Desfășurările impresionante de trupe ruse în zona graniței cu Ucraina, cu unele informații indicând până la 150.000 de militari, au încordat mult relațiile dintre Moscova și Washington și au stârnit îngrijorări mari în statele din așa-zisul flanc estic al NATO.
După ce președintele Joe Biden l-a sunat pe omologul rus, la scurt după ce l-a numit „criminal”, și i-a propus o întâlnire față în față în următoarele luni, ministrul rus al Apărării a anunțat că recenta concentrare de trupe și tehnică militară, în special în Crimeea, a fost parte dintr-un exercițiu, iar acest exercițiu s-a încheiat și forțele ruse se vor retrage la bazele lor. Analiștii se întreabă însă dacă aceasta este „dezescaladarea” la care au făcut apel liderii vest-europeni în ultimele săptămâni sau dacă este calmul dinaintea furtunii.
Oricum, ministrul rus Serghei Șoigu a spus că le-a ordonat militarilor să stea în alertă și să fie gata să răspundă oricăror „evoluții adverse” în timpul exercițiului militar al NATO ”Defender Europe 2021”. Acest din urmă exercițiu, care se va desfășura până în luna iunie, este considerat cel mai amplu organizat de NATO în ultimii 25 de ani.
La îngrijorările legate de desfășurările ruse de trupe și tehnică militară se adaugă disputa diplomatică gravă dintre Moscova și Praga, cu expulzarea a zeci de diplomați din cele două capitale, după ce serviciile cehe de informații au acuzat GRU de aruncarea în aer a unui depozit de muniții, în 2014.
Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat, pe 21 aprilie, ce poziție are față de toate aceste evolutii îngrijorătoare, mai cu seamă că la București era reunită trilaterala Polonia-România-Rusia, înființată în 2012 și axată pe probleme de securitate. Președintele României a spus: ”Vreau să-i asigur pe români că noi suntem pe fază”. E drept, președintele a fost și mai clar: ”Nu vreau să intru în foarte multe detalii de tip militar, nu este cazul, nu se face, dar vreau să-i asigur pe români că noi suntem pe fază”.
Deci nu trebuie să ne facem griji, la Cotroceni și la guvern se lucrează.
Dacă ”nu se face” să vorbim despre detaliile de ordin militar, atunci să vorbim măcar despre cele de ordin economic. La București au sosit miniștrii de Externe ai Turciei și Poloniei, două țări cu care România are semnate Parteneriate Strategice. Ce au adus României aceste parteneriate strategice? Până acum nu au adus decât ”reuniuni de flanc” NATO și autobuze și tramvaie fabricate în Turcia pentru marile orașe ale României, în detrimentul unor oferte venite din partea unor companii care produc în România. Până acum, am văzut cum, în momente mai dificile, fostul premier Victor Ponta s-a dus să-și trateze genunchiul în Turcia, aducând aminte de piciorul în ghips al generalului Victor Stănculescu. Bun și la asta parteneriatul cu Turcia.
Până acum, parteneriatul cu Polonia nu a fost decât o bucată de hârtie uitată într-un sertar, câtă vreme guvernele de la București au contemplat cum companii poloneze ”fură” afaceri gândite de companii din România, implicate însă în dosare de corupție în momente decisive, iar companii din Polonia (scutită de o Monica Macovei și de MCV) asupra cărora planau aceleași dubii au ieșit câștigătoare. Parteneriatele acestea strategice cu Turcia și Polonia nu au schimbat cu nimic poziția României în relațiile comerciale – o țară în care se vând pe bani grei produse cu branduri occidentale fabricate în Polonia și Turcia. Dar nu-i nimic, președintele este pe fază.
Donald Tusk ne-a sedus vorbind în limba română la lansarea președinției române a Consiliului UE, după ce a condus un guvern polonez care s-a luptat să pună mâna pe afaceri la care râvneau si companiile din România. Tusk a dat exemplu de leadership și diplomație. Klaus Iohannis ne asigură însă că e pe fază.
Unde vor duce mai departe aceste parteneriate strategice. La cât de elogioase sunt analizele din ultimele săptămâni publicate în România despre cum dronele turcești au zdrobit tehnica militară sovietică cu care au luptat armenii în războiul pierdut din Nagorno-Karabah, se pune de un lobby pentru achiziții militare din Turcia. Și poate și Polonia speră să vândă în România tehnică militară americană făcută însă în Polonia, unde guvernele de la Varșovia au avut grijă să asigure locuri de muncă.
Invitați la trilaterala de la București sunt și miniștrii de Externe din Georgia și Ucraina (cele două state cărora SUA au vrut să le deschidă ușa NATO la summitul din 2008 de la București, când statele vest-europene s-au opus). Șeful diplomației ucrainene reprezintă un stat al cărui ambasador în Germania a făcut o declarație nefericită, dacă nu iresponsabilă: ori ne admiteți în NATO, ori ne dezvoltăm arme nucleare. Iar președintele Ucrainei a făcut și el presiuni pentru aderarea la NATO, în plin conflict cu Rusia. Cât despre Georgia, după cele două mandate prezidențiale ale lui Mihail Saakașvili, populația și politicienii, cu un pro-occidentalism ceva mai cerebral, au reacții democratice surprinzătoare, precum demisia recentă a premierului unui partid pro-rus în momentul în care liderul opoziției a fost arestat din rațiuni politice. Însă și regimul de la Tbilisi, și cel de la Kiev se zbat în zona gri a fostului URSS, bastioane cu veleități occidentale din care se aruncă săgeți asupra Moscovei și chiar asupra Vestului (vezi implicarea instituțiilor de forță ucrainene în alegerile americane din 2016 și 2020), cât ca regimurile oligarhice să-și mențină impunitatea.
Aceasta este lumea care se reunește din când în când la București. După aderarea la NATO și UE, România a avut șansa de a se întoarce cu fața către Europa Centrală și de Vest. Poate că și alegerea sasului Klaus Iohannis a fost expresia unei asemenea dorințe. Însă ”portavionul Romania” s-a îndreptat către Est. Dar nu către China, unde micile economii din UE au interdicție de la mai marii de la Berlin și Paris, iar companiile românești asociate cu China pierd licitații pe banda rulantă. Nu, Estul înseamnă voturile din Republica Moldova, înseamnă războiul din Nagorno-Karabah, dronele turcești, gazele din Azerbaidjan, fantoma gazoductului Nabucco. Ce mai contează că, ieri, Comisia Europeană nu a fost de acord cu Planul Național de Redresare și Reziliență, că ne îndreptăm către un ultim cerc concentric al UE alături, poate, de Ucraina, ce mai contează că nu producem mai nimic în țară, câtă vreme stăm pe metereze în Flancul Estic al NATO, votăm geopolitic, mâncăm geostrategie, luptăm împotriva corupției și avem o statuie a lui Gaidar Aliev la București, rămasă moștenire de la Traian Băsescu. Nu mai contează nimicurile astea când președintele, sărbătorind Ziua Pământului în Balta Văcărești, ne spune că ”e pe fază”.
Călin Marchievici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu