9.15.2020

Decizie importantă luată de PSD pentru parlamentare

 


PSD va merge singur în alegerile parlamentare care se vor desfășura în data de 6 decembrie, a anunțat, marți, președintele partidului, Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, decizia a fost luată ținând cont că nu au fost anunțate alianțe nici pentru alegerile locale.

„Am luat decizia ca PSD să meargă singur în aceste alegeri parlamentare. Foarte mult a înclinat faptul că nu am avut nicio alianță electorală pentru alegerile locale”, a spus Marcel Ciolacu, după ședința Consiliului Politic Național.

Potrivit acestuia, din CPN fac parte, pe lângă președinții de organizații, și primarii de mari municipii și președinții de consilii județene, care, în prezent, sunt în bătălii locale cu celelalte formațiuni politice, iar aceștia nu au dorit alianțe pentru viitoarele alegeri.

Întrebat dacă a discutat cu parlamentari de la alte formațiuni politice să candideze la alegerile parlmentare din partea PSD, Ciolacu a spus că preferă să discute instituțional cu președintele partidului, nu cu parlamentari „la bucată”.

„Prefer să discut instituțional cu președintele partidului și nu cu parlamentari la bucată”, a spus Marcel Ciolacu, referindu-se la ALDE.

Apoi a admis că i-a propus lui Călin Popescu Tăriceanu să candideze din partea PSD.

„Am avut o discuție cu domnul președinte Călin Popescu Tăriceanu. I-am făcut propunerea de a veni pe listele PSD. Dânsul s-a exprimat că este incorect politic să facă acest lucru și respect total decizia domniei sale”, a mai spus Ciolacu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/decizie-importanta-luata-de-psd-pentru-parlamentare/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu