Contează mai puțin că PSD era în continuare un partid anchilozat, retrograd, populist, condus de o gașcă de profitori penali, cu ambalaj social-democrat. Principalul era un lucru destul de paradoxal : această șandrama din prima ligă politică rămăsese singurul bastion, vai de capul lui, în calea transformării totale a Romîniei într-o semi-colonie, guvernată de facto prin intermediul serviciilor de securitate.
După acest congres al marionetelor, peisajul previzibil e clar ca lumina din beci, în toată splendoarea lui de gunoiște cu ramă aurie. Președinte a fost înșurubat micul reptil interimar Marcel Ciolacu – un nimeni de mîna a șaptea, legat ombilical de SRI, fost tovarăș al teroristului condamnat Omar Haysam. La dreapta lui a revenit, în capul mesei, jegul inteligent Vasile Dîncu – eminența maronie și civilă a SRI, marele sociolog cu care ” grupul de la Cluj ” n-a cîștigat decît campionatul de fotbal, nu alegerile politice, pe care le-a tot pierdut lamentabil, ani la rînd.
Restul sînt detalii și un lung tunel. Nu doar al presupusei social-democrații romîneze, ci al întregii societăți.N-am fost niciodată fan al lui Iliescu, al lui Năstase, al lui Geoană sau al lui Dragnea, și tocmai de asta n-am nici o reținere s-o spun clar : dincolo de toate păcatele lor, mai mari sau mai mici, PSD era pe atunci, în general, un partid mai util pentru democrație decît e acum. Cînd s-a transformat cvasi-total într-un apendice flasc al serviciilor secrete și al intereselor străine de cele ale Romîniei.
Propagandiștii și spălații pe creier pot lătra cît vor și pot arunca cu bale ca și pînă acum, dar realitatea e una sumbră, previzibilă demult : odată cu ultimul congres al PSD și colonizarea oficială a partidului de către serviciile de informații, putinizarea soft a Romîniei , în variantă occidentală, intră într-o nouă etapă. E o altă formă de fanariotizare, mai puțin evidentâ, mai puțin agresivă, dar cu efecte la fel de toxice.
Despre vreun neo-vladimiresc ori despre niște neo-pașoptiști, slabă nădejde. Mai degrabă am putea avea parte, dinspre Crimeea și Transnistria, de un nou Kiselef, doar că nu prea progresist, ca acela din secolul al 19-lea.
Să nu fim prea pesimiști însă. Duetul Ciolacu-Dîncu, acești Sulla și Pendulla ai democrației noastre de gintă latină, abia așteaptă să ducă patria apriorică spre noi culmi ale bunăstării și progresului. Bunăstarea și progresul altora, desigur, nu ale fraierilor votanți. Asta doar dacă nu cumva credeți în povești de adormit adulții …
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
sursa:https://www.cotidianul.ro/psd-partid-de-cirpe-ciolace/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu