11.18.2020

”Soluţia” guvernanților a devenit de fapt o MARE PROBLEMĂ

 


Opt pacienți cu coronavirus, ventilați, au rămas fără oxigen, după ce unitatea mobilă de terapie intensivă din curtea Spitalului Municipal Timișoara s-a stricat.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Timișoara, Ramona Gîdea, a declarat pentru MEDIAFAX că unitatea mobilă de ATI instalată în curtea Spitalului Municipal vineri și pornită luni a cedat.

În unitatea mobilă se aflau 8 pacienți ventilați. Cinci dintre aceștia au fost transferați la Spitalul Județean, iar trei la Spitalul Municipal.

Practic, instalația de oxigen a fost suprasolicitată și a scăzut presiunea la oxigen.

„S-a făcut conversia pe tuburi de oxigen și, venind o presiune mai mare de oxigen, ventilatoarele au cedat”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Timișoara.

sursa:https://www.cotidianul.ro/solutia-a-devenit-problema-bolnavi-ramasi-in-aer/

„Pare că ne împing să devenim niște cobai” - De ce medicii militari sunt implicați în vaccinare ?

 


Călin Popescu Tăriceanu vrea dezbatere pe tema vaccinării populației împotriva Covid 19. Politicianul crede că autoritățile vor să-i oblige pe cetățeni să se vaccineze și dorește să afle ce părere au oamenii despre vaccin.

Călin Popescu Tăriceanu susține că Guvernul ar putea introduce obligativitatea vaccinării anti-Covid, unul dintre indicii fiind implicarea medicilor militari în campanie. Tăriceanu mai spun că în copilărie el a făcut toate vaccinurile impuse de stat și vrea să afle părerea populației despre vaccinul care ar trebui să apară anul viitor.

„Pare din ce în ce mai clar că guvernul Iohannis-Orban va introduce o campanie forțată de vaccinare împotriva COVID-19! Desele întâlniri cu conducătorii armatei, insistența cu care se vorbește de o „campanie de vacccinare” mă fac să cred că ne vor obliga să ne vaccinăm ! Numirea unui medic militar drept coordonator al campaniei de vaccinare pare să confirme această ipoteză! Eu fac parte dintr-o generație care a fost vaccinată în perioada copilăriei. Cred că vaccinurile au fost eficiente și m-au ferit de cele mai frecvente boli. Dar vremurile sunt altele acum. Atunci erau niște vaccinuri care au fost folosite ani și ani la rând, chiar și de părinții noștri. Astăzi ni se flutură ideea unor vaccinuri care cred că sunt insuficient testate. Adică pare că ne împing să devenim niște cobai. Aș vrea să vă întreb direct. Credeți că guvernul Iohannis-Orban ar trebui să ne forțeze să ne vaccinăm sau vaccinarea împotriva COVID-19 trebuie să fie facultativă?”, a scris, pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit autorităților, prima tranșa a vaccinului ar putea ajunge în România la începutul anului viitor. Medicamentul este încă în faza de testare și nu a fost certificat de specialiști.

sursa:https://www.cotidianul.ro/tariceanu-cere-dezbatere-pare-ca-ne-imping-sa-devenim-niste-cobai/

Decăderea României şi intelectualii cu „gândirea confiscată”

 


DECĂDEREA ROMÂNIEI ȘI INTELECTUALII CU “GÂNDIREA CONFISCATĂ”. GENERAȚIA VALENTIN NAUMESCU, BOGDAN AURESCU & COMPANY.

Ca să nu judec ce nu știu bine, vă aduc spre analiză cazul unor intelectuali din generația mea, ce-au trăit și-au urmat școlile într-un fel similar cu mine, apoi au evoluat profesional și și-au completat studiile externe în medii care mi-au fost și mie accesibile.

Valentin Naumescu este un specialist în relații internaționale, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, posesor a 3 diplome de licență (medicină, istorie-filozofie, studii europene), a unui doctorat tot la UBB, plus absolvent al unor cursuri de specialitate prestigioase prin Belgia, Anglia, Finlanda, Olanda, Germania, ș.a., autor al unor cărți valoroase dintre care am și citit câteva. Are și experiență administrativă în statul român, începută prin 2005 cu calitatea de secretar de stat al MAE în Guvernul Tăriceanu. Pe scurt, este un român din Vâlcea de 50 de ani, cu pregătire de excepție, “CUM E MUTU MAI VOINIC”, ca să-l descriu cu această expresie neaoșă în conotație ardelenească pozitivă.

Se califică în mod clar ca fiind unul dintre vârfurile generației noastre, la fel ca și Bogdan Aurescu, ministrul de externe cu un CV similar lui Naumescu, alăturarea celor doi datorându-se relației veche de prietenie pe care o au împreună. În căutarea nebună post 89 pentru identificarea de reprezentanți competenți politico-administrativi, cei doi , dar și alte câteva zeci cu competențe similare, au fost și găsiți și integrați în sistemul de management al statului român. Spre deosebire de alții, ei nu se pot plânge că nu li s-ar fi dat șansa să isprăvească ceva semnificativ în beneficiul României. Desigur c-au avut și realizări, însă e limpede că nu le-au integrat unui plan de coagulare a competențelor, n-au construit o masă critică a “intelighenției” din administrație, ce să poată deveni folositoare unei reforme spre progres, necesară ca apa pentru noi.

De la ce am pornit analiza de azi? De la un interviu al lui Naumescu acordat alaltăieri la ziare.com, mai slab decât altele, dar unde face cel puțin 3 afirmații care justifică eticheta de GÂNDIRE CONFISCATĂ, pe care i-am aplicat-o. Cum ar fi:

1. Deși știe că e taman pe dos, Naumescu ne explică cum că solidaritatea economică și politică în cadrul UE a crescut în pandemie, folosind ca argument pentru asta felul în care vaccinul anti CORONAVIRUS se va împărți din 2021 între țările Uniunii… Nimic de comentat în plus la așa o enormitate emisă, ce-arată oricum un conformism cu iz puternic de slugărnicie, despre care Naumescu știe că e aducător de recompense personale.

2. Întrebat despre posibilitatea unui război planetar instalat prin pandemie, profesorul de la Cluj ne zice că lumea e de fapt în război cu … pandemia, știind în mod clar că susține o aberație, dar nevrând să deranjeze pe nimeni cu vreun panseu simplu și corect.

3. Naumescu ne explică apoi că CINE GÂNDEȘTE ÎN MOD “OUT OF THE BOX”, ESTE CONSPIRAȚIONIST. Și aici vă ofer citatul, care descrie bine nu doar suficiența unei categorii bine furajată profesional, dar și un excepționalism vecin cu frustrarea ce caracterizează emisia publică a “categoriei Naumescu”:

“(…) neincrederea si contestarea cunoasterii stiintifice si expertizei profesionale, negarea adevarurilor si realitatilor masurabile provine din anxitetati profunde ale fiintei umane si din incapacitatea unor semeni de-ai nostri, insuficient educati, de a accepta lucruri pe care ei personal nu le inteleg. E mai usor sa crezi astfel, intr-o criza extraordinara, intr-un moment greu al vietii, sa dai crezare unei teorii conspirationiste facile si spectaculoase, eventual sa identifici dusmani iluzorii care iti vor raul, decat sa creditezi un adevar stiintific care nu iti aduce nicio alinare de moment si nu are nimic subversiv. Conspiratia te face sa te simti cumva special si important, iti da o „explicatie” facila pentru ceea ce mintea ta insuficient instruita nu poate intelege si accepta, in schimb adevarul stiintific te poate face, din pacate, sa te simti mic si neputincios. Nu poti protesta impotriva unui adevar stiintific, dar impotriva unui dusman real sau inchipuit, da.”

Devine limpede că pentru specialiștii de această factură nu sunt importante pentru judecarea lucrurilor nici dovezile conform cărora virusul a fost creat artificial și răspândit planetar conform unui plan cinic și profund anti-umanitar, dar nici, într-alt plan, decimarea democrației Americane prin fraudele flagrante în sistemul de votare, cu sutele de mii de morți ce-au votat și complicitatea dărâmătoare a mass-mediei mogulizate ce și-a părăsit misiunea civică, cu consecințe gravissime asupra traiului normal în lume de-acum înainte.

N-o mai lungesc azi, am vrut să vă sugerez de fapt să nu mai căutați cauzele principale ale decăderii românești la nivelul asistaților sociali sau a masei majoritare de analfabeți funcționali pe care i-a produs pseudo-democrația noastră, manevrați toți, cu dexteritate de “infractori calificați”, de către baronetul politic roșu-galben-albastru, sau verde.

Cauza principală sunt chiar cei din categoria GÂNDIRE CONFISCATĂ, DECI PERICULOASĂ, care POT, ȘTIU, DAR NU VOR SĂ ACȚIONEZE POZITIV ȘI CONSTRUCTIV. Despre motivațiile lor, vă invit pe voi să raționați!

sursa:https://www.cotidianul.ro/decaderea-romaniei-si-intelectualii-cu-gandirea-confiscata/

Meciul Trump – Biden - INTERESANT DE URMĂRIT

 


- mic tratat antimanipulare -

Corespondență din New York de la Grigore L. Culian

Aud tot felul de bazaconii despre războiul pentru Biroul Oval de la Casa Albă. Ba că Joe Biden e deja noul Președinte al Statelor Unite, ba că Donald Trump ar fi renunțat la luptă, ba una, ba alta. Numai că Adevărul e unul singur: America are un singur președinte în funcție în persoana lui Donald Trump, până când rezultatul alegerilor din 3 noiembrie 2020 va fi validat de către Colegiul de electori. Asta se va întâmpla pe 14 decembrie 2020, după care cele două Camere ale Congresului SUA, Senatul și Camera Reprezentanților, se vor reuni în ședință comună și vor anunța oficial rezultatul deciziei Colegiului, iar pe 20 ianuarie 2021 noul sau vechiul președinte-ales va depune jurământul. Orice alt scenariu ține doar de domeniul scandalului, cu excepția cazului în care Trump recunoaște oficial victoria lui Biden, își felicită (sau nu) adversarul și se trece transferul de putere cu ajutorul echipelor de tranziție.

Observ că tot mai mulți răspândaci – plătiți sau nu – lansează pe piață tot felul de aberații menite să creeze confuzie, interpretând și manipulând lipsa informaților corecte apărute în mass-media sau social-media total aservite intereselor politice. Se întâmplă în România sau aiurea, mai ales în America, unde laboratoarele minciunii – instalate în sediile ziarelor, televiziunilor sau pe Internet – duc un război incorect și inegal cu un președinte atacat din toate părțile încă de la începutul mandatului câștigat în 2016. Mai întâi i-au decimat echipa de tranziție, fabricându-i un dosar generalului Flynn cu ajutorul șefilor FBI și CIA de la acea vreme. A urmat făcătura numită „RusiaGate” și alte falsuri demontate în Comisia juridică a Senatului SUA, toate culminând cu procedura de „impeachment”, declanșată de către democrați și eșuată lamentabil. De fapt, „proiectul de țară” al neosocialiștilor a fost eliminarea președintelui cu ajutorul unor probe fabricate de o echipă de indivizi corupți din Sistem!

Înainte de a reveni la disputa Trump – Biden, trebuie să mai spun că nu aș angaja asemenea pseudo – jurnaliști nici ca portari la bloc. Ba mai mult: i-aș pune să plătească pentru manipularea oamenilor simpli prin răspândirea de informații false contra cost – adică un fel de șpagă cu efecte sociale!

În final, să lămurim lucrurile prin câteva întrebări și răspunsuri:

S-a încheiat numărătoarea ? Răspuns: NU. |n câteva state se numără sau se renumără voturi, în urma proceselor inițiate de avocații lui Donald Trump și a ordinelor judecătorești aferente acestor acțiuni. Cum cifrele sunt foarte apropiate, situația se poate răsturna în orice moment, mai ales că multe voturi ar putea fi anulate în urma fraudelor dovedite în instanțe. Așadar, Joe Biden NU ESTE |NVING<TOR decât în predicțiile din mass-media antiTrump!

Are președintele în funcție dreptul să nu recunoască rezultatele unui scrutin pe care îl consideră fraudat? Răspuns: DA. Amendamentele 12 și 14 din Constituția SUA îi protejează acest drept, iar istoria alegerilor prezidențiale americane consemnează situațiile din 1800 și 1824, când Președintele SUA a fost ales de către Congres, după ce au fost epuizate celelalte proceduri legale! (Colegiului Electorilor și Curtea Supremă a SUA nu au putut da un învingător). De aceea Donald Trump NU a anunțat oficial că Biden este președintele-ales și nici nu cred că va ceda înainte de verdictul Colegiului electorilor, atacând în instanțele judecătorești o victorie pe care o consideră obținută în urma unui posibil furt! Dacă îmi aduc bine aminte, democrații Al Gore și Hillary Clinton au urmat aceeași strategie la prezidențialele americane din 2000 și – respectiv – 2016. Nu văd de ce un luptător ca Donald Trump nu și-ar apăra eforturile depuse în primii 4 ani de mandat și ar recunoaște un fals, renunțând la încă un mandat câștigat la urne, dar deturnat rușinos de către urmașii lui Obama.

Nu în ultimul rând trebuie să spun câteva cuvinte despre rolul Comisiei de electori în alegerile prezidențiale americane. Prea puțini știu că părinții Constituției SUA s-au gândit bine înainte să dea puteri depline acestui organism de supraveghere și control a modului în care se desfășoară scrutinul electoral în urma căruia se decide locatarul de la Casa Albă și ocupantul fotoliului din Biroul Oval. Prin urmare, decizia Colegiului elector este decisivă, nu ține cont numai de votul popular și elimină posibilitatea manipulării cetățenilor în scopul de a vota în favoarea unui candidat sau altul. Voi da un exemplu simplu: dacă un stat e controlat economic de o persoană potentă financiar, există și posibilitatea ca aceasta să influențeze – sau chiar să cumpere – votul acelui stat, fapt care îl defavorizează pe celălalt finalist. Aici intervine rolul electorilor din statul respectiv, care protejează drepturile candidaților în mod egal și veghează la aplicarea corectă a legii electorale. Tocmai în asta constă esența și farmecul alegerilor prezidențiale americane, unde cei doi candidați ajunși în finală au drepturi egale. Să fie clar pentru toată lumea: dacă Donald Trump va fi preferat de electori în urma renumărării voturilor și a probării în instanță a fraudelor comise pe 3 noiembrie 2020, va rămâne încă 4 ani la Casa Albă! Prin urmare, “aveți puțintică răbdare” până pe 14 decembrie 2020! {nu mai plecați urechile la diversiuni și/sau manipulări – adică la vorbe goale!

P.S. Constat că „partenerul strategic” de la Cotroceni s-a cam grăbit cu felicitările (fără masă și dans – sic!) transmise învingătorului încă nevalidat Joe Biden. Mă tem că își va mușca limba pe 14 decembrie 2020 și va cere înapoi șapca primită cadou de la Donald Trump. Dacă o va mai găsi în lada de gunoi!

New York, 17 noiembrie 2020

sursa:https://www.cotidianul.ro/meciul-trump-biden-luat-babeste-corespondenta-din-new-york/

Draga Olteanu Matei ne-a părăsit !

 


Actrița Draga Olteanu Matei, internată săptămâna trecută, în stare gravă, la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, a murit în noaptea de marți spre miercuri.

"Deşi echipa medicală din Spitalul 'Sf Spiridon' a făcut toate eforturile să o trateze, pacienta a decedat în această noapte (marţi spre miercuri n.r.), la ora 2,11", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sf Spiridon" din Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sf Spiridon" din Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu, spunea, luni, că starea de sănătate a actriţei Draga Olteanu Matei este ”foarte fragilă, se poate schimba de la minut la minut”

"Se află în continuare în terapie intensivă cu suport respirator şi hemodinamic. Este o pacientă extrem de fragilă, de 87 de ani, care necesită în continuare menţinerea funcţiilor vitale. Are o patologie complexă cardiacă suprapusă cu o urgenţă gastrointestinală, cu patologie endocrină, o patologie cronică de foarte mulţi ani care acum s-a acutizat prin pierderea masivă de sânge. De aceea, cu suport ventilator, cu suport hemodinamic, cu o îngrijire şi o monitorizare atentă starea dumneaei foarte fragilă se poate schimba de la minut la minut", a declarat dr. Diana Cimpoeşu.

Actrița a ajuns, vineri seara, în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon”, din Iași, ea putând inițial să comunice cu medicii, însă ulterior ajungând în comă, cu hemoragie digestivă.


Draga Olteanu Matei, care avea 87 de ani, a jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și 100 roluri de televiziune.

Actrița a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" în 1956 iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa "Ziariștii" de Alexandru Mirodan, notează Mediafax.


De-a lungul carierei sale a jucat în diferite piese de teatru: "Coana Chirița" după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița - 1986 și Chirița la Iași 1987), "Gaițele" de Kiritescu (1977), "Căruța cu paie" de Mircea Ștefanescu, "Hagi Tudose" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, "Domnișoara Nastasia" de G.M. Zamfirescu, "Pisica în noaptea de Anul Nou" de D.R. Popescu, "Autorul e în sală" de Ion Baiesu etc.

Pe scena Teatrului Național a mai jucat în "Azilul de noapte" de Maxim Gorki, în "Crima pentru pământ", o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru.

În televiziune a făcut un cuplu cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic "Nea Marin miliardar".

După pensionarea sa din Teatrul Național (2007) s-a retras la Piatra Neamț unde a înființat compania teatrală Teatrul Vostru.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24426083-draga-olteanu-matei-murit.htm

„Planul de amenzi a revenit”

 


Sindicatul polițiștilor Europol  a publicat marți un mesaj conform căreia agenții din Tulcea au fost amenințați că dacă nu vor aplica zilnic cel puțin o amendă vor răspunde cu capul IPJ.

„Planul de amenzi a revenit în plină pandemie

Acesta este mesajul ferm al șefilor din IPJ Tulcea pentru polițiștii care nu vor să aplice amenzi abuziv. Ei au fost amenințați că dacă nu vor aplica pe zi cel puțin o amendă, vor răspunde cu capul în fața șefului IPJ.

Este dovada că unii manageri din Poliția Română se acoperă cu amenzile pe care le aplică polițiștii din stradă. Ce prevenire, ce apropiere față de cetățean?! Trebuia ca polițiștii să îndeplinească „planul de amenzi” ca șefii să aibă ce raporta la minister”, a scris sindicatul pe pagina sa de Facebook.



sursa:https://www.cotidianul.ro/avem-dovada-planul-de-amenzi-a-revenit/

11.17.2020

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale CEZ Vânzare a anunțat că a identificat o fraudă online prin care clienții companiei sunt păcăliți să achite facturile în alt cont decât cel real.

 


Furnizorul de energie electrică și gaze naturale CEZ Vânzare a anunțat că a identificat o fraudă online prin care clienții companiei sunt păcăliți să achite facturile în alt cont decât cel real. Reprezentanții companiei au anunțat, printr-un comunicat remis marți presei, că au sesizat poliția pentru infracțiuni de înșelăciune, fals și uz de fals.

„Furnizorul de energie electrică și gaze naturale CEZ Vânzare a identificat o fraudă online ca urmare a unei înșelăciuni informatice transmisă clienților CEZ, prin care aceștia au fost îndrumați să achite plata facturilor într-un alt cont decât cel menționat în facturi/contracte.

În acest sens, echipa juridică CEZ Vânzare a semnalat situația organelor competente, fiind vorba de infracțiunile de înșelăciune și fals și uz de fals. Totodată, departamentele din cadrul companiei au inițiat procedura de cercetare internă pentru evaluarea completă a situației”, se arată în comunicat.

Compania precizează că toate modalitățile de plată pe care le au la dispoziție clienții sunt sunt prezentate pe site-ul firmei sau pe factura în format fizic și le recomandă clienților să fie precauți în fața unor eventuale fraude online de tip phishing. Oamenii sunt sfătuiți să apeleze cu încredere datele de contact online pentru a verifica orice situație suspectă.

Compania le reamintește clienților să verifice cu atenție adresa de e-mail a expeditorului, să evite deschiderea atașamentelor dacă nu sunt siguri de conținutul acestora și să evite introducerea datelor cu caracter personal sau efectuarea plăților în pagini nesecurizate.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/atentie-a-aparut-un-nou-tip-de-inselatorie-in-romania-586649.html

Clotilde Armand și-a luat consilier un bărbat care a ucis două persoane

 


Clotilde Armand ar urma să îl numească pe un individ, care a ispășit 15 ani de închisoare în Germania pentru dublă crimă, în funcția de consilier personal.

Bărbatul a săvârșit o condamnare de 15 ani în Germania, după ce a ucis 2 persoane, în calitate de bodyguard al unui om de afaceri italian. 

”Practic, prin decizia de Juri a Tribunalului Regensburg din 13.01.1995, pronunțată în Dosarul nr. Ks 203 Js 43848/92, a, b, definitivă la data de 01.02.1996, numitul Doboș Nicolae Daniel a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea a două infracțiuni de omor prev. de art. 211, alin. 1, din Codul penal german. 

Cu privire la situația executării pedepsei, din documentele comunicate de autoritățile germane a rezultat că numitul DOBOȘ NICOLAE-DANIEL a fost arestat preventiv 1213 zile, începutul executării pedepsei fiind 02.02.1996, 15 ani din pedeapsă fiind ispășiți la 07.10.2007.

În fapt, la data de 08.09.1992, împreună cu o altă persoană, prin cruzime (așa menționează instanța!), l-a omorât pe numitul... cu o pușcă cu alice.

La data de 02.10.1992, numitul DOBOȘ NICOLAE-DANIEL, cu premeditare (așa menționează instanța!), l-a omorât prin împușcare pe numitul... .

Prin decizia administrativă a Municipalității din Regensburg pronunțată la data de 29.05.2000 în dosarul nr. 331/04/122/Ml/Re s-a dispus expulzarea imediată a numitului DOBOȘ NICOLAE-DANIEL după eliberarea din închisoare”, scrie Turda News

Informațiile au fost făcute publice odată cu scandalul apărut după ce Daniel Doboș a devenit liderul USR Turda. 

Însă Daniel Doboș consideră că cei 15 ani de închisoare nu sunt relevanți. 

Reporter: Este adevărat sau nu că ați ucis două persoane și ați făcut închisoare pentru asta?

Daniel Doboș: Da!

Reporter: Și atunci, cum e scos din cotext?

Daniel Doboș: Da, e scos din context! Faptul că lucrurile s-au judecat și s-au rejudecat. 

Reporter: Câți ani de închisoare ați făcut?

Daniel Doboș: Mult prea puțini ca să fie relevant.

Într-o altă declarație, Daniel Doboș povestește: 

”Am fost garda de corp a unui om de afaceri italian și mi-am utilizat arma din dotare în 1992. În două rânduri. Oricine utilizează o armă se află sub incidența legii. Iar legile sunt stricte. Mi-am asumat această responsabilitate. O face oricare dintre oamenii care poartă o armă în viața civilă. Atacurile la care a fost expus VIP-ul meu au survenit treptat, iar dacă primul atac a fost cercetat fără o concluzie, al doilea a fost cercetat prin prisma primului.

Concluzia a fost că trebuia să mă asigur că atacatorul avea o armă. Ceea ce ar fi însemnat să aștept până în momentul în care celălalt ar fi tras. Nu am făcut-o. Am fost judecat, rejudecat și reabilitat. Concluziile se regăsesc într-un cazier curat”. 

Pe de altă parte, Clotilde Armand a anunțat în urmă cu scurt timp că a demis 3 directori din primărie, inclusiv pe cel de la Poliția Locală. 

”Directorul Administrației Domeniului Public Sector 1, directorul Poliției Locale Sector 1 și directorul Direcției de Investiții vor fi demiși începând cu data de astăzi. Aceste 3 direcții moștenite în forma actuală de la vechea administrație au creat un deficit de peste 700 milioane de lei în acest an și pun în dificultate bugetul local. Incompetența, neglijența și achizițiile publice suspecte nu mai au ce căuta în această instituție. Repet: am zero toleranță față de cei care au ales să fenteze legea și nu-și îndeplinesc atribuțiile”, este anunțul făcut de primarul Sectorului 1 cu câteva minute în urmă. 

Antena 3 a prezentat și imagini cu primarul sectorului 1, Clotilde Armand, alături de Daniel Doboș, în diverse acțiuni politice. 

Între timp, Biroul de Presă al Sectorului 1 a emis și un comunicat de presă. 

”Consilierii personali ai primarului Clotilde Armand nu au fost numiți în funcție deoarece organigrama aparatului de specialitate nu oferă această posibilitate. Menționăm că în forma actuală a organigramei, la serviciul cabinet primar, nu sunt prevăzute posturi contractuale care pot fi ocupate pe perioadă determinată fără concurs sau examen”. 

Însă nicio informație referitoare la informațiile apărute în presă.

sursa:https://www.antena3.ro/politica/clotilde-armand-consilier-personal-daniel-dobos-586625.html

„Medicii au fost și sunt în continuare forțați să aleagă între viața pacienților și respectarea hotărârilor aberante venite de la Guvern.

 


Social-democrații cer demisia urgentă a lui Ludovic Orban Orban și Nelu Tătaru după incendiul de la Piatra Neamț.

„Partidul Social Democrat solicită demisia imediată din partea prim-ministrului Ludovic Orban și a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, pentru eșecul catastrofal în gestionarea pandemiei SARS-CoV-2. Tragedia de la Spitalul Județean Neamț este rezultatul deciziilor aberante emise de reprezentanții Guvernului, care în ultimele luni au fost mult mai preocupați de campaniile electorale și de alegeri, decât de combaterea pandemiei”, transmite PSD.

Social-democrații susțin că spitalele din întreaga țară au fost puse în „situații imposibile” ca urmare a creșterii accelerate a cazurilor severe de COVID-19, iar DSP-urile au fost incapabile să țină pasul cu avizarea reamenajărilor urgente la care erau nevoiți să recurgă medicii pentru a-i putea trata pe toți pacienții.

„Medicii au fost și sunt în continuare nevoiți să aleagă între viața pacienților și respectarea hotărârilor aberante venite de la Guvern. Este absolut revoltător ca cei care au creat acest haos să încerce acum să pună toată vina în seama salvatorilor de vieți din prima linie. Este absolut jignitor, ca cei care au provocat această catastrofă sanitară să vină să-i acuze pe cei care, prin sacrificiu personal, au dus greul în această pandemie! Reamintim opiniei publice faptul că, în lunile premergătoare tragediei de la Piatra Neamț, ministrul Tătaru a umplut sistemul de sănătate și inspectoratele pentru situații de urgență cu politruci, chelneri și rubedenii. Chiar la Spitalul Județean de la Piatra Neamț, Guvernul condus de Ludovic Orban a încercat să impună la conducerea unității medicale un patron de pompe funebre. (…) Tragedia de la Piatra Neamț ar fi putut fi evitată dacă miniștrii Guvernului Orban nu ar fi blocat funcționarea noului Spital de la Lețcani unde în seara tragediei erau disponibile peste 100 de paturi ATI”, adaugă social-democrații.

Gabriela Firea, vicepreședinte PSD spune că „cel mai important lucru pe are îl așteaptă toată lumea azi de la Klaus Iohannis, după evaluarea măsurilor de combaterea a pandemiei, este sa ceara demisia lui Orban si a lui Tataru! Daca nu va cere demisiile celor doi, va deveni părtas la catastrofa sanitară provocată de Guvernul Său ! Iohannis trebuie să aleagă astăzi între Guvernul Său și siguranța cetățenilor în fața pandemiei”.

El apreciază că tragedia de la Spitalul Piatra Neamț este „rezultatul eșecului Guvernului Orban” în gestionarea pandemiei.

„Este doar primul spital care a cedat sub presiunea creșterii numărului de pacienți COVID în stare severă, din cauza deciziilor aberante ale acestui Guvernului mai preocupat de alegeri, decât de pandemie. Astfel de tragedii trebuie evitate chiar cu prețul schimbării acestui guvern incompetent! Primii care trebuie să răspundă sunt cei care, prin deciziile lor incompetente au provocat această catastrofă sanitară! După an de guvernare, după ce au avut toate pârghiile legale, toate stările, de urgentă sau de alertă, când și-au pus mii de politruci în funcții de conducerea în Sănătate, este de-a dreptul revoltător ca Guvernul Orban să se spele pe mâni dând vina pe medici și asistente sau pe autoritățile locale care au dus greul pandemiei. Singura variantă corectă pentru Iohannis este de a aplica aceeași măsură ca și în cazul Colectiv, când a cerut demisia Guvernului. Orice altă variantă ar arăta că, și atunci, și acum, Iohannis joacă politic aceste tragedii”, a conchis Firea pe Facebook.

În tabăra cealaltă, conducerea filialei PNL Neamţ i-a cerut, marţi, demisia lui Ionel Arsene din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, ca urmare a incendiului de la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă în care 10 bolnavi COVID-19 au decedat.

„Domnule Arsene, aţi călcat, literalmente, pe cadavre. Pentru funcţii, pentru bani, pentru puterea de a înrobi acest judeţ. Aşadar, vă cerem public să demiteţi astăzi preşedintele Consiliului de Administraţie a spitalului, directorul economic şi directorul de resurse umane. Vă cerem public să puneţi la dispoziţia presei documentaţia pentru toate achiziţiile făcute de SJU Neamţ şi Consiliul Judeţean pentru spital, din 2017 şi până în prezent. Şi vă cerem public, domnule Arsene, să vă prezentaţi demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Pentru că incompetenţa, corupţia, setea de putere şi de bani, lipsa de principii şi de responsabilitate pentru cei care vă plătesc să vă faceţi treaba, toate acestea au ucis 10 oameni în spitalul din Piatra-Neamţ. Domnule Arsene, dumneavoastră nu mai reprezentaţi pe nimeni în acest judeţ. Reprezentaţi doar dovada vie că, acolo unde domnesc încă soldaţii şi baronii lui Dragnea, românii nu sunt în siguranţă. Şi dacă nu mor de foame, mor în spitale. Reprezentaţi doar o pată în istoria recentă a judeţului Neamţ şi o palmă pe obrazul celor care v-au crezut, vreo clipă, minciunile. Reprezentaţi trecutul sumbru, domnule Arsene, şi trebuie să plecaţi astăzi din fruntea acestui judeţ de care v-aţi bătut joc cu preţul a 10 vieţi omeneşti”, se arată într-un comunicat al PNL Neamţ.

Liberalii au precizat că nu vor participa la consultările solicitate de Arsene pentru desemnarea noului manager al SJU Piatra-Neamţ.

„Să-l girăm pe Arsene cu prezenţa noastră astăzi ar însemna să ne facem parte a unui viitor macabru în care astfel de tragedii se pot întâmpla oricând. Ar însemna să le întoarcem spatele tuturor nemţenilor care ştiu situaţia spitalului şi cine l-a transformat într-un cimitir pentru oamenii bolnavi. Ar însemna să ne aşezăm la masă cu vinovatul moral pentru moartea a 10 oameni. Nu, nu vom face asta”, au menţionat reprezentanţii PNL Neamţ.

Liberalii au precizat că SJU Piatra Neamţ are nevoie de un management profesionist, iar acest lucru se va întâmpla prin deciziile Ministerului Sănătăţii, în subordinea căruia va trece spitalul, se susţine în comunicat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/fiecare-cere-demisia-celuilalt/

A MURIT Ionuț Anghel, în așteptarea unui AJUTOR de la autorități

 


Ludovic Orban a reacționat după moartea lui Ionuț Anghel, tânărul care a așteptat timp de 3 ani un răspuns favorabil pentru un transplant pulmonar. 

Ionuț Anghel a murit la 35 de ani, așteptând un transplant pulmonar, după ce în ultimii ani a strigat disperat și a trimis nenumărate apeluri către autorități, fără niciun răspuns favorabil. Toți i-au promis ajutorul, dar corpul lui nu a mai rezistat. 

"Regret, îmi pare rău. Aici, în privința transplantului sunt niște proceduri legale, există probabil ordine de priorități stabilite. Evident, pentru realizarea unui transplant este necesar să existe organul transplantat. Regret profund! Nu cunosc detaliile și prefer să nu mă pronunț", a declarat Ludovic Orban.


Ultimul mesaj al lui Ionuț Anghel
 

Ionuț Anghel și-a început ultimul mesaj cu: „Ce țară...”. „Trăim într-o țară în care dacă o singură persoană are o boală ce are nevoie de tratament sau transplant (în cazul meu), în afara țării nu reușește mare lucru... Se lovește de tot ce ține de SISTEM MEDICAL ROMÂNESC și de toate prostiile birocratice (care în afară se rezolvă imediat, la noi durează cu săptămânile) și de oamenii din sistem care fug de responsabilitate”, a continuat tânărul de 35 de ani care a murit astăzi.

„Eu mă lupt pentru fiecare zi și noapte de noapte în speranța că va exista și un «mâine» și am afirmat asta în mai multe rânduri, însă «cei de sus» au dat în sens afirmativ că am nevoie de ajutor și cam atât... nimic concret !”, a mai scris Ionuț Anghel, în mesajul de pe Facebook.


sursa:https://www.dcnews.ro/a-murit-ionut-anghel-orban-mesaj_784638.html

Procurorii au dispus expertize asupra aparaturii medicale ridicate din Secția ATI

 


Procurorii Parchetului General au dispus realizarea unor expertize asupra aparaturii medicale ridicate din secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț pentru a verifica ipoteza izbucnirii incendiului din cauza funcționării defectuoase a aparatelor.

Parchetul General a anunțat marți că au fost dispuse expertize asupra aparaturii medicale ridicate, pentru verificarea ipotezei izbucnirii incendiului ca urmare a funcționării defectuoase a aparatelor. Obiectele ridicate au fost transmise instituțiilor abilitate și desemnate pentru efectuarea expertizelor și constatărilor.

Parchetul a mai transmis că în cursul acestei zile a continuat activitatea de identificare a victimelor și au fost făcute noi audieri.

Zece pacienți bolnavi de Covid-19 au murit sâmbătă seara în incendiul izbucnit la secția ATI a Spitalului de Urgență din Piatra Neamț, iar alte șapte persoane, printre care și medicul de gardă, au fost rănite. Cei șase pacienți afectați au fost duși sâmbătă noapte la Spitalul modular din Lețcani, în timp ce medicul care a suferit arsuri grave în timp ce încerca să-și salveze pacienții a fost transferat la un spital din Belgia.


Parchetul General face cercetări într-un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă. Ancheta este condusă de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General, cel care s-a ocupat în trecut de cercetările în cazul Colectiv sau incendiul de la Maternitatea Giuleşti.

Duminică, Parchetul General a anunţat că procurorii au început audierile în acest dosar şi că a fost stabilit locul din salon de unde s-a declanşat incendiul, iar luni procurorii au transmis că au încheiat cercetarea la fața locului. Tot luni, Parchetul a anunțat că cinci dintre cei 10 pacienți care au murit în incendiul ce a mistuit Secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț nu au putut fi identificați, iar procurorii au dispus expertize ADN.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24425024-incendiul-spitalul-din-piatra-neamt-procurorii-dispus-expertize-asupra-aparaturii-medicale-ridicate-din-sectia-ati.htm

„Am câștigat alegerile !”

 


Pe Twitter, președintele în funcţie al SUA Donald Trump a anunțat din nou că a „câștigat alegerile”. Rețeaua de socializare a raportat însă postarea sa ca fiind în contradicție cu „sursele oficiale”.

După ce a atras atenţia asupra unor încălcări fără precedent ale Constituției SUA, Donald Trump a scris încă o dată că a câștigat alegerile prezidențiale.

„Am câștigat alegerile!”, a scris el pe Twitter, pe 16 noiembrie.

Rețeaua de socializare a indicat însă imediat că această declarație contrazice „sursele oficiale”.


„Marea noastră Constituție a fost încălcată”


Pe 15 noiembrie, Donald Trump a critica pe Twitter canalele principale de presă care au declarat victoria rivalului său Joe Biden și şi-a exprimat revolta cu privire la ceea ce a susţinut că sunt încălcări fără precedent ale Constituției SUA în timpul alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.


„De ce mass-media falsă susţine în mod constant că Joe Biden va ajunge preşedinte, fără a permite măcar echipei noastre să arate – ceea ce ne şi pregătim să facem – cum a fost încălcată grav marea noastră Constituție în timpul alegerilor din 2020. A fost încălcată poate mai grav ca niciodată!”, a scris preşedintele, potrivit Sputnik France

 De asemenea, Trump a mai spus că „un număr mare” de observatori electorali au fost „dați afară din camerele de numărare din mai multe state” și că milioane de buletine de vot au fost „modificate de democrați, doar pentru democrați”.

Presa americană principală susține că Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din 3 noiembrie. Biden a susținut deja un discurs național. Cu toate acestea, rezultatele alegerilor sunt contestate și nu au fost încă ratificate. Donald Trump a spus că a câștigat, dar victoria i-a fost furată printr-o fraudă masivă.


Mutarea surpriză a lui Putin

 


Rusia a deplasat mai multe lansatoare de rachete montate pe camioane în coridorul terestru Lacin pe care îl controlează între Armenia şi enclava Nagorno-Karabah, în timp ce forţele sale de menţinere a păcii acţionează pentru a securiza zona în urma acordului încheiat săptămâna trecută, informează Reuters.

Moscova a mediat încetarea luptelor, care au durat şase săptămâni, între Azerbaidjan şi forţele etnice armene din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, acord care a determinat trimiterea a aproximativ 2.000 de soldaţi în cadrul misiunii de menţinere a păcii, proces aflat în desfăşurare.

Ministerul rus al apărării a anunţat luni că a înfiinţat şapte posturi de observaţie temporare în coridorul Lacin, care se întinde de la graniţa Armeniei până în Nagorno-Karabah pe teritoriul Azerbaidjanului, pentru a asigura trecerea în siguranţă a forţelor de menţinere a păcii ruse către părţile controlate de armenii din Nagorno-Karabah.

Într-un comunicat despre această desfăşurare, publicată pe site-ul Kremlinului, se informează că forţele înarmate de menţinere a păcii vor fi însoţite de vehicule blindate pentru personal, precum şi alte vehicule şi echipamente, fără a se menţiona sistemele de rachete.

Moscova va monitoriza pacea cu ajutorul a 18 posturi de observaţie în care vor fi instalaţi militari ruşi. Forţele de menţinere a păcii sunt în contact permanent cu forţele armate din Azerbaidjan şi Armenia pentru a preveni orice neînţelegeri, conform sursei citate, 


sursa:https://www.dcnews.ro/mutarea-surpriza-a-lui-putin-in-coridorul-lacin-intre-armenia-si-enclava-nagorno-karabah_784497.html

Mânăreli la cea mai așteptată autostradă ?

 


Asociaţia Pro Infrastructură afirmă, luni, că la licitaţia pentru pregătirea Autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov a fost depusă o singură ofertă, iar ”proiectanţii serioşi au stat deoparte”. Conform asociației, acest lucru este cauzat de contractul complet debalansat, erori şi neconcordanţe în documentaţie şi valoarea estimată foarte mică.

„La licitația pentru pregătirea Autostrăzii Ploiești-Comarnic-Brașov proiectanții serioși au stat deoparte, fiind depusă o singură ofertă. Principalele cauze: contractul complet debalansat, numeroasele erori și neconcordanțe din documentație, valoarea estimată foarte mică sau modalitatea de plată doar la finalul serviciilor prestate.
În cadrul solicitărilor de clarificări din partea celor interesați, aceștia au ridicat problema valorii estimate de CNAIR pentru acest contract extrem de complex (57 milioane lei), sub 1% din valoarea investiției. Pentru o pregătire temeinică în special pentru o autostradă montană, cele mai bune practici vorbesc despre procente de 3-5%. În plus, Compania de Drumuri a omis să includă formularele financiare pentru studiile geotehnice la tunele, nefiind clar dacă aceste sume consistente au fost incluse sau nu în valoarea estimată.
De asemenea, prevederile contractuale sunt extrem de avantajoase pentru CNAIR și dezavantajoase pentru ofertanți. Compania de drumuri va putea solicita studii suplimentare la discreție, va putea opri în orice moment plățile în funcție de finanțarea de la bugetul de stat, va putea modifica, suspenda și rezilia contractul după bunul plac, în timp ce proiectantul nu va avea parte de aceleași pârghii contractuale în cazul în care CNAIR nu își face treaba, neavând posilibilitatea de a solicita daune financiare.
Plățile se vor face doar la finalizarea studiilor de teren, geotehnice, de fezabilitate, a acordului de mediu sau proiectului tehnic. Cu alte cuvinte, prestatorii vor trebui să vină de acasă cu zeci de milioane de lei până să fie plătiți (dacă vor fi plătiți, existând și posibilitatea ca statul să nu bugeteze respectivele sume).
Deși CNAIR ar fi avut ocazia să repare multe dintre aceste neajunsuri prin răspunsurile clarificări, a decis să nu o facă, motivând că este perfect normal ca prevederile contractuale să îi avantajeze, deoarece ”Beneficiarul este cel care gestionează fondurile publice”.
Concluzia este previzibilă și în același timp tristă: competiția sănătoasă a fost anulată, iar singurul ofertant, Consitrans, este recunoscut pentru marile probleme în a livra proiecte de calitate și la timp (spre exemplu A7 Ploiești-Bacău sau A13 Sibiu-Făgăraș)”, spune Asociaţia Pro Infrastructură.

sursa:https://www.cotidianul.ro/manareli-la-cea-mai-asteptata-autostrada-concluzia-e-trist

CE ni se pregătește prin această tăcere vinovată a ”onegheurilor”?

 


Dacă nu sunt capabili să afle la timp și să anunțe ”autoritățile” că dsp-urile și spitalele covid sunt conduse de antreprenori de pompe funebre, de condamnați penal pentru mită, de impostori care își zic doctori, deși nu au permis de liberă practică și nici calitatea de membri în Colegiul medicilor, de ”specialiști” care fac afaceri, în conflict de interese, cu spitalele la care lucrează,
Dacă nu au minima competență (sau decență) să arate cu degetul improvizațiile și mizeria din spitale, care duc la incendierea și uciderea cu nozocomiale a pacienților,
Dacă nu au bunul simț și curajul profesional de a atrage atenția în CSAT asupra faptului că așa-numitul ”comandant al acțiunii” nu numai că ocupă 12 poziții de șef în oligarhia dictaturii medicale care a smurdificat sistemul sanitar, dar a și determinat sleirea de puteri materiale și umane a sistemului, obligat să interneze cu lunile asimptomaticii, iar acum obligat să se ocupe de covid, fără specilizarea necesară (notă – medicii non-covid sunt în postura imposibilă de a se ocupa de bolnavii covid și de a nu avea asigurare de malpraxis)
Dacă le doare in cot de Constituție, de statul de drept și de drepturile și libertățile omului, aflate în regresie accelerată, sub continuul asalt al impostorilor cu vestoane și geci care aduc a uniforme militare, cu șuvițe gelate și cu rânjet de Joker,
Atunci:
DE CE țara asta (pe care o disprețuiesc toți vătafii) și plătitorii de taxe și impozite le asigură bugete anuale de cca 3 mld lei?
DE CE actualii plătitori de taxe și impozite și copiii și nepoții lor sunt nevoiți să suporte anual, 30 de ani de acum încolo, dobânzi de 5% din totalul încasărilor bugetare, pentru a asigura plata salariilor mărite ale lucrătorilor din aparatul de represiune al statului (polițiști, jandarmi, polițiști locali, servicii secrete, armată)?
CE ni se pregătește prin această tăcere vinovată a ”onegheurilor” care erau atât de preocupate cândva de anti-corupție și de statul de ”drepți”?
Notă – vreau să fiu scutit de oatabautismele de ”driapta”, de genul ”și pe_se_de a dat bani la servicii secrete”, ”a promis dar nu a construit 8 spitale”, ”a utilizat impostorii proprii când a fost în fruntea bucatelor” etc. Unu, ”pesediștii ăștia” nu sunt acum la guvernare – i-au facut-o cadou lui Orban. Doi – guwernerul s-a împrumutat într-un an cât s-a împrumutat în 20 de ani România, până când un alt guvern pdl (Băsescu – Boc – Isărescu) s-a împrumutat cu 20 mld euro; cu cei 16 mld euro luați anul acest de Cîțu, plus cei 20 mld euro din 2009, s-ar fi putut construi nu 8, ci vreo 40 de spitale noi, câte unul pentru fiecare județ. Trei – bugetul pe anul 2019, nedezbătut de nimeni (Orban și-a asumat răspunderea pe proiect, iar PSD și CCR i-au permis să creeze un asemenea precedent riscant), conține un plus de cca 400 milioane de lei pentru sri-spp-sts. Patru – actualul pe_se_de este ”opoziția” mea, pentru că … servicii secrete.
Notă specială – măcar sts și-a mulțumit binefăcătorii – alegerile au ieșit cum trebuia… Bine, s-a furat, din când în când, chiar și cu sacii, dar mai eficient a fost softul.

sursa:https://www.cotidianul.ro/piperea-ce-ni-se-pregateste-prin-aceasta-tacere-vinovata-a-onegheurilor/