2.26.2021

O decizie a Consiliului Local din Cernăuți a denumit un scuar cu numele lui Mihai Eminescu

 


În urma unei inițiative a Consiliului Național al Românilor din Ucraina, un scuar din orașul Cernăuți a fost denumit „Mihai Eminescu”. Consilierii locali au susținut acest proiect de decizie în cadrul ședinței din 25 februarie a.c., notează Agenția BucPress.

În afară de scuarul „Mihai Eminescu” în centrul orașului Cernăuți a apărut și scuarul „Ferenc Liszt”, compozitor care a susținut un concert în 1847 în capitala Bucovinei istorice. Inițiativa aparține Consulatului General al Ungariei la Ujgorod.

Așadar, Cernăuțiul are un scuar denumit în cinstea poetului nepereche, Mihai Eminescu. Este vorba de scuarul de pe strada Universității 7, pe teritoriul căruia se află monumentul Luceafărului poeziei românești.

Proiectul de hotărâre cu privire la atribuirea denumirii scuarului a fost înregistrat inițial la Secția de Protecție a Patrimoniului Cultural a Primăriei Cernăuți și a trecut prin procedura de dezbateri publice. De menționat că inițiativa cu privire la atribuirea denumirii de „Mihai Eminescu” pentru scuarul de pe strada Universității 7 aparține Consiliului Național al Românilor din Ucraina, care reunește peste 20 de asociații național-culturale și organe de presă din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Kiev și Odesa.

Comitetul coordonator al Consiliului Național al Românilor din Ucraina aduce mulțumiri Secției de Protecție a Patrimoniului Cultural a Primăriei Cernăuți și consilierilor locali pentru susținerea acestei inițiative, precizează Bucpress.

sursa:https://www.dcnews.ro/un-scuar-din-cernauti-a-fost-denumit-mihai-eminescu_804363.html

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că va dura aproximativ trei luni pentru a crea un certificat de vaccinare COVID-19

 


Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi că va dura aproximativ trei luni pentru a crea un certificat de vaccinare COVID-19, la încheierea unei întâlniri virtuale cu cei 26 de omologi ai săi din statele membre UE, informează dpa. 

O parte din aspectele tehnice preliminare au fost deja întreprinse de Comisia Europeană, dar va mai dura trei luni pentru a dezvolta un certificat digital. Acesta ar putea constitui baza deplasărilor în statele membre UE pentru resortisanţii din statele terţe, a mai spus şefa executivului german.

Chiar dacă faza cea mai acută a pandemiei de COVID-19 ar trebui să se încheie până în vară, vaccinările ar trebui să continue din cauza mutaţiilor care apar, a opinat Angela Merkel. Cancelarul german a avertizat că ţările trebuie să fie pregătite 'să efectueze vaccinările anti-coronavirus mulţi ani de acum înainte', scrie Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/merkel-estimeaza-ca-un-certificat-de-vaccinare-ar-putea-fi-gata-peste-3-luni-tarile-trebuie-sa-fie-pregatite-sa-efectueze-vaccinarile-anti-covid-multi-ani-de-acum-inainte_804304.html

Sfântul Sinod al BOR, decizie privind BOTEZUL

 


Scriitorul și publicistul Dan Ciachir a explicat în exclusivitate pentru DC News decizia luată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, privind Taina Botezului. 

”Sfântul Sinod a luat o decizie legată de botez. Nu se schimbă nimic, dar este în spiritul ortodox, în spiritul acestei Taine. Va fi nevoie de mai multă atenție din partea tuturor, a nașilor, părinților, preoților. Copilul va fi examinat medical. E ca și cum ai circula cu același automobil cu care s-a întâmplat un accident, dar cu mai multe verificări tehnice. Mașina rămâne aceeași. Este în spiritul ortodoxiei, nu se schimbă nimic, ci se îmbunătățește modul de administrare a acestei Taine, prin care ajungi creștin. Sinodul a procedat foarte bine și nu își avea rolul o anumită ieșire a unui episcop care își căuta reclamă. Taina rămâne așa cum a fost. Administrarea, în esență, este aceeași. Nu se putea o rezolvare mai bună”, a declarat Dan Ciachir pentru DC News. 

Sfântul Sinod al BOR, din care fac parte 55 de episcopi, arhiepiscopi și episcopi vicari, s-a reunit, iar primul subiect discutat a fost modul în care se va desfășura în continuare Taina Botezului, după incidentul grav de la Suceava. 

Amintim că, la Suceava, un copil a murit după ce a fost botezat, iar la autopsie medicii au găsit lichid în plămâni.

În urma celor publicate de DCNews, Patriarhia Română a confirmat decizia printr-un comunicat de presă.

”Sfântul Sinod a reamintit obligaţia statutară a Bisericii Ortodoxe Române de a rămâne în comuniune şi unitate dogmatică (doctrinară), liturgică (sacramentală) şi canonică (disciplinară) cu Biserica Ortodoxă universală. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română nu poate modifica doctrina sa, ritualul său liturgic-sacramental şi disciplina sa canonică, îndemnând pe toţi slujitorii săi la mai multă responsabilitate în săvârşirea Sfintelor Taine şi ierurgii.

În acest sens, luând act de discuţiile, îngrijorările şi neînţelegerile apărute în spaţiul public pe tema Botezului copiilor cu sănătate precară, Sfântul Sinod a făcut câteva precizări:

1) înainte de săvârşirea Sfintei Taine a Botezului, preotul are obligaţia de a se întâlni cu părinţii şi naşii copilului, care, după consultarea lor cu medicul pediatru, vor prezenta preotului starea de sănătate a copilului şi dorinţa ca el să fie botezat;

2) în cadrul Facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română se va acorda o atenţie sporită practicii liturgice referitoare la săvârşirea actului întreitei "afundări" din timpul slujbei Botezului, practică liturgică obligatorie pentru studenţii teologi din anii terminali ai secţiilor de Teologie Pastorală;

3) în fiecare protopopiat din cuprinsul Patriarhiei Române va fi organizată o consfătuire anuală cu preoţii, referitoare la săvârşirea corectă a fiecărei Sfinte Taine. Vor fi susţinute, de asemenea, cateheze cu credincioşii privind semnificaţia duhovnicească a Sfintelor Taine”, se arată într-un comunicat de presă. 

sursa:https://www.dcnews.ro/sfantul-sinod-al-bor-decizie-privind-botezul-dan-ciachir-nu-se-putea-o-rezolvare-mai-buna_804256.html

Statele Unite au atacat, în cursul nopţii de joi spre vineri, poziţii militare din Siria ale unor grupuri islamiste proiraniene

 


Acestea sunt primele raiduri aeriene efectuate de Statele Unite în Siria de la începutul mandatului preşedintelui Joseph Biden.

Departamentul american al Apărării a comunicat că bombardamentele sunt o reacţie la atacurile cu rachete care au vizat în ultimele săptămâni obiective americane din Irak.

"Raidurile aeriene au distrus mai multe poziţii situate la un punct de control utilizat de grupuri militante susţinute de Iran, inclusiv Kait'ib Hezbollah şi Kait'ib Sayyid al Shuhada. Această ripostă militară proporţionată a fost efectuată alături de măsuri diplomatice, inclusiv consultări cu parteneri din coaliţie", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

"Operaţiunea transmite un mesaj clar: preşedintele Biden va acţiona pentru protejarea personalului militar american. În acelaşi timp, am acţionat în mod deliberat pentru a reduce tensiunile în estul Siriei şi Irak", a subliniat John Kirby, citat de agenţia Associated Press şi de postul CNN.

În ultimele două săptămâni, obiective americane din Irak, inclusiv Ambasada SUA din Bagdad, au fost vizate de atacuri cu rachete, atribuite unor grupuri islamiste proiraniene. Un civil american a fost ucis, iar alţii au fost răniţi în atacuri.

