6.02.2021

Primarul Chirica i-a cumpărat băiețelului său, de 1 iunie, un bloc și o fabrică de bomboane

 


Cu ceva timp în urmă, toată țara rîdea de manevra ieftină și penibilă a primarului pesedisto-liberal Mihai Chirica, după ce se aflase că (sanchi) mama primărachelui ieșean, o pensionară oarecare de la țară, îi cumpărase nepoțelului ei, care încă umbla în pamperși, o vilă în centrul orașului. O vilă modestă, doar de cîteva sute de mii de euro, ca pentru bugetari săraci.

Presa plătită de Putin, Dragnea & bubuli a scris, cu aceeași ocazie, că mama primarului ieșean era implicată și în tranzacții dubioase cu un teren dintr-un cartier de lux. Mamă-moguleasă, ce să mai vorbim … Iar cei care au scris despre mama edilului-șef bahluiez evident că sînt niște nemernici fără nici un dumnezeu, în timp ce Chirica, care și-a băgat mama pensionară în toate aceste povești dubioase, penibile și penale, e dăcît un fiu iubitor, harnic, gospodar și cu mare dragoste pentru toată familia lui.

Ca să evite speculațiile viitoare legate de averea fiului său de grădiniță, Mihai Chirica a luat, de 1 iunie, o decizie fermă, comunicată opiniei publice prin intermediul agenției de presă Kiri Mish-Mash Press : ” De Ziua Copilului, am hotărît să-i fac cadou băiatului meu cel mic un bloc de 12 etaje, în centrul Iașului, mai exact în curtea Mitropoliei ” , a declarat primarul Chirica.

,,Pentru terenul de sub bloc am vorbit direct cu Isus Hristos, care a apreciat călduros faptul că, acum cîțiva ani, în postul Paștelui, mi-am declarat public disponibilitatea de a mă sui pe cruce ” , a precizat primarul lăberal, completînd apoi cu alte explicații : ,, Amplasarea blocului în curtea Mitropoliei e încă o dovadă a pro-fundului meu creștinism. Așa cum Isus a spus ” Lăsați copiii să vină la mine ! ” , zic și eu – lăsați imobiliarii să vină la mine ! Și mai zic ceva, tot ca în Biblie – dacă blocuri nu e, nimic nu e. UE ! ” , a completat cel care s-a declarat, public, frate cu mitropolitul Teofan.

De asemenea, primarul Chirica a menționat că i-a făcut cadou băiețelului său, de 1 iunie, și o fabrică de bomboane : ,, Copilul trebuie să învețe de mic ce înseamnă să ai lucrul tău, nu să umble prin magazine după bomboane, ca toți sărăcanii „. În plus, edilul-șef lăberal a mai precizat că și mama sa, celebra pensionară milionăreasă, imobiliaroasă &  vilangistă, i-a făcut nepotului ei cîteva cadouri de 1 iunie : ,, Mămica mea i-a donat fiului meu, prin notariat ( deci absolut legal, propagandiștilor putiniști ! ) o fermă de struți, în Bucovina, o fermă de flamingo în Delta Dunării, una de hipopotami bleu în Nigeria și trei Ferarri Mîrlanello, patriotice, în culorile drapelului național – roșu, galben și maro. Mie mămica mi-a dat ca-cadou de 1 iunie ( că doar sînt și eu copilul cuiva ) o pereche de pamperși de tablă, în caz că se termină hăisa dosarele în care sînt inculpat „.

Pro-fund impresionați de candoarea și Candida mentală a primăriciului penalo-penelist, îi urăm și noi un răcoros ,, La mulți ani ! „. Ani din ăia cu dungi, ca pentru adulți inculpați. Mișule, ține-te bine, Mickey Mouse te susține !


Articol publicat de 7iasi.ro

Cît de mic este Iohannis și de Ziua Copilului : nu contează decît el

 


Încruntat, mut ca un lebădoi, așa arăta Klaus Iohannis de mic. Asta este poza pe care Președintele a vrut să ne-o arate pe Facebook. Nu de ziua lui de naștere, ci de Ziua Internațională a Copilului! Mesajul este unul clar: „nu există în preocupările mele decît persoana mea !”

Ei, dacă este pe-așa, să-i amintim noi de cîțiva copii pe care i-a cunoscut cu ani în urmă: Vasile Iliuț (5 ani), Elena Iliuț (3 ani) și Anca Iliuț (8 ani), Anda Maria Scutelnicu (4 luni !). Sînt copiii înfiați în Canada cu ajutorul „șoferului” Klaus Iohannis și al „traducătoarei” Carmen Iohannis.

Poate că mai potrivit ar fi fost ca președintele Klaus Iohannis să fi postat fotografiile acestor copii pe pagina sa de Facebook. Dacă nu le mai are, le putea lua de pe site-ul „Justițiarul”, acolo unde regretatul jurnalist Albin Marinescu le-a publicat de mai multe ori, împreună cu ancheta acelor adopții cu cîntec, pentru care, potrivit propriei declarații, familia Iohannis a primit „mici cadouri”.

Așa, publicîndu-și fotografia de adolescent încruntat, n-a făcut altceva decît să zgîrme într-o poveste pe care ar fi vrut-o uitată.

Tunul imobiliar de zeci de milioane de euro, dat de Dan Voiculescu - Antena Group

 


Fiicele lui Dan Voiculescu, proprietarele Antena Group, au decis să recupereze în urmă cu aproape doi ani, în „numele tatălui”, fostul sediu ICA pentru a putea pune în valoare terenul situat pe strada Gârlei, una dintre cele mai scumpe zone rezidenţiale din sectorul 1 al Capitalei, unde metrul pătrat se vinde chiar şi cu aproape 500 de euro. Ceea ce a ridicat semne de întrebare a fost faptul că Dan Voiculescu nu a răscumpărat turnul Grivco, pe care l-a construit, precum şi un teren cu alte imobile care s-au aflat în proprietatea grupului său.

La solicitarea România TV.net, reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 au precizat că Dan Voiculescu nu are obstacole pentru a demola fostul sediu ICA, putând să ridice aici clădiri chiar şi cu şase etaje.

Fostul sediu ICA arată ca după război. Cu zidurile pline de igrasie şi tavanul ce stă să cadă, clădirea emblematică pentru industria românească în perioada interbelică este acum în paragină. Lăsat fără pază, imobilul a căzut pradă indiferenţei autorităţilor, fiind distrus de la un an la altul.

Un drug uriaş a fost amplasat pe intrarea centrală pentru a ţine departe curioşii. Prin geamurile sparte se zăreşte, însă, dezastrul ce domneşte înăuntru.

Intrarea a fost transformată într-un depozit în care au fost aruncate la întâmplare de la cutii cu documente, ambalaje până la obiecte de mobilier distruse. Scara monumentală din marmură e dominată de un fotoliu precum şi de câteva saltele din burete lăsate de izbelişte.

Pe măsură ce înconjori fostul sediu ICA, te întâmpină aceeaşi privelişte dezolantă. Cărămizile au ieşit la suprafaţă în zonele în care tencuiala s-a distrus, iar curtea institutului a fost invadată de gunoaie.

Undeva, într-un colţ, lângă un burlan ruginit, au fost aruncate şi vechile iniţiale ale ICA.

În curtea fostului sediu ICA există mai multe maşini confiscate pe care există în continuare sigiliul ANAF.

Fiind vorba despre o proprietate privată, nu am putut intra în fostul sediu ICA. Au existat, însă, curioşi, precum Reptilianul, care a surprins în imagini cum arată această clădire în interior.

Fostul sediu ICA poate fi demolat ! Răspunsul Ministerului Culturii şi al Primăriei Sectorului 1






La solicitarea RomâniaTV.net, reprezentanţii Ministerului Culturii au precizat că fostul sediu ICA, situat pe strada Gârlei nr. 1D nu este monument istoric, deşi a fost ridicat în anul 1927. Astfel, fiicele lui Dan Voiculescu au posibilitatea de a demola clădirea.

„Imobilul situat în Municipiul Bucureşti, sectorul 1, Str. Gârlei nr. 1D nu este înscris în Lista Monumentelor Istorice actualizată prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2828/2015 (…) şi nu are regim juridic de imobil clasat monument istoric”, este răspunsul Ministerului Culturii, prin Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, la solicitarea România TV.

În schimb, fostul sediu ICA se află la mai puţin de 100 de metri faţă de „Sit 13 Băneasa, poziţia 39, cod B-I-s-B-17870”. Este vorba despre o serie de construcţii, care, potrivit arheologilor, datează din secolele VI-VII).

„Eventualele lucrări de construire se pot executa numai în baza acordului scris al serviciului deconcentrat al autorităţii centrale competente în domeniul protejării patrimoniului cultural (Ministerul Culturii) care conţine condiţiile şi termenele de executare ale lucrărilor sau, după caz, necesitatea urmăriri procedurii de autorizare a respectivelor lucrări”, se arată în răspunsul reprezentanţilor Primăriei Sectorului 1, Compartimentul Informare Urbanistică, la solicitarea România TV.net.

În răspunsul arhitectului-şef se arată că pe terenul în care se află fostul sediu al Institutului de Chimie Alimentară, deţinut de familia Voiculescu, pot fi ridicate clădiri chiar şi cu şase etaje. În schimb, pe malul lacului Herăstrău, nu ar putea ridica imobile decât cu o înălţime maximă de P+2 niveluri.

Echipa RomâniaTV.net a încercat să obţină punctul de vedere din partea proprietarilor fostului sediu ICA, după ce a trimis o solicitare în acest sens Dianei Zamfirescu, şefa departamentului de PR al Antena Group. Până la publicarea acestui material, nu a fost primit un răspuns pe această temă.

Antena Group a cumpărat cu 10 milioane de euro fostul sediu ICA confiscat de la Dan Voiculescu.

În septembrie 2019, Antena Group a cumpărat cu 43 de milioane de lei fără TVA – 51 de milioane de lei cu TVA, adică peste 10 milioane de euro – fostul sediu al Institutului de Chimie Alimentare (ICA) confiscat de la Dan Voiculescu în baza sentinței de condamnare la 10 ani de închisoare din 8 august 2014, conform G4media.ro.

Tranzacţia a avut loc pe 20 august, când a avut loc cea de-a patra licitație pentru vânzarea imobilului de 29.220 mp din strada Gârlei 1D (fostul sediu al Institutului de Cercetări Alimentare).

Licitația a pornit de la suma de 51 de milioane de lei fără TVA și s-a ajuns la negociere directă deoarece s-a prezentat doar Antena Group. Banii au fost virați în conturile ANAF în termenul de 5 zile lucrătoare, notează sursa citată.

Suma nu se scade din prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA.

Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a pronunţat sentinţa definitivă de condamnare în cazul dosarului ICA, a precizat că verdictul din 8 august 2014 a avut două componente pe latura civilă (privind banii) : recuperarea prejudiciului de peste 60 de milioane de euro și confiscarea produsului infracțional (bunurile pe care Voiculescu le-a dobândit cu banii i-ar fi furat de la stat), evaluate la aproape 40 de milioane de euro.

Produsul infracțional e compus din 4 imobile confiscate de la Dan Voiculescu, dar nevalorificate încă din cauza litigiilor deschise de mogulul Antenelor (cu excepția fostului sediu ICA vândut pe 20 august) :

fostul sediu al Antenelor din Șoseaua București-Ploiești

turnul Grivco

un teren din strada Gârlei 1B

fostul sediu ICA din strada Gârlei 1D (vândut Antenei Group)

Fiicele lui Dan Voiculescu, care sunt proprietarele Antena Group, au decis să recupereze fostul sediu ICA, contra sumei de 10 milioane de euro. În schimb, nu au decis, deocamdată, să reintre în posesia Turnului Grivco, care a fost construit de familia Voiculescu.

Potrivit G4Media.ro, până în ianuarie 2019, ANAF a reuşit să recupereze abia 8,7 milioane de euro din totalul de 100 de milioane de euro, prejudiciul stabilit prin sentinţa definitivă de condamnare și produsul infracțional.

Fostul sediu ICA, cumpărat iniţial de Dan Voiculescu la preţ de vilă

Dan Voiculescu a fost găsit vinovat pentru privatizarea frauduloasă a fostului Institut de Cercetări Alimentare (ICA). Omul de afaceri a pus mâna pe terenuri şi clădiri în valoare de 60 de milioane de euro, plătind doar 100.000 de euro. Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. A fost încarcerat în august 2014 şi eliberat în iulie 2017.

Istoria privatizării ICA. 

Cum a intrat Dan Voiculescu în posesia a trei hectare de teren și clădiri în cea mai râvnită zonă a Capitalei

În 1925, statul român a înfiinţat Institutul Experimental pentru Cultivarea și Fermentarea Tutunului. La acea vreme, Guvernul condus de Ionel Brătianu acordă noului institut din rezervele statului o suprafaţă de 15 hectare de teren, pe malul lacului Herăstrău. Aici urmau să se studieze soiurile de tutun şi să se obţină un tutun de calitate superioară, notează Digi24.

Institutul de Chimie Alimentară a fost dat în folosinţă trei ani mai târziu. După instaurarea comunismului, Guvernul lui Petru Groza a decis transferarea Institutului Tutunului la cel de Cercetări Alimentare și Piscicole.

“Toată industria alimentară a fost construită pe baza cercetărilor acestui institut şi a proiectării, pentru că acest institut avea şi un compartiment foarte mare de proiectare”, spune Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, conform sursei citate.

În 1981, Institutul de Cercetări Alimentare şi Piscicole primeşte un nume nou: Institutul de Chimie Alimentară. Este momentul în care în toate fabricile din industria laptelui, a berii sau a zahărului sau în fabricile de prelucrare a cărnii se înfiinţează laboratoare de cercetare subordonate ICA.

În 1993, conducerea închiriază sediul principal al ICA societații Bioprod. ICA încasează de la Bioprod numai 15 dolari pe lună, pentru 12.000 de metri pătraţi de laboratoare. Contractul este încheiat pe o perioada de 12 ani. La acel moment, un singur metru pătrat se închiria în zonă cu 14 dolari.

În 2002, guvernul condus de Adrian Năstase decide transformarea ICA în societate pe acțiuni. Ulterior, institutul intră sub administrarea Agenției Domeniului Statului și este imediat vândut grupului de firme Grivco.

Suma plătită de Grupul Grivco pentru ICA este de 104.000 de euro. Aceştia au fost banii pentru trei hectare de teren şi clădiri a căror suprafaţa desfăşurată însumează 10.000 de metri pătraţi în cea mai râvnită zonă rezidențială din Bucureşti.

Neregulile din privatizarea ICA au fost descoperite în 2004, în urma verificărilor făcute de Corpul de Control al noului ministru al Agriculturii. Atunci a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie care a deschis un dosar penal. Cazul a fost lasat câteva luni mai târziu. În septembrie 2008, procurorii DNA redeschid ancheta şi încep urmărirea penală.

Razvan Mihalascu

Primăria îi lasă pe bucureșteni fără toalete publice

 


Primăria Bucureștiului îi va lăsa pe cetățeni fără toalete publice automate, deoarece contractul cu firma responsabilă de amplasarea grupurilor sanitare a expirat. Firma SC COMEX ROM SRL. a amplasat în Capitală peste 100 de toalete automate, de a căror mentenanță ar fi trebuit să se ocupe în continuare. Compania a menționat că nu și-a mai primit banii de  la Primăria București de câteva luni și că nu mai poate asigura întreținerea grupurilor sanitare.

„Avem cam 130 de toalete automate, se vor închide cam 100, restul ar putea rămâne la sectoare. Patronul nostru nu mai are bani să ne dea, nici pentru salarii, nici pentru întreținerea cabinelor, pentru că de 7 luni Primăria Capitalei nu mai plătește nimic”, a declarat unul dintre angajați, potrivit Alephnews.

Primăria București a încheiat în data de 11.10.2017 un contract, cu o valabilitate de 4 ani, conform căruia firma SC COMEX ROM SRL. avea obligația să presteze servicii de amplasare şi întreţinere a toaletelor automate, a toaletelor ecologice mobile şi a toaletelor ecologice mobile pentru persoane cu dizabilităţi fizice.

Pentru noul contract, Primăria Capitalei a avut în vedere ajustarea costurilor pentru amplasarea toaletelor automate. Potrivit noului contract care urmează a fi încheiat, cu valabilitate până în data de 10.10.2021, vor fi asigurate în oraș un număr de 64 toalete ecologice mobile, 46 toalete ecologice mobile pentru persoane cu dizabilităţi fizice și 18 toalete automate racordabile.

Primăria București susține totuși că va face o licitație nouă în urma căreia firma câștigătoare trebuie să amplaseze peste 100 de toalete. București este una dintre capitalele europene cu cele mai puține toalete publice funcționale.

Alertă meteo de vreme răcoroasă cu ploi şi intensificări ale vântului până joi

 


„În intervalul 02 iunie, ora 10:00 – 03 iunie, ora 12:00, în regiunile estice, sud-estice, precum și în zona Carpaților de Curbură va continua să plouă în general moderat cantitativ și se vor acumula 10…20 l/mp și izolat 25 l. Alertă meteo de vreme răcoroasă cu ploi şi intensificări ale vântului până joi.

Vântul va prezenta intensificări temporare în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei în general cu viteze de 45…55 km/h și pe alocuri 60…70 km/h”, a transmis Administraţia Naţională de Meteorologie.

În Bucureşti, vremea va fi răcoroasă, iar cerul va avea înnorări.

„Pe parcursul zilei de miercuri, 2 iunie şi posibil joi dimineaţa, trecător va ploua slab. Vântul va fi moderat în prima parte a intervalului (temporar cu viteze de până la 25…35 km/h), apoi va sufla slab.

Sute de copii și părinți fascinati au uitat complet de regulile obligatorii

 


Sute de persoane, atât copii, cât și părinți, s-au adunat în fața scenei amplasate în centrul comercial Militari Shopping pentru a asista la numerele de magie prezentate de Robert Tudor.

Numărul uriaș de spectatori nu le-a mai permis acestora să păstreze distanțarea fizică impusă de autorități. Mulți părinți nu au purtat nici masca de protecție obligatorie în spațiile închise.

„Mulțumesc și la mulți ani tuturor ! Sunteți minunați, în ciuda vremii de afară ! Astăzi am fost în Militari Shopping unde a fost minunat, după cum se vede și în poze”, a scris Robert Tudor pe Facebook.

Ce spune legea privind organizarea spectacolelor în spațiile interioare :

Începând cu data de 01.06.2021, activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

În condițiile alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea activității cu un număr mai mare de persoane cu condiția ca toți participanții să fie persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Aglomerație de nedescris a fost în majoritatea centrelor comerciale din Capitală. Mersul la cinematograf pare că a fost una dintre activitățile care le-a lipsit cel mai mult românilor, astfel că au profitat din plin de ziua liberă de 1 iunie și s-au dus direct la film.

Majoritatea cinematografelor din București s-au redeschis după aproape un an în care sălile au fost mai mult închise, în contextul pandemiei de coronvirus. Anul acesta, în ianuarie – februarie, operatorii au avut posibilitatea să-și repornească afacerile, însă luând în considerare numărul de spectatori pe care i-ar fi putut primi, aceștia au decis să mai țină o perioadă lacătul pe uși. Până ieri. Scăderea numărului de infectări cu coronavirus a schimbat datele problemei pentru cinefili.

Cum vremea ploioasă i-a împiedicat să se bucure de timpul petrecut în aer liber, sute de români au așteptat de 1 iunie să cumpere bilete la film, la un cinematograf al unui mall din Capitală. Copii, adolescenți, părinți, chiar și bunici au înotat într-o aglomerație de nedescris pentru a viziona producțiile cinematografice pe care le-au așteptat atât de mult.

Coadă uriaşă de persoane în faţa Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, de Ziua Copilului. Peste 100 de copii şi adulţi au așteptat ieri nerăbdători să viziteze muzeul.

Vremea neprietenoasă din prima zi de vară nu i-a ţinut în casă. Echipaţi corespunzător, cu umbrele, haine de ploaie, dar şi cu măşti de protecţie, românii au așteptat ore întregi în faţa muzeului, formând o coadă aproape kilometrică.

Dansatoarea de 106 ani, care nu folosește cuvintele „bătrân” și „vârstă”: „Nu mă simt bătrână”

 


La 106 ani, Eileen Kramer, o dansatoare din Australia, pare mai productivă ca niciodată. Scrie câte o poveste pe zi, din centrul pentru persoane vârstnice în care este rezident, publică cărți și a participat la cel mai prestigios concurs de pictură din Australia.

După mai multe decenii petrecute în afara graniței țării sale natale, Eileen Kramer s-a întors în Sydney. De atunci a colaborat cu mai mulți artiști pentru a-și ilustra pasiunea de o viață și talentul nativ: dansul. 

Doamna Kramer încă dansează cu mișcări grațioase, dramatice, folosind cel mai mult jumătatea superioară a corpului ei.

„Am participat la două festivaluri mari de dans în Adelaide și Brisbane, am fost într-un film, am avut multe spectacole mai mici, am scris trei cărți și astăzi am o zi liberă”, a spus artista.

Cuvintele „bătrân” și „vârstă” - inexistente în vocabularul său

Multă lume o întreabă adesea de unde provine toată energia ei și dacă există un secret pentru a dansa, chiar și la o vârstă înaintată.

Răspunsul ei a fost că a alungat din vocabularul său cuvintele „bătrân” și „vârstă”.

„Nu sunt bătrână, ci doar am trăit o lungă perioadă de timp și am învățat câte ceva pe parcurs. Nu mă simt așa cum spun oamenii că ar trebui să te simți atunci când îmbătrânești. Atitudinea mea atunci când creez lucruri este aceeași cu cea pe care o aveam când eram copil”, a mărturisit Eileen Kramer, potrivit BBC.

Dansul, pasiunea sa de o viață

În ultimii ani, Eileen Kramer a susținut o campanie de strângere de fonduri, prin care și-a finanțat câteva creații coreografice inspirate din propria sa viață.

Era aproape de finalizarea unui nou videoclip de dans, dar pandemia i-a încurcat puțin planurile. Dar nu pentru mult timp.

„Nu am putut merge la locația videoclipului, așa că am scris o carte în schimb. Este o poveste despre cum am realizat videoclipul”, a spus ea râzând.

Doamna Kramer a devenit o celebritate locală, în suburbia Elizabeth Bay, acolo unde locuiește.

O echipă de prieteni interpreți i-au organizat și o petrecere la împlinirea vârstei de 106 ani, în noiembrie. Pentru că pandemia nu permitea o petrecere obișnuită, aceștia au ținut petrecerea în fața ferestrei sale.

Vaccinarea a căzut în cap !

 


Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, marți, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate în România 52.768 de persoane, din care puțin peste 16.000 cu prima doză.

Conform CNCAV, 16.711 dintre persoanele vaccinate au primit prima doză de vaccin, iar 36.057 pe cea de-a doua.

42.721 de persoane au primit serul produs de Pfizer, 2.527 pe cel produs de Moderna, 3.569 pe cel de la AstraZeneca, iar 3.951 persoane au primit vaccin Johnson&Johnson.

De la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost vaccinate 4.336.728 persoane, dintre care 3.589.563 cu ambele doze.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 21 de reacții adverse.

De la începutul campaniei de vaccinare, au fost raportate 16.102 reacții adverse.

CNCAV precizează că 143 reacții adverse sunt în curs de investigare.

Marcel Ciolacu a explodat şi îi ameninţă pe Cîţu şi pe Iohannis

 


Marcel Ciolacu : „Bă, nu ţi-e ruşine !? Scot acum hârtiile şi arăt cum dai mită la administraţiile PNL”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că votul pe moţiunea de cenzură din 14 iunie este şansa ca românii să scape de guvernarea PNL şi avertizează că, în următoarele 4 luni, Cîţu şi Orban vor încerca să-şi atragă colegii de partid de partea lor împărţindu-le funcţii şi bani.
Marcel Ciolacu a vorbit şi despre campania de vaccinare, pe care o consideră un eşec cauzat de aroganţa cu care autorităţile îi tratează atât pe români, cât şi pe primarii opoziţiei.
„Tu intri in razboi cu autoritatile locale, iar ne imparti in pesedisti si restul. O sa fie dezastru in astea 4 luni in Romania din cauza luptei de partid din PNL. Unul o sa imparta bani, ca e la guvern, unul va imparti functii, ca e sef de partid. Ei maine vin cu PNRR sa-l prezinte, dar nu si cu anexele. Unele anexe le avem si noi si o sa le prezentam.
Nu poti sa jignesti asa poporul roman. Cu vaca din India, unde vaca e sacra. Asta e atitudinea, nu inteleg ca nu pot continua asa? Suntem pe ultimul loc la vaccinare in Europa. AU zis 10 milioane, dupa aia au zis 5 milioane, nu am zis eu. Si-a setat singur targetul, daca nu a fost in stare, sa se duca acasa. A iesit Rafila si le-a spus ca nu merg calculele, ca nu vaccinam doar in orase, ci si la sat. Nu mai merge cu discriminari.
Eu sunt pro-vaccinare, impreuna cu toata familia mea, toti sunt vaccinati. Domnule, dar noi decidem, eu si familia mea. Au iesit Rafila si Streinu-Cercel si au explicat, el face filme cu Raluca Turcan. Pai Raluca Turcan e Sophia Loren? El e Brad Pitt, ca sa-i urmeze lumea?
Pana Iohannis nu iese public si-si cere scuze pentru „ciuma rosie”, eu nu mai am ce sa discut cu el. Stie la fel de bine ca si mine cine ce e „ciuma rosie”. Acum vine copy-paste asta, Citu, si zice ca administratiile PSD. Pai, ba, vrei sa scot hartiile, sa vezi cum mituiesti primarii PNL? Toti parlamentarii, si de la AUR si de la alte partide, trebuie sa se hotarasca daca vor sa continuam asa patru uni de zile, cu acest troc politic pe viitorul Romaniei”, a spus Marcel Ciolacu la România TV.

A murit Principele Amedeo de Savoia, Duce de Aosta, văr primar al Regelui Mihai I

 


Alteţa Sa Regală Principele Amedeo de Savoia, Duce de Aosta, în vârstă de 78 de ani, a încetat din viaţă. Ducele de Aosta a fost văr primar al Regelui Mihai I şi o prezenţă constantă în viaţa Familiei Regale române.

Principele Amedeo de Savoia, al V-lea Duce de Aosta, s-a născut la 27 septembrie 1943 la Florenţa, fiu al Ducelui Aimone de Aosta şi al Principesei Irina a Greciei şi a Danemarcei.

„Principele Amedeo a fost ca un frate pentru Custodele Coroanei Margareta, pe care a cunoscut-o din prima zi de viaţă şi alături de care a stat neîntrerupt, întreaga viaţă. Ei au păstrat o profundă prietenie în copilărie, adolescenţă, la maturitate şi în viaţa profesională. Ducele de Aosta a fost întotdeauna alături de Regina Elena, de Regele Mihai, de Regina Ana şi de Principesele Elena, Irina, Sofia şi Maria”, spune Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei.

Principele Amedeo a vizitat România de mai multe ori, ca musafir al Familiei Regale, iar ultima sa şedere, la Bucureşti şi la Curtea de Argeş, alături de fiica sa, Principesa Mafalda, a fost în octombrie 2019, la ceremonia de înhumare a Reginei-Mamă Elena.

Custodele Coroanei şi Alteţele Lor Regale au transmis condoleanţe şi întreaga lor compasiune familiei îndoliate, scrie Mediafax.

Asasinii nu sunt români, dar cel care a comandat crima este

 


Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre eroarea asasinilor din Arad, a celor care l-au ucis pe omul de afaceri Ioan Crișan.

”Presa e cea mai relevantă și este și cea mai mare eroare” a spus Bogdan Chirieac, în contextul asasinatului din Arad, acolo unde omul de afaceri Ioan Crișan a fost omorât. Sâmbătă dimineață, o explozie din Arad avea să îngrozească toată România. Omul de afaceri Ioan Crișan a fost ucis, după ce mașina în care se afla a explodat. Este deschisă o anchetă pentru omor cu premeditare și se pare că bomba fusese plasată sub scaunul șoferului. A fost activată de la distanță într-un moment ce a putut fi captat de camere de supraveghere. Unele voci spun că tocmai declanșarea bombei în raza camerei de supraveghere, astfel încât imaginile să ajungă publice, ar fi un semnal pentru altcineva, pe principiul: să vadă ce i se poate întâmpla. În plus, omul de afaceri, fără legături cunoscute cu lumea interlopă sau cu afaceri dubioase, fusese avertizat în trecut. Se pare că i-a fost incendiată locuința și, separat de acel moment, i-a fost furată o sumă mare de bani, bani ținuți cash, de ordinul sutelor de mii de euro. 

Analistul politic vine să sublinieze importanța presei în acest context, amintind că ”dacă nu era presa, Gheorghe Dincă era și acum în libertate, era procurorul în fața casei lui”.  ”Aici este cea mai mare eroare”

Bogdan Chirieac a argumentat: ”Cred că aici este și cea mai mare eroare pe care au făcut-o asasinii sau cei care au comandat asasinatul: explozia mașinii. Dacă se întâmpla o crimă pe marginea lacului și presa nu avea timp să ia în calcul așa ceva, nu discutam despre nimic. Existau toate șansele ca asasinii și comanditarii să plece liniștiți acasă, că sunt multe cazuri cu autor necunoscut. Acum, în presiunea presei, vrând-nevrând, trebuie făcută ancheta, trebuie găsiți vinovați. Deci presa este cea mai importantă”. 

Ipoteză: Asasinii nu sunt români, dar cel care a comandat crima este

”Modalitatea prin care cineva a ales să facă acest atentat duce la așezarea reflectorului pe acest caz și până la urmă se va ajunge la un rezultat în acest caz” a spus Bogdan Chirieac, la Antena 3. 

Analistul politic nu ar înclina spre varianta în care criminalul e român. ”Nu și-au dat seama cât de importantă e această imagine în România. Comanditarul este clar din țară.” a spus el, punctând că important e și ce s-a discutat la întâlnirea cu prietenii de cafea și de ce a fost declanșată bomba fix după acel moment. 

6.01.2021

NATO are planuri malefice în privința RUSIEI

 


Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că NATO are planuri malițioase în privința Rusiei.

Șeful diplomației ruse a subliniat că încetarea apropierii NATO de frontierele Rusiei reprezintă unul din angajamentele asumate de Alianță.

“Nu se mai rezumă la ignorare, iar când propunem să reitereze ceea ce s-a declarat – cum ar fi principiul indivizibilității securității, faptul că nimeni din spațiul euro-atlantic nu trebuie să-și consolideze propria securitate în dauna securității altora, ei se distanțează de acest principiu și ezită să-l confirme. Concluzia e una simplă. Prin urmare, au anumite planuri malefice în raport cu Rusia. Aș vrea să greșesc”, a declarat Lavrov după reuniunea consiliului miniștrilor de Externe ai țărilor BRICS, desfășurată în format de conferință video.

Avocatul Gheorghe Piperea : ”Învățați-vă copiii ce e libertatea !”

 


Învățați-vă copiii ce e libertatea – e cel mai frumos dar de ziua lor, consideră avocatul Gheorghe Piperea.

„Faceți-i să înțeleagă că nu sunt din plastilină remodelabilă, ci din carne, oase și suflet. Marcați-le amintiri, ancorați-i cu iubire, ca să nu fie ținte în bătaia puștii colectorilor de emoții. Noi, copiii de dinaintea erei noastre, am evitat mereu derivele mulțumită acestor ingrediente”, a mai scris Piperea într-un mesaj postat pe 1 iunie.

Dezastru ecologic în Oceanul Indian. O navă încărcată cu substanțe toxice arde de 11 zile

 


Sri Lanka se confruntă cu cel mai grav dezastru ecologic din istoria sa în urma incendiului care a izbucnit acum 11 zile pe nava X-Press Pearl și care nu a fost stins nici până acum.

Săptămâna trecută, o navă cargo a luat foc în largul coastei din Sri Lanka, incendiul fiind unul chimic. În propiere de Colombo, Sri Lanka, nava a fost cuprinsă de un incendiu chimic de proporții, iar autoritățile din Sri Lanka se pregătesc pentru un dezastru ecologic major, întrucât în apa oceanului se pot scurge substanțe chimice periculoase, dar și petrolul încărcat pe navă.

Doi membri ai echipajului au fost răniți și transportați la spital, iar ceilalți membri se află în stare bună, la adăpost. Paza de coastă din zonă a avertizat navele de pescari să nu se apropie de nava în flăcări. La fața locului s-a deplasat armata, pentru a rezolva problema incendiului, în urmă cu mai multe zile, însă încercările de a limita răspândirea focului au fost în zadar. 

Deși oficialii au spus că în mare parte focul a fost stins, în continuare au avut loc explozii, iar în weekend s-au văzut nori de fum gros și flăcări pe nava acostată la nouă mile de Colombo.

Sunt temeri că deversarea de substanțe chimice a provocat deja pagube imense pe litoralul din Sri Lanka, inclusiv în stațiunile turistice populare Negombo și Kalutara, unde plajele au fost acoperite cu microplastice, iar o pată uriașă de petrol este vizibilă în ocean. Problema cea mare sunt reziduurile, compuse din mici peleți de plastic, care s-au răspândit deja și în zona altor orașe de pe coasta de vest a statului insular.

Profesorul în politici de mediu Jagath Gunawarnadena a declarat pentru BBC că pericolul acestor mici peleți este că plutesc și până la urmă se descompun în mare, crescând cantitatea de fragmente de microplastic, dăunătoare vieții marine.

Locuitorilor li s-a spus să nu atingă reziduurile ajunse pe plajă, deoarece ar putea fi extrem de toxice, iar pescuitul a fost interzis pe o rază de 50 de mile.

"Din informațiile de până acum, situația poate fi descrisă ca fiind cel mai grav dezastru din viața mea", a spus Dharshani Lahandapura, președintele Autorității pentru Protecția Mediului Marin. El a declarat că substanțele chimice s-au scurs în mare și au contaminat apa, provocând probabil daune ecologice recifelor de corali, lagunelor și mangrovelor, ceea ce ar avea nevoie de zeci de ani pentru revenirea la situația anterioară dezastrului.

Mii de angajați ai armatei, îmbrăcați în echipament de protecție, participă la o acțiune de amploare și încearcă cu buldozerele să înlăture stratul gros de reziduuri din plastic și deșeuri chimice care a acoperit țărmul.

Guvernul a transmis că dezastrul va fi anchetat, iar poliția urmează să îi interogheze pe căpitanul navei și pe membrii echipajului. Autoritățile cred că dezastrul a fost cauzat de o scurgere de acid azotic, precizează Publika.

Invazia limaxului ucigaș în România. Daea cere intervenția de urgență

 


Petre Daea, ministru al Agriculturii în perioada 2017-2019, a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre măsurile urgente care trebuie luate în stoparea invaziei limaxului ucigaș. Mai multe zone din România se confruntă cu o problemă agricolă destul de gravă. Culturile sunt atacate de Arion Vulgaris, o specie de limax căreia oamenii nu reușesc să-i mai facă față.

În prezent, mai multe zone din România sunt afectate de o specie de melc extrem de dăunător care mănâncă orice plantă, de la cartof și morcov până la ceapă, varză, sfeclă și fasole. Limaxul spaniol, cunoscut și sub denumirea de „limaxul ucigaș“ pare că a găsit raiul în România, iar oamenii se declară neputincioși în fața unei invazii de proporții.

De câțiva ani, specia a fost semnalată în mai multe județe din țară, Brașov, Covasna, Mehedinți, Hunedoara, iar anul acesta Arion Vulgaris a început să facă ravagii în nordul județului Argeș. Spre exemplu, în comuna Albeștii de Muscel, în apropiere de orașul Câmpulung, limaxul a distrus aproape în totalitate culturile localnicilor. Specia a fost semnalată și în alte comune limitrofe orașului Câmpulung.

Într-un interviu exclusiv pentru DC News, Petre Daea, a solicitat intervenția de urgență a specialiștilor de la Autoritatea Națională Fitosanitară:

„Este un melc polifag, foarte dăunător, greu de combătut. Este dăunător de carantină și cred că soluția care se impune e să se depisteze urgent unde sunt vetrele prin Autoritatea Națională Fitosanitară care trebuie să izoleze zonele respective și să impună măsuri de carantină. Acest dăunător e cunoscut ca unul dintre cei mai invazivi și greu de combătut și, din nefericire, a cam intrat în țările europene. Eu știam că nu avem în România așa ceva, dar dacă există și semnalul din teren este dat, atunci Agenția trebuie să intervină rapid, să meargă la fața locului și să impună măsurile necesare.

Melcii își fac de cap pe umezeală, deoarece ei vin din medii umede și, fiind un melc fără cochilie, foarte prolific, depune câteva sute de ouă și este foarte rapace, iar excesul de umiditate îl ajută să mănânce și să se înmulțească. Trebuie intervenit urgent astfel încât vetrele să fie cunoscute, izolate și combaterea să se facă rapid, prin culegerea lor, prin măsuri stabilite de specialiști la fața locului în funcție de situația din teren. Trebuie acționat rapid. Oamenii trebuie să anunțe imediat Direcțiile Județene pentru Agricultură, iar specialiștii de la Agenția Națională Fitosanitară să meargă la fața locului și să acționeze în cunoștință de cauză. Aceștia trebuie să monitorizeze acest dăunător, deoarece intră într-o regulă foarte strictă de abordare“, a precizat Petre Daea.

Aglomerație la mall și la muzee în București

 


Ziua Copilului a venit cu aglomeraţie şi cozi la mall-urile şi muzeele din Bucureşti, în ciuda vremii ploioase. 

Pe reţelele de socializare circulă un clip video dintr-un mall bucureştean, extrem de aglomerat, filmat de un bărbat indignat. 

"Băi fraţilor, uitaţi-vă şi voi ce e în mall-ul ăsta şi părinţilor le spune că nu au voie să meargă la serbările copiilor, de sfârşit de an, decât vaccinaţi. Uitaţi ce e aici, în AFI. Am făcut o oră şi ceva să ajung până aici să iau o comandă. Uitaţi-vă şi voi! Dar staţi să vedeţi ce e până la ieşire. Uitaţi-vă cum îi lasă... Eu nu am treabă cu oamenii care au venit cu copiii aici, ci cu mall-ul. Nu se mai ţine cont de distanţare, de toate legile lui Cîţu. V-am zis, nu am nimic cu părinţii şi copii, că vă daţi seama, după toate restricţiile abia au aşteptat să iasă, dar... ", a spus bărbatul care filma. 

Aglomeraţie şi la Muzeul Antipa 

Potrivit unor mesaje venite pe adresa redacţiei, şi la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa a fost aglomeraţie. S-ar părea că sute de copii au stat la coadă, în ploaie, pentru a intra în muzeu. De 1 iunie, intrarea a fost gratuită pentru minori. 

"Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Muzeul Antipa oferă în dar tuturor copiilor intrarea gratuită în expoziția permanentă a muzeului, precum și posibilitatea de a participa gratuit la ateliere online pe platforma ZOOM! La Muzeu sau acasă, distracția și voia bună ne vor însoți pe tot parcursul acestei zile!", au transmis reprezentanţii muzeului pe Facebook. 

Noi relaxări de la 1 iunie 

Restaurantele pot funcționa cu o capacitate de până la 70%. Barurile, cluburile și sălile de jocuri pot funcționa cu o capacitate de până la 50% în intervalul orar 05-24. Mențiunea este că aceste măsuri sunt doar pentru persoanele cu schema de vaccinare completă și cel puțin 10 zile trecute de la efectuarea celei de-a doua doze.

O altă măsură este cea legată de nunți, botezuri și alte evenimente festive. Acestea pot fi organizate cu cel mult 70 de persoane în spații deschise sau 50 de persoane în spații închise. O mențiune importantă este faptul că, în cazul în care toți participanții sunt vaccinați, numărul poate crește.

Când vine vorba de evenimentele culturale, în spațiile deschise se permite participarea a cel mult 1.000 de persoane. Acestea trebuie să aibă schema de vaccinare completă și cel puțin 10 zile trecute de la efectuarea celei de-a doua doze. În caz contrar, trebuie prezentarea unui test negativ sau să se facă dovada faptului că au trecut 15-90 de zile de la infectarea cu SARS-CoV-2.

Ultima relaxare este cea legată de litoral. Gradul de ocupare a spațiilor de cazare de pe litoral crește la maxim 85%, iar hotelurile care primesc doar turiști vaccinați pot crește gradul de ocupare până la 100%.