De ce China și Nepalul măsoară vârful Everest

 

De câteva luni se vorbește despre un anunț al Chinei și Nepalului privind altitudinea vârfului Everest și, deși noua valoare nu are cum să difere mult față de cea larg acceptată, măsurătoarea este foarte importantă pentru ambele țări. Noua valoare nu este importantă doar pentru geologi, ci este și o chestiune de mândrie națională, de independență și de a dovedi ce pot face noile tehnologii. În plus, discuția este dacă să se ia în considerare, sau nu, stratul de zăpadă de pe vârf.

Everest este cel mai înalt vârf din lume, altitudinea fiind de 8.848 de metri, cu peste 200 de metri mai mult decât locul doi, vârful K2, de 8.611 m. Până la 1849 se credea că cel mai înalt vârf din lume este Kangchenjunga (care cu ai săi 8.586 m este de fapt pe locul trei).

Actuala valoare pentru Everest datează din 1956 când a fost măsurată de Survey of India, însă înălțimea vârfului variază din cauza activității tectonice, un exemplu fiind puternicul cutremur de 7,8 grade Richter din 2015. Apoi, diversele valori obținute la măsurare au depins de cine a făcut măsurătorile, ce repere au luat și dacă au luat în calcul și stratul de zăpadă de pe vârf sau au considerat că înălțimea reală este cea unde este stânca.

Deși pare banal, Nepal și China nu au căzut mult timp de acord dacă la valoarea finală să fie luată în considerare la măsurători și zăpada de pe vârf, iar chestiunea a fost rezolvată în 2010 când China a acceptat valoarea de 8.848 luând în calcul și stratul de zăpadă, iar Nepalul a acceptat valoarea chineză de 8,844.43 m care nu includea stratul de zăpadă.

În octombrie 2019 președintele chinez Xi Jinping a făcut o vizită istorică în Nepal și, în afară de o serie de acorduri economice legate de drumuri și căi ferate, s-a anunțat și că cele două țări vor coopera pentru re-măsurarea Everest-ului și vor anunța împreună rezultatele.

O echipă de alpiniști și geologi nepalezi au urcat pe vârf în mai 2019 cu echipamente de precizie pentru a face măsurători, iar China a urcat pe partea tibetană în primăvara acestui an, într-un 2020 în care pandemia a făcut ca muntele să fie pustiu. Anunțul este așteptat cât de curând și ar fi trebuit făcut în această vară, dar pandemia a dus la amânarea momentului.

Cele două țări au folosit puncte de referință diferite la nivelul mării: China a folosit Marea Galbenă, iar Nepal, un punct apropiat de Golful Bengal.

Dar de ce au decis cele două țări să investească într-o nouă măsurare, când este clar că noua valoare nu are cum să fie departe de cea larg acceptată de 8.848 m?. Ei bine, primele valori au fost măsurate de britanici, de indieni sau de americani și este o chestiune de mândrie națională pentru cele două țări din zona Everest-ului să aibă o valoare comună măsurată acum, cu mijloace moderne.

Mai ales pentru China este o chestiune de mândrie națională, cea mai populată țară din lume insistând că va fi cea mai precisă măsurătoare din istorie pentru celebrul vârf. China s-a folosit de Everest în acțiunile sale de propagandă: Mao a ordonat în 1960 o uriașă expediție pentru ca vârful să fie atins și dinspre Tibet, iar în 2008 flacăra olimpică a fost dusă pe vârf (a fost aprinsă aproape de vârf și apoi purtată 30 de metri). China a mai realizat două măsurători până la cea din 2020: în 1975 și 2005. Acum, la măsurătoarea high-tech din 2020, chinezii au folosit și satelitul de navigație BeiDou.

Nepalul, pe de altă parte, obține venituri importante de pe urma turismului și nici nu are de ce să se certe cu China, țară din care vin 90% dintre investițiile directe. Nepalul a terminat măsurătorile, iar anunțul final va fi făcut când vor fi pregătiți chinezii.

Prima ridicare topografică ce a măsurat altitudinea vârfului Everest a fost făcută acum mai bine de 160 de ani de Imperiul Britanic, iar pe hărți vârful era trecut sub numele ”Peak XV”. Echipa de topografi era condusă de Sir George Everest.

Pentru China, anul 2020 este special dacă vorbim de vârful Everest, fiindcă se împlinesc 60 de ani de la expediția care a dus la prima ascensiune pe ruta nordică. Trei membri ai expediției au ajuns atunci și pe vârf și, fiindcă nu au existat fotografii, realizarea a fost privită cu scepticism în Occident în primii ani.

Surse: National Geographic, Indian Express;https:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24316002-china-nepalul-masoara-varful-everest-nu-doar-geografie-geopolitica.htm

„Marele Îngheț”

 

O echipă de astrofizicieni din SUA a realizat una din cele mai exacte măsurători făcute vreodată a cantității totale de materie de univers, unul din misterele îndelungate ale cosmosului, relatează MSN.

Răspunsul, publicat luni în Astrophysical Journal, este că materia constituie 31,5% (cu o marjă de eroare de 1,3%) din cantitatea totală de materie și energie care alcătuiesc Universul. Diferența de 68,5% este energie întunecată, o forță misterioasă care cauzează expansiunea accelerării Universului în timp, după cum a fost dedus prin observarea unor supernove distante la sfârșitul anilor 1990.

Altfel spus, asta înseamnă că Universul observabil conține o cantitate de materie echivalentă cu 66 de miliarde de triliarde de masă solară (n.r. masa Soarelui nostru), a declarat pentru AFP Mohamed Abdullah, un astrofizician de la Universitatea California din Riverside și coordonator al studiului.

Majoritatea acestei materii - 80% - este materie întunecată. Natura sa nu este cunoscută în prezent dar ar putea fi constituită din particule subatomice care nu au fost descoperite încă.

Ultima măsurătoare corespunde apropiat cu valorile descoperite anterior de către alte echipe care au folosit diferite metode cosmologice precum măsurarea fluctuațiilor de temperatură în radiația de energie joasă rămasă în urma Big Bang-ului.

„Acesta a fost un proces îndelungat care s-a întins pe parcursul a 100 de ani devenind gradual tot mai precis”, afirmă Gillian Wilson, profesoară la University of California și co-autoare a studiului, adăugând că „e oarecum mișto să poți face o asemenea măsurătoare fundamentală despre Univers fără a părăsi planeta Pământ.

Însă cum cântărești Universul mai exact? Echipa a perfecționat o tehnică veche de 90 de ani care implică observarea modului în care galaxiile orbitează în interiorul roiurilor („clustere”) de galaxii (sisteme masive care conțin mii de galaxii). Aceste observații le-au indicat cât de puternică este atracția gravitațională a fiecărui roi de galaxii ceea ce a permis calcularea masei totale a acestora.

Soarta Universului

De fapt, explică Wilson, tehnica lor a fost concepută inițial de către astronomul inovator Fritz Zwicky, acesta fiind primul care a suspectat în anii 1930 existența materiei întunecate în roiurile de galaxii. Zwicky a observat că atracția gravitațională a galaxiilor observate în roiul Coma apropiat este insuficientă pentru a preveni îndepărtarea rapidă a galaxiilor unele de celelalte și a realizat că trebuie să existe un tip de materie invizibilă care împiedică acest lucru.

Echipa de la Universitatea California care a perfecționat tehnica lui Zwicky a creat un instrument pe care l-a denumit GalWeight, acesta determinând cu o precizie mai ridicată care galaxii aparțin unui anumit roi și care nu. Cercetătorii au folosit instrumentul asupra Sloan Digital Sky Survey, cea mai detaliată hartă 3D a Universului care există în prezent, măsurând masa a 1.800 de roiuri de galaxii și creând un catalog.

La final au comparat numărul roiurilor din catalogul observate pe unitate de volum lor cu o serie de simulări pe calculator, fiecare simulare pornind de la o valoare diferită a masei totale de materie din Univers. Simulările cu prea puțină materie au avut prea puține roiuri în timp ce cele cu prea multă materie au avut mai multe roiuri decât cele observate, cercetătorii găsind o valoare care s-a potrivit exact simulărilor.

Wilson a explicat că având o măsurătoare mai precisă a cantității totale de materie din Univers ne-ar putea aduce cu un pas mai aproape de a înțelege natura materiei întunecate deoarece „știm exact câtă materie ar trebui să căutăm” când oamenii de știință fac experimente cu particule, ca de exemplu cele desfășurate la Marele Accelerator de Hadroni construit de CERN.

În plus, „cantitatea totală de materie întunecată și energie întunecată ne arată soarta Universului”, adaugă Wilson, consensul științific actual fiind că ne îndreptăm spre un „Mare Îngheț” în care galaxiile se îndepărtează tot mai mult unele de celelalte iar stelele din Univers vor rămâne fără combustibil în viitorul foarte îndepărtat.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24319115-astrofizicienii-masurat-cantitatea-exacta-materie-univers.htm

Patru lacuri supersărate se ascund sub o calotă glaciară de pe Marte, iar în ele ar putea trăi forme de viață extremofile

 

Rămăşiţe ale unor corpuri de apă de la suprafaţa lui Marte ar putea să fie în continuare ascunse sub forma unor mici lacuri supersărate, sub calota glaciară de la polul sud al Planetei Roşii, conform unui nou studiu publicat luni de Nature Astronomy, transmite Space.com, preluat de Agerpres.

Timp de decenii, cercetătorii au bănuit că sub calotele polare ale lui Marte se află apă, la fel ca şi pe Pământ. În 2018 cercetătorii au detectat dovezi ale existenţei unui astfel de rezervor de apă pe Planeta Roşie - un lac cu diametrul de 19 kilometri, aflat sub un strat de gheaţă de aproximativ 1,5 kilometri la polul sud al lui Marte.

Atunci, cercetătorii susţineau că studierea acestui lac subglaciar ar putea oferi dovezi despre apariţia vieţii în trecutul lui Marte şi eventuala existenţă a unor forme de viaţă simple, extremofile, în prezent. Au fost ridicate însă şi numeroase semne de întrebare cu privire la originea, compoziţia şi vechimea acestui lac.

În noul studiu au fost folosite datele obţinute de la radarul MARSIS de pe sonda orbitală Mars Express, aparţinând Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) pentru a scana regiunea de 250 pe 300 de kilometri din jurul lacului subglaciar descoperit în 2018. În cadrul studiului au fost folosite tehnici utilizate pentru detectarea de lacuri sub gheţarii din Antarctica.

Cercetătorii au confirmat existenţa lacului şi au ajuns la concluzia că acesta ocupă o suprafaţă de 20 pe 30 de kilometri. Nu s-a putut stabili adâncimea lacului pentru că radarul MARSIS nu poate penetra apa sărată, după cum a explicat unul dintre autorii noului studiu, Elena Pettinelli, geofizician la Universitatea Tre din Roma.

Mai mult decât atât, Pettinelli şi colegii săi au identificat alte trei lacuri cu dimensiunile de aproximativ 10 pe 10 kilometri. Pereţi de rocă separă aceste corpuri de apă mai mici de lacul principal descoperit în 2018.

Cercetătorii sunt de părere că aceste lacuri sunt extrem de sărate. Salinitatea ridicată menţine apa în stare lichidă în pofida condiţiilor extrem de reci de la polul austral al Planetei Roşii.

Deşi calota glaciară marţiană se topeşte uşor în temperaturile mai ridicate din timpul zilei, oamenii de ştiinţă nu cred că aceste lacuri s-au format prin topirea gheţii ci consideră că ar fi rămăşiţele unui corp mai mare de apă care s-a aflat la suprafaţa planetei în urmă cu milioane sau chiar miliarde de ani.

De asemenea, cercetătorii au luat în considerare posibilitatea topirii calotei glaciare din cauza activităţilor geotermale, dar această explicaţie era plauzibilă dacă ar fi existat un singur astfel de corp de apă. Formarea mai multor astfel de lacuri ar fi necesitat o uriaşă anomalie geotermală. "Nu cred că este posibil din punct de vedere fizic, ţinând cont de ceea ce ştim", a subliniat Pettinelli.

În schimb, aceste lacuri ar fi putut să se formeze în condiţiile unor temperaturi mai ridicate din trecutul Planetei Roşii. "Este un sistem complex, nu un singur lac. Acest lucru sugerează că lacurile s-au format în contextul unor condiţii de mediu care au influenţat o regiune mai extinsă şi ar putea fi alte corpuri de apă similare în apropierea celor patru", conform lui Pettinelli.

Dacă însă aceste lacuri "sunt rămăşiţele unui corp mare de apă aflat cândva la suprafaţa planetei, cu siguranţă că ar fi reprezentat un excelent habitat pentru viaţă, fie ea dispărută sau încă prezentă pe Marte" a susţinut Pettinelli.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24316680-patru-lacuri-supersarate-ascund-sub-calota-glaciara-marte-iar-ele-putea-trai-forme-viata-extremofile-studiu.htm

David Attenborough, acum și pe Instagram / Recordul stabilit de prezentatorul britanic pe platforma social media

 

Naturalistul și realizatorul de documentare David Attenborough a devenit joi persoana care a strâns cel mai rapid un milion de followeri pe instagram, ajungând la numărul respectiv la doar câteva ore după ce și-a deschis un cont pe platforma social media, relatează CNN.

Prezentatorul veteran a publicat prima sa postare joi la 12:00, ora României, și doar patru ore mai târziu contul său era urmărit de 1 milion de persoane, a anunțat Guiness World Records. Între timp numărul a ajuns la 3,1 milioane de urmăritori.

În postare, un videoclip despre schimbările climatice, Attenborough a explicat că este nou pe platforma social media dar că debutează pe Instagram pentru a crește conștientizarea asupra urgenței climatice.

„După cum știm cu toții, lumea se confruntă cu probleme”, a declarat acesta în videoclipul IGTV care a strâns până acum peste 12 milioane de vizualizări.

„Continentele au luat foc, recifele de corali mor iar peștii dispar din oceanele noastre. Iar lista tot continuă”, afirmă prezentatorul britanic, adăugând că „dar știm ce trebuie să facem în privința asta”.

Attenborough le-a spus urmăritorilor că în următoarele săptămâni va prezenta mai multe despre problemele cu care se confruntă lumea și soluțiile pentru schimbările climatice.

„În următoarele câteva săptămâni voi înregistra mesaje pentru a explica problemele cu care ne confruntăm și cum le putem soluționa”, a anunțat acesta.

Contul de Instagram al lui Attenborough va fi gestionat cu ajutorul a doi dintre colegii săi, Jonnie Hughes și Colin Butfield, cei doi glumind că „social media nu este habitatul obișnuit al lui David”.

Recordul de followeri strânși rapid de prezentatorul britanic a fost omologat de Guiness World Records, acesta depășind anteriorul record de un milion de urmăritori strânși de Jennifer Aniston în 5 ore și 16 minute după ce aceasta s-a alăturat platformei social media în 2019.

Vizionați VIDEO : https://www.instagram.com/tv/CFg3LHIHGug/?utm_source=ig_embed

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24308176-video-david-attenborough-acum-instagram-recordul-stabilit-prezentatorul-britanic-platforma-social-media.htm

Legătura neașteptată dintre transformarea Saharei în deșert și o mega-secetă de un mileniu la multe mii de kilometri depărtare

 

Analiza stalagmitelor din peșterile aflate în Laos a dus la stabilirea unei legături dintre sfârșitul perioadei în care Sahara era un loc plin cu verdeață și o secetă ce a durat un mileniu și a afectat viața celor care locuiau la 8.000 km depărtare, în Asia de Sud-Est. Deșertificarea Saharei a afectat acum patru - cinci milenii numeroase zone ale lumii, iar specialiștii se referă la această perioadă de referință ca la ”sfârșitul Saharei verzi” sau sfârșitul ”perioadei africane umede”.

Practic, ideea cercetării publicate în revista Nature este că o secetă ce a durat peste un mileniu în Asia de Sud-Est a fost amplificată de transformarea Saharei din stepă, în deșert, acum peste patru mii de ani.

Această secetă a forțat oamenii să se mute în alte zone și să adopte alte strategii de subzistență, pentru a mai rezista schimbărilor.

Climat de acum câteva milenii a fost ”reconstruită” analizând nivelul izotopilor de carbon și de oxigen din stalagmitele ce se găsesc în peșterile din nordul statului Laos. Aceste date au fost combinate cu simulările climatice computerizate ce le-au permis să estimeze impactul pe termen lung al procesului de transformare a climei în nordul Africii (într-o zonă aridă).

Concluzia este că reducerea numărului de plante ce creșteau în nordul Africii acum patru milenii a dus și la o creștere a concentrației de praf atmosferic, acest praf răcind Oceanul Indian și ajungând spre est până în zona Laos-ului și comportându-se precum un fenomen de genul El Nino din ziua de azi. Praful a modificat acțiunea musonului, reducând mult cantitatea de precipitații ce a căzut în aceea zonă. Musonul este un vânt tropical periodic care bate alternativ în regiunea Oceanului Indian, iarna dinspre continent și vara dinspre ocean. Musonul de vară aduce precipitații puternice între aprilie și septembrie, dar în anii când este ”dereglat”, oamenii au de suferit.

Studiul oferă prima dovadă puternică a faptului că există o legătură între deșertificarea Saharei și seceta care s-a produs 8.000 km mai la est.

Această secetă prelungă ar putea corespunde cu ceea ce istoricii numesc "missing millennia" (mileniul lipsă) din Asia de Sud-Est, o perioadă din care lipsesc aproape total dovezile arheologice în interiorul acelei zone, comparativ cu alte perioade istorice.

Antropologii și arheologii au studiat efectele pe care transformarea Saharei într-o zonă aridă le-a avut asupra diverselor civilizații, ipotezele indicând că a avut un cuvânt de spus în prăbușirea Imperiului Akkadian, în reducerea urbanizării în zona de nord a Indiei și Pakistanului și în răspândirea pastoralismului în regiunea Nilului.

Studiul a fost realizat de cercetători de la University of California, Irvine, University of Pennsylvania, University of New Jersey și instituții din afara SUA.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24243664-legatura-neasteptata-dintre-transformarea-saharei-desert-mega-seceta-mileniu-multe-mii-kilometri-mai-est.htm

Un asteroid va trece față de Pământ la o distanța mai mică decât cea pe care orbitează sateliții tv

 

Astăzi, un asteroid va trece la o distanță foartă mică de Pământ, dar o ciocnire este exclusă. Distanța dintre Terra și asteroid va mai mică decât cea față de Lună sau față de sateliții TV sau meteo, relatează Live Science.

Astronomii spun că asteroidul denumit 2020 SW nu se va ciocni cu Pământul, dar va trece foarte aproape de planeta noastră, mai exact, la o distanță de 27.000 de kilometri- potrivit Centrului pentru Studierea Obiectelor din Apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California. Acesta nu se va putea vedea, însă, cu ochiul liber.

De exemplu, Luna se află la 384.000 de kilometri de Pământ, iar sateliții TV și meteo sunt situați pe orbită la 35.888 de kilometri distanţă.

Oamenii de ştiinţă nu au precizat dimensiunile exacte ale acestui asteroid, însă estimează că ar avea între 4,4 şi 9,9 metri lungime, conform CNEOS.

Asteroidul 2020 SW a fost descoperit abia săptămâna trecută, la 18 septembrie, de către observatorul Mount Lemmon Survey din Arizona. Asteroidul se deplasează prin spaţiu cu viteza de 27.720 km/h, sau 7,7 km/s.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24304113-asteroid-trece-joi-foarte-aproape-pamant.htm

Un meteorit „curcubeu” descoperit în Costa Rica ar putea conține „cărămizile vieții”

 

Un mic meteorit poros a căzut în Costa Rica la 23 aprilie 2019, iar în interiorul său s-ar putea afla „cărămizile vieţii” - un cocktail de substanţe organice considerate de oamenii de ştiinţă necesare pentru apariţia vieţii, relatează Live Science și Agerpres.

De dimensiunea unei maşini de spălat, meteoritul s-a dezintegrat la intrarea în atmosferă. Localnicii au găsit fragmente din acest meteorit împrăştiate în regiunea dintre două sate, La Palmera şi Aguas Zarcas.

Deşi meteoriţii cad zilnic pe Pământ, aceste fragmente indică faptul că acest meteorit a fost unul special: asteroidul din care provine reprezintă o „fosilă vie” a începuturilor Sistemului Solar, fiind format din praful şi gazele din compoziţia nebuloasei din care avea să se nască Soarele şi Sistemul Solar.

Aceste ingrediente, la rândul lor, sunt şi mai vechi, fiind formate în furnalul unor stele care s-au stins cu mult înainte ca Soarele să se aprindă. Asteroizii care s-au format în acele momente de naştere a Sistemului Solar fac parte dintr-o clasă denumită condrite carbonice, fiind foarte bogaţi în carbon.

Meteoritul care a căzut în Costa Rica conţine compuşi complecşi ai carbonului, probabil chiar şi aminoacizi (din care se formează proteine şi chiar molecule ADN) dar şi alte substanţe complexe care pot îndeplini roluri importante în apariţia vieţii.

Dacă alţi asteroizi formaţi la începuturile Sistemului Solar au devenit părţi ale unor planete, asteroidul din care provine meteoritul ce a căzut în Costa Rica a rămas intact pentru cea mai mare parte a timpului, compoziţia sa fiind modificată doar de influenţa îndelungată a razelor solare care au contribuit la formarea unor compuşi chimici din ce în ce mai complecşi.

Un alt meteorit care a explodat în 1969 deasupra regiunii Murchison, din vestul Australiei, avea o compoziţie similară. Aminoacizii descoperiţi în fragmentele provenite din spaţiu au contribuit la răspândirea ideii că viaţa pe pământ îşi are probabil originea în substanţele chimice aduse de meteoriţii care au bombardat Pământul la scurt timp după formarea planetei noastre.

La fel ca meteoritul din Murchison, acest fragment căzut în Costa Rica conţine praf galactic dinainte de aprinderea Soarelui pe braţul nostru din Calea Lactee. Studiile despre noul meteorit nu sunt încă finalizate, iar oamenii de ştiinţă continuă să caute compuşi organici complecşi, poate chiar proteine, care chiar dacă ar fi existat şi în conţinutul meteoritului din Murchison, au dispărut de mult timp, fiind degradate de atmosfera terestră.

Deja, conform cercetătorilor, meteoritul din Aguas Zarcas prezintă urme de aminoacizi ce nu au mai fost găsite nicăieri pe Pământ. În curând, cercetătorii vor putea studia fragmente de asteroid în stare pură, complet necontaminate, odată ce sonda japoneză Hayabusa2, lansată în 2014 în misiunea de a colecta şi mostre din asteroidul Ryuku, îşi va trimite preţioasa încărcătură pe Pământ.

De asemenea, în 2023, NASA va aduce pe Pământ mostre similare dintr-un alt asteroid, Bennu, care ar putea fi similar în compoziţie meteoritului căzut la Aguas Zarcas.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24244067-meteoritul-curcubeu-putea-contine-caramizile-vietii.htm

PROTEUS, cea mai mare stație de cercetare submarină construită vreodată

 

Fabian Cousteau, nepotul faimosului oceanograf și producător de documentare Jacques Cousteau, a prezentat un ambițios nou proiect care îi va permite să trăiască sub apă mai mult de o lună scrie Business Insider.

Proteus este planificată să fie prima dintr-o serie de stații de cercetare submarină în care oamenii de știință pot studia oceanul în timp ce locuiesc în acesta.

Pentru a explica importanța proiectului și a studiilor oceanografice viitoare Cousteau amintește că doar 5% din oceanele lumii au fost cu adevărat explorate.

„În ceea ce privește sistemul nostru de susținere a vieții, oceanul este indispensabil rezolvării celor mai importante probleme ale planetei. Provocările create de schimbările climatice, creșterea nivelului oceanelor, furtunile extreme sau virusuri reprezintă riscuri de triliarde de dolari pentru economia globală”, a afirmat acesta într-un comunicat.

Modelele stației de cercetare au fost realizate de proiectantul și antreprenorul elvețian Yves Behar alături de studioul acestuia, Fuseproject.

Cercetările realizate în cadrul Proteus ar urma să se concentreze pe conservarea oceanelor, surse de energie regenerabile și sustenabilitatea surselor de hrană, stația de cercetare fiind proiectată pentru a găzdui oameni de știință, organizații neguvernamentale și companii private.

Centrul de Învățare Fabian Cousteau a anunțat că intenționează să construiască Proteus în parteneriat cu universitățile Northeastern și Rutgers din Statele Unite într-o zonă protejată din Marea Caraibelor în largul coastei Curaçao.

Stația ar urma să fie construită la o adâncime de peste 18 metri, urmând să aibă capacitatea de a găzdui 12 persoane simultan timp de 31 de zile, mai mult decât orice altă stație de cercetare submarină existentă, Proteus fiind de patru ori mai mare decât următoarea stație submarină.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24274687-fabian-cousteau-planuieste-construiasca-cea-mai-mare-statie-cercetare-submarina-lume.htm

„Ne îndreptăm către un Ocean Arctic fără gheață sezonieră”

 

Banchiza din Arctica s-a topit în vara anului 2020 cel mai mult după cea înregistrată, după 2012, o manifestare suplimentară a încălzirii climatice continue, conform observațiilor prin satelit anunțate luni de Centrul Național de Date pentru Zăpadă și Gheață din Statele Unite, citează AFP.

Banchiza este un strat plutitor de gheață care se formează în regiunile oceanice polare. Are o grosime de aproximativ un metru, când se reînnoiește anual și între 4-5 metri, când este persistentă, cum este cazul banchizei din regiunea arctică cea mai apropiată de Polul Nord.

În fiecare an, o parte din aceasta se topește vara și se reformează iarna, în mod normal, dar odată cu încălzirea globală, se topește din ce în ce mai mult vara, iar zona sa de iarnă se micșorează, de asemenea. Sateliții au observat aceste zone foarte precis din 1979, iar tendința descendentă este clară.

Anul acesta, minimul de gheață marină de vară a fost atins pe 15 septembrie, cu 3,74 milioane de kilometri pătrați, conform datelor preliminare care se referă anunțurile de la sfârșitul fiecărei ierni și ale fiecărei veri.

„A fost un an nebunesc în nord, cu întinderea de gheață aproape la cel mai scăzut nivel existent vreodată, cu valuri de căldură (...) în Siberia și incendii imense de pădure”, a spus Mark Serreze, directorul său.

„Ne îndreptăm către un Ocean Arctic fără gheață sezonieră”, s-a plâns el.

În general, Groenlanda se încălzește de două ori mai repede decât restul planetei.

Cantitatea de gheață care rămâne pe timpul verii în Oceanul Arctic s-ar putea diminua considerabil până în 2035, arată unii cercetători, ajungând la un nivel care nu a mai fost în ultimii 130.000 de ani, potrivit Bloomberg.

„Ideea este că se va întâmpla în curând. Vom avea din ce în ce mai puțin timp să ne pregătim pentru acest moment, sau mai puțin timp să acționăm în privința asta, dacă vrem să facem ceva”, spune Maria-Vittoria Guarino, un cercetător care produce modele ale sistemului planetar pentru Institutul Britanic de Studiere a Antarcticii și autorul coordonator al unui studiu publicat la începutul lunii în jurnalul Nature Climate Change.

Topirea gheții nu contribuie direct la creșterea nivelului mării, deoarece gheața se află deja pe apă. Dar contribuie indirect și „are un impact asupra sistemului climatic”, a declarat pentru AFP Claire Parkinson, un climatolog NASA, ai cărui sateliți măsoară gheața la poli.

De fapt, cu cât este mai puțină gheață, cu atât mai puțină radiație solară este reflectată și cu atât mai mult este absorbită de oceane, ceea ce le încălzește.

Urșii polari ar putea să dispară aproape în totalitate în 2100 (studiu)

Fără banchize, urșii polari mor de foame. Iar încălzirea climatului ar putea însemna dispariția acestor mari mamifere emblematice pentru Arctica până la finalul acestui secol, scrie AFP.

Într-un studiu publicat luni în Nature Climate Change, cercetătorii au analizat cea mai mare amenințare asupra urșilor polari: dispariția progresivă a habitatului lor, banchizele, unde prind focile, indispensabile pentru alimentația lor.

Ursul polar, care trăiește în regiunile arctice unde temperaturile pot coborî până la -40 grade iarna, poate trăi fără mâncare două luni, în special în perioada estivală, când banchiza se topește în fiecare an.

Dar, odată cu creșterea temperaturilor, absența ghețurilor durează din ce în ce mai mult. Incapabili să găsească în mediul lor altă sursă de hrană comparabilă, din ce în ce mai mulți urși înfometați se aventurează în afara teritoriului lor, în apropierea zonelor locuite de oameni.

Cele mai afectate sunt ursoaicele, care nasc la mijlocul iernii.

Cei circa 25.000 de urși polari sunt repartizați în 19 sub-populații distincte în Canada, în Alaska, în Siberia, în Svalbard și în Groenlanda, unele foarte puțin cunoscute.

Dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă în același ritm ca acum, "reducerea natalității și supraviețuirea va pune în pericol aproape toate sub-populațiile până în 2100", spun cercetătorii. Cu excepția, poate, a insulei Regina Elisabeta.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-mediu-24299482-banchiza-arctica-scadere-record-aceastam-vara-indreptam-catre-ocean-arctic-fara-gheata-sezoniera.htm

Un urs de peșteră, foarte bine conservat, descoperit după topirea permafrostului arctic

 

Crescătorii de reni din Rusia au descoperit ceea ce oamenii de știință spun că este prima carcasă de urs de peșteră cu țesut moale intact în regiunea care se confruntă cu topirea permafrostului, relatează Moscow Times.

(Permafrostul este un strat de sol și de roci care nu se dezgheață nici în timpul verii)

Cercetătorii de la North-Eastern Federal University au spus că anterior au dat doar peste cranii și oase ale speciei preistorice care a dispărut acum aproximativ 15.000 de ani.

”Astăzi acesta este primul și singurul de felul său - o carcasă întreagă cu țesut moale”, a spus cercetătoarea Lena Grigorieva.

”Este complet conservat, cu toate organele interne la locul lor, inclusiv nasul. Această descoperire este de mare importanță pentru întreaga lume”, a adăugat ea.

Topirea permafrostului în Siberia a dus la descoperirea mamuților și a rinocerilor lânoși în ultimii ani.

Este nevoie de o analiză cu radiocarbon pentru a detecta vârsta ursului de peșteră.

Experții de mediu avertizează că topirea permafrostului în aceste regiuni poate duce la eliberarea unor cantități mari de gaze de seră în atmosferă, accelerând și mai mult schimbările climatice.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-arheologie-24291725-urs-pestera-foarte-bine-conservat-descoperit-dupa-topirea-permafrostului-arctic.htm

„Venus este o planetă rusească”

 

Rusia și-a anunțat intenția de a explora în mod independent Venus a doua zi după ce oamenii de știință au făcut publică descoperirea unui gaz în norii planetei care ar putea indica prezența unor organisme unicelulare, relatează Moscow Times.

Dmitri Rogozin, directorul agenției spațiale ruse, le-a declarat reporterilor că va iniția un proiect național pentru a realiza acest lucru întrucât „credem că Venus este o planetă rusească”, potrivit agenției TASS, șeful Roscosmos amintind într-un comunicat că primele misiuni de explorare a planetei Venus au fost efectuate de Uniunea Sovietică.

„Decalajul enorm între Uniunea Sovietică și competitorii acesteia în investigarea planetei Venus au contribuit la faptul că Statele Unite au denumit Venus o planetă sovietică”, potrivit Roscosmos.

Unele informații inițiale au sugerat că Rusia intenționa să elimine toți partenerii internaționali din Venera-D, proiectul său de explorare suprafeței venusiene până în 2031, însă Roscosmos a anunțat ulterior că va lansa separat un „proiect național independent”.

Potrivit agenției spațiale ruse misiunea ar urma să studieze solul și atmosfera venusiană precum și „procesele evolutive ale Venus, despre care se crede că a suferit o catastrofă climatică asociată gazelor cu efect de seră”.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24291180-venus-este-planeta-ruseasca-directorul-roscosmos.htm

Focul și învățarea de a-l controla, au modificat foarte mult cursul evoluției umane

 

Definirea momentului când oamenii au învățat să controleze focul a fost întotdeauna un subiect de mare dezbatere în cercurile arheologice.

Vorbind cu Live Science , profesorul Ian Tattersall, paleoantropolog și curator emerit al originilor umane la Muzeul American de Istorie Naturală din New York, a spus că dovezile antice ale focului nu sunt păstrate foarte bine și că încercăm să ne dăm seama când am început a profita de el reprezintă „presupuneri”. 

Cu toate acestea, acum aveți motive să bănuiți că abilitățile de aprindere a focului au existat timp de 1,6 milioane de ani.

Cele mai vechi dovezi arheologice ale unui incendiu provocat de oameni, au fost descoperite în peștera Qesem din Israel, datând de acum 300.000 până la 400.000 de ani, dar o echipă internațională de arheologi care a săpat în peștera Wonderwerk din Africa de Sud în 2012 a dezgropat ceea ce ei numesc „urme” focuri de tabără ", fusese aprins acum aproximativ 1 milion de ani. 

În căutarea originilor antice ale surselor de energie

Peștera Wonderwerk din Africa de Sud este un sit arheologic din stâncile dolomitice ale dealurilor Kuruman, situat între Danielskuil și Kuruman din provincia Cape Nord, Africa de Sud. 

Peștera a oferit oamenilor de știință rămășițe de oase arse, plante și ceea ce pare a fi case de acum 1 milion de ani. 

Dr. Sarah Hlubik, paleoantropolog și cercetător postdoctoral la Universitatea George Washington din Washington, DC, spune că noile dovezi ale unui incendiu antic provin de la mai  "mult înapoi în peșteră", indicând că nu a fost cauzată de lipsa controlului. 

Tattersall a declarat pentru Live Science că bănuiește că utilizarea timpurie a focului de către oameni datează mult mai mult înapoi în timp. 

Acum aproximativ 2 milioane de ani, intestinul lui Homo erectus , strămoșul uman, a început să se micșoreze. Acest lucru sugerează că gătitul ar fi putut face digestia mult mai ușoară. Mai mult, în acest moment creierul s-a extins în volum, necesitând un consum mai mare de calorii și carbohidrați. 

Aceste idei l-au determinat pe omul de știință să se întrebe de unde ar fi putut proveni această energie fără a folosi focul pentru a găti mâncarea .

Standardul Sagan a fost formulat de Carl Edward Sagan , astronom american, om de știință planetar, cosmolog, astrofizician, astrobiolog, autor și comunicator științific, după ce a spus că „afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare”. 

Știind foarte bine acest lucru, doctorii Tattersall și Hlubik trebuie să găsească acum dovezile de care au nevoie pentru a susține argumentul lor „extraordinar”. Acesta este motivul pentru care Hlubik caută semne ale incendiilor antice controlate în siturile din Koobi Fora , o regiune din nordul Kenya cu arheologie care datează de aproximativ 1,6 milioane de ani.

Cercetările omului de știință, au analizat până acum grupuri de oase și artefacte arse. Ei au observat deja că sedimentele carbonizate și arse „au fost grupate separat”, sugerând că zonele locuibile au fost delimitate pentru sarcini specifice. 

Acest lucru ar însemna că locul de păstrare a focului și de gătit ar fi separat de locul în care dormeau strămoșii umani. Acest lucru este suficient pentru a-i convinge pe oamenii de știință că au găsit ceea ce căutau. Așa cum a declarat Hlubik pentru Live Science , este „sigur” că oamenii din acest sit foloseau focul. Atât de mult, încât următoarea fază a anchetei este de a inspecta alte situri din regiune pentru a găsi dovezi ale utilizării controlate a focului.

Deși ar fi revoluționar în cercurile arheologice să demonstreze că grupurile de oameni de la început, au declanșat incendii în urmă cu 1,6 milioane de ani, scepticii vor crede fără îndoială că această concluzie este prea prematură până când nu vor fi obținute mai multe dovezi. 

Poate că o frunză arzătoare a plutit în peșteră și a venit să se odihnească unde a fost descoperit așa-numitul „ foc din foc ”. 

Scepticismul nu ar trebui să fie o barieră în calea căutării în cauză. Posibilele implicații ale găsirii dovezilor că oamenii au controlat flăcările cu 1,6 milioane de ani în urmă ar pune practic în față principala poveste.

sursa:https://www.ancient-origins.es/noticias-evolucion-origenes-humanos/fuego-humanos-006389

Textele chinezești Mawangdui sunt primul atlas anatomic din lume

 

Cercetătorii care studiază textele chinezești antice au descoperit că sunt lucrări anatomice . Aceste texte de anatomie chineză sunt, probabil, unul dintre primele atlasuri anatomice ale corpului uman. Investigațiile cercetătorilor asupra acestor texte de anatomie chinezești extrem de vechi indică faptul că China a fost prima care a dezvoltat anatomia, cu multe secole înainte de antici grecii antici .

O echipă de cercetători de la Universitatea Bangor din Regatul Unit și alte universități au reexaminat manuscrisele medicale Mawangdui găsite într-un mormânt chinezesc în anii 1970. Aceste texte au fost găsite într-un cimitir Mawangdui din Changsha , în sudul Chinei centrale, care adăpostea trei morminte de elită. Textele au fost scrise în secolele III și II î.Hr., în urmă cu aproximativ 2.200 de ani.

Parte a unui manuscris taoist, cerneală pe mătase, secolul al II-lea î.Hr., dinastia Han, dezgropată din mormântul lui Mawangdui III, Chansha, provincia Hunan, China. (Muzeul provinciei Hunan / Domeniul public )

Acupunctura antică și interzicerea disecției confucianiste

Înregistrarea anatomica afirmă că „Textele descriu organizarea corpului uman sub formă de diviziuni sau căi, fiecare dintre ele asociate modelelor de boala. “Aceste căi sunt similare cu descrierile căilor de acupunctură care au fost înregistrate în lucrările clasice chinezești. Prin aceste căi, Qi ( energia vieții) circulă și acest concept rămâne deosebit de important în acupunctura modernă. Se pare că porțiuni din textele Mawangdui au fost incluse în compendii medicale mai mari, cum ar fi Neijing , care a avut o mare influență asupra medicinei din Asia de Est.

Cercetătorii au scris în Anatomical Record că „în China antică, se consideră în general că dezvoltarea anatomiei nu a presupus disecția ”. Aceasta deoarece ideile confucianiste despre evlavia filială, care au fost foarte influente în perioada Han și nu numai, au interzis efectiv disecția. Prin urmare, se credea că orice descriere a corpului uman în lucrările medicale chineze nu se bazează pe o examinare fizică internă a corpului uman.

Istoria stabilită a disecției

Deoarece disecția a fost interzisă în China, s-a presupus că grecii antici au produs primele atlasuri anatomice adevărate din lume. Se credea că grecii Herophilus (335-280 î.Hr.) și Erasistratus (304-c.250 î.Hr.) au fost primii care au disecat corpul uman, deși lucrările lor s-au pierdut. Cu toate acestea, cercetările echipei au respins acest lucru, iar reinterpretarea textelor arată că China a produs posibil cel mai vechi atlas anatomic.

În schimb, cercetătorii au adoptat o nouă abordare a textelor. Vivien Shaw, care predă anatomia și a fost implicată în studiu, a afirmat că „Trebuie să abordăm aceste texte dintr-o perspectivă diferită de cea a viziunii noastre medicale occidentale actuale asupra arterelor, venei și sistemelor nervoase separate ale corpului”, potrivit Phys.Org . Echipa a reinterpretat textele din perspectiva Yin și Yang , principiul echilibrării contrariilor.

Grafic chinezesc antic Daoyin tu, pentru exerciții fizice pentru îmbunătățirea sănătății și pentru tratamentul durerii. Bazat pe o reconstrucție a „Ghidului și a diagramei de tracțiune” excavat din mormântul 3 Mawangdui din vechiul regat Changsha. (Galerie Welcome Collection / CC BY 4.0 )

Stabilirea legăturilor între primele texte Han și anatomie

Conversația raportează că cercetătorii „au petrecut mult timp verificând și confirmând traducerile descrierilor meridianelor”. Apoi au produs noi traduceri ale textelor, pe care le-au numit „descrieri de testare”, care le-au permis să clarifice sensul lucrărilor.

Echipa a scris în Registrul anatomic că apoi a numit „structurile fizice pe care le-am identificat prin disecție și examinarea anatomică drept cele mai probabile structuri descrise în Mawangdui”.

Cercetătorii au făcut legături între descrierile meridianelor din textele din era Han și trăsăturile anatomice, în special în brațe și picioare. Izzy Winder, unul dintre cercetătorii principali ai studiului, a declarat pentru Universitatea Bangor că „am putut arăta paralele semnificative între descrierile din text și structurile anatomice și, astfel, redescoperim interesul îndelungat pentru studiul științific al formei umane”. Interesant este că unele dintre aceste structuri sunt vizibile doar în timpul disecției și se crede că aceasta este o dovadă că chinezii au disecat, de fapt, corpuri.

Au fost disecțiile penale chinezești excepția de la regulă?

Acest studiu a relevat că conținutul documentelor Mawangdui nu este ezoteric, ci se bazează pe cercetări empirice. Autorii studiului cred că documentele medicale antice Han se bazau pe disecții ale corpului uman. În timp ce directorii confuciani au interzis disecția, dovezile istorice indică în mod clar că disecțiile au fost efectuate în China antică. Cercetătorii au scris în Anatomical Record că „Han Shu (Cartea lui Han) înregistrează disecția criminalului Wang Sun-Qing”. Prin urmare, anchetatorii au susținut că disecțiile ar fi putut fi permise în corpurile criminalilor executați.

Reinterpretarea textelor arată că disecția a fost implicată în producerea textelor. Prin urmare, cercetătorii susțin că textele Mawangdui sunt primul atlas anatomic din lume. Această concluzie contestă viziunea eurocentrică asupra dezvoltării anatomiei ca știință care își are originea în Grecia antică. Mai mult, descoperirile arată cât de avansată era China antică în ceea ce privește știința și medicina. Vivien Shaw a declarat pentru Universitatea Bangor că „epoca Han contemporană a fost o perioadă de mare învățare și inovație în arte și științe, așa că acest tip de știință anatomică clasică se potrivește cu cultura dominantă a vremii”.

Principalele linii ale meridianelor de acupunctură din spatele corpului uman (Birgit Reitz-Hofmann / Adobe Stock )

Texte antice de anatomie chineză și originile acupuncturii

Descoperirile echipei îi ajută, de asemenea, să înțeleagă mai bine originile acupuncturii. Shaw este citat de Universitatea Bangor spunând: „credem că interpretarea noastră a textului contestă credința larg răspândită că nu există o bază științifică pentru anatomia acupuncturii”. Acest lucru respinge ideea că acupunctura se bazează exclusiv pe idei ezoterice și arată că a apărut din activitatea primilor anatomiști care încearcă să înțeleagă structura corpului. Acest lucru poate explica de ce acupunctura este considerată eficientă în întreaga lume, în special în tratarea durerii cronice.

sursa:https://www.ancient-origins.es/noticias-ciencia-espacio/texto-anatomia-china-00642