7.20.2021

Peste o mie de soldați ruși și uzbeci au fost trimiși la granița cu Afganistanul

 


Pe măsură ce talibanii câștigă teren după retragerea americană, forțele din Uzbekistan vor organiza exerciții majore la sfârșitul acestei luni la granița țării lor cu Afganistanul.

BRUXELLES, 20 iul – Sputnik. Rusia a trimis un contingent de menținere a păcii pentru a asista și a însoți trupele din națiunea Asiei Centrale, arată RT.

Comandamentul militar central rus a declarat jurnaliștilor că soldații săi se vor alătura colegilor din Uzbekistan pentru exerciții militare la frontieră, începând din 30 iulie și până în 10 august. Aproximativ 200 de unități rusești de echipament militar, inclusiv suport aerian, precum și personalul de menținere a păcii va participa la exerciții, concepute pentru a asigura integritatea teritorială a țării.

„Acțiunile practice ale exercițiului vor avea loc pe terenul de antrenament Termez din zona care se învecinează cu Afganistanul”, au spus șefii militari. În ultimele săptămâni, situația de securitate din națiunea vecină s-a deteriorat rapid, talibanii - considerat un grup terorist și interzis în Rusia - câștigând teren în urma retragerii planificate a trupelor americane. Președintele SUA, Joe Biden, a ordonat tuturor forțelor țării sale să iasă din Afganistan până la comemorarea a 20 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie.

Vestea a apărut pe când Rusia se află în proces de planificare a unor exerciții militare separate cu trupe în apropierea Tadjikistanului la începutul lunii august. Potrivit unuia dintre principalii generali ai Moscovei, Alexander Lapin, comandantul districtului militar central al țării, forțele se vor antrena împingând „detașamentele de formațiuni armate ilegale care invadează teritoriul”.

Un număr de grupuri de soldați afgani au căutat refugiu peste graniță în muntele Tadjikistan în ultimele săptămâni, fugind de luptele acerbe cu talibanii. Tadjikistanul este membru al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), cu sediul la Moscova, un pact de apărare reciprocă care succedă Armatei Roșii a URSS și prin care șase foste republici sovietice își protejează frontierele reciproc. Uzbekistanul a fost anterior un aliat al CSTO, dar s-a retras din grup în 2012.

Generalul colonel Anatoly Sidorov, șeful statului major comun al CSTO, a declarat pentru RT la începutul acestei luni că talibanilor nu li se va permite să organizeze incursiuni în Tadjikistan sau să destabilizeze regiunea și că forțele din statele membre sunt capabile să-și păzească frontierele.

Delegația PSD din Parlamentul European : ”Premierul Cîțu vulnerabilizează România în UE”

 


Delegația PSD din Parlamentul European atrage atenția că, în lupta pentru o funcție politică la nivelul partidului din care face parte, șeful Guvernului României, Florin Cîțu, este dispus să devină o amenințare la adresa libertății presei și o pată neagră pe imaginea României în cadrul Uniunii Europene.

„Respectul pentru libertatea presei și independența instituțiilor statului reprezintă piloni de bază ai statului de drept și, implicit, ai construcției europene din care România face parte. Utilizarea resurselor umane și bugetare din Guvernul unui stat membru, pentru campania electorală internă a unui partid aflat la guvernare, reprezintă un abuz de netolerat. Punctajele de comunicare apărute în presa din România, cu privire la campania lui Florin Cîțu, provenite chiar de la Cancelaria Prim-ministrului, reprezintă o încălcare a legii pentru care vinovatul trebuie să răspundă”, susțin reprezentanții Delegației Române S&D.

Mai mult, oficialii români arată că echipa lui Florin Cîțu, considerat „candidat pentru președinția PNL” în birourile de la Palatul Victoria, o premieră pentru țara noastră, își arată intențiile abuzive prin faptul că punctajele prezentate de mass media dezvăluie și care instituții de presă sunt considerate ostile de consilierii lui Florin Cîțu.

„După ce a împărțit România în bogați și săraci, în vaccinați și nevaccinați, premierul Cîțu împarte acum și mass media în bună și rea, atacul la libertatea presei fiind singurul pe care nu îl pusese încă în scenă. Îi solicităm Prim-ministrului României să renunțe la haina care, în mod evident, îi este prea mare, să își achiziționeze un sediu propriu de campanie, Guvernul fiind al României și nu al candidaților vremelnici la o funcție sau alta și să lase această țară, deocamdată neguvernată, pe mâna unui om dedicat agendei populației și nu a celei de partid. Neasumarea și fuga de răspundere a unui politician care, după câteva zile de tăcere spune că nu știe nimic despre acele documente, deși ele poartă antetul Guvernului României, face ca spectacolul pus în scenă de PNL în această perioadă să lase un gust amar și tot mai multă deziluzie în rândul unei populații abandonate de propria guvernare”, a adăugat Delegația PSD din Parlamentul European.

Eurodeputații PSD consideră că acest nou derapaj se înscrie în lungul șir al abuzurilor succesive practicate de Guvernul Cîțu la adresa statului de drept, exact ca în cazul demiterii neconstituționale a Avocatului Poporului.

Problema șobolanilor a luat amploare. Şobolani morţi, descoperiţi în mâncare la Mehedinţi

 


Un bărbat din Mehedinţi a trăit şocul vieţii lui după ce a găsit doi şobolani morți în mâncarea pe care o cumpărase pentru păsări.

Bărbatul povesteşte că, iniţial, a cumpărat un sac de furaje pentru pui, iar, in interior, a găsit două rozătoare moarte. Nu mare i-a fost uimirea când a mers la magazin, iar marfa i-a fost schimbată, însă şi de aceasta dată, a găsit corpul altui şobolan mort în sacul nou achiziţionat, spune Antena 3.

Mehedinţeanul spune că, deşi a fost şocat de cele petrecute, nu va depune plângere la Protecţia Consumatorului. Astfel, în acest caz, este foarte posibil ca producătorul să scape basma curata din toată această poveste.

Problema şobolanilor din ţara noastră a luat amploare. Adrian Cuculis este dispus să-l dea în judecată pe Nicuşor Dan după ce şoarecii i-au ros cablurile de la maşină. Avocatul susţine că deratizarea în Bucureşti a fost făcută „la mişto” şi că şobolanii încă aleargă pe străzile din Capitală.

Avocatul este revoltat şi spune că deratizarea a fost făcută „la mişto”.

„Dragă Primar General Nicuşor Dan ! Să ştii că îmi parchez maşina regulamentar în locul de parcare pe care îl plătesc la ADP, având în vedere că pe raza sectorului unde locuiesc, ne călcăm în picioare şi în roţi.

Deratizarea Bucureştiului s-a facut fix la ‘mişto’, exact aşa cum s-a făcut şi dezinfectarea spitalelor cu Hexipharma.

Ţin să-ţi aduc spre ştiinţă, că intenţionez să te dau în judecată fiindcă şobolanii care aleargă pe străzi, mi-au mâncat cureaua la alternatorul de la maşină şi am fost nevoit să mă car cu platforma până la reprezentanţă pentru a se constata că defecţiunea tehnică e mai degrabă biologică.

Constatarea este facută pe bază de proprii simţuri de către mecanicul care s-a şi apucat de înlocuirea acelei curele.

Prefectul Capitalei atrage atenţia despre şobolanii din centrul Bucureştiului.

„Din cauza nefinantarii uneia dintre companiile municipale, s-a ajuns în această situație, pentru că a intervenit o întârziere de câteva luni în programul de deratizare și dezinsecție. Știu că programul de deratizare a început în jur de 7 iunie, și există un plan foarte clar, dar fiind întârzierea inițială, va mai dura câteva luni până când lucrurile vor intra în normal. Eu țin legătura cu reprezentanții firmei de deratizare. Știu că programul pe care îl au în desfășurare este eficient și am încredere că se va rezolva problema în timp destul de scurt”, a declarat recent prefectul Capitalei.

Tensiuni în coliţia de guvernare din cauza desfiinţării SIIJ

 


Ludovic Orban a reiterat că membrii partidului său nu şi-au schimbat părerea în ceea ce priveşte desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), dar se caută o formulă comună care să fie sprijinită de toţi partenerii din coaliţia de guvernare.

Tensiuni în coliţia de guvernare din cauza desfiinţării SIIJ. De altlfel, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, prezintă marţi o nouă variantă în acest sens. Orban a adăugat că varianta ministrului Justiţiei „trebuie analizată foarte serios”.

„Sigur că obiectivul de desfiinţare a SIIJ rămâne şi îl vom îndeplini. Căutăm o formulă care să fie sprjinită de comun acord de toţi partenerii din coaliţie. A venit domnul Stelian Ion, a prezentat o formă, punctul nostru de vedere este că trebuie analizată foarte serios, căutăm în continuare formula comună. Discuţia continuă”, a declarat Orban, marţi, la Parlament.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai precizat că nu a început discuţia despre rectificarea bugetară.

„Premierul a spus foarte clar că face o analiză împreună cu ordonatorii principali de credite şi, după această analiză, împreună cu ordonatorii principali de credite, va începe o discuţie în coaliţie pe tema rectificării”, a explicat Orban.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat că va prezenta, marţi, coaliţiei de guvernare o nouă variantă privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), precizând că este o chestiune care ţine mai degrabă de procedură.

„Nu e vorba despre o opinie, ci de o aşteptare legitimă, aceea de a ajunge la o soluţie pentru desfiinţarea SIIJ. (…) Ar fi o nouă propunere de text care să fie prezentat coaliţiei pe acest proiect. Deocamdată nu am făcut-o publică. Nu e un mare secret, dar aş vrea să o discutăm în coaliţie”, a declarat ministrul, înaintea şedinţei care are loc la Palatul Parlamentului.

„Nu este un filtru, este o chestiune care ţine mai degrabă de procedură, de anchetă şi se va regăsi această propunere ca un nou articol în legea privind statutul magistraţilor. Este vorba mai mult despre competenţă. Ce-mi doresc, şi ceea ce este cumva o cerinţă esenţială pentru mine, pentru Ministerul Justiţiei şi pentru USR PLUS, este, pe de o parte, să desfiinţăm SIIJ, fără să-l reînfiinţăm sau fără a-i schimba eticheta sau sediul, pe de altă parte, este de a reface competenţele DNA, DIICOT”, a explicat ministrul Justiţiei.

El a adăugat că faptele de corupţie care îi vizează pe magistraţi vor rămâne la DNA. Ministrul Justiţiei a susţinut că nu vede ca UDMR să nu agreeze aceasta variantă, mai ales că „au avut loc discuţii de principiu”.

Misiunea SUA în Afganistan a eşuat. Kabulul, lovit de rachete la ora de rugăciune. Credincioşii nu s-au oprit în timpul exploziilor.

 


Atacul a întrerupt rugăciunea de Eid al-Adha, la care participa și președintele Ashraf Ghani, conform imaginilor difuzate de televiziunile locale.

Mai multe rachete au lovit Kabulul, capitala Afganistanului, marți, „aterizând” chiar în apropierea palatului prezidențial, în timpul rugăciunilor de Eid al-Adha, o sărbătoare musulmană importantă, relatează Reuters. Nu este încă clar cine s-a aflat în spatele atacului.

Trei rachete au lovit Kabulul, în zona din apropierea palatului prezidențial, a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului de interne afgan, Mirwais Stanekzai, adăugând și că nu au existat victime.

Atacul a întrerupt rugăciunea de Eid al-Adha, la care participa și președintele Ashraf Ghani, conform imaginilor difuzate de televiziunile locale. Rugăciunea a continuat, totuși, în sunete de explozii, iar Ghani și-a ținut apoi discursul de la podium.

Instabilitatea și nesiguranța au crescut semnificativ în ultimele luni în Afganistan, în situația în care talibanii își continuă ofensivele majore, iar armata SUA se retrage la ordinul președintelui Joe Biden.

Spre deosebire de alți ani, talibanii nu au stabilit un armistițiu temporar pe perioada sărbătorii. Luni, 15 misiuni diplomatice și reprezentantul NATO la Kabul au făcut un apel la talibani să oprească ofensivele și să accepte un armistițiu.

Misiunea SUA în Afganistan a eşuat, consideră Serghei Lavrov, iar retragerea ”precipitată” se află la originea degradării situaţiei

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov consideră că misiunea americană în Afganistan a ”eşuat” şi denunţă faptul că o plecare ”precipitată” a Statelor Unite din această ţară se află la originea degradării situaţiei în domeniul securităţii, relatează AFP.

În pofida faptului că preşedintele american Joe Biden încearcă ”să prezinte situaţia în culorile cele mai pozitive”, ”toată lumea înţelege că misiunea a eşuat”, a apreciat Serghei Lavrov vineri, la Taşkent, în Uzbekistan, unde participă la o Conferinţă Internaţională a Cooperării Ţărilor din Asia Centrală şi de Sud.

”Acest lucru este recunocut de toţi, inclusiv de către Statele Unite”, a subliniat el, citat de agenţii ruse de presă.

Şeful diplomaţiei ruse consideră că ”degradarea rapidă a situaţiei în Afganistan” are drept cauză ”retragerea precipitată a contingentelor americane şi NATO”, care a sporit ”incertitudinea (…) militară şi politică în interiorul şi în jurul ţării”.

”În circumstanţele actuale există un risc real ca instabilitatea să se reverse în ţări vecine”, a adăugat Lavrov.

Talibanii – care au lansat la începutul lui mai o ofensivă împotriva armatei afgane, în paralel cu o retragere a forţelor străine – au cucerit vaste teritorii rurale, mai ales în nordul şi vestul ţării, departe de bastioanele lor tradiţionale din sud.

Ei au cucerit mai multe posturi de frontieră-cheie la frontiera cu Pakistanul, Iranul, Turkmenistanul şi Tadjikistanul şi asediază mai multe capitale ale unor provincii.

Rămaşi fără o susţinere americană, militarii afgani au opus o rezistenţă slabă.

Peste 1.000 de militari s-au refugiat, săptămâna trecută, în Tadjukistan, care a mobilizat 20.000 de rezervişti la frontiera cu Afganistanul.

Preşedintele tadjik Emomali Rakhmon a efectuat vineri o vizită în regiune, pentru a inspecta pregătirea de luptă a armatei.

Rusia, o putere regională apropiată fostelor republici sovietice din Asia Centrală, este îngrijorată de o destabilizare în această regiune, în care păstrează baze militare.

”Criza afgană exacerbează ameninţarea teoristă şi problema traficului de droguri, care a atins niveluri fără precedent”, a mai reproşat, vineri, Serghei Lavrov.

România, măturată de inundații. Viitura a făcut prăpăd la Buşteni. COD ROŞU de inundaţii în judeţul Alba

 

Viitura a făcut prăpăd în staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. DN1 a fost blocat marţi dimineaţă din cauza precipitaţiilor abundente şi a aluviunilor aduse de pe versanţi. De asemenea, mai multe case şi un supermarket au fost inundate.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația a fost reluată pe un fir, alternativ, pe DN 1 Ploiești – Brașov, la kilometrul 130+650 metri, pe raza stațiunii Bușteni, județul Prahova. Continuă activitățile de curățare a suprafeței de rulare de aluviuni.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, traficul este blocat marţi dimineaţă pe DN1, la kilometrul 130, în dreptul staţiunii Buşteni, circulaţia fiind deviată prin Zamora.

Din cauza ploilor abundente un supermarket şi 30 de locuinţe au fost inundate. La faţa locului intervin două autospeciale de stingere, două motopompe şi un echipaj de prim ajutor.

De asemenea, potrivit ISU Prahova, mai multe echipe de la Salvamont Buşteni, Salvamont Prahova, pompierii din Buşteni şi serviciul specializat al primăriei intervin pentru înlăturarea efectelor vremii

De asemenea, cabana Zănoaga din Bucegi a fost afectată de viitură. Apa s-a revărsat și peste campingul din vecinătate, acolo unde se aflau 60 de persoane. Pompierii și jandarmii montani au intervenit. Potrivit primelor informaţii, nu au fost persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale.

De asemenea, drumul județean a fost parțial blocat de aluviuni, astfel că nu se poate face accesul de la Zanoaga către Dichiu.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis marţi dimineaţa avertizări Cod roşu de inundaţii pentru râurile din bazinele hidrografice Arieş şi Geoagiu din judeţul Alba.

Conform INHGA, până la ora 15:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi depăşiri ale Cotelor de Pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Arieş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Albac – amonte confluenţa cu râul Iara şi Geoagiu (Mănăstirea – afluent al râului Mureş) – bazin amonte S.H. Valea Mănăstirii, aferente judeţului Alba.

Hidrologii precizează că se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu regulamentul de gestionare a situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase.

Avertizarea Cod roşu a fost transmisă către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională „Apele Române”, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţia Bazinală de Apă Mureş şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba

România, măturată de inundații. Zeci de persoane s-au refugiat în podurile caselor pentru a se feri de viitură

În județul Alba, mai multe localități au fost acoperite de ape. În unele zone, ploile au depășit și 120 de litri pe metru pătrat. În comuna Ocoliș, după ce parterul se inundase oamenii s-au refugiat în podul casei.

În comuna Ocoliș, după ce parterul se inundase oamenii s-au refugiat în podul casei. Oamenii rămas în case și au asistat la dezastrul de sub ochii lor. Pentru mai multe râuri din Apuseni a fost emisă o avertizare imediată de cod roșu de inundații. În județul Cluj, râurile au ieșit din matcă și au măturat mai multe comune. Zeci de localități au fost lovite și de grindină astfel că și culturile agricole au fost compromise.

Meteorologii anunță vreme rea în continuare pentru toată țara.

Au sunat sirenele de război. Atentat într-o zonă aglomerată

 


Bilanţul actual este de zece morţi şi 20 de răniţi, au declarat oficiali din cadrul echipelor de intervenţie citaţi de postul tv Al Jazeera.

Atentat în Irak. Cel puţin zece persoane au fost ucise, iar altele sunt rănite în urma unui atac terorist produs luni după-amiază într-o zonă aglomerată din Bagdad, conform celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţile irakiene.

O bombă a explodat într-o piaţă comercială situată în zona Al-Waheilat, în cartierul Sadr City din capitala Irakului, conform agenţiei de presă irakiene INA.

Biden îl primeşte pe premierul irakian la 26 iulie

Două rachete au fost lansate săptămâna trecută împotriva Ambasadei Statelor Unite în ”Zona Verde”, la Bagdad, declară surse din domeniul securităţii irakiene pentru Reuters.  Sistemul antirachetă al ambasadei a ”deviat” unul dintre proiectile, potrivit uneia dintre surse. A doua rachetă a căzut în apropierea zonei, au anunţat oficiali irakieni.

Sirene de alertă au răsunat în Zona Verde, în care se află sediile Guvernului irakian, ale unor ministere şi ambasade, potrivit surselor citate.

Premierul irakian Mustafa Al-Kadhimi va fi primit la Washington de preşedintele american Joe Biden la 26 iulie, a anunţat vineri Casa Albă, în timp ce Irakul se află în centrul tensiunilor sporite dintre Washington şi Teheran, notează AFP.

Vizita urmează să permită „sublinierea parteneriatului strategic” dintre cele două ţări, potrivit unui comunicat.

Preşedintele Biden „aşteaptă cu nerăbdare să consolideze cooperarea bilaterală cu Irakul în probleme politice, economice şi de securitate”, inclusiv „eforturile comune pentru a asigura înfrângerea durabilă a grupării Stat Islamic”, a precizat Casa Albă.

Dialogul strategic dintre Bagdad şi Washington va trebui să ducă la definitivarea unui calendar pentru retragerea coaliţiei internaţionale care a venit să lupte împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în 2014.

Circa 3.500 de soldaţi străini se află în continuare pe teritoriul irakian, dintre care 2.500 de americani, dar punerea în aplicare a retragerii lor ar putea dura ani de zile.

Irakul este prins între aliatul său american şi puternicul său vecin iranian, care se confruntă regulat pe teritoriul său.

Aproximativ cincizeci de atacuri cu rachete sau drone cu bombă împotriva intereselor americane (ambasadă, baze militare) au fost comise de la începutul anului în Irak. Niciodată revendicate în mod clar, acestea sunt totuşi atribuite coaliţiei Hashd al-Shaabi, alcătuită din grupuri armate pro-iraniene integrate în stat.

Ultimul atac de amploare, la 7 iulie, a vizat baza militară Ain al-Assad din vestul Irakului, unde 14 rachete au căzut fără a face victime.

La rândul lor, americanii au lansat la sfârşitul lunii iunie o serie de lovituri împotriva poziţiilor deţinute de Hashd al-Shaabi în Irak şi Siria, eliminând mai mult de zece luptători pro-Iran.

7.19.2021

”Sfântul Ilie” 2021 - Semnificație, tradiții, obiceiuri

 


Anual, pe 20 iulie, prăznuim unul dintre cei mai mari sfinţi ai creştinătăţii, Sfântul Proroc Ilie, ocrotitorul aviatorilor. Acestei mari sărbători îi sunt specifice o serie de tradiţii şi superstiţii menite să aducă noroc, bunăstare şi sănătate celor care le respectă întocmai. Mai mult de 100.000 de români îşi serbează onomastica de sărbătoarea Sfântului Ilie.

Sfântul Ilie este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor și aducător de ploi, de asemenea poate arunca grindină sau provoca fulgere și tunete. Tot el alungă canicula şi seceta de pe ogoare şi răcoreşte pământul, potivit traditii-superstitii.ro.

Cunoscut în credinţa ortodoxă ca fiind un Sfânt drept, corect, bun la suflet, acesta a fost ispitit de diavol pentru a-şi ucide părinţii. După ce a făcut-o, s-a căit amarnic şi I-a cerut lui Dumnezeu puterea de a lupta împotriva demonilor. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile şi, dăruindu-i un car tras de cai albi, l-a făcut puternic şi biruitor în faţa acestora.

În popor, există credinţa că, atunci când tună şi fulgeră, Sfântul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele sale cad pe pământ, dărâmă copaci şi incendiază acoperişurile caselor. Se spune că, acolo unde loveşte fulgerul, este ascuns un demon căruia, astfel, Sfântul îi vine de hac. Se spune că tunetul este provocat de roţile carului şi de viteza cu care acesta aleargă.

Se spune, de asemenea, că, datorită puterii mari pe care Dumnezeu i-o dăruise pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul Ilie zguduia tronul lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână și dintr-un picior.

De Sfântul Ilie, tradiţia ne relatează că se mănâncă primele roade ale verii, nuci şi mere, al căror consum este interzis până în această zi, pentru a nu aduce grindina asupra pomilor şi pentru a nu primejdia recoltele.

De Sfântul Ilie, femeile de la sate culeg busuioc şi îl duc la Biserică, aşezându-l la icoane. Tot ele pregătesc pachete pe care le dau de pomană pentru sufletul copilaşilor morţi devreme. De asemenea, se pot împărți fructe, apă, flori de câmp şi alte bucate.

1.200 de kilograme de trufe negre, confiscate de la un italian, de către Poliția din Neamț

 


1.200 de kilograme de trufe negre, pentru care nu existau documente legale, au fost confiscate de către polițiștii din Neamţ. Valoroasele ciuperci au fost găsite într-o autoutilitară condusă de un italian.

1.200 de kilograme de trufe negre au fost confiscate de către polițiștii din Neamț, iar întreaga captură a fost în valoare de 600.000 de lei. Secţia de Poliţie Rurală Gârcina a oprit un șofer italian în vârstă de 40 de ani, care conducea o autoutilitară pe Drumul Naţional 15, în localitatea Alexandru cel Bun.

„În urma controlului efectuat în interiorul vehiculului, poliţiştii au constatat faptul că acesta transporta trufe negre. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea documentelor şi cantitatea de trufe înscrisă în avizul de însoţire prezentat pentru control şi cea transportată, s-au făcut verificări. În urma inventarierii, au rezultat 1.170 de kilograme, iar verificările efectuate de poliţişti au relevat că transportul trufelor s-ar fi efectuat fără deţinerea documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare”, a declarat Poliția Română.

Trufele au fost ridicate de poliţişti şi predate specialiştilor din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ.

Autoritățile au întocmit dosar penal pentru furtul oricăror produse specifice ale fondului forestier naţional, faptă prevăzută de Legea 46 din 2008, relatează news.ro.

PSD cere anchetarea lui Cîţu

 


Premierul Cîţu este acuzat de PSD că şi-a stabilit sediul oficial de campanie în biroul său de la Guvern şi foloseşte, în mod necuvenit, resursele şi personalul bugetar în lupta sa politică din partid.

PSD  îl acuză pe premierul Florin Cîţu că se foloseşte de funcţia publică în campania pentru alegerile interne din PNL. „Documentele apărute în presă cu privire la punctajele de comunicare pentru campania internă a premierului Cîţu, realizate de angajaţii Cancelariei premierului, constituie probe temeinice care justifică pe deplin o astfel de anchetă, iar în trecut au fost numeroase cazuri similare pentru care s-au constituit dosare penale”, arată comunicatul de presă al PSD.

Conform sursei citate, punctajul emis de Cancelaria prim-ministrului cu titlul „Florin Cîţu candidat pentru preşedinţia PNL” arată că premierul Florin Cîţu şi-a stabilit sediul oficial de campanie în biroul său de la Guvern şi foloseşte, în mod necuvenit, resursele şi personalul bugetar în lupta sa politică din partid.

„Acest fapt se circumscrie unei infracţiuni de corupţie săvârşită de la cel mai înalt nivel al statului român, mai precis încălcarea art. 13 din Legea 78/2000  privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Conform acestui articol, folosirea influenţei ori autorităţii funcţiei de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, iar tentativa se sancţionează conform legii”, conchide sursa menţionată.

Premierul Florin Cîţu a respins, săptămâna trecută, acuzaţia PSD conform căreia ar folosi banii din rectificarea bugetară pentru a obţine susţinere la Congresul PNL din partea primarilor.

El a adăugat că a invitat primarii social-democraţi la Vaslui să vină la discuţii, iar recent a stat de vorbă cu cei de la Asociaţia Municipiilor din România, unde sunt edili de la toate partidele politice. „Eu cred că mai multă democraţie decât a fost în acest Guvern nu a existat”, a mai spus şeful Executivului.

Alegerile interne din PNL au provocat numeroase tensiuni între susţinătorii lui Ludovic Orban şi cei ai premierului Florin Cîţu înaintea Congresului din luna septembrie.

45 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii - BRAVO, NADIA COMĂNECI !

 


Pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci intra în istoria sportului mondial, obţinând primul 10 din istoria gimnasticii.

Pentru a marca momentul, Nadia Comăneci s-a îmbrăcat într-un costum similar cu cel pe care l-a purtat la Montreal și a făcut un salt în parcare. Pe fundal era o mașină specială, care amintea de momentul istoric de acum 45 de ani. Este o camionetă ediție limitată, făcută special pentru Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. Nadia Comăneci a scris că a primit mașina rară de la soțul ei, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de la primul 10.

La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

Bărbat snopit în bătaie de un interlop. Victima îl imploră să se oprească şi îi cere iertare

 


Scene şocante s-au petrecut pe un câmp din afara localităţii Câmpulung Muscel. Un bărbat a fost bătut, până când a rămas inconştient, de un interlop. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Victima a fost bătută pe un câmp din afara localității. Potrivit unor imagini apărute în spaţiul public, bărbatul a fost pus în genunchi, lovit cu palmele şi cu pumnii și obligat să-şi ceară iertare. Victima si-a implorat atacatorul să se oprească şi i-a cerut în zadar iertare.

Bărbatul a fost lăsat în pace abia după ce a căzut la pământ. Până în prezent nu a fost depusă nicio plângere pe numele atacatorului, însă poliţiştii s-au sesizat din oficiu după ce au fost făcute publice imaginile.

A fost deschisă o anchetă în acest caz.

Victor Ponta : „Vom suferi cu toții. E primul an când nu cresc salariile, pensiile, alocațiile, în schimb cresc datoriile”

 


Situația e mult mai rea în România decât acum șase ani. E primul an, după 2012, când nu cresc salariile, pensiile alocațiile, a declarat Victor Ponta, duminică seara, la RomâniaTv.

Victor Ponta a comparat perioada de acum cu cea din 2015, când era în funcția de premier al României. Ponta și-a dat demisia la acea vreme, în urma protestelor izbucnite ca urmare a tragediei de la Colectiv.

La șase ani de la incendiul cumplit care a lăsat răni adânci pentru români, Victor Ponta susține că nu s-a schimbat nimic, ba chiar lucrurile merg și mai rău.

„E mai rău ca acum șase ani. Atunci mulți medici din țară au salvat oameni. Evident că rămânem în minte cu cei care și-au pierdut viața. Dar acum e mult mai rău. Nici măcar nu-i lasă acasă, îi duc în străinătate unde au aceeași soartă.

Probabil că cei care au ieșit atunci în stradă au ieșit cu intenții bune. Acum probabil că se simt rușinați că au fost folosiți, că cineva și-a bătut joc de ei și acum nu se dă doi bani pe ei. Am avut atâtea tragedii, la Piatra Neamț, la Petromidia. Acum nu mai protestează nimeni pentru că cei de atunci și-au dat seama că au fost păcăliți. E foarte rău, e mai rău ca atunci”, a spus Victor Ponta la RomâniaTv.

Victor Ponta susține că în loc să se ocupe de problemele cu adevărat importante ale românilor, premierul României, Florin Cîțu, e mai preocupat de lupta contra lui Orban la alegerile interne din PNL.

„Rezultatul final al acestei manipulări este că vom suferi cu toții, cu foarte multe datorii și mai săraci decât atunci. Și ministrul, care ar trebui să ne umple de bani, a venit tot pe fondul acelor proteste. N-ar putea să facă, totuși, și el ceva? Între timp, e primul an , după 2012, când nu cresc deloc salariile, pensiile, alocațiile, în schimb cresc datoriile și prețurile. Când vor începe să vină facturile la curent și gaze… vom suferi cu toții. Cineva va plăti, dar nu știu cine că nu ne putem ține copiii în țară să plătească datoriile. Cîțu e foarte ocupat să-l bată pe Orban. Să-l bată odată și să se ocupe de guvernare. Trebuie să guverneze, nu doar să-l bată pe Orban„, a mai spus Ponta.

A început RĂZBOIUL. Aviaţia americană a BOMBARDAT grupările proiraniene

 


Iranul a trimis trupe în Siria pentru a oferi susţinere Administraţiei Bashar Al-Assad în conflictul militar cu grupuri insurgente şi teroriste.

Aviaţia militară americană a efectuat, duminică, un bombardament în estul Siriei, vizând un vehicul al unui grup islamist proiranian, afirmă surse citate de agenţia Associated Press.

Conform unor surse locale, o dronă americană a distrus un camion al grupului islamist Kataib Sayyid al-Shuhada, imediat după ce vehiculul intrase în Siria venind din Irak.

Şoferul vehiculului a fost ucis, potrivit organizaţiei Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). În vehicul erau arme şi muniţie, potrivit OSDO.

În estul Siriei sunt staţionaţi sute de militari americani care participă la operaţiuni împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.

Pe 27 iunie, avioane militare americane au atacat poziţii ale unor miliţii islamiste proiraniene, în estul Siriei, un atac soldat cu moartea a patru persoane.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad, care a fost reales pentru un al patrulea mandat de 7 ani în luna mai 2021, în ciuda acuzaţiilor de fraudă din partea multor ţări occidentale, a depus jurământul de sâmbătă, la Damasc.

Ceremonia a fost linia militară impusă de regimul Assad. Garda de onoare l-a întâmpinat pe conducător în timp ce cobora pe un covor roşu, înainte de a intra în palat pentru a fi învestit şi a sta de vorbă cu o mulţime de oficiali şi demnitari.

Doi ofiţeri de armată au purtat copii ale Constituţiei şi Coranului Siriei, pe care Bashar al-Assad a depus jurământul.

Assad a spus în discursul său că principala cauză a crizei economice actuale a Siriei a fost îngheţarea activelor ţării sale deţinute de băncile libaneze. Potrivit unor estimări, a spus Assad, Siria are între 40 şi 60 miliarde de dolari în băncile libaneze, ceea ce este suficient pentru a bloca economia şi a pune presiune pe moneda siriană.

Khattar Abou Diab, care preda ştiinţe politice la Universitatea din Paris, crede că Assad supraestimează cu mult valoarea activelor siriene deţinute în Liban şi a precizat că guvernul libanez, sub presiunea Hezbollah, a trimis bunuri subvenţionate, inclusiv benzină, pentru a sprijini economia siriană.

7.18.2021

O femeie a dispărut, sâmbătă, dintr-un parc din București, în plină zi

 


O femeie în vârstă de 43 de ani a dispărut fără urmă, după ce a trecut, singură, în plină zi, prin Parcul Tineretului din București. Aceasta a fost văzută pentru ultima oară sâmbătă, la ora 17:35, scrie Gândul.

Soțul femeii este cel care a sesizat polițiștilor din Sectorul 5 dispariția. Bărbatul a anunțat că soția lui a plecat, sâmbătă, de acasă, din apartamentul familiei situat în zona Rahova și nu a mai revenit acasă. În plus, aceasta are și telefonul închis.

Căsătorită și mamă a doi copii mari, Mihaela Brezoianu nu a mai dat niciun semn de viață de sâmbătă, ora 17.35, când a fost văzută pentru ultima oară.

Soțul femeii a anunțat că soția sa a plecat sâmbătă la un interviu

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul a menționat că soția lui, Mihaela, a plecat, sâmbătă, pentru un interviu de angajare la un magazin alimentar din sectorul 4, situat în apropierea Parcului Tineretului. La întoarcere, aceasta s-ar fi întâlnit cu o rudă în parc. Era liniștită și i-a povestit rudei mai în vârstă că a fost să vorbească la un magazin unde este posibil să se angajeze.

A fost angajată și o firmă specializată pentru găsirea femeii

Era ora 17.35. De atunci, însă, Mihaela parcă a intrat în pământ. Familia a declanșat propria anchetă, iar soțul a mers la magazinul respectiv, de unde i s-a confirmat faptul că nevasta lui a fost pentru interviu.

Bărbatul a anunțat disperat Poliția, dar ar fi angajat și o firmă specializată în căutarea persoanelor dispărute. Surse judiciare au explicat, pentru Gândul, că una dintre ipoteze este aceea că femeia ar fi fost victima unui jaf. 

Femeia are doi copii, un băiat de 24 de ani și o fată de 16 ani. 

Caniculă și disconfort termic accentuat în București. Ce anunță meteorologii pentru restul țării

 


Cum va fi vremea la noapte

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nordul, sud-vestul și parțial în centrul țării, unde vor fi averse locale ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, grindină. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 grade în depresiunile intramontane şi 23…26 de grade pe litoral. Cu totul izolat, îndeosebi în sud-estul teritoriului, se va semnala ceață.

În București cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 19…22 de grade.

VREMEA 19 iulie. LUNI

Vremea va deveni în general instabilă. În sud-vestul, vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și la munte, iar seara și noaptea pe arii mai restrânse și în restul teritoriului, vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea mai ales caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, pe alocuri, vijelii și grindină. Îndeosebi în intervale scurte de timp, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50…60 l/mp. Valorile termice vor scădea în regiunile vestice, nordice și centrale, dar în sud și în sud-est vor caracteriza în continuare o vreme călduroasă, local caniculară după-amiaza, când și disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în nordul Moldovei și 36 de grade, izolat, în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade.

În Capitală vremea se va menține caniculară, cu disconfort termic accentuat. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 20…22 de grade. Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult senin, iar noaptea probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi în creștere. Vor fi posibile averse descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

MARTI

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a țării şi se va manifesta prin înnorări, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În extremitatea de vest a teritoriului astfel de fenomene se vor semnala local la începutul zilei, iar în sud-est mai ales seara şi noaptea. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50 l/mp.

Valorile termice vor scădea şi în jumătatea de sud-est, astfel că vremea va mai fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat, doar local în Muntenia şi Dobrogea, iar la nivelul întregii ţări maximele se vor încadra, în general, între 24 și 33 de grade; minimele termice vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade.

În București, instabilitatea atmosferică se va accentua, iar în a doua parte a zilei şi în prima parte a nopții vor fi înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Se pot înregistra cantităţi de apă însemnate. Temperatura maximă, uşor mai scăzută faţă de ziua anterioară, va fi de 31…33 de grade,însă disconfortul termic se va menţine ridicat; minima termică va fi de 18…19 grade.

MIERCURI

Vremea va fi în general instabilă în zonele de deal și de munte, local în Muntenia, Moldova și Transilvania și izolat în restul teritoriului. Vor fi înnorări temporar acccentuate și, mai ales în cursul zilei, averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona montană înaltă, în est şi în sud-vestul extrem.

Temperaturile maxime, în general sub normele perioadei mai ales în jumătatea de nord a țării, se vor încadra între 22…23 de grade în nordul Moldovei și în depresiunile din estul Transilvaniei și 32 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 și 18 grade.

În București, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar mai accentuate ziua, când vor fi averse și descărcări electrice, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă, apropiată de norma climatologică a perioadei, va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

JOI

Vremea va fi în general frumoasă, iar în cea mai mare parte a țării valorile termice se vor situa ușor sub mediile multianuale. Cerul va fi variabil și doar pe arii restrânse, mai ales în zona de munte și în regiunile extracarpatice, vor mai fi ploi de scurtă durată și, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar ziua și în est.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 24 și 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiuni și 20 de grade pe litoral.

În București, cerul va fi variabil, favorabil trecător, mai ales după-amiaza, ploii de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

DE VINERI PANA DUMINICA

În primele două zile, valorile termice se vor situa ușor sub normele climatologice, apoi se va încălzi ușor. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai mare în zona montană, iar spre sfârșitul intervalului instabilitatea atmosferică se va accentua și în regiunile vestice.