Primarii încearcă să-i ajute cum pot mai bine pe oameni după ce Guvernul a bulversat piețele agro-alimentare, decizând închiderea celor acoperite.
Astfel, având în vedere măsurile dispuse la nivel guvernamental, de a închide piețele acoperite, Primăria Sectorului 4 din Capitală vine în sprijinul cumpărătorilor și al producătorilor de fructe și legume de sezon și anunță faptul că în maximum 48 de ore, vor avea la dispoziție noi spații de vânzare a produselor, în aproprierea piețelor.
„Prin urmare, producătorii care au închiriate tarabe în noua piață a Sudului, vor fi relocați în piața volantă pe care administrația locală o va amenaja la parterul parcării etajate aflată la doar câțiva metri distanță. Alternativa pentru spațiile de vânzare din Piața Progresul va fi parcarea de pe acoperișul pieței de pe Șoseaua Giurgiului, iar în privința Pieței Apărătorii Patriei, zona de vânzare va fi amenajată tot în apropiere, pe amplasamentul fostului târg de miei. Producătorii din piețele Norilor și Timpuri Noi vor avea ca alternativă de locație de vânzare parcarea situată pe strada Secerei, în proximitatea Palatului Național al Copiilor, iar celor de la Piața Berceni-Olteniței li se va pune la dispoziție, pentru desfacerea produselor, parterul parcării etajate din spatele sediului pieței, de pe strada Tulnici. Totodată, producătorii de la Piața Străduinței vor fi relocați în parcarea din proximitatea acesteia.
Cât privește magazinele situate în piețele din sectorul 4, cu obiect de vânzare altul decât comercializarea de fructe și legume, acestea vor rămâne deschise, cu obligația administratorilor piețelor de a stabili noi circuite de intrare/ieșire, astfel încât să fie respectate cu strictețe noile reglementări specifice privind limitarea infecțiilor cu noul coronavirus.
În paralel, Primăria Sectorului 4 a transmis autorităților centrale solicitări privind evaluarea punctuală a situației de la Piața Sudului și Piața Progresul, ambele reconfigurate recent si adaptate noilor cerințe legale, astfel încât decizia de a opri temporar activitatea să fie una fundamentată pe condițiile reale din ambele locații”, se arată într-un comunicat al administrației locale
La Brăila, zeci de producători şi comercianţi au participat duminică la un protest organizat în faţa Pieţei Mari din oraș, față de hotărârrea luată de Guvern privind închiderea pieţelor care funcţionează în staţii închise începând de luni, 9 noiembrie.
Protestatarii reclamă faptul că măsura îi va aduce în pragul falimentului, având în vedere că, până acum au mers în pierdere, iar în această perioadă a anului, când urmau să aibă vânzări mai bune şi să îşi recupereze din pagube, sunt închişi fără nicio soluţie alternativă.
„În momentul în care a fost starea de urgenţă, pieţele nu au fost închise. Ne-am chinuit cu toţii, am ţinut angajaţii, aveam două ore de vânzare, am plătit chiriile, utilităţile. În momentul acesta, când, să fim sinceri, vânzările vor creşte, nu putem şi noi recupera din pierderile pe care le-am avut, lăsăm deschis doar supermarketul care vinde numai marfă de afară, iar producătorii români, care creează plus valoare pentru statul român, sunt închişi. Noi nu vom închide, să ştiţi. Noi, mâine dimineaţă, vom fi aici şi vom deschide. Aşteptăm poliţia să ne amendeze. Cât o să ne amendeze? O zi, două, cinci, o săptămână, o lună, dar noi nu vom pleca de aici”, a spus un producător care îşi vinde marfa în Piaţa Mare.
Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a venit în mijlocul protestatarilor şi le-a propus comercianţilor ca soluţie pentru continuarea activităţii mutarea tarabelor în exteriorul pieţei şi oferirea gratuită a 40 de căsuţe din lemn, folosite în anii trecuţi pentru Târgul de Crăciun, care vor fi amplasate în parcarea Pieţei Mari şi vor fi branşate gratuit la curentul electric.
„Noi ne-am întâlnit în cadrul Primăriei într-un cadru mai restrâns încă de ieri şi am hotărât ce măsuri vom lua pentru fiecare zonă din piaţă, în funcţie de specificul ei. În primul rând, Primăria municipiului Brăila susţine producătorii şi comercianţii români şi am stabilit ca toate pieţele în aer deschis să rămână funcţionale în perioada următoare. Pentru cei care vând la tarabă sau la vitrină frigorifică în spaţiile închise, din păcate, având în vedere prevederile legislative, va trebui să le oferim o alternativă: vom pune la dispoziţia lor tarabe în exteriorul pieţelor, căsuţe, gratuit din partea primăriei. Anul acesta nu vom organiza Târgul de Crăciun şi le vom pune oamenilor la dispoziţie gratuit aceste căsuţe. De asemenea, cei care au rulote vor avea posibilitatea să şi le amplaseze tot în această zonă. Vom asigura branşament electric pentru ei la căsuţe, astfel încât să nu li se strice produsele de origine animală, pentru că este normal, oamenii aveau energie electrică în interior, trebuie să aibă şi în exterior. Vom asigura şi iluminat la căsuţe”, a spus Marian Dragomir.
Ca soluţie pentru continuarea activităţii de către comercianţii care au în interiorul pieţei magazine care se pot închide cu rulouri sau cu uşă, primarul a precizat că se aşteaptă o aprobare de la ISU pentru ca acestea să funcţioneze în regimul mall-urilor, atâta vreme cât tarabele şi vitrinele frigorifice vor fi scoase din piaţă.
„Pentru magazinele situate în interior, care se pot închide cu rulouri sau cu uşă, propunerea noastră, pentru care urmează să primim aprobarea în cursul zilei de mâine de la ISU, este să îşi continue activitatea la fel ca şi mall-urile. Atâta timp cât scoatem tot ceea ce înseamnă tarabe şi vitrine frigorifice de pe mijlocul pieţei şi asigurăm condiţiile în exterior, aceştia să rămână la fel ca şi mall-urile, iar accesul să se facă coordonat”, a explicat Dragomir.
Primarul Brăilei a mai anunţat, de asemenea, că vor fi ridicate rulourile în toate pieţele care permit acest lucru, pentru a le transforma în pieţe deschise în aer liber, iar în cazul Oborului „se va analiza o posibilitate de deschidere cu respectarea prevederilor legale pentru zona de cereale şi furaje pentru animale”.
În județul Dolj administratorii vor muta tarabele pe aleile din jurul actualelor piețe.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Dolj, duminică a avut loc o întâlnire a prefectului cu primarii municipiilor și orașelor din județ pentru a găsi soluții cu privire la continuarea activității comercianților din piețele și târgurile din aceste localități.
„Spre exemplu, în localitățile Segarcea, Calafat și Băilești, autoritățile publice locale au amenajat spații noi pentru activitatea agenților economici și persoanelor fizice în exteriorul piețelor. De asemenea, în orașele Bechet, Dăbuleni și Filiași, pietele agro-alimentare pot funcționa pe actualul amplasament, acestea aflându-se în spațiu deschis. Târgurile din județul Dolj vor fi închise, cu excepția zonelor destinate comercializării produselor agro-alimentare care se află în spații deschise”, se arată în comunicat.
În unele zone din Craiova, tarabele vor fi mutate pe aleile din jurul actualelor piețe.
„Activitatea în piețele craiovene va fi continuată astfel: în Piața Craiovița Big, activitatea de vânzare a legumelor și fructelor se va desfășura în exteriorul halei închise, pe aleile limitrofe pieței și sub hala deschisă aflată pe strada Hortensiei, în Piața Gării, activitatea poate continua prin amplasarea meselor la exterior, pe strada Locomotivei, în Piața Valea Roșie, în prezent, activitatea se desfășoară în aer liber, pe amplasamentul aleilor limitrofe halei deoarece punctul se află în proces de modernizare. Piața Ciupercă este o piață deschisă și nu intră sub incidența noilor prevederi legale. Conform propunerilor înaintate de către administratorul Pieței Centrale Craiova, în acest obiectiv, sectorul legume-fructe își va continua activitatea în exteriorul halei închise, pe aleile limitrofe, precum și în parcarea dinspre strada Vasile Alecsandri”, se arată în comunicatul Prefecturii
La rândul său, primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, a anunțat că Piața Obor rămâne deschisă, spunând că s-au asigurat toate condițiile pentru respectarea regulilor sanitare și a distanțării.
Primarul a postat pe contul său de Facebook imagini din Piața Obor.
sursa:https://www.cotidianul.ro/poftiti-la-piata-in-parcarea-de-pe-acoperis/