8.11.2021

PMP cere amânarea marșului "Bucharest Pride - ”O provocare în ajunul uneia dintre cele mai mari sărbători”

 


"Partidul Mișcarea Populară este profund revoltat de hotărârea Primăriei Municipiului București, care a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Fundația ACCEPT privind organizarea 'Bucharest Pride' 2021.

Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din București a aprobat desfășurarea de către Asociația ACCEPT a marșului ”Bucharest Pride” 2021 pe Calea Victoriei, în data de 14 august. Consecvent valorilor sale conservatoare și creștin-democrate, Partidul Mișcarea Populară (PMP) solicită autorităților locale amânarea și reprogramarea acestui eveniment.

Este dreptul inalienabil al oricui să manifesteze în conformitate cu credințele sale religioase, cu orientarile sale sexuale, dar este inacceptabil ca într-o zi de post pentru toți creștinii, fie ei catolici sau ortodocși (Prohodirea Maicii Domnului), o asemenea manifestare să tulbure comunitatea creștină, majoritară în România.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea şi ajutătoarea familiei creştine, a unităţii şi armoniei dintre soţi şi dintre părinţi şi copii.

Este, evident, o provocare ca în ajunul uneia dintre cele mai mari sărbători din an, când femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci, ca astfel de manifestație să aibă loc. Solicităm imperativ NU interzicerea acestui mars, ci amânarea acestuia într-o data mult mai potrivită", transmite Partidul Mişcarea Populară printr-un comunicat de presă.

CNA va monitoriza reflectarea în spaţiul audiovizual a Bucharest Pride 2021

Consiliul Naţional al Audiovizualului anunţă, miercuri, că va monitoriza modul de prezentare a Bucharest Pride 2021 în spaţiul audiovizual, iar rapoartele vor fi analizate în viitoarele şedinţe publice ale CNA.

"Consiliul Naţional al Audiovizualului reaminteşte radiodifuzorilor faptul că orice informaţie trebuie tratată cu echilibru şi imparţialitate. Recomandăm ca reflectarea în mass-media audiovizuale a Bucharest Pride 2021 să ţină cont de respectarea prevederilor legislaţiei audiovizuale.

Menţionăm că direcţia de specialitate din cadrul CNA va monitoriza modul de prezentare a acestui subiect în spaţiul audiovizual, iar rapoartele vor fi analizate în viitoarele şedinţe publice ale Consiliului", se arată într-un comunicat de presă.

Înainte de startul anului școlar, în SUA, politicienii se opun specialiștilor

 


Guvernatorul statului american Florida, Ron DeSantis, a spus că nu va plăti salariile liderilor școlari care instituie obligativitatea purtării măștii în instituții. Potrivit BBC, DeSantis este un cunoscut critic al măsurilor de restricție Covid-19.

Politicianul a semnat un ordin care interzice astfel de politici în școli, însă unele districte au reacționat și au spus că elevii vor purta obligatoriu mască. Această confruntare vine în timp ce școlile americane încep noul academic, iar varianta Delta a coronavirusului afectează persoane tot mai tinere. Totuși, nu există dovezi cum că copiii se îmbolnăvesc mai sever din cauza noii tulpini.

Sunt tot mai multe internări în spital

Mai multe state americane au înregistrat tot mai multe internări în spital la nivel pediatric, însă un număr de copii ar avea alte boli cum ar fi astm sau diabet. Doar 1% dintre copiii americani infectați ajung în spital, iar 0,01% își pierd viața, spun autoritățile sanitare americane.

Într-un comunicat de luni, guvernatorul republican din statul Florida a spus că departamentul de educație „ar putea să nu plătească salariul responsabililor din educație din fiecare district” care instituie obligativitatea purtării măștii. Restul profesorilor și angajaților nu ar fi pedepsiți în vreun fel.

Responsabilii din fiecare district se tem că vor muri copii

„Să dea Domnul să nu pierdem vreun copil în fața virusului, fiindcă nu pot să dau vina pur și simplu pe guvernatorul statului Florida – pur și simplu nu pot”, a transmis responsabilul din districtul Leon County, Rocky Hanna, în timpul unei conferințe de presă. Un alt responsabil din educație a spus într-un articol de opinie că în ultimele două săptămâni doi angajați și-au pierdut viața din cauza Covid-19 și școlile nici nu au început încă.

Experții de sănătate publică și profesorii spun că este nevoie de măști pentru a preveni răspândirea variantei Delta, mai ales că vaccinurile nu sunt acceptate pentru minorii de sub 12 ani. Centrul pentru prevenirea și controlul bolilor din SUA (CDC) spune că copiii de peste doi ani și toți angajații școlari trebuie să poarte mască chiar dacă sunt vaccinați. În prezent, peste 100 de minori din Florida se află în spital din cauza virusului.

Prețurile explodează ! Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 5% în luna iulie 2021

 


Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în luna iulie 2021, de la 3,9% în iunie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,64%, serviciile cu 2,74% iar mărfurile alimentare cu 2,33%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile de consum în luna iulie 2021 comparativ cu luna iunie 2021 au crescut cu 1% iar de la începutul anului (iulie 2021 comparativ cu decembrie 2020) majorarea preţurilor a fost de 4,4%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2020 - iulie 2021) faţă de precedentele 12 luni (august 2019 - iulie 2020) este 3,1%. Potrivit INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2021 comparativ cu luna iunie 2021 este 100,46%.

'Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2021 comparativ cu luna iulie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2020 - iulie 2021) faţă de precedentele 12 luni (august 2019 - iulie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,5%', precizează INS.

INS, despre salariul mediu

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în iunie, de 5.779 lei, cu 84 lei mai mare decât în luna anterioară, în timp ce valoarea medie nominală netă s-a ridicat la 3.541 lei, în creştere cu 49 lei, raportat la perioada de referinţă, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit statisticii oficiale, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei - inclusiv activităţi de servicii informatice (8.439 lei), iar cele mai mici în domeniul Hoteluri şi Restaurante (1.926 lei).

'În luna iunie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori de fidelitate), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), reluării activităţii anumitor agenţi economici, cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice', precizează sursa citată.

Datele INS relevă faptul că, în iunie faţă de mai 2021, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţile de editare (+20,9%) şi în telecomunicaţii, transporturi aeriene, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente (între 10,5% şi 15%).

Pe de altă parte, scăderi importante ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate astfel: cu 16,1% în extracţia cărbunelui superior şi inferior şi cu 9,6% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

De asemenea, în sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+0,5%), dar şi în administraţie publică (+0,1%). În schimb, în sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-2%).

BNR a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2021

Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, conform unei prezentări realizate luni de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

'După acest vârf care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia care va fi anunţată peste 2 zile, sau mai degrabă după mine, ca să nu angajez pe mulţi colegi, va depăşi 5%, sau va fi în jur de 5%. Şi subliniez acest lucru pentru că de regulă când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca naţională prognozează de acum înainte o inflaţia de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%.', a spus Isărescu.

'Nu este aşa. Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii monetare, care a început deja să se întărească, mai degrabă vedem o temperare a creşterilor de preţ şi acesta este efortul nostru, să menţinem inflaţia între 5 - 5,5% până la sfârşitul anului pentru ca apoi, datorită efectului de bază indicele preţurilor de consum în ianuarie coboară deja sub 5%, pe la 4 şi ceva la sută. Am punctat şi trimestrul III şi trimestru IV, sfârşit de trimestru ca să vedeţi că aceşti 5,6% nu este o noutate. Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte.', a declarat Mugur Isărescu.

'Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază  in ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%', a mai spus Mugur Isărescu. 

8.10.2021

ȘTIRI NTD-România

 

Amenzi pentru incendiile de vegetație

 


ISU Dâmboviţa roagă proprietarii de terenuri agricole să manifeste responsabilitate și să ia măsuri de prevenire a evenimentelor de acest tip, deoarece pot pune în pericol culturile agricole, pădurile ori locuințele din imediata vecinătate, dar și participanții la trafic de pe drumurile naționale și județene aflate în apropiere, potrivit incomod-media.ro.

"Având în vedere tendința de creștere a numărului acestor evenimente, atragem atenția cetățenilor că, potrivit legislației în vigoare privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de ardere a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă.

De asemenea, locațiile suprafețelor agricole afectate de incendii sunt înaintate către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița, pentru verificare și impunerea măsurilor privind modul de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente", se precizează într-un comunicat remis de ISU Dâmboviţa.

După ce Grecia a fost devastată de incendiile de vegetație, flăcările au cuprins zone și din țara noastră. Incendiul violent de vegetație uscată care a izbucnit, luni după-amiază, în Devesel, județul Mehedinți, a afectat 7 gospodării. Până în acest moment, incendiul a afectat 7 gospodării. La 4 dintre acestea au fost afectate diverse bunuri, precum garduri sau anexe, iar la 3 sunt afectate și casele de locuit.

În continuare, pompierii mehedințeni fac eforturi susținute pentru lichidarea mai multor focare de incendiu. Ei asigură protecția caselor de locuit și încearcă să împiedice propagarea incendiului.

„Situația este sub control, la acest moment, incendiul este localizat, fără a exista riscul de propagare la alte gospodarii”, anunță ISU Mehedinți.

Pentru lichidarea incendiului au fost chemați de acasă mai mult pompieri liberi. Peste 45 de pompieri au intervenit cu 6 autospeciale în localitatea Scăpau, comuna Devesel, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată. Incendiul s-a manifestat violent și s-a extins la mai multe gospodării, conform ISU Mehedinți. De asemenea, pompierii au cerut alte 2 autospeciale din cadrul ISU Dolj.

Florin Cîțu a cerut eliminarea gratuităților pe CFR

 


Florin Cîțu a solicitat să fie anulate gratuitățile la transportul cu trenul oferite angajaților Ministerului Transporturilor și instituțiilor subordonate. Eu merg cu avionul și îmi plătesc biletul, a mai spus Cîțu.

Florin Cîțu a vorbit marți despre planurile de reformă pe care le-a cerut la toate ministerele și a dezvăluit că a aflat cu surprindere faptul că angajații Ministerului Transporturilor și de la instituțiile subordonate au gratuitate la călătoriile cu trenul, potrivit Mediafax.

Este o practică de pe vremea PSD la care trebuie să renunțăm, a explicat Cîțu.

„Noi nu putem să vorbim despre reformă atât timp cât păstrăm aceleași subvenții de pe vremea PSD-ului, aceeași asistență socială. Am aflat și eu, nu știam, că la Ministerul Transporturilor, angajații și familiile acestora și în subordonate circulă gratuit, este din 1999. Nu mi se pare normal, am cerut să se revizuiască”, a spus Florin Cîțu.

Premierul a mai declarat că preferă călătoriile cu avionul și că își plătește biletul.

„Eu nu circul gratuit. Am fost cu avionul și am plătit biletul”, a precizat prim-ministrul Florin Cîțu.

150.000 de persoane, evacuate din calea unor elefanți migratori din China

 


Mai bine de 150.000 de persoane au fost evacuate din calea unei cirezi de elefanți migratori, spun oficialii chinezi. Conform BBC, autoritățile din provincia sud-vestică Yunnan s-au temut că vor apărea conflicte între cei 14 elefanți asiatici și rezidenții zonei. Animalele sunt în deplasare de luni întregi.

Mai bine de 25.000 de polițiști echipați cu drone și autovehicule au monitorizat cireada, spune presa de stat. Animalele protejate au părăsit o rezervație naturală din Yunnan acum aproximativ 17 luni.

500 de kilometri parcurși

De la startul aventurii, elefanții au ajuns în presa internațională fiindcă au parcurs 500 de kilometri prin câmpuri și orașe, înfructându-se de milioane de euro din terenuri agricole și distrugând unele clădiri. Dacă cireada se îndrepta către așezări umane, persoanele erau relocate pentru a previne situații nefericite.

Elefantul asiatic este o specie protejată. China mai are doar 300 de exemplare în sălbăticie, iar mulți trăiesc în aceeași provincie din care provin și cei 14 aventurieri.

La Târgoviște, sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești

 


Miercuri, 11 august 2021, va avea loc, la Târgovişte, sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti, ocazie cu care va fi săvârșită Utrenia și Sfânta Liturghie, începând cu ora 7.00, pe un podium special amenajat, în incinta Mânăstirii Stelea, unde se vor afla moaştele Sfântului Ierarh.

Ceremoniile vor fi deschise, marți, 10 august 2021, ora 17.00, cu  Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, ce se va desfășura de la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște la Mânăstirea Stelea, prin centrul vechi al orașului, după care va fi săvârșită, de la ora 17.30, slujba Vecerniei Sfântului, în incinta complexului monahal.

Pentru a încuraja performanța educațională, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon va premia, în ziua de 11 august, 12 elevi, care au obţinut media generală 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, anul acesta, iar în seara zilei de 10 august, Comitetul de tineri al Parohiei Sf. Ioan din Găești, care a obținut locul I la etapa eparhială a Concursului național catehetic, organizat de Patriarhia Română.

Invităm credincioşii să participe la acest eveniment spiritual central al Eparhiei noastre, în zilele de marți, 10 august, ora 17,00, la Catedrala Mitropolitană și apoi la Mănăstirea Stelea, şi miercuri, 11 august, începând cu ora 7.00, în incinta Mănăstirii Stelea din Târgoviște, informează Arhiepiscopia Târgoviștei.

INCENDII : Pensiune Tulcea, Mănăstirea Dumbrava, depozitul ecologic Halanga -Turnu Severin

 


Opt persoane s-au autoevacuat, în noaptea de luni spre marţi, dintr-o casă de vacanţă din comuna Jurilovca, distrusă de un incendiu cauzat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta.

Incendiul a fost semnalat la ora 4,38, iar cinci persoane, printre care un copil, au fost transportate la spital.

'În urma evaluării medicale, s-a luat decizia transportării a cinci persoane la spital, o persoană a fost asistată medical la faţa locului, refuzând în final transportul la o unitate spitalicească, iar două nu au avut nevoie de asistenţă medicală. Din cele cinci persoane transportate la spital, patru erau adulţi care prezentau arsuri pe diferite suprafeţe ale corpului şi un copil care avea un atac de panică', a precizat inspectorul şef al ISU Delta, Dan Petrov.

Pentru stingerea incendiului, Detaşamentul de Pompieri Tulcea şi Staţia de Pompieri Babadag au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţimi, o autospecială pentru descarcerare şi două echipaje SMURD.

De asemenea, la faţa locului au ajuns în sprijin trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Pompierii au reuşit să salveze unui dintre cele trei corpuri ale imobilului. Cauza probabilă a incendiului care a fost stins în jurul orei 7,00 ar fi un scurtcircuit la instalaţia electrică.

Incendiu în curtea Mănăstirii Dumbrava. Intervenție de urgență

Un incendiu a izbucnit, joi seară, în curtea Mănăstirii Dumbrava din județul Alba. A ars un grajd din incinta mănăstirii pe o suprafață de 200 de metri pătrați.

Potrivit ISU Alba, pompierii din Aiud intervin, joi, 5 august, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în curtea Mănăstirii Dumbrava. La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale.

La sosirea angajaților ISU, incendiul se manifesta generalizat la un grajd din curtea mănăstirii, fiind afectată o suprafață de 200 de metri pătrați. Pompierii au reușit localizarea incendiului și lucrează pentru stingerea acestuia.

Nu au fost înregistrate victime și nu există pericol de extindere.

Mehedinți: Incendiu cu degajări mari de fum la depozitul ecologic Halanga

Un incendiu a cuprins, tot joi seară, depozitul ecologic Halanga, din apropierea orașului Drobeta-Turnu Severin.

Flăcările s-ar fi extins de la un incendiu de vegetație din apropiere. Acestea au cuprins depozitul ecologic Halanga, situat în apropierea orașului Drobeta-Turnu Severin, notează Mediafax.

Incendiul se manifestă pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. La fața locului intervin pompierii din Mehedinți cu trei autospeciale, dar și ultilaje ale operatorului depozitului ecologic. Nu au fost înregistrate victime, potrivit autorităților din Mehedinți.

Ceaţă densă pe multe drumuri din ţară. Pericol pentru şoferi

 


Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră - 08:25, se circulă în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea sub 200 de metri, iar pe alocuri sub 50 metri, pe mai multe artere rutiere din județele Suceava, Mureș, Harghita și Sibiu.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza, să mărească distanța de siguranță între vehicule, să folosească în mod corespunzător luminile, să evite manevrele riscante. Sporiți atenția la volan! Adoptați o manieră preventivă de conducere!

Lucrări pe autostrada A1 Sibiu - Deva

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 10 august, până la ora 11.00, pe sensul către Sibiu al autostrăzii A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 357+500 de metri, pe raza localității Simeria, județul Hunedoara, este restricționată circulația pe a doua bandă, pentru efectuarea lucrărilor înlocuire a parapetului median.

Recomandăm conducătorilor auto să ruleze viteza adaptată, să crească distanța de siguranță între autovehicule şi să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii, semnalizând această intenție, transmit poliţiştii.

Restricţii în Vâlcea

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, traficul se desfășoară restricționat astăzi, 10 august, pe DN 7, DN 64 și DN 67, din județul Vâlcea, pentru efectuarea unor lucrări, după cum urmează: 

- DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 158+900 de metri – 159, pe raza localității Milcoiu, se lucrează la decolmatarea șanțurilor, între orele 08.00 și 11.30. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate de cale, dirijată de piloți de circulație;

- DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, între kilometrii 223 – 227, pe raza localităților Racovița și Robești, se efectuează lucrări de reparații asfaltice, între orele 08.00 și 18.00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate de cale, dirijată de piloți de circulație;

- DN 64 Râmnicu Vâlcea – Drăgășani, între kilometrii 92+434 de metri -101+400 metri, pe raza localității Băbeni, se aplică marcaje rutiere, între orele 08.00 și 18.00. Circulația rutiera se desfășoară îngreunat pe ambele sensuri de mers.

- DN 64 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, între kilometrii 176 – 176+500 de metri, pe raza localității Bunești, se lucrează la betonarea șanțului, între orele 08.00 și 18.00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate de cale, dirijată de piloți de circulație, doar când se toarnă beton.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza în zona lucrărilor la partea carosabilă.

8.09.2021

Zeci de case din satul Scăpău, Mehedinți, au fost arse de un incendiu


Un incendiu violent a izbucnit în această după amiază în localitatea Scăpău, comuna Devesel judeţul Mehedinţi. 
Flăcările au pornit de la vegetația uscată şi s-au extins amenințător la mai multe gospodării.

Potrivit ISU peste 45 de pompieri intervin cu 6 autospeciale cu apa și spuma pe raza localității Scăpău, comuna Devesel, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, care se manifesta violent și s-a extins la mai multe gospodării.

ISU Mehedinți acționează cu toate forțele avute la dispoziție, suplimentând cu pompieri din turele libere pentru a limita propagarea incendiului la gospodarii. 
Din primele informaţii peste 15 case au fost cuprinse de flăcări. Oamenii au evacuat locuințele şi au scos animalele din grajduri. Până în acest moment nu s-au raportat victime.
În sprijin, au fost solicitate alte 2 autospeciale din cadrul ISU Dolj.

ANCOM. Apelurile primite de la numerele internaționale pot fi o tentativă de fraudă

 


Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor serviciului de telefonie mobilă asupra apelurilor pierdute sau apelurilor primite de la numere internaţionale pe care nu le cunosc, care pot reprezenta posibile tentative de fraudă realizate de persoane necunoscute ce încearcă să obţină câştiguri ilegale.

"Apelând înapoi astfel de numere, utilizatorii pot fi suprataxaţi, costurile regăsindu-se ulterior pe factura de servicii de telefonie (...) Persoanele care au intenţia de a înşela utilizatorii dau apeluri scurte, de obicei prin intermediul unor programe de apelare automată a unor numere selectate aleatoriu, cu intenţia ca cel apelat să sune înapoi. Victima sună de obicei la un număr de telefon cu suprataxă, iar scopul celor apelaţi este să menţină apelul activ un timp cât mai îndelungat şi să obţină, astfel, câştiguri ilicite. Tarifele aplicate acestor apeluri, către numere din ţări precum Botswana, Guineea, Guyana, Nepal, Sri Lanka etc este ridicat, iar costurile se regăsesc, ulterior, pe factura persoanei care apelează", susţine autoritatea de reglementare, într-un comunicat de presă transmis, luni, Agerpres. 

Numerele nu trebuie reapelate

Potrivit sursei citate, persoanele care întâmpină o astfel de situaţie sunt îndrumaţi să nu sune înapoi la numerele pe care nu le cunosc, cu atât mai puţin dacă acestea sunt numere internaţionale provenind din ţări cu care nu au nicio legătură. De asemenea, nu trebuie furnizate date cu caracter personal dacă acestea sunt solicitate prin aceste apeluri.

În cazul apariţiei unei asemenea probleme, utilizatorii sunt sfătuiţi să informeze furnizorul lor de servicii de telefonie şi, totodată, să se adreseze Poliţiei, instituţia abilitată de dispoziţiile legale în vigoare să investigheze posibilele cazuri de înşelăciune sau de infracţiuni informatice.

Site-ul InfoCentru, creat de ANCOM, pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii.

Informaţiile se referă, în principal, la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot consulta pe aceeaşi pagină ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet. 

PRINCIPALELE ȘTIRI INTERNAȚIONALE ALE MOMENTULUI

 


Angela Merkel, Emmanuel Macron, dar şi alţi lideri europeni fac mişcări geopolitice importante.

Noul preşedinte iranian, Ebrahim Raisi, a transmis luni, după o conversaţie cu omologul său din Franţa, Emmanuel Macron, că Teheranul intenţionează să menţină capacităţile de "disuasiune" (insistență pe lângă cineva pentru a-l face să-și schimbe hotărârea) în zona Golfului Persic, în pofida acuzaţiilor privind atacarea unui petrolier.

"Republica Islamică este foarte serioasă în garantarea securităţii şi în menţinerea capacităţilor de disuasiune în zona Golfului Persic şi în Golful Oman", a afirmat Ebrahim Raisi, conform Preşedinţiei Iranului, citată de cotidianul Le Figaro. "Iranul îi va înfrunta pe cei care privează regiunea de securitate", a subliniat noul preşedinte al Iranului.

Conversaţia telefonică dintre Ebrahim Raisi şi Emmanuel Macron a durat aproximativ o oră.

Iranul, acuzat de atacul cu dronă asupra MV Mercer Street

Statele Unite, Israelul şi Marea Britanie au atribuit Iranului atacul cu dronă asupra petrolierului MV Mercer Street, comis pe 30 iulie în Marea Arabiei, în largul Omanului, şi soldat cu moartea unui cetăţean român şi a unui britanic. Israelul, Statele Unite şi Marea Britanie au avertizat că va exista o "ripostă colectivă" faţă de acest atac. Israelul a anunţat că atacul cu dronă asupra petrolierului a fost comis de Gardienii Revoluţiei din Iran. Premierul Naftali Bennett a avertizat că Israelul este pregătit să acţioneze şi unilateral împotriva Iranului ca ripostă la atac.

Administraţia Iranului a negat orice implicare în atacarea petrolierului MV Mercer Street şi a avertizat că va riposta la orice acţiune lansată de Statele Unite, Marea Britanie sau Israel din cauza atacului asupra petrolierului. Uniunea Europeană a condamnat atacul asupra petrolierului MV Mercer Street, dar a cerut clarificări privind circumstanţele incidentului şi a pledat pentru evitarea acţiunilor care ar periclita pacea regională, scrie Mediafax.

Merkel, vizită în Ucraina înainte de retragere

Cancelarul german Angela Merkel, care a jucat un rol de mediator în criza dintre Kiev şi Moscova, se va deplasa în Ucraina cu câteva săptămâni înainte de a se retrage din funcţie, a anunţat luni preşedinţia ucraineană, potrivit AFP şi DPA. Vizita Angelei Merkel va avea loc cu puţin timp înaintea celei de-a 30-a aniversări a independenţei Ucrainei.

Cancelarul german Angela Merkel intenţionează să se deplaseze în Ucraina pe 22 august, a precizat pe Facebook Serghei Nikiforov, purtător de cuvânt al preşedinţiei ucrainene.

Potrivit acestuia, subiectele abordate în timpul acestei vizite vor fi în special securitatea şi relaţiile bilaterale.

Germania este unul dintre principalii susţinători ai Kievului în criza cu Rusia, marcată de anexarea Crimeii în 2014 şi de un război cu separatiştii proruşi în estul Ucrainei, conflict soldat cu circa 13.000 de morţi. Germania şi Franţa sunt mediatori în cadrul 'formatului Normandia', destinat încercării de a găsi o soluţie la acest conflict.

După Merkel, forum privind anexarea Crimeii

În 23 august, a doua zi după vizita cancelarului german, Ucraina îi primeşte pe liderii Poloniei, Letoniei şi Lituaniei pentru a discuta despre anexarea Crimeii de către Rusia, primul forum de acest fel.

Vizita lui Merkel, care va renunţa după 16 ani la putere în urma alegerilor parlamentare germane de la finalul lunii septembrie, va fi şi o ocazie de a oferi noi asigurări Kievului cu privire la controversatul proiect energetic Nord Stream 2.

Gazoductul, care este aproape finalizat, urmează să transporte gaz rusesc către Uniunea Europeană, ocolind Ucraina, ţară a cărei economie depinde în prezent masiv de taxele de tranzit al resurselor energetice pe teritoriul său. Berlinul a evocat deja posibilitatea acordării unor compensaţii pentru Ucraina pentru pierderile de venit aşteptate, scrie Agerpres.

Victor Ponta, despre împrumuturile României : „Banii merg în afara ţării”

 


Victor Ponta a avertizat că situaţia economică a României "se înrăutăţeşte în fiecare an" şi a susţinut că banii împrumutaţi de România "merg în afara ţării". Fostul premier mai atrage atenţia că, până la sfârşitul anului, importurile au crescut mai mult decât exporturile, iar acest lucru va produce "un dezechilibru major".

Victor Ponta a tras acest semnal de alarmă, în condiţiile în care deficitul balanţei comerciale a depăşit 10 miliarde de euro.

„Situația este extrem de gravă – şi se înrăutăţeşte în fiecare an – dacă nu facem ceva concret – până la faliment !

Am tot răspuns în ultimele 6 luni la întrebarea simplă „unde se duc banii imprumutaţi de România !

Banii merg în afara ţării,  în produsele pe care le produc alte ţări şi le vând in Romania”, a scris Victor Ponta, pe Facebook.

„În primele 6 luni noi am importat produse care au costat mai mult cu 11 miliarde de euro decât am exportat. Până la sfârşitul anului 2021 probabil vom trece de 20 de miliarde de euro – adică banii pe care îi imprumutăm (şi la care noi mai plătim adăugat şi dobânda).

Fumul de la incendiile de pădure a ajuns la Polul Nord

 


Incendii de pădure care devastează Siberia continuau să se agraveze luni, potrivit autorităţilor, iar NASA a anunţat că fumul a parcurs peste 3.000 de kilometri şi a atins Polul Nord - o premieră în istoria recentă.

Este dificil ca un anumit incendiu să fie legat de modificările climatice, însă acestea din urmă fac aceste catastrofe mai frecvente şi mai virulente, iar cercetători ruşi relevă că actualele incendii, al căror fum a atins Polul Nord, sunt o consecinţă a unei creşteri globale a temperaturii atmosferice. Una dintre cele mai afectate regiuni este Iacutia – un teritoriu imens şi foarte puţin populat, situat în nordul Siberiei -, unde situaţia ”continuă să se agraveze şi unde există tendinţa unei creşteri a numărului şi a suprafeţei incendiilor de pădure”, a anunţat luni pe site agenţia rusă de meteorologie Rosguidromet, preluată de The Siberian Times.

Potrivit Rosguidromet, peste 3,4 milioane de hectare de pădure ard în prezent, inclusiv pe teritorii ”în care accesul este dificil şi îndepărtate”. ”Un fum gros de întinde în zone vaste”, precizează agenţia.

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat, la rândul său, sâmbătă, într-un comunicat, că fum de la incendii din Iacutia a ”parcurs 3.000 de kilometri şi a atins Polul Nord, ceea ce pare să fie o premieră în istoria documentată”. Potrivit NASA, un ”fum dens şi acru de la frunze din pădure a acoperit la 6 august cea mai mare parte a Rusiei”, potrivit unor imagini din satelit. Pompieri şi autorităţi locale declarau AFP, în cursul unei vizite în Iacutia, la sfârşitul lui iulie, că duc lipsă de oameni, echiament şi alte resurse în înfruntarea amplorii acestor incendii.

Luni, experţi ONU în climă (GIEC) au publicat un raport în care avertizează că lumea este ”în mod indiscutabil” rsponsabilă de dereglările climatice şi că nu are altă opţiune decât să reducă în mod drastic emisiile de gaze cu efect de seră, dacă vrea să limiteze pagubele.

Pompierii români, lăudaţi în presa din Grecia. „Sunt de pe altă planetă. Reflexele instinctive sunt uimitoare”

 


Intervenţia pompierilor români mobilizaţi să stingă incendiile din insula Evia a fost descrisă într-un articol eligios realizat de o publicaţie din Grecia.

Modul în care pompierii români au intervenit pe insula Evia i-a determinat pe localnici să-i privească precum nişte extratereștri.

„Pompierii români care au venit în țara noastră să întărească efectivele anti-incendiu și să lupte cu flăcările par că sunt de pe altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare.

La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un sediu independent față de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering și logistică proprii.

Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație pentru localizarea incendiilor.

În același timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă și, cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile.

De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu împiedica circulația.

Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate și nu una subdezvoltată, așa cum mulți o văd”, se arată în articolul elogios publicat la adresa pompierilor români de către publicația fimes.gr.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că divizia de pompieri detașată în Grecia a lichidat în prima zi mai multe focare de incendiu, urmând să continue activitatea non-stop în schimburi de zi și de noapte.

„Astăzi (n.r. – 8 august) a avut loc prima misiune a pompierilor militari români în zona Spathari, insula Evia. Intervenția a fost dificilă, incendiul având mai multe focare, iar cei 35 de pompieri care au lucrat în două schimburi au depus eforturi considerabile în vederea localizării si lichidării acestora cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă și două cisterne care asigură alimentarea acestora. Totodată, un real ajutor adus în vederea recunoașterii direcției de propagare a aerului l-a constituit folosirea unei drone”, au precizat reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), într-un mesaj publicat pe Facebook.


Liviu este unul dintre cei peste 100 de pompieri salvatori care a pornit vineri într-una dintre cele mai complexe misiuni internaționale, în vederea sprijinirii colegilor lui din Grecia.

Vorbim despre o misiune aparte, extrem de dificilă, care implică riscuri și care este diferită față de alte incendii la care pompierii militari intervin în mod curent.