6.14.2021

Ţara din UE care de luni a eliminat masca de protecţie

 


Danemarca a anulat pentru aproape toate spaţiile publice dispoziţiile care vizau purtarea obligatorie a măştilor sanitare, începând de luni.

Guvernul de la Copenhaga şi majoritatea partidelor parlamentare s-au pus de acord şi au eliminat aceste reglementări, aflate în vigoare de mai multe luni, iar rezidenţii danezi trebuie de acum înainte să poarte masca sanitară doar atunci când folosesc transportul public şi doar atunci când nu stau pe scaune.

Obligativitatea purtării măştilor sanitare va fi complet eliminată în Danemarca până la 1 septembrie, scrie thelocal.dk.

Restricţiile antiepidemice din această ţară au fost eliminate gradual începând din primăvara anului 2021 şi aproape toate spaţiile publice au fost redeschise, cu excepţia cluburilor de noapte, care îşi vor relua activitatea în septembrie.

Numărul noilor infectări cauzate de virusul SARS-CoV-2 a crescut uşor după relaxarea restricţiilor, însă această creştere nu a fost una dramatică.

În ultimele zile, rata de incidenţă a infectărilor a scăzut din nou, doar 315 cazuri noi fiind înregistrate duminică – cel mai scăzut număr raportat după luna februarie. Totuşi, mai puţine persoane au fost testate duminică.

Potrivit celor mai recente cifre comunicate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), Danemarca a avut o rată de incidenţă de 215 infecţii la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni, cea mai ridicată din spaţiul economic european.

După ce Danemarca a eliminat masca, Germania ia în considerare să adopte o măsură similară. După ce rata de infectare a scăzut semnificativ, ministrul Justiției de la Berlin, Christine Lambrecht, a cerut statelor federale să revizuiască obligativitatea de a purta mască. „Acest lucru se aplică și școlilor, deoarece elevii sunt deosebit de afectați de cerința purtării de mască“, spune ministrul german.

Liviu Dragnea a obţinut o victorie uriaşă

 


Curtea de Apel București a stabilit, luni, desființarea deciziei definitive prin care s-a respins cererea de liberare condiționată a lui Liviu Dragnea, și rejudecarea cazului în faza contestației la Tribunalul Giurgiu.

În minuta deciziei privind strămutarea cazului, magistraţii de la Curtea de Apel au precizat: „Admite cererea de strămutare formulată de către petentul Dragnea Liviu Nicolae cu privire la dosarul nr.7901/302/2021. În baza art.74 alin.2 Cod proc.penală dispune strămutarea judecării contestaţiilor formulate de către petentul Dragnea Liviu-Nicolae şi de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr.1025 pronun?ţată la data de 27.04.2021 de către Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr.7901/302/2021 de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Giurgiu.

În baza art.74 alin.5 Cod proc.penală desfiinţează Decizia penală nr.529 din data de 27.05.2021 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în dosarul nr.7901/302/2021.

În temeiul art.74 alin.4 Cod proc.penală înştiinţează Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Giurgiu despre admiterea cererii de strămutare. În baza art.275 alin.3 Cod proc.penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 iunie 2021”.

Instanţa a rămas în pronunţare cu privire la cererea depusă de avocaţii lui Dragnea, iar fostul preşedinte PSD a aspus luni: „Mi-am dorit şi imi doresc să am parte de un proces corect, echitabil. Dacă sunt doar 3 judecători care au semnat, mă fortez mult să cred în coincidenţă, dar mi-e greu să cred. Am suspiciuni mai grave, mai ales din punct de vedere politic, în privinţa unor magistraţi”.

Flavia Teodosiu, unul dintre cei doi avocaţi care l-au reprezentat, luni, pe Liviu Dragnea, a declarat că cei doi judecători care s-au pronunţat cu privire la contestaţie fostului şef al PSD fac parte din Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi ar fi trebuit să se abţină.   Pe de altă parte, reprezentantul DNA a arătat că petiţia respectivă a fost semnată de alţi 700 de judecători din întreaga ţară, aşa încât şi aceştia ar fi în situaţia de a se abţine, dacă în urma cererii de strămutare ar ajunge să judece dosarul lui Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea, fostul lider PSD, a fost condamnat în mai 2019 la trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti judecă astăzi cererea de strămutare formulată de Liviu Dragnea în dosarul privind eliberarea condiţionată. În cazul în care solicitarea formulată de fostul lider PSD va fi aprobată, sentinţa Tribunalului Bucureşti prin care s-a respins eliberarea condiţionată va fi desfiinţată prin efectul legii, conform Ziare.com.

Acest lucru nu înseamnă automat că Liviu Dragnea va fi eliberat. Cererea de eliberare va fi rejudecată de un alt tribunal aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti.

Pe 27 mai,  Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia lui Liviu Dragnea privind eliberarea condiţionată, decizia fiind definitivă. Fostul lider PSD va putea depune o nouă cerere după 27 august.

„Respinge contestatia formulata de contestatorul Dragnea Nicolae Liviu ca nefondata. Admite contestatia formulata de PICCJ -DNA impotriva sentintei, pe care o desf in parte, in sensul ca propunerea sau cererea de liberare conditionata va putea fi reinnoita dupa 27.08.2021. Definitiva”, se arată în minută.

Avocatul lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, susține că va mai exista o șansă de eliberare condiționată a clientului său, dacă se acceptă strămutarea dosarului la o altă instanță. Avocatul arată că judecătorul de la Tribunalul București a încercat să obțină de la Liviu Dragnea o declarație prin care acesta să își asume vinovăția.

”În situația în care se va accepta cererea de strămutare, această decizie de astăzi va fi desființată de drept, conform legii și are o nouă șansă de a cere eliberarea condiționată la un alt tribunal. Nu știu să vă spun la ce tribunal se va judeca pentru că în această situație nu îți alegi instanța la care vei fi trimis”, a spus Flavia Teodosiu.

Ce s-a stabilit la Summitul G7

 


Statele care fac parte din grupul G7 nu au reuşit să se înţeleagă în privinţa stabilirii unui calendar clar prin care să se elimine complet folosirea cărbunelui în scopul producerii energiei electrice, au declarat surse din cadrul UE pentru Politico.

Summit-ul G7 care are loc în Marea Britanie şi la care au participat liderii principalelor state industrializate ale lumii, s-a încheiat astfel fără semnarea unui angajament ferm cu privire la această problemă esenţială a luptei împotriva schimbărilor climatice.

Chiar premierul din Marea Britanie spune că ţările G7 sunt responsabile pentru producerea a 20% din totalul emisiilor globale de carbon.

Marea Britanie a promis eliminarea treptată a folosirii cărbunelui până în anii 2030. Draftul hotărârii care a ajuns pe masa liderilor G7 a conţinut însă doar o promisiune pentru accelerarea procesului de eliminare a combustibilor fosili folosiţi în producerea energiei electrice.

Astfel, în lipsa unui calendar clar de implementare a procedurilor, documentul final al reuniunii va avea o valoare mult mai scăzută comparativ cu acordul istoric la care ţările G7 au ajuns în luna mai, când s-a decis oprirea finanţării internaţionale pentru exploatarea cărbunelui.

„Ne este foarte clar că o astfel de acţiune trebuie să înceapă cu noi”, a declarat premierul britanic Boris Johnson.

Dar, deşi este ceva „fantastic” faptul că fiecare ţară din G7 s-a angajat să reducă emisiile de carbon, acest lucru trebuie făcut imediat şi, în acelaşi timp, ţările dezvoltate trebuie să ajute pe cele mai puţin dezvoltate să facă acelaşi lucru.

Liderii G7 au promis că vor renunţa complet la fabricile de cărbune, în cazul în care acestea nu dispun de tehnologii de captare şi stocare a emisiilor de carbon.

„Suntem pe punctul de a destabiliza întreaga planetă”, a declarat cunoscutul naturalist şi realizator TV sir David Attenborough.

Acordul de la Paris din 2015 vizează menţinerea încălzirii planetei sub nivelul de +2 grade Celsius şi, dacă e posibil, la +1,5 grade Celsius.

Pentru a spera în respectarea obiectivului de +1,5 grade Celsius, trebuie reduse emisiile cu 7,6% anual în perioada 2020-2030, potrivit ONU, obiectiv tot mai greu de atins în condiţiile în care planeta se încălzeşte mai repede decât se anticipase.

Beijingul reacţionează după ce Iohannis a promulgat Legea 5G

 


Ambasada Chinei în România a criticat, vineri, decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a semna legea 5G, susţinând că se opune ferm utilizării standardelor non-tehnice şi a dispoziţiilor discriminatorii pentru a exclude orice ţară sau întreprindere de pe piaţă şi promiţând că Guvernul comunist de la Beijing va continua să protejeze ferm drepturile şi interesele legitime ale companiilor chineze. Noua lege ar putea duce la excluderea gigantului Huawei, acuzat de spionaj cibernetic, de pe piaţa 5G din România.

„China respectă dreptul României de a legifera în domeniul securităţii cibernetice, în acelaşi timp, întrucât legislaţia 5G determină posibilitatea companiilor chineze de a se bucura sau nu de un mediu de afaceri echitabil, drept, deschis şi transparent, suntem extrem de preocupaţi de această lege. Ne opunem ferm utilizării standardelor non-tehnice şi a dispoziţiilor discriminatorii pentru a exclude orice ţară sau întreprindere de pe piaţă şi ne opunem ferm acţiunilor care subminează principiul concurenţei loiale şi spiritul statului de drept”, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei.

De asemenea, Ambasada a atenţionat că abaterea de la normele industriei şi standardele tehnice pentru a judeca securitatea cibernetică este „împotriva simţului ştiinţific şi este o negare a principiilor economiei de piaţă şi a concurenţei loiale, iar esenţa acesteia fiind abuzarea conceptului de ‘securitate naţională’ în vederea excluderii anumitor ţări şi companii, reprezintă un act tipic de discriminare şi suprimare politică”.

Regimul chinez, cunoscut pentru gravele abuzuri ale drepturilor omului şi utilizarea de practici şi politici comerciale care defavorizează şi discriminează companiile străine care activează pe teritoriul său, a susţinut că “esenţa spirituală” a statului de drept este “echitatea şi dreptatea”.

„China şi România se bucură de o prietenie tradiţională, iar realizările de cooperare acumulate de la stabilirea relaţiilor diplomatice de peste 70 de ani în urmă, nu au venit cu uşurinţă. Derularea cooperării bilaterale pe baza respectului reciproc, beneficiului mutual şi câştigului în comun corespunzând intereselor comune ale ambelor ţării. Adoptând o perspectivă pe termen lung, ar trebui să promovăm dezvoltarea continuă a parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare dintre cele două ţări aflate în noua situaţie”, se mai arată în comunicat.

Totodată, Ambasada solicită Guvernului României să susţină ferm statul de drept, să trateze companiile chineze într-un mod echitabil, drept şi nediscriminatoriu şi să întreprindă acţiuni concrete pentru a menţine interesele generale ale cooperării pragmatice bilaterale.

Reamintim că, vineri, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

În ceea ce priveşte scopul acestui proiect, este vorba de adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G – reţele 5G, în vederea prevenirii, contracarării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării.

Proiectul de lege fusese adoptat, luni, în plenul Senatului, cu 117 voturi “pentru”, 13 “împotrivă” (din partea senatorilor AUR) şi o abţinere. Unul dintre amendamentele însuşite, luni, în plen şi care aparţine comisiilor juridică, economică, de apărare şi pentru comunicaţii din Senat, prevede că furnizorii care vor ajunge în situaţia de a rămâne fără autorizaţii vor putea folosi echipamentele pentru un termen de 7 ani în cazul reţelelor şi pentru un termen de 5 ani pentru zona de nucleu.

De asemenea, proiectul adoptat mai susţine că utilizarea de tehnologii, echipamente şi programe software în cadrul infrastructurii informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele 5G, cu excepţia echipamentelor terminale folosite de utilizatorii finali definiţi potrivit OUG 111/2011, este condiţionată de obţinerea de către producători a unei autorizaţii, în condiţiile prezentei legi.

Această autorizaţie este acordată printr-o decizie a premierului şi în baza unui aviz conform eliberat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în termen de 4 luni de la data solicitării. Avizul se fundamentează pe mai multe documente şi pe evaluări din perspectiva riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării. În cazul în care sunt identificate riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securităţii ţării ca urmare a analizei, avizul CSAT este negativ.

Totodată, furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice autorizaţi pot utiliza numai tehnologii, echipamente şi programe software în reţelele 5G realizate de producători autorizaţi, în conformitate cu prezenta lege.

Reamintim că parlamentarii români s-au trezit la finalul lunii aprilie cu un val de petiţii de la companii şi asociaţii chineze, toate fiind îndreptate împotriva Legii privind securitatea reţelelor 5G, potrivit unor documente obţinute de Hotnews.ro. Prima companie care a scris parlamentarilor era Huawei, care preciza că se simte direct ameninţată de forma iniţială a proiectului.

După Huawei, au intrat în jocul petiţiilor companii chineze din alte domenii şi asociaţii. Toate susţineau, chiar şi cele din alimentaţie şi construcţii, că vor fi afectate de Legea 5G şi cereau amânarea adoptării actului, pe motiv că trebuie introduse criterii tehnice privind riscurile cibernetice.

6.13.2021

Putin a vorbit despre scopurile întâlnirii cu Biden


Înainte de întâlnirea cu omologul său american Joe Biden, președintele rus Vladimir Putin a declarat că ei ar trebui să restabilească contactele personale, să stabilească un dialog direct și să creeze mecanisme de interacțiune între cele două țări, există probleme în care Rusia și Statele Unite pot activa cu adevărat în mod eficient.

”Restabilirea contactelor noastre personale, a relațiilor, stabilirea unui dialog direct, crearea mecanismelor de interacțiune cu adevărat funcționale în acele domenii care prezintă interese reciproce – și acestea există, am vorbit deja despre acest lucru, mi se pare că nu mai este nevoie de repetat asta", a spus Putin într-un interviu pe platforma media ”Watch”, vorbind despre așteptările pe care le are de la întâlnirea cu Biden.

Președintele a menționat că despre acest lucru vorbește și partea americană: există o serie de probleme care prezintă interes reciproc. Acestea sunt stabilitatea strategică, conflictele regionale, măsurile de protecție a mediului, „preocuparea pentru ecologie în general, în sens global”, a spus Putin.

"Adică, există probleme în care putem lucra cu adevărat eficient", a adăugat el.

Vorbind despre reducerea retoricii negative împotriva Rusiei din partea Statelor Unite, Putin a menționat că nu ar trebui să existe iluzii în această privință deoarece înaintea unor reuniuni la nivel înalt ei se străduiesc întotdeauna să reducă gradul de negativitate.

COD PORTOCALIU de inundații. 20 de județe din țară se află sub avertizare

 

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a transmis duminică noi avertizări privind creșterea cotelor de apărare pe mai multe râuri și bazine hidrografice din țară. Râuri din două județe sunt sub avertizare Cod portocaliu, iar ape din alte 20 de județe sub Cod galben.

Hidrologii anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare pe râuri din bazinele Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Olt, Ialomiţa, Siret, afluenţii Prutului şi râurile mici din Dobrogea.

Vizate de un Cod galben sunt, de duminică ora 12.00 și până luni ora 24.00 râuri din judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud, Harghita, Mureş, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzӑu, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Tulcea şi Constanţa.

În intervalul duminică ora 14.00 – luni ora 9.00 este Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: râurile mici din Dobrogea. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din sudul şi estul judeţului Constanţa, precizează Mediafax.

ANM, COD PORTOCALIU de vreme severă. Ploi şi vijelii în mai multe judeţe

Administrația Națională de Meteorologie atrage atenția asupra fenomenelor instabile care vor afecta România în data de 13 iunie 2021.

Cod Galben: Interval de valabilitate: 13 iunie, ora 10:00 – 13 iunie, ora 23:00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului

În intervalul menționat, în Muntenia, Oltenia, jumătatea de sud a Moldovei și local în Transilvania vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...30 l/mp și izolat 35...40 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze de peste 65...70 km/h în vestul și sudul Olteniei, iar în Carpații Meridionali, la peste 1800 m, rafalele vor depăși 90...100 km/h.

Notă: Local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în celelalte zone, cu precădere în Transilvania.

Cod portocaliu în Dobrogea

Cod Portocaliu: Interval de valabilitate: 13 iunie, ora 14:00 – 13 iunie, ora 23:00

Fenomene vizate : ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată. Zone afectate: Dobrogea

În județele Tulcea și Constanța, cu precădere în zona litoralului, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Va ploua abundent și se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50...60 l/mp.

Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă va fi oprit mai mult timp decât se preconiza


SN Nuclearelectrica SA anunţă extinderea duratei programului de oprire planificată a Unității 2 CNE Cernavodă, programată pentru resincronizare la Sistemului Energetic Național duminică, în scopul remedierii unor probleme punctuale la sistemul electric, în partea clasică a centralei, potrivit Mediafax.
„Problemele punctuale au fost identificate cu ocazia testelor pentru resincronizarea la Sistemul Energetic Național, după perioada de oprire planificată începută în data de 9 mai 2021 și se află în prezent în analiza și remediere”, transmite compania. Nuclearelectrica adaugă că va reveni cu informații privind resincronizarea la SEN a Unității 2 CNE Cernavodă după finalizarea lucrărilor: „precizăm faptul că lucrările nu impactează securitatea nucleară, personalul sau populația, acestea realizându-se cu respectarea procedurilor specifice centralei”.

Soarele artificial“ al Chinei a atins 120 de milioane de grade Celsius, un nou record mondial
China a atins o nouă etapă în experimentele umanității la aparatul de fuziune al Academiei Chineze de Științe. Vineri, aparatul de fuziune al Academiei Chineze de Științe a atins 120 de milioane de grade Celsius (216 milioane de grade Fahrenheit) și s-a agățat de acesta timp de 101 secunde. Ultima oară când EAST (Experimental Advanced Superconducting Tokamak sau HT-7U) s-a ținut de o spirală plasmatică atât de mult timp a fost în 2017, dar temperatura a atins doar 50 de milioane de ° C.
În 2018, reactorul a ținut gazul încălzit dincolo de nivelul de referință de 100 de milioane de grade, considerat crucial pentru generarea de energie, dar a putut susține plasma doar aproximativ 10 secunde. Acum, acesta a ținut plasma la o temperatură de opt ori mai mare decât a nucleului Soarelui de 15 milioane ° C pentru o perioadă extrem de lungă. Noul record a împins lumea din ce în ce mai mai aproape de această sursă de energie curată. "Descoperirea este un progres semnificativ, iar obiectivul final ar trebui să fie menținerea temperaturii la un nivel stabil pentru o lungă perioadă de timp", a declarat pentru Global Times fizicianul Li Miao, fizicianul Universității de Știință și Tehnologie din Sud.

David Guetta, CONFIRMAT la Untold

 


Edy Chereji, organizatorul Untold,  a vorbit despre numele care vor veni la festival în acest an. Acesta a confirmat, în exclusivitate pentru DC News, prezența lui David Guetta la Untold.

„Vom avea o ediție excepțională, o ediție cu nume foarte mari și o ediție făcută în deplină siguranță. Noi nu am anunțat încă niciun nume pentru ediția din acest an. Aș putea să spun un artist care a fost confirmat în 2020 și care fără îndoială că va reveni în acest an, deși a mai fost prezent și la prima și la ultima ediție, iar noi spunem că e unul dintre părinții festivalului. David Guetta, un super artist care acum a și compus imnul EURO 2020 alături de Martin Garrix și Bono de la U2“, a precizat Edy Chereji, în exclusivitate pentru DC News.

Invitați la „Interviuri care inspiră“, la DC News, Edy Chereji & Bogdan Rădulescu au vorbit despre numărul de oameni care lucrează la Untold și Neversea.

„E interesant să vezi cine sunt oamenii care aduc succesul unui proiect. În cazul nostru, vorbim de întreaga echipă Untold, iar cuvântul dedicat este mult prea puțin pentru ce înseamnă implicarea întregii echipe. Sunt aproximativ 90 de oameni care lucrează în fiecare an pentru cele două proiecte, cei mai mulți dintre ei au venit alături de noi de la prima sau a doua ediție, au rămas alături de noi în tot acest timp și alții s-au alăturat pe parcurs și au adus experiența pe care o aveau în alte poziții, în alte companii, în sânul nostru. Noi suntem o organizație mai puțin obișnuită, suntem mai mult orientați pe susținerea dezvoltării fiecărei persoane, intraprenoriatul și oamenii care au idei.

Cred că foarte mulți oameni care au venit alături de noi s-au regăsit în formula asta și, în final, iată ce lucruri frumoase putem face împreună. Cifra e undeva la 90 de oameni. În timpul festivalului ajungem la aproape 13.000 de oameni la Untold și 9.000 -10.000 la Neversea. Noi, acolo, suntem ca un mic orășel“, a precizat Edy Chereji.

Sit arheologic, cu oseminte umane, găsit pe şantierul drumului expres Craiova - Pitești

 


Au fost făcute mai multe săpături arheologice de către reprezentanții Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, în baza autorizației.

Polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliție Rurală Pielești, județul Dolj, s-au sesizat din oficiu după ce au văzut, pe o rețea de socializarea, că pe raza comunei Ghercești, în şantierul organizat pentru drumul expres Craiova-Piteşti au fost descoperite mai multe gropi în care se află osemnite.

Polițiștii au mers la fața locului și au stabilit că pe raza satului Gîrleşti, comuna Gherceşti, a fost descoperit un sit arheologic cu ocazia efectuarii lucrărilor la drumul expres Craiova-Pitești.

Aici sunt efectuate mai multe săpături arheologice de către reprezentanţii Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, în baza autorizaţiei pentru cercetarea arheologică preventivă emisă de Ministerul Culturii.

„În situl arheologic pe o porțiune de aproximativ un km se găsesc mai multe gropi făcute de către arheolgii Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, iar in unele gropi se găsesc oseminte”, spun polițiștii.

Majoritatea gropilor sunt acoperite cu folie de plastic, paza acestora fiind asigurată de către o societate de pază contractată de către societatea care efectuează tronsonul 1 al drumului expres, relatează Mediafax.

„Vin să mă bată. Protejați-mă, vă rog” - DAR CU PUII de GĂINĂ CE-AI AVUT ?

 


Un activist  pe nume Nițu Robert Gabriel, din comuna Cernătești, Buzău, care a încercat să prezinte publicului și autorităților comercializarea ilegală de pui vii, a fost bătut sub privirile nepăsătoare ale polițiștilor.

Conflictul a izbucnit din cauză că bărbatul a vrut să arate publicului și autorităților, cum comercianții ilegali de pui vii își desfășoară activitatea, nestingheriți.

Agresorii au încercat să îl scoată cu forța pe activist din mașină, însă acesta a blocat ușile, indivizii au rupt apoi oglinda și au spart luneta autoturismului.

Agresorii au început apoi să-l urmărească pe bărbat, chiar și după ce acesta a pornit mașina.

,,M-au urmărit și blocat în trafic, 6 autoturisme, precum în filmele de acțiune, doar în Columbia se mai întâmplă așa…”, spune activistul într-o filmare.

În clip este surprins chiar și momentul în care bărbatul oprește mașina în dreptul unor polițiști și le povestește prin ce a trecut, cerând ajutorul.

„Cum e posibil așa ceva. Vedeți că vin să mă bată. Protejați-mă, vă rog. Nu mai am nici geam.”, le spune Robert Niță, oamenilor Legii.

Agresorii îl prind din urmă pe bărbat, dar se opresc la semnalul polițiștilor. În ciuda prezenței forțelor de ordine, agresorii se năpustesc asupra mașinii în care se afla activistul.

Bărbatul este lovit în față de către unul dintre agresori, apoi activistul reușește să fugă. În filmare se poate observa că bărbatul sângerează, iar mașina este plină de cioburi din  sticlă.

Scandal în fata casei lui Ion Iliescu : ”Locul tău este la gunoi !”



Mai multe persoane, între care şi Marian Ceauşescu, au protestat din nou în faţa casei fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, la împlinirea a 31 de ani de la Mineriada din 13 – 15 iunie 1990, în urma căreia patru persoane au fost ucise prin împuşcare, trei au fost rănite tot prin împuşcare, peste 1.200 de persoane au fost maltratate şi lipsite abuziv de libertate.

„Vreau să-ţi arăt unde meriţi tu să stati, acest criminal al României. Locul tău nu este decât într-o singură pagină a istoriei. Uite unde o să ajungi, …. nici în gunoi nu vrei sa intri, dar vei intra”, spunea protestatarul Marian Ceauşescu, în timp ce îndesa o fotografie a fostului preşedinte Ion Iliescu într-un cazan de gunoi.

Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost a treia ocazie în care FSN a utilizat minerii din Valea Jiului ca forţă de represiune împotriva celor care contestau regimul instaurat după Revoluţia din decembrie 1989. Aducerea minerilor a avut ca scop oprirea demonstraţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii.

După ce FSN şi Ion Iliescu au câştigat alegerile din 20 mai 1990, Iliescu a devenit preşedinte al României pentru un mandat de doi ani, iar conducerea FSN a încercat pe 13 iunie 1990 să evacueze manifestanţii din Piaţa Universităţii, inclusiv cu ajutorul unor muncitori de la IMGB care scandau ”Noi muncim, nu gândim” sau ”Moarte intelectualilor”.

Într-un apel la televizinea publică, Ion Iliescu a calificat luptele de stradă drept ”o rebeliune de tip legionar ”.

„Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Elemente declasate, manevrate de forţe interesate în destabilizarea ţării şi ignorarea opţiunii exprimate de poporul nostru s-au dedat la acte grave de violenţă. Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”, spunea Ion Iliescu în 13 iunie 1990.

Până seara, forţele de ordine ale MAI au golit Piaţa Universităţii, iar o parte din protestatari au fost reţinuţi.

A doua zi, au ajuns în Capitală câteva mii de mineri care, împreună cu forţele de ordine, declanşează o represiune brutală împotriva opozanţilor cunoscuţi ai FSN. Sediile partidelor istorice şi cel al Universităţii sunt devastate, iar minerii, ajutaţi de forţele de ordine, au bătut şi reţinut orice persoană considerată suspectă. Profesori universitari au fost bătuţi, iar un miner a vrut să-l decapiteze cu toporul pe Marian Munteanu, care era deja inconştient din cauza bătăilor, potrivit news.ro.

Au fost maltrataţi şi bucureşteni aleşi la întâmplare de pe străzi, cu predilecţie pentru cei cu barbă, cu ochelari sau cu o vestimentaţie considerată nonconformistă.

Cei arestaţi au fost duşi la Măgurele, unde au fost din nou bătuţi de către poliţişti şi reţinuţi fără respectarea procedurilor judiciare. Potrivit procurorilor militari, la capătul celor trei zile de represiune, bilanţul era sinistru: patru persoane au fost ucise prin împuşcare, trei au fost rănite tot prin împuşcare, peste 1.200 de persoane au fost maltratate şi lipsite abuziv de libertate.

Parchetul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat în 13 iunie 2017 că procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi au trimis în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi Miron Cozma.

În mai 2019, ICCJ a decis restituirea dosarului la Parchet, iar în februarie 2020 Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) a contestat decizia judecătorului de  la Curtea Supremă.

CRIMĂ ORGANIZATĂ de către GUVERNUL CÎȚU ? Un militar recunoaște decimarea populației după caravana vaccinării în satele din Iași. Cel puțin o persoană din fiecare centru nu s-a mai prezentat la rapel, din motive de deces sau AVC - Col

 


O declarație extraordinară a fost înregistrată zilele acestea de colegii de presă de la Bună Ziua Iași. Având în vedere importanța acesteia o prezentăm ca atare, fără nici un comentariu adițional:

„Medicii din cadrul caravanei mobile de vaccinare împotriva COVID-19 au întâmpinat o situație nemaiașteptată.

Aceștia spun că la rapel nu se mai prezintă toate persoanele vaccinate anterior cu prima doză. De când au început administrarea celei de-a doua doze a serului Moderna, cel puțin în fiecare localitate o persoană nu mai ajunge la rapel, motivul fiind decesul. Medicii îi liniștesc pe ieșeni spunând că aceste întâmplări sunt coincidențe și nu efecte adverse ale vaccinului.

Medicii militari ieșeni din cadrul caravanei mobile de vaccinare împotriva COVID-19 se confruntă cu o situație nemaiîntâlnită. De la debutul administrării rapelului, cel puțin o persoană din fiecare localitate ieșeană nu se mai prezintă la rapel. La 28 de zile de la administrarea primei doze de Moderna, medicii se întorc în comune pentru administrarea celei de-a doua doze, însă nu toate persoanele vaccinate se prezintă la rapel. Un exemplu este în localitatea Dobrovăț, unde doi ieșeni nu au mai ajuns la rapel deoarece unul a decedat, iar altul a făcut un atac vascular cerebral. Medicii îi asigură pe ieșeni că aceste afecțiuni nu sunt provocate de vaccin și sunt doar niște coincidențe.

„Pe data de 5 iunie 2021 am fost cu caravana mobilă în comuna Schitu Duca, unde 50 de persoane au fost și au făcut rapelul cu serul Moderna și alte 30 cu Johnson & Johnson, iar în comuna Dobrovăț s-au prezentat doar 40 de persoane la rapel, din 42, câte erau programate, deoarece, din păcate, o persoană a decedat și o alta a făcut un atac vascular cerebral și nu s-au mai putut prezenta la rapel.

În ultima vreme, de când am început administrarea celei de-a doua doze în cadrul caravanei mobile, în fiecare localitate ne-am confruntat cu astfel de situații. Cel puțin câte o persoană nu s-a mai prezentat la rapel, deoarece a decedat. Medicii de familie pot confirma faptul că aceste decese nu sunt provocate de vaccin, persoanele fiind bătrâne, în jur de 80 de ani, sau bolnave”, a precizat col. Iulian Pleșescu, reprezentantul Spitalului Clinic Militar de Urgență din Iași, citat de BZI.

Pe data de 4 iunie 2021, în județul Iași a ajuns un nou stoc de doze cu serul Moderna și au fost depozitate la Spitalul Militar, urmând să fie administrate în cadrul caravanei mobile și în cele trei centre de vaccinare cu programare din localitățile Ciurea, Vlădeni și Țibănești”, mai transmite sursa citată.

Referitor la gradul de ocupare a paturilor, inclusiv cele ATI din spitalele suport COVID-19, la data publicării articolului erau ocupate 55 de locuri, din care 10 ATI.

Tot BZI mai informa faptul că Prima zi a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 a adolescenților a fost un dezastru ! În centrele de imunizare din Iași nu și-a făcut prezența niciun copil.

6.12.2021

BALȘOI RESET. Reuniunea G7, cu măștile jos. Donald Trump i-a urat lui Biden să nu adoarmă la întâlnirea cu Putin

 


Prim ministrul Marii Britanii, malthusianistul Boris Johnson, președintele de paie al SUA Joe Biden, filo-homosexualul premier al Canadei Justin Trudeau, prim ministrul Italiei, Mario Draghi, coborât din înaltele sfere ale Băncii Mondiale, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, președintele Consiliului Europei Charles Michel, premierul Japoniei Yoshihide Suga, cancelarul Germaniei Angela Merkel și președintele Franței Emmanuel Macron, cu obrazul pălmuit ceva mai fardat, stau în jurul mesei G7, fără măști, la Carbis Bay, Cornwall, Marea Britanie, pe 11 iunie, după cum se vede în fotografia lui Leon Neal de la Reuters. Se pare că întinează fără jenă nobilele idealuri ale îmbotnițării. Or fi citit scrisoarea lui Fauci?
Mai devreme, în cursul zilei, împreună cu Regina Elisabeta II, lidericii lumii s-au plimbat puțin prin „Grădinile Edenului”, o uriașă grădină botanică, și s-au lăsat fotografiați într-o ramă, un cadru, cu o semnificație mai aparte, după cum s-a văzut în imaginile filmate transmise și de televiziuni (video și explicație mai jos).
Dacă doreați să știți cine sunt toate personajele din poza de familie din porumb, adică de la Cornwall, nu ați fi avut mare succes căutându-le prin presa actuală de pe Dâmbovița. Chiar și Agerpres a uitat să le dea numele. În definitiv, poate au dreptatea lor și ziariștii din presa de azi: ce mai contează numele lor? Tot niște păpuși cu baterii sunt toți. Excepție face, totuși, Mediafax, care dă singura știre mai profesionistă despre reuniunea Grupului celor mai bogate șapte mari state ale lumii - G7. Rusia cu siguranță le face concurență, dar ea este reprezentată acolo prin interpuși.
Deciziile de la G7 vor fi în acord cu planurile Marii Resetări și, în afara chestiunilor bilaterale și „multilaterale” dintre puterile în cauză, fără îndoială că vom primi rapid și știri deja scrise despre Marea Vaccinare și pașapoartele „salvatoare”. Cu siguranță nu se va auzi pe acolo că virusul a fost creat pentru vaccin și nu vaccinul pentru virus, faptul fiind, probabil, deja cunoscut.
Senilul Joe Biden a devenit cu ocazia deplasării cel de-al 13-lea președinte american pe care regina britanică îl întâlnește în cei 69 de ani de domnie, relatează, pentru puțină culoare, agențiile de presă. Dup G7, Joe Biden urmează să mai facă vizite la sediile NATO și UE de la Bruxelles și să se întâlnească, miercuri, 16 iunie, la Geneva, cu Vladimir Putin.
La Geneva s-a întâlnit și Ronald Reagan cu Mihail Gorbaciov, în noiembrie 1985, la o mică resetare, și tot la Geneva, în 2009, Hillary Clinton, ca șefă a diplomației din SUA, i-a dat lui Serghei Lavrov, eternul ministru de externe rus, o cutie galbenă cu un buton roșu pe care era scris cuvântul... „Resetare”. Acum, același Lavrov îl va însoți pe eternul Putin, și probabil va aduce înapoi cutia cu încă un cuvânt pirogravat poate chiar de el : Balșoi Reset !
Declarațiile bombastice ale lui Biden la adresa lui Putin din ultima perioadă sunt doar niște petarde fumigene pentru a acoperi gradul de subordonare pe care îl are pretinsul președinte al Americii față de țarul Rusiei. Lap-top-ul abandonat al fiului lui, Hunter Biden, mai are încă secrete de dezvăluit. Altele sunt în fișetele Kremlinului. Până la urmă, trebuie să precizăm, Burisma - de care sunt legați aproape cu cătușele cei doi Bideni, Sr. și Jr. - nu e o afacere ucraineană, ci una rusească. Adică, mai clar, a serviciilor speciale rusești.
Dovada s-a văzut în atât de puțin discutata decizie de a sabota decizia lui Trump cu privire la gazoductul care leagă fostele imperii ale lui Stalin și Hitler prin renunțarea la sancțiunile SUA față de compania care construiește conducta trădătoare ruso-germană Nord Stream 2.
O altă dovadă este dezinteresul pe care Biden l-a acordat în această vizită statelor din Est, subjugate atât de Rusia și Germania, cât și de interesele unor foruri oculte care au ocupat SUA.
Criticând diplomația sorosistă a lui Joe Biden pentru că a renunțat la sancțiuni împotriva companiei Nord Stream 2 AG și a conducerii sale, Zbigniew Rau, șeful diplomației poloneze, a declarat: "Aliații americani nu au găsit timp să se consulte cu regiunea lumii care este cea mai afectată de impactul acestei decizii".
"Din nefericire, delegația americană care vine în Europa, condusă de președintele Joe Biden, este atât de ocupată cu întâlnirea lui cu președintele Putin încât nu a găsit timp să organizeze reuniuni cu aliați de pe flancul de est", a mai atras atenția Zbigniew Rau, ministrul de Externe al Poloniei, citat de Reuters și Agerpres.
Donald Trump i-a urat lui Biden să aibă grijă să nu adoarmă la întâlnirea cu Putin. Într-un mesaj despre starea actuală a Americii, Trump a mai adăugat: „Guvernul nostru a avut rareori astfel de căzături ca aceștia care lucrează pentru el.”, după cum a fost citat de NY Post. Credeți că s-a referit la România?
"Cine va plăti factura pentru greșelile germane și americane?", s-a mai întrebat șeful diplomației poloneze,
Tot noi, cine?!
PS: „Show”-ul din „Grădinile Edenului” pe invers arată și importanța pe care o acordă Imperiul Britanic oaspeților săi: Regina stă jos, cu Franța și Germania de-a dreapta sa și cu SUA de-a stânga, toate așezate. Desconsiderați, șefii UE și premierul Canadei, un fel de provincie pentru britanici, împreună cu reprezentanții Italiei și Japoniei, sunt dispuși în picioare, în planul doi.

VICTOR RONCEA

Av. Gheorghe Piperea: Începe Marea Segregare

 

Urmăriți, dacă vă lasă cenzura, acest clip de 12 minute extras dintr-o emisiune de la Fox News a lui Tucker Carlson. Și imaginați-vă cum vor arăta teatrele, cinematografele, stadioanele, nunțile, amfiteatrele, barurile, plajele etc. atunci când, previzibil, lumea noastră se va fi împărțit în vaccinați, purtători ai brățării informatice cu track record-ul medical (covid, hepatită C, HIV, TBC) și ne-. Cât de inadmisibil de jenant va fi fost să îți vezi neamurile, prietenii, persoanele iubite, interesante/atractive etc. dincolo de gardul de sârmă care nu au brățara supunerii absolute la vedere ... 

Și poate înțelege și șeptelul european că pandemia nu a fost despre vreo boală infecțioasă, ci despre colectarea „surplusului comportamental” al șeptelului - cum și unde se mișcă, ce achiziționează, cu cine interacționează, ce gândește și speră, ce ideologie adoptă etc., pentru a putea fi mai precis canalizat și mai exact remodelat prin manufacturarea consimțământului. Și a mai fost despre politică - mai bine zis, despre politica în favoarea exclusivă a colectorilor și împotriva șeptelului. 

PS: America va avea o mare problemă în curând - doar 29% dintre hispanici și doar 27% dintre afro-americani sunt vaccinați. Dacă îi vor pune pe toți acești oameni în spații separate de cele dedicate șeptelului vaccinat, America se va fi întors în timp, în vremea segregării rasiale. 

GHEORGHE PIPEREA

Putin speră că Biden va fi mai puţin impulsiv decât Trump

 


Vladimir Putin şi-a exprimat, vineri, speranţa că omologul său american, Joe Biden, se va arăta mai puţin impulsiv decât predecesorul său Donald Trump, cu câteva zile înainte de un mult aşteptat prim summit între cei doi şefi de stat, notează AFP. 

Într-un interviu acordat canalului american NBC News, liderul de la Kremlin l-a descris pe Joe Biden drept un 'carierist' care şi-a petrecut viaţa în politică, iar pe Donald Trump, un 'individ talentat' şi 'original'.

'Sunt şi avantaje, şi unele dezavantaje, dar am mari speranţe să nu mai existe manevre impulsive din partea preşedintelui american în exerciţiu', a spus el, potrivit unui traduceri furnizate de NBC News.

Joe Biden ar urma să îi prezinte lui Vladimir Putin, în cursul summitului de la Geneva la sfârşitul primului său turneu internaţional, mai multe nemulţumiri americane, inclusiv suspiciunea de ingerinţă rusă în alegerile din SUA şi atacurile cibernetice.

Vladimir Putin a recunoscut deschis că l-a susţinut pe Donald Trump în 2016. Omul de afaceri republican şi-a exprimat în repetate rânduri admiraţia faţă de liderul rus şi a părut să accepte dezminţirile acestuia despre o eventuală ingerinţă electorală.

În ceea ce priveşte epitetul de 'ucigaş' ales de Joe Biden pentru a-l califica în lumina unei serii de asasinate, inclusiv a adversarului rus Boris Nemţov, liderul de la Kremlin a văzut-o ca fiind rezultatul 'comportamentului macho' specific Hollywoodului. Un astfel de discurs 'face parte din cultura politică americană unde este considerat normal. Dar nu aici. Aici nu este considerat normal', a spus el, potrivit Agerpres.

Referitor la întâlnirea dintre Vladimir Putin și Joe Biden, analistul Bogdan Chirieac  a declarat că  aceasta:  „Ar putea să fie, eu nu spun că va fi, dar unii spun că ar putea să fie noua Malta. Atunci erau alți lideri, alți conducători, Uniunea Sovietică încă exista, acum urmaș este Federația Rusă. De asemenea, în Statele Unite atunci era George Bush sr., acum este Joe Biden. Totodată, Vladimir Putin deține puterea de 20 de ani și este vorba să rămână în funcție cel puțin încă 12 ani.

Cum s-a împărțit lumea atunci, acum s-ar putea împărți din nou. De data asta suntem în partea geografică bună, suntem în NATO, suntem în Uniunea Europeană, avem un parteneriat strategic cu SUA și sper ca securitatea țării noastre și zona de influență în care se află să rămână aceeași, adică zona occidentală. Cu bune, cu rele e mult mai bine în zona occidentală decât în orice altă zonă pe Planetă, cel puțin acum, la începutul secolului XXI“, a precizat  Bogdan Chirieac.

Cîţu : ”Crește puternic puterea de cumpărare a românilor!”

 


"INS a anunțat :

'Aprilie 2021 comparativ cu Aprilie 2020 Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 11,9%.' Așa arată o revenire în forță a unei economii după cea mai mare criza economică din ultima sută de ani.

Dar și mai important INS a anunță o creștere semnificativa a puterii de cumpărare cu 8.4%.

'Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum Indicele câştigului salarial real a fost 108,4% pentru luna aprilie 2021 față de aceeaşi perioadă a anului precedent.'

Acest lucru înseamnă că veniturile românilor cresc cu adevărat, nu doar pe hârtie. Cu un venit mai mare se pot cumpăra, pe bune, mai multe lucruri. Asta înseamnă guvernare liberală, putere de cumpărare mai mare pentru toți românii. Am luat cele mai bune măsuri pentru economie şi se vede.

Reformă in toate cotloanele statului şi investim. Suntem abia la început", transmite premierul Florin Cîţu într-un mesaj publicat, sâmbătă dimineaţa, pe Facebook.

Premierul Florin Cîţu a arătat, vineri, citând un studiu recent al PricewaterhouseCoopers, că încrederea managerilor companiilor din România în perspectivele de creştere a ţării noastre a atins un nivel record în ultimul deceniu, de când este realizat acest raport, adăugând că acest lucru arată că soluţiile adoptate de Guvern începând de anul trecut şi transferul resurselor către investiţii au condus la această stare.

"Astăzi am primit şi un studiu (...) care arată clar că România merge în direcţia bună. Este un studiu făcut de PricewaterhouseCoopers şi aş vrea să vă citesc doar un singur lucru. El este public, este vorba despre un interviu pe care această companie îl ia directorilor, managerilor companiilor din România şi astăzi, în acest moment, încrederea executivilor sau a acestor manageri în perspectivele de creştere a României a atins un nivel record în ultimul deceniu, de când este realizat acest raport. Deci, este de trei ori mai mare procentual numărul celor optimişti faţă de ediţia din 2020. Deci, suntem doar la un an după pandemie, de abia am ieşit din pandemie şi optimismul acestor manageri este la nivel record, cel mai mare din ultimii zece ani, ceea ce înseamnă că soluţiile pe care le-am propus anul trecut şi faptul că am spus că transferăm resurse spre investiţii, pentru a produce mai mult, ca după aceea toată lumea să se bucure de rezultatele investiţiilor, au dat încredere acestor manageri", a declarat Florin Cîţu într-o conferinţă de presă la Zalău, potrivit Agerpres.