6.23.2021

Alertă la Kaufland. Magazinul RETRAGE de la vânzare un produs destinat copiilor

 


Kaufland a anunțat miercuri că retrage de la vânzare un leagăn pentru copii, comercializat în perioada 6 martie 2017-26 august 2020. Cei care au achiziționat produsul vor primi în magazine contravaloarea acestuia.

„Kaufland retrage voluntar și preventiv, din motive ce țin de protejarea consumatorilor, următorul produs:

Leagăn pentru copii 3 In 1

GTIN 4337185020933

Articolul menționat a fost comercializat în magazinele Kaufland în perioada 06.03.2017 – 26.08.2020.

În anumite circumstanțe, la produsul menționat, clemele de prindere ale piesei din mijloc se pot rupe (a se vedea marcajele din fotografia articolului), existând astfel posibilitatea de accidentare a copilului (6 – 36 luni).

Pentru a proteja siguranța consumatorilor, Kaufland a reacționat și a retras de la comercializare produsul respectiv.

Clienții care au achiziționat produsul sunt rugați să acorde atenție informării și să nu îl mai utilizeze. Ei se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna și vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Kaufland își cere scuze clienților pentru situația creată.

Pentru informații, clienții au la dispoziție numărul de telefon al Centrului Relații Clienți, 0800 080 888, apelabil gratuit (număr apelabil doar din rețelele Vodafone, Orange, Telekom, Upc România şi RCS&RDS), de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00, iar sâmbăta în intervalul 08.00 – 17.00 sau în scris accesând www.kaufland.ro/contact.”, informează reprezentanții Kaufland într-un comunicat de presă.

Dacă anumiți producători își retrag de pe rafturile magazinelor produsele pentru a nu-i pune pe clienți în pericol, alții le vând românilor adevărate mizerii. Inspectorii OPC Brașov au descoperit, într-o brutărie, că pâinea și celelalte produse de panificație erau fabricate în condiții mizere și depozitate la întâmplare, potrivit realitateadebrasov.net. Totodată, inspectorii au mai descoperit că, pe lângă produsele expirate și refolosite, în brutărie erau și instalații electrice și de gaz improvizate și deteriorate, lucru care pune în pericol atât viața clienților, cât și pe cea a angajaților.

„Exista încă agenți economici care pun mai presus câștigul financiar in detrimentul respectării prevederilor legale, punând în pericol sănătatea consumatorilor prin modul în care înțeleg sa-si desfășoare activitatea. Este inacceptabil sa existe materii prime neconforme din care se realizează produse de panificație, spații total improprii de depozitare și producție, produse expirate și refolosite, instalații electrice și de gaz improvizate și deteriorate. Nu poate exista toleranta pentru astfel de situatii! Tote produsele neconforme au fost retrase de la comercializare iar verificarea legalității funcționarii continuă”, a declarat Sorin Claudiu Susanu, șeful CRPC Brașov.

India se teme de un atac armat al Chinei. India și China au cea mai lungă frontieră din lume

 


Guvernul de la Beijing a masat trupe la graniţa celor două tări.

Zonele în care sunt masați militarii chinezi și suplimentarea trupelor trimise de China la granița comună dau motive de îngrijorare în rândul conducătorilor din India.

Ministrul indian de Externe, Subrahmanyam Jaishankar este îngrijorat de evoluția  relaţiilor  bilaterale cu China. Poziţionarea trupelor chineze în zonele disputate ale frontierei cu India, în Himalaya, ca şi refuzul de reducere a efectivelor militare constituie o problemă, afirmă acesta.

„Problema este dacă Administraţia Chinei va respecta angajamentele asumate în comun, de a nu permite acumularea semnificativă a efectivelor militare în zona frontierei”, a declarat Subrahmanyam Jaishankar într-un interviu acordat agenţiei Bloomberg.

Declaraţiile survin după confruntările militare produse în urmă cu câteva luni într-o zonă disputată a frontierei comune. Violenţele s-au soldat cu moartea a 20 de militari indieni şi a cel puţin patru militari chinezi, scrie Stiripesurse.ro.

În contextul amplificării tensiunilor cu Beijingul, Guvernul Indiei a intensificat relaţiile cu organizaţia QUAD, din care mai fac parte Statele Unite, Australia şi Japonia.

Subrahmanyam Jaishankar a participat recent la reuniunea Grupului statelor puternic industrializate (G7). Ministrul a semnalat intenţia Indiei de a contribui la construirea unor reţele internaţionale de aprovizionare sigure şi de a suplimenta propriile capacităţi de producţie.

India și China au cea mai lungă frontieră din lume

India și China împart cea mai lungă și disputată frontieră din lume. Ambele state revendică zone mari din teritoriul celuilalt. Și ambele state aruncă vina pentru escaladarea tensiunilor pe vecin.

Autoritățile indiene acuză trupele chineze că au desfășurat un cort militar pe partea indiană a graniței, că au îndiguit un râu, au adus utilaje și că au așteptat înconjurați de sârmă ghimpată pentru a lansa o ambuscadă.

În noaptea de luni, a izbucnit un incident în care 20 de soldați indieni au murit iar 76 au fost răniți. Acesta fost cel mai violent act care a avut loc între cele două țări în ultimii 45 de ani. Autoritățile chineze nu au precizat dacă printre militarii săi au fost victime. 

Consiliul Legislativ a aprobat proiectul de lege al senatoarei Diana Sosoaca privind restituirea amenzilor din starea de urgenta

 


Consiliul Legislativ condus de fostul ministru al Justitiei Florin Iordache vine cu o veste buna pentru romanii amendati in timpul starii de urgenta. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege initiat de senatoarea Diana Sosoaca privind restituirea amenzilor contraventionale aplicate pe durata starii de urgenta si care au fost achitate, in tot sau in parte, de catre debitori.

Asa cum se poate citi in documentul atasat la finalul articolului, avizul Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul senatoarei Diana Sosoaca, facand insa o serie de propuneri si observatii.

Anterior, proiectul de lege al Dianei Sosoaca a primit aviz pozitiv de la Consiliul Economic si Social.

CCR a distrus „dictatura”

Initiva legislativa a Dianei Sosoaca vine dupa ce Curtea Constitutionala a decis ca dispozitiile art. 28 din OUG nr. 1/1999 (in baza carora erau aplicate amenzile) sunt neconstitutionale, la fel ca si OUG nr. 34/2020, ordonanta care prevede modificarea sau completarea unor articole existente in OUG nr. 1/1999 printre care si articolul 28 referitoare la amendarea populatiei.

Iata ce prevede proiectul de lege initiat de senatoarea Diana Sosoaca:



PSD a depus moţiunea împotriva guvernului Cîţu

 


PSD a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, a anunţat miercuri prim-vicepreşedintele partidului Sorin Grindeanu, care a a afirmat că Guvernul actual este un dezastru pentru români şi pentru firmele româneşti şi şi-a exprimat speranţa ca, spre binele României, moţiunea să treacă.

Sorin Grindeanu a fost întrebat ce şanse are moţiunea să treacă, acesta spunând că sunt informaţii că sunt mai mulţi parlamentari din coaliţia de guvernare care ar urma să „întoarcă armele”. Grindeanu a explicat şi care sunt variantele pe care PSD le-ar lua în calcul, dacă moţiunea ar trece şi guvernul Cîţu ar cădea.

„Guvernul acesta este un dezastru. Noi suntem pregătiţi de guvernare. Singurele variante pe care PSD le ia în calcul sunt un guvern cu prim-ministru PSD, ori alegeri anticipate, altă soluţie nu există.

Au fost înghetaţe pensiile, au fost înghetaţie salariile, au fost îngheţate alocaţiile, iar pe partea cealaltă, în PNRR, vedem doar reforme catastrofale pentru România şi bani foarte mulţi pentru clientela lor politică. Românii, în aceste luni, au sărăcit, doar în mintea premierului Cîţu românii o duc mai bine. Aproape s-au dublat facturile la energie, preţul pe litrul de benzină a ajuns la şase lei, 70% dintre români spun în acest moment că România merge într-o direcţie greşită. Sperăm că printre cei 70% să se găsească şi parlamentari ai actualei coaliţiei de guvernare care să voteze”, a spus Sorin Grindeanu.

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a explicat că în cursul săptămânii viitoare va fi votată moțiunea de cenzură inițiată de PSD. Grindeanu a precizat că social-democrații îl vor susține pe Alexandru Rafila pentru funcția de premier.

”Asta denotă o teamă, o teamă față de proprii parlamentari. Eu aș face un apel la parlamentarii puterii: să facă ceea ce este corect pentru România și să trimită în istorie acest premier arogant, să îl trimită în lanul de lavandă.

Probabil că moțiunea va fi votată săptămâna viitoare, după calendarul pe care îl avem.

S-au purtat negocieri de către președintele partidului. Colegii de la AUR vor vota această moțiune, probabil și din grupul minorităților vom avea voturi. Despre parlamentarii din arcul guvernamental nu aș vrea să discut foarte mult, dar mă pun în locul parlamentarilor PNL, care își doresc ca partidul să rămână la guvernare, deși văd care sunt problemele actualei guvernări.

Avem propunerea de premier în persoana colegului nostru Alexandru Rafila.”, a spus Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă au avut loc discuţii cu parlamentari, chiar şi cu cei din coaliţia de guvernare, pentru a vota această moţiune, Sorin Grindeanu a răspuns: “S-au purtat negocieri în această perioadă de către preşedintele partidului. Din câte ştiu, şi ştiu bine, probabil colegii de la AUR vor vota această moţiune, probabil vor fi colegi parlamentari şi din grupul minorităţilor care vor vota această moţiune. În ceea ce priveşte parlamentari din arcul guvernamental, nu aş vrea să intru în amănunte, dar cred că tot ceea ce înseamnă această guvernare Cîţu îi pune, cel puţin pe o parte importantă din parlamentarii PNL într-o situaţie extrem de dificilă pentru că pe de o parte realizează că acest guvern este un dezastru, pe de altă parte şi-ar dori ca PNL să rămână la guvernare”.

Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare şi este momentul ca Guvernul Cîţu să plece acasă, se arată în moţiunea de cenzură pe care PSD urmează să o depună la Parlament, intitulată „România eşuată. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîţu”.

„Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare! România trăieşte de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice. Preţurile au explodat, buzunarele românilor s-au golit. Facturile s-au dublat, alimentele de bază au devenit bunuri de lux, medicamentele esenţiale ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. Cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depăşit 6 lei. Numai ‘lucruri fantastice’! Datoria publică bate record după record, iar de ţinta de deficit de 3% nu îşi mai aminteşte nimeni! Cu toate acestea, alocaţiile, salariile şi pensiile sunt îngheţate şi antreprenorii se plâng că statul nu le plăteşte lucrările efectuate! Nu se dau bani la stat, nu se dau bani nici la privat! Şi atunci, întrebarea care este pe buzele tuturor românilor este: ce aţi făcut cu banii, domnule Cîţu!?”, conform documentului făcut public, luni, de PSD, potrivit Agerpres.

Potrivit textului, în timp ce camarila politică şi firmele de partid au profituri grase”, „majoritatea românilor îşi văd redusă în fiecare secundă puterea de cumpărare”.

„În realitate, efectele guvernării PNL-USR-PLUS-UDMR sunt crunte: creşterea preţurilor la alimente de bază, medicamente şi utilităţi este de peste 10%, în timp ce salariile şi pensiile au îngheţat. Aceasta înseamnă minus 10% scădere a puterii de cumpărare pentru 90% dintre salariaţi şi pensionari! Mai mult, BNR anunţă o dublare a inflaţiei în 2021. Este efectul creşterii dramatice a costului vieţii: +7% la pâine, +22% la fasole, +13% la ulei, +8% la brânză, + 29% la combustibil, +20% la energie, +25% la gaze şi +7,5% la apă. Iar de la 1 iulie vin noi scumpiri! La fel de ‘fantastice’! Şi, de aceea, trebuie să plecaţi! Pentru prima dată după Revoluţie, hoţia a fost oficializată prin lege! Peste toate acestea însă, peste noapte, în bugetul ţării a apărut o Anexă, în care banii publici au fost direcţionaţi exclusiv administraţiilor locale conduse de partidele puterii! Asta v-a fost prioritatea, nu soluţii pentru creşterea încasărilor la buget! Niciun deranj pentru evazionişti şi speculanţi, nicio măsură de reducerea a risipei banului public”, susţin social-democraţii.

PSD menţionează în moţiune că guvernarea are „zero credibilitate internă şi externă”.

„România se împrumută la dobânzi de 10 ori mai mari decât media UE. Atenţie, de 21 de ori mai scump decât Bulgaria, de 3 ori mai scump decât Grecia – ţară trecută prin faliment – şi de 2 ori mai scump decât Polonia. Şi nu doar prin împrumuturile imense, prin scăderea exporturilor şi prin anularea programul de internaţionalizare a companiilor româneşti, practic vindeţi România la bucată. În timp ce Germania, Franţa, Italia, Spania, Cehia, Ungaria, Polonia, chiar şi Bulgaria îşi consolidează sistemul companiilor strategice deţinute de stat, guvernarea Cîţu face fix pe dos. Deşi v-aţi bătut cu pumnii în piept, deh ‘vine Dreapta la putere!’, niciun moment nu v-aţi propus să consolidaţi capitalul românesc – mic sau mare, de stat sau privat! Doar aţi dat un brânci în prăpastie capitalului privat şi aţi urzit planuri de vânzare a ceea ce a rămas profitabil în domeniile de importanţă strategică în România – energie, comunicaţii, transport, bancar! Dacă nu vă blocam planurile, noi, cei de la PSD, prin Legea de interzicere a vânzării companiilor de stat profitabile, până acum statul român nu mai avea nimic”, se mai arată în moţiune.

Social-democraţii afirmă că „atitudinea de vătafi îmbuibaţi care varsă lacrimi de crocodil de grija poporului” a guvernanţilor „este înspăimântătoare”.

„Aţi abandonat sloganul liberal ‘prin noi înşine’ în favoarea celui pedelist ‘pentru noi înşine’. Modul de acţiune, copiat la virgulă de la duetul Boc-Băsescu-Udrea, este revoltător. De aceea, astăzi România are o singură soluţie: să plecaţi! Aţi făcut mult prea mult rău ţării într-un timp record! Prin toate aceste lucruri ‘fantastice’, aţi transformat România într-o ţară eşuată. O Românie eşuată, cu o economie eşuată, cu un sistem de învăţământ eşuat, cu un sistem medical eşuat, cu o agricultură eşuată! Ca niciun alt guvern de până acum, aţi reuşit performanţa să eşuaţi în toate domeniile! Singura preocupare a fost bătălia pentru ‘împărţirea prăzii’ între clanurile politice din PNL-USR-PLUS, numirea clientelei în funcţiile pe care vă lăudaţi că le desfiinţaţi, direcţionarea bugetului de stat şi a banilor europeni din PNRR pentru susţinătorii la congresele din toamnă şi circul… mascarada zilnică, făcută cu scopul de a vă ascunde eşecul! Nu aţi păcălit însă pe nimeni, domnule Cîţu! Toţi românii au văzut cum a ajuns România sub conducerea guvernării ‘fantastice’ a PNL-USR-PLUS-UDMR. Şi, de aceea, este momentul să plecaţi acasă”, se mai spune în moţiune.

Procedura pentru dezbaterea moţiunii şi votul asupra acesteia

Conform articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

Conform aricolului 93 din Regulamentul activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.

Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Votul asupra moţiunii de cenzură este secret, cu bile, şi se exercită în prezenţa a jumătate plus unu din numărul parlamentarilor.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.

„În România sunt cele mai ieftine alimente din UE” ... DAR și PENSIILE cele mai MICI din UE, ZIC !

 


Florin Cîţu a anunţat că Eurostat confirmă faptul că în România sunt cele mai ieftine alimente din UE. Potrivit datelor prezentate marţi de Oficiul European de Statistică, nivelul preţurilor pentru bunurile de consum şi servicii  în Uniunea Europeană a variat semnificativ anul trecut în statele membre UE, cele mai reduse preţuri fiind în România.

„EUROSTAT confirmă – în România sunt cele mai IEFTINE alimente din UE !”, a scris premierul pe Facebook.

Potrivit datelor prezentate marţi de Oficiul European de Statistică, nivelul preţurilor pentru bunurile de consum şi servicii în Uniunea Europeană a variat semnificativ anul trecut în statele membre UE. Cele mai mici preţuri se găsesc în România (55% din media UE), fiind urmată de Bulgaria (56%) şi Polonia (58%).

Cele mai mari preţuri din 2020 s-au înregistrat în Danemarca (141% din media UE), Irlanda şi Luxemburg (fiecare cu 136%), Suedia (130%) şi Finlanda (126%).

Per ansamblu, nivelul preţurilor pentru bunurile de consum şi servicii în Uniunea Europeană a variat cu aproape unul la trei între cel mai ieftin şi cel mai scump stat membru UE.

În 2020, nivelul preţurilor pentru restaurante şi hoteluri a fost de trei ori mai ridicat în cea mai scumpă ţară faţă de cea mai ieftină. Nivelul preţurilor a variat de la 46% din media UE în Bulgaria, fiind urmată de România (53%) şi Ungaria (56%), la 154% din media UE în Danemarca, înaintea Suediei (138%) şi Finlandei (131%).

Pe locul doi în ceea ce priveşte diferenţa nivelului preţurilor se află alcoolul şi tutunul, cel mai scăzut nivel al preţurilor fiind în Bulgaria (61%), Ungaria (69%) şi Polonia (70%), iar cel mai ridicat în Irlanda (187% din media), urmată la distanţă de Finlanda (158%), Suedia (136%) şi Franţa (133%).

Alimentele şi băuturile nealcoolice sunt cele mai ieftine în România (66% din media) şi Polonia (68%), iar cele mai scumpe în Danemarca (129% din media UE), Luxemburg (126%) şi Austria (125%).

Averea românilor a crescut cu 9% anul trecut, o creştere mai rapidă decât cea a Europei de Vest, de 4%, dar mai lentă decât cea a Europei de Est de 12%, iar bunăstarea globală a atins un nou record, pe fondul pandemiei, arată un raport al Boston Consulting Group (BCG). Până la sfârşitul deceniului, China va depăşi SUA şi va ţara cu cea mai mare concentraţie de persoane a căror avere individuală depăşeşte 100 milioane dolari.

”Bunăstarea financiară globală a înregistrat un nou record în 2020, în creştere cu 8,3%. Pe fondul pandemiei Covid-19, performanţa puternică a pieţei bursiere şi creşterea economiilor de către persoanele fizice au alimentat un progres al bunăstării”, potrivit unui nou raport al Boston Consulting Group (BCG).

Această evoluţie este în contrast cu impactul recentelor crize globale: în timpul crizei din 2008, bunăstarea financiară globală a scăzut cu 7,8% şi a stagnat când a izbucnit bula dot-com din 2002, relevă raportul.

Bunăstarea financiară a românilor a crescut anul trecut cu 9% faţă de 2019, calculată la o monedă constantă. Este o creştere mai rapidă decât cea a Europei de Vest de 4%, dar mai lentă decât cea a Europei de Est de 12%, care include şi Ţările Baltice şi Rusia, se arată în raportul BCG, Global Wealth Report.

„În România, concentrarea bunăstării arată o societate mai puţin polarizată decât în ​​alte părţi ale Europei de Est. Un puternic segment de oameni, care deţine mai puţin de 250.000 de dolari, reprezintă 58% din averea financiară totală. În acelaşi timp, ponderea celor cu o valoare netă de peste 100 milioane de dolari este mai mare decât la nivel global: 16% faţă de 13%, dar această rată este doar jumătate din media de 32% din Europa de Est”, a declarat Nimrod Pais, director general şi partener BCG.

Conform raportului, America de Nord, Asia (cu excepţia Japoniei) şi Europa de Vest vor fi principalii generatori de bunăstare financiară la nivel global, reprezentând 87% din noua creştere a bunăstării financiare la nivel mondial, din prezent până în 2025. BCG preconizează că, datorită creşterii financiare înregistrată de Asia, până în 2023 Hong Kong îi va lua locul Elveţiei ca lider de piaţă pentru administrarea bunăstării transfrontaliere, potrivit News. 

6.22.2021

Vladimir Putin : SUA au organizat lovitura de stat în Ucraina în 2014

 


Președintele rus Vladimir Putin a declarat că SUA au organizat lovitura de stat în Ucraina în 2014, iar țările europene au sprijinit-o involuntar, provocând o divizare în Ucraina și retragerea Crimeii din componența sa.

Statele Unite au orchestrat lovitura de stat din Ucraina în 2014, iar Europa a susținut-o, a scris președintele rus Vladimir Putin într-un articol „Să fim deschiși în ciuda trecutului” pentru ziarul german Die Zeit, dedicat celor 80 de ani de la Marele Razboi pentru Apararea Patriei.

El a menționat că multe țări s-au confruntat cu un ultimatum artificial - să fie cu Occidentul colectiv sau cu Rusia.

Potrivit acestuia, exemplul evenimentelor ucrainene arată consecințele unei astfel de „politici agresive”.

"De ce au organizat Statele Unite o lovitură de stat, în timp ce țările europene au sprijinit-o involuntar, provocând o divizare în Ucraina însăși și retragerea Crimeii din componența sa ?" - scrie Putin.

Anterior, șeful statului a comentat problema extinderii NATO către est în lumina discuției privind intrarea Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică.

Mii de femei au probleme după vaccinarea cu Pfizer, AstraZeneca şi Moderna

 


Potrivit unui raport prezentat în Marea Britanie, mii de femei au probleme cu privire la ciclul menstrual după ce s-au vaccinat.

Aproximativ patru mii de femei din Marea Britanie au raportat până la data de 17 mai probleme cu ciclul menstrual după ce s-au vaccinat cu serul de la Pfizer, Moderna sau Astrazeneca.

Printre femeile care s-au plâns că au avut probleme cu ciclul mentrual după vaccinare este şi o doctoriţă. Aceasta a povestit că după ce s-a vacinat cu prima doză de ser de la Moderna, a avut o menstruație timpurie și a sângerat puternic, lucru neobișnuit pentru ea: „ca la 20 de ani”.

Dr. Kate Clancy de la Universitatea din Illinois a întrebat pe Twitter dacă si alte femei au avut probleme cu menstruaţia după vaccinare. Aceasta a primit sute de răspunsuri.

Potrivit datelor obținut de The Sunday Times, dintre cele 4.000 de sesizări, 2.734 de femei au fost imunizate cu serul de la AstraZeneca, 1.158 au făcut vaccinul Pfizr/BioNTech, iar 66 pe cel de la Moderna. În total, 3.958.

Femei din toată lumea s-au plâns pe reţelele de socializare de menstruaţie timpurie sau abundentă, precum şi dureri mai mari decât cele obişnuite.

Imunologul Victoria Male, de la Imperial College din Londra, a declarat luna trecută pentru BBC că unele femei aflate în postmenopauză și cele care iau hormoni pentru a-și opri perioadele de ciclu au raportat, de asemenea, sângerări puternice.

Majoritatea femeilor care se plâng de acest efect advers după vaccinarea anti-covid sunt femei cu vârste cuprinse între 30 și 49 de ani.

MHRA, organismul care se ocupă cu aprobarea medicamentelor în Regatul Unit (echivalentul FDA),  a declarat că va „monitoriza atent” aceste sesizări, precum și relația lor cu vaccinurile anti-Covid.  Dar, „Numărul de rapoarte de tulburări menstruale și sângerări vaginale este scăzut atât în ​​raport cu numărul femeilor care au primit vaccinuri anti-Covid-19 până în prezent”.

Raluca Turcan, a anunțat că recalcularea pensiilor s-ar putea amâna

 


„Anul acesta rămânem pe pensiile majorate cu 14% de la finalul anului trecut, anul viitor se vor indexa, pentru că nu avem cum să finalizăm legea, cel puţin în funcţie de rata inflaţiei.

La final de an 2022, sper să avem votată în Parlament o nouă lege care să aducă această echitate”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Realitatea TV.

Casele Teritoriale de Pensii vor să angajeze circa 1.000 de persoane care să se ocupe de evaluarea dosarelor de pensii şi pe care să le plătească cu puţin peste 4.000 de lei lunar. Oamenii care vor fi recrutaţi pe cele 1.000 posturi vor fi angajaţi pe o perioadă de maximum 18 luni şi vor fi plătiţi în baza legii.

Persoanele cu studii superioare vor fi plătite cu aproximativ 4.100 de lei lunar, iar persoanele cu studii medii, cu aproximativ 2.700 de lei net lunar, potrivit Economica.net.

Persoanele care au lucrat cel putin 25 de ani in industria de productie de energie termica si electrica vor putea iesi la pensie mai repede. Proiectul de lege a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputatilor.

Aceste persoane vor beneficia de pensie pentru limita de varsta cu reducerea varstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel putin 25 de ani realizat in aceste activitati.

Pensiile minerilor ar putea intra în categoria celor care se desfăşoară în condiţii de muncă speciale.

Proiectul de lege completeaza in acest sens alin. (1) al art. 30 si art. 56 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Actul normativ prevede introducerea unor noi activitati din domeniul productiei energiei electrice si termice, in categoria celor care se desfasoara in conditii de munca speciale, precum si instituirea unei noi exceptii de la prevederile art.55 alin.(1) lit.b) din lege, stabilindu-se astfel conditiile de pensionare pentru persoanele care au desfasurat aceste activitati, potrivit fresh24.

Potrivit textului adoptat, vor fi considerate locuri de munca in conditii speciale si “activitatile de productie, mentenanta si asimilate din unitatile de productie a energiei electrice in termocentralele pe baza de carbune, incluzand si unitatile de extractie a carbunelui, pentru personalul implicat direct si nemijlocit in utilizarea procedeelor si utilajelor specifice productiei energiei electrice si extractiei carbunelui”.

Prevederile intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii legii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Camera Deputatilor este for decizional.

Patriarhia Română, despre educaţia sexuală în şcoli

 

Patriarhia Română a făcut noi precizări privind orele de educaţie sexuală în şcoli. Biserica Ortodoxă Română consideră că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pentru întreaga viaţă.

Patriarhia Română remarcă faptul că există deja în şcolile din Romania materii, în afară de Biologie, al căror conţinut este „perfect adecvat predării noţiunilor necesare elevilor pe teme legate de sexualitate”.

Patriarhia Română, precizări privind educaţia sexuală în şcoli: O materie deformatoare de firesc, o formă de manipulare, un atentat asupra inocenţei copiilor

„Patriarhia Română, dar şi celelalte Biserici din România, pledează ferm pentru disocierea programelor şcolare de orice tip de ideologie, precum ‘ideologia de gen’ sau de ‘recomandările’ ideologizant-alienante cuprinse în Documentul Biroului Regional OMS pentru Europa şi BZgA, intitulat ‘Standarde pentru educaţia sexuală in Europa – un cadru pentru factorii de decizie politică, specialişti şi autorităţi din domeniul educaţiei şi sănătăţii’.

Ideologizarea informaţiilor transmise elevilor in cadrul şcolar, care trebuie sa rămână unul curat şi neutru ideologic, inclusiv pe teme legate de sexualitate, este în totală contradicţie cu scopul real şi ultim al educaţiei: formarea omului în spiritul celor mai înalte valori morale şi al eticii virtuţii ca expresie a echilibrului şi normalităţii.

Dincolo de sofismul, adică de minciuna ambalată «credibil», prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că «avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectaţi cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume» din cauza absenţei din programa şcolară a unei materii obligatorii numite «educaţie sexuală», dincolo de această asiduă încercare de manipulare se află, în realitate, adevăratele cauze ale acestor triste, prin nefirescul lor, statistici: disoluţia familiei şi abandonul şcolar.

Niciunul dintre vehemenţii apostoli ai sexualizării vieţii copiilor de la vârste cât mai fragede, inclusiv prin propagarea în şcoli a aberantei, toxicei «ideologii de gen» (a se vedea detestabilul moralmente Document al Biroului Regional OMS pentru Europa şi BZgA, intitulat «Standarde pentru educaţia sexuală în Europa»), nu pare interesat de remedierea acestor cauze reale ale începutului precoce al unei vieţi sexuale dezordonate cu consecinţe dramatice pentru copii şi adolescenţi, ci doar de introducerea cu orice preţ în şcoli, chiar fără acordul părinţilor (locuiţi de «himere medievale»), a unei materii dovedit ideologiza(n)te, deci deformatoare de firesc şi de realitate.

Iată, parafrazate, câteva dintre «înţeleptele» recomandări & înaltele standarde educaţionale cuprinse în documentul menţionat, despre care nu se discută însă deloc în spaţiul public sau decizional politic cu privire la viitoarele conţinuturi ale unei materii prezentate ca «salvatoare» a copiilor şi adolescenţilor. Au fost aduse vreodată la cunoştinţa părinţilor din România aceste «standarde» de «educaţie sexuală» ce trebuie atinse de  copii?

În tabelul prezentat în documentul OMS, pe grupa de vârstă 0-4 ani, trebuie predat despre masturbarea timpurie, despre bucuria şi plăcerea atingerii propriului corp, iar la abilităţile de dezvoltat intră şi exprimarea propriilor necesităţi ale copiilor, dorinţe şi limite, în contextul jocului de-a medicul.

Între 4-6 ani, copilul trebuie informat iar despre masturbarea timpurie şi despre bucuria şi plăcerea atingerii propriului corp, dar şi despre sentimentele sexuale apropiere, plăcere şi excitare. Trebuie informat şi despre relaţiile de familie şi relaţiile dintre persoane de acelaşi sex, pentru acceptarea diversităţii şi respectul faţă de diferitele stiluri de viaţă.

Între 6-9 ani copilul trebuie informat în continuare despre masturbare şi auto-stimulare, dar şi despre actul sexual. Trebuie predat şi despre prietenie şi dragoste faţă de persoanele de acelaşi sex.

Pentru intervalul 9-12 ani este iar menţionată masturbarea, alături de orientarea sexuală şi prima experienţă sexuală. La abilităţi trebuie învăţat despre luarea deciziilor conştiente dacă să aibă relaţii sexuale sau nu, să le refuze pe cele nedorite.

Între 12-15 ani este, previzibil, nevoie de predat despre masturbare şi orgasm, despre modul în care adolescentul trebuie să se bucure de actul sexual, fără grabă.

Poziţia Bisericii Ortodoxe  Române, care a susţinut permanent caracterul opţional în şcoli al orelor de ‘educaţie pentru viaţă’, poziţie împărtăşită din câte ştiu şi de celelalte culte religioase, adică de autentica societate civilă, a cărei existenţă nu se restrânge la câteva ong-uri zgomotoase confiscate ideologic, se rezumă la următoarele argumente realiste:

1. Constituţia României prevede: ‘părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine’ (art. 29, alin. 6); de asemenea, «libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale» (art. 29, alin. 1); aşadar, nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educaţia copiilor, peste acordul şi convingerile părinţilor.

2. Totodată, în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului se arată: ‘părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor’ (art. 51, alin. 2).

3. Conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, „educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă, conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii» (art. 4); aşadar, finalitatea nu este conectarea minţii elevilor la ideologii invariabil nocive, fapt probat constant în istoria contemporană a umanităţii.

4. Potrivit art. 65, alin. 4 şi 5 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, „Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Curriculumul la decizia şcolii se constituie atât din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile, stabileşte curriculumul la decizia şcolii.” Aşadar, Planurile-cadru şi programele şcolare sunt elaborate de către Ministerul Educaţiei, nu prin lege adoptată de Parlamentul României.

5. În planul curriculumului şcolar formal, responsabilităţile educaţionale nu pot fi atribuite decât personalului didactic, certificat în acest sens.

6. Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pe aceştia pentru întreaga viaţă. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite ţări au demonstrat că o astfel de abordare a educaţiei copiilor a avut ca urmare începerea vieţii sexuale mai devreme, cu implicaţiile de rigoare, fără vreo îmbunătăţire în plan social.

7. În unele state ale Uniunii Europene, educaţia sexuală este organizată în cadrul altor discipline şcolare (Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania), iar în altele, ca disciplină distinctă, neavând caracter obligatoriu (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Lituania, Polonia).

8. În România, studierea temelor specifice educaţiei pentru viaţă şi sănătate se realizează în cadrul disciplinei şcolare obligatorii Consiliere şi dezvoltare personală, căreia i se alocă deja o oră/săptămână în Planul-cadru pentru învăţământul gimnazial. De asemenea, în sistemul public de învăţământ românesc există deja discipline opţionale, ofertate la nivel naţional, care abordează aspecte privind educaţia pentru viaţă: Educaţie pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.

9. În ţara noastră, numeroase şi reprezentative asociaţii din societatea civilă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele educaţiei sexuale asupra copiilor. Aceste asociaţii şi-au prezentat poziţia în mod public şi au propus soluţii alternative, în care accentul cade pe educaţia pentru familie. Considerăm că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului.

10. Potrivit raportului ‘Sarcina la adolescente în România’, realizat de reprezentanţa UNICEF în România şi de Asociaţia SAMAS în anul 2020, «persoanele cu cel mai scăzut nivel de educaţie au cele mai multe sarcini (31,7%), de peste trei ori mai mare decât cele care au absolvit învăţământul obligatoriu sau ani de liceu». În acest sens, precizăm că, din anul 2009, Patriarhia Română a iniţiat şi a dezvoltat proiectul ‘Alege Şcoala!’, în vederea prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi a combaterii abandonului şcolar, prin implementarea unor programe de sprijin pentru creşterea accesului şi participării la educaţie.

Grupul ţintă, înregistrat şi monitorizat, cuprinde peste 33.000 de copii vulnerabili, la care se adaugă un număr cel puţin egal de copii care au beneficiat indirect de activităţile desfăşurate. Acest proiect educaţional, apreciat în România şi la nivelul instituţiilor europene, reprezintă un model de parteneriat Familie – Biserică – Şcoală. Proiectul «Alege Şcoala!» a ajuns la cea de-a zecea etapă pe parcursul a două programe operaţionale (Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – POSDRU şi Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 – POCU), valoarea totală a finanţării fiind de aproximativ 20 de milioane de euro”.

140 de ani de la punerea în funcțiune a primei linii telefonice

 


Ziua de 20 iunie este una importantă. Și aceasta deoarece a fost pusă în funcțiune prima linie telefonică.

Se împlinesc, iată, 140 de ani de la acel moment.

Cine crede că această linie telefonică a fost pusă în funcție în orașe mari cum ar fi Moscova ori Sankt Petersburg greșește.

Aceasta nu a fost pusă la Moscova sau la Sankt Petersburg, ci la Nijni Novgorod.

A legat apartamentele directorilor executivi ai companiei de vapoare Drujina cu debarcaderul Georgievskaia, informează reprezentanții Casei Ruse din București pe pagina lor de Facebook.

Lungimea acestei linii telefonice era de puțin peste un kilometru și jumătate.

Apariția telefoniei a ușurat viața multor oameni, în special a marinarilor mesageri.

Telefonia a înlocuit zeci de marinari-mesageri, care înainte trebuiau să alerge în permanență de la debarcader până la directori și înapoi.

Specialiştii din Marea Britanie confirmă tratamentul folosit de dr. Flavia Groşan împotriva COVID-19

 


Un studiu realizat în Marea Britanie demostrează fapul că tratamentul COVID-19 cu ajutorul inhalatoarelor pot accelera vindecarea. Este acelaşi tratament contestat în România pe care medicul Flavia Groşan l-a folosit pentru a-şi trata pacienţii.

Flavia Groşan susţine că ar fi vindecat mii de pacienți infectați cu coronavirus cu o schemă tratament diferită de cea aprobată de Ministerul Sănătăţii.

Atunci, din păcate, recomandările medicului Groşan au fost respinse de sistemul medical din România. Acum însă, aceste idei se bucură de susținerea medicilor britanici care reconfirmă beneficiile tratamentului COVID-19 cu medicamente comune accesibile oricui. Astfel, medicii britanici susțin că, inhalatoarele recomandate în cazul persoanelor care suferă de astm pot accelera vindecarea după infecția cu COVID-19. Doctorii care au prescris pacienților COVID-19 tratament tip suspensie de inhalat au raportat faptul că în anumite cazuri bolnavii şi-au revenit mai repede cu până la trei zile, precizează publicaţia Daily Thelegraph.

“În zece zile pacienții mei sunt ok, mai stau patru zile în izolare după care își reiau activitatea. În reportajul cu care am pornit am spus o mie. Nu o mie. Eu am mii! Pentru că într-o casă sunt trei, patru pacienți COVID, și pe toți patru i-am tratat. Deci sunt mii și mii de pacienți care au mers foarte bine.

Eu am o schemă în care fiecare medicament știe ce face. Dacă îmi spune că pacientul are febră, ceva nu e în regulă. Dacă îmi spune că tușește, ceva nu e în regulă. Eu controlez povestea. E o poveste, pentru că eu mă adresez lumii. Și va rămâne această poveste scrisă de mine.

Claritromicina singură, nu poate face față. Ea este vedeta, dar are nevoie de ajutoare. Regina este Ventolin, regele este Flixotide.

Ei nu au înțeles de ce sunt eu împotriva Codeinei. Eu nu vreau Codeină care să îmi lase secrețiile în plămâni. Eu prefer bronhodilatatorul, Ventolin. Cu fiecare în parte am stat și am explicat cum să ia acel Ventolin. Eu am inițiat camera de inhalare. Este o sticluță de plastic de care atașezi spray-ul și din care inhalezi din cameră. Știu sigur că îmi ajunge în plămân. Altfel nu!

Eu așa am tratat COVID-ul. Eu sunt pe aceeași schemă de zece ani. Nu de ieri, de azi, de zece ani. Covid-ul este o răceală zdravănă, mai fițoasă așa, un virus un pic mai agresiv, simptomele sunt un pic mai brutale. Trebuie tratat de la primul simptom, intri pe tratament să nu-i dai voie să coboare.

Rolul schemei mele este antiinflamator, să limitez răspândirea COVID-ului, să limitez acțiunea lui inflamatorie. Eu așa am tratat Covid, în stilul ăsta”

Schema nu este bătută în cuie, o adaptăm la pacient. Schema mea nu are cortizon, dar când e cazul, îl dau, a declarat pneumologul Flavia Groșan, la Antena 3.

OMS, din nou, vine cu ”vrăjeala” și ne avertizează că vaccinurile anti-Covid şi-ar putea pierde eficienţa

 


Maria Van Kerkhove, coordonatorul tehnic al OMS pentru Covid-19, a declarat luni că în viitor ar putea apărea ”o constelație de mutații” ale coronavirusului care ar putea duce la pierderea eficienței actualelor vaccinuri.

„Vestea bună este că până acum funcționează încă împotriva variantei Delta. Ar putea veni un moment când vom avea o constelație de mutații în care vaccinurile își vor pierde eficiența, de asta vrem să prevenim infecțiile. Din nou, vaccinurile sunt extrem de puternice, dar trebuie să luăm măsuri să prevenim„, a declarat Maria Van Kerkhove, citată de news-24.fr. Ea a subliniat că oamenii trebuie să facă ambele doze din vaccinurile anti-Covid și să nu se oprească la prima doză.

OMS a transmis luni că înființează un centru de transfer tehnologic pentru producerea de vaccinuri ARNm anti-COVID-19 în Africa de Sud, care ar putea începe fabricarea dozelor în 9-12 luni.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a făcut anunțul cu scopul de a spori accesul la vaccinuri pe întreg continentul african, unde cazurile și decesele au crescut cu aproape 40% în ultima săptămână.

De asemenea, săptămâna trecută acesta afirma că răspândirea Covid-19 la nivel global este mai rapidă decât distribuirea vaccinurilor. „Asta înseamnă că riscurile au crescut pentru persoanele care nu sunt protejate, care reprezintă cea mai mare parte a populaţiei lumii”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

”Avem semnale că moțiunea de cenzură va fi votată și din PNL”

 


Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat la Antena 3 că are mare încredere că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu va trece.

Președintele social-democraților speră ca „unii din tabăra Orban” să voteze pentru căderea Guvernului Cîţu, Marcel Ciolacu a răspuns că i-ar plăcea să creadă că totul se desfăşoară din interes naţional.

În ce priveşte eventualele semnale că oameni din PNL ar vrea să voteze moţiunea, Ciolacu a afirmat că „există asemenea semnale, atât la liderii de grup, cât şi la mine personal”.

„Vom continua negocierile. Am terminat negocierile cu partenerii sociali, deoarece am vrut să vedem în primul rând de la patronate, de la IMM-uri, de la sindicate, dacă este oportun să depunem o astfel de moţiune de cenzură. Cu toţii au spus foarte clar că este oportun să depunem moţiunea de cenzură şi acest guvern să plece. Am negociat textul moţiunii, l-am finalizat cu partenerii sociali, cu ceilalţi parteneri şi cu grupul AUR. Se vor regăsi pasaje de la fiecare cuprinse în moţiune”, a declarat Marcel Ciolacu.

Dacă moţiunea de cenzură va trece, PSD este pregătit să vină cu o propunere de prim-ministru şi are 10 zile pentru o nouă majoritate: „Constituţional, sunt multe variante, se poate şi un guvern minoritar, se poate crea o nouă majoritate, se pot face alegeri anticipate. Avem oamenii pregătiţi, avem discuţii cu toţi partenerii sociali şi ştim care sunt în acest moment priorităţile României şi avem capacitatea de a doua zi să putem guverna”.

Dacă moţiunea de cenzură va trece, PSD este pregătit să vină cu o propunere de prim-ministru şi are 10 zile pentru o nouă majoritate: „constituţional, sunt multe variante, se poate şi un guvern minoritar, se poate crea o nouă majoritate, se pot face alegeri anticipate. (…) Avem oamenii pregătiţi, avem discuţii cu toţi partenerii sociali şi ştim care sunt în acest moment priorităţile României şi avem capacitatea de a doua zi să putem guverna”.

Ciolacu e de părere că moţiunea se va depune miercuri, urmând să fie votată săptămâna viitoare, în aşa fel încât să se încadreze în această sesiune.

În ce priveşte susţinerea AUR, Ciolacu a precizat că PSD nu are un proiect politic cu această formaţiune, ci „o relaţie normală în Parlament”: „Nu cred că AUR să nu voteze o moţiune de cenzură, în acel moment înseamnă că ar susţine Guvernul. Îşi doresc ca şi noi ca această moţiune de cenzură să treacă”.

6.21.2021

TORNADE URIAȘE filmate în Ilfov - Balotești, Buftea -, Botoșani, Tulcea, Babadag



Meteorologii au emis o avertizare meteo nowcasting de cod roșu pentru mai multe localități din județul Ilfov. Sunt așteptate ploi torențiale, vânt și grindină.
Tornadă uriașă filmată în Balotești și Buftea.  Locuitorii din zonă au primit și mesaj de avertizare prin RO Alert. Potrivit meteorologilor, în localitățile Periș, Balotești, Snagov, Ciolpani, Tunari și Corbeanca se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 40…50 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. 



Tornadă uriașă în Ilfov

G7, după 4 zile s-a ”FÂSÂIT” - Putin contraatacă după anunțarea de posibile noi sancțiuni ale SUA împotriva Rusiei

 


Declaraţia lui Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, conform căreia SUA ar pregăti noi sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse, 'nu este semnalul aşteptat după summitul de la Geneva', a declarat duminică ambasadorul Rusiei, Anatoli Antonov, la sosirea lui în SUA, informează TASS. 

'Acesta nu este semnalul aşteptat după summit. Cred că prin sancţiuni este imposibilă stabilizarea, restabilirea relaţiilor dintre ţări. În prezent obiectivul este de a restabili dialogul, de a restabili mecanismele de dialog distruse', a subliniat Antonov.

Ambasadorul rus a spus că intenţionează să lucreze la punerea în aplicare a 'acelor cuvinte cu caracter pozitiv care au fost spuse de preşedinţi' la summitul de la Geneva.

'Suntem pe cale să pregătim o altă serie de sancţiuni care să fie aplicate în această situaţie', a anunţat duminică Jake Sullivan la postul american CNN, la patru zile după summitul de la Geneva dintre preşedintele american şi omologul său rus Vladimir Putin.

În timpul summitului lor de miercuri, Joe Biden şi Vladimir Putin şi-au afişat dorinţa de a aplana tensiunile. Revenirea la posturile lor a ambasadorilor rus şi american a fost anunţată miercuri de Vladimir Putin după întâlnirea sa cu Joe Biden la Geneva, o decizie concretă a acestui summit care era foarte aşteptată. Ambasadorul rus la Washington, rechemat în martie pentru consultări, s-a întors duminică în Statele Unite, unde îşi va relua postul, scrie Agerpres.

Amintim faptul că preşedintele Vladimir Putin a încercat sâmbătă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral cu promisiunea de a cheltui mai mult pentru infrastructură, educaţie şi sănătate, notează Reuters.

Putin, în vârstă de 68 de ani, şi-a anunţat aliaţii cheie, miniştrii apărării şi cel de externe, că vor fi în fruntea campaniei partidului la guvernare Rusia Unită pentru alegerile parlamentare din septembrie. Aleksei Navalnîi, cel mai proeminent critic intern al lui Putin, şi aliaţii săi au interdicţie să se prezinte la alegeri după ce au fost declaraţi 'extremişti'.

Vorbind la congresul partidului său, Putin a lăudat Rusia Unită pentru 'capacitatea de reînnoire şi dezvoltare constantă'. Odată cu scăderea salariilor reale şi creşterea inflaţiei, ratingurile sale sunt la un nivel redus de mai mulţi ani, potrivit unui sondaj realizat de Centrul Levada, un pollster independent.

Acesta arată că doar 27% dintre ruşi au susţinut partidul în martie, în scădere de la 31% în august. Putin i-a propus pe ministrul apărării, Serghei Şoigu, şi pe şeful diplomaţiei Serghei Lavrov să conducă lista candidaţilor partidului la alegeri.

'Sunt sigur că Rusia Unită stabileşte cel mai înalt nivel în sine, pentru a-şi confirma poziţia de lider şi a obţine o victorie la alegeri', a spus el. Putin nu l-a numit pe Dmitri Medvedev, liderul partidului şi fost preşedinte şi prim-ministru, printre candidaţii de top. Sondajele de opinie au arătat că Medvedev are un rating de popularitate scăzut. Andrei Kolesnikov, expert la Centrul Carnegie din Moscova, a declarat că Lavrov şi Şoigu sunt cei mai populari miniştri.

O tornadă a făcut ravagii în Belgia... Un român decedat și alți patru răniți

 


Imagini de coşmar în Belgia, după ce o tornadă puternică a lovit oraşul Beauraing, din sudul ţării. Cel puţin 17 oameni au fost răniţi, iar zeci de locuinţe au fost puse la pământ de natura dezlănţuită.

Presa din Belgia a prezentat imagini în care apar clădiri cu acoperişuri smulse, geamuri sparte şi maşini avariate după furtuna de sâmbătă, 19 iunie. Au fost raportate pagube la 92 de clădiri, iar aproximativ 10 structuri au fost grav avariate şi nu mai sunt locuibile, transmite agenţia DPA, citată de Gândul.

Localitatea Beauraing este situată la sud de oraşul belgian Namur, în apropiere de frontiera cu Franţa.

De asemenea, trei oameni au murit și alți 20 au fost răniți în orașul Anvers după ce o clădire în construcție s-a prăbușit vineri după-amiază. Printre cei decedați se afla și un român, lucrător în construcții. Cauzele prăbușirii clădirii sunt verificate de autoritățile care au demarat o anchetă. Potrivit ultimului bilanț, au fost răniți patru cetățeni români, doi ucraineni, un portughez și încă un bărbat a cărui naționalitate nu a fost precizată. Doi muncitori sunt dați dispăruți.