9.15.2020

Zvon crunt printre profesori și părinți

 

Un zvon dă frisoane profesorilor și părinților. Nici nu a început bine școala, cu bune și, mai ales, cu rele, că au reînceput grijile adulților. Și, de data aceasta, fără legătură cu teama de îmbolnăvire. Subiectul aflat pe buzele a tot mai mulți părinți are legătură cu reînchiderea unităților de învățământ care, spun aceștia, se va întâmpla după alegerile locale.

Zvonul bântuie prin tot mai multe cancelarii dar și printre părinți. Astfel, se pare că, după alegerile din 27 septembrie, multe dintre școli se vor închide iar orele se vor face tot online. Cel puțin așa ar prevede o circulară despre care vorbesc, pe la colțuri, cadrele didactice. Se pare că acesta ar fi și motivul pentru care, în unele școli, nici măcar nu s-a pus la punct orarul sau modalitatea de predare.

Subiectul începerii școlii este abordat și de Călin Popescu Tăriceanu. Liderul ALDE scrie și el că școala a început „Într-un haos cum nu a mai fost vreodată“, și spune că are și soluții pentru rezolvarea problemelor.

„Deși copiii nu au mai fost la școală de vreo 8 luni, cele mai multe școli au rămas la fel de triste, fără toalete, iar acolo unde ele există nu au apă și săpun, dar în schimb cu “pepsiglasuri” pe bănci! Oare cât vor rezista cuștile astea pentru copii? Probabil până după alegerile locale, pentru că tot ce a improvizat guvernul Iohannis-Orban este făcut să reziste doar până atunci! Fiți siguri că după ce iau votul românilor o să oprească și școlile și o să crească și numărul de infectați. Până atunci mașinăria de propagandă plătită din banii noștri își face treaba și ține batista pe țambal! DSP-urile sunt cu ochii pe profesori ca nu cumva să reclame ceva și îi amenință cu amenzi zdravene dacă suflă în front!

Am văzut orarele de la unele clase! Copiii au minimum 5-6 ore pe zi, deci se presupune că în tot acest timp vor sta cu masca pe față, fără să iasă în pauze, fără să se ridice de pe scaune! Este vreun adult care poate rezista la acest program? S-a transformat școala într-o instituție de tortură?

Revin și arăt: soluția este reducerea programei, maximum 3 ore pe zi în clase în serii de 15 copii. Haideți să oprim închisoarea asta pentru copii și să ne organizăm pentru redeschiderea școlilor după alegerile locale!“

sursa:https://www.cotidianul.ro/zvon-crunt-printre-profesori-si-parinti/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu