ACASĂ
Etichete
7.30.2020
Idol al adolescenților în anii 90 - Alicia Silverstone, colaborarea de succes cu Aerosmith și cum arată la 43 de ani
Cea de-a 22-a zi consecutivă de proteste împotriva guvernului bulgar a început joi cu instalarea de corturi de campanie în două intersecţii importante ale capitalei Sofia, ceea ce a condus la blocarea traficului, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Şeful poliţiei din Sofia, Gheorghi Hadziev, a avertizat joi asupra unor dificultăţi serioase de deplasare din cauza blocării traficului în centrul oraşului şi a cerut populaţiei, mai ales şoferilor, să dea dovadă de calm şi răbdare, inclusiv pentru evitarea unor posibile incidente cu protestatarii.
Un mic grup de manifestanţi a instalat circa zece corturi de campanie pe Podul Vulturilor, alte opt fiind montate de-a lungul bulevardului Ţarul Osvoboditel până la sediul preşedinţiei.
Blocarea traficului în capitală face parte din noua strategie a manifestanţilor, care prin instalarea de corturi încearcă să arate că sunt hotărâţi să rămână în stradă până la demisia premierului Borisov. Ei cer de asemenea demisia procurorului general Ivan Gheşev, pe care-l acuză de corupţie şi legături cu mafia şi oligarhia economică.
„Trăim într-o oligarhie în care nu există un echilibru al puterilor. Oligarhii controlează toate instituţiile şi noi, cetăţenii, suntem pur şi simplu spectatori fără o participare la procesele politice ale ţării”, spune un activist, Atanas Şarkov, care susţine că manifestanţii nu ar avea ambiţii politice proprii, nici planuri pentru a-şi crea vreun partid, ei doar resping corupta clasă politică.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, joi, la România TV, că social-democraţii sunt pregătiţi să vină, alături de alte forţe din Opoziţie, cu o propunere de premier, "un specialist recunoscut de toată lumea", în situaţia în care moţiunea de cenzură pe care intenţionează să o depună va fi adoptată, potrivit Agerpres.
Liderul PSD a amintit că atributul de desemnare a premierului este al preşedintelui, conform Constituţiei. "Eu respect Constituţia. Preşedintele numeşte, de la cine doreşte", a adăugat Marcel Ciolacu.
Zeci de pompieri intervin, joi seara, în localitatea Bragadiru (Ilfov), la un incendiu puternic izbucnit la un depozit care se ocupă de ambalarea și distribuția orezului, situat în apropiere de Șoseaua de Centură a Capitalei, informează Mediafax. În interior sunt substanțe explozibile.
Suprafața afectată este de aproximativ 5.000 mp, cu posibilități de propagare.
Primele informații arată că nu sunt persoane rănite.
Depozitul unde a izbucnit incendiul are ca obiect de activitate ambalarea și distribuția produselor alimentare, în principal a orezului.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, îl acuză pe Klaus Iohannis că nu arată ca un președinte echidistant, ci ca un robot care împrăștie ură în societate. Kelemen Hunor a declarat, joi, pentru Mediafax, că România nu are în momentul de față un Executiv și un președinte care să gestioneze criza sanitară și economică.
„Arată nu ca un președinte echidistant și al tuturor, ci ca un robot care împrăștie ură în societate. Asta face, asta va face în continuare. Din păcate, România nu are un Executiv în frunte cu un președinte în stare să gestioneze criza, nici sanitară, nici economică, de niciun fel”, a spus Kelemen.
Liderul UDMR a precizat că a citit „așa-zisa declarație a așa-zisului președinte” și a constatat că acesta are idei extrem de puține și extrem de fixe.
„De fiecare dată aflăm de la președinte că guvernul său este extraordinar, dar constatăm că, din martie până azi, atât președintele, cât și Guvernul caută vinovați și responsabili. Nu are nici curajul și nici capacitatea de a asuma responsabilitatea guvernării”, a mai spus Kelemen.
Acesta susține că nu este surprins de declarațiile lui Klaus Iohannis referitoare la Opoziție și la UDMR.
„Parcă noi umblăm în geantă și în buzunar cu viruși și încercăm să găsim oameni ca să-i infectăm. Iar președintele, singur, în liniște, undeva ascuns, se luptă cu Opoziția parlamentară. Nu pot să îl înțeleg. Să dai vina după 5-6 luni de guvernare pe Opoziție, să nu ai altă idee decât autonomia Ținutului Secuiesc, arată că nu este capabil să gestioneze un dosar din temele importante ale României”, a conchis Kelemen Hunor.
Iohannis a acuzat, joi, PSD că a tergiversat intrarea în vigoare a noii legi referitoare la carantină şi izolare.
Vasile Dîncu a fost ales, joi, în cadrul Comitetului Executiv Național (CExN), președinte interimar al Consiliului Național al PSD, la propunerea lui Marcel Ciolacu, după ce a fost contestat de o parte dintre social-democrați.
„Eu l-am propus pe domnul profesor Vasile Dîncu pentru a prelua interimar funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional. Este normal într-un partid politic să fie opinii diferite, lucru care se întâmplă şi la PSD, există democraţie în interiorul partidului, dar la vot au fost 48 de voturi ‘pentru’ şi un vot ‘împotrivă'”, a spus Ciolacu la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Întrebat ce le transmite colegilor săi Mihai Tudose şi Claudiu Manda, care l-au criticat pe Dîncu şi nu au fost de acord cu aducerea lui în această funcţie, Ciolacu a spus: „Sunt ferm convins că cel mai îndreptăţit, în acest moment, după ce eu l-am susţinut, este domnul Vasile Dîncu să vorbească cu colegii mei care au avut anumite opinii şi să lămurească lucrurile. Sper din tot sufletul să nu pierd absolut niciun coleg”.
Ciolacu a afirmat că Vasile Dâncu este un om de stânga, „un profesor respectat”, a fost vicepremier şi ministru al Dezvoltării.
„Preşedintele Consiliului Naţional coordonează toate departamentele partidului. Este un motor de reformă şi restructurare a partidului”, a adăugat acesta.
Recent, Dîncu a spus că PSD este ca şi inexistent în Transilvania şi Moldova. Afirmația a născut nemulțimiri în rândul social-democraților.
„Acum câțiva ani, un lider PSD, dintr-un județ în care partidul nu sare de genunchiul broaștei de la revoluție încoace, se chinuia să ne convingă să citim un studiu facut de Vasile Dîncu în care se explica „pe larg” de ce pierduse el alegerile. A fost o bășcălie generală din partea liderilor care cîștigaseră alegerile cu scoruri cu 4, cu 5 sau chiar cu 6 în față. <Dar unul care să te fi învățat cum să cîștigi, n-a avut?>. Acum urmăresc, în parte amuzată, în parte enervată, insistența <strategului> care s-ar vrea lider al partidului, fiindcă (nu-i așa?) îl califică <anvergura> și <cultura politica> să fie șef”, a scris pe Facebook Lia Olguța Vasilescu.
Și fostul premier Mihai Tudose l-a criticat pe Vasile Dîncu și l-a catalogat drept „războinicu de lut cu papuci de pluş” din PSD.
Alianță Tăriceanu – PSD pentru locale ”Cred că cel mai dificil lucru pe care îl avem de făcut este să repornim cu adevărat economia. Economia reală, nu cea ținută în viață prin respirație artificială, economia care produce lucruri care au cumpărători. ”
Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că va propune colegilor din conducerea ALDE să semneze un acord politic cu PSD pentru alegerile locale.
„Voi propune colegilor din conducerea ALDE, în ședința care începe la această oră (joi după-amiază – nr.), să aprobăm semnarea unui acord politic cu PSD, în vederea alegerilor locale.
Scopul acestui acord nu este doar de a ne sprijini reciproc candidații la alegerile locale, ci de a pune bazele unei alternative serioase la incompetenții din PNL, neomarxiștii din USR și turnătorii din PMP. Această alianță va aduce o administrație dreaptă și profesionistă. Această alianță va asigura o platformă solidă candidaților experimentați și competenți pe care îi avem și a căror voce riscă să nu fie auzită din cauza propagandiștilor populiști. Mulțumită acestei alianțe vom asigura majorități cât mai consistente în consiliile locale și județene.
Prezența ALDE în această alianță va aduce o componentă liberală importantă, care să garanteze că vocea antreprenorului român de la nivel local se face auzită.
Prezența ALDE va garanta că puterea se va reîntoarce la autoritățile locale, adică mai aproape de cetățean.
Prezența ALDE în alianță va garanta că libertățile și drepturile cetățenilor nu vor fi doar niște vorbe pe hârtie, așa cum sunt acum, ci că va exista un partid gata să lupte pentru aceste valori.
Această alianță va trebui să readucă încrederea oamenilor în guvernare, încrederea oamenilor că există și alte soluții decât cele care ne îngrădesc drepturile și libertățile. Această alianță este garanția că se poate guverna și fără amenzi amețitoare, și fără izolări nesfârșite în case, și fără frică și spaimă! Această alianță își propune să facă din cetățeni parteneri egali în guvernare și nu cobai pe care se încearcă tot felul de experimente. Această alianță va respecta legile și va mări pensiile și alocațiile așa cum prevede legea. Pentru că această alianță înțelege să închidă cercul economiei și să investească în oameni, nu doar în companii!
Astăzi pornim la un drum care nu va fi ușor și nu va fi scurt. Acest guvern a reușit să strice atât de mult într-un timp atât de scurt încât e și greu să spui de unde trebuie început. E clar că deschiderea școlilor este o prioritate și aici decizia trebuie mutată de la București în fiecare școală și comunitate. De asemenea, controlul și lupta împotriva coronavirusului trebuie date autorităților locale. Comunitățile știu cel mai bine ce se întâmplă acolo, care sunt pericolele și care pot fi soluțiile. Dacă guvernul ar fi ascultat de noi și ar fi încurajat, sau măcar nu le-ar fi băgat bețe în roate autorităților locale să testeze masiv, azi am fi fost mult mai bine pregătiți pentru toamnă.
Asta trebuie să facă această alianță: să redea oamenilor încrederea în ziua de mâine, să fie o alianță pentru un nou început!”, a scris Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.
BREAKING NEWS Acuzaţii de hărţuire sexuală în curtea lui Orban
Șefa Serviciului de Politici Publice din cadrul Secretariatul General al Guvernului (SGG), Lelia Oanță, susține că a fost hărțuită verbal, psihologic și sexual de șeful său, respectiv de directorul Direcției Generale Politici Publice, Ștefan Jicol.
„În situația în care 32% din femeile din România au trecut prin cel puțin o experiență de hărțuire, este inacceptabil ca un astfel de comportament să fie tolerat și ignorat într-o instituție de stat de rang înalt. Într-o cultură patriarhală, în care femeile nu sunt crezute ci, dimpotrivă, sunt învinovățite pentru agresiunea suferită, faptul că plângerile doamnei Oanță, adresate conducerii Secretariatului General și Comisiei de Etică, au rămas fără ecou iar presupusul agresor a fost promovat în funcție transmite un mesaj de complicitate a statului vizavi de discriminarea și reducerea la tăcere a femeilor”, transmite, joi, Coaliția pentru egalitate de gen.
În presă au apărut discuții purtate de Oanță și Jicol, pe Whatsapp.
Legislația internă prevede sancțiuni referitoare la hărțuirea verbală și sexuală la locul de muncă. Este vorba despre Ordonanța 137/2000 privind sancționarea tuturor formelor de discriminare și Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, ambele modificate recent (cf. Pl-x nr. 356/2018) pentru a include hărțuirea morală, legea fiind trimisă în 20 iulie către Președintele României pentru promulgare.
De asemenea, conform Codului Penal, hărțuirea sexuală se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă, iar conform legii 202/2002 privind egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați, hărțuirea sexuală constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei.
Doi deţinuţi de la Penitenciarul Jilava din Bucureşti au fost eliberaţi din greşeală miercuri, înainte să le expire pedepsele, transmite Mediafax.
Liderii social-democrați au decis, în ședința de joi, ca parlamentarii PSD să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban până la jumătatea lunii august, au declarat pentru Mediafax surse din conducerea formațiunii.
30 iulie,2020/ Înalta Curte de Casație și Justiție a ales, prin tragere la sorți, judecătorii din cadrul său care vor face parte din Biroul electoral Central la alegerile locale din 27 septembrie.
30 iulie,2020/ Arnold Schwarzenegger a ajuns la 73 de ani, vârstă pe care a împlinit-o joi, 30 iulie. Este în continuare un exemplu pentru mulți practicanți ai mișcării, iar discursurile sale motivaționale inspiră generații în continuare.
30 iulie,2020/ Vizibil, gestionabil și capabil de legătură: „Creierul urban” face Tianjin Eco-city mai inteligent
China Search News, care avansează sistemele naționale de guvernanță și modernizarea guvernării, trebuie să facă mai întâi eforturi pentru îmbunătățirea sistemelor de guvernanță urbană și modernizarea guvernării, pentru a promova instrumente de gestionare a înțelepciunii infrastructurii urbane, management, filozofie pentru managementul inovației.
Fiind un pilot național pentru construcția orașelor inteligente, Eco-City Tianjin din Sino-Singapore continuă să-și aprofundeze dezvoltarea prin tehnologii de ultimă oră, cum ar fi date mari, cloud computing, 5G și inteligență artificială în cadrul strategiei de dezvoltare cu două roți a „modernizării eco-orașului” și a „inovației orașului inteligent”.
Construcția „creierului urban” face ca guvernarea urbană să fie mai inteligentă, mai eficientă și mai rafinată.
Arhitectura „creierului urban” continuă să se îmbunătățească
Creierul orașului din Tianjin Eco-City Sino-Singapore a adăugat un „centru de date”, un „centru de securitate” și un „centru standard” pe baza „centrului de operare” inițial, realizând treptat mai multe creiere în paralel, îndeplinindu-și propriile atribuții, integrând abilitarea datelor, abilitarea înțelepciunii, reținerea standard și garanția de siguranță sunt integrate.
Centrul de operații este purtătorul operației „creierului urban”, care poate efectua monitorizarea și gestionarea zilnică a situației de operare a orașului și poate realiza, de asemenea, dispeceratele de urgență și legătura inter-departamentală atunci când se întâlnesc cu urgențe urbane.
Centrul de operare „City Brain” este compus dintr-o platformă pe trei niveluri și adoptă un model de operare de legătură ierarhică. Guvernanța inteligentă a orașului în acest domeniu integrează și analizează datele orașului în acest domeniu și comandă platforma corespunzătoare cu trei niveluri; platforma cu trei niveluri se bazează pe companii profesionale ca organ principal, care este baza de date a orașului.
Centrul de date este baza pentru funcționarea creierului orașului.Prin acces unificat, management unificat și analiză unificată a resurselor globale de date, datele mari sunt folosite pentru a împuternici guvernanța urbană.
Centrul de securitate este scutul pentru funcționarea creierului orașului, ceea ce face ca creierul orașului să funcționeze mai în siguranță prin mijloace tehnice precum strategii de securitate, strategii de recuperare a dezastrelor și mecanisme de securitate a datelor.
Centrul standard este manualul de operare al creierului orașului. Prin stabilirea unor serii de sisteme standard precum standardele de construcție ale orașelor inteligente, ghiduri de operare și manuale de gestionare, reglementează continuu căile de construcție, operare și management ale orașelor inteligente.
Funcția „creier urban” este optimizată continuu
30 iulie,2020/ Să nu încălzești niciodată mâncarea direct pe flacăra aragazului ! Cum măsori ingredientele în bucătărie, fără cântar.
Nu se adaugă condimentele în mâncare în timpul fierberii, ci numai la sfârşit, când se potriveşte gustul. Smântâna, verdeaţa tăiată sau oul bătut se pun la mâncăruri numai înainte ca ele să fie servite.
Cuişoarele sunt un ingredient folosit la preparatele din carne de porc, pește, sosuri picante, castraveţi muraţi, ciorbe, marinate etc.
Mâncărurile nu se vor reîncălzi direct la foc, ci pe un vas cu aburi. Altfel, se pierd din substanțele nutritive, mai ales vitaminele.
În supa de carne puteţi pune o ceapă mare, curăţată, întreagă, în care aţi înfipt câteva cuişoare aromate.
Dacă nu ai un cântar de bucătărie, trebuie să știi că poți echivala cantitățile de ingrediente folosite cu ajutorul lingurii sau al paharului.
- o lingură plină cu făină echivalează cu 20 g
- o lingură plină cu sare echivalează cu 20 g
- o lingură plină cu zahăr echivalează cu 25 g
- o lingură plină cu unt sau grăsime echivalează cu 25 g
30 ulie,2020/ Astra Vagoane – CRRC câștigă în fața lui Firea
„Astra Vagoane – CRRC a primit 100 de puncte, respectiv maximul posibil, potrivit informațiilor deținute de către Club Feroviar. Evaluarea ofertelor, tehnică și financiară, a primit și avizul conform necondiționat din partea Agenției Naționale de Achiziții Publice.
În data de 24 iunie Curtea de Apel București a dat dreptate asocierii menționate aflată în dispută cu firma turcă Durmazlar Makine. Mai precis Curtea a respins acțiunile depuse de Primărie și Durmazlar împotriva deciziei CNSC din decembrie 2019 care dădea dreptate producătorului româno-chinez.
Motivarea deciziei a fost făcută în 15 iulie, însă de abia marți a fost primit acceptul Autorității de Achiziții“, mai scrie sursa menționată.
Turcii, desemnați inițial câștigători
La începutul lunii decembrie, decizia de atribuire de la licitația pentru tramvaie organizată de Primăria Capitalei, prin care turcii de la Durmazlar au fost desemnați câștigători, a fost anulată de CNSC.
”În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de Astra Vagoane Călători SA, în contradictoriu cu Municipiul București, și anulează adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 3307/04.11.209 și 3308/04.11.2019 și raportul procedurii de atribuire nr. 3297/04.11.2019”, se arăta în Decizia CNCS obținută de Club Feroviar.
De asemenea, CNSC a obligat Primăria Capitalei la plata sumei de 35.000 de lei către Astra Vagoane Călători SA, reprezentând cheltuielile cu avocații.
sursa: