarat investigațiile.

Incidență mare în rândul tinerilor

Raportul a fost scris de înalți oficiali ai ministerului Sănătății, sub coordonarea prof. Dror Mevorach, șeful uneia dintre unitățile Covid-19 de la spitalul Hadassah Ein Kerem.

Autorii presupun că „un posibil motiv pentru lipsa unor constatări similare în alte țări a fost rata scăzută de vaccinare în rândul tinerilor”.

„Există o îngrijorare cu privire la frecvența apariției miocarditei în rândul bărbaților sub 30 de ani, în zilele de după administrarea celei de-a doua doze”, au scris ei. „În această etapă, conform constatărilor inițiale care încă trebuie verificate, există impresia că numărul (de cazuri) este mai mare decât ne-am fi așteptat, în special pentru cei sub 30 de ani”.

Simona Halep – Saisai Zheng: 6-0, 6-4

 


Simona Halep a început întâlnirea cu Zheng la fel de bine cum a făcut-o şi în partida anterioară, cu Sara Sorribes Tormo. Dacă în prima manşă, românca a avut o cădere în evoluţie, de la 5-1 la 5-5, care putea deveni periculoasă, duminică, ea avut două astfel de momente. În setul al doilea, Zhang a revenit de la 0-3 la 2-3 şi de la 2-5 la 4-5, dar a reuşit în final să-şi ridice nivelul şi se impună fără probleme totuşi.

Concentrată şi agresivă, Halep a făcut spectacol deseori (19-11 lovituri câştigătoare), dar a şi greşit neprovocat (24 de greşeli neforţate la 23). Zheng a folosit toate loviturile din arsenalul ei pentru a încerca să-i facă faţă campioanei din România. A lovit când plat, când liftat, când mai lung, când scurt, a venit la fileu, dar degeaba. Halep a fost nemiloasă cu jucătoarea din China. Bombardată la retur, mai ales la al doilea serviciu, bombardată în schimburile lungi de mingi, Zhang a fost transformată într-o simplă parteneră de antrenament multă vreme din meci.

Simona Halep a avut de rezolvat câteva mingi de break în debutul partidei, înainte de a pune nouă ghemuri la rând pe tabelă în dreptul ei. După primele şase şi după 34 de minute, Halep a reuşit al doilea „bagel” la acest turneu.

La 6-0, 3-0, Halep şi-a permis câteva momente de relaxare şi Zheng s-a apropiat la 2-3. Jucătoarea din Constanţa a fost generoasă şi când a condus cu 5-2, ratând o minge de meci la 5-3 şi permiţându-i chinezoaicei să se apropie la 5-4. Însă jucătoarea română a pus capăt meciului în ghemul următor, cu 6-4, după aproape 80 de minute de joc.

Halep va evolua în turul următor cu învingătoarea din meciul dintre belgianca Elise Mertens, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 13, şi Elena Rîbakina din Kazahstan, locul 22 WTA.

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 34.000 de euro şi 120 de puncte WTA.

Simona Halep a câştigat turneul de la Madrid în 2016 şi 2017 şi a mai fost finalistă în 2014 şi 2019.

„Problema a apărut când i s-a deconectat aparatul de oxigen de lângă pat, practic a fost oprit de doctor. Din două perfuzii, i s-a administrat doar una, iar pe branul la care i se administra perfuzia, i-a mai fost administrat ceva dintr-o seringă.”

 


Bărbat mort de o lună, dezgropat după o lună pentru autopsie

Fiica bărbatului susţine că tatăl sau ar fi murit din cauza neglijenţei medicilor şi nu din cauza coronavirusului. Acum, la o lună de la moartea acestuia, bărbatul a fost dezgropat pentru a i se face autopsia.

Fiica bărbatului a făcut mărturii cutremurătoare.

„Problema a apărut în noaptea de 12 spre 13 martie, când am înţeles că i s-a deconectat aparatul de oxigen de lângă pat, practic a fost oprit de doctor. Din două perfuzii care erau administrate în mod normal la tratament, i s-a administrat doar una, iar pe branul la care i se administra perfuzia, i-a mai fost administrat ceva dintr-o seringă.

Aşa a spus un martor care era cu el în salon. Din acea seară, în care i-a fost administrat această doză, a început să se simtă rău, de pe la ora 01.00 şi i-a spus colegului de salon să cheme o asistentă.

Colegul de salon, Ionuţ, a mers de două ori la oficiul asistentelor şi nu a găsit pe nimeni. Şi că, bineînţeles, toată noaptea nu a venit nimeni. De la 22.00 - 23.00 până la ora 06.00 nu a mai venit nimeni, lucru confirmat şi de tatăl meu când am vorbit la telefon.

Este un lucru confirmat şi este o probă depusă la procuratură pentru că apelul a fost înregistrat, iar tata spune acolo că nu vine nimeni. Acelaşi lucru îl spune şi martorul.

La ora 06.00, am înţeles că au intrat în salon două asistente înainte de a se schimba tura. Au intrat în salon, pe colegul tatălui meu l-au dat afară, spunându-i că nu trebuia să asiste, l-au trimis în alt salon, şi au rămas cu tata în salon, cele două asistente. Ulterior, a mai venit o asistentă şi un medic, fără să aibă medicamente, fără să aibă aparatură medicală la ei.

Martorul spune că a avut, cumva, la subraţ un dispozitiv mic şi rotunjit, alb. Au intrat la 06.00 şi au ieşit undeva la 08.00 când martorul a auzit una dintre asistente spunând: Gata, a murit, i-a plesnit un vas”, a povestit fiica bărbatului, potrivit Antena 3. 

„Ştiu ce spun studiile, dar pe unii vaccinul îi atacă genetic. Pe unii. Poate sunt eu unul din ăia. Mi-e frică”

 


Într-un interviu acordat Cristinei Şincai, latifundiarul a explicat de ce a ales să nu se vaccineze.

Gigi Becali a declarat, la România TV, că nu se vaccinează nici dacă i se pune pistolul la tâmplă, pentru că s-a apropiat de Hristos şi nu mai are nevoie de nimic altceva.

„Vaccinul nu îl fac nici dacă acuma vine unul aici cu serul și aici unul cu pistolul și zice: băi eu acum o să apăs pe trăgaci: Apasă, mă, pe trăgaci, nu îmi pune niciun vaccin mie, mă! Dacă am trăit până la vârsta asta și acuma m-am apropiat de Hristos, pentru ce eu să pierd eu viața mea?

De ce nu se vaccinează Gigi Becali: „Nu vreau, mi-e frică”

Becali subliniază faptul că ştie că există studii care atestă singuranţa vaccinului, dar, cu toate astea, se teme să nu se încadreze în acel procent mic al excepţiilor.

„Eu spun ce spun oamenii de știință. Păi el e ARN intră în genom, intră în genă, te modifică genetic. Adică, cu alte cuvinte, eu de unde știu că iubesc, vrei să nu mai iubesc? Să devin animal? Bă, tată, nu la toată lumea, dar pe unii îi atacă genetic. Pe unii. Poate sunt eu unul din ăia pe care-l atacă genetic. Nu vreau, mi-e frică„, declară omul de afaceri.

5.02.2021

Popor creștin, condus de o șleahtă de atei

 


Am tot respectul pentru credincioși, indiferent de religia în care cred, căci credința înseamnă îndemn spre smerenie, milă, empatie față de cel aflat în suferință, respect pentru familie și pentru ceilalți semeni.

Am, însă, tot disprețul pentru atei, căci ei nu cred în nimic în afară de propria lor persoană și, din acest motiv, cred că indiferența față de ceilalți le sporește lor ceva ce nici nu știu ce ar putea să fie. Fățărnicia, slugărnicia, aroganța și ambiția de a parveni cu orice preț – iată valorile lor „spirituale”. Ei nici măcar nu-și dau seama că prin atitudinea lor de frondă față de biserică își jignesc nu numai semenii, ci chiar pe părinții lor, cei care unora le-au dat numele unor sfinți: Maria, Ioan, Gheorghe, Matei, Petre!

România este o țară în care toate cultele își găsesc locul, fiind recunoscute de Constituție. N-am întîlnit însă în textul Constituției niciodată cuvîntul „ateu”, căci ateismul, așa cum ne spun toate dicționarele, înseamnă „fără Dumnezeu” (gr. atheos < a – fără, theos – zeu)! Petre Țuțea spunea: „Fără credinţă şi Biserică, omul rămîne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decît restul dobitoacelor”.

Uitați-vă la acești atei care au ajuns să ne conducă: mulți sînt oameni școliți pe afară, nu sînt toți proști, dar toți sînt aproape lipsiți de umanitate și nu se văd decît pe ei! Nu e de mirare, totuși, căci mulți dintre ei provin din familii de securiști sau de turnători, în familiile lor Partidul și Securitatea înlocuindu-l pe Dumnezeu.

Statisticile ne spun că românii au o mare încredere în Biserică și că sînt majoritari creștini, cei mai mulți fiind creștini ortodocși. În mod normal, cînd e vorba să aleagă, românii ar trebui să pună în fruntea țării niște oameni care cred în valorile lor spirituale, așa încît credința lor să fie protejată de influențele nefaste ale celor care nu cred în nimic decît în demonii din capul lor.

Cu toate acestea, la ultimele alegeri, românii au votat un număr mare de necredincioși care, la depunerea jurămîntului, au refuzat chiar să pună mîna pe Biblie! Gestul acela de a respinge Biblia este mai mult o frondă, căci ei nu știu și nici nu vor să afle ce valori spirituale conține cartea aceea neagră cu crucea pe copertă. Iată doar un exemplu semnificativ: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Matei, 22, 39). Aceasta este, în fapt, chiar esența funcției de demnitar pe care ateii o ignoră, așa cum fac azi mulți dintre cei care ne conduc!

Sîntem acum în timpul Sărbătorilor Pascale iar mesajul pe care-l transmit acestea este legat de ideea de sacrificiu, căci Iisus s-a jertifit pentru iertarea noastră, a tuturor. De peste 2.000 de ani creștinii fac acest ritual de aducere aminte, de neuitare și, iată, mai există unii care nu înțeleg de ce miliade de oameni de pe planetă vin să ia lumina învierii. Cei care au altă religie înțeleg sărbătoarea creștinilor, căci, în acest fel, își respectă propria religie.

Numai ateii par înstrăinați de orice credință, căci lor ideea unui Dumnezeu li se pare desuetă, căci ei se cred dumnezei. Nu înțeleg că viața este trecătoare, o deșertăciune pustietoare dacă nu o încarci cu o valoare spirituală.

În această zi înălțătore pentru creștinii ortodocși, iertarea este cuvîntul suprem. Acum, cînd ne pregătim să spunem „Cristos a înviat!”, ne-ar prinde bine o meditație despre cine și ce sîntem în această lume.

Ion Spânu

Imagini impresionante în noptea de Înviere, la Braşov

 


În Brașov, slujba de Înviere a avut loc în Piața Sfatului, din centrul orașului. Autoritățile au ales acest loc pentru a le permite credincioșilor să vină în număr mare la slujbă.

Autoritățile locale, împreună cu reprezentanții bisericii, au decis să organizeze slujba de Înviere în Piaţa Sfatului.

Tot acolo, a fost montată o scenă și au fost amplasate puncte de distribuţie a paştilor şi a luminii în Piaţa Sfatului, astfel încât să nu se creeze aglomerări de credincioşi.

La eveniment au participat sute de oameni care au purtat măști de protecție și au respectat regula privind distanțarea socială.

Imaginile impresionante au fost publicate pe Facebook de primarul orașului Brașov, Allen Coliban, împreună cu mesajul „Hristos a-nviat !”

Contactele cu Biserica sunt încă puternice la noi în țară

 


Prof. Bruno Ștefan a fost invitat la interviurile DC NEWS pentru a discuta religiozitatea românilor din punct de vedere sociologic.

Întrebat de jurnalistul Val Vâlcu de răscoala împotriva autorităților, establishmentului, printre care și religia, sociologul a spus: „Este tendința aceasta, însă eu văd ancorele în acest sondaj despre cum să crească (n.r., încrederea în religie). Bineînțeles că se duce în jos, dar ancorele sunt date de faptul că oamenii, o parte însemnată a publicului, încă se mai spovedesc”.

„Niciodată nu s-au spovedit 16%. S-au spovedit cu mai mult de 10 ani în urmă alți 17%. Deci, 35% să spunem lasă spovedania, este ceva ce nu-i mai interesează. Dar, mai mult de 50% se spovedesc des într-un an, ceea ce este important, utilizează serviciile Bisericii”, a transmis Bruno Ștefan. Alți 60% lasă pomelnice la mănăstiri, la biserici, adaugă el.

Contactele cu Biserica sunt încă puternice la noi în țară

„Contactele cu Biserica sunt încă puternice la mai mult de jumătate din populație. Lucru acesta se vede în fiecare an, nu este puțin lucru. Acest contact îi face pe oameni să țină post. Doar 33% nu au ținut post. Ei interiorizează perceptele pe care le aud de la preoți nu doar că au citit, că nu de lectura Bibliei țin practicile religioasele, ci din contactul cu autoritățile bisericești”, a mai spus Bruno Ștefan. „Postul este aproape inexistent pentru elevi și studenți, foarte scăzut. Este scăzut în București, în orașele mari, avem niște grupuri sociale care sunt mai predispuse de îndepărtare de obiceiurile religioase”.

„Ca ancoră a comportamentelor religioase este faptul că oamenii au în casă icoane. 88% din oameni au icoane. Icoana aceea lucrează cumva. Dacă o tot vezi pe perete, pe birou, pusă acolo, undeva, te mai face să te apropii, să te mai gândești la Doamne-Doamne mai des. Este o ancoră a credinței care compensează absența lecturilor biblice. 40% n-au citit nimic din Biblie”, a mai explicat sociologul.

După șase luni în spațiu, 4 astronauți din misiunea istorică NASA-SpaceX au revenit pe Pământ

 


Echipajul SpaceX Crew-1 a andocat, azi-noapte, de pe Staţia Spaţială Internaţională. Capsula cu cei patru astronauţi a aterizat cu bine, în această dimineaţă, în apele Golfului Mexic. A fost prima aterizare desfăşurată pe timp de noapte, din ultimii 53 de ani.

Aterizarea celor patru astronauţi a avut loc în dimineaţa aceasta, în Golful Mexicului, pe coasta oraşului Panama, din statul Florida. Sonda spaţială Crew Dragon a SpaceX, supranumită Resilience, a plecat de la Staţia Spaţială Internaţională la 20:35 ET sâmbătă şi aterizat în apele Golfului Mexic, în largul coastei Floridei, la aproximativ 2:56 AM ET duminică.

Andocarea s-a desfăşurat live, pe canalul de Youtube al celor de la NASA. Echipajul SpaceX Crew-1, al NASA a andocat aseară de pe Staţia Spaţială Internaţională. 

„Dragon SpaceX toate dispozitivele de prindere sunt deschise. Mă bucur să iau parte la (n.r. succesul) separării”, se aude în înregistrarea NASA.  

A fost prima aterizare după o misiune îndepărtată, desfăşurată pe timp de noapte, din ultimii 53 de ani. SpaceX s-a pregătit din răsputeri pentru a duce la bun final acest obiectiv.  Aceştia au făcut inclusiv teste în care au recuperat o capsulă Dragon fără echipaj, pe timp de noapte, pentru a se asigura de succesul misiunii, potrivit Deschide.md.

Lucian Blaga, propus la premiul Nobel. Şansă ratată din motive politice

 


În cadrul emisiunii De Ce Citim, criticul literar Daniel Cristea-Enache a vorbit despre propunerea lui Lucian Blaga pentru Premiul Nobel, dar şi despre alţi mari scriitori sau sculptori români care au fost propuşi pentru această distincţie.

„În 1958-1959, Lucian Blaga a fost pe lista celor propuși la Premiul Nobel pentru Literatură, a apărut acolo, dar candidații trebuiau sprijiniți de țările lor și de instituțiile din țările lor. Blaga nu a fost susținut de România, așa cum nu a fost susținut nici Arghezi, care și el a fost pe lista nominalizaților la Premiul Nobel. Le apare numele amândurora, deci, literatura culturală română a ratat șansa de a avea un Premiu Nobel pentru Literatură tot din motive politice.

Nu doar că nu au fost susținuți, dar li s-au retezat aceste șanse de instituțiile din țara lor, iar asta s-a întâmplat și când Brâncuși a vrut să-și doneze operele României. Spuneau că Brâncuși e un artist decadent și nu au nevoie de operele lui. După 1989, Sorescu a fost pe lista nominalizaților la Premiul Nobel și s-au primit scrisori din România, de la colegi ai lui, care avizau comitetul să nu-l premieze pe Marin Sorescu“, a precizat Daniel Cristea Enache la emisiunea De Ce Citim.

Scrisoare deschisă : Domnule președinte, redați speranța oamenilor !

 


„Lansați Marele proiect al Întregirii neamului și dedicați-vă restul mandatului acestui mare proiect național.

Poate ar fi potrivit ca pentru o vreme să adoptați sistemul politic din Elveția.

Lăsați treburile zilnice, importante, desigur, dar, mărunte la scara istoriei, pe mâna unui guvern de oameni competenți și, mai ales, cinstiți și patrioți“.

Sunt doar câteva dintre ideile expuse într-o scrisoare deschisă de către dr. Pavel Suianu. Fost diplomat, Pavel Suianu afirmă că nu se pot face miracole în vindecarea bolnavilor dacă nu se tratează și sufletul oamenilor.

Iată scrisoarea dechisă:

Stimate Domnule Președinte al României,

Vă scrie un țăran cu școală din Transilvania care v-a votat cu mari speranțe pentru a deveni președinte al României. Acum sunteți în cel de al doilea mandat și mai aveți aproape 4 ani din acest mandat. Acum este momentul să faceți marea dvoastră operă, să dați marea lovitură, să faceți marele bine acestui neam și acestei țări pe care ați iubit-o atât de mult încă din tinerețe încât ați renunțat să vă urmați părinții când ei au decis să emigreze în Germania.

România se află azi, nu din vina d-voastră, într-o situație care se degradează mereu. Cauzele sunt multe și nu le analizăm acum și aici.

În cei 31 de ani trecuți de la evenimentele din decembrie 1989, evoluția spre dezvoltare, civilizație, modernizare, bunăstare, a fost extrem de lentă față de uriașele șanse avute. Pe unele planuri au avut loc chiar și dări înapoi.

Nici după aderarea la NATO și Uniunea Europeană, România nu a profitat de aceste noi condiții prielnice și a rămas tot pe ultimele locuri între țările membre ale acestei mari familii europene.

În primul dvoastră mandat, șansele să faceți mari lucruri pentru dezvoltarea României au fost mici deoarece puterea a fost în mâna PSD, votat din nefericire prea masiv de românii tot mai săraci și tot mai puțin școliți și informați.

Al doilea mandat de președinte a început cu venirea marii pandemii Covid 19 pentru combaterea cărei v-ați dedicat complet și cu unele succese deși nici o țară din lume nu a reușit încă să învingă această pandemie.

Să nu ne facem că nu vedem și că nu știm. Adevărul, realitatea este că poporul român este tot mai pesimist, tot mai dezamăgit, tot mai trist, tot mai deznădăjduit. Vorbesc de marea masă a poporului.

Una dintre cauzele procentului mare ale infectăril românilor cu noul coronavirus, în ciuda eforturilor supra omenești pe care dvoastră personal le-ați făcut, este depresia colectivă a românilor.

Oamenii depresivi, pesimiști, care au pierdut încrederea în ei înșiși sunt mai ușor atacați de orice virusuri, inclusiv de coronavirus deoarece au o imunitatea biologică mai slabă.

Încă cu peste 2.000 de ani în urmă, strămoșii noștrii daci, dar și medicii greci și romani știau că ființele umane sunt compuse din materie și din spirit. De aceea, ei tratau și materia și spiritul. Tot acei medici vechi știau că oamenii veseli și optimiști se îmbolnăvesc mai rar și se vindecă mai repede.

Studii britanice recente, cu rezultate publicate în ianuarie 2021, au confirmat ce știau strămoșii noștri, anume că procentul cel mai mare al celor decedați din cauza Covid 19 este format din oameni pesimiști, triști, loviți de diferite forme de depresie.

Concluzia este simplă: nu se pot face miracole în vindecarea bolnavilor dacă nu se tratează și sufletul oamenilor.

Oamenii optimiști, oamenii încrezători în propriile forțe, persoanele cu voință, luptătorii, au o imunitate biologică mai puternică, fiind astfel mai rezistenți la atacurilor oricăror virusuri.

Stimate domnule Președinte,

Începeți tratarea sufletului românilor. Puteți deveni cel mai mare medic al românilor. Vindecați-i de depresia colectivă de care suferă de mulți ani.

Stimate domnule Președinte,

Aveți marea șansă să intrați în istoria marelui neam al românilor și să deveniți peste ani unul dintre eroii acestui neam, dacă veți începe să vindecați acest popor nu de Coronavirus, ci de depresia colectivă.

Redați speranța românilor, redați încrederea în talentul și hărnicia lor, stârniți marele entuziasm care poate face minuni, puneți-vă cu adevărat în fruntea națiunii și chemați poporul la Marea Unire a tuturor românilor.

Redați speranța românilor care au mai rămas în România, redați speranța românilor din Basarabia, redați speranța românilor de pretutindeni alungați de mizeria din țară în toate țările Europei și în toate colțurile mapamondului.

Lăsați treburile zilnice, importante, desigur, dar, mărunte la scara istoriei, pe mâna unui guvern de oameni competenți și, mai ales, cinstiți și patrioți.

Poate ar fi potrivit ca pentru o vreme să adoptați sistemul politic din Elveția, cea mai dezvoltată țară a Europei, etalon de stat modern și civilizat.

Puteți foarte ușor determina formarea unui Guvern format din toate partidele politice care au reușit să aibă reprezentanți aleși în Parlament.

Puteți foarte ușor determina partidele ca în acest guvern să numească pe cei mai cinstiți și competenți specialiști ai diferitelor domenii. Dacă sunt cei mai buni în domeniul lor nu trebuie să fie neapărat membri de partid ca în timpul comunismului.

După aceea, lăsați guvernul să lucreze și doar din când în când uitați-vă să nu o ia razna.

Dacă acest sistem de guvern este benefic pentru Elveția, cel mai bogat și dezvoltat stat, el poate fi bun și pentru România.

Cu intrarea în guvern a tututor partidelor imprtante, s-ar opri cearta neserioasă și dihonia din societate și partidele, caii care trag la trăsura neamului ar mări viteza trăsurii.

Fiind toate partidele politice majore reprezentate în guvern, nici corupția nu ar mai fi așa de mare deoarece, s-ar supraveghea unii pe alții.

Dvoastră domnule președinte, lansați Marele proiect al Întregirii neamului și dedicați-vă restul mandatului acestui mare proiect național.

Nici nu visați ce entuziasm va stârni acest proiect de țară și de neam.

Proiectul reunirii tuturor românilor, atât al celor din interior, realizat prin guverne de uniune națională de lungă durată, dar, mai ales, a românilor de pretutindeni, va duce la apariția unui entuziasm ce va face minuni, va trezi la viață milioane de suflete triste și decepționate, va ajuta la apariția de idei novatoare, la descoperiri și invenții, la progres fenomenal, va face minuni.

Dvoastră, domnule președinte, sunteți minunat plasat atât în relațiile cu conducătorii Uniunii Europene cât și în relațiile cu administrația din SUA pentru a le cere liderilor acestor țări aliate să sprijine procesul de unire a tuturor românilor.

Luați exemplul cancelarului Helmut Kohl care a reunificat Germania, deși, nici Franța și nici Marea Britanie nu au sprijit această idee. Cancelarul Helmuth Kohl a reușit, deoarece a avut acel vis și a uzat de toate atuurile sale.

De azi înainte, începeți negocieri personale cu marii lideri ai lumii pentru a le cere să ajute poporul român să se reunească într-o singură familie.

După ce îi veți informa pe prietenii dvoastră și ai României din NATO și UE despre dorința reunificării românilor, începeți negocieri directe și cu marea Rusie.

Marea Rusie ar avea și ea mult de câștigat prin rezolvarea unei probleme vechi de două secole și prin transformarea relațiilor cu România în relații de bună vecinătate, relații care să devină model de relații de prietenie și colaborare între vecini.

Anunțați public aceste negocieri, deoarece, ele sunt cele mai legitime și cele mai cinstite. Dar, apoi, negocierile nu trebuie să fie publice. Să ne anunțați doar încheirea lor cu succes.

Timpul rămas din mandatul dvoastră este suficient pentru succesul acestor negocieri.

Mă gândesc că nu ar strica nici ca România să aibă un președinte distins cu un Premiu Nobel pentru Pace.

România are enorm de multe argumente cu care să finalizeze cu succes aceste negocieri cu toate părțile interesate.

În ajutorul domniei voastre vor veni nu numai tot mai mulți români și prieteni din alte țări, dar și Dumnezeu vă v-a ajuta, căci veți fi făcător de pace și dreptate.

Dintr-o relație tensionată între România și vecinii, prin succesul acestor mari negocieri, se va realiza un loc de pace care va putea inspira și alți lideri politici și popoare.

Pentru a inspira, entuziasma, pentru a reda speranța și încrederea în poporul care v-a reales, trebuie să vă recăpătați încrederea în domnia voastră.

Nu fiți modest, nu ratați șansa istorică, șansa de a intra în istorie ca un mare erou, credeți în destinul dvoastră. Îndrăzniți mai mult, domnule Președinte.

Aveți în față o șansă istorică. Nu aveți nimic de pierdut, ci, numai de câștigat.

Lansarea acestui proiect i-ar face pe români să zică: pentru a-i atrage la unire pe frații noștri de peste Prut și pentru a-i încuraja pe cei plecați în Occident să revină acasă, noi, cei rămași acasă, ar trebuie să facem această Românie mai atractivă decât este, mai bogată, mai dezvoltată, mai civilizată, cu guvernări mai cinstite, cu promovări în funcții de persoane competente, cu autostrăzi care să lege toate colțurile țării, de la Nistru pân la Tisa, cu trenuri care să circule cu viteze de 150-300 km la oră, cu spitale ca în Viena, etc.

Împliniți visele milioanelor de români, mai ales, ale românilor de dincolo de Prut, ale basarabenilor, care au suferit și suferă mai mult decât oricare alți români, simțindu-se abandonați și orfani.

Și o ultimă rugăminte: poate mai înnoiți echipa de consilieri cu specialiști de mare anvergură care să vă ajute să dați tot ce aveți mai bun în dvoastră, nu să vă tragă în jos sau chiar să vă saboteze.

Scrisoarea este prilejuită de moartea marelui patriot român Nicolae Dabija, născut în 1948 în Codreni, Moldova. Nicolae Dabija a fost un mare poet, scriitor, om politic, membru al Academiei, dar, mai ales, a fost un mare luptător pentru reunirea Basarabiei cu România, patria mama.

Încă din timpul comunismului, în calitate de redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, a avut un rol important în lupta de renaştere naţională din Republica Moldova.

Revista condusă de Nicolae Dabija a fost, în anii 1988-1989, cea mai importantă publicaţie care a luptat pentru revenirea limbii române la grafia latină şi decretarea ei ca limbă oficială în Republica Moldova.

Dispariția lui prematură, din cauza îmbolnăvirii cu acest coronavirus, este o mare pierdere pentru toți românii împrăștiați azi peste tot în lume.

Lupta și jertfa lui Nicolae Dabija să ne facă pe toți cei care am rămas încă în viață să continuăm să lucrăm la marele vis al reunirii tuturor românilor într-o singură patrie, prosperă și fericită.

Stimate domnule președinte,

Nu lăsați să se mărească golul lăsat de patrioții plecați la ceruri. Umpleți acest gol cu lupta și succesul domniei voastre.

Dr. Pavel Suian

Minune de Înviere, după incendiul de la biserica din Vrancea

 


Deși flăcările au distrus în totalitate biserica şi bunurile aflate în interior, Evanghelia a fost găsită şi recuperată intactă dintre ruinele construcţiei făcute scrum.

Minune de Înviere. “Credința adevărată crede incredibilul, vede invizibilul şi poate imposibilul”, au transmis pompierii vrânceni pe pagina de Facebook.

Un incendiu a izbucnit, vineri după amiază, la o biserică din satul Topești, comuna Bârsesti, judeţul Vrancea, de sărbătoarea Vinerea Mare.

34 de pompieri militari au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit în Vinerea Mare cu 5 autospeciale de stingere şi 1 ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vidra, 2 autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi din cadrul Detașamentului de Pompieri Focşani și SVSU Tulnici cu 1 autospecială de stingere.

“A fost anunțat un incendiu la biserica din satulTopești, comuna Barsesti. Intervin 4 autospeciale de stingere si 1 ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vidra, 2 autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi din cadrul Detașamentului de Pompieri Focsani și SVSU Tulnici cu 1 autospecială de stingere”, se arată într-un mesaj al ISU Vrancea, conform Monitoruldevrancea.

Incendiul s-a manifestat generalizat la întreaga biserică, pe o suprafață de cca. 250 mp.

„Numărul mare de credincioşi la Mormântul Sfânt s-a datorat vaccinării”

 


Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a transmis, sâmbătă seara, că prezența a mulți credincioși la Sfântul Mormânt, în Ierusalim, a fost posibilă datorită vaccinării unui mare procent din populația Israelului.

Patriarhul Daniel a apreciat sâmbătă că este încurajatoare prezenţa credincioşilor la ceremonia coborârii Sfintei Lumini de la Ierusalim, amintind că anul trecut au participat doar clericii şi subliniind că relaxarea a fost posibilă datorită vaccinării unui mare procent din populaţia Israelului şi este un pas spre o posibilă redeschidere a pelerinajelor. Patriarhul a încurajat vaccinarea, anunţând că din 23 mai ar putea fi reluate pelerinajele la Locurile Sfinte pentru pelerini, ”de preferinţă pelerini vaccinaţi”.

Patriarhul Daniel: „Anul acesta, 2.500 de persoane au fost lăsate să intre în Basilica Sfântului Mormânt, în Biserica Mare. Şi s-a văzut bucuria credincioşilor prezenţi, printre care şi părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, ca reprezentant al Patriarhiei Române. (…)

Şedinţă de urgenţă de Paşte după ce rata de incidenţă a scăzut sub 3

 


Măsuri de relaxare în Bucureşti. Rata de infectare a fost sâmbătă sub 3 la mia de locuitori, aceasta fiind 2,86 la mie, iar vineri a fost de 2,98. Prefectul Alin Stoica a anunţat că CMBSU va decide redeschiderea sălilor de spectacol, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30%, în cazul în care trendul descent şe menţine, iar măsura va intra în vigoare de luni, ora 00.00.

„Vom aştepta cele 48 de ore prevăzute de hotărârea de Guvern. Acum indicele de infectare este 2,98, deci foarte puţin sub trei şi, dacă se confirmă acest trend descendent, vom lua decizia duminică, urmând ca de luni să intre în vigoare măsurile, respectiv redeschiderea sălilor de spectacol cu o capacitate de 30%, redeschiderea restaurantelor, cafenelelor cu 30% din capacitate”, a declarat Alin Stoica, întrebat când ar putea fi convocată şedinţa CMBSU pentru decide măsuri de relaxare în Capitală.

Marea relaxare în Capitală. Restaurantele şi sălile de spectacol se deschid de luni la 00.00

Măsuri de relaxare în Bucureşti. Pe 23 aprilie, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis să permisă circulaţia persoanelor până la ora 22.00, după care va fi interzisă până la ora 5.00, iar magazinele să fie deschise până la 21.00 inclusiv la sfârşit de săptămână, hotărârea fiind luată ca urmare a scăderii incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19 sub 3,5 la mia de locuitori.

Au fost deschise şi sălile de sport şi fitness şi a fost menţinută decizia luată privind sărbătorile pascale.

„Pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paştelui, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 05.00”, arată decizia CMBSU.

De asemenea, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă  specifică lunii Ramazan, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada  8 mai – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00.

Rata de infectare în Capitală, sub trei la mie pentru a doua zi consecutiv. Bucureştenii au luat cu asalt Parcul Herăstrău.

Bucureştiul a înregistrat sâmbătă 2,86 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când s-a înregistrat o incidenţă de 2,98 cazuri.

Ministrul Sănătăţii: Vreau să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Vă încurajez să respectăm măsurile de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2

„Vă doresc sărbători în tihnă şi un Paşte Luminat! Suntem în zile de sărbătoare, zile pe care ni le dorim fericite, alături de cei dragi, cu bucurie şi linişte. După un an întreg vă spun că înţeleg această dorinţă de a fi împreună. O resimt şi eu. O resimţim cu toţii. Vreau totuşi să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Este al doilea Paşte pe care îl petrecem în aceste condiţii.

Vă încurajez să respectăm măsurile de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2 şi să CONTINUĂM să ne vaccinăm! Zilele acestea, oferiţi-vă şi oferiţi cadou şansa revenirii la normalitate prin vaccinare. Veţi găsi centrele deschise şi în aceste zile. Vă mulţumesc pentru că sunteţi alături de noi în acest efort de a reveni la viaţa de dinainte de pandemie”, a scris Ioana Mihăilă sâmbătă pe Facebook.

Cu mielul, porcul, fasole şi cârnaţi în bagaje de Paşte

 


Lista galbena a tarilor cu risc epidemiologic a mutat aglomeratia din terminalul de SOSIRI in cel de PLECARI, pentru ca, in situatia actuala, rudele din tara ii viziteaza pe cei dragi in strainatate. In acest mod, acestia evita sa isi piarda putinele zile de concediu in carantina, dupa intrarea in Romania.

O femeie din județul Harghita s-a stabilit în Italia acum două decenii împreună cu familia. În preajma sărbătorilor, românca s-a întors acasă pentru câteva zile. La plecarea din Cluj, în aeroport, geamantanul cu bucate tradiționale a cântărit 42 de kilograme, cu 12 mai mult decât era permis de compania aeriană. Femeia și-a dorit să aducă familiei, rămase în Italia, carne de miel, drob, slănină, carne de porc, fasole și cârnați.

Vineri dimineață, pe aeroportul din Cluj, la îmbarcare, geamantanul româncei cântărea 42 de kilograme, cu 12 mai mult decât era acceptat, scrie Dejeanul.ro. Doamna Violeta este din judetul Harghita, dar impreuna cu toata familia s-a stabilit la Bergamo de mai bine de 20 de ani. A venit in tara pentru doar cateva zile, iar la intoarcere, lista cu  bunătăți traditionale cerute de cei ramasi in Italia a depasit cu mult limita de kilograme permisa de compania aeriana.

Bagajul s-a umplut, astfel, de produse din carne de miel, de porc, slănină, fasole și cârnați. Femeia nu-și dorea decât să aducă bucate tradiționale membrilor familiei rămași în Italia.

În final, românca a renunțat la o parte din alimente. Conform legislației actuale, putem transporta produse de origine animală cu avionul, însă nu în cantități mari și ambalate corespunzător.