Bombardamentele americane intervin în contextul în care Statele Unite şi Iranul depun eforturi pentru relansarea negocierilor pe tema Acordului nuclear iranian, precizează Mediafax.

sursa:https://www.dcnews.ro/statele-unite-au-bombardat-pozitii-ale-grupurilor-islamiste-proiraniene-din-siria_804299.html

Joe Biden şi regele Salman au discutat despre securitatea regională şi alte subiecte

 


Joe Biden a discutat, joi, telefonic pentru prima oară cu regele Salman al Arabiei Saudite, căruia i-a transmis că va lucra pentru legături bilaterale puternice şi transparente, conform unui comunicat al Casei Albe, informează Reuters. Convorbirea a avut loc înaintea publicării preconizate a unui raport sensibil despre asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în 2018. 

Raportul este o versiune declasificată a unei evaluări top-secret care, potrivit unor surse, evidenţiază faptul că fiul regelui, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, a aprobat uciderea lui Khashoggi în consulatul regatului din Istanbul. Preşedintele american a comunicat monarhului saudit că 'va lucra pentru ca relaţia bilaterală să fie cât mai puternică şi cât mai transparentă posibil', potrivit Agerpres.

Totodată, Joe Biden şi regele Salman au discutat despre securitatea regională şi alte subiecte. Preşedintele Biden a 'subliniat importanţa pe care SUA o acordă drepturilor universale ale omului şi statului de drept', menţionând în acelaşi timp 'angajamentul SUA de a ajuta Arabia Saudită în a-şi apăra teritoriul în faţa atacurilor grupărilor pro-iraniene', conform aceleaşi surse, citate de AFP.

Totodată, 'cei doi lideri au afirmat natura istorică a relaţiei' bilaterale. Ulterior, Joe Biden a declarat reporterilor că a avut o convorbire 'bună' cu regele saudit. O persoană familiarizată cu dosarul a declarat pentru Reuters că publicarea raportului va fi făcută după acest apel telefonic. Un alt motiv al întârzierii a fost operaţia chirurgicală la care a fost supus la începutul acestei săptămâni prinţul moştenitor, conducătorul de facto al regatului. Publicarea acestui raport declasificat face parte din strategia preşedintelui Biden de a recalibra relaţiile cu Arabia Saudită, în parte din cauza asasinării lui Khashoggi, ţară cu care SUA urmăreşte în acelaşi timp să menţină legături strânse.

'Administraţia noastră se concentrează pe recalibrarea relaţiei', a declarat anterior, într-un briefing, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.'Şi cu siguranţă există domenii în care ne vom exprima îngrijorarea şi vom lăsa deschisă opţiunea responsabilităţii'. 'Există, de asemenea, zone în care vom continua să colaborăm cu Arabia Saudită, având în vedere ameninţările cu care se confruntă în regiune'.

Khashoggi, care a lucrat pentru Washington Post, era rezident american. Ademenit în interiorul consulatului saudit din Istanbul pe 2 octombrie 2018, jurnalistul a fost ucis de persoane care aveau legături cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite. A fost dezmembrat, iar cadavrul său a dispărut.

sursa:https://www.dcnews.ro/joe-biden-discutie-cu-regele-salman-al-arabiei-saudite-inainte-de-aparitia-raportului-privind-asasinarea-jurnalistului-jamal-khashoggi_804301.html

2.25.2021

NTD-ROMÂNIA - ȘTIRI din TOATĂ LUMEA


Facebook a picat în România. Utilizatorii nu pot trimite și primi mesaje

 


Facebook, cea mai mare retea de socializare online, a picat în România.

Românii au constatat, joi după-amiază, că Facebook Messenger are probleme de funcționare. Mesajele par a se trimite, dar ele nu ajung, de fapt, la destinatar. De altfel, aplicația pentru Windows a Facebook Messenger a afișat un mesaj prin intermediul căruia anunță utilizatorii că întâmpină probleme în a se conecta la server.

Aplicațiile Instagram și WhatsApp, care aparțin tot Facebook, funcționează fără probleme.

sursa:https://www.antena3.ro/high-tech/facebook-a-picat-in-romania-utilizatorii-nu-pot-trimite-si-primi-mesaje-594552.html

”Mi s-a spus că am fost blocată pentru că i-am spus unei doamne că are o față de doamnă de râd și curcile pe care le crește. Având în vedere că dânsa mă înjurase inimaginabil și eu am reclamat-o pe ea”

 


Senatoarea Diana Șoșoacă a fost blocată pe Facebook, joi dimineaţă, pentru 30 de zile după ce ar fi jignit o utilizatoare. Deși contul senatoarei este încă activ, aceasta nu mai poate posta și nu mai poate face transmisiuni în direct, transmite România TV.

”Am contul blocat de azi dimineață, doar eu și Trump mai suntem blocați pentru atitudinile noastre. În schimb, în noi se dă într-un hal fără de hal. Mi s-a spus că am fost blocată pentru că i-am spus unei doamne că are o față de doamnă de râd și curcile pe care le crește. Având în vedere că dânsa mă înjurase inimaginabil și eu am reclamat-o pe ea” , a declarat avocata în direct la postul citat.

În plus, senatoarea a anunțat că va da în judecată Facebook, pe motiv că nu este normal să blocheze conturile politicienilor.

”O să vorbesc cu colegul meu Chitic și o să fac ce a făcut și el, adică o să dau în judecată Facebook-ul. Știu că UE a condamnat cenzurarea de către aceste site-uri de socializare ale politicienilor, nu ai voie să faci acest lucru. Facebook-ul este condus în spate de neomarxiști și globaliști, așa că avem răspunsul. O să folosesc contul soțului meu și probabil că îmi voi mai face vreo 2-3 conturi pentru a putea socializa cu oamenii. Eu nu ma opresc, dacă cineva crede că mă va opri, nu, așa mai mult mă ambiționează. Să aibă mare grijă cu mine” , a declarat aceasta.

JOE BIDEN suferă un declin al facultăților mentale ”ESTE TERMINAT din punct de vedere MENTAL”

 


Peste 30 de congresmani democrați i-au trimis o scrisoare președintelui Joe Biden – i-au cerut comandantului suprem să renunțe la prerogativa de a lansa unilateral un atac nuclear.

Congresmanii propun patru variante prin care codurile valizei nucleare să nu mai fie doar în posesia președintelui: fie vicepreședintele și președintele Camerei Reprezentanților vor avea și ei un cuvânt hotărâtor în lansarea sau nu a unui atac nuclear, fie acest rol va fi îndeplinit de șeful Statului Major Interarme și de procurorul general, fie să se înființeze un consiliu permanent al liderilor din Congres care să ia această decizie împreună cu președintele.

Dincolo de handicapul uriaș pe care un asemenea sistem, care prelungește periculos luarea unei decizii, (pacea postbelică este dată de distrugerea reciproc asigurată a puterilor nucleare, iar asta presupune rapiditate maximă de reacție în cazul unui atac), inițiativa congresmanilor democrați nu poate fi trecută cu vederea.

Ei scriu că ”învestirea unei persoane cu aceaastă autoritate implică riscuri reale. Foști președinți au amenințat să atace alte țări cu armele nucleare sau au avut un comportament care i-a făcut pe unii oficiali să se îngrijoreze în legătură cu capacitatea de judecată președintelui”. Desigur, congresmanii l-au vizat pe Donald Trump. Însă de ce a venit această propunere tocmai la început de administrație Biden ?

Poate pentru că Joe Biden îi îngrijorează mai mult pe propriii congresmani decât orice alt lider. La începutul săptămânii, în timpul ceremoniei dedicate celor 500.000 de americani care au murit de covid, președintele SUA a avut un lung moment de blocaj, de absență și un discurs confuz. ”Singura cale pentru a reduce din durere și din pierderi, singura cale… aceste pietre de moară nu mai marchează doliul nostru național… aceste pietre de moară, aș spune, nu mai … nu mai (neinteligibil) marchează doliul nostru național”.

Discursul confuz poate fi pus pe seama emoțiilor președintelui, care vorbea despre pierderea celor dragi suferită de sute de mii de familii americane știind bine ce înseamnă asta – Biden și-a pierdut soția și fiica într-un accident de mașină, iar, recent, fiul său cel mare a murit din cauza cancerului. Dar nu este pentru prima oară când echipa de comunicare de la Casa Albă trebuie să editeze discursurile confuze ale lui Joe Biden atunci când postează transcriptul pe site-ul oficial. Așa a fost cazul cu discursul online al președintelui la Conferința de Securitate de la Munchen, în urmă cu o săptămână. Așa s-a întâmplat, tot la finalul săptămânii trecute, când Biden le-a dat reporterilor un răspuns greu de înțeles, când a fost întrebat dacă are de gând să viziteze statul Texas, grav afectat de fenomenele meteo, rămas fără electricitate și apă curentă.

În urmă cu două săptămâni, la o întâlnire cu alegătorii transmisă în direct de CNN, președintele Biden a spus că, la sosirea sa la Casa Albă, SUA nu aveau un vaccin împotriva covid. De fapt, campania de vaccinare începuse în urmă cu mai bine de o lună. Fostul președinte Donald Trump a declarat atunci că Biden ”fie nu spune adevărul, fie este terminat din punct de vedere mental”.

La aceste momente de confuzie și absență a președintelui Biden se adaugă cele similare din campania electorală, când strategii democrați au avut grija să-l țină departe de întâlnirile cu alegătorii. Justificarea a fost teama că Biden s-ar putea îmbolnăvi de Covid.

Același argument este folosit și acum, când purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a anunțat că este puțin probabil ca președintele Biden să aibă întâlniri cu lideri străini în următoarele luni. De asta se va ocupa, cel mai probabil, vicepreședinta Kamala Harris, cea care a discutat deja cu președintele Nicolas Sarkozy sau cu premierul Canadei, Justin Trudeau.

În aceste condiții, cine conduce cu adevărat America? Biden însuși a sugerat în timpul campaniei prezidențiale că s-ar putea retrage înainte de încheierea mandatului, iar nu puțini se întreabă dacă acela a fost sa nu un moment în care și-a pierdut din nou luciditatea. Publicațiile care îl critică pe Joe Biden scriau încă din timpul campaniei prezidențiale că el nu a candidat la președinție decât cu numele. ”Este fragil din punct de vedere fizic și suferă un declin al facultăților mentale. Dacă va câștiga, Joe Biden va avea 78 de ani la depunerea jurământului si 82 de ani la încheierea mandatului. În ambele situații, va fi cel mai în vârstă președinte al SUA. Unii au mintea ascuțită după 70 de ani. Nu este cazul lui Biden. Consecința este că Biden nu va fi președinte de facto. Odată Trump dispărut, democrații nu vor mai avea nevoie de Biden. Se vor întreprinde acțiuni pentru îndepărtarea lui din funcție, pornind de la starea sa fizică, prin invocarea celui de al 25-lea amendament al Constituției SUA. Nancy Pelosi a propus recent o lege prin care să se înființeze o comisie în acest sens”, scria The Daily Reckoning.

Se poate ca momentele de aparentă lipsă de luciditate ale lui Joe Biden să invite la formularea de scenarii nu numai în presa critică din SUA, ci și în marile cancelarii ale lumii. Cine va fi conduce cu adevărat SUA? Va fi familia Biden (așa cum s-a întâmplat într-o oarecare măsură și în cazul președintelui Trump, care i-a dat mână liberă ginerelui Jared Kushner pentru proiectul de pace din Orientul Mijlociu), cu controversatul Hunter Biden trăgând sforile? Va fi tabăra progresistă din Partidul Democrat, ai cărei candidați prezidențiali au cedat rând pe rând, deși aveau șanse mai mari să câștige alegerile primare democrate decât Joe Biden? Cel mai probabil însă, conducerea SUA va trece în mâinile taberei vicepreședintei Kamala Harris și a celor care o controlează – fosta echipă Obama-Clinton, cea care a organizat ”Rezistența” împotriva administrației Donald Trump. Dacă Biden va fi îndepărtat de la președinție în virtutea Amendamentului 25, Harris va deveni președinte în exercițiu al SUA. Dacă Biden demisionează sub amenințarea activării amendamentului 25, Harris devine președinte.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ce-se-intampla-cu-joe-biden-si-cine-conduce-cu-adevarat-sua/

„Trebuie să punem punct risipei de bani publici și să acționăm eficient în acele zone strategice pentru țară. Românii sunt sătui să audă cum li se taie drept după drept, în vreme ce unii care conduc se lăfăie plătind în stânga și în dreapta privilegii, ridicând paravane, protejