8.17.2020

Microparticule de plastic, găsite în toate ţesuturile umane studiate. Atenție la Sarea de Mare, Apa Potabilă și multe altele ...

 

O nouă metodă ar putea ajuta la detectarea de microparticule de plastic în ţesuturile şi organele umane, permiţând oamenilor de ştiinţă să studieze impactul pe care poluarea plastică a mediului îl are asupra sănătăţii noastre, informează luni New Scientist şi Science Focus, preluate de Agerpres.


Rolf Halden de la Universitatea de Stat din Arizona şi colegii săi au identificat, anul trecut, molecule de materiale plastice utilizate în mod frecvent, cum ar fi bisfenol A (BPA), în eşantioane de ficat uman şi ţesut gras. Ulterior, ei au aprofundat aceste studii încercând să afle dacă şi particule mai mari de microplastic ar putea fi detectate, în cazul în care acestea pătrund în ţesuturile umane.

Cercetătorii au studiat 47 de eşantioane de ţesut uman din plămâni, ficat, splină şi rinichi, existente într-o bază de ţesuturi utilizată pentru studierea bolilor neurodegenerative, precum Alzheimer, pe care le-au analizat pentru a afla dacă pot fi detectate şi cuantificate fragmente de microplastic prezente în eşantioane folosind metode spectroscopice cunoscute.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că a fost posibil să identifice zeci de tipuri de componente din plastic, inclusiv policarbonat, tereftalat de polietilenă (PET) şi polietilenă, pe lângă bisfenol A.

''Suntem literalmente înconjuraţi de plastic în viaţa noastră de zi cu zi. Ne aflăm în prezent în poziţia în care putem defini mai bine poluarea cu plastic în corpul uman'', a declarat Halden. ''Dacă, unde şi în ce măsură se acumulează fragmente de plastic în diferite ţesuturi şi organe umane se află în centrul cercetărilor în curs de desfăşurare'', a precizat specialistul.

''Materiale plastice care contaminează mediul pot fi găsite în fiecare zonă de pe glob, iar în câteva decenii scurte am trecut de la a considera plasticul un beneficiu minunat la a-l considera o ameninţare'', a declarat unul dintre coautorii studiului, Charles Rolsky. ''Există dovezi că plasticul îşi croieşte calea în corpurile noastre, dar foarte puţine studii au analizat ce se întâmplă acolo. Şi, la acest moment, nu ştim dacă acest plastic este doar o pacoste sau dacă reprezintă un pericol la adresa sănătăţii umane, a adăugat cercetătorul.


Sarea de mare este contaminată cu particule de plastic, indiferent de ţara de origine, spun cercetătorii


Mai multe studii au arătat prezenţa microparticulelor de plastic în mostre de sare de mare din Statele Unite, Europa şi China, o dovadă în plus pentru susţinerea ideii că poluarea cu plastic afectează întreg mediul înconjurător, informează ediţia electronică a The Guardian.

Sarea de mare din întreaga lume este contaminată cu elemnete poluatoare din plastic, fapt ce se adaugă temerilor exprimate de cercetători potrivit cărora microparticulele de plastic sunt prezente peste tot în mediul înconjurător şi ajung în hrana umană din cauza utilizării sării de masă de provenineţă marină.   Potrivit cercetătorilor, cea mai mare parte a contaminării este realizată cu microfibre de plastic provenind de la obiecte de unică folosinţă, cum sunt sticlele de apă. Anual, în oceane ajung până la 12,7 milioane de tone de plastic, echivalentul descărcării în fiecare minut a unui camion de gunoi plin cu plastic în oceanele lumii, potrivit ONU.   Efectele ingerării de microparticule de plastic asupra sănătăţii umane nu sunt cunoscute. Cercetătorii au depus eforturi în a studia urmările consumului involuntar de plastic de către oameni, dar nu pot găsi un grup de subiecţi de control care să nu fi fost expus microparticulelor de plastic.

Mai mult, nu doar sarea marină este contaminată cu plastic, ci toate produsele de origine marină, potrivit unui stduiu al unor experţi spanioli publicat în august în revista Nature. Potrivit studiilor, cel mai adesea, microparticulele de plastic responsabile de contaminare sunt de tipul PET (teraftalat de polietilenă), compus din care sunt fabricate recipientele pentru apă şi băuturi răcoritoare.   De asemenea, experţii avertizează că nu e importantă ţara de origine a sării de mare, pentru că ea este obţinută peste tot la fel, din apa mării, care la rândul său este poluată cu microparticule de plastic.   Plasticul nu poluează doar sarea de masă obţinută din apă de mare, ci chiar şi apa potabilă, potrivit unu studiu american publicat săptămâna aceasta care a relevat prezenţa microparticulelor de plastic în apa potabilă din 14 ţări. 

O persoană ar putea înghiţi între 3 şi 4.000 de astfel de microparticule pe an.


Bucăţi microscopice de plastic de culoare albastră, înconjurate de fitoplancton, colectate cu ajutorul unei plase extrafine, văzute la microscop. Foto  Alex Hofford/EPA


surse:https://science.hotnews.ro/stiri-stiintele_vietii-24235739-microparticule-plastic-gasite-cercetatori-toate-tesuturile-umane-studiate.htmhttps://adevarul.ro/tech/stiinta/sarea-mare-contaminata-particule-plastic-indiferent-tara-origine-spun-cercetatorii-1_59b40b805ab6550cb801fd79/index.html

Aproape 1.000 de persoane bănuite de infracţiuni, în domeniul silvic, au fost cercetate de poliţişti în ultimele 7 luni.

 

Pe parcursul investigaţiilor, verificărilor la obiective şi controalelor în trafic au fost confiscaţi peste 51.000 de metri cubi de lemn fără documente legale (lemn de lucru, cherestea, lemn de foc). În ultimele 7 luni ale acestui an, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică, poliţiştii au acţionat la nivel naţional pentru protejarea fondului forestier şi prevenirea şi combatere faptelor ilicite în domeniul silvic.

Astfel, au fost efectuate 25.388 de controale pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos. Au fost verificate 6.735 obiective (exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare sau ocoale silvice) şi au fost oprite în trafic, pentru control, aproape 53.000 de vehicule.

 

IGPR: Au fost înregistrate 4.295 de dosare penale


Pentru neregulile constatate în domeniul silvic au fost înregistrate 4.295 de dosare penale în care sunt cercetate 946 persoane şi au fost aplicate 8.202 sancţiuni contravenţionale (la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice), de peste 13.220.000 de lei.

De asemenea, au fost confiscaţi peste 51.221 de metri cubi de lemn fără documente legale (lemn de lucru, cherestea, lemn de foc), de aproape 15.000.000 de lei, peste 200 de fierăstraie mecanice, topoare, securi şi au fost indisponibilizate 4 tractoare şi 9 atelaje hipo.

Au fost înregistrate 619 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 143 dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.

sursa:https://www.dcnews.ro/peste-4-000-de-dosare-penale-pentru-infractiuni-silvice--anul-acesta_765674.html

Olguţa Vasilescu a făcut anunţul politic al momentului

 

"Astazi, mi-am depus candidatura la Primaria Craiovei! Am alaturi de mine o echipa redutabila, formata din personalitati de forta ale orasului, din mediul academic, mediul de afaceri si din profesionisti ai administratiei locale si centrale. Faptul ca si echipa mea de la Bucuresti vine alaturi de mine in Consiliul Local este o garantie ca, in urmatorii patru ani, toti ne vom mobiliza pentru a dezvolta Bănia.

In urma cu opt ani, am candidat sub sloganul "Craiova meriti mai mult!". Si am reusit sa schimbam fata orasului! Cati credeau ca vom avea stadionul sau spitalul promise, ca parcurile vor fi premiate la nivel national pentru modul in care au fost reabilitate sau ca vom avea cel mai frumos centru istoric din Romania? Cu siguranta, Craiova merita totul, dar va trebui sa imi dea Consiliul Local, astfel incat transformarile sa fie cel putin la fel de spectaculoase ca si mandatul trecut!", transmite Olguţa Vasilescu. 

sursa:https://www.dcnews.ro/olguta-vasilescu--anuntul-zilei--am-reusit_765678.html

Cum se manifesta infectia COVID-19: semne, simptome

 

Coronavirusurile precum cel nou descoperit (SARS-CoV-2), care cauzeaza COVID-19, produc infectii respiratorii cu grade de severitate de la mediu la sever, putand duce inclusiv la deces. Cele mai bune masuri de preventie sunt spalarea frecventa a mainilor cu apa si sapun, evitarea persoanelor care prezinta semne de infectii respiratorii, evitarea atingerii fetei cu mainile neigienizate si mentinerea unui stil de viata sanatos.

Coronavirusurile sunt o familie de virusuri care produc infectii respiratorii la oameni. Numele lor provine de la latinescul corona (coroana), care face referire la aspectul microscopic al virusului. Sindromul respirator acut sever (SARS), sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) si raceala comuna sunt exemple de infectii produse de coronavirusuri. Noul tip de coronavirus a fost raportat prima data in China, in decembrie 2019, de unde s-a raspandit pe toate continentele, cu exceptia Antarcticii.

Cum se transmite noul coronavirus

SARS-CoV-2 se transmite la fel ca si celelalte virusuri care produc infectii respiratorii:
•    Pe cale respiratorie, prin picaturile de secretie produse cand persoana infectata stranuta sau tuseste
•    Prin contactul apropiat cu persoana infectata (atingere, strangere de maini)
•    Prin atingerea suprafetelor contaminate, dupa care mainile neigienizate sunt duse la gura, nas sau ochi.
Odata patruns in corp, virusul ajunge in partea din spate a pasajelor nazale si se ataseaza de celulele mucoaselor, se multiplica si ajung la nivelul plamanilor. De aici, se raspandeste si la alte tesuturi din organism.

Cat timp este contagioasa o persoana cu COVID-19

Oamenii de stiinta inca afla lucruri noi despre SARS-CoV-2. Ceea ce se stie in prezent este ca persoana cu COVID-19 poate transmite virusul inainte de a avea simptome (sunt asimptomatice). De aceea se recomanda distantarea sociala, purtarea mastii, spalatul des pe maini si izolarea la domiciliu in cazul celor care au simptome sugestive pentru COVID-19.

La cat timp dupa infectare apar simptomele

Perioada de incubatie – intervalul cuprins intre momentul infectarii si cel al aparitiei simptomelor – este de pana la 14 zile. Durata medie de aparitie a simptomelor este de 5 zile.

Cine are risc mai mare de infectare

Unele persoane au riscuri mai mari de a dezvolta complicatii asociate COVID-19. Este vorba despre persoanele in varsta si persoanele cu diferite afectiuni cronice, precum boli de inima, diabet zaharat, boli pulmonare, boli care slabesc sistemul imunitar, sau pacienti care urmeaza tratament imunosupresor. Si pacientii cu cancer, in general, sunt mai susceptibili la infectii, datorita organismului imunocompromis de tumora si tratamentele anticancerigene, avand in vedere ca acestea slabesc sistemul imunitar.

Dupa vindecare, este posibila reinfectia cu noul coronavirus ?

Potrivit Centrului pentru Prevenirea si Controlul Bolilor din SUA, „raspunsul imun la COVID-19 nu este pe deplin inteles”. Opiniile existente sunt contradictorii, totusi, pana la acest moment nu exista suficiente dovezi stiintifice pentru a sustine ca infectia odata avuta va proteja de o posibila reinfectare ulterioara.

Care sunt semnele si simptomele COVID-19

Cele mai frecvente simptome ale COVID-19 sunt: febra, tusea uscata si oboseala. Alte simptome care sunt mai putin frecvente si care pot sa apara la unele persoane sunt: durerile, congestia nazala, conjunctivita, cefaleea, durerile de gat, diareea, pierderea simtului gustului si a mirosului, eruptiile cutanate si inrosirea degetelor de la maini si picioare (apar ca si cum ar fi degerate). Aceste simptome sunt de obicei usoare si se manifesta gradual. La alte persoane infectate, apar doar simptome foarte usoare.
Majoritatea persoanelor (80%) afectate se recupereaza fara a avea nevoie de tratament la spital. Aproximativ 1 din 5 persoane cu COVID-19 prezinta o forma grava, cu probleme respiratorii. Persoanele in varsta si cele cu alte probleme de sanatate (hipertensiune arteriala, afectiuni cardiace, diabet, cancer) prezinta riscuri de complicatii. Totusi, oricine poate face o forma grava a COVID-19. Indiferent de varsta, persoanele care au febra si/sau tuse asociate cu probleme respiratorii (dispnee), durere sau presiune in piept si afectarea miscarii si a vorbirii trebuie sa ceara ajutor medical de specialitate.

Pierderea simtului mirosului si gustului

Intr-un studiu aparut pe 12 aprilie 2020 in jurnalul International Forum of Allergy & Rhinology, cercetatorii de la UC San Diego Health din SUA au aratat ca pierderea simtului mirosului si gustului este unul dintre simptomele ascociate COVID-19. „Pe baza studiului nostru, pierderea simtului mirosului si gustului este asociata cu un risc de 10 ori mai mare de a avea COVID-19 decat alte cauze ale infectiei. Cel mai frecvent simptom al COVID-19 ramane febra, dar oboseala si pierderea simtului mirosului si gustului pot sa apara dupa simptomele initiale”, afirma Carol Yan, otolaringolog si chirurg la UC San Diego Health. „Stim ca noul coronavirus este extrem de contagios. Studiul nostru sustine ideea de constientizarea a faptului ca pierderea simtului mirosului si gustului poate fi un semn precoce al COVID-19”.
Yan si colegii sai au monitorizat 1.480 de pacienti cu simptome de gripa si suspecti de COVID-19 care au fost testati la UC San Diego Health, in perioada 3 martie – 29 martie 2020. Dintre acestia, 102 pacienti au fost testati pozitiv si 1.378 negativ la noul coronavirus. Cercetarea a inclus si analiza chestionarelor provenind de la 59 de pacienti cu COVID-19 si de la 203 pacienti cu test negativ.
Potrivit lui Yan, cercetarea a demonstrat prevalenta crescuta si prezenta unica a unor anumite deficiente senzoriale la pacientii infectati cu noul coronavirus. La cei la care au semnalat pierderea simtului mirosului si gustului, acest simptom a fost accentuat. Vestea buna este ca recuperarea simtului mirosului si gustului s-a observat la majoritatea pacientilor in mai putin de 2 - 4 saptamani de la infectie.

COVID-19 versus gripa, viroze si alergii

Infectia COVID-19 are simptome comune cu gripa, virozele si alergiile, dar si manifestari care o diferentiaza de acestea.
De pilda, virozele se manifesta rareori prin febra, simptom comun pentru gripa si COVID-19, in vreme ce acest simptom lipseste in cazul alergiilor. Virozele rareori determina complicatii precum pneumonia (adesea secundara unei infectii bacteriene) sau internare. In schimb, riscurile de complicatii sunt mai mari in cazul gripei si al COVID-19.


Asemanari si diferente dintre COVID-19 si gripa

Atat COVID-19, cat si gripa sunt infectii respiratorii, dar exista diferente importante intre virusurile care le cauzeaza si modul in care se raspandesc. Aceste caracteristici sunt importante pentru masurile de sanatate publica care pot fi implementate pentru a tine sub control raspandirea acestor afectiuni.

Asemanari intre COVID-19 si gripa

Atat COVID-19, cat si gripa au o prezentare similara a bolii. Ambele sunt infectii respiratorii, cu manifestari variate,extreme, de la absenta simptomelor, la forme severe si deces. De asemenea, virusurile care le produc se transmit asemanator, pe cale respiratorie, prin contact direct si prin atingerea suprafetelor contaminate. Prin urmare, impun masuri de igiena asemanatoare: spalat frecvent pe maini, tusit in pliul cotului.



Diferente dintre COVID-19 si gripa

Viteza cu care se transmit virusurile care cauzeaza COVID-19 si virusurile gripale este o diferenta importanta. Gripa are o perioada de incubatie mediana mai scurta si, de asemenea, o perioada mai mica de timp dintre debutul manifestarilor la un pacient si debutul semnelor la o persoana care s-a infectat de la acesta, in comparatie cu infectia COVID-19. Acest interval, in cazul COVID-19 este estimat la 5-6 zile, in timp ce la gripa este de 3 zile.
In plus, transmiterea in primele 3-5 zile de boala sau o transmitere potential pre-simptomatica – transmiterea virusului inainte de aparitia simptomelor – este in factor principal de raspandire a gripei. In schimb, exista persoane care pot transmite noul coronavirus cu 24-48 de ore inainte de instalarea simptomelor; totusi, in prezent, nu aceasta pare a fi o modalitatea principala de transmitere, ci mai degraba de la persoane simptomatice.
Numarul de reproducere – numarul de infectii secundare generate de un individ infectat – este, in cazul COVID-19, de 2 - 2,5, mai mare decat la gripa.
Copiii sunt un vector important de transmitere a virusului gripal in comunitate. Datele initiale arata ca, in cazul COVID-19, copiii sunt mai putin afectati decat adultii. Potrivit datelor din China, transmiterea noului coronavirus este mai probabila de la adulti la copii decat viceversa.
In cazul COVID-19, 80% dintre cazuri sunt forme usoare sau asimptomatice, 15% sunt severe si necesita terapie cu oxigen, iar 5% sunt infectii critice, care necesita ventilatie artificiala. Rata de infectie critica in cazul COVID-19 este mai mare decat la gripa.
Cei mai expusi riscului de a face forme severe de gripa sunt copiii, gravidele, varstnicii, cei cu boli cronice si cu sistemul imunitar slabit. In cazul infectiei COVID-19, varsta inaintata si comorbiditatile cresc riscul de severitate a manifestarilor bolii.
Si nu in ultimul rand, mortalitatea prin COVID-19 pare mai mare (3-4%) decat in cazul gripei sezoniere (care este sub 0,1%).

Cercetătorii din cadrul Universității California de Sud au descoperit o posibilă ordine a simptomelor infectării cu COVID-19. 

Potrivit studiului, ordinea ar fi cam așa: 

1. febră

2. tuse

3. dureri musculare

4. amețeală, stare de greață și diaree.

"Este deosebit de importantă". Iată de ce

 

Modul de manifestare a îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2 i-ar putea ajuta pe cei care au contractat boala să ia măsurile necesare pentru a limita răspândirea coronavirusului și să solicite îngrijiri medicale potrivite.

Această ordine este deosebit de importantă în cazul în care avem de-a face cu cicluri suprapuse de boli precum gripa, care coincid cu infecțiile cu COVID-19”, a declarat Peter Kuhn, profesor de medicină, inginerie biomedicală și inginerie aerospațială și mecanică, pentru USC News.

”Medicii pot determina ce măsuri trebuie luate pentru îngrijirea pacientului și pot preveni agravarea stării acestuia” a continuat el.

Identificarea mai rapidă a pacienților ar putea reduce timpul de spitalizare”, a explicat și Joseph Larsen, autorul principal al studiului.



surse:https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/cum-se-manifesta-infectia-covid-19-semne-simptome-si-diferente-fata-de-gripa#:~:text=Coronavirusurile%20precum%20cel%20nou%20descoperit%20(SARS-CoV-2),%20care%20cauzeaza%20COVID-19,%20produchttps://www.dcnews.ro/studiu-de-ultima-ora-care-e-ordinea-simptomelor-covid-19-ar-reduce-totul_765615.html

Profesorii se revoltă înainte de începerea şcolii

 

Cu doar patru săptămâni rămase până la începerea noului an şcolar, profesorii din ţară se revoltă şi spun că nu doar elevii au nevoie de laptopuri şi tablete pentru şcoala online. 

"Înțeleg că suntem în criză deja, dar vreau să știu în ce domenii de activitate angajatorul se bazează pe logistica angajatului. Măcelarul își aduce cuțitul propriu de acasă? Coafeza vine la serviciu cu peria ei de păr? It-iștii vin cu laptopul personal și achiziționează softurile și licențele din banii personali?

În învățământ, de când sunt eu, (mulți ani!????), am cumpărat din salariul de profesor calculatoare, imprimante, licențe software, hârtie, coli flip-chart, accesorii de birou, am multiplicat fișe de lucru pentru lucrul la clasă, am făcut cursuri de formare ca să-mi pot realiza în condiții decente orele. Colegii mei cred că pot adăuga și alte cheltuieli și înțeleg ce vreau să spun!", a scris Elena Cojocaru, o profesoară din Galaţi, pe Facebook. 

"MEN vrea doar situaţii şi rapoarte. Pe noi nu ne întreabă nimic"

 

"Ni se cere acum să facem lecții online. Ok! Cum? Cu ce? Pe noi, profesorii, ne întreabă cineva dacă avem tabletă sau calculator, dacă-l împărțim cu alți membri ai familiei, dacă stăm într-o garsonieră cu un copil mic și nu putem transmite live, că nu se poate!, dacă facem parte dintr-o categorie de risc și nu ne putem expune intrând în contact cu sute de elevi zilnic, dacă avem internet? Doar elevii trebuie protejați?

Doar situații și rapoarte cu elevi vrea MEN. Când pe MEN îl va interesa cum trăiește un debutant în învățământ care face naveta și cheltuiește pe materiale și laptop juma' din salariu, spre exemplu? Sau câți profesori au laptop? Știe ministerul că sunt colegi care încă scriu planificările de mână?

Am așteptat cuminte toată această perioadă o zi, o declarație sau o manifestare a preocupării pentru condiția profesorului din partea MEN! Nicio referire la asta.

Nici măcar una! Cred ca ne trebuie un Minister al profesorilor, fiindcă al "educației" nu-l mai reprezintă, l-a eliminat din ecuație și se preocupă doar de beneficiarii educației. Sindicatele, pe banii noștri create, pun problema siguranței on-line, a condițiilor de lucru și a salarizării personalului didactic? Că nu văd nicio manifestare clară și articulată!", a mai scris profesoara. 

sursa:https://www.dcnews.ro/profesorii-se-revolta-inainte-de-inceperea-scolii-pe-noi-nu-ne-intreaba-nimic-men-vrea-rapoarte-si-situatii_765616.html

8.16.2020

Încă un titlu pe zgură - Simona Halep, campioană la Praga (6-2, 7-5 vs Elise Mertens)

 

După un început de meci ezitant, Simona Halep a preluat complet controlul partidei cu Elise Mertens, a obținut primul set fără probleme și părea să se desprindă și în setul secund (a făcut break în primul game). Belgianca (23 WTA) a început să riște mult mai mult și să diversifice loviturile (reverul său în lung de linie a fost la înălțime), însă Simona a practicat un joc foarte solid, a servit bine, a oprit la timp seria bună a adversarei (Mertens a câștigat trei game-uri consecutive și a condus cu 5-4) și s-a impus cu 6-2, 7-5, după o oră și 35 de minute. Pentru Simona Halep, titlul de la Praga este al 21-lea câștigat în carieră (a mai jucat alte 17 finale).


  • Pentru parcursul de la Praga, Simona va primi 25.000 de dolari şi 280 de puncte în clasamentul WTA.

  • Pentru titlul de la Praga, Simona Halep le-a învins pe Polona Hercog (46 WTA), Barbora Krejcikova (118 WTA), Magdalena Frech (174 WTA), Irina Begu (82 WTA) și Elise Mertens (23 WTA).
  • Pentru Halep acesta a fost primul turneu jucat după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus. La ultima competiție la care a evoluat, Simona a câștigat titlul de la Dubai (a trecut în finală de Elena Rybakina).

Ce a declarat Simona Halep:

"Vreau să vă mulţumesc tuturor că aţi venit astăzi să ne susţineţi. Ştiu că sunt condiţii grele şi vremuri grele, dar apreciez cu adevărat că aţi venit să ne susţineţi, azi, în finală. Vreau să-i mulţumesc de asemenea lui David (n.r. - David Trunda, directorul turneului) pentru o săptămână grozavă, pentru o treabă extraordinară, ştiu că nu este uşor, ţinând cont de toate regulile, dar aţi reuşit să ne faceţi să ne simţim în foarte mare siguranţă, chiar dacă m-am plictisit foarte mult în cameră, zece zile.


Vă mulţumesc pentru tot, a fost o săptămână grozavă. Vreau să le mulţumesc celor de la WTA şi tuturor sponsorilor, preşedintelui federaţiei, pentru că aţi făcut acest turneu posibil. După o atât de lungă pauză, a fost cu adevărat plăcut să simt din nou senzaţia de a fi pe teren.


Sunt fericită că am reuşit să câştig acest turneu, am mai fost la Parga cu aproximativ 15 ani în urmă, dar nu-mi mai amintesc foarte bine cum a fost fost. Dar m-am simţit grozav şi mi-a plăcut. Deci vă mulţumesc şi sper să revin în viitor aici", a declarat Halep, la festivitatea organizată după finală.


sursa:https://sport.hotnews.ro/stiri-tenis-24233733-livetext-simona-halep-elise-mertens-ora-14-30.htm

Marșul Libertății în Belarus: Zecii de mii de oameni cer plecarea ”ultimului dictator” de la putere / Lukașenko acuză NATO că mobilizează militari la granița sa


Accesați link-ul pentru a vedea protestele din Belarus

shttps://twitter.com/i/status/1294967888638554112


Zeci de mii de persoane au ieșit în marș pentru a protesta împotriva puterii la Minsk, în timp ce muncitori au fost aduși cu forța pentru o demonstrație pro-guvernamentală, în timp ce președintele Alexander Lukașenko se confruntă cu cel mai mare val de contestare de la sosirea sa la putere în 1994, relatează AFP.


LIVETEXT:

15.55: Membră NATO Lituania nu este o amenințare pentru vecina sa, Belarus, a spus ministrul Apărării Lituaniei.

”Criza din Belarus este una politică, iar orice acuzație făcută de către conducerea Belarusului cu privire la amestecul țărilor străine sau cu privire la amenințările pe care le presupun acestea sunt o încercare de a scăpa de responsabilitate și de a-și justifica acțiunile”, a spus ministrul Apărării din Lituania.

15.50: NATO spune că monitorizează situația din Belarus, libertățile fundamentale trebuie respectate, inclusiv dreptul la proteste pașnice, dar neagă acuzațiile lui Lukașenko.

15.40: Lukașenko refuză un nou scrutin și acuză NATO că mobilizează militari la granița de vest a țării


sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24233924-video-livetext-marsul-libertatii-belarus-zecii-mii-oameni-cer-plecarea-ultimului-dictator-putere-lukasenko-face-apel-apararea-independentei-tarii.htm

Mănăstirea Nicula în pericol. Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, transmite, astăzi, un mesaj tranșant cu privire la demolarea de la Nicula. El cere să fie oprit acest demers al demontării şi mutării bisericii vechi de zid a Mănăstirii Nicula.

 

”Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost şi rămâne, pentru credincioşii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla strâns legată de Mănăstirea Nicula, locul tradiţional de pelerinaj greco-catolic în cinstea Maicii Domnului. În zilele de 14 şi 15 august 2020, Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, pelerin, ca în fiecare an de Sfântă Maria Mare, la biserica parohială din Nicula, a reamintit istoria adevărată şi documentată a acestei zone, cu dealuri molcome învăluite în taina prezenţei Preasfintei Fecioare Maria.” arată un comunicat de presă. 

”O astfel de încercare ar distruge definitiv sfântul locaş”

Conform sursei citate: ”La Nicula, în 1964, o icoană a Maicii Domnului a lăcrimat. Pentru a adăposti această icoană, în 1712, la marginea satului a fost construită, de către contele Corniş, o biserică de lemn. Biserica, a cărei absidă se cunoaşte că a fost restaurată în 1853 de către primul Episcop al Eparhiei nou-înfiinţate de Gherla, Ioan Alexi, în prezent nu mai există, ea a ars în 1974 şi în loc s-a adus o altă biserică de la Ţop, cea care este considerată acum 'biserica veche'.

Între 1875-1879, episcopii de Gherla PS Ioan Vancea şi PS Mihail Pavel au ridicat biserica de zid a Mănăstirii Nicula, iar, în 1906 sunt binecuvântate cele două turnuri de către Episcopul Ioan Sabo. La finalizarea bisericii de zid, în 1906, s-a mutat icoana făcătoare de minuni, din biserica de lemn, în biserica de zid a Mănăstirii.

Trebuie menţionat că prima comunitate de călugări, la Nicula, a fost întemeiată în anul 1936, când Episcopul Iuliu Hossu a încredințat Mănăstirea 'întru binecuvântată chivernisire şi administrare', Ordinului Sfântului Vasile cel Mare. Mai înainte de această dată nu a existat aici nici o altă comunitate monahală.

La Nicula, de-a lungul timpului s-a dezvoltat neîncetat o tradiţie a pelerinajelor la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Sfinte. Doi Pontifi Romani, Papa Clemente al XIII-lea (în 1767) şi Papa Pius al IX-lea (în 1928) au acordat indulgenţă plenară pelerinilor la Nicula, atestând că este un loc de pelerinaj catolic.

În cadrul celebrărilor Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului din curtea bisericii parohiale greco-catolice din Nicula, Episcopul de Cluj-Gherla a cerut ferm, în mod public, să fie oprită operaţiunea prin care se doreşte ca biserica veche de zid a Mănăstirii Nicula să fie demontată şi mutată, pentru că o astfel de încercare ar distruge definitiv sfântul locaş.”

”Să nu se uite rădăcinile”



PS Florentin Crihălmeanu a spus: ”După anul 1990 am încercat să recuperăm biserica veche de zid a Mănăstirii Nicula, care a fost ridicată în exclusivitate de către episcopii greco-catolici. Este un locaş de cult cu un simbolism important, ce păstrează memoria tuturor hirotonirilor, a primirilor în călugărie ce s-au făcut la Nicula. Cardinalul Iuliu Hossu (acum fericit episcop martir) îşi aminteşte, în cartea memoriilor, cum a continuat pelerinajul la Nicula, an de an, din 1920 până în 1948, pe parcursul a 28 de ani. În perioada comunismului, tradiţia greco-catolică a pelerinajelor la Nicula începută încă din 1712 şi care a continuat până în 1948, a fost preluată de către reprezentanţii Bisericii Ortodoxe. Ne bucurăm că Biserica Ortodoxă a continuat pelerinajele, dar, să nu se uite rădăcinile pe care s-a construit această tradiţie. La Nicula, din vremea pelerinajelor tradiţionale greco-catolice nu mai există decât biserica veche de zid, care, în prezent, se află în pericol de demolare, demontare, sau mutare. De aceea, ne împotrivim demolării, demontării şi mutării bisericii vechi de zid, păstrătoare a memoriei tradiţiei Bisericii Greco-Catolice! 


”Buldozerele au intrat în biserică, s-a înlăturat masa altarului”

 

Cum, probabil, s-a văzut în anii trecuţi, deja buldozere au intrat şi în interiorul bisericii, s-a înlăturat masa altarului, fără ca, măcar din politeţe, să ni se spună: Ťvă dăm moaştele pe care le-aţi pus în masa altarului; vă dăm hrisovul pe care l-aţi avut în masa altaruluiť. Nu ni s-a comunicat absolut nimic şi aflăm din diferite surse că, probabil, biserica va fi, dacă nu demolată, cu siguranţă mutată. De ce? Pentru că, acum, încurcă. Stă în calea credincioşilor care vor să aducă dreapta închinăciune la biserica mare, nou construită în apropierea bisericii vechi. Cu alte cuvinte, cu durere, trebuie să spun că, tacit, se continuă politica de ştergere a urmelor Bisericii Greco-Catolice...”. 

”Important este ca noi să rămânem neclintiţi în credinţă”, a adăugat PS Florentin - în spiritul motto-ului Cardinalului Iuliu Hossu: ”Credinţa noastră este viaţa noastră!”- şi a încredinţat Maicii Sfinte de la Nicula toate intenţiile de rugăciune: ”Ne rugăm Preasfintei Fecioare Maria ca, prin mijlocirea rugăciunilor ei, să putem împlini cu toţii voinţa lui Dumnezeu. Am adus aici, la Nicula, rugăciunile noastre şi rugăciunile tuturor acelora care, din diferite motive, nu au putut să fie prezenţi împreună cu noi. De aceea, le transmitem şi lor binecuvântarea şi încurajarea noastră, au fost prezenţi spiritual, aici, cu noi, la acest moment de rugăciune şi Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu pe cei bolnavi să-i vindece, pe cei întristaţi să-i bucure, celor care sunt în dificultăţi să le deschidă calea optimă de rezolvare. Preasfântă Fecioară Maria, ocroteşte România!”.

sursa:https://www.dcnews.ro/razboi-intre-biserici-acuzatii-grave-au-intrat-cu-buldozerele-in-altar-manastirea-incurca_765490.html

Fost șef de la Crimă Organizată, ridicat de DIICOT. Oameni de afaceri, șantajați

 

Iată comunicatul oficial DIICOT (intertitlurile aparțin redacției): 

Patru persoane reținute, acuzații incredibile 

 La data de 16.08.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 4 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, violarea sediului profesional, acces ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic, fals informatic și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.


Oamenii de afaceri, urmăriți prin GPS și intercepțați ambiental

 În cauză s-a stabilit faptul că, în perioada decembrie 2019 – august 2020, pe raza județului Cluj, a acționat un grup infracțional organizat, format din 6 persoane, coordonat de către un inculpat, fost lucrător în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a desfășurat activități de identificare a unor oameni de afaceri pe care i-a supravegheat, utilizând inclusiv mijloace tehnice neautorizate (dispozitive GPS și dispozitive de interceptare și înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental) și, sub diferite pretexte, le-a solicitat remiterea unor sume importante de bani.

 

Cum erau aleși oamenii de afaceri

 În ceea ce privește modul de operare utilizat de către membrii grupării, acesta consta în identificarea unor persoane care ar putea fi pretabile la implicarea în activități infracționale din sfera traficului internațional de droguri. Posibilele suspiciuni ale membrilor grupării erau generate în două modalități: fie persoana vizată avea antecedente penale în acest sens, fie în urma verificărilor efectuate de către aceștia au rezultat informații conform cărora anumite persoane fizice sau juridice au obținut venituri mari într-o perioadă scurtă de timp deși obiectul lor de activitate nu era în opinia acestora generator de astfel de profituri financiare.


Cum se obțineau informații despre afaceriști

 Liderul grupării era cel care identifica potențiali oameni de afaceri șantajabili, iar ulterior coordona membrii grupării să monteze pe autovehiculele persoanelor vătămate dispozitive de urmărire de tip baliză/dispozitive GPS, unele dintre acestea având și funcția de microfon prin care se poate realiza ascultarea și înregistrarea discuțiilor purtate de către victime, să pătrundă fără drept în spații private și să montaeze dispozitive de interceptare și înregistrare a discuțiilor purtate în mediul ambiental, să realizeze activități de acces ilegal la sisteme informatice precum și, cu ajutorul relațiilor pe care le aveau în cadrul structurilor MAI, să efectueze verificări în bazele de date ale acestora.

De asemenea aceștia procedau chiar și la închirierea unor apartamente situate în proximitatea locuințelor persoanelor vizate și de unde ar putea observa programul acestora sau asculta prin utilizarea unor mijloace tehnice performante discuțiile purtate în interior.

Toate aceste activități erau derulate în scopul obținerii unor eventuale date și informații compromițătoare în baza cărora să poată percepe ulterior sume de bani de la persoanele vătămate.


Membrii grupării, instruiți periodic pentru contracararea acțiunilor organelor de urmărire penală

 

Având în vedere experiența profesională dobândită în anii în care și-a desfășurat activitatea în cadrul structurilor operative ale M.A.I., liderul grupului îi instruia periodic pe membrii grupării în vederea adoptării în mod constant a unor măsuri de contracarare a unor eventuale acțiuni derulate de organele de urmărire penală și care să îi vizeze. În acest scop membrii grupării comunicau în permanență în timpul activităților de filaj îndreptate împotriva victimelor, transmițându-și eventuale autoturisme suspecte care se interpun între cele ale lor și cele conduse de persoanele vizate și de asemenea procedau la verificarea autovehiculelor pe care le foloseau pentru a identifica eventuale mijloace tehnice de monitorizare.


Amenințat cu pistolul, pentru că a fost crezut polițist de la antidrog

 Într-unul din cazuri, membrii grupării au procedat la abordarea directă a persoanei vătămate, amenințarea acesteia cu o armă de foc și, sub pretextul că ar fi polițiști pe linia antidrog, i-au solicitat acesteia ca în schimbul mușamalizării unui dosar fictiv ce ar fi fost deschis împotriva ei să le achite suma de 200.000 Euro.


Prindere în flagrant

 La data de 14.08.2020, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpaților care, cu ocazia interceptării ilegale a convorbirilor purtate de către mai multe persoane vătămate, în biroul unei societăți comerciale pe care o administrau, au luat la cunoștință despre o eventuală tranzacție financiară pe care au apreciat-o ca fiind de natură ilicită și au planificat intrarea în mod fraudulos în sediul firmei în scopul sustragerii unei sume impresionante de bani despre care aceștia considerau că s-ar fi aflat în incintă.

Asupra lor a fost descoperit un dispozitiv tip microfon și ustensile destinate instalării și disimulării acestuia, iar în sediul firmei au mai fost identificate un dispozitiv de ascultare ilegală asemănător montat în biroul unde administratorii firmei își desfășurau activitatea, precum și 2 balize GPS montate pe autovehiculele utilizate de către aceștia.

La aceeași dată, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO au efectuat un număr de 6 percheziții domiciliare în urma cărora au fost înscrisuri, medii de stocare și suporți optici conținând date cu caracter clasificat, sumele de 26.805 euro, 36.165 USD, 26 de telefoane mobile, 19 stick-uri de memorie, 3 tablete, 4 dispozitive tip microfon de interceptare a discuțiilor în mediul ambiental, 1 baliză GPS, 2 camere video disimulate în borsete, 1 pistol de 9 mm deținut legal, 83 de cartușe și un autoturism de teren.

În cursul zilei de astăzi, inculpații vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca și al luptătorilor din cadrul S.I.A.S.. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T.. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.” anunță DIICOT. 

Pepenii verzi și Sfânta Maria

 


Să te pricepi astăzi la pepeni verzi și la Sfânta Marie mi se pare cel mai firesc lucru. Bunicul meu, când lua un pepene verde între genunchi și mi-l arăta că pârâie, îmi spunea că e copt, e bun. Dar asta, completa el, n-are rost după Sfânta Marie. După Sfânta Marie, toți pepenii-s buni. Adică, zemoși, roșii, dulci. Iată cum am devenit eu expert în pepeni verzi și-n Sfânta Marie.

Sunt tone de pepeni verzi pe marginea drumului. Vînzătorii ne înșală cu ei de prin aprilie-mai. Zic "sunt românești". În fapt, cu adevărat românești nu pot fi decât din final de iunie.

Dar nici atunci nu-s mare scofală. Mulți sunt necopți. Pentru că producătorii “le întorc codița” ca să se înverzească mai repede. Îi sufocă. Le taie adică legătura cu pământul-mamă.

E ca la om. Dacă-ți pui un lanț în jurul capului, te înroșești. Așa și pepenele, ia soare pe coajă, dar nu mai crește firesc. Bucurându-se și de timp, și de apă, și de soare.

De aceea, un pepene bun se coace abia în preajma Sfintei Marii, aproape de 15 august.
Logica vânzătorului nu are legătură cu cea a pepenului. Prostul de cumpărător vrea acum pepene. Să i se dea pepene acum! Vânzătorul zice dacă pepenele nu-i trufanda, nu există. Nu-mi iese profit. Și prostul de cumpărător zice, da, da! Câtă dreptate ai!

Și când îi spui vânzătorului, bre, mi-ai dat un pepene crud, vânzătorul zice: "l-ai băgat la frigider destul?" "Nu"-zice omul vinovat. "Păi, vezi?" De vină e pepenele, nu? Dialogul în sine este de 2 lei. Se bazează pe faptul că "fiind apă" pepenele trebuie răcit bine. Ori, asta-i o păcăleală pe jumătate. Da, fiind un fruct ce trăiește din absorbția apei, fiind un fruct mai mult apă, pepenele trebuie răcit bine. Dar pepenele copt cum se cuvine are savoarea lui, răcoarea lui. Fără frigider.

Mi se par degeaba astfel de măscăreli. De aceea, eu cred strașnic că pepenele adevărat se leagă de cine altcineva dacă nu de Sfânta Marie a Mare. De acest 15 August îngăduitor. Pepenele are nevoie de timp ca să crească și să devină nu doar arătos cât mai ales dulce.
Are nevoie de pârjolul soarelui ca să crească verde pe afară și roșu-vioi pe dinăuntru. Cum se cuvine.
Are nevoie de apă, câtă este, ca să fie zemos.

Și cum nu degeaba există comparații porcoase, pepenele este ca sânul de femeie.
Cum altfel? Dacă este torturat în corset și sutien n-are cum crește sălbatic, bucuros. Dacă-i lăsat să stea cum l-a lăsat mama lui în haine largi și blânde, uite așa crește sălbatic si nervos, și, indiferent de dimensiuni, este binecuvântare. Adică se bucură de menirea lui.

Sfânta Marie este deci un termen în timp al binecuvântării, adică al coacerii pepenilor.
Adică momentul acela din an în care o sămânță de pepene a prins viață, pe legea ei și a naturii. Pepenele are "un parcurs", "un drum". Se bucură de timp, de apa din pământ, de soare. Și e cules de 15 august. Ori 15 august pică, simbolic, de ziua Sfântei Marii.

Unii se vor întreba ce tot zici de Sfânta Marie?
Înțeleg, soare, timp, apă. Dar ce mi-o bagi pe gât pe Sfânta asta Marie?

Păi, cum spuneam unii pot spune 15 august. O dată din calendar.
Dar nu-i mai bine să existe pentru pepenii verzi, dar și pentru orice alt lucru de pe lumea asta o poveste. O poveste care să te bucure, o poveste "care să te scoale din pat"?

Ori între coacerea pepenului și Sfânta Marie este legătură de poveste.
Nu asta-i lecția Sfântei Marii, care este mamă înainte de a fi Sfântă, care este soață înainte de a fi Sfântă, care-i Sfântă pentru că a fost mamă și soață ?

Comersantul și consumatorul știu ce vor. Satisfacția banului și cea a burții. Pentru asta dau găuri în pepeni ca criminalii, ciocăne pepenii ca ciocănitoarele.

Dar Omul hrănit cu pepeni dulci, zemoși ? Omul acesta se bucură că Sfânta Marie îi face cu ochiul doar pepenelui.





sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-24233422-pepenii-verzi-sfanta-maria-senzational-info-vitale.htm

Planul din Kiseleff pentru moțiunea de cenzură: care sunt mizele pentru PSD și cum arată calcule pe voturi / Cele două nume de premier pregătite de Ciolacu


Actuala conducere a PSD a planificat de la începutul verii să depună moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Orban chiar în pragul alegerilor locale. În actualul context politic și sanitar, miza politică a crescut semnificativ pentru social-democrați, iar demersul acestora va contura taberele pe scena politică în această toamnă.


Cu două săptămâni înaintea alegerilor locale, așa cum se face calculul în Kiseleff pentru un vot în Parlament, miza PSD de a înlătura Guverul Orban crește, în contexul în care partidul își pierde primarii. PNL racolează pe bandă rulantă primarii PSD pentru că aceștia sunt pioni importanți în bătălia politcă, mai exact aduc voturi pentru următoarele alegeri și anume alegerile parlamentare.

Surse din interiorul PSD au declarat pentru HotNews.ro că partidul a pierdut în ultima perioadă aproximativ 100 de primari. "Dacă nu reușim să oprim racolările pierdem pe termen lung. Moțiunea de cenzură și înlăturarea Guvernului Orban ar opri hemoragia plecărilor în teritoriu" au explicat sursele citate.

O altă miză importantă care ține de succesul moțiunii de cenzură este validarea actualei și viitoarei conducerii a PSD. Marcel Ciolacu, actualul președinte interimar care urmează să fie validat în funcție pentru un mandat plin (la congresul din 22 august), a anunțat că moțiunea va trece cu peste 250 de voturi. Siguranța lui Ciolacu constă în discuțiile pe care le-ar fi avut la nivel parlamentar.

Sursele HoNews.ro susțin că acesta se bazează pe parlamentarii neafiliați, dar și pe o parte dintre reprezentanții Minorităților care au rămas fideli PSD.

Totodată, în interiorul PSD, Marcel Ciolacu ar fi comunicat oamenilor că are două propuneri pentru funcția de premier, prima variantă ar fi Vasile Dîncu iar a doua Sorin Grindeanu, susțin sursele citate.


"Miza adoptării moțiunii este uriașă. Dacă Ciolacu reușește să pice Guvernul va fi validat ca lider al partidului de facto și va obține și încrederea oamenilor din teritoriu. Dacă moțiunea va fi un eșec, Ciolacu și PSD se îndreaptă spre lada de gunoi a politicii", au explicat pentru HotNews.ro un lider PSD.


Care sunt voturile pe care mizează PSD

La nivel oficial UDMR a anunțat că nu semnează moțiunea de cenzură în schimb, PRO România și ALDE susțin demersul social- democraților. PSD are în prezent, după afilierea parlamentarilor ALDE la grupul PSD - 209 voturi la care se adaugă 21 de parlamentari PRO România, în total 230 de voturi. La acestea se adaugă alți 20 de parlamentari neafiliați (13 la Senat și 7 la Camera Deputaților). Pentru a fi adoptată moțiunea de cenzură are nevoie de 233 de voturi.


PSD a anunțat că va depune în Parlament moțiunea de cenzură pe 17 august. Procedural, potrivit Constituției aceasta trebuie citită în plenul reunit al celor două Camere, în termen de trei zile de la momentul depunerii. De precizat este că în Constituție nu este prevăzut termenul în care aceasta trebuie adoptată. Asta va permite social-democraților să acorde votul undeva în următoarele săptămâni.

De altfel, senatorul PSD Radu Oprea a declarat, într-o emisiune la Antena 3 că votul asupra moțiunii de cenzură va avea loc în Parlament în luna septembrie. „Votul va fi în prima săptămână din luna septembrie, pentru a nu avea probleme”, a declarat senatorul PSD.

Oprea a explicat că, dacă votul ar avea loc în luna august, liberalii vor merge la CCR invocând faptul că în sesiune extraordinară nu se mai poate depune a doua moțiune de cenzură pentru că deja a trecut una în prima parte a anului. Legea spune că nu pot iniția două moțiuni de cenzură în aceeași sesiune cu excepția cazului în care Guvernul își asumă răspunderea în Parlament pentru o lege.

Potrivit surselor HotNews.ro nu s-a luat o decizie privind data dezbaterii și votării moțiunii de cenzură.

PSD a anunțat încă de la sfârșitul lunii mai că va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban. La vremea respectivă PSD a anunțat că moțiunea va fi depusă dacă Guvernul va decide să nu respecte legea pensiilor care prevede o creștere de 40% de la 1 septembrie.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24229956-planul-din-kiseleff-pentru-motiunea-cenzura-care-sunt-mizele-pentru-psd-cum-arata-calcule-voturi-cele-doua-nume-premier-pregatite-ciolacu.htm?sbox

Starea de alertă se prelungește astăzi pentru încă o lună. Ce măsuri rămân în vigoare în România

 

Starea de alertă pe teritoriul României este prelungită de duminică pentru încă 30 de zile. Guvernul a decis în şedinţa de vineri prelungirea stării de alertă cu 30 de zile începând din data de 16 august, având în vedere pandemia de coronavirus. Purtatul măștii rămâne obligatoriu în spațiile închise sau deschise aglomerate, iar orarul limitat al teraselor nu se schimbă.

Ce presupune starea de alertă:

  • Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean/ al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Spaţiile şi intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective, unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară stabilite în condiţiile legii
  • Se poate institui izolarea şi carantina persoanelor în condiţiile articolelor 7, 8 şi 11 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
  • Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/ sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne, emis în temeiul articolului 45 şi al articolului 71 alineat (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  • Se poate institui carantina zonală în condiţiile articolului 7 şi 12 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
  • Rămâne suspendată activitatea din spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.
  • Accesul pe plaja neamenajată se face în mod liber, cu respectarea regulilor de distanţare fizică, utilizarea plajei urmând a se face cu menţinerea unei distanţe de cel puţin 2 metri între persoane în orice moment, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii.
  • Operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţii în aer liber, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi altele asemenea, au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit celei mai recente hotărâri a CNSU (Hotărârea 40), adoptată joi, "programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţii special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi alte asemenea, de la nivelul judeţelor Argeş, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Galaţi şi Bucureşti, nu poate începe înainte de ora 6,00 şi nu poate depăşi ora 24,00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la ora 23,00.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24233455-starea-alerta-prelungeste-astazi-pentru-inca-luna-masuri-raman-vigoare-romania.htm