8.31.2020

„Regele” metodei ”Accidentul” s-a ales cu 27 de ani de închisoare

 


Metoda „Accidentul” prin intermediul căreia escrocii au reuşit să înşele mii de persoane din România cerându-le bani pentru a le scăpa rudele de închisoare are de departe un rege neîncoronat al acestui tip de escrocherie.

Suceveanul Andrei Popiţanu, un infractor deosebit de periculos, condamnat printre altele pentru că şi-a ucis iubita, contină să facă victime din spatele gratiilor.  Împreună cu alte 16 persoane, Popiţanu a fost trimis în judecată de procurorii ploieşteni într-un dosar de înşelăciune. Judecătorii ploieşteni l-au condamnat pe Andrei Popiaţnu la 27 de ani, 6 luni şi 21 de zile de închisoare. 

Pedeapsa record reprezintă suma tuturor resturilor de pedeapsă pe care bărbatul le mai are de executat, acesta fiind condamnat şi în alte dosare de instanţele din zona Moldovei. În acelaşi dosar, au mai primit condamnări record şi alţi complici ai suceveanului. Toţi sunt recidivişti, condamnaţi pentru înşelăciuni sau tâlhării care mai aveau de executat resturi de pedeapsă din alte cauze.  Printre aceştia se află Pavel Petru Anti, condamnat de Judecătoria Ploeiştei la 18 ani, 3 luni şi 20 de zile de închisoare, Holban Paul Marian, 19 ani de închisoare (2 ani şi 6.119 zile închisoare mai exact) Bogdan Ianoş Benchea, condamnat de Judecătoria Ploieşti la 15 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare. Alţi inculpaţi în acelaşi dosar, printre care se află şi femei şi rude ale escrocilor, au primit pedepse mult mai mici, între 5 şi 7 ani sau cu suspendare. Copil de 12 ani pus să caute aur prin cutiile mamei  Bărbatul şi complicii săi sunt acuzaţi că au înşelat zeci de persoane în vârstă, dar şi un copil de doar 12 ani, cărora le-au cerut zeci de mii de euro, dar şi bijuterii din aur pentru a le salva chipurile rudele aflate la necaz. 

Infractorii nu s-au dat la o parte nici măcar atunci când în plasă le-a căzut un copil de 12 ani.  Acestuia i-au spus că mama lui a fost implicată într-un accident şi are nevoie de bani pentru o operaţie sau pentru a nu ajunge la închisoare. 

L-au pus pe bietul copil să caute prin casă prin cutiile mamei după bani şi bijtuerii din aur. I-au cerut până şi ultimii bani pe care băieţelul îi avea în buzunar, 2 lei şi l-au trimsi să predea tot unui taximetrist. Totul era reginzat din spatele gratiilor. Escrocii se aflau în Penitenciarul din Iaşi şi de acolo îşi contactau telefonic victimele. Apelau în general doar numere de telefonie fixă, tocmai pentru ca apelantul să nu vadă numărul de telefon. Erau atât de versaţi, încât o singură persoană reuşea să interpreteze roluri multiple în timpul aceleiaşi conversaţii: victima, avocat, procuror sau medic. 

Cu un talent actoricesc excepţional, îşi modulau vocea astfel încât să pară femeie sau bărbat în vârstă după cum era necesar, susţin procurorii. Pentru a fi cât mai credibili, se foloseau inclusiv de termeni juridici, cu care erau familiarizaţi tocmai pentru că aveau în spate experianţa anilor de anchete penale, şi reuşeau într-un timp foarte scurt să-şi convingă victimele să dea teancuri de bani din casă unor necunoscuţi, complici ai escrocilor din închisoare. 

Potrivit rechizitoriului, peste 30 de persoane le-au picat în plasă în doar câteva luni, iar prejudiciul calculat de anchetatori este de 139.060 lei, 15.675 lei, 113 grame de aur. ”Pentru a da credibilitate afirmaţiilor făcute, inculpaţii acţionând de cele mai multe ori în coautorat, îşi schimbau tonalitatea vocii, imitau vodi de sex feminin, ale rudelor persoanelor vătămate, imitau voci care plâng, se prezentau ca procuror, avocat sau doctor, iar după ce persoanele vătămate erau induse în eroare apelau telefonic complicii din libertate cărora le comunicau adresele persoanelor vătămate, cu descrierea detaliată a locuinţei acestora, iar aceştia se deplasau pentru ridicarea sumelor de bani sau a bijuteriilor”, se arată în rechizitoriul procurorilor. 

Escrocii ştiau de fiecare dată să iasă din încurcătură atunci când nu nimereau din prima încercare date persoanale ale presupuselor victime. 

”Alo, m-auzi? Acum te aud, dar aşa de rău te-aud Îs la spital Dar cine eşti Eu îs, mamă Dar cu cine vorbesc? Cu fata Dar nu înţeleg (presupus doctor) Alo, mă auziţi, doamnă? Da, dar cine sunteţi dumneavoastră? Doctor chirurg de la Spitalul de Urgenţă Suceava, doamnă – am deranjat. În legătură cu fiica dumneavoastră, doamnă Dar cum o cheamă? Numai puţin, doamnă, că a fost implicată, a fost lovită de o maşină, doamnă, şi este în stare foarte critică Ne-a dat numărul dumneavoastră de telefon. Să nu facem vreo greşeală. Cum se numeşte fiica dumneavoastră?”, este doar o sucrtă discuţie dintre escroc şi victima sa, care reliefează modul în care infractorii reuşeau să afle imediat numele ”victimei” care avea nevoie de ajutor. Ulterior intervenea cu alte apeluri telefonice, de data aceasta se recomanda ca fiind medicul chirurg care urma să o opereze pe fiica rănită grav. ”Vreau să vă anunţ că fata este adusă la noi de aproximativ 35 de minute, dar starea ei de sănătate este foarte gravă. Ea are ambele picioare fracturate, are fractură de coloană vertebrală, fractură de mandibulă, plus două răni deschise la cap, încât noi am luat legătura la Bucureşti şi am discutat destul de clar pe seama operaţiei fetei dumneavoastră şi trebuie să o trimitem la Bucureşti, deoarece nu putem să o ţinem aici la noi la Suceava, înţelegeţi, doamnă? Dar ea Saaa..., nu? Da, da...haideţi că eu v-o dau la telefon să vorbiţi cu fata Vă mulţumesc Haideţi să nu o mai forţăm aşa de tare că destul sânge a pierdut până acuma. Ea are nevoie de o tijă care trebuie montată şi această tijă nu se suportă de casa de asigurări. Dumneavoastră aveţi posibilitatea să o ajutaţi ca să achiziţionăm tija?

Nu ştiu, dar costă mult ? Nu este foarte scumpă, este în valoare de 3500 de euro Dar n-am de unde Discuţia se întrerupe”, potrivit interceptărilor reţinute de procurori în rechzitoriu. Cum au ieşit din încurcătură când au aflat că ”victima” locuieşte la Chicago 

Au fost situaţii când escrocii au nimerit la familia unui român stabilit în SUA. Atunci când i-au anunţat pe oameni că fiul lor a fost implicat în accident, tatăl a rămas surpsins pentru că ştia că băiatul său se află la Chicago şi că n-ar fi avut cum să circule cu maşina prin România la acel momnet. Doar că ţeparii au avut ieşire şi din încurcătura asta. ”Bună ziua, domnu! Poliţia Judeţeană Iaşi vă deranjează. Comisar... la telefon. În legătură cu fiul dumneavoastră, domnu” Care fiu? Băiatul dumneavoastră cel mare Cum îl cheamă? Păi nu ştim cum îl cheamă că a fost lovit de maşină şi adus la noi la spital Domnul îi spune persoanei necunoscute că are un fiul în Chicago. 

Fiul dumneavoastră este în stare foarte gravă la unul din spitalele din Chicago, doamnă. A fost lovit de o maşină şi e în stare foarte gravă. Dar poate e o greşeală. Cum aţi spus că îl cheamă? Pe copilul nostru în cheamă.... Discuţia continuă, persoana necunoscută îi face legătura cu translatorul. 

Bună ziua. Ambasada României în America. Numele meu este...Dumneavoastră cum vă numiţi ?” Discursul escrocilor era adaptat în funcţie de situaţie. Nu se pierdeau, nu se opreau, nu întrerupeau convirbirea. Totul se termina dacă victimele anunţau ferm că nu au de unde să facă rost de bani sau că trebuie să se consulte cu familia. Chiar dacă o parte dintre interlocutorii vizaţi de infractori realizau că la mijloc este o înşelătorie, mulţi au căzut în plasă. Unii au fost atât de naivi încât au ajuns să caute bani prin sertarele din camerele copiilor sau să renunţe la bijuteriile din aur pe care le aveau în casă doar să-şi cape rudele de la necaz. ”Despre mama ta voiam să vorbesc dar nu ştiam cu să spun” Un caz excepţional are în prim plan un copil de doar 12 ani. Acesta a avut ghinionul să se afle singur acasă în momentul în care unul dintre escroci i-a apelat numărul de telefon fix. Aceştia nu s-au dat înapoi, deşi copilul le-a mărturisit că are daor 12 ani şi doar 2 lei în buzunar. ”Alo, bună ziua Bună ziua Ce faci Bine, mănânc Ştii cu cine vorbeşti, nu? Cu nea...stai puţin, staţi că am uitat Eu sunt măi Da...Auzi, Am avut un accident cu maşina Serios? Da O sun pe mama Nu, auzi: Dă-mi numărul lu mama să o sun pe mama, că telefonul meu e luat Numărul lu mama este Vorbeşte un pic cu Avocatul, da ? 

Da ........ Alo, bună ziua (presupusl avocat) Sunt Avocat...la telefon. Domnul este fratele dumneavoastră: Nu, aţi sunat băiatul unei prietene Dar cine este? Este un prieten al mamei mele Dar ce vârstă aveţi 12 ani Şi mama unde este? Este la birou Cu cine vă mai aflaţi? Singur Tatăl dumneavoastră unde se află acum, ştiţi? Tatăl meu este mort Aaaa mă gândeam că pot lua legătura cu tatăl dumneavoastră, era vorba despre mama dumneavoastră, dar nu ştiam cum să spun. Mama dumneavoastră la ce lucrează: Mama este contabilă. Dacă vă spun numele, poate o cunoaşteţi Ia spune ... Nu ştiu cum să spu, că despre mama dumneavoastră vreau să vorbesc. Ea a fost implicată într-un accident rutier. Acum? Da, în urmă cu ceva timp. Cum vă numiţi? Denis... Nu trebuie să spuneţi nimănui despre accident. Mama dumneavoastră a lovit cu maşina o femeie Mama n-are carnet de conducere Era cu o prietenă de-a ei la muncă, au plecat pentru nişte acte şi a lovit o femeie cu maşina. Vreţi să v-o dau pe mami la telefon? Da. Dar vorbeşte mai rău că este lovită la gură Dacă vorbeşte rău, nu mi-o daţi De ce? Pentru că nu prea -i place să o aud suferind”, este doar o mică parte din discuţia pe care escrocul a purtat-o cu băieţelul pe care l-a determinat cu vorbe ticluite să caute prin casă până a dat de bijuteriile mamei sale. 

Copilul a acceptat să pună într-un pachet lănţişoare, broşe, coliere şi cercei din aur pe care să le ducă la un taximetrist. Escrocul nu s-a oprit aici, i-a cerut chiar şi ultimii bani de buzunar pe care îi avea copilul. ”Ar trebui să vă deplasaţi la un taximetris, îi înmânaţi lui punga cu bijuterii Şi să-i spun? Şi îi spuneţi că pentru că eu sunt avocatul Radu, dar nu-i spuneţi avocat, vă întâlniţi cu el îi daţi numărul meu, eu vă sun acum de pe telefonul mobil cu număr, da ? Da, o să trebuiască bani ca să se ducă Şi nu aveţi bani: Eu nu prea mai am bani Dar câţi bani mai aveţi? 2 lei. Ok, îi daţi lui, la taximetrist şi îi daţi numărul meu şi îi spuneţi să vorbească cu mine şi îi zic eu unde trebuie să vină, da? 

Da” Conform rechizitoriului, tranzacţia nu s-a finalizat, întrucât taximetristul a refuzat să facă cursa neplătit. 

Acest dosar de înşelăciune cu zeci de victime şi 17 inculpaţi se află în prezent pe rolul Curţii de Apel Ploieşti. Escrocii au contestat sentinţa Judecătoriei Ploieşti, nemulţumiţi de pedepsele primite.

sursa:https://adevarul.ro/locale/ploiesti/regele-metodei-accidentul-s-a-ales-27-ani-inchisoare-dialog-halucinant-escroc-copil-12-ani-1_5f4b8f045163ec42717d9a9b/index.html?utm_source=widget&utm_medium=website&utm_campaign=topdesktop

”PNL a cumpărat parlamentari bucată cu bucată ca să lipsească la votul pe moţiune. Iată care sunt trădătorii”

 


Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, acuză PNL că „a cumpărat parlamentari bucată cu bucată” pentru a nu fi prezenţi la votul pe moţiunea de cenzură. Simonis îi critică, de asemenea, pe cei care nu au asigurat cvorumul la şedinţa camerelor reunite ale Parlamentului, afirmând că USR şi PMP „fac un joc dublu”, criticând guvernul PNL şi sprijinindu-l, în acelaşi timp.

„Am văzut astăzi un PNL disperat să nu piardă puterea. (...) PNL prin reprezentanţii lor au cumpărat parlamentari bucată cu bucată ca să lipsească la votul pe moţiune. Cu unii le-a şi reuşit. 

Un lucru bun s-a întâmplat astăzi: s-au separat apele, am descoperit care sunt trădătorii şi s-a văzut cine susţine acest guvern”, a declarat Alfred Simonis luni, după încheierea şedinţei plenului Parlamentului în care nu a existat cvorum pentru votul moţiunii de cenzură.   

El a criticat USR, despre care a spus că are reprezentanţi "foarte viteji” care acuză guvernul liberal de incompetenţă sau nepotism, făcând un "joc dublu”.   

„Astăzi s-a demonstrat că USR susţine categoric Guvernul Orban. Explicaţia pe care cei de la USR o dau este ridicolă şi anume faptul că s-ar fi creat un haos. După ce Guvernul ar fi fost demis am fi avut şansa, partidele parlamentare, să ne punem la masă şi să găsim o soluţie rezonabilă, eficientă pentru a guverna România câteva luni de zile”, a adăugat el.   

Simonis a amintit că PSD a avansat ideea unui guvern de specialişti sau a unuia de uniune naţională, însă acest lucru nu s-a putut face "şi din cauza USR-ului care susţine acest Guvern".   

El a acuzat şi PMP că face „acelaşi joc dublu”.   

Nu în ultimul rând, Simonis a criticat faptul că 17 din parlamentarii care au sprijinit Guvernul Orban în calitate de membri PNL au fost aleşi pe listele PSD sau ALDE.   

„20 la sută din parlamentarii grupului PNL din Camera Deputaţilor, adică 17 parlamentari, sunt foşti aleşi pe listele PSD şi ALDE. 

Nu i-a mai deranjat că listele pe care au fost aleşi sunt semnate de Liviu Dragnea, nu i-a mai deranjat atunci când scopul este să-şi păstreze puterea şi banii. PSD e pe alt drum astăzi, nu mai avem nevoie de astfel de oameni şi prin urmare le urăm succes”, a afirmat Simonis.    

El a criticat şi Pro România, afirmând că este "prea mult să îl aducă pe Victor Ponta vorbind de trădare” şi trădători şi arătând că partidul acestuia este format "exclusiv din astfel de oameni”.   

Liderul deputaţilor PSD a adăugat că, prin faptul că nu s-a ajuns la votul moţiunii, "cel mai important eşec este pentru România şi pentru români”.   

„Cred că a discuta despre o nouă moţiune este mult prea devreme”, a adăugat el, răspunzând unei întrebări.   

Întrebat dacă PSD va încerca să convoace o nouă şedinţă de plen în care să încerce să asigure cvorumul pentru votarea moţiunii, Simonis a respins această idee.   

„Această moţiune a fost depusă în sesiune extraordinară care se încheie astăzi. (...) sesiunea ordinară va începe mâine, nu găsesc oportun ca această moţiune depusă în sesiune extraordinară să fie dezbătută într-o altă sesiune” a explicat el.   

Şedinţa în care urma să se dezbată moţiunea a fost închisă din lipsă de cvorum, fiind prezenţi doar 226 de parlamentari, în condiţiile în care era necesară prezenţa a 233.

sursa:https://adevarul.ro/news/politica/simonis-pnl-cumparat-parlamentari-bucata-bucata-lipseasca-votul-motiune-descoperit-tradatorii-1_5f4d13fd5163ec42718929be/index.html

Petrom se extinde în Marea Neagră bulgărească

 


OMV Petrom a finalizat tranzacția pentru achiziția participației de 100% în OMV Offshore Bulgaria GmbH de la OMV Exploration
& Production GmbH și întră în licența de explorare a perimetrului Han-Asparuh din Bulgaria. În urma retragerii Repsol, autoritatea de reglementare din Bulgaria a aprobat alocarea participației de 30% a Repsol către ceilalți doi parteneri rămași. Astfel, participația OMV Petrom în perimetru, prin intermediul OMV Offshore Bulgaria GmbH, este acum de 42,86%, alături de Total (57,14%) în calitate de operator. “Această achiziție este un pas important în strategia noastră de a ne extinde operațiunile Upstream în regiune. OMV Petrom desfășoară activități în Marea Neagră de peste patru decenii ca operator și a dobândit o experiență valoroasă în ceea ce privește apele de mare adâncime în calitatea sa de non-operator în cadrul licenței pentru Neptun Deep din România”, a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Upstream În 2012, guvernul bulgar a atribuit perimetrul de explorare Han-Asparuh consorțiului format din OMV (30%), Total (40%) și Repsol (30%).

Han-Asparuh este situat în vestul Mării Negre, în Bulgaria, la sud de perimetrul Neptun Deep din România și se întinde pe o suprafață de 13.819 km2 cu o adâncime maximă a apei de peste 2.000 m. Activitățile de explorare au început în 2012 și au inclus studii geologice și geofizice precum și forajul a trei sonde de explorare. O campanie extinsă de achiziție seismică 3D a fost finalizată în mai 2020, pe o suprafață de 5.614 km2. În prezent, datele seismice sunt procesate și, în funcție de rezultate, joint venture-ul va desfășura activități viitoare de explorare.

Nu departe de Han-Asparuh și de Neptun Deep se află perimetru Sakarya despre care turcii este foarte bogat în hidrocarburi. Conform lui Fatich Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie, valoarea estimată a zăcământului găsit de Turciaeste de 80 de miliarde de dolari. Ca să ajungă a exploatarea acelui zăcământ, turcii vor trebui să investească mai întâi 6 miliarde de dolari. Se estimează că primele cantități de gaze vor fi scoase în 2023. Zăcământul, despre care s-a spus că ar avea 320 miliarde de metri cubi de gaze, este situat la o adâncime de 2.100 metri, în perimetrul Sakarya din Marea Neagră, aflat la aproximativ 170 de kilometri de coastele nord-vestice ale Turciei.

Lângă Sakarya și Han-Asparuh se situează Neptun Deep, în apele adânci ale platoului continental românesc al Mării Negre, perimetru concesionat de OMV Petrom și ExxonMobil din SUA. Se estimează că potențialul zăcământului ar fi de aproape 80 de miliarde de metri cubi. Să notăm că anual consumul intern de gaze este undeva la 11 miliarde de metri cubi. Asta înseamnă că resursa din Marea Neagră conferă o dependență cât mai scăzută față de importuri, adică de gazul rusesc. Numai că românii își pun singuri bețe în roate. În loc ca investițiile de sute de milioane de dolari în explorare să se materializeze în primele cantități extrase, acestea au intrat în stand-by pentru că actualul cadru fiscal nu este favorabil companiilor petroliere. De exemplu, OMV Petrom și ExxonMobil sunt extrem de nemulțumite de forma legii offshore.

”Rămânem dornici să vedem proiectul strategic Neptun Deep dezvoltat. Decizia finală de investiție depinde de o serie de factori, inclusiv de un mediu fiscal stabil și competitiv și de dreptul de a comercializa liber gazele naturale”, se arată în ultimul raport financiar al OMV Petrom.

sursa:https://www.cotidianul.ro/petrom-se-extinde-in-marea-neagra-bulgareasca/

”Politica grețoasă a PNL și strategia nevestelor curve”

 


Fără dubii, Ion Cristoiu e un om bine educat și un ziarist de școală veche; altfel nu se explică politețea și răbdarea cu care suportă și comentează cu stoică răbdare declarațiile tupeiste ale diverșilor parveniți actuali.


Uneori însă, patriarhul presei române mai și explodează – ne amintim cum l-a făcut de doi bani în direct pe Victor Ponta, la fosta Antena 2.

Acum, în cazul cel mai straniu din politica românească, președintele Iohannis, cel care a încălcat Constituția mai mult decât toți predecesorii săi la un loc, Cristoiu începe să dea semne că nu mai suportă !


”Racolările din partea PNL s-au făcut, se fac și se vor face cu acceptul lui Klaus Iohannis, dacă nu chiar la indicația sa”, scrie negru pe alb Cristoiu, spunând fără menajamente că ”Un lucru e sigur în România anului 2020. De siguranţa unei axiome: Klaus Iohannis are putere deplină în PNL”.

Cristoiu amintește de participările la reuniunile interne ale partidului, de întîlnirile cu liderii PNL pe la vilele de protocol ale Guvernului, de abordarea Guvernului PNL, ”ca un Guvern al Său”, prin toate astea Klaus Iohannis ”a dovedit cu prisosinţă că taie şi spînzură în PNL”.

”Pentru a pune capăt cultivării ruşinosului aviatorism politic de către partidul care a denunţat fenomenul pe cînd se afla în Opoziţie”, adică al transferului de primari de la PSD, Klaus Iohannis nu avea nevoie nici măcar de ”intervenţie efectivă”, ci era ”de-ajuns să tune şi să fulgere în intervenţiile sale publice”.

 Ceea ce Iohannis NU a făcut, încurajând deci fenomenul – sau fiind chiar în spatele lui !

Ca argument, Cristoiu reproduce un pasaj din conferinţa de presă din 16 august 2020, penibila fază, evident regizată, cu ”giroscopul”, în care Iohannis era întrebat ”de ce aţi girat aceste racolări de la PSD”.

”Nu le-am girat, ba dimpotrivă, cum şi dumneavoastră, şi toţi ceilalţi ştiţi foarte bine că şi săptămîna trecută m-am exprimat clar, franc, împotriva traseismului politic. (…) Eu nu am girat niciodată un traseism politic, nici nu am de gînd să o fac şi nici nu cred că cineva bănuieşte că am făcut-o. (…) Acei primari sau parlamentari sau consilieri care au trecut de la un partid la altul nu trebuie să îmi explice mie de ce au făcut-o, fiindcă eu nu am nicio autoritate să îi spun unui politician ce să facă, el, personal”

 Ulterior, Iohannis e întrebat de un alt jurnalist pe această temă, dacă a avut ”o discuţie cu Ludovic Orban, sau intenţionaţi să aveţi o discuţie în acest sens”,

”Eu, Preşedintele, nu sunt în niciun partid – aşa scrie în Constituţie şi, în consecinţă, nu pot eu să intervin într-un partid politic, să îi spun să facă, sau să încurajeze sau să nu încurajeze trecerea unor politicieni dintr-o parte în alta”, a replicat Iohannis, completând interesant – ”sunt împotriva ca un politician să treacă, din motive electoraliste, dintr-un partid în altul”, dar… ”se poate întîmpla ca unii să-şi schimbe doctrina, dar asta mie mi se pare că este o situaţie rarisimă”!...


Ei bine, observă Cristoiu, la următoarea conferinţă de presă, Iohannis a fost din nou întrebat despre racolările făcute de PNL – și mai ales despre un caz special.

”Un fost membru ALDE, fost membru în guvernarea PSD ALDE, criticat îndelung de liberali în moţiuni simple şi chiar într-o interpelare a ministrului economiei, acum este cooptat în guvernul liberal, prin semnătura lui Ludovic Orban, în funcţia de secretar general adjunct, chiar al Ministerului Economiei, adică în subordinea celui care îl critica în 2019”, a spus un jurnalist.


Întrebarea e firească: ”De ce susţineţi un guvern care face în continuare astfel de racolări?”

Răspunsul lui Iohannis e de un tupeu și o ipocrizie uluitoare – ”Guvernul îşi face numirile aşa cum consideră. Nu cunosc persoana despre care vorbiţi şi în consecinţă, nu pot să comentez nimic în această chestiune”.


În articolul de pe „Blogul lui Cristoiu”, jurnalistul redă mai mult din dialoguri – dar am reprodus doar pentru a reda și concluzia lui Ion Cristoiu: ”Iohannis o dă cotită cînd vine vorba de PNL”.

”Cînd apare o întrebare despre PSD, de regulă servită de jurnalişti de la televiziunile cumpărate de PNL cu studiouri cu tot, Klaus Iohannis dă buzna, cu pălăria în cap în viaţa politică internă”, scrie Cristoiu, în schimb, ”Întrebările despre furturile comise de Guvern, despre practicarea prostituţiei politice, despre racolări, despre cultivarea clientelei politice sînt evitate pe motiv că trebuie să fie echidistant faţă de partidele politice”

 Ion Cristoiu spune din nou fără ocolișuri: ”Invocarea racolărilor comise de PSD în 2016 irită prin luarea drept proşti a alegătorilor de Dreapta. Da, PSD a practicat racolările de primari şi parlamentari. Da, dar tocmai de aceea, PSD s-a compromis în ochii tuturor românilor”.


”A spune în gura mare că şi PSD s-a dedat la racolări şi prin urmare PNL are dreptul s-o facă e ca şi cum cea de a doua nevastă a unuia şi-ar justifica adulterul prin faptul că şi fosta nevastă a fost curvă”, scrie Cristoiu,


Din această cauză, nimic nu stă în calea sentinței: ”Racolările PNL s-au făcut, se fac şi se vor face cu acceptul lui Klaus Iohannis, dacă nu chiar la indicaţia sa”.

 ”Ludovic Orban nu şi-ar putea permite să apeleze la traseismul politic atît de greţos electoratului de Dreapta dacă ar şti că Preşedintele nu e de acord cu aşa ceva”, scrie Cristoiu, mai ales că ”Ludovic Orban ştie că o intervenţie dură a lui Klaus Iohannis ar adînci iritarea electoratului de Dreapta faţă de racolări”.

Dar, luat cu asalt de presă, ”Klaus Iohannis dă din colţ în colţ - principala sa preocupare e de a evita o reacţie dură faţă de racolări”.

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200827/31464230/Cristoiu-d-de-pmnt-cu-Iohannis--politica-greoas-a-PNL-i-strategia-nevestelor-curve.htm

Judecător CCR, lovitură pentru liberali - ”Ei bine, NU, nu se va anula moțiunea actuală”

 


Una dintre cele mai mari speranțe ale PNL împotriva moțiunii se regăsește în atacul la CCR contra moțiunii – vizând faptul că a fost depusă în sesiunea extraordinară. Dacă modul depunerii este sau nu constituțional, asta va decide CCR.

Dar, are vreun efect asupra prezentei moțiuni ? Pentru că speranța PNL este anularea moțiunii, în cazul unei decizii de neconstituționalitate.

Ei bine, NU, nu se va anula moțiunea actuală, spune chiar Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale.

 ”Deci sesizarea asta nu afectează cu nimic dezbaterea, adoptarea sau neadoptarea moțiunii de cenzură”, spune Zegrean, arătând că ”dacă CCR va spune la final că nu puteau să depună moțiune în sesiune extraordinară, atunci lucrurile se vor schimba pe viitor și nu se va mai putea depune”.

Augustin Zegrean spune clar: ”Dacă pică Guvernul, pică, dar va rămâne să conducă treburile țării până la formarea noului Guvern… nu are nicio legătură cu sesizarea la Curtea Constituțională”.

 ”Eu cred, după câte văd eu, nu cred că va mai fi numit un alt Guvern până la alegerile parlamentare - este în vigoare măsura instituirii unui Guvern în termen de 45 de zile, dar vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat Augustin Zegrean pentru DC News.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200831/31493734/Judector-CCR-lovitura-pentru-liberali-motiune-SPERANTA-ALSA.html

Eșecul moțiunii de cenzură a PSD

 


După eșecul moțiunii de cenzură a PSD, care nu a adunat numărul de parlamentari nici pentru dezbatere și vot, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a sugerat, nervos, că moțiunea ar fi trecut dacă s-ar fi ajuns la vot. "Eu v-am spus că dacă se va da vot vom avea 250 de voturi, iar azi nu s-a dat vot", a susținut Ciolacu, întrebat despre cele 250 de voturi pe care spunea că le are pentru moțiune.

Liderul PSD a spus, din nou, că va susține excluderea din PSD a celor 5 parlamentari ai partidului care au lipsit de la plen și a acuzat o strategie a PNL pentru a nu exista cvorum.

Întrebat de jurnaliști despre cele 250 de voturi pe care susținea că se bazează pentru moțiune, Ciolacu a răspuns nervos: "Eu v-am spus că dacă se va da vot vom avea 250 de voturi, iar azi nu s-a dat vot (...) Eu vă spun că nu s-a votat moțiunea".

El a mai spus că PSD va decide în două zile calea de urmat, în Comitetul Politic Național: "Există dreptul constituțional de a depune o nouă moțiune sau de a vota această moțiune".

Șansele ca lista de prezență să fie completă au fost mici încă de la începutul ședinței. Cu doar 170 de parlamentari care au răspuns la apel, ședința a fost suspendată pentru o oră. Aceasta a fost reluată cu un apel nominal, însă numărul parlamentarilor a fost de doar 226, insuficienți pentru dezbatere și vot.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24260781-marcel-ciolacu-nervos-cand-fost-intrebat-despre-cele-250-voturi-care-spunea-are-pentru-motiune-spus-daca-vot-azi-nu-dat-vot.htm

Cacofonia lui Iohannis, de Ziua Limbii Române

 


Cacofonia lui Iohannis, de Ziua Limbii Române. Cu prilejul Zilei Limbii Române, celebrată astăzi, 31 august, președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis un mesaj care ar mai fi trebui, poate, revizuit.  Fiindcă avea o cacofonie de toată frumusețea. Sigur, cacofonia (sau disonanța) nu e interzisă în Limba Română, dar, e de recomandat să fie evitată. Și, când în mesajul postat pe site-ul Președinției.  Klaus Iohannis amintește despre scrierea și rostirea corectă a cuvintelor parcă-parcă ar fi trebuit ca textul să fie impecabil.

A! Cacofonia nu e singura „scăpare“ a textului scris de vreun consilier și atribuit președintelui. La final, plin de emfază, se precizează „Limba este comoara noastră și este datoria fiecăruia dintre noi să o protejăm“. Pe bune? Care e subiectul în a doua propoziție a frazei? Nu cumva „fiecare“? Și, atunci, de ce avem așa un dezacord? Variante recomandate în acest caz: ori Limba este comoara noastră și este datoria fiecăruia dintre noi să o protejeze. Ori: Limba este comoara noastră și este datoria noastră să o protejăm.

 

Ce zice profesorul Klaus Iohannis ?

„Limba ne definește identitatea și cultura, ne modelează și ne inspiră.(…) Un mesaj special se îndreaptă către cei care vorbesc și păstrează graiul românesc în afara granițelor. Sunt convins că nu este ușor să-și păstreze identitatea, limba și credința. Vreau să remarc totodată eforturile făcute de profesorii de limba română din afara țării care transmit noilor generații rădăcinile moștenite din trecut și îi ajută să se definească cultural și spiritual.(…) Școala nu transmite doar cunoștințe, ci formează caractere. Încurajarea lecturii, dezvoltarea caligrafiei, scrierea și rostirea corectă a cuvintelor ne dezvoltă ca oameni, ca societate și ca națiune. Limba este comoara noastră și este datoria fiecăruia dintre noi să o protejăm. (..)

 sursa:https://www.cotidianul.ro/cacofonia-lui-iohannis-de-ziua-limbii-romane/

Cine-i premierul-surpriză al PSD

 


Propunerea PSD de premier discutată în partid între lideri, în cazul în care moțiunea de cenzură va trece, este Leonardo Badea, anunță Antena 3.

Leonardo Badea este fost parlamentar PSD de Dâmboviţa, fost preşedinte ASF, în prezent fiind viceguvernator BNR.

„E una dintre variantele luate în calcul în acest moment şi e un om care merită să aibă această propunere”, a precizat Ciolacu, duminică seară, la Antena 3.

Badea este absolvent al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori de la A.S.E. Bucureşti.

Vezi Curriculum vitae Leonardo Badea

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat recent că partidul său propune un candidat pentru funcţia de premier, în cazul în care moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va trece în Parlament, explicând că e vorba de un fost membru PSD, ”finanţist”, căruia nu i-a dat numele.

”Vom merge cu o propunere de prim ministru la Cotroceni. Avem o propunere de tehnocrat şi o vom prezenta şi cu un program pe termen mediu economic. Este un fost membru PSD. Este un finanţist”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.
Ciolacu a mai dezvăluit că periodic are o discuţie ”instituţională” cu persoana respectivă.
”Am o discuţie periodică, instituţională. Eu, ca şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, nu primesc informări, atunci mă consult cu mai multe persoane. Nu căutăm un prim ministru şomer. Nu neapărat lucrează la Banca Naţională. Va fi o propunere fezabilă”, a explicat acesta.

 

sursa:https://www.cotidianul.ro/cine-i-premierul-psd-e-una-dintre-variante/

Erdogan și-a ieșit din minți

 


Preşedintele turc Recep Erdogan i-a calificat duminică drept „lacomi şi incompetenţi” pe liderii Franţei şi Greciei, într-un context de puternice tensiuni între Ankara, Atena şi Paris în Mediterana Orientală, transmite Agerpres, citând AFP.

Aceste declaraţii virulente au intervenit în timp ce Turcia a celebrat duminică Ziua Victoriei, sărbătoare naţională ce marchează înfrângerea forţelor greceşti de armata lui Mustafa Kemal Ataturk în 1922, în timpul războiului de independenţă turc.

Un secol mai târziu, Ankara şi Atena, care îşi dispută împărţirea imenselor resurse de gaz din Marea Mediterană, fac să răsune alarmele de război, amplificându-şi manevrele navale sub ochii unei Europe îngrijorate.

„Poporul grec acceptă ceea ce riscă să i se întâmple din cauza liderilor săi lacomi şi incompetenţi?”, a declarat Erdogan în timpul unei ceremonii de înmânare de diplome pentru ofiţeri la Ankara.

„Poporul francez ştie preţul pe care va trebui să-l plătească din cauza liderilor săi lacomi şi incompetenţi”, a adăugat el.

Aceste afirmaţii ale preşedintelui turc reflectă caracterul extrem de instabil al situaţiei din Mediterana la trei săptămâni după o escaladare declanşată pe 10 august de trimiterea unei nave de cercetare turce în apele revendicate de Atena.

Într-un semn de susţinere pentru Grecia, Franţa şi-a întărit săptămâna trecută prezenţa militară în Mediterana de Est. Duminică, Parisul a denunţat „comportamentul de escaladare” (a tensiunilor) al Ankarei.

„Atunci când este vorba de luptă, nu ezităm să dăm martiri (…) Problema este următoare: cei care se ridică împotriva noastră în Mediterana şi Orientul Mijlociu sunt gata pentru aceleaşi sacrificii?”, a mai declarat Erdogan.

sursa:https://www.cotidianul.ro/erdogan-si-a-iesit-din-minti-poporul-grec-accepta/

A înviat Unitatea 2 de la Cernavodă

 


UPDATE Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată, luni dimineața, la ora 7.00, la Sistemul Energetic Național, a anunțat Nuclearelectrica.

„SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național („SEN”) în data de 31 august 2020, ora 07.00”, se arată într-un comunicat al societății.

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat, sâmbătă, de la Sistemul Energetic Național, din cauza unei „disfuncționalități”, a anunțat anterior Nuclearelectrica.

„SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 29 august 2020, din cauza apariţiei unei disfunctionalităţi în partea clasică a unităţii fără impact pe partea nucleară. Specialiştii CNE Cernavoda lucreaza la remedierea cauzei, în vederea reconectării Unităţii 2 la SEN”, se arată într-un comunicat de presă al Nuclearelectrica.

Potrivit sursei citate, deconectarea automată s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând conform proiectului.

„Precizam faptul că deconectarea automată a Unităţii 2, precum şi lucrările de remediere nu au impact advers asupra securităţii nucleare a reactorului, pesonalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător”, se mai preciza în comunicat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/a-inviat-unitatea-2-de-la-cernavoda/

Lupte de stradă în republica Dolj

 


O nouă încăierare între clanuri în județul Dolj Polițiștii din Dolj au intervenit duminică seara pentru aplanarea unui scandal izbucnit între membrii a două familii din comuna Podari. În urma bătăii care a avut loc, 15 persoane au fost transportate la spital.

Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, duminică seara, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Bucovăt au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în comuna Podari, a avut loc o altercaţie între mai multe persoane.
“La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie, un echipaj de jandarmi, o grupă de luptători din cadrul S.A.S Dolj care au stabilit faptul că pe fondul consumului de băuturi alcoolice a izbucnit un conflict între membrii a două familii, fiind implicate mai multe persoane, în timpul căruia s-au folosit obiecte contondente. În urma conflictului, 15 persoane au fost transportate la spital, fiind conştiente şi cooperante”, a transmis IPJ Dolj.
Sursa citată a menţionat că în timpul altercaţiei au fost provocate distrugeri, fiind sparte geamurile unor locuinţe şi ale unor autoturisme ale persoanelor implicate.
La locul incidentului au intervenit un echipaj de prim ajutor, un echipaj de terapie intensiva şi o autospeciala de transport personal şi victime multiple din cadrul ISU Dolj şi două ambulanţe SAJ Dolj.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar cercetările  continuă în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt, identificării tuturor participanţilor şi luării măsurilor legale.

sursa:https://www.cotidianul.ro/lupte-de-strada-in-republica-dolj-s-au-spart-geamurile/

Rareș Bogdan dă din coate

 


Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a atacat duminică seara conducerea partidului în legătură cu traseismul pe care îl prcatică formațiunea.

„Îl atenționez public pe Ludovic Orban și pe colegii mei să înceteze cu traseismul. Îi rog frumos să înceteze cu cel mai josnic trafic de persoane, trafic de sclavi, pentru că este cel mai josnic în democrația românească. Echivalează cu faptul că PNL recunoaște că nu are suficienți oameni și suficient de buni pentru a guverna și este nevoie să ia de la PSD. Îi atenționez public să înceteze orice transfer inclusiv de deputați și senatori pentru că îi voi ataca public, inclusiv pe Ludovic Orban. M-am săturat să tac”, a declarat Rareș Bogdan, la Antena 3.

Pe lângă transferul de primari, în ultimele zile, PNL a negociat trecerea sau susținerea unor parlamentari de la PSD, pentru a bloca moțiunea de cenzură.

„Sunt transferuri mizerabile de oameni care nu au ce căuta în PNL. Nu știu ce le-au promis colegii mei, dar vă spun că nu au ce căuta cei de la PSD pe listele PNL. Îl voi ataca furibund pe orice lider PNL care va pune pe liste parlamentari PSD. Transferurile sunt o boală a democrației. Nu există o chestiune mai gravă pentru democrație decât traseismul politic”, a mai zis Bogdan.

Acesta a mai susținut că a „tăcut mai mult decât era cazul” și că ar putea candida la parlamentare.

„Am tăcut mai mult decât era cazul, am încercat să fiu un soldat disciplinat. Nu va face oricine ce vrea în PNL, decât dacă își asumă criticile mele. Au făcut prea mult ce au vrut. Poate voi candida la parlamentare.”, a mai declarat europarlamentarul PNL duminică seara.

sursa:https://www.cotidianul.ro/rares-bogdan-da-din-coate-il-voi-ataca-pe-orban/

A murit profesorul Mihai Marta. A murit lăsând ușa deschisă

 


A murit Mihai Marta, profesor la Litere București. A murit discret. Lăsând ușile casei deschise la perete. Omului ăstuia nu-i plăcea nici să i se vorbească despre el. Darmite să i se scrie acum ferparul. Încalc acum interdicțiile impuse de el. Eu, ăla mai fără carte. La Litere, ca să înțelegeți, aveam profesori dezastru și puțini erau dumnezeiești. Ultimii? Nu știi de unde veniseră, din ce lume. Era clar din propria lor dorință, curiozitate, trecere peste ideologii meschine. Este vorba de anii 1980. Ani geroși. Că n-aveam apă caldă, căldură. Nici acasă, nici la facultate. Făceam foame la propriu. În biblioteca neîncălzită răsfoitul paginilor era însoțit de dureri de burtă. Și când mai venea și câte un prof și debita la literatură română prostii atunci chiar ți se făcea trupul ger pe viață. N-aveam viitor, înduram prezentul.

Eram noi gașcă la Litere, dar nu era, nu se lega, n-aveam farmec. Era frig. Era foame. Ne aștepta invariabil repartiția în satele patriei. Sărace lucii. Ne îmbătam, dar băutura era gata șpriț, gata urinare. Era mizerie mare, domle! Și era viața noastră și ea ne trecea. Ori, în astă lume neagră, erau profi extraordinari. De-o generație, în fapt. Profi care știau carte ca-n Occident, dar mai ales știau să ți-o explice în așa fel încât s-o trăiești. Pornind de la un cuvânt să constitui o lume cu sens. Să fabulezi, să trăiești în imaginație. Unii dintre aceștia erau ascunși, interziși, ca Nicolae Manolescu, de pildă. Alții trăiau discret. Printre ei, Mihai Marta.

Eu la limba română eram bâtă.
Acolo aproape întreaga catedră era mișto și așa a rămas și acum. Cercetători, iubiți, îndrăgostiți de literele lor. Cei de la Lingvistică inspirau chef de viață. Oho, să-mi amintesc cum colegi de-ai mei vorbeau doar în diftongi, ori cum manipulau doar păsăreasca vocalelor? Era exercițiu de a învăța lecțiile simple ale lingvisticii, dar și a te da mare că poți, că știi, că ești altfel ești precum profii pe care-i admiri. Că-ți merge capul.

Mihai Marta era unul dintre aceia care încuraja jocul, gluma de acest nivel.
Și acum ca să înțelegeți ce-nseamnă un prof ca Marta, să mă privesc pe mine. Eu trăiam cu frică. Nu știam de astea. Nu puteam să mă joc. Nu știam, de fapt, carte. Mihai Marta mă privea. El arăta firav. Dar te stăpânea cu o privire și o voce calm-ironice. Cu ele stăpânea vitregiile vieții.

Nu-ți spunea ce-o să fii tu în viață, pentru că, pe vremea aia, cel mai bine era să fii un nimeni.
Nu-ți spunea ce-o să se aleagă de tine, că erau vremuri în care dacă alegeai era vai și amar.
Pur și simplu privirea lui, pe care de ieri n-o s-o mai văd niciodată, vorbea despre ce minune este viața că ți-a dăruit atâtea cărți, atâtea perspective, atâtea lumi în care să te pierzi și tu stai analfabet și flămânzit mereu și mereu.

Sute-mii de studenți i-au trecut pragul casei lui Mihai Marta, eu eram și eu unul pe acolo. Stăteam timid și mângâiam cărțile. Nu le-am pătruns. Am rămas, cumva, în afara sutelor de lumi pe care Mihai Marta le colinda. La asta cred că e bună cultura. Și Mihai Marta astăzi tăcut îmi arată asta ultima dată.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-24259741-mihai-marta-murit-profesorul-mihai-marta-murit-lasand-usa-deschisa.htm

Moţiunea de cenzură a PSD

 


Parlamentul se reuneşte, luni, de la ora 14,00, în ultima zi a sesiunii extraordinare, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată "Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor". Pentru a fi adoptată, iar guvernul demis, moțiunea de cenzură trebuie votată de cel puțin 233 de parlamentari.



PSD a depus pe 17 august moţiunea de cenzură şi a fost citită în plenul comun de senatorul PSD Lucian Romaşcanu pe 20 august. În moţiunea de cenzură, semnată de 205 senatori şi deputaţi, social-democraţii susţin că reprezentanţii Guvernului au încălcat toate regulile impuse cetăţenilor în urma pandemiei cu noul coronavirus.

Un capitol al moţiunii de cenzură se referă la "chermezele PNL în vreme de pandemie", semnatarii afirmând că "reprezentanţii Guvernului şi-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia".

Documentul are, totodată, un capitol privind "restricţiile contradictorii impuse cetăţenilor români". Potrivit social-democraţilor, "o altă cauză majoră a pierderii controlului asupra pandemiei de către Guvernul Orban 2 a fost seria nesfârşită de decizii şi măsuri contradictorii".

PSD se referă şi la "devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei", aducând în atenţie raportul recent al Curţii de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgenţă.

Nu în ultimul rând, social-democraţii susţin că "nivelul de trai al populaţiei s-a prăbuşit", iar "oamenii au pierdut tot ce câştigaseră în guvernarea PSD". Conform semnatarilor moţiunii, "Guvernarea PNL a readus austeritatea, sărăcia şi cercul vicios al salariilor mici".

* Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că sunt "suficiente" voturi ca moţiunea de cenzură depusă de partid să treacă, chiar "şi fără UDMR". "În acest moment, sunt suficiente voturi ca moţiunea de cenzură să treacă", a spus Ciolacu la sediul PSD. Întrebat dacă aceste voturi le includ şi pe cele ale UDMR, el a răspuns: "Avem discuţii în continuare".

* Potrivit premierului Ludovic Orban, preşedintele PNL, moţiunea de cenzură este "un act de iresponsabilitate", în condiţiile în care actualul guvern se confruntă, în ultimele luni, "cu provocări fără precedent". El a adăugat că, personal, i-ar spune "poţiune de cianură".

Solicitat, joi, să dezvăluie numele parlamentarilor de la alte formaţiuni cu care a negociat, liderul PNL a replicat: "Negocierile nu sunt publice, ar fi culmea să vă dau acum lista cu parlamentarii cu care am negociat, ca să ştie PSD cu cine am negociat. (...) Voi comunica o previziune înainte de vot, aşa cum am făcut şi la celelalte evenimente importante, moţiuni".

* Liderul USR, Dan Barna, consideră de asemenea că moţiunea de cenzură a PSD este "un exerciţiu stupefiant de iresponsabilitate".

"Avem o criză sanitară, avem o criză economică şi domnul Ciolacu insistă să avem şi o criză politică. Cum rezolvă căderea Guvernului numărul de paturi ATI? Cum face o moţiune de cenzură deficitul să scadă? Cum crede PSD că are căderea morală să decidă cine trebuie să guverneze România, după ce au lăsat în urmă dezastrul pe care îl ştim cu toţii?", a scris Barna pe Facebook. El l-a îndemnat pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, să lase alegerile să decidă cine va guverna România.

* UDMR va stabili în ziua votului dacă va susţine sau nu moţiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului, a declarat, pe 25 august, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor. El a precizat că nu a negociat cu PSD susţinerea moţiunii şi nu a avut discuţii nici cu PNL, adăugând, însă, că UDMR are "1.000 de motive" să dea jos Guvernul.

* Preşedintele PMP, Eugen Tomac, susţine că această iniţiativă este "o mişcare sinucigaşă pe care o propune PSD" în actualul context sanitar, economic şi social.

"Nu văd rostul acestei moţiuni de cenzură (...). În momentul de faţă, considerăm o mişcare sinucigaşă pe care o propune PSD, pe care nu o putem susţine şi din principii politice, dar nici nu-i vedem utilitatea într-un asemenea moment, în care trebuie să ne preocupăm cum îi susţinem pe cetăţeni, ce măsuri putem propune pentru a salva locurile de muncă, cum putem susţine mediul de afaceri, cum putem atrage fondurile europene. (...) Mesajul meu politic este cât se poate de clar: nu o să vedeţi PMP lângă PSD", a afirmat Tomac.

* Preşedintele ALDE, senatorul Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că moţiunea de cenzură, ce urmează să fie votată luni, va trece. "Astăzi (vineri - n.r.), pe un ţintar făcut cu parlamentarii din toate partidele, excluzând PNL, USR, PMP, moţiunea va trece", a afirmat Tăriceanu.

* Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat că luni va vota "cu siguranţă" pentru demiterea guvernului Orban.

"Sper ca, de marţi, să ne cheme domnul Iohannis la consultări şi să ne anunţe că, în sfârşit, i-a trecut cu Orban şi cu neapărat să fie guvernul lui, să ne anunţe marţi că o să facă un guvern al României, care, de fapt, să se ocupe de ceea ce vor oamenii. Oamenii, în acest moment, au trei probleme: cu sănătatea, că de 6 luni aşa bine tratăm pandemia, încât e cel mai rău acum, (...), începutul şcolilor şi (....) al treilea lucru, cât mai ţin firmele româneşti. (...). Reproşul meu principal pentru Orban şi echipa de la guvernare: tot ce decid, decid cu, în primul rând, aşa, zănatec, nu prea are niciun fel de logică - ai închis toate restaurantele când aveam 100 de cazuri, acum avem 1.500 de cazuri şi le deschizi pe toate. Nu are logică. De ce le-ai închis atunci? Că le deschizi acum? Foarte bine, slavă Domnului, că...", a spus Victor Ponta.

Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24259663-parlament-motiunea-cenzura-psd-dezbatuta-votata-luni.htm

Ședință de guvern înaintea moțiunii de cenzură

 


Reuniunea Executivului este programată să înceapă la ora 10, înainte de şedinţa comună a Parlamentului în care va fi dezbătută şi votată moţiunea de cenzură iniţiată de PSD.


Conform unui comunicat transmis de Guvern, în şedinţa de luni, ar putea fi analizat proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

PNRR este documentul strategic al României care fundamentează priorităţile de reformă şi domeniile de investiţii la nivel naţional pentru instituirea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR). Sursa de finanţare este reprezentată de fondurile alocate pentru România în cadrul MRR şi în completare din surse alocate de la bugetul de stat.

PNRR are structura, domeniile de investiţii, domeniile de reformă şi alte componente stabilite conform MRR şi face obiectul procedurilor de negociere cu Comisia Europeană. Prin aprobarea PNRR, Guvernul acordă mandat Ministerului Fondurilor Europene pentru a desfăşura procedurile de negociere.

Proiectele de investiţii publice aferente domeniilor care se finanţează în cadrul PNRR trebuie să respecte cumulativ o serie de condiţii, inclusiv să contribuie la ameliorarea stării economice şi la creşterea capacităţii de rezilienţă a României. Totodată, trebuie să fie proiecte mature, cu un grad avansat de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice şi cu angajamente ferme din partea beneficiarilor finali de încheiere a contractelor de achiziţie publică sau a contractelor sectoriale, după caz, până la sfârşitul anului 2022 pentru minimum 70% din valoarea alocată sub formă de grant şi, respectiv, la sfârşitul anului 2023, pentru restul valorii alocate sub formă de grant. De asemenea, trebuie să obţină avizul conform al structurii din cadrul Ministerului Fondurilor Europene prin care să se confirme compatibilitatea cu recomandările specifice de ţară şi tranziţia verde şi digitală.

Un al proiect de ordonanţă de urgenţă vizează finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniului HoReCa pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice de producere a energiei electrice şi a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanţare "Electric Up".

Guvernul va decide şi în ceea ce priveşte proiectul de OUG privind măsuri referitoare la susţinerea dezvoltării teritoriale a localităţilor urbane şi rurale din România cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Astfel, începând cu perioada de programare 2021-2027, municipiile reşedinţe de judeţ, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti şi oraşele care au în structura administrativ-teritorială sate aparţinătoare pot include aria teritorială a acestora pentru finanţarea din fonduri externe nerambursabile a următoarelor categorii de intervenţii: mobilitate urbană, regenerare urbană, alimentare cu apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor, infrastructură de drumuri de interes local şi conectivitatea acestora la reţeaua rutieră judeţeană.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă vizează extinderea categoriilor de plăţi care pot fi efectuate prin intermediul Sistemului naţional electronic de plată online. Astfel, pentru cererile de eliberare a paşapoartelor depuse în ţară, contravaloarea paşapoartelor se achită în contul Companiei Naţionale Imprimeria Naţională - S.A. prin mijloace de plată online, inclusiv prin intermediul Sistemului naţional electronic de plată online - SNEP sau prin unităţile bancare cu care Compania Naţională Imprimeria Naţională - S.A. încheie convenţii în acest scop.

De asemenea, tarifele aferente confecţionării şi valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare şi provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferenţial sau păstrării combinaţiei numărului de înmatriculare vor putea fi achitate prin virament, prin mijloace de plată online, prin intermediul POS-urilor instalate la unităţile Trezoreriei Statului sau la sediile instituţiilor publice beneficiare ale sumelor. (Sursa: Agerpres)

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24259718-sedinta-guvern-inaintea-motiunii-cenzura-urgentele-ordinea.htm