Fraudarea alegerilor din România, a câta în ultimii ani?, aflată iarăși sub anchete ce duc nicăieri, este îngrijorătoare. Erau deja indicii că în 2019 s-a fraudat din vreme, organizat, până la capăt. După ce s-au eliminat candidați cu șanse mai mari și s-a ruinat orice legitimare democratică prin trecerea la „guvernul meu”, după ce nu s-a discutat nimic și s-a fugit de dezbatere, s-a rămas cu diabolizarea unor oameni și cu reluarea a ceea ce a fost mai urât în istorie. Mărturiile încep, de altfel, să explodeze. Au fost „alegeri”, dar nimic credibil pentru un cetățean matur.
Cu alegerile locale din 2020 a devenit doar mai clară „tehnologia” prin care rezultatele „oficiale” sunt astăzi altfel decât votează cetățenii. Este vorba de „greșeli” la numărarea voturilor, de „neglijențe” în comisii – mulți fiind mai preocupați de remunerație, decât de corectitudine – de softuri și computerizări ce falsifică, de președinți de comisii corupți și, în final, de misiunea sts-ului.
Fapt este că nimeni în România actuală nu garantează corectitudinea alegerilor. Așa cum nu există un act, sub semnătură, că în țară este epidemie care să justifice măsurile luate – nu sanitare, ce pot fi firești, ci militaro-polițienești ! De ce nimeni nu garantează și nu semnează ?
În nicio țară europeană nu se practică asemenea fraudări. Ele țin, desigur, de o anume înapoiere a unor inși implicați. Dar ele indică și o voință malefică în spatele lor.
Nu este prima oară în România când calamitatea vine de sus. Actualul „președinte” este diletant, cum a consemnat și presa internațională, și, vădit, fără scrupule civice și umanitare. Mai grav, el se ia, în pofida Constituției , drept „șef al statului” și, după ce comite răul, aruncă răspunderea pe umerii altora, din afara țării venind apoi persoane să-l aprobe.
În România actuală se calcă în picioare de sus, cu aplombul lipsei de cultură, reguli simple, verificate de istorie, ca și cum nu va fi o scadență. Va fi, totuși! Pentru tot ce este fals și nedrept cineva plătește pînă la urmă!
Corupția, în toate formele, a înflorit ca niciodată în ultimii ani. „Lupta cu corupția”, la care, în zilele trecute, „președintele” chema din nou dna-ul, nu rezolvă nimic, căci nu se știe despre ce este vorba și nu există vreo analiză serioasă. Din start, „lupta (der Kampf)” cu corupția de la Cotroceni-ul de azi este nu pentru asanări in interes public, ci pentru răfuieli.
Se ridică însă întrebarea: este „președintele” mai puțin corupt? Dacă justiția – nu cea aservită, pe care o păstorește, ca nu cumva să fie independentă efectiv – și-ar face numai datoria, ar fi surprize.
„Președintele” și-a pus de două ori „guvernul meu”, în 2016 și 2020, în loc de „guvernul țării”. Guverne, cum s-a spus, securiste și incapabile! Nu mai târziu decât zilele trecute, trimișii săi au profitat din nou de lipsa de informare și apatia de la Bruxelles și au plasat iarăși frazări în rezoluții pentru a justifica „european” răfuiala sa în țară.
Unii ziariști au consemnat faptul că „președintele” are obsesia eliminării social-democrației. O și declară repetat, chiar dacă este la îndemână o altă întrebare: „președintele” ce a făcut în șase ani, căci vreo înfăptuire nu se poate constata?
Am vrut să mă conving dacă obsesia este, într-adevăr, cum mulți miniștri, parlamentari, cetățeni au semnalat, adesea cu jenă, cea a lui Adolf Hitler. M-am întrebat, la rândul meu, onest: până acolo să fi ajuns stupiditatea?
Contemporaneist fiind, am citit Mein Kampf, căci citesc diversele abordări ale lumii. Știu despre ce este vorba și din istoriografia perioadei, datorată lui Martin Broszat, Hans Mommsen, Andreas Hillgruber, Joachim Fest și altor istorici de calibru.
Nu sunt psd-ist, deși cunosc bine doctrina social-democrației. Nici nu este greu, cunosc liberalismul mai bine decât „liberalii” de azi! Eu consider că, cel puțin în România, se cer soluții cu mult mai integrative decât ale liberalismului actual și mai coerente decât ale social-democrației de azi. Și social-democrați și liberali m-au invitat în guvern, încât nu am resentimente.
Nu am prejudecăți și nu cred că cineva este urmașul lui Adolf Hitler. Dar, în situația de azi a țării în care trăim, când un „președinte” depășit de funcție și fără vreo realizare, reia, în orice chip, Mein Kampf, socotesc apărarea pluralismului și a democratizării drept datorie.
Să citim, însă, ce spune Adolf Hitler (Mein Kampf, Zentralverlag NSDAP, München, 1943). Și, desigur, „președintele”.
În paginile pe care le consacră social-democrației, Adolf Hitler se plânge că în anii săi „într-adevăr oamenii nu trăiesc unul cu altul, ci se apasă unul pe altul” (p.32). Evaluarea sa este că social-democrația „a condus lupta pentru vot universal și secret”, încât continuă scriind „această activitate a social-democrației nu mi-a fost nesimpatică” (p.39).
Adolf Hitler își declară insistent nemulțumirea față de poziția social-democrației în chestiunea etnicității (p.39) și, mai ales, iritarea față de audiența mare de care social-democrația se bucură în populație (p.43). El susține că, întrucât este condusă de evrei (p.64), social-democrația nu ar ține de poporul german (p.82). De aceea, vede în social-democrația organizată ca partid „o armată amenințătoare (bedrohlichen Heere)” (p.43), care exercită „o înșelare a poporului (Volksbetrug)” (p.40), o „terorizare spirituală (geistige Terrorisierung)”(p.44). Ea ar pune piedici formării burgheziei, care nu ar fi „nici moral, nici sufletește matură” încât să se poată susține singură (p.45). Social-democrația ar fi „ciumă (Pest)” (p.170). Führerul cerea „luptă fără scrupule (der Kampf rucksichtloser aufzunehmen) (p.192) cu social-democrația, după ce pretindea abandonarea „democrației pacifiste” (p.191) – echivalentă cu o distrugere a democrației.
Zice “președintele” în anii în curs altceva rău despre social-democrație? Oricine poate compara și își poate răspunde.
Cam la fel de necontrolat și căutând evident să înșele oamenii, „președintele” vorbește de „România captivă”, de „asalturile agresive al psd”, sugerează că acesta vrea să desființeze alegerile și promite că „războiul nu s-a încheiat”, precum și alte bazaconii. „Președintele” debitează iresponsabil toate acestea despre un partid care, place-nu place, a contribuit la România democratică în care trăim . A contribuit incomparabil mai mult decât el și adepții săi – a contribuit, desigur, la o democrație atât de permisivă, încât și nepregătiții ajung unde nu este cazul.
Cine are timp poate întocmi antologia inepțiilor „prezidențiale” privind „scoaterea din țară” a social-democrației și eliminarea ei „definitivă”. Mai recent (28 septembrie 2020), “președintele”, ce iese curent din limitele Constituției, dar se pretinde, mai mult decât comic, „al tuturor românilor”, declară: „Pentru ca România să se modernizeze, epoca psd trebuie să se încheie definitiv… Victoria de la locale trebuie confirmată la alegerile din decembrie, când majoritatea toxică ce a acaparat Parlamentul va putea fi oprită prin votul cetățenilor să mai producă daune ireparabile”. Câte fraze, atâtea aberații! Teama „președintelui” este aici, evident, ca nu cumva social-democrația să-și poată aplica legile prin care se măresc alocații, salarii, pensii!
Trec peste faptul că “președintele” nu știe nici măcar cum se elaborează o hotărâre de guvern. A fost grotesc când actualul “guvern al meu” emitea hotărâri neconstituționale, iar “președintele” ataca social-democrația că nu tace din gură! Nici Emil Bobu, simbol durabil al mărginirii decidenților, nu săvârșea asemenea confuzii!
Trec și peste faptul că “președintele” ignoră, precum în Mein Kampf, că modernizarea se ramifică – este tehnologică, infrastructurală, economică, instituțională, culturală. Printre componentele ei sunt, de pildă, negocierile. În mod exemplar, în Germania este punct cheie în programe, nu doar al social-democraților, ci și al creștin-democraților, de la Adenauer și Erhard încoace, vestitul “drept de codecizie (Mitbestimmungsrecht)”. Se știe de multă vreme că o modernizare fracturată are urmări nefaste.
„Președintele” a atacat cooperarea guvernului anterior cu “niște evrei”, în împrejurările recunoașterii Jerusalimului drept capitală a Israelului. Îți dai seama ușor că atacul nu era original.
“Toxic”, “ciuma roșie” și altele din vocabularul calic al “președintelui” sunt ale lui Goebbels. “Președintele” vrea și el să inducă în eroare oameni plini de grija zilei de mâine agitând fantome. Este drept, s-au cîștigat cu ani în urmă alegeri agitând “pericolul comunismului” – când acesta era mort demult. “Președintele” și ai săi îi dau acum cu “ciuma”. Curând vine la rând “pericolul asiatic”, căci pe Führer îl obsedau și “slavii”.
Dar, peste toate, ce este mai „toxic” decât nepriceperea și reaua credință? Ce face mai mult rău unei societăți, direct și indirect, imediat și în timp, decât incompetența, lipsa culturii și absența chibzuinței care-l face pe om sensibil la suferința altora și democrat?
Nu se trăiesc vremuri ușoare acum în lume. Numai că se plătește în plus, din greu, pentru politruci care au în cap demagogie ieftină. De când cu această demagogie, România nu numai că înaintează împiedicat, dar a fost împinsă la coada Europei și stă acolo. Nimeni nu spune să nu te ferești de trecutul clasat, dar fă-o cu cap și nu te plasa de la început printre ignoranți!
La începutul pandemiei, Giorgio Agamben anticipa că regimuri decrepite vor abuza de stări excepționale. Apelul Vigano, în frunte cu cardinalul Christian Müller, a semnalat deteriorarea democrației în unele țări cu astfel de stări. Azi, România este campioană și în această privință. S-a proclamat starea de urgență (convertind vizibil urgența sanitară într-una politico-militaro-polițienească!) și s-a continuat cu stări de alertă, de fapt pentru a salva un guvern dovedit și demis ca incapabil. Adolf Hitler a guvernat cvasipermanent cu stări de necesitate o țară extraordinară. Cum se vede, ideea are adepți!
Se ridică însă întrebarea, românii pot fi oare guvernați doar cu Mein Kampf? Îmi asum că democrația, care a dus la dezvoltare rapidă societăți întregi, este și pentru ei. “Democrația cu conducător (Führer)” nu a dus decât la tragedii. O concluzie din micul tratat al lui Carlo M. Cipola (Le leggi fondamentali della stupidita umana, Il Mulino, Bologna, 2015) se impune: un prost nu este aproape niciodată doar prost! El poate fi pericol public.
Un președinte veritabil apără cetățenii, indiferent de opțiunea lor politică. “Președintele” declara în afara țării că decidenții nu ar fi capabili. El insistă că românii trebuie educați mai înainte. Noroc cu parlamentari francezi, maghiari și polonezi, care au atras atenția unor carpatici că au luat-o prin bălării.
Eu cred că România ar trebui acomodată nu cu Mein Kampf, ci cu Montesquieu, Jefferson, Brandeis, cu Helmut Schmidt, Delors și Prodi, cu Gyeremek, Havel și democrații Europei Centrale, cu democrații și juriștii ei, cu mulți alți democrați. De ce oare nici un intelectual de calitate nu este în trena “președintelui”?
Socotesc că orice persoană are libertăți și drepturi și nimeni nu are căderea să o închidă în etnicitatea ei. Etnicismul este doar un narcotic otrăvitor. Susțin însă că România nu are nevoie de dărâmarea pluralismului, ci de consolidarea acestuia. Că țara s-a procopsit, deocamdată, urmare a unor tertipuri jalnice, ce se demască pe măsura trecerii timpului, cu un “președinte” rudimentar, se va recunoaște într-o bună zi. Adevărul nu se lasă ascuns la nesfârșit.
De obicei, în România, la necazuri, se sare direct în speculații despre ce fac serviciile secrete ale altor țări. Nu cunosc vreo probă. Țin seama, însă, de un senator prestigios de azi, care spunea că nu înțelege cum cetățenii și-au dat votul unui ins care nu a realizat nimic și nu a promis ceva. Și de ceea ce declara oripilat liderul unui partid apropiat de arcul administrației actuale, anume, că „România nu are acum președinte normal”. Așadar, înainte de vedea ce fac sau nu fac unii sau alții, este timpul să se vadă ce votează cetățenii României și cine fraudează alegerile.
Să admitem că un ins ajunge întâmplător la opiniile lui Adolf Hitler. Dar, atunci, se pune întrebarea: nu era responsabil din partea aceluia să-și fi adunat o minimă informare pentru a nu păși pe cărări compromise? Întrebarea merge și mai adânc: atâta dispreț ai pentru cetățenii cărora le ceri voturi încât îi faci să înghită mizeriile istoriei? Și le mai și ceri să se „educe”? Și să fie „normali”?
Cine este needucat? Cine este de fapt anormal? (Fragment din volumul Andrei Marga, Statul actual, în curs de publicare)
sursa:https://www.cotidianul.ro/mein-kampf-ul-de-la-cotroceni/
