9.22.2020

Un meteorit „curcubeu” descoperit în Costa Rica ar putea conține „cărămizile vieții”

 


Un mic meteorit poros a căzut în Costa Rica la 23 aprilie 2019, iar în interiorul său s-ar putea afla „cărămizile vieţii” - un cocktail de substanţe organice considerate de oamenii de ştiinţă necesare pentru apariţia vieţii, relatează Live Science și Agerpres.


De dimensiunea unei maşini de spălat, meteoritul s-a dezintegrat la intrarea în atmosferă. Localnicii au găsit fragmente din acest meteorit împrăştiate în regiunea dintre două sate, La Palmera şi Aguas Zarcas.

Deşi meteoriţii cad zilnic pe Pământ, aceste fragmente indică faptul că acest meteorit a fost unul special: asteroidul din care provine reprezintă o „fosilă vie” a începuturilor Sistemului Solar, fiind format din praful şi gazele din compoziţia nebuloasei din care avea să se nască Soarele şi Sistemul Solar.

Aceste ingrediente, la rândul lor, sunt şi mai vechi, fiind formate în furnalul unor stele care s-au stins cu mult înainte ca Soarele să se aprindă. Asteroizii care s-au format în acele momente de naştere a Sistemului Solar fac parte dintr-o clasă denumită condrite carbonice, fiind foarte bogaţi în carbon.

Meteoritul care a căzut în Costa Rica conţine compuşi complecşi ai carbonului, probabil chiar şi aminoacizi (din care se formează proteine şi chiar molecule ADN) dar şi alte substanţe complexe care pot îndeplini roluri importante în apariţia vieţii.

Dacă alţi asteroizi formaţi la începuturile Sistemului Solar au devenit părţi ale unor planete, asteroidul din care provine meteoritul ce a căzut în Costa Rica a rămas intact pentru cea mai mare parte a timpului, compoziţia sa fiind modificată doar de influenţa îndelungată a razelor solare care au contribuit la formarea unor compuşi chimici din ce în ce mai complecşi.

Un alt meteorit care a explodat în 1969 deasupra regiunii Murchison, din vestul Australiei, avea o compoziţie similară. Aminoacizii descoperiţi în fragmentele provenite din spaţiu au contribuit la răspândirea ideii că viaţa pe pământ îşi are probabil originea în substanţele chimice aduse de meteoriţii care au bombardat Pământul la scurt timp după formarea planetei noastre.

La fel ca meteoritul din Murchison, acest fragment căzut în Costa Rica conţine praf galactic dinainte de aprinderea Soarelui pe braţul nostru din Calea Lactee. Studiile despre noul meteorit nu sunt încă finalizate, iar oamenii de ştiinţă continuă să caute compuşi organici complecşi, poate chiar proteine, care chiar dacă ar fi existat şi în conţinutul meteoritului din Murchison, au dispărut de mult timp, fiind degradate de atmosfera terestră.

Deja, conform cercetătorilor, meteoritul din Aguas Zarcas prezintă urme de aminoacizi ce nu au mai fost găsite nicăieri pe Pământ. În curând, cercetătorii vor putea studia fragmente de asteroid în stare pură, complet necontaminate, odată ce sonda japoneză Hayabusa2, lansată în 2014 în misiunea de a colecta şi mostre din asteroidul Ryuku, îşi va trimite preţioasa încărcătură pe Pământ.

De asemenea, în 2023, NASA va aduce pe Pământ mostre similare dintr-un alt asteroid, Bennu, care ar putea fi similar în compoziţie meteoritului căzut la Aguas Zarcas.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24244067-meteoritul-curcubeu-putea-contine-caramizile-vietii.htm

PROTEUS, cea mai mare stație de cercetare submarină construită vreodată

 


Fabian Cousteau, nepotul faimosului oceanograf și producător de documentare Jacques Cousteau, a prezentat un ambițios nou proiect care îi va permite să trăiască sub apă mai mult de o lună scrie Business Insider.

Proteus este planificată să fie prima dintr-o serie de stații de cercetare submarină în care oamenii de știință pot studia oceanul în timp ce locuiesc în acesta.

Pentru a explica importanța proiectului și a studiilor oceanografice viitoare Cousteau amintește că doar 5% din oceanele lumii au fost cu adevărat explorate.

„În ceea ce privește sistemul nostru de susținere a vieții, oceanul este indispensabil rezolvării celor mai importante probleme ale planetei. Provocările create de schimbările climatice, creșterea nivelului oceanelor, furtunile extreme sau virusuri reprezintă riscuri de triliarde de dolari pentru economia globală”, a afirmat acesta într-un comunicat.

Modelele stației de cercetare au fost realizate de proiectantul și antreprenorul elvețian Yves Behar alături de studioul acestuia, Fuseproject.

Cercetările realizate în cadrul Proteus ar urma să se concentreze pe conservarea oceanelor, surse de energie regenerabile și sustenabilitatea surselor de hrană, stația de cercetare fiind proiectată pentru a găzdui oameni de știință, organizații neguvernamentale și companii private.

Centrul de Învățare Fabian Cousteau a anunțat că intenționează să construiască Proteus în parteneriat cu universitățile Northeastern și Rutgers din Statele Unite într-o zonă protejată din Marea Caraibelor în largul coastei Curaçao.

Stația ar urma să fie construită la o adâncime de peste 18 metri, urmând să aibă capacitatea de a găzdui 12 persoane simultan timp de 31 de zile, mai mult decât orice altă stație de cercetare submarină existentă, Proteus fiind de patru ori mai mare decât următoarea stație submarină.



sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24274687-fabian-cousteau-planuieste-construiasca-cea-mai-mare-statie-cercetare-submarina-lume.htm

S-a rupt lanțul de iubire. Adepții #Rezist și USR+PLUS se vor întoarce împotriva lui Klaus Iohannis ?

 


Cei care urmăresc cu atenție actualitatea politică de la noi au observat poate că așa-numiții „Intelectuali ai lui Băsescu” s-au mutat cu arme și bagaje în tabăra numită generic #Rezist, acolo unde PNL nu are loc decît ca profitor de ocazie, atunci cînd mesajul anti-PSD le folosește de minune. În schimb, USR, trăgînd alături și PLUS-ul lui Cioloș, pare să fie „de acolo”, avînd același „tătuc”: SERVICIILE. Este o situaţie pe care Klaus Iohannis ar trebui s-o ia în calcul şi cred că deja staff-ul său se gîndeşte la acest lucru.

LIICEANU ŞI CĂRTĂRESCU, SUSŢINĂTORI PE FAŢĂ AI USR

Dar situația aceasta nu s-a creat acum, ci a început încă de anul trecut, de la alegerile prezidențiale, cînd Gabriel Liiceanu și Mircea Cărtărescu își anunțau susținerea pentru Dan Barna, liderul USR, și îl trăgeau de urechi pe Theordor Paleologu pentru că ei considerau candidatura sa ca luînd din voturile lui Barna (https://www.cotidianul.ro/paleologu-il-desfiinteaza-pe-liiceanu-pe-motiv-de-dan-barna/).

Scria Gabriel Liiceanu: „Rolul de aliat din umbră al Vioricăi Dăncilă și de susținător prin ricoșeu al lui Cozmin Gușă pare să-i fi revenit lui Toader Paleologu. Cum ajunge în fața unui microfon, Paleologu îl beștelește pe Barna”.

Iar Theodor Paleologu îi răspundea foarte dur: „Teza principală din articolul domnului Liiceanu nu este nimic altceva decît teoria propagandei barniste: Dan Barna nu se prăbușește din pricina propriilor erori și lipsuri, ci pentru că există o conspirație, un dedesubt. Iar această urzeală malefică are un instrument : Theodor Paleologu, “aliatul din umbră al Vioricăi Dăncilă”. Aici ridicolul frizează deja grotescul: mă și vedeți pe mine complotînd cu doamna Dăncilă în mare taină pentru a zădărnici salvarea României de către “singurul politician cu viziune modernă”. Sau imaginați-l pe Traian Băsescu punînd la cale tot felul de machiaverlîcuri în conciliabule secrete cu Fifor, Gușă și Orlando. Dedesubtologia liiceniană e de-a dreptul comică. Ea presupune un total “sacrifizio dell’ intelletto”.

Mircea Cărtărescu, în schimb, recunoștea că a votat cu Dan Barna dar, ca de obicei, o scaldă ca să dea bine în orice variantă: „Am votat cu Dan Barna nu pentru ce este, ci pentru ce nu este: nu e reprezentant al USL, ăsta este lucrul esențial pentru mine. Apoi, mi-am dorit un tur al doilea cu oameni decenți intelectual, sau măcar fluenți în limba română. Într-un fel ar fi arătat confruntarea Barna-Iohannis, altfel o să fie Dăncilă-Iohannis”.

Alegerile prezidenţiale de anul trecut reprezintă doar primul moment în care „elita lui Băsescu” şi-a arătat preferinţa pentru USR. Al doilea moment a ieşit la iveală la începutul acestui an, cînd, odată cu declanşarea crizei Coronavirus, Aceleaşi personaje, Liiceanu şi Cărtărescu, şi-au manifestat public preferinţa pentru USR-istul Vlad Voiculescu în funcţia de coordonator al situaţiei de urgenţă şi chiar în favoarea numirii acestuia ca ministru al Sănătăţii!

Astfel, aşa cum am semnalat la vremea respectivă în „Cotidianul” (https://www.cotidianul.ro/gabriel-liiceanu-il-vrea-pe-vlad-voiculescu-seful-comisiei-coronavirus/), Gabriel Liiceanu dorea ca Vlad Voiculescu, pe care USR îl propunea încă de atunci pentru funcţia de Primar General al Capitalei, să conducă acea comisie anti-coronavirus: „Îi propun așadar, cu modestie cetățenească, celui care va fi fiind prim-ministru, să înceapă această nouă pagină de istorie, prin care competența ar urma să triumfe asupra vanităților, aranjamentelor și hărțuielilor de partid, înființând o „comisie anti-coronavirus” condusă de Vlad Voiculescu. Să i se lase în grijă să gestioneze – așa cum a dovedit că se pricepe – calamitatea care a venit peste noi. Această comisie, cu atribuții clare și puteri pe măsură, ar urma să fie creată de el cu oamenii lui, fiind dependentă numai de prim-ministru și sprijinită direct de cabinetul lui”!

De data aceasta, Mircea Cărtărescu a fost şi mai categoric, propunînd ca soluţie salvatoarea numirea lui Vlad Voiculescu ca ministru al Sănătăţii:



Cînd Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu se exprimă public într-un mod atît de categoric faţă de politică, este clar că, în laboratoarele secrete, se pregăteşte ceva.

DESEMNAREA LUI NICUŞOR DAN LA PRIMĂRIA CAPITALEI, ÎN DEFAVOAREA LUI VLAD VOICULESCU

Cînd cei doi scriitori îl susţineau pe Vlad Voiculescu la începutul crizei Coronavirus pentru funcţii importante în Guvern, acesta era propunerea USR pentru a fi candidat la funcţia de Primar General al Capitalei. De aceea, Liiceanu şi Cărtărescu încercau propulsarea lui Vlad Voiculescu, astfel încît să-i creeze o platformă electorală pentru alegerile locale! Sigur că era la mijloc şi interesul pentru banii „Unchiului Nic”, supranumit „Regele medicamentului”, cel care stă în spatele lui Vlăduţ, dar acest interes era doar o parte a înţelegerii.

Numai că Iohannis şi PNL au decis altfel: Nicuşor Dan a fost preferat să fie candidatul unic al PNL-USR-PLUS la Primăria Capitalei, deşi acesta era deja în afara USR! Ar fi multe de discutat în privinţa acestei alegeri, dar nu este locul aici pentru o astfel de analiză, cert este însă că a fost o adevărată lovitură pentru USR şi susţinătorii săi.

Vă daţi seama, după ce încă de anul trecut Vlad Voiculescu se antrenase pentru aceste alegeri, intrînd în conflict chiar cu Gabriela Firea (Digi24 titra în octombrie: „Război Gabriela Firea – Vlad Voiculescu pe spitalul privat pentru copiii bolnavi de cancer”), desemnarea lui Nicuşor Dan drept candidat al alianţei PNL-USR-PLUS a creat o nemulţumire uriaşă în tabăra talibanilor din USR.

Aşa se face că acum, cînd focul este în curtea lui Nicuşor Dan, nici Gabriel Liiceanu, nici Mircea Cărtărescu nu scot un cuvînt în apărarea sa! Un comentariu al lui Costi Rogozanu, în „Libertatea” poate fi o explicaţie, mai ales că aminteşte de o dezbatere la GDS, în care Liiceanu a sărit la gîtul lui Nicuşor Dan pentru a-l apăra pe Traian Băsescu: „Cînd denunți corupția trebuie să ai grijă, că nu sunt numai pesediști. Nicușor Dan a fost complet domesticit de peneliști, ‘geaba îi dă acum cu ”caracatița PSD”. Eu îmi amintesc că l-am văzut prima oară într-o versiune mai credibilă, la o discuție la GDS cu Băsescu, cînd i-a spus președintelui de atunci că a girat investiții imobiliare corupte și Liiceanu a sărit ca ars să-l apere pe sfîntul Băse”!

Puse cap la cap toate aceste evenimente din trecutul recent sau mai îndepărtat, arată că Nicuşor Dan nu mai este agreat de „elita lui Băsescu”, aceasta preferîndu-l pe Vlad Voiculescu, pe care-l vedeau candidat împotriva Gabrielei Firea.

CONSECINŢELE ALEGERII LUI NICUŞOR DAN

Nu am nici o îndoială că dacă Nicuşor Dan va cîştiga alegerile de duminică „elita lui Băsescu” îl va curta din nou, căci ipocrizia de acest fel îi este caracteristică. Dacă, însă, Nicuşor Dan va pierde, să te ţii, domnule Iohannis!

De altfel, dacă citiţi cu atenţie articolele politice din diverse publicaţii, veţi observa că editorialiştii din „tabăra Liiceanu” au devenit brusc foarte agresivi la adresa lui Klaus Iohannis! Şi, într-o oarecare măsură, este normal să facă aşa, simţind că Iohannis n-ar mai vrea ca, după alegerile parlamentare, cuvîntul „corupţie” să mai fie folosit atît de des ca atunci cînd îmbrăca el geaca sa roşie.

Alegerile locale se termină duminică, dar vin cele parlamentare, unde miza nu mai este doar înfrîngerea PSD (a avut grijă Marcel Ciolacu ca PSD să nu mai fie jucător principal), ci scorul pe care-l vor obţine PNL şi USR, căci nu este greu de observat că PNL ar prefera o alianţă cu UDMR şi PMP în locul unei alianţe cu USR-PLUS.

Să citim două fragmente de pe site-urile jurnaliştilor #Rezist care devoalează şi mai clar preferinţele electorale. Mai întîi, iată un articol din „Ziariştii” (al lui Grigore Cartianu şi Laurenţiu Ciocăzanu), semnat „Redacţia”:

În ultimele săptămâni, asperitățile dintre PNL și Alianța USR-PLUS au ieșit tot mai mult în evidență… Membri ai USR-PLUS – atât din conducerea centrală, cât și din teritoriu – s-au lansat în atacuri tot mai virulente la adresa PNL… În acest context, sprijinul USR-PLUS pentru Nicușor Dan în lupta pentru Primăria Bucureștiului pare mai degrabă modest, deși Nicușor Dan este fondatorul USR”.

Al doilea fragment este dintr-un articol al lui Dan Tăpălagă (cel care l-a cam supărat pe Iohannis la ultimele două conferinţe de presă), pe „G4Media”, care are ca punct de plecare tot declaraţia lui Ludovic Orban, prin care sugera că PNL ar putea face o alianţă la guvernare doar cu PMP şi UDMR, deci fără USR:

Prin urmare, Dan Barna și Dacian Cioloș se văd nevoiți să-și radicalizeze discursul la adresa PNL, principalul adversar politic, în speranța că își vor îmbunătăți scorul politic… Podurile dintre cele două partide aruncate acum în aer vor fi tot mai greu de refăcut după alegerile parlamentare, când, foarte probabil, se va pune problema formării unui eventual guvern comun. Liberalii le transmit deja celor de la USR PLUS că, dacă PNL va lua un scor bun la locale, confirmat ulterior la parlamentare, vor încerca să facă majoritate doar cu PMP și UDMR dacă relațiile politice cu Barna și Cioloș continuă să se degradeze”.

Iată, deci, că această confruntare dintre PNL şi alianţa USR-PLUS nu este o invenţie a noastră, din moment ce jurnaliştii cunoscuţi ca fiind oamenii de casă ai PNL susţin acum mai degrabă USR, avînd alături acea fostă „elită a lui Băsescu”, cu Liiceanu şi Cărtărescu, care a devenit deja USR-istă sadea!

Întrebarea este: de ce ar prefera PNL să se rupă de USR? Răspunsul nostru este simplu: pentru că PNL n-ar vrea să-i aibă alături pe talibanii din USR, pe acei radicali care vin din #Rezist cu mesajul anti-corupţie! Să nu uităm că Ludovic Orban însuşi a fost abordat agresiv chiar de „Ceauşescu” de la #Rezist, care-l acuza că agrează traseismul dinspre PSD spre PNL.

Mai concret: PNL i-ar prefera alături la guvernare pe USR-iştii care vor să vină la Putere cu orice preţ, dar nu şi pe talibanii USR care o ţin langa cu anti-corupţia!

Dar nu se ştie încă cine deţine puterea în USR. Aici vor avea de lucrat vîrtos „serviciile”! Ele l-au înlăturat în 2016 pe Nicuşor Dan de la conducerea partidului pe care l-a fondat, aducîndu-l în frunte pe Dan Barna, şi tot ele l-au ales pe Nicuşor Dan candidat comun, împotriva lui Vlad Voiculescu, propus de USR.

Cu un USR în Opoziţie, susţinut de „elita lui Băsescu”, PNL nu s-ar simţi deloc confortabil, mai ales că au deja exemplul atitudinii USR în cazul corupţiei semnalate de Curtea de conturi pe tema achiziţiilor de măşti. Puterea la care visează PNL şi Klaus Iohannis chiar se teme de un USR taliban în Opoziţie, care ar avea alături armata #Rezist şi „elita lui Băsecu”!

Poate că analiza aceasta este cam complicată acum, dar e normal pentru că lucrurile sînt în desfăşurare, situaţia este încă fluidă, putînd oricînd s-o ia pe cărări nebănuite acum.

Cert este însă că predarea PSD-ului în mîinile lui Iohannis cu ajutorul masiv al lui Marcel Ciolacu nu este suficientă pentru satisfacţia lui Klaus Iohannis. La orizont se anunţă o confruntare cu talibanii din USR, în cazul în care aceştia vor alege sau vor fi nevoiţi să meargă pe alt drum decît alături de PNL la guvernare.

Cu USR în Opoziţie, cu armata jurnaliştilor #Rezist împotrivă, susţinuţi şi de fosta „elită a lui Băsescu”, PNL-ului îi va fi dor de PSD! Pentru a evita o asemenea situaţie, „serviciile”vor avea un rol decisiv, astfel încît să regleze relaţiile dintre PNL şi USR, într-o operaţiune ce s-ar putea numi „îmblînzirea scorpiei”, la fel ca în comedia cu acelaşi nume a lui Shakespeare:

Puterea-i slăbiciune şi toate au hotar.

Cînd el îşi zice: „Vino!”, în loc să-l duşmăneşti,

Întreabă-l blînd: „Stăpîne, te-ascult, ce-mi porunceşti?

sursa:https://www.cotidianul.ro/adeptii-rezist-si-usrplus-se-vor-intoarce-impotriva-lui-klaus-iohannis/