2.14.2022

Spațiul aerian al României, plin de avioane după ce acestea au evitat să mai traverseze Ucraina

 


Spațiul aerian al României, plin de avioane. Autoritățile din Ucraina au venit cu un avertisment la adresa companiilor aeriene și le-a spus să evite spațiul aerian în această săptămână din cauza exerciţiilor navale ruseşti care au loc acolo.

Zeci de nave ruseşti au început exerciţii de antrenament în apropierea peninsulei Crimeea, ca parte a unor exerciţii navale mai ample, a anunţat sâmbătă agenţia de presă RIA.

”Începând de sâmbătă, companiile aeriene sunt sfătuite să nu zboare …deasupra acestei zone şi să planifice din timp rutele optime, ţinând cont de situaţia actuală”, a precizat duminică serviciul public ucrainean de trafic aerian.

Potrivit The Guardian, Kievul a alocat 529 de milioane de dolari pentru a garanta menținerea spațiului aerian deschis. Premierul Denis Shmihal a declarat că fondurile vor fi folosite pentru a preveni riscurile pentru companiile aeriene și vor stabiliza situația pe piața transportului aerian.

Mai mult decât atât, un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că Ucraina nu vede rostul închiderii spaţiului său aerian ca răspuns la acumularea de trupe de către Moscova, în timp ce compania aeriană olandeză KLM – parte a Air France – a anunţat că nu va mai zbura spre Ucraina, iar compania germană Lufthansa a declarat că ia în considerare suspendarea zborurilor.

Statele Unite au declarat că Rusia ar putea invada Ucraina în orice moment. Moscova neagă orice plan de a invada, spunând că îşi menţine propria securitate împotriva agresiunii aliaţilor din NATO.

Igor Abramovici, membru al partidului pro-rus „Pentru Viață”, ar fi rezervat un zbor pentru 50 de persoane, o cursă specială pentru rudele, apropiații și partenerii săi de afaceri, potrivit Moscow Times.

În aceeași zi și afaceristul Viktor Pinchuk a părăsit Ucraina. Deputatul Vadim Novinski a plecat din țară pe 10 februarie, cu un zbor spre Munchen. Tot joi a plecat și Oleksandr Yaroslavski, a cărui coloană de mașini ar fi ucis un om, potrivit sursei citate. Duminică, pe 13 februarie, Andrei Stavnitser, CEO al TransInvestService, și magnatul Vadim Nesterenko au părăsit Ucraina.

https://www.romaniatv.net/spatiul-aerian-al-romaniei-plin-de-avioane-dupa-ce-acestea-au-evitat-sa-mai-traverseze-ucraina-cum-arata-harta-zborurilor_6235973.html

Apare primul film despre viaţa lui Ilie Năstase

 


Cine îl face şi cum se va numi. Tudor Giurgiu a declarat că documentarul se va numi „Nasty” şi va fi lansat la Transilvania International Film Festival (TIFF).

„Filmăm tot anul ăsta, am mai filmat cu Boris Becker și pregătim lansarea la anul la TIFF”, a declarat Tudor Giurgiu pentru ziare.com. Regizorul a fost deja la academia lui Rafael Nadal, unde i-a intervievat pe acesta și pe unchiul lui, Toni Nadal, mare fan al lui Ilie Năstase. Și alți actuali și foști mari jucători, printre care Boris Becker şi Ion Ţiriac, vor vorbi în documentar despre ce a însemnat Ilie Năstase.

Ilie Năstase a fost primul lider ATP din istorie. În 1973 a devenit lider mondial și a reușit să se mențină pe locul fruntaș timp de aproape un an de zile. De-a lungul carierei, Ilie Năstase a câștigat două turnee de Grand Slam la simplu, în 1972 – US Open, în fața lui Arthur Ashe și 1973 – French Open (Roland Garros), contra lui Nikola Pilic. De asemenea, a fost de două ori finalist la Wimbledon, în 1972 și 1976, când a pierdut în fața lui Stan Smith și a lui Bjorn Borg. O altă finală la proba de simplu a pierdut-o în fața lui Jan Kodes, în 1971, la French Open. Alte trei trofee de Grand Slam le-a cucerit la proba de dublu. La Turneul Campionilor, Ilie Năstase s-a impus de patru ori în carieră, în 1971, 1972, 1973 și 1975.

Lovitură pentru românii care au credite pentru locuinţe. Ratele cresc cu cel puţin 300 de lei

 


Românii care plătesc rate în lei pentru credite bancare primesc o nouă lovitură. Majorarea indicelui ROBOR a dus la creșterea sumelor pe care aceștia le au de plătit băncilor. Astfel, o rată care în urmă cu un an era 1.100 de lei a crescut cu 300 lei.

Dobânda BNR, majorată peste aşteptări, şi previziunile în creştere pe rata inflaţiei ar putea conduce în 2022 la o majorare a ratelor la credite bazate pe dobânzi care includ indicele IRCC cu 300 de lei.

Conform datelor furnizate de o bancă comercială prezentă în România, pentru un credit ipotecar de 250.000 de lei, la care debitoru mai are de rambursat 23 de ani, rata anuală este în prezent de 1.343,88 lei pe lună. Dobânda este formată din indicele IRCC, în prezent de 1,17%, la care se adaugă marja băncii (în condiţii minimale de 2,5%), ceea ce reprezintă o dobândă de 3,68%, scrie ECONOMICA.NET. 

În condiţiile în care, BNR a majorat dobânda cheie la 2,5%, iar analiştii estimează că banca centrală va continua şirul de creşteri succesive ale dobânzii până la nivelul de 3,5%-4%, este foarte probabil caIRCC, care intră în componenţa dobânzilor stabilite de bănci pentru creditele ipotecare, să crească de la 1,17% cât este în prezent la 4% la finalul anului, iar ROBOR la trei luni (care intră în componenţa dobânzii la creditele ipotecare vechi) să ajungă la un nivel de 4,5% – 5% pe an.

Dacă bancherii vor avea dreptate, rata la un credit cum este cel descris mai sus va ajunge la 1.747,66 lei pe lună, majorare deloc de neglijat în condiţiile unei inflaţii previzionate de BNR la 9,6% în decembrie 2022, după un vârf de 11,4% atins cel mai probabil în trimestrul al doilea din 2022. Eventualitatea izibucnirii unui război Rusia Ucraina, la graniţa cu România este de natură să sporească riscurile ca şi aceste prognoze să fie depăşite, mai scrie ECONOMICA.NET.

2.13.2022

Proteste împotriva restricţiilor sanitare și Convoiul Libertăţii la Paris

 


La Paris și în alte orașe din Franța au fost organizate demonstrații împotriva permiselor sanitare. Convoaiele pentru libertate se îndreaptă spre capitală, în ciuda interdicției de a bloca drumurile. Au avut loc tensiuni, polițiștii au folosit gaze lacrimogene.

Manifestând împotriva vaccinării și a restricțiilor sanitare, mai multe persoane s-au mobilizat la Paris în această sâmbătă, 12 februarie. Sputnik France prezintă LIVE de la Paris.

De asemenea, şoferii de camioane se îndreaptă spre capitală pentru a se alătura Convoiului libertăţii, deşi prefectura a interzis blocarea drumurilor.

Câţiva zeci de demonstranți și vehicule au reușit să ajungă în sensul giratoriu Étoile și pe Champs-Élysées și au încercat să blocheze traficul.

Pe Champs-Élysées, poliția a folosit gaze lacrimogene.

Videoclipurile distribuite pe rețelele de socializare arată că ofiţerii de poliție au folosit gaze lacrimogene în Place d'Italie.

Poliția s-a mobilizat masiv la Paris. Vehiculele pentru menţinerea ordinii sunt prezente în număr mare.

De asemenea, au fost dislocate camioane de tractare pentru a îndepărta vehiculele protestatarilor.

Trei vehicule blindate de poliție se află în apropierea Arcului de Triumf, iar poliția blochează Champs Élysées, a relatat de la fața locului un corespondent Sputnik. Cu o zi înainte, alte trei vehicule fuseseră staționate lângă Petit Palais. Aceste echipamente speciale au fost desfășurate pe străzile Parisului şi în timpul protestelor Vestelor Galbene din decembrie 2018.

Poliţia a anunțat pe Twitter că dispozitivul său a efectuat 337 de procese verbale la ora 14.30. De asemenea, potrivit RATP, gara Charles de Gaulle-Étoile a fost închisă publicului pentru măsuri de securitate.

Pentru această sâmbătă, 12 februarie, au fost planificate demonstrații în mai multe orașe din Franța, printre care Bordeaux, Lille, Dijon, Angers, Lyon, Colmar, Strasbourg, Grenoble, Marsilia și Ajaccio.

Facebook a blocat în această sâmbătă, 12 februarie, grupul „The Freedom Convoy”, precum şi pe unii dintre administratorii săi, motivând încălcarea condițiilor sale de utilizare.

VIDEO



Avocatul Poporului : ”Salariul minim pentru 2022 este mai mic decât coșul minim de consum pentru o persoană adultă”

 


Salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată (2.550 lei pentru anul 2022), este mai mic decât coşul minim de consum pentru persoană adultă singură (2.708 lei), se precizează într-un raport al Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului a folosit datele Fundației Friedrich Ebert România și Syndex România (din noiembrie 2021), preluate dintr-o știre promptmedia.ro.

Potrivit sursei citate de promptmedia.ro, coșul minim de consum  lunar pentru un trai decent în România este:

– 2.708 lei pentru o persoană adultă singură

– 4.417 lei pentru o familie de doi adulți fără copii

– 5.993 lei pentru lună  o familie de doi adulți și un copil

– 7.234 lei pentru o familie de doi adulţi şi doi copii

În documentul Avocatului Poporului se mai precizează că potrivit informațiilor publicate de INS în trimestrul III al 2021, veniturile totale ale populației medii lunare pe o gospodărie au fost de 5.704 lei, iar cheltuielile totale au fost în medie de 4.939 lei lunar pe o gospodărie.

„Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată (2.550 lei pentru anul 2022) este mai mic decât coșul minim de consum pentru o persoană adultă singură (2.708 lei).

Prin urmare, față de cele prezentate apreciem că se impune luarea de măsuri urgente pentru stabilirea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată decent, care să asigure salariaților o protecție corespunzătoare prin raportare la nevoile reale ale acestora și familiilor lor”, concluzionează Avocatul Poporului.

http://romanulnationalist.ro/2022/02/10/avocatul-poporului-salariul-minim-pentru-2022-este-mai-mic-decat-cosul-minim-de-consum-pentru-o-persoana-adulta/

Casieriile din bănci încep să fie digitalizate

 


Constantin Paraschiv, preşedintele Federatia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB), a declarat pentru Economica.net că Federaţia se află în negocieri pentru contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. Deoarece sindicatele se aşteaptă ca în curând modelul Raiffeisen Bank, bancă fără casierii, să fie urmat şi de BCR şi BRD, cerinţele bancherilor către patronate iau în calcul şi acest fapt.

„Ne aşteptăm să urmeze restructurări în rândul băncilor. Părerea noastră este că programul de desfiinţare de agenţii bancare şi sistemul de digitalizare accelerată va continua. Mă aştept ca modelul implementat de Raiffeisen Bank care a desfiinţat casieriile din sucursalele băncii să fie urmat şi de alte bănci. Raiffeisen Bank a fost un model şi cred că, în curând, vor renunţa la casierii şi BCR şi BRD. De aceea, trebuie să găsim soluţii de protecţie pentru angajaţii băncilor.”, a declarat Constantin Paraschiv.

Cum zilele trecute au început deja negocierile dintre sindicate şi patronate pentru stabilirea unor noi condiţii ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, Constantin Paraschiv ne spune că principalele modificări se leagă de nivelul salariului minim în bănci, de numărul salariilor compensatorii în caz de restructurare a reţelei băncii şi includerea condiţiilor de desfăşurare a telemuncii în cadrul contractului colectiv de muncă.

Astfel, principala solicitare a sindicatelor se leagă de majorarea salariului minim la nivel de ramură de la 2.500 de lei brut la 3.500 de lei brut. Totodată, se solicită majorarea numărului de salarii compensatorii care se acordă în caz de restructurări ale băncii de la patru salarii cât este în prezent la minimum opt salarii.

O altă problemă importantă este includerea condiţiilor de efectuare a telemuncii în contractul colectiv de muncă. Patronatele recunosc că este necesară o anumită reglementare a condiţiilor în care se poate efectua munca de acasă, dar şi-ar dori ca aceste reglementări să fie incluse într-un acord şi nu în cadrul prevederilor contractului de muncă.

Reglementările legate de telemuncă se referă la limitarea orelor în care angajatul poate fi solicitat să desfăşoare activităţile sale specifice la opt ore pe zi şi 5 zile pe săptămână, în ce condiţii li se poate solicita să efectueze muncă suplimentară, precum şi faptul că munca în afara orelor de program, chiar dacă vorbim de telemuncă, trebuie remunerată suplimentar, ca în cazul orelor suplimentare de la birou sau invers, recuperările trebuie stabilite şi ele concret.

Alte cerinţe vizează ca, pe lângă salariu și celelalte drepturi salariale, angajații să beneficieze de plata cheltuielilor cu utilitățile (electricitate, gaze, internet etc), în valoare de cel puţin 200 de lei pe lună, precum și cheltuielile legate de curierat. De asemenea, se doreşte ca pe lângă celelalte drepturi salariale și de plată a cheltuielilor cu utilitățile,  angajaţii care folosesc echipamente proprii de lucru să beneficieze de un venit suplimentar pentru acoperirea gradului de uzură a acestora, venit care care se va negocia cu angajatorul.

http://romanulnationalist.ro/2022/02/10/casieriile-din-banci-incep-sa-fie-digitalizate/

Veniturile bisericilor ar putea fi impozitate

 


Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, a declarat că nu exclude posibilitatea ca veniturile bisericilor să fie impozitate întrucât acest lucru înseamnă a "ne încadra în obiectivul din PNRR".

Ministrul Finanţelor a fost întrebat dacă este posibil ca veniturile bisericilor să fie impozitate, afirmând că toate variantele sunt în analiză.

„Nu vreau să comentez în momentul ăsta. Haideți să vedem cu ce analiză să abordăm toate situațiile. Nu dau un răspuns în momentul acesta, pentru că trebuie să ne uităm în primul rând să vedem fiecare sector cum este, în primul rând, statuat de către legi”, a declarat Adrian Câciu, la Antena 3.

Ministrul Finanţelor a dat de înţeles că nu exclude varianta în care veniturile bisericilor ar putea fi impozitate.

„Nu am spus că exclud, nu am spus nimic. Am spus că ne uităm peste tot, dar nu doar de a găsi taxe, nu de a aduce bani. E vorba de a ne încadra în obiectivul din PNRR și de a face această reformă fiscală, ajustările care sunt necesare, mai ales cu economia informală”, a conchis ministrul de Finanţe.

Guvernul sprijină şi în 2022 Biserica prin bugetul de stat, prin diferite programe pentru culte. Este vorba despre trei programe care vor cumula în 2022 o sumă de peste 885,3 milioane lei, mai mare cu 2,3% comparativ cu 2021.

2.12.2022

MARIA ZAHAROVA : „Anglo-saxonii au nevoie de război cu orice preț”

 


Rusia spune că „o brigadă de propagandă condusă de Bloomberg” a contribuit la amplificarea tensiunilor militare.

Moscova a acuzat vineri seara instituțiile de presă americane și occidentale că au alimentat tensiunile militare, respingând afirmațiile potrivit cărora Rusia se pregătește să atace Ucraina la începutul săptămânii viitoare.

„Isteria de la Casa Albă este revelatoare mai mult ca niciodată. Anglo-saxonii au nevoie de război. Cu orice preț. Provocările, dezinformarea și amenințările sunt metoda [lor] preferată de a-și rezolva propriile probleme”, a scris purtătorul de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, pe rețelele de socializare.

„Întreaga lume urmărește cum militarismul și ambițiile imperiale îi deconspiră pe ei înșiși”, a scris Zaharova, adăugând că „brigada de propagandă condusă de Bloomberg” este complice la escaladarea în curs.

Declarația a venit după ce agenția de presă din New York a citat surse americane spunând că Moscova ar putea invada Ucraina deja marți. Săptămâna trecută, Bloomberg a publicat din greșeală și apoi și-a retras un titlu: „Rușii invadează Ucraina”.

Politico și Der Spiegel au publicat istorii similare în care oficialii americani i-au avertizat pe aliații europeni cu privire la o potențială invazie rusă a Ucrainei pe 16 februarie. Acest lucru a coincis cu un discurs al consilierului pentru securitate națională a Casei Albe, Jake Sullivan, care a spus reporterilor că Moscova ar putea lansa rachete și lovituri aeriene spre Ucraina înainte de a o invada cu trupe terestre.

Anatolii Antonov, ambasadorul Rusiei în SUA, a respins declarațiile lui Sullivan ca parte a unei „campanii de propagandă”. El a reiterat că Moscova nu are de gând să atace pe nimeni.



https://ro.sputnik.md/20220212/anglo-saxonii-au-nevoie-de-razboi-cu-orice-pret--zaharova-48859345.html

20 de ţări şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească Ucraina. România nu le-a făcut nicio recomandare compatrioţilor

 


În special, apelul de a părăsi Ucraina a fost făcut de autoritățile din Australia, Marea Britanie, Letonia, Israel, Canada, Grecia, Noua Zeelandă, Țările de Jos, Norvegia, Statele Unite, precum și din Macedonia de Nord, Finlanda, Muntenegru, Estonia , Coreea de Sud, Japonia, Belgia, Germania și Lituania.

SUA le-a cerut cetăţenilor săi să părăsească Ucraina într-un termen de 24-48 de ore.

Reprezentanții ministerelor de externe ale acestor state le-au cerut cetățenilor lor să plece de urgenţă din Ucraina, din cauza situației de securitate „grave și imprevizibile”.

În ceea ce priveşte România, Ministerul Afacerilor Externe nu le-a făcut nicio recomandare cetăţenilor aflaţi în Ucraina, dar a emis joi o alertă de călătorie, în care compatrioţii noştri sunt sfătuiţi să evite călătoriile în această ţară. În schimb cei aflaţi deja pe teritoriul ucrainean nu au primit niciun îndemn din partea autorităţilor de la Bucureşti de a părăsi ţara.

Cu o zi mai devreme, vineri, președintele american Joe Biden a anunțat data de 16 februarie ca fiind ziua în care va începe invazia rusă a Ucrainei. El a avansat această dată în timpul discuţiilor cu liderii țărilor occidentale, din Uniunea Europeană și NATO. Totuși, aproape simultan cu știrile despre Biden, pe site-ul Bloomberg a fost publicat un articol în care data începerii presupusei invazii este 15 februarie. Potrivit unor surse anonime „familiarizate cu chestiunea”, acțiunile Rusiei pot include o provocare în Donbass sau un atac asupra Kievului.

De asemenea, despre subiectul invaziei a vorbit și consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, care a spus că Rusia ar putea lua măsuri agresive împotriva Ucrainei chiar în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing.

https://www.romaniatv.net/20-de-tari-si-au-indemnat-cetatenii-sa-paraseasca-ucraina-romania-nu-le-a-facut-nicio-recomandare-compatriotilor-aflati-in-zona-de-potential-razboi_6231368.html

Spania, Italia, Cehia renunță la o parte dintre restricții. România, ”mai catolică decât Papa”

 


Europa renunţă la mai multe restricţii COVID. De vineri, italienii nu mai sunt obligaţi să poarte mască de protecţie în aer liber. Excepţie, fac locurile exterioare aglomerate unde oamenii vor trebui să-şi acopere gura şi nasul.

Purtarea măştii de protecţie se menţine la interior şi în transportul în comun.

Tot de vineri se deschis şi cluburile de noapte, dar aici intrarea va fi permisă doar pe baza certificatului COVID.

Românii care vor să meargă în Italia în vacanţă au nevoie fie de un test negativ de coronavirus, fie de dovada vaccinării, fie de dovada recuperării după COVID-19 pentru a intra în ţară. De asemenea, certificatul COVID este în continuare necesar pentru a avea acces la mai multe obiective turistice.

Şi Cehia relaxează restricţiile COVID-19 pe fondul scăderii numărului de infectări. Certificatul COVID-19 nu mai este obligatoriu pentru hotelurile şi restaurantele din Cehia.

„Relaxarea înseamnă că oaspeţii pot veni fără nicio restricţie sau persecuţie, asta e binevenit, bineînţeles… Acest lucru a fost mult timp pentru toată lumea, nu doar pentru noi în gastronomie, ci pentru întreaga societate”, a spus Tomas Lachman, manager al unui restaurant din Praga.

Premierul Petr Fiala a declarat miercuri că majoritatea restricţiilor COVID-19 rămase vor fi ridicate din martie 2022, potrivit Reuters.

Purtarea  măştii de protecţie în aer liber nu mai este obligatorie în Spania. Decizia a fost luată după ce numărul de infecţii cu COVID-19 a scăzut semnificativ.

Măştile sunt în continuare obligatorii în spaţii închise şi în transportul public, dar aproape toate regiunile din Spania au eliminat cerinţa de a prezenta un certificat sanitar pentru a intra în baruri şi cluburi de noapte.

România ar putea renunţa la certificatul COVID în martie. Rafila: „Masca în interior va fi printre ultimele restricţii ridicate”

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila consideră că în 5-6 săptămâni rata de incidenţă a noului coronavirus, la nivel naţional, va scădea la o valoare în jur de 1, astfel încât restricţiile vor începe să fie ridicate treptat.

„Opinia mea este că și scăderea aceasta va fi cel puțin la fel de rapidă ca și creșterea. Creșterea a fost timp de circa 5-6 săptămâni, începând cu sfârșitul anului 2021 – începutul anului 2022, și probabil că într-un interval de timp similar sau puțin mai scurt vom ajunge la valorile înregistrate la jumătatea lunii decembrie. Cred că mai degrabă în luna martie o să ajungem – un interval de patru săptămâni socotit de-acum, de la data de 10 februarie”, a spus Alexandru Rafila, la Digi24.

El spune că datele ultimelor zile par să indice o inversare a tendinței și trecerea actualului val al pandemiei pe un trend descendent, iar această descreștere va fi rapidă. „Avem trei zile de scădere consecutivă care sunt însoțite și de scăderi la nivelul spitalelor. Știți că am discutat de mai multe ori apropo de data de 10 februarie, în apropierea acestei date s-a produs, practic, inversarea tendinței. Este un lucru bun și probabil că trei-patru săptămâni de acum încolo vom asista la o scădere rapidă. Să sperăm că rămâne așa”, a spus ministrul sănătății.

2.11.2022

Adrian Severin : Trupele americane sunt aici pentru a controla și calibra guvernul României

 


Adrian Severin consideră că venirea trupelor americane și franceze pe teritoriul României consfințește statutul de colonie al țării noastre.

”Este ilogic să sporești prezența militară NATO pe teritoriul României (dincolo de efectivele armatei române) atât timp cât afirmi că NATO nu va intra în luptă pentru apărarea Ucrainei”, a scris Adrian Severin pe pagina sa de Facebook, în contextul pătrunderii trupelor americane pe teritoriul României.

Și cum Adrian Severin nu suspectează nici SUA, nici România de lipsă de logică, încearcă să identifice adevăratul motiv al sporirii prezenței militare străine pe teritoriul suveran al României.

Prezența acestor trupe străine pe teritoriul suveran al României nu este menită să fie considerată o amenințare reală pentru interesele militare ale Rusiei.

”SUA nu trimite trupe în România pentru a se lupta cu Rusia, ci pentru a limita capacitatea SUA de a controla și calibra politica guvernului român”, crede fostul șef al diplomației românești. Iar Franța, continuă Severin analiza, ”nu trimite trupe în România pentru a se lupta cu Rusia, ci pentru a limita capacitatea SUA de a controla și calibra politica guvernului român în detrimentul intereselor franceze.”, a comentat el în dialogul cu Cozmin Gușă pe Gold FM.

Cu alte cuvinte, este vorba de un regim de colonie în care două puteri ce vor să o controleze, se concurează pe teme de influențe și control.

Acest lucru, atrage Severin atenția, este vizibil în atmosfera emanată de guvernarea românească. Există tendința vizibilă ca tehnocrați mediocri, fără viziune, cu ochelari de cal, să ocupe demnitățile și funcțiile publice, în detrimentul politicienilor.

De asemenea, procesul transformării României în colonie fiind în desfășurare, România încetează să mai aibă o politică externă, nivelul diplomației românești fiind în cădere liberă.



Medicul Mircea Beuran a câştigat definitiv procesul cu Spitalul Floreasca

 


Doctorul Mircea Beuran a câștigat definitiv procesul cu Spitalul Floreasca, au decis vineri judecătorii Curții de Apel București.

Medicul Mircea Beuran trebuie astfel repus în funcția de șef al Secției de Chirurgie, iar spitalul trebuie să îi plătească și despăgubiri constând în salariile pentru lunile în care a fost suspendat.

Ministrul Sănătății l-a demis pe Mircea Beuran de la șefia Secției Clinice de Chirurgie III a Spitalului Clinic de Urgență București, la începutul lunii ianuarie 2020, în urma raportului realizat de spital.

Raportul spitalului, realizat după decesul femeii arse în timpul unei operații, arată că ”incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie”, iar ”Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției”, scrie G4Media.

Medicul a fost demis de la conducerea Clinicii de Chirurgie a Spitalului Floreasca în ianuarie 2020, după ce o cercetare administrativă a arătat că în cazul pacientei care a luat foc pe masa de operație a fost vorba despre o eroare umană.

Mircea Beuran era de aproximativ 20 de ani șeful Secției de chirurgie de la Spitalul Floreasca.

După sancțiune, Beuran a făcut plângere în instanță pentru a fi repus în funcție.

RUSIA anunţă condiţiile pentru detensionarea situaţiei de la graniţa cu Ucraina

 


Federaţia Rusă doreşte ca Ucraina să scoată în afara ţării armele şi echipamentele militare primite în ultimul timp de la aliaţii ei, a anunţat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, ca noi condiții pentru dezescaladarea tensiunilor create în ultima perioadă în apropierea graniței dintre cele două țări.

Se poate ajunge la o dezescaladare cu Rusia prin satisfacerea câtorva condiţii, a spus Zaharova, menţionând printre acestea plecarea instructorilor militari occidentali din Ucraina, scoaterea armelor şi a echipamentului primite de Kiev, în ultimul an, din străinătate în afara teritoriului Ucrainei şi renunţarea participării acesteia la orice fel de exerciţii militare împreună cu NATO.

„Suntem convinşi că este posibilă o dezescaladare legată de Ucraina şi încă destul de repede, dar pentru aceasta este nevoie să fie suspendate livrările de arme către Ucraina, să fie rechemaţi instructorii şi consilierii militari occidentali de pe teritoriul ucrainean, să înceteze orice exerciţii comune între forţele armate ucrainene şi NATO, precum şi să fie scoase în afara Ucrainei toate armele şi echipamentele primite până acum de Kiev”, a declarat Maria Zaharova, potrivit Agerpres.

Reprezentanta Ministerului de Externe rus s-a referit şi la exerciţiile tactice ale armatei ucrainene, preconizate să aibă loc între 10 şi 20 februarie, concomitent cu manevrele comune ale Rusiei şi ale Belarusului. „În cursul acestor exerciţii se va exersa utilizarea sistemelor de rachete antitanc Next Generation Light Anti-tank Weapon şi Javelin, primite de Ucraina de la Regatul Unit şi SUA, precum şi a dronelor turceşti Bayraktar”, a spus purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Evocând numele de cod al exerciţiilor ucrainene ”Snowstorm-2022”, Zaharova a comentat ironic că speră ca acestea să nu se termine ca faimoasa povestire a lui Puşkin, cu acelaşi nume. La celebrul poet rus Aleksandr Puşkin, personajul principal se rătăceşte din cauza viscolului şi nu mai ajunge la biserica unde îl aştepta iubita sa, care fugise de acasă.

„Dacă vorbim despre securitate regională într-un context mai larg, atunci pentru consolidarea ei, NATO ar trebui, între altele, să anunţe că renunţă la politica ”uşilor deschise”, iar Ucraina să revină la statutul său de ţară neutră, în afara blocurilor militare, statut proclamat în Declaraţia privind suveranitatea Ucrainei din 16 iulie 1990”, a susţinut reprezentanta MAE rus în aceeaşi conferinţă de presă.

2.10.2022

Gheorghe Piperea : ”Somnul patologic este periculos - naște monștrii dacă adoarme rațiunea și simțirea”

 





”Mă uit din nou cu groază la amețitorul și angoasantul tablou din 1893 al lui Edvard Munch, intitulat Strigătul. Puteți să îl găsiți ușor pe internet, sunt nenumărate reproduceri ale sale care circulă (una dintre ele este și în poza atașată). 

Vă plictisesc un pic cu ceea ce văd eu în tablou. 

În fundal este un soi de peisaj cu un fel de râu, în culori sumbre și rău – prevestitoare. Liniile create de autor sugerează o mișcare ca de turbion, care te poartă fix pe fundul gropii emoționale. 

Peste râul de culoare vineție este un pod, pe care autorul îl ilustrează, de asemenea, cu niște linii de culoare care par nu numai că se mișcă, ci și că vâjâie ca un imn gregorian pus să fie redat invers, de la coadă către început. 

Sunt pe pod, la o oarecare distanță de figura din prim plan, două personaje care par că scrutează „peisajul” sau, după caz, se plimbă impasibile. Cu toate acestea, imaginea din prim plan nu ne dă nicio șansă să ignorăm ce pare să se întâmple. Aproape că ne interzice să ne focusăm privirea pe altceva – imaginea este irepresibilă. 

Omul, fantoma sau omul devenit fantomă, de frică, are o expresie îngrozită și îngrozitoare, în același timp. Corpul său, aproape eteric, i se prelinge, iar figura îi este descompusă de spaimă – pare că tocmai a aflat ceva catastrofic, pare că tocmai i s-a adus o știre groaznică. Mâinile puse peste urechi denotă pierderea controlului, alunecarea în abisul irațional incontrolabil. În raport de calmul aparent al celor două personaje din fundal, gestul, imaginea fluidă și curgătoare și teroarea de pe chipul personajului/fantomei din prim plan sunt și mai șocante – e ca și când un singur om ar fi dat peste adevărul care amenință întreaga lume, iar ceilalți aleg să ignore ceea ce se află în față, la vedere. 

De ce să discutăm despre un tablou urât și generator de disconfort emoțional, când sunt povești atât de suculente la tv sau pe rețelele de „socializare”? Când asistăm la eroicul final al plandemiei, iar lumea se pregătește să treacă la următoarea amenințare globală (căci războiul cu rușii s-a fâsâit)? Când epidemia cauzată de un virus luat de la pangolin/liliac urmează a fi înlocuită de epidemia cauzată de un virus luat de la maimuță (HIV)? Când „eroii din linia întâi” trec, treptat, la justificarea „așa se credea” în fața tot mai multor evidențe că epidemia a fost artificială, fiind cauzată inclusiv de interese financiare cinice ale producătorilor de medicamente? Că nici plandemia actuală nu a fost cauzată de animale, așa cum nu a fost cauzată nici ceea de HIV, izbucnită acum 45 de ani și gestionat, tot atât de profesionist și înțelept, de expertul galactic și ineluctabil Fauci?

În raport de ceea ce se întâmplă cu drepturile omului, cu rolul de simplu conțopist alocat de puterea politică sistemului judiciar și cu experimentele genetice și psihologice (psihiatrice) care se efectuează în mod curent pentru a „reseta” omul, aceasta ar fi imaginea pe care aș comenta-o. E de psihiatrie, dar e real - drepturile omului au ajuns să se concentreze pe dreptul bărbatului de a avorta, cultura și arta se concentrează pe abolirea culturii și a artei de până acum 20 de ani, știința se concentrează pe „îmbunătățirea” chimică, bionică sau digitală a omului, care e menit a deveni, după caz, o ființă - donator de organe și țesuturi (noi și descendenți noștri) sau o ființa amortală (fuhrerii digitali care au extras toate resursele și toți banii de la noi, lăsându-ne fără proprietate, fără job și ... fericiți). 

De aici aș extrage avertismentul cel mai energic. 

Lumea noastră se prăbușește sub privirile noastre. 

Nu se întâmplă asta pentru că oamenii ar fi cu mult mai răi sau mai proști decât în 1893, când apărea Strigătul, și nici pentru că Pământul nu ne mai suportă ori nu ne mai încape pe toți. 

Se întâmplă pentru că omul a fost condus către valea plângerii, într-o stare de schizofrenie colectivă, trăind în lumi paralele, simulat-reale, virtual-materiale, simbolic-factuale, ipocrit-oneste, fals-adevărate. În această stare de fracționare a minții, orice prost sau impostor care a ajuns în posesia cheilor de la încăperea cu tabloul de bord al navei Pământ poate fi împăratul fără haine, orice dement mesianic și orice iresponsabil poate apăsa pe butoane, pentru a corecta lumea (după canoanele sale contorsionate) și orice guru incert din punct de vedere sexual și mental poate fi considerat salvator. 

Plasa care înconjoară întreaga lume (world wide web) nu doar că a transformat lumea într-un sat global aflat la distanță de un click de tarantulele de la butoane, dar a făcut posibile canalizarea voinței și fabricarea consimțământului (neinformat) al sătenilor, controlul draconic al acțiunilor și opțiunilor celor dintre ziduri (intra muros) și cenzura și excluziunea socială a nesupușilor, inclusiv a copiilor de 5 ani care încă mai pot percepe și, în inocența lor, mai pot exclama „împăratul este gol”. 

Oamenii, fie între zidurile cetății dominate de păienjenii generatori ai ineluctabilei plase, fie în coliviile strâmte în care s-au refugiat „pentru siguranța” lor, au ajuns să fie, în volume din ce în ce mai mari, anesteziați sau somnambuli, impasibili, ca și personajele de pe podul din fundalul tabloului lui Munch. Acești oameni nu mai pot percepe ceea ce se află în fața lor, ascuns la vedere. Dimpotrivă, unii sunt violenți în demersul lor de a convinge pe toată lumea că ceea ce se vede nu este adevărat, întrucât nu corespunde cu standardele comunității sau nu este politic corect. 

Somnul patologic este periculos - naște monștrii dacă adoarme rațiunea și simțirea. 

Ce avem în față, ascuns la vedere, nu e un câmp drăguț cu flori, e abisul insondabil, fără de sens și fără de sfârșit. Zgomotul surd din preajma noastră nu este cântecelul vesel de la mall, este vuietul de cutremur.         

Avem speranța deșteptării și a evitării catastrofei? 

Probabil că da - pe fundul cutiei Pandorei a rămas Speranța că toate relele care tocmai fuseseră dezlănțuite vor fi fost cândva învinse și re-încapsulate. 

În orice caz, cei ce văd și simt trebuie să se extragă rapid din groapa emoțională, iar impasibilii, personajele de pe podul din Strigătul de Edvard Munch, trebuie zgâlțâiți puternic, pentru a ieși din anestezie și hipnoză.

Avocat, Gheorghe Piperea



Raed Arafat : „Se doreşte să ajungem să relaxăm măsurile, adică să revenim la normalitate”

 


Raed Arafat anunţă că numărul infectărilor este în scădere, precizând că în acest moment putem vorbi despre un platou. Şeful DSU a precizat că nu putem compara sub nicio formă ce se întâmplă acum cu valul trecut.

Şeful DSU anunţă că în ultimele zile se observă o tendință de descreștere a numărului de cazuri zilnice de îmbolnăviri de COVID-19 și putem vorbi chiar despre un platou, însă continuă să crească numărul de pacienți internați în Terapie Intensivă.

„Am trecut prin cifre mari, de peste 35.000 de cazuri pe zi, acum se observă o tendință de descreștere. Dacă comparăm lunea aceasta cu lunea trecută, marțea aceasta cu marțea trecută, toate arată o tendință de descreștere. La rata de pozitivare putem să vorbim de un platou acum. Cifrele scad, cu excepţia secţiilor ATI unde continuă o uşoară creştere. Nu putem compara sub nicio formă ce se întâmplă acum cu valul trecut.

În UPU, chiar dacă sunt mai mulţi pacienţi care se prezintă, peste 9.000 de pacienţi, totuşi starea celor care se prezintă e mai uşoară, mulţi nu necesită oxigen, îngrijire de Terapie Intensivă. Foarte puţini rămân în aşteptarea unui loc.

Scăderea pe secţiile ATI va fi mai târziu, pe măsură ce continuă scăderea numărului total de infecţii şi se opreşte impactul cazurilor care vin din urmă”. a declarat şeful DSU la conferinţa de presă de joi.

„La acest moment, am început să scădem. Încă există o cifră importantă zilnică, încă există un număr totuşi important de cazuri în terapie intensivă. Clar că sunt discuţii şi sunt discuţii pentru că se doreşte să ajungem să relaxăm măsurile, adică să revenim la normalitate. Deci acest lucru depinde de evoluţie.

Dacă continuă scăderea şi dacă vedem că impactul pe secţiile de terapie intensivă tot se stabilizează, nu mai avem probleme, cu certitudine deciziile potrivite vor fi luate la momentul respectiv. Că va fi înainte sau va fi la momentul în care atingem finalul acestei perioade de stare de alertă, în jur de 6 martie, asta urmează să vedem după modul în care evoluează şi decizia este la un nivel mai înalt, adică nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi, bineînţeles, pe baza analizelor care se fac la nivelul Ministerului Sănătăţii, INSP şi alte structuri care sunt de specialitate”, a mai spus Arafat.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 10 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 26.466 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2, cu 880 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.176 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Gradul de pozitivare este de 30,21 %.

Teleorman - Copil mort după ce i s-a făcut rău la şcoală

 


Un copil de şapte ani din Teleorman a murit după ce i s-a făcut rău la şcoală. In loc sa sune la 112 si sa cheme o ambulanta, invățătoarea a aşteptat să ajungă părinţii la şcoală. Elevul s-a stins din viaţă înainte de a ajunge la spital.

S-a întâmplat joi dimineaţă în localitatea Mereni, judeţul Teleorman. Când acestuia i s-a făcut rău, învățătoarea, în loc să sune la ambulanță, a chemat părinții, scrie impactnews24.ro.

Din primele informaţii, copilului i s-a făcut rău la şcoală, acuzând dureri în zona pieptului. Apoi copilul a leşinat. Învăţătoarea a sunat-o pe mama copilului să-i spună că micuţul nu se simte bine.

Un echipaj de ambulanță sosit la fața locului a încercat să-i acorde primului ajutor, însă a fost prea târziu. Copilul era mort.

În acest caz a fost întocmit dosar penal.