9.10.2020

Testele pentru vaccin, oprite de o problemă gravă

 


Apar date esenţiale legate de suspendarea temporară a testelor clinice de fază 3 la care a ajuns vaccinul anti-Covid dezvoltat de compania Astra Zeneca.

Pacientul din cauza căruia compania a oprit această fază avansată de testare este o femeie din Regatul Unit care a avut simptome neurologice specifice unei afecţiuni inflamatorii spinale rare, dar grave, numită mielită transversă.

Este o reacţie inflamatorie a măduvei spinării, care poate fi pusă pe seama anumitor infecţii anterioare sau pe seama vaccinării recente. În cazuri grave, afecţiunea poate duce chiar la anumite forme de paralizie.

Directorul executiv al companiei, Pascal Soriot, este cel care a dezvăluit această situaţie, în cadrul unei conferinţe private cu mai mulţi investitori, conform statnews.com.

Mai mult, Consiliul însărcinat cu supravegherea datelor şi componentelor de siguranţă ale studiilor clinice din cadrul companiei a confirmat că femeia a fost injectată cu vaccinul anti-Covid produs de companie, şi nu cu un placebo.
Soriot a confirmat şi că studiul clinic al vaccinului anti-Covid a mai fost oprit încă o dată în iulie, după ce unul dintre participanţii la studiu a fost diagnosticat cu scleroză multiplă, considerată atunci a nu avea legătură cu vaccinul anti-Covid.

Diagnosticul femeii din Regatul Unit nu este confirmat oficial încă. Aceasta se simte mai bine şi ar putea fi externată în curând.

Din ceea ce se ştie până acum, faza 3 a testelor clinice pentru vaccinul anti-Covid produs de Astra Zeneca în colaborare cu Universitatea Oxford este prima care se opreşte în acest punct. Nu se ştie cât anume va dura până când compania va relua testele. Cert este că experţii care lucrează acum la acest vaccin au acum o misiune extrem de importantă: să stabilească foarte clar dacă acest efect advers poate fi pus pe seama vaccinului sau dacă această afecţiune ar fi apărut oricum în cazul pacientei aflate în studiu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/testele-pentru-vaccin-oprite-de-o-problema-grava/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu