Procurorii nu pot stabili diferenţa exactă dintre Daniel Tudorache şi Clotilde Armand, în condiţiile în care mai multe buletine de vot au dispărut. Anchetatorii trebuie să afle cine a furat documentele şi pentru cine erau voturile respective.
Sacii cu voturile de la alegerile pentru Primăria Sectorului 1 au revenit la Tribunalul Bucureşti, unde vor rămâne într-o încăpere izolată la subsolul clădirii.
Deşi toată lumea a aşteptat joi anunţul oficial al procurorilor Parchetului General în legătură cu rezultatul renumărării voturilor de la Primăria Sectorului 1 al Capitalei, reprezentanţii instituţiei au anunţat că toată activitatea iniţiată la SIIJ şi renumărare va mai dura mult timp, până la începutul lunii august.
„1 august este o perioadă acoperitoare. Cu siguranţă, ne vor da un răspuns mult mai repede. Ştiam de acest termen de mult timp, de mai multe luni, pentru că am întrebat când se va încheia acest dosar. A spus 1 august. Ăsta este termenul acoperitor, dar cu siguranţă va da un comunicat mult mai repede”, a explicat Dan Tudorache, la România TV.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat pentru România TV că Dan Tudorache ar fi câştigat alegerile deoarece are 1.000 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand. În plin scandal, procurorul care instrumentează cazul a anunţat că vrea să se pensioneze.
„Eu ştiam că se va pensiona procurorul. Ştiam că se va pensiona anul acesta şi asta mi-a dat un sentiment de linişte pentru că un om care se pensionează recent nu are nimic de pierdut, nu are ce să piardă. E de vârstă.
Cred că în perioada în care am depus acea solicitare în octombrie el spunea că anul viitor vrea să se pensioneze, adică în 2021. Ştiam că acest dosar va fi ultimul lui mare dosar.
Chiar dacă s-ar dat peste cap şi PNL şi USR, până la 1 august n-au cum să desfiinţeze SIIJ”, a mai precizat Dan Tudorache, în prezent deputat PSD.
România TV a prezentat miercuri seară cronologia evenimentelor din seara alegerilor locale de la Primăria Sectorului 1 din Capitală. Potrivit unor surse, se pare că Dan Tudorache ar fi câştigat alegerile cu un număr mare de voturi în faţa lui Clotilde Armand, actualul edil al instituţiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu