2.20.2021

Distracție și aglomerație la Poiana Brașov

 


În plină pandemie, turiştii sfidează recomandările autorităţilor şi nu respectă restricţiile. Dornici de distracţie, oamenii s-au adunat dis-de-dimineaţă şi s-au aşezat cuminţi la coadă. Peste 500 de oameni aşteaptă să urce cu telegondola pe masivul Postăvarul pentru a schia.

Este aglomeraţie şi în acest weekend la baza pârtiei din Poiana Braşov, chiar dacă orașul de la poalele Tâmpei este în scenariul roșu, cu o rată de incidență de peste 3 la mia de locuitori.

Coadă uriaşă la telegondola din Poiana Braşov

Dimineață la prima oră la telegondola din Poiana Brașov s-au format cozi de peste 500 de persoane, în condițiile în care autoritățile au deschis instalația pe cablu cu jumătate de oră înainte de începerea programului, tocmai pentru a fi evitat numărul mare de persoane.

Sunt foarte mulți copii, copii mici care au venit la școlile de schi pentru a învăța.

Printre ei sunt şi jandarmi şi poliţişti locali care îi atenţionează să păstreze distanţarea socială şi să poarte corect măştile de protecţie.

Municipiul Brașov se află în scenariul roșu, după ce incidența infectărilor cu virusul SARS CoV-2 a trecut de trei persoane infectate la mia de locuitori.

Sfaturile salvamontiştilor pentru turiştii care urcă pe munte 

''Purtati intotdeauna echipament adecvat care sa va protejeze de precipitatii, vant si care sa va ofere confortul termic de care aveti nevoie.

Echipamentul adecvat trebuie intotdeauna dublat si de un echipament de protectie, din care sa nu lipseasca casca, ochelarii, manusile de schi si nu in ultimul rand protectia de coloana.

Reglati-va corespunzator echipamentul.

Un reglaj corect va face ca legaturile schiurilor sa elibereze piciorul in cazul unei suprasarcini sau al unui soc puternic, protejandu-l.

Totodata, servisati schiurile periodic si ascutiti canturile ori de cate ori este necesar. Partiile sunt acoperite preponderent cu zapada artificiala, care are o consistenta deosebit de dura si care toceste foarte repede aceste canturi, facand schiurile mult mai greu de controlat si oprit in conditii de siguranta.

Schiati cu o viteza in care sa fiti intotdeauna in control, pentru a putea evita sau opri in siguranta, indiferent de manevrele celor dinaintea voastra. Adaptati permanent viteza conditiilor meteo, de trafic, starii partiilor, dar mai ales pregatirii voastre, atat tehnice, cat si fizice.

Urcati si stationati numai pe marginea partiei si numai in zonele in care ceilalti schiori sa va poata repera usor (nu sub ruperi de panta, curbe, etc.).

Nu stationati niciodata in zonele inguste ale partiei, iar cand schiati pe aceste sectiuni, asigurati-va ca lasati culoare de trecere, pentru ca ceilalti practicanti sa va poata depasi in siguranta.

Schiorilor incepatori, le recomandam sa apeleze, cu cea mai mare incredere, la un instructor de schi autorizat. Astfel vor fi permanent in siguranta, nu vor ajunge pe partii care sa le depaseasca nivelul si nu se vor rataci. In plus vor invata sa schieze intr-o maniera corecta, care ulterior va fi mult mai usor de dezvoltat, iar progresul va fi unul exponential mai rapid, decat daca aleg sa invete singuri.

Daca aleg totusi sa invete singuri, sa se asigure ca raman pe partiile de incepatori, BRADU si STADION si sa nu urce pe partia Drumul Rosu, decat in momentul in care sunt capabili sa opreasca si sa ocoleasca in conditii de siguranta.

Sa nu urce pe masiv aproape de ora inchiderii instalatiilor de transport pe cablu. Coborarea unei partii ca Drumul Rosu este foarte solicitanta si poate dura mult mai mult decat anticipati. Astfel riscati sa fiti prinsi de lasarea intunericului. Aducem la cunostinta faptul ca partiile se inchid la jumatate de ora de la ultima cursa, de regula la ora 16:30.

Schiorii avansati sunt sfatuiti sa nu iasa niciodata de pe partiile amenajate, deoarece stratul de zapada poate ascunde multe pericole (bolovani, cioate, santuri, etc.). In plus, facand acest lucru, se pot rataci foarte usor, mai ales daca vorbim de conditii meteo care sa includa ceata.

Sa nu schieze cu viteza mare pe partiile de incepatori sau pe cele destinate nivelurilor medii. Acest lucru poate favoriza producerea unor coliziuni, prin diferentele mari de viteza generate intre ei si cei care schiaza mai lent.

Daca sunteti implicati sau martorii unui accident, puteti alerta echipa salvamont la numarul unic de urgenta 112 sau sunand direct la Dispeceratul National Salvamont 0-SALVAMONT (0725826668)'', au scris reprezentanţii Salvamont Poiana Braşov pe pagina de Facebook.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/distractie-aglomeratie-poiana-brasov-turisti-schi-594051.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu