În cadrul unui interviu exclusiv pentru DC News, directorul ARO Câmpulung, Mihai Mărțișor Ciobanu, a vorbit despre tentativele de asasinare la adresa sa:
„Am plecat până la Brașov cu autoturismul de probe ARO 24 pe care aveam în omologare motorul de la BMW, de 180 de cai putere. Vin de la Brașov cu un inginer care lucra la noi. Eu am făcut multe încercări pe drumul Brașov-Câmpulung și știind atât de bine drumul, nu prea frânam în curbe. Ajung la Rucăr, să intru pe podul de acolo. Când intru pe pod, în față era o căruță încărcată cu lemne, iar din față se pregătea să intre pe pod o Skoda S100. Atunci, trebuia să frânez și să dau prioritate Skodei.
În momentul în care am călcat pedala de frână, aceasta a căzut jos, mașina a rămas fără frână, am schimbat a doua și i-am spus băiatului de lângă mine: Ține-te că intru peste căruță să o bag în șanț că îl omor pe cel din față, dacă îl lovesc frontal. În momentul în care am ridicat privirea, am văzut că cel din față a frânat, văzând că vin peste el. Am călcat puternic accelerația, am depășit căruța, am trecut pe lângă botul calului și m-am dus înainte fără să îi lovesc. Am oprit ulterior cu frâna de mână
Ne-a fost pusă apă în lichidul de frână și a fiert. Se așteptau ca frâna să fie făcută într-o curbă și amândoi am fi fost morți astăzi, iar când veneau să constate accidentul, responsabilul de pedală punea lichidul și pedala devenea iar tare și ar fi spus că eu am umblat ca nebunul. Într-o situație din asta ești un om mort, asta a fost prima tentativă“, a precizat Mihai Mărțișor Ciobanu.
O altă tentativă de ucidere
„Altă dată, am fost în Constanța ca să închiriem o suprafață care să aibă și acces la calea ferată. Aveam un Volvo 440. M-am dus în port să vedem unde putem să închiriem, iar când m-am întors, recunosc, am depășit o coloană de mașini, m-am așezat în fața coloanei, iar în momentul respectiv a explodat pneul stânga față și cel stânga spate, unde era o cantitate mai mare de explozibil și am fost aruncat în aer la aproximativ 3 metri înălțime. Apoi am căzut peste un gard de doi metri într-o grădină de lângă drum.
Vine o doamnă la mine și spune: Domnule, pe mine m-ați depășit, dintr-o dată v-ați ridicat în aer și ați dispărut ca în film. Extraordinar !“, își amintește Mihai Mărțișor Ciobanu.
Otrăvire cu radiu
„Într-o dimineață am ajuns mai devreme cu 10 minute la serviciu. Când intru în secretariat, secretara vorbea la telefon, iar în încăperea respectivă șeful biroului de poliție mesteca cu lingurița în ceașca mea de cafea. Mi s-a părut curios și m-am dus la el: Ce faci domnule Barbu, îmi faci cafeaua de dimineață? În momentul acela a trântit ceașca jos, m-a împins cu mâinile în piept și a fugit. El îmi pusese izotopul de radiu în cafea și eu l-am surprins asupra faptului.
În final au reușit și nu mai puteam merge în linie dreaptă, toată lumea zicea că sunt beat, dar eu nu mai puteam merge din cauza otrăvirii cu izotopul de radiu. În timp, treaba a degenerat și am fost dus de urgență la spital pentru că îmi apăruse un fel de umflătură la apendice. Noroc că cineva de acolo m-a internat și mi-a făcut toate analizele. Mi-au spus că nu am un plămân și un rinichi în funcțiune.
Într-o zi, am eliminat mucoasa intestinală, care era o masă gelatinoasă de culoare verde, acolo era depozitul radioactiv. Ulterior, după ce am făcut treaba asta, organismul meu a reacționat, mi-am revenit, iar doctorului nu-i venea să creadă că m-am făcut bine“, a mai precizat directorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu