”Unui patriot nu trebuie să i se încalce toate drepturile, doar pentru că PSD și opinia publică tac complice! Sunt mulți oameni curajoși care vor lua poziție în sensul acesta!”
Aseară târziu, Codrin Ștefănescu a transmis un mesaj important pentru membrii, simpatizanții și susținătorii PSD! Mesajul lui Codrin vine după o vizită la penitenciarul în care se află încarcerat Liviu Dragnea.
”Astăzi am fost în vizită la Liviu Dragnea!”, scrie Codrin, dând apoi o serie de palme: ”Dragnea, liderul nostru uitat de Ciolacu și echipa sa de academiști SRI, provizoriu aflați la conducerea partidului. Pe care și l-ar dori putrezit in închisoare și niciodată liber”.
Codrin confirmă ceea ce s-a spus în presă – Dragnea suferă repercusiuni după interviul acordat Ancăi Alexandrescu. ”Liviu mi-a spus că este pedepsit după interviul dat în presă!”.
”Singurul caz după Revoluția din Decembrie 89! I-au interzis dreptul la muncă, îl țin forțat în cameră, i-au interzis dreptul la pachete, vizite și interviuri în media! Deși sunt cereri imense în acest sens!”, scrie Codrin.
Dar, atenție, iată și o parte a mesajului care conține o urgență de grad zero – pentru că e vorba de o problemă gravă de sănătate, după cum spune Codrin. ”Chiar și dreptul său la sănătate este refuzat, amânat, tergiversat”.
Despre ce este vorba?
”Trebuie să se opereze la coloană, are dureri imense și așteaptă să i se permită asta!”, explică fostul secretar general PSD. Cazul este, fără îndoială, grav – și anunțul lui Codrin nu va rămâne fără efect!
Supunerea unui lider politic la un regim care îi afectează sănătatea, mai ales că e vorba de un proces extrem de controversat și de o infracțiune minoră soldată cu o pedeapsă maximă, asta nu poate fi trecută cu vederea!
”E un om puternic, nu plânge, nu urlă!”, spune Codrin, ”Dar ceea ce i se întâmplă este inadmisibil!”.
Motivul acestui tratament? ”Sistemul este înfricoșat de el, știm asta!”, spune Codrin Ștefănescu.
”Dar unui patriot nu trebuie să i se încalce toate drepturile, doar pentru că PSD și opinia publică tac complice!”, consideră Codrin, atrăgând atenția că ”sunt mulți oameni curajoși care vor lua poziție în sensul acesta! Eu sunt unul!”.
Codrin dezvăluie că se va face și o acțiune oficială în acest sens. ”Am vrut să vă informez ca să știți situația reală! Sunt sigur că avocații săi vor prezenta situația asta într-o conferință de presă in zilele următoare”.
”Fiți alături de el! Are nevoie, deși nu o cere!”, încheie Codrin Ștefănescu mesajul care face furori pe Internet.
sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200908/31585322/Codrin-Stefnescu-veste-grava-despre-Liviu-Dragnea.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu