3.06.2021

După ce Comisia Europeană a atenționat România să combată exploatarea forestieră ilegală și a activat procedura de infrigement împotriva țării noastre, ies la iveală noi și noi dovezi despre jaful dement din domeniul forestier

 


La circa un an după ce Comisia Europeană a atenționat România să combată exploatarea forestieră ilegală și a activat procedura de infrigement împotriva țării noastre, ies la iveală noi și noi dovezi despre jaful dement din domeniul forestier. 

Încă de la începutul anului trecut jurnaliștii au atenționat opinia publică asupra faptului că hoții de lemn nu mai au nicio limită și că, cel puțin în județele Gorj, Dolj, Olt, și Râmnicu Vâlcea și Mehedinți atacul asupra fondurilor forestiere public și privat este coordonat chiar de cei plătiți să combată acest tip de infracțiuni : șefii și angajații ocoalelor silvice, pădurarii, polițiștii, șefi din cadrul Gărzii Forestiere sau angajații Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor numiți în funcții “pe sprânceană”, tocmai pentru a închide ochii și pentru a ascunde rapoartele dezastruoase din teren. În ultimile luni, un val de adrese, sesizări și plângeri au ajuns la comisiile de disciplină din domeniu și la ministerul de resort.

Documentele interne care au ajuns în posesia noastră vorbesc despre mușamalizarea furturilor, despre intimidarea angajaților corecți, despre trafic de influență, abuz în funcție și corupție la toate nivelurile. Astfel, prin intervenția directă a unor angajați ai Direcțiilor Silvice, ocoalelor silvice și ai Gărzii Forestiere, au fost compromise mii de hectare de pădure și fond cinegetic din județele pomenite mai sus. Sursele noastre din cadrul acestor instituții care ar trebui să administreze fondurile silvice și cinegetice afirmă că s-a ajuns până acolo încât, pentru a acoperi furturile de pădure, au fost falsificate până și hărțile din componența Amenajamentelor silvice. Nu se știe deocamdată dacă Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor ( MMAP) a sesizat organele de anchetă după ce a luat la cunoștință de activitatea bandelor de jefuitori din subordine. Nu se știe ce fac instituțiile de forță ale țarii (Parchetul General, SRI, Ministerul de Interne) și oengeurile specializate în conservarea habitatelor naturale distruse de jefuitori.

Noi ne facem datoria să publicăm o parte dintre aceste documente fără precedent, în speranța că organele în drept vor salva ce a mai rămas din plămânul verde al țării.

La Bolboși s-a furat pădurea, zi și noapte

Prima decadă a lunii februrie 2021 a adus o cantitate importantă de precipitații în județul Gorj. În comuna Bolboși, în apropierea localității Mătăsari, la circa 500 de metri de primărie, peste drum de târgul de animale, un drum forestier improvizat de hoții de lemne intră adânc în pădurea ocolului Silvic Motru. Covorul de frunze maronii s-a așternut ca un covor peste rădăcinile arborilor deși și drepți ca niște zăbrele. Solul mustește de apă. Ici-colo, din lăstăriș, țășnesc speriate câteva căprioare și un stârc cu ciocul lung. Printre frunzele putrede, încurajată de picăturile de apă, aproape insesizabilă, își croiește drum o salamandră. Creatura neagră ca abanosul are pete de culoarea portocaliu aprins, integrându-se perfect în mediul înconjurător.

Brusc, după circa doi km de pădure deasă, în inima codrului, cineva a ras copacii, lăsând în urmă numeroase cioturi de diferite dimensiuni și maldăre de ramuri  încă înfrunzite. Hoții au fost interesați numai de buștenii groși. Pădurea de pe proprietatea doamnei Anghelescu Victoria, dată în pază ocolului susmenționat, dispare văzând cu ochii.

Ghidul nostru spune că, lunar, mii de metri cubi de stejar și fag din proprietate privată au fost scoase ilegal din circuitul forestier și au fost vânduți ca lemn de foc. Aici au furat zi și noapte numeroase echipe de hoți sub protecția pădurarilor, șefilor de post și a șefilor ocolului silvic. Copacii sunt ciopârțiți si sunt vânduți ca lemn de foc. În urmă rămân doar cioturile groase și maldăre de crengi subțiri. Imaginile și filmările de la fața locului sunt grăitoare. Potecile folosite de hoți brăzdează pădurea din șosea până în pășune. Surse din interior afirmă că pădurarii gorjeni nu mai sunt interesați de producție. După ce le-au fost afectate salariile unii dintre aceștia ar fi ajuns să trăiască numai din furturi. Sunt protejați și încurajați de superiorii lor. În cazul în care vreun angajat mai zelos constată ilegalitățile și îndrăznește să raporteze superiorilor, aceștia îl pun la punct imediat, după dictonul “rufele murdare se spală în familie”. Dacă deșteptul insistă cu rapoartele este hăituit, vânat și executat în ședințe publice, după cu veți vedea în continuare.

“Verificările se vor face prin sondaj”

Sesizarea nr. 605 depusă la data de 18.05.2020 de dr.ing. Dinucă Nicolae Cătălin, șef serviciu în cadrul Gărzii Forestiere Județene Mehedinți – Gorj la Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, în atenția Inspectorului Șef Poenaru Gheorghe, consilierului de etică, ing. Barcan Ilie și a responsabilului resurse umane  jr. Spiridon Gabriela semnalează numerose încălcări ale legii  comise de șefii Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea, cuantificând cu precizie infracțiunile silvice și prejudiciile pe care aceștia le acoperă.Vă prezentăm un fragment din sesizarea depusă pe circuit intern de Dinucă:

“Vă aduc la cunoștință că nu scriam aceste rânduri dacă nu se repeta comportamentul domnului director Eugen Simionescu, după cum urmează :

În data de 02.11.2018 domnul director Simionescu Eugen s-a prezentat la sediul Gărzii Forestiere Județene Mehedinți Gorj și a întocmit un proces verbal ( atașat la prezenta ), prin care se meționează faptul că ,, verificările se vor efectua prin sondaj ”, privind eliberarea acordurilor la agenții economici în vederea utilizării documentelor cu regim special, conform Ord. 836 / 2014, adică verificările să nu se mai facă integral cum se făceau până atunci.

Având în vedere adresa  M.M.A.P nr. 138726 / 30.03.2020 înregistrată la Garda Forestieră Rm – Vâlcea sub nr. 5598 / 30.03.2020, referitor la nerespectarea prevederilor legale privind proveniența materialelor lemnoase s-au materializat  de către reprezentanții Gărzii Forestiere Județene Mehedinți – Gorj următoarele rezultate :

758 m.c. volum confiscat valoric , cu o valoare de 143.892 lei si valoare proceselor verbale de contravenție de  156.272 lei, județul Gorj cu 377 m.c. confiscați valoric și o valoare de 77.498 lei și județul Mehedinți cu 381 m.c. confiscați valoric și o valoare de 66.394  lei.

Înainte de a se semna procesul verbal în care se specifica ,, verificările se vor efectua prin sondaj ”, se confisca foarte mult material lemnos din punct de vedere  valoric de către reprezentanții Gărzii Forestiere Județene Mehedinți Gorj la controlul agenților economici, referitor la nerespectarea prevederilor legale privind proveniența materialelor lemnoase.

Ce interese are domnul Director Simionescu să se facă ,, verificările prin sondaj ”.

Domnul Director Simionescu Eugen vrea cât mai mult compromiterea controlului în Garda Forestieră Rm. Vâlcea.

Cine are interes ca verificările să se facă superficial, de mântuială ?

În contextul în care eram în control periodic la Ocolul Silvic Motru ne-a precizat verbal ,, să nu mai punem  ocolul Silvic Motru să preia suprafețe de fond forestier, care nu au serviciu silvic asigurat ”. Menționez faptul că la începutul controlului periodic de la Ocolul Silvic Motru s-au făcut presiuni din partea conducerii Direcției Silvice Gorj să nu să preia în vederea asigurării serviciului silvic acestor suprafețe, dar subsemnatul a făcut echipe mixte, cu delegații  Ocolului și delegații Garzii Forestiere Județene Mehedinți – Gorj  pentru a prelua aceste suprafețe.

Domnul Director Simionescu Eugen este beneficiar dacă nu se iau în pază aceste suprafețe de fond forestier ?

Care este interesul Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea, ca structură teritoritală a  autoritătii publice centrale pentru silvicultură ?

Cine are interes ca suprafețele de fond forestier retrocedate conform legilor fondului funciar , care nu au contract cu o structură silvică să nu aibă asigurată paza ? Cine plătește masa lemnoasă tăiată ilegal ?“.

Una peste alta, în ultima perioadă, Dinucă a raportat către conducerea Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea, prejudicii în valoare de 7.554.331,35 lei, numai pe raza Direcțiilor Silvice Gorj și Mehedinți ( ocoalele sivice Cărbunești, respectiv Șimian). Vom reveni și cu alte cifre, raportate de lucrătorii silvici, relevante în ecuația jafului din păduri.

Jigniri, amenințări și tentative de intimidare

Cătălin Dinucă nu s-a mulțumit să pună doar niște întrebări jenante șefilor săi din conducerea Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, aflați în relații personale ” mai mult decât părtinitoare” cu personalul RNP Romsilva  – Direcția Silvică Gorj și al RNP Romsilva  – Direcția Silvică Mehedinți care au dus la “neglijențe, abuzuri, și inacțiuni” .

Documentele aflate în posesia noastră dovedesc faptul că verificările și controalele amănunțite efectuate de acesta de-a lungul timpului (în ciuda sfaturilor mai mult sau mai puțin prietenoase venite de la superiorii săi, Inspectorului Șef Poenaru Gheorghe și  de la directorul   Eugen Simionescu ) au dus la confiscarea unor cantități importante de masă lemnoasă exploatată ilegal și la anchetarea făptașilor care nu o dată s-au ales cu dosare penale. Ca urmare, Dinucă a avut parte de numeroase amenințări, jigniri și tentative de intimidare chiar în fața colegilor săi și în prezența altor martori, în timpul ședințelor de lucru.

“În conformitate cu prevederile    O.U.G 57 / 2019,  O.M 456 / 2016, H.G 743 / 2015,  legii 571 / 2004 –   privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii,decizia nr. 127 / 01.08.2018  a Inspectorului Șef al Gărzii Forestiere Rm Vâlcea prin care se aprobă regulamentul de ordine interioară, dr.ing. Dinucă Nicolae Cătălin, șef serviciu în cadrul Gărzii Forestiere Județene Mehedinți – Gorj,vă aduc la cunștiință faptul că în data de  14.02.2020 ora 8: 15 a venit la sediul din Tg. Jiu, str. Aleea Petrești, nr. 5, domnul director ing. Simionescu Eugen, de la Direcția Implementare și Avizare, din cadrul Gărzii Forestiere Rm. Vâcea, care a participat la sedința pe care subsemnatul o ține sapămânal. În timpul sedinței am întocmit programul de lucru pentru fiecare coleg, în parte, iar la un moment dat domnul director Eugen Simionescu m-a făcut ,, Nesimțit ”, a țipat la mine, de față cu celalți colegi, m-a amenințat că îmi dă calificativul ,, Nesatifăcător ”, că ,, iau peste 7000 lei salariu ”, ,, să nu mai punem Direcția Silvică să ia suprafețe în pază, că nu suntem împingători de plan la Direcția Silvică ’’.

Jaf de proporții biblice în pădurile României

La aceste amenințări au fost prezenți : domnul consilier superior Budulan Cristian, domnul consilier superior Rogoveanu Iustinian, domnul consilier superior Cojan Aurel, domnul consilier superior Jianu Gheorghe, domnul consilier superior Cîrstoc Horațiu, domnul consilier superior Cicu Tiberiu. Domnii consilieri superiori Epure Gheorghe Doru și Brastaviceanu Mircea Eugen au trebuit să plece din ședință,  pe teren, conform delegațiilor, atunci când au început amenințările și jignirile. Domnul consilier superior Simionescu Nicu Gabriel a fost în delegație.

După ce s-a terminat ședința a sunat la poliție la domnul comisar Brâncuși ca să-l învoiească pe domnul consilier superior ing. Rogoveanu Iustinian, care avea delegație să meargă în acțiune cu IPJ Gorj, conform planului Scutul Pădurii împreună cu alți colegi.

Domnul Rogoveanu Iustinian a plecat de la sediu împreună cu domnul director Simionescu Eugen fără a da explicații. Domnul Rogoveanu lucrează ca șofer la Garda Forestieră Rm Vâlcea ?”, povestește Dinucă.

Toate aceste tentative de intimidare și alte abuzuri comise la adresa lui Cătălin Dinucă au fost confirmate în scris, ulterior, de numeroși martori prin următoarele note de relații atașate mai jos : 1449/03.12.2020, 1450/03.12.2020, 1451/03.12.2020, 1452/03.12.2020, 1453/03.12.2020.

Directorul Simionescu Eugen girează prejudicii de milioane de lei

Un exemplu elocvent de amestec brutal  al directorului implementare și avizare din cadrul Gărzii Forestire Rm Vâlcea, ing. Simionescu Eugen, în activitatea subordonaților corecți din cadrul Gărzii Forestiere și de încercare a acestuia de a mușamaliza prejudicii de milioane de lei, constatate în teren de echipele de control ale instituției, este descris în amănunt în referatul întocmit de Cătălin Dinucă în data de 18.05.2020, adresat conducerii Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea.

“În data de 27.04.2020 domnul director Simionescu Eugen m-a sunat să vin în data de 28.04.2020 la orele 10: 00 la sediul central al Gărzii Forestiere Rm Vâlcea pentru a face o sedință de lucru cu reprezentanții Direcției Silvice Gorj și ocolului Silvic Peșteana, în vederea analizării raportului nr. 2573 / 11.02.2020 și a completării acestui raport prin alt raport aprobat. 28.04.2020 fără a se preciza ora pe delegație.

În data de 28.04.2020 împreună cu domnul consilier superior Budulan Cristian am plecat dis de dimineată spre Vâlcea, pe dânsul l-am lăsat la Ocolul Silvic Polovragi în vederea analizării situației suprafețelor neadministrate de către Ocolul Silvic Polovragi, ca ocol nominalizat în baza minutei nr. 2465 / 11.12.2019 încheiată de către subsemnatul cu Ocolul Silvic Polovragi. Am ajuns la sediul Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea la orele 9: 20, am parcat mașina. După câteva clipe am intrat în sala de sedință a Gărzii forestiere Rm Vâlcea unde se aflau deja  reprezentanții Direcției Silvice Gorj : domnul director tehnic Păunescu Albinel, responsabilul pază și protecție din cadrul Direcției Silvice Gorj, ing. Deaconescu Lucian, șeful de ocol al Ocolului Silvic Peșteana ing. Cioc Cezar și colegii mei : domnul director implementare și avizare din cadrul Gărzii Forestire Rm Vâlcea ing. Simionescu Eugen, domnul director direcția control regim silvic și cinegetic  din cadrul Gărzii Forestire Rm. Vâlcea ing. Ștefan Gheorghe și domnul consilier juridic jr. Bulacu Constantin. Am început să prezint materialul conform raportelor întocmite de către colegii mei de la Garda Forestieră Județeană Mehedinți – Gorj.

Domnul director se rezuma la faptul că nu se încheiase actul de constatare pentru suprafața de 33,3 ha aducând acuze grave atât mie cât și domnului consilier superior Jianu Gheorghe și nu că pentru suprafața de fond forestier preluată de către Ocolul silvic Peșteana în punctul ,, Ciura ’’ , U.P III Valea Romantului , u.a 77 , s-a constatat un volum tăiat ilegal de 849,827 m.c , cu o valoare de 438.454,43 lei, 2050 cioate, conform actului de  control de fond înregistrat la ocolul Silvic Peșteana sub nr. 665 / 27.02.2020 și aprobat de către șeful de ocol, iar celălate suprafețe menționate în rapoarte nu erau preluate în pază.

I-am explicat că Ocolul Silvic Peșteana nu a întocmit situația justificativă conform Ord. MAP nr. 530 / 2019, că există 2900 ha neadministrate, unde este ocol nominalizat, pagube de zeci de mii de m.c., cu valori de milioane de lei, că marcările se fac defectuos la proprietari, fără a se respecta regimul silvic ( interesul economic primează interesului silvicultural ), iar la un moment dat domnul director direcția  implementare și avizare din cadrul Gărzii Forestire Rm. Vâlcea ing. Simionescu Eugen a început să țipe la mine, de față cu ceilalți participanți, să mă critice pe mine și pe domnul consilier superior Jianu Gheorghe.

Consider că domnul director Simionescu Eugen  a vrut să ma denigreze și să mă discrediteze  față de personalul silvic prezent la aceea întâlnire pentru a scădea puterea și prestigiul în județul Gorj și pentru a nu pune în aplicare măsurile dispuse în rapoartele aprobate în ceea ce privește Direcția Silvică Gorj, Ocolul Silvic Peșteana, cum de altfel s-a și întâmplat.”

Am atașat povestea ședinței respective, în întregime, precum și raportul nr. 2573/11.02.2020, ajuns pe masa Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Gelu Puiu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/jaf-de-proportii-biblice-in-padurile-romaniei-ii/

Cîte doage o avea președintele în plus sau în lipsă ca să se lanseze într-o asemenea solicitare ?

 


Ce fel de stat și ce fel de justiție avem dacă un simplu cetățean, fără studii de specialitate, poate înțelege greșeala enormă făcută de președintele României în cazul „Dosarului 10 august”. 

Cîte doage o avea președintele în plus sau în lipsă ca să se lanseze într-o asemenea solicitare ? Nu putea să sune un consilier sau un prieten, absolvent de drept, chiar pe jurisconsultul de la primăria Sibiului (că îi răspunde încă !) și să-l întrebe dacă se mai poate face ceva? Putea să coboare din Dealul Cotrocenilor pe la căminele studențești și tot ar fi aflat un răspuns ca să nu se facă de rîs.

Orice student i-ar fi zis: „Dom’  președinte, nu se poate face nimic ! Este o sentință definitivă și obligatorie și nu există altă cale decît respectul pentru o judecată definitivă ca și cele pe care scrie, de obicei, «Noi, președintele Romaniei…»”.

Cum să ieși tu, președinte ales, înghețat de morgă și ifose, și să te faci că nu știi cum s-a ajuns ca un dosar să fie clasat ? Asta este imixtiune în justiție, asta este băgat de picioare în statul de drept. Asta este și incultură juridică! Și pentru cei din domeniu este tupeu grosolan și ofensă publică! Ce-și imaginează Iohannis, zice nea Gheorghe? Iohannis crede că toate cauzele pot fi contestate și răsconstestate pînă cînd soluția iese așa cum și-o dorește dînsul și cei care îl susțin. Ca în povestea caselor de la Sibiu! Se judecă și se răsjudecă pînă la Curtea din Alabama care i le dă înapoi. Asta trădează un soi de democrație primitivă, mai stupidă decît cea practicată de comuniști.

Cum să ieși și să zici:

„-Solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”.

Uite așa. S-a clasat. Judecătorul s-a mai uitat o data peste material, peste probe, peste argumente și a zis nu merge! Clasat! Nu s-a gîndit că s-ar putea să nu vă convină sau că Dide face tărăboi. Păi, dacă zice că s-a clasat, înseamnă că nu există probe, că nu există dovezi ale încălcării legii. Și, dacă s-a respins redeschiderea anchetei, s-a respins și pentru Ceaușescu și Mălin Bot și pentru Klaus Iohannis, chiar și pentru cei care au încasat-o. Ce-și imaginează președintele, că un dosar aflat în această situație poate fi dres și reparat ca un motor? Chemi un prost cu o șurubelniță și un pix, meșterește ceva și soluția începe să se învîrtă, spre zîmbetul cu iz de rînjet al președintelui?

Nenorocirea este că și minsitrul Justiției, Stelian Ion, speriat de bombe, fost avocat de pensii alimentare și divorțuri, este tot un fel de lemn Tănase ca și cel care i-a cerut explicațiile publice. Avocatul concediat în plin proces de Radu Mazăre la Constanța, pentru că își dădea cu stîngul în dreptul și cu amîndouă în cap, mai apoi, a ajuns ministru și n-a avut curajul să-l trimită la plimbare pe președinte. Sau să-i zică frumos:

-„De ce nu mi-ați dat un telefon și vă explicam?“

S-a aruncat ca bivolul în perete și a început să lingă mîna stăpînului, zicînd fără să fi rostit nimeni o asemenea enormitate, că președintele, în nici un caz, nu este de vină de clasarea „Dosarului 10 august”. E-te trosc !Unde dai și unde pupă !?

La conferința de presă pe post de „explicații publice de urgență” date președintelui, același ministru dus de vîntul cugetării a zis:

„Cert este că Dosarul 10 august nu se termină aici, nu s-a pus punct aici acestui dosar. Din acea cauză aflată în cercetare la DIICOT s-a disjuns o parte către Secţia parchetelor militare şi acea parte îşi va urma cursul, va trebui să se continue ancheta în acea parte, referitoare în principal la interacţiunile jandarmilor subordonaţi, interacţiunile directe cu manifestanţii. De asemenea, mai există o zonă a acestui dosar referitoare la alte persoane care nu deţineau funcţii de militari, deţineau funcţii executive sau administrative. Nici cu privire la acele persoane şi fapte nu s-a luat o decizie finală”

Dragă Nelu!

Și după mintea ta, un dosar poate fi redeschis de o sută de ori pe aceeași cauză, pe aceleași lucruri cercetate, pe aceleași persoane și pe același eveniment și pe aceiași comandanți de jandarmi la care behăia Rareș Bogdan din studioul Realitatea TV.

Îți spun eu, care n-am făcut dreptul și știu de la vecinul meu avocat, că la aceiași făptuitori în aceeași cauză, nu se poate ! Doar dacă arestați toți judecătorii și avocații și o chemați pe Mădălina Pușcalău Dobrovolschi zisă și Ayahuasca să o semneze ea !

sursa:https://www.cotidianul.ro/presedintele-si-ministrul-tamiie-la-drept/

Cum scapi de DEOCHI. Deochiul nu este o superstiţie, ci ştiinţă pură. Simptomele dispar RAPID dacă știi ce cuvinte să rostești

 


Unii oameni au puterea de a le face rău celor "slabi de înger". În termeni populari, poartă numele de deochi. Este de-ajuns o singură privire, fie ea invidioasă sau admirativă, ca persoana vizată să înceapă să se simtă rău: migrene, stări de moleşeală, greaţă, dificultatea de a-ţi aduna gândurile şi de a fi coerent.

Cel mai comun simptom este durerea de cap. Cea cauzată de deochi apare brusc, nu cedează la medicamente şi este de multe ori însoţită de o stare de nelinişte.

Curios este faptul că, de multe ori, deochiul trece cu o singură rugăciune sau un descântec rostit de o persoană care are leac. „Tatăl Nostru“ şoptit de trei ori şi însoţit de un masaj pe frunte este remediul cel mai cunoscut de români. 

Există o explicație științifică a deochiului ?

Psihiatrul american Colin A. Ross este de părere că ochii emit energie electromagnetică, iar oamenii o pot percepe atunci când se privesc fix. El chiar a reuşit să capteze şi să măsoare această energie într-un experiment, cu ajutorul unor instrumente speciale, dar care nu au fost brevetate deocamdată.

Potrivit studiului său, ochii emit unde electromagnetice cu o frecvenţă care variază între 1 şi 40 de Hertzi. Deochiul nu este nicidecum o superstiţie, ci ştiinţă pură, spune psihiatrul american.

sursa:https://www.dcnews.ro/cum-scapi-de-deochi-simptomele-dispar-rapid-dupa-ce-rostesti-aceste-cuvinte_806004.html

Un nou tren de tip InterRegio pe ruta Constanța - București, începând de luni 8 martie 2021

 


CFR Călători anunță că introduce, începând de luni, un nou tren de tip InterRegio de la Constanța spre București. 

Trenul InterRegio 1684 pleacă de luni până vineri din Constanța la ora 07:00 și ajunge în stația București Nord la ora 09:17.

„Alături de trenurile cu plecare din Constanța la ora 05:30 și 08:20 și prin noua variantă de ora 7:00, ce reprezintă o oră de plecare ce se pliază perfect pe nevoile de transport ale celor care au treabă de o zi în capitală, oferim mai multe opțiuni pentru deplasarea de la Constanța la București.

În plus, pe lângă faptul că parcurge distanța în 2 ore și 17 minute și realizează sosirea la o oră convenabilă în București, IR 1684 asigură mobilitatea și pe secții secundare prin legături potrivite din Ciulnița (sosire 08:17), spre/dinspre reședințele de județ Slobozia și Călărași. Trenul este format din vagoane moderne și confortabile, modernizate în anul 2020”, anunță CFR Călători, potrivit Mediafax.

„Cu siguranță vom mai avea surprize plăcute pe relația Constanța și nu numai. Continuăm !“ , a declarat directorul general al CFR Călători, Dan M. Costescu.

sursa:https://vulpeaauriestiri.blogspot.com/2021/03/un-nou-tren-de-tip-interregio-pe-ruta.html

Prognoza meteo 6-7 martie 2021. Zonele din ţară unde vor predomina ninsorile

 


Episod de iarnă la început de primăvară ! Vremea se va răci treptat, iar ninsorile vor pune stăpânire pe anumite zone din ţară. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă de vineri, 5 martie, ora 14:00, până sâmbătă, 6 martie, ora 16:00. Fenomenele vizate sunt: răcire accentuată, precipitaţii mixte, intensificări ale vântului, ninsori viscolite la munte.

În intervalul menţionat, vremea se va răci accentuat, la început în nordul şi nord-vestul ţãrii, iar sâmbătă şi în celelalte regiuni.

Sâmbătă sunt anunţate precipitaţii, mai ales în sud.

În zonele joase de relief vor fi ploi, ce se vor transforma treptat în lapoviţã şi ninsoare, astfel încât în Maramureş, Moldova şi Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor fi precipitaţii mixte.

Prognoza pentru sâmbătă, 6 martie

Rãcirea vremii va continua şi se va resimţi accentuat, pe parcursul zilei îndeosebi în regiunile extracarpatice, iar noaptea în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în prima parte a intervalului, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde local va ninge moderat cantitativ şi se va mai depune strat de zãpadã, precum şi în regiunile centrale, unde pe suprafeţe mici vor predomina ninsorile şi în cele sudice şi sud-estice, unde pe arii în general restrânse  vor fi ploi cu tendinţã de transformare în lapoviţã şi ninsoare. În zona montanã, pe parcursul zilei vor fi intensificãri ale vântului cu viteze la rafalã de peste 70...90 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali, va sufla tare cu peste 100 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada, condiţii în care vizibilitatea va scãdea semnificativ. În restul teritoriului vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificãri temporare în prima parte a intervalului, cu precãdere din sud, est şi centru, unde la rafalã se vor înregistra viteze  în general de 45...55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 3 şi 9 grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea de sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 şi 0 grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Presiunea atmosferică va creşte în prima parte a intervalului.

Aşadar, sâmbătă, 6 martie 2021, temperaturile scad brusc şi vom avea parte de un episod de iarnă. 

Astfel, în Muntenia, vom avea minime cuprinse între -6 și 0 grade Celsius, iar maximele vor fi cuprinse între 1 și 6 grade Celsius. 

Prognoza pentru duminică, 7 martie

Vremea va fi predominant frumoasã, dar rece, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile sudice şi sud-estice, unde pe parcursul zilei vor fi înnorãri temporare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona Carpaţilor Orientali, în special la altitudini mari, iar trecãtor şi pe arii restrânse şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12...-11 grade în depresiunile intramontane şi în jur de 1 grad pe litoral.

Presiunea atmosferică va scãdea semnificativ.

La munte vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zãpadã

De asemena, vântul va avea intensificãri cu viteze în general de 60...90 km/h, viscolind temporar zãpada.

Intensificãri ale vântului se vor înregistra şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45...55 km/h şi, trecãtor, 70 km/h.

Cod galben de ninsori și viscol

Meteorologii au emis și o atenționare meteorologică cod galben de ninsori și viscol, valabilă de vineri, 5 martie, ora 16:00, până sâmbătă, 6 martie, ora 16:00.

În intervalul menționat, la munte va ninge moderat cantitativ (15 – 20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent, la început în nordul Carpaților Orientali, apoi mai ales în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali.

Vântul va avea intensificări cu viteze de 70...90 km/h, iar la peste 1700 m, rafalele vor depăși 100 km/h și va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.

sursa:https://www.antena3.ro/meteo/prognoza-meteo-6-7-martie-weekend-ninsori-595231.html

Imagini de la Secția 16, unde mai mulți polițiști agresează un bărbat reținut: îl dau cu capul de masă, îl trântesc la pământ și îl strangulează.

 


Imaginile au fost surprinse chiar de camerele de monitorizare din secție. Potrivit propriei relatări, victima din imagini a ajuns obiectul furiei polițiștilor după ce a avut, pe stradă, o altercație cu două persoane care s-ar fi drogat. 

Bărbatul a anunțat situația la numărul 112. Însă unul dintre cei care, aparent, se drogau a sunat și el la poliție și a spus că este fiul unui polițist.

Dus la secție, bărbatul care a sesizat incidentul la 112 a fost supus brutalităților în mai multe reprize, după cum se poate vedea din secvența atașată, decupată din ediția de vineri a emisiunii Exces de putere.

Atenție, imaginile  sunt din categoria celor care vă pot afecta emoțional !

Scena 1, cu imagini alb-negru: cel reținut, cu mâinile imobilizate la spate, este trântit la pământ de un polițist. Sunt prezenți 2 polițiști, dintre care unul comite brutalitățile.

Scena 2: persoana reținută, care stă în picioare, este luată din spate de polițist și dată cu capul de banca din față și apoi pusă la pământ între pupitre. Sunt prezenți 2 polițiști, unul singur brutalizează.

Scena 3: un polițist corpolent, în geacă galbenă, cu pilozitate facială (barbă, mustață) îl apucă de gât pe suspectul care stătea pe un scaun și îl pune la pământ. La violențe participă efectiv trei polițiști. Ceilalți aflați în încăpere se uită la scenă.

Scena 4: sunt șapte polițiști în încăpere iar suspectul este așezat pe un scaun. Un polițist vine pe la spatele scaunului și-l apucă pe suspect de gât cu ambele brațe în ceea ce pare a fi o priză de sufocare.

Incidentul care a dus la brutalizarea bărbatului din imagini în secția 16 de poliție s-a petrecut în anul 2018. Însă aceasta nu este singura "ispravă" de acest gen în care au fost implicați acești polițiști.

Florin Vîlnei, președintele Federației Polițiștilor "Sed Lex", a confirmat, la Antena 3, că o parte dintre cei care apar în imaginile prezentate vineri, la Exces de putere, sunt aceiași din dosarul deschis de procurori pentru sechestrare și tortură într-un caz petrecut în septembrie 2020.

În acest dosar au fost arestați, joi, trei polițiști. Alți trei au fost puși sub control judiciar iar în cazul unui alt polițist nu s-a dispus nicio măsură.

Printre cei arestați se află și Viorel Constantin Șeicaru, vicepreședintele unei alte organizații sindicale, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.

Alături de Șeicaru au fost aresați polițiștii Răzvan Viorel Lupu și Dorin Nine.

Florin Vîlnei, lider Sed Lex: Cei de la Secția 16 mi-au transmis "să ne vedem, fiecare, de treaba noastră"




"Unul dintre cei din imagini este lider de sindicat național. Este prim-vicepreședinte. Nu la mine.

Acum 2 ani, când am luat atitudine cu privire la ce s-a întâmplat acolo, cunoscând destul de bine secțiile din București, discuțiile erau destul de aprinse cu privire la comportamentul acestor indivizi, că nu pot să-i numesc colegi, și am avut o atitudine destul de acidă.



N-au ce căuta și nu trebuie să tolerăm astfel de comportamente. Am luat atitudine încă de atunci. Cei de la Secția 16 mi-au transmis, subliminal, să ne vedem, fiecare, de treaba noastră", a spus liderul Sed Lex, Florin Vîlnei.

Incidentul care a dus la anchetarea și arestarea polițiștilor de la Secția 16 a avut loc în septembrie 2020.

Atunci, doi tineri au reclamat faptul că au fost bătuţi de poliţişti în zona Eroii Revoluţiei din Capitală, după ce le-au atras atenţia agenţilor că nu poartă mască de protecţie şi dau amenzi fără temei.

Bărbat agresat de polițiști: Cel mai vârstnic era cel mai agresiv. A urinat pe mine

Potrivit plângerii penale, cei doi au fost încătușați și loviți. 

Unul a fost dus pe un câmp de lângă Bucureșt, bătut și lăsat acolo, iar al doilea, abandonat într-o zonă rău famată din oraș, după ce a fost lovit de polițiști.

"Am fost târât din mașină. Aceasta este calea ferată unde mi-a fost aruncat telefonul. Adidașii au fost aruncați în partea dreaptă. Mașinile de poliție se aflau aici. Erau trei mașini de poliție. Am fost pus la pământ cu cătușe la spate, am fost prima dată pus cu fața în sus.

Mi-au dat prima dată peste pulpe, apoi peste tălpi, scoțându-mi adidașii, după care m-au întors cu fața în jos și au început să dea iar cu bastoanele în mine.

M-au pus să îmi cer iertare. N-am mai putut rezista loviturilor și mi-am cerut iertare. Cel mai în vârstă a fost cel mai agresiv dintre toți. A urinat pe mine", a povestit una dintre victime reporterului Antena 3.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/sectia-16-politisti-tortura-seicaru-sindicat-595233.html

Mike Pompeo pledează pentru boicotarea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing

 


Fostul şef al diplomaţiei americane, Mike Pompeo, s-a alăturat vineri altor congresmeni şi personalităţi din Partidul Republican care cer boicotarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 de la Beijing pentru a pedepsi China pentru nerespectarea drepturilor omului, informează AFP.

'Nu trebuie să aibă loc acolo', a declarat fostul secretar de stat din administraţia Trump într-un interviu la o emisiune radio găzduită de jurnalistul conservator Hugh Hewitt. 'Nu putem permite sportivilor noştri să meargă la Beijing şi să recompenseze Partidul Comunist Chinez în timp ce acesta se angajează în acţiuni negative în lumea întreagă', a adăugat Pompeo.

'Jocurile Olimpice sunt o expresie a libertăţii şi a talentului atletic. Organizarea lor la Beijing este total nepotrivită', a insistat fostul şef al diplomaţiei americane. Fostul secretar de stat s-a aflat în fruntea confruntării cu China, într-un stil asemănător războiului rece, care a caracterizat ultimele luni ale administraţiei Trump.

Cu toate acestea, Mike Pompeo nu s-a exprimat în favoarea boicotării Jocurilor Olimpice din 2022 în perioada în care s-a aflat la conducerea Departamentului de Stat. El a dat asigurări vineri că a 'lucrat la acest subiect în ultimele luni' pentru a 'găsi cea mai bună abordare' care să 'pedepsească maxim Partidul Comunist Chinez'.

Solicitările de boicotare a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022 adresate preşedintelui Biden de republicani, în special în Congres, s-au înmulţit în ultima perioadă. Susţinătorii boicotului invocă nerespectarea drepturilor omului de către autorităţile chineze, în special în privinţa modului în care este tratată minoritatea uigurilor musulmani.

Jocurile Olimpice de iarnă urmează să se deschidă pe 4 februarie 2022, la doar şase luni de la Jocurile Olimpice de vară de la Tokio, amânate din cauza pandemiei de COVID-19. Organizaţiile pentru drepturile omului acuză China că a internat forţat în lagăre de muncă din regiunea autonomă Xinjiang până la un milion de uiguri.

China neagă aceste acuzaţii şi cifrele avansate, susţinând că uigurii musulmani sunt duşi în centre de formare profesională destinate să îi ajute să îşi găsească un loc de muncă pentru a-i ţine departe de tentaţia extremismului religios, potrivit Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/mike-pompeo-pledeaza-pentru-boicotarea-jocurilor-olimpice-de-iarna-de-la-beijing_805970.html



O porție de scărpinat pentru un simpatic Baloo din Parcul Național Retezat

"Căutăm candidați care văd lucrurile în mișcare", transmite Serviciul Român de Informaţii

 


S-au publicat condițiile și calendarul probelor de concurs pentru a deveni ofițer operativ, analist sau ofițer în domenii tehnice.

În momentul de faţă, Serviciul Român de Informaţii caută personal pentru încadrarea unor posturi de:

- OFIŢERI OPERATIVI ŞI ANALIŞTI:

Ofițerul operativ are misiunea importantă de a culege informații şi pentru aceasta trebuie să îşi poată crea acces în mediile cu relevanţă pentru securitatea naţională. La baza activităţii sale se află, în esență, abilitatea de a iniţia, dezvolta şi menţine relaţii de încredere cu surse secrete umane. Pentru a performa în această activitate, ofiţerul operativ trebuie să dea dovadă de inteligenţă socială şi comunicaţională superioară, atenţie distributivă, calm, echilibru, curiozitate, creativitate şi atenţie la detalii.

- SPECIALIŞTI IT&C:

Înscrierea la concursul de admitere pentru locurile alocate Serviciului Român de Informaţii la cursurile de licență din domeniul tehnic în cadrul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” din București (32 de locuri) şi Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (9 locuri). Aceste cursuri de adresează atât elevilor aflați în clasa a XII-a, cât și absolvenților cu diplomă de bacalaureat, cu vârsta maximă de 23 de ani, care își doresc o carieră cu profil tehnic în domeniul securității naționale.

- CUNOSCĂTORI DE LIMBI STRĂINE:

Specialiști lingviști

sursa:https://www.dcnews.ro/vrei-sa-lucrezi-la-sri-lista-posturilor-disponibile_805942.html



Imagini frumoase din Grădina Zoologică de la Ploieşti

3.05.2021

ȘTIRI NOI la NTD/România

 

Banca Centrală a Federației Ruse a majorat investițiile în obligațiunile de stat ale SUA cu un miliard de dolari. Datoria națională a SUA a ajuns la aproape 28 de trilioane

 


În decembrie, Banca Centrală a Federației Ruse a majorat investițiile în obligațiunile de stat ale SUA – imediat cu un miliard de dolari. Deși, în ultimii ani, Moscova s-a debarasat sistematic de aceste valori mobiliare: ponderea lor în rezerve este puțin mai mare de un procent. De ce sunt necesare acum.

Potrivit datelor Ministerului de Finanțe al SUA, Rusia deține în prezent obligațiuni de stat americane în valoare de 6,011 miliarde: 1,2 miliarde pe termen lung și 4,8 miliarde pe termen scurt. În decembrie, stocul a fost suplinit cu un miliard.

Prin vânzarea acestor valori mobiliare, guvernul SUA acoperă deficitul bugetar și alte cheltuieli. Datoria națională a SUA a ajuns la aproape 28 de trilioane. În perioada 2010-2013, investițiile rusești au depășit 170 de miliarde. Moscova a fost unul dintre cei mai mari deținători de valori mobiliare de stat americane (Treasurys). Dar după ce Washingtonul a impus sancțiuni în aprilie 2014, a început să se debaraseze de ele.

În 2018, Banca Centrală a Federației Ruse a organizat o vânzare masivă, reducând portofoliul valorilor mobiliare de stat americane la jumătate deodată. Ponderea Treasurys în rezervele internaționale a fost redusă la minimum. Banca Centrală a redirecționat fondurile eliberate spre aur, precum și euro și yuani.

Diversificare

Datoria publică a SUA este reprezentată public de Treasurys (T-bills, T-notes, T-bonds, TIPS), emise de Departamentul de Trezorerie (Ministerul de Finanțe) al SUA. Persoanele fizice și juridice, autoritățile din anumite state ale SUA și din anumite țări pot cumpăra bonuri de trezorerie și obligațiuni de stat.

Cu toate acestea, ideea constă în altceva: obligațiunile de stat americane sunt considerate unul dintre cele mai fiabile și lichide instrumente din lume. Sunt ușor de cumpărat și vândut.

"Este profitabil să investim temporar surplusul de fonduri în datoria publică a SUA. Două-trei procente pe an reprezintă destul de mulți bani când vine vorba de miliarde. În acest caz, politica nu ar trebui să influențeze deciziile economice", subliniază într-o conversație cu agenția de presă RIA Novosti membrul Comitetului Dumei de Stat pentru piața financiară, Dmitrii Skrivanov.

Astfel, prin creșterea volumului de Treasurys, Moscova și-a marcat tehnic prezența pe piață. Acest lucru este necesar și pentru diversificarea rezervelor internaționale. Acum Rusia dispune de 590 miliarde de dolari, dintre care șase miliarde sunt investite direct în datoria publică a SUA. Analiștii explică: Moscova urmează o tendință globală. Cererea pentru dolar este în creștere, deoarece această monedă este cea mai puțin expusă la volatilitate și inflație.

"Un miliard de dolari este o sumă destul de impresionantă. O astfel de sumă poate fi investită într-un set foarte limitat de active. Aurul este supraîncălzit, există deja o pondere mare de rezerve în euro și yuani. Achiziționarea datoriei publice americane este un element de diversificare", precizează Vitalii Mankevici, președintele Uniunii ruso-asiatice a industriașilor și antreprenorilor.

Versiunea chineză

La sfârșitul lunii decembrie, cel mai mare deținător de valori mobiliare de stat americane este Japonia (1,2 trilioane de dolari). Anterior, China era în frunte, dar acum Beijingul se află pe locul doi, cu 1,06 trilioane. Iar pe al treilea loc se află Marea Britanie – cu 428,9 miliarde.

Din cauza războiului comercial, chinezii s-au debarasat sistematic de aceste valori mobiliare, reducându-și investițiile cu peste 200 de miliarde. Cu toate acestea, imensa datorie americană față de Beijing reprezintă un puternic instrument de presiune asupra Washingtonului.

Conflictul în curs alimentează temerile că cel de-al doilea cel mai mare creditor străin al economiei SUA va organiza o vânzare masivă a Treasurys. Consecințele vor fi dezastruoase. Dumpingul masiv al acestor valori mobiliare va provoca panică pe piață.

Cu toate acestea, acest lucru este dezavantajos pentru China însăși. În primul rând, vânzarea de obligațiuni în valoare de 100-200 miliarde într-o perioadă scurtă va reduce inevitabil prețurile acestora. Drept urmare, valoarea activelor și rezervelor externe ale Chinei însăși va scădea semnificativ, precum și veniturile din vânzarea valorilor mobiliare ieftinite.

În plus, dolarul se va prăbuși, iar Beijingul nu are nevoie de acest lucru. Slăbirea monedei americane va face ca exporturile Chinei să fie mai scumpe.

Rezerva de aur

Deja de câțiva ani, Banca Centrală a Federației Ruse mizează pe aur, debarasându-se de dolari. În 2020, ponderea metalului prețios în rezerve a depășit pentru prima dată volumul monedei americane, iar până în februarie valoarea rezervelor monetare de aur a ajuns la 136,7 miliarde. Într-un an, rezervele de aur ale țării au crescut cu aproape 28 de tone.

Metalul prețios – un echivalent monetar universal – devine mai atractiv decât activele care generează venituri din dobânzi și, în plus, asigură împotriva riscurilor de sancțiuni. După cum a remarcat Bloomberg, Rusia a demonstrat lumii întregi că o țară cu o economie mare și cu rezerve mari de aur poate scăpa de activele în dolari și se poate simți în continuare minunat.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/analytics/20210224/33757140/Micare-strategica-Rusia-a-investit-un-miliard-in-datoria-publica-a-SUA.html

AUR cere ridicarea restricțiilor în noaptea de Paști

 


Alianța pentru Unirea Românilor cere Guvernului și CNSU, ridicarea restricțiilor de deplasare în noaptea Învierii, în data de 4 aprilie pentru Paștele catolic și 2 mai pentru Sfintele Paști serbat de ortodocși.

„Alianța pentru Unirea Românilor cere Guvernului și CNSU, ținând seama de importanța covârșitoare a sărbătorii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, corectarea hotărârilor ce impun restricții de deplasare, cu referire specială la noaptea Învierii, în data de 4 aprilie pentru Paștele catolic și 2 mai pentru Sfintele Paști serbat de ortodocși. În aceste sfințite nopți, creștinii își doresc să participe la slujba Învierii, urmată de Sfânta Liturghie; prin urmare, este necesară derogarea de la restricțiile de deplasare între orele 23:00-05:00, una dintre măsurile impuse de CNSU în data de 6 noiembrie 2020 și prelungită lună de lună, până la un termen necunoscut”, transmite AUR.

„Ne vom lupta pe toate căile, în Parlament și în afara lui, ca aberația de anul trecut să nu se mai întâmple. Este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor, una a bucuriei și nădejdii, a credinței depline în Iisus Hristos, a învierii Lui și a noastre. Cu toate riscurile în fața întunericului, noi vom merge să luăm Lumina. Le-o vom da și celor rătăciți, care ne țin departe de Biserică și ne vom ruga ca Bunul Dumnezeu să le deschidă mintea, să le încălzească sufletul și să le îndrume fapta”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR.

AUR își reafirmă poziția de respingere a măsurilor luate de Guvern, sub patronajul președintelui Klaus Iohannis și la indicațiile OMS pentru combaterea epidemiei de SARS-CoV-2.

Măsurile sunt, potrivit liderilor AUR, „fără temei științific, arbitrare, disproporționate și cu consecințe dezastruoase, sub care actualii guvernanți continuă jaful organizat al avuției naționale”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/aur-cere-ridicarea-restrictiilor-in-noaptea-de-pasti/

Ursul de Aur pentru filmul lui Radu Jude

 


Filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, a câştigat, vineri, Ursul de Aur.

Conform Berlin International Film Festival, juriul a considerat ca Ursul de Aur să ajungă la un film care are „acea calitate rară și esențială a unei opere de artă durabile”.

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a fost regizat de Radu Jude, producător fiind Ada Solomon.

„Este un film elaborat, dar și sălbatic, inteligent și copilăresc”, a fost de părere juriul.

În 2015, Radu Jude lua Ursul de Argint pentru regia filmului „Aferim!”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ursul-de-aur-pentru-filmul-lui-radu-jude/



Cod galben de ninsori și viscol începând de vineri, 5 martie !



Ministrul Muncii, gafă de proporţii la conferinţă



Avertisment dur al secretarului general al NATO



Sturion de 140 kilograme, în valoare de 10.000€, găsit în căruţa unor bărbaţi din Isaccea



Desfășurarea armelor grele în Europa de Est (ROMÂNIA) are anumite obiective determinate și nu va rămâne fără un răspuns din partea Ministerului Apărării al Rusiei.




În SUA nu mai e liniște de la alegeri : Capitoliul, amenințat cu un nou atac




Primul eşec pentru preşedintele democrat Joe Biden, care dispune de o majoritate foarte fragilă în Congresul de la Washington


Reguli noi în acordarea serviciilor medicale la Complexul Multifuncţional Caraiman

 


Primăria Sectorului 1 anunţă că, începând din această lună,  Complexul Multifuncţional Caraiman va acorda gratuitate la  serviciile medicale doar persoanele vulnerabile, respectiv cele fără adăpost, cele instituţionalizate, cele cu dizabilităţi, şomeri, pensionari cu pensii de până la 1.500 de lei şi salariaţi cu venituri de până la 1.500 de lei net. 

Persoanele cu venituri cuprinse între 1.501 și 2.500 lei vor achita un tarif social care înseamnă 50%, iar cei cu venituri de peste 2.500 lei lunar vor achita tariful integral.

Spre exemplu, prețurile pentru Recuperare Medicală variază între 10 - 800 lei (pentru pachetele cu mai multe ședințe), prețurile pentru Stomatologie variază între 15-850 lei, prețurile pentru Analize Medicale variază între 10-110 lei, prețurile pentru Imagistică și Radiologie variază între 50-700 lei.

Analize medicale de laborator gratuite pentru persoanele fără adăpost

Persoanele adulte și copiii fără adăpost la momentul preluării din stradă vor beneficia de analize medicale de laborator gratuite. Totodată, nu vor achita niciun leu pentru analizele medicale nici persoanele neidentificate sau fără identitate (aflate în evidența serviciilor de asistență socială din Sectorul 1) până la momentul stabilirii identității și includerii în programul național de asistență medicală primară. 

De asemenea, tot în această categorie intră persoanele adulte și copiii instituționalizați sau aflați în evidența serviciilor sociale, pentru acele servicii medicale care nu sunt asigurate gratuit prin sistemul național de asigurări de sănătate (ex. HIV, VDRL etc.), alte persoane aflate în evidența serviciilor de asistență socială din Sectorul 1 (DGASPC Sector 1 și CM Caraiman) și alte persoane care nu au calitatea de asigurat.

Persoanele cu veniturile de până în 1.500 lei vor beneficia de gratuitate, iar cele cu veniturile cuprinse între 1.501 și 2.500 lei vor achita doar jumătate din contravaloarea serviciilor medicale.  

Cetățenii Sectorului 1 care nu se încadrează în categoriile enumerate pot opta pentru analize medicale de laborator cu plată, dar cu achitarea unui preț avantajos.

Pensionarii cu pensii sub 1.500 lei și șomerii beneficiază de ecografii gratuite

Serviciile de imagistică/radiologie medicale gratuite vor fi acordate după depunerea unui dosar care, printre altele, trebuie să conțină și o recomandare medicală.

Pensionarii și angajații care locuiesc legal în Sectorul 1 și care au pensia cuprinsă între 1.500 și 2.500 de lei, respectiv persoanlele care încasează un salariu net cuprins între aceleași sume, vor achita jumătate din contravaloarea serviciilor de imagistică/radiologie.

Gratuitate la recuperare medicală pentru copii

Vor beneficia de servicii de recuperare medicală gratuite: familiile/persoanele care au un venit lunar net mai mic sau egal cu suma de 1.500 de lei pentru fiecare membru de familie; pensionari care au pensia până la 1.500 de lei inclusiv; persoane instituționalizare în centrele rezidențiale din cadrul DGASPC Sector 1, conform unei adeverințe din care să rezulte calitatea de persoană instituționalizată; persoane cu handicap; copii până la 18 ani; tineri cu vârsta de până la 26 de ani, dacă urmează cursurile de zi ale unei instituții de învățământ acreditat; beneficiari ai legilor speciale, calitate dovedită cu certificat de revoluționar/veteran de război sau alte documente oficiale; alte cazuri aflate în evidența serviciilor de asistență socială pe bază de referire scrisă din partea DGASPC Sector 1 (persoane fără identitate, identificate pe raza Sectorului 1).

Co-plată de 50%  la serviciile stomatologice pentru venituri cuprinse între 1.501 și 2.500 de lei

Serviciile stomatologice sunt oferite gratuit persoanelor cu domiciliul legal pe raza Sectorului 1 care se află într-una din următoarele situații: familii/persoane care au un venit lunar net mai mic sau egal cu suma de 1.500 de lei pentru fiecare membru de familie; persoane instituționalizate în cadrul centrelor rezidențiale existente în cadrul DGASPC Sector 1; persoane cu dizabilități; copii cu vârsta de până la 18 ani; tineri cu vârsta de până la 26 de ani, dacă urmează cursurile de zi ale unei instituții de învățământ acrediat; beneficiari ai legilor speciale, calitate dovedită cu certificat de revoluționar/veteran de război sau alte documente oficiale; alte cazuri aflate în evidența serviciilor de asistență socială pe bază de referire scrisă din partea DGASPC Sector 1 (persoane fără identitate, identificate pe raza Sectorului 1).

Reducerea pentru serviciile stomatologice cu tarif social este de 50% din prețul fixat și se acordă persoanelor/familiilor cu domiciliul legal pe raza Sectorului 1 cu veniturile/membru de familie cuprinse între 1.501 de lei și 2.500 de lei.

sursa:https://www.dcnews.ro/reguli-noi-in-acordarea-serviciilor-medicale-la-complexul-multifunctional-caraiman_805804.html

 


Cod galben de ninsori și viscol începând de vineri, 5 martie !




Ministrul Muncii, gafă de proporţii la conferinţă





Avertisment dur al secretarului general al NATO





Sturion de 140 kilograme, în valoare de 10.000€, găsit în căruţa unor bărbaţi din Isaccea





Desfășurarea armelor grele în Europa de Est (ROMÂNIA) are anumite obiective determinate și nu va rămâne fără un răspuns din partea Ministerului Apărării al Rusiei.




În SUA nu mai e liniște de la alegeri : Capitoliul, amenințat cu un nou atac




Primul eşec pentru preşedintele democrat Joe Biden, care dispune de o majoritate foarte fragilă în Congresul de la Washington


Capitala intră din nou în scenariul roșu. Rata de incidență, peste 3 la mie

 


Capitala a intrat în scenariul roșu, în urma creșterii ratei de incidență COVID-19 la 3,05 la mia de locuitori, conform datelor Direcției de Sănătate Publică. Joi, 4 martie, rata de incidență era de 2,79 la mie.

În urma creșterii peste 3 la mie se închid restaurantele la interior, sălile pentru jocuri de noroc, teatrele și cinematografele.

Vor merge în continuare la școală copiii din clasele 0-4, și cei de la creșe și grădinițe, anunță G4Media. Deciziile finale vor fi luate de Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.

sursa:https://www.dcnews.ro/bucuresti-in-scenariul-rosu_805822.html



Cod galben de ninsori și viscol începând de vineri, 5 martie !




Ministrul Muncii, gafă de proporţii la conferinţă





Avertisment dur al secretarului general al NATO





Sturion de 140 kilograme, în valoare de 10.000€, găsit în căruţa unor bărbaţi din Isaccea





Desfășurarea armelor grele în Europa de Est (ROMÂNIA) are anumite obiective determinate și nu va rămâne fără un răspuns din partea Ministerului Apărării al Rusiei.




În SUA nu mai e liniște de la alegeri : Capitoliul, amenințat cu un nou atac




Primul eşec pentru preşedintele democrat Joe Biden, care dispune de o majoritate foarte fragilă în Congresul de la Washington


”În perioada asta polițiștii-s prea ocupați cu plimbatul din suspect în suspect (de coronavirus… „Doamne feri` să crezi altceva!”), cu ținut mașinile cu girofar pornite „ca să vadă lumea că suntrem prezenți” (nu în față la Penny, nici între Primărie și PSD și nici în Piața Mică nu se dau tunuri, băbăiatule… să-i zică cineva asta și lu` dom` comandant!) și cu „statu-n izolare” încât să le permită timpul să informeze onor-populația de care e plătită s-o apere de infractori despre o speță ca asta”

 


Într-o perioadă în care Poliția e arătată cu degetul din cauza diverselor scandaluri în care este implicată, un alt caz vine să pună și mai mult paie de foc. 

Unul dintre tâlharii-jefuitori din Arad, de circa 500.000 de euro (300.000 cash, plus bijuterii și alte valori), petrecut în noiembrie trecut, în casa unei femei în vârstă, este POLIȚIST. Acesta este angajat chiar în orășelul Pâncota, pe care statul îl plătește să-l păzească, scriu jurnaliștii de la criticarad.ro.

Polițiștii arădeni au reținut până la această oră doi dintre cei trei participanți-efectiv la jaful-tâlhărie, iar unul dintre ei este nici mai mult, nici mai puțin decât polițist în cadrul Poliției Orașului Pâncota, Denis Țicală (primul din fotografie). Celălalt reținut deja este Dragoș Toader– și el un „băiețaș” dintr-o familie bună, cu studii superioare. Și despre al treilea suspect cunoaștem date personale și aspecte din activitatea sa infracțională, dar încă nu îi facem public numele, până ce îl vor prinde și acuza oficial.

Ce mai știm aproape sigur este că există și un al patrulea suspect – cel care a stat de „șase” – și care este tot polițist în Pâncota.

Descinderi cu „mascați” la această oră, la Pâncota. Au fost prinși autorii jafului-tâlhărie de circa 500.000 de euro (300.000 cash, plus bijuterii și alte valori), petrecut în noiembrie trecut, în casa unei femei în vârstă. 

Sunt percheziții la această oră în Pâncota: se pare că polițiștii de la IPJ Arad au finalizat lucrarea de cercetare începută la sfârșitul lunii noiembrie, anul trecut, când trei tâlhari care au lucrat „profesionist”  au intrat peste o femeie de 78 de ani și, după mai bine de 4 ore de „interogatoriu”, nereușind s-o facă să mărturisească unde se află cheia seifului unde era ținută averea familiei, au furat seiful cu totul, tăindu-l cu flexul.



Nu știm foarte multe amănunte din ceea ce s-a întâmplat într-una dintre nopțile trecute în domiciliul unei bunici din Pâncota… dacă ați observat, în perioada asta polițiștii-s prea ocupați cu plimbatul din suspect în suspect (de coronavirus… „Doamne feri` să crezi altceva!”), cu ținut mașinile cu girofar pornite „ca să vadă lumea că suntrem prezenți” (nu în față la Penny, nici între Primărie și PSD  și nici în Piața Mică nu se dau tunuri, băbăiatule… să-i zică cineva asta și lu` dom` comandant!) și cu „statu-n izolare” încât să le permită timpul să informeze onor-populația de care e plătită s-o apere de infractori despre o speță ca asta.



Unii – ăia care știu despre ce vorbesc când vorbesc ceva – spun nu doar că sunt „prea ocupați cu covidul” — ci PREA IMPLICAȚI !

Știm așa: trei tâlhari profesioniști au intrat cu cagulele pe față peste o femeie în vârstă de 78 ani, i-au pus cuțitul la gât și au amenințat-o că i-l taie dacă nu le dictează codul de la seiful (sau cheia… nu suntem siguri de această  „nuanță”) unde se aflau (în jur de) 350.000 de euro – averea cash și în bijuterii a unei cunoscute familii din Pâncota. Femeia nu a cedat, deși a fost ținută „în interogatoriu” vreme de patru ore de primul suspect (respect bunicii !)… dar „maeștrii” aveau „planul B” deja în lucru: au luat seiful cu totul, l-au tăiat cu flexul din dotare și l-au golit de tot ce-i interesa.

Nu știm dacă familia a depus plângere… credem că da și mai credem că DEGEABA !

„N-ai citit asta pentru că lucrarea a fost făcută pe pont dat de niște organe corupte din zonă, care le-au spus hoților unde-și ține patronul unui supermarket cashul !” ne-a răspuns o sursă care știe să deseneze hărți interlope mai bine decât toate calculatoarele din IPJ la un loc la inocenta întrebare „Da` de ce fras` n-am citit nimic despre asta în comunicate oficiale ?”

Radu Pandelea, 4 martie 2021 11:45

Avocatul Gheorghe Piperea îl taxeaxă pe Klaus Iohannis care a cerut ca ministrul Justiției „să explice public de urgență” cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat

 


Piperea: Unde se oprește respectul față de justiție al lui Klaus Iohannis !

Avocatul Gheorghe Piperea îl taxeaxă pe Klaus Iohannis care a cerut ca ministrul Justiției „să explice public de urgență” cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Piperea amintește și de alte gesturi similare ale președintelui.

„Respectul față de justiție al domnului Președinte al României, Excelența Sa Serenisimă Klaus Werner Iohannis, se oprește acolo unde deciziile justiției nu îi sunt convenabile. Numai cei ce au uitat că l-a „numulțumit” decizia Curții de Apel Pitești de restituire a celei de-a șasea casă, obținută cinstit și fără ghinion din meditații, și a sumei de 360 de mii de euro (chirie nedatorată, încasată de onesta și anti-corupta Raiffeisen Bank), motiv pentru care a ignorat-o senin, pot să se mire că i-a fixat public Ministrului Justiției sarcina de a „explica” de ce magistrații și-au permis să achite toți acuzații din dosarul protestelor din 10 august 2018. Ca să nu mai vorbim de zecile de cazuri în care CCR a fost acuzată de bolșevism și pesedism pentru pronunțarea unor decizii neconforme cu așteptările Excelenței Sale Serenisime.

Evident, principalul îmbrobodit (sau în mod prefăcut mirat) este Ciolacu. Că, de altfel, un lider serios, ne-mermelitor, al opoziției, ar fi declanșat de urgență procedurile de suspendare din funcție în vederea demiterii prin referendum. Dar, cine se așteaptă la curaj și acțiune din partea lui Ciolacu ? Eu nu.

PS La protestul din 10 august 2018 a participat și mai-puțin-excelența sa Vasilică Cîțu, care se poza selfie cu un tricou pe care scria „nu luăm prizonieri”. Și accidentalul premier se oftică pe justiție că a dat achitare. Numai că este vorba de o serie de persoane care, practic, reprezintă Jandarmeria – procesul însuși a fost făcut contra acestei instituții, și nu contra unor persoane anume. Mă întreb cum se simt acum jandarmii, care au fost puși să lupte contra pandemiei (iar majoritatea au făcut-o cu un îngrijorător exces de zel) în locul poliției și al medicilor. Nu mă pot opri să nu reamintesc că, atunci când polițiștii au protestat pentru că _ Cîțu i-a păcălit cu sporurile de salarii, era cât p-aci să iasă cu bătaie între polițiști și jandarmi, adică între „luptătorii” contra pandemiei, care au scos din această luptă peste 550 de mii de amezi, permițându-i lui Cîțu să pună amenzile la categoria venituri bugetare pe 2021 – 2024 …”, a scris Piperea pe Facebook

sursa:https://www.cotidianul.ro/piperea-unde-se-opreste-respectul-fata-de-justitie-al-lui-klaus-iohannis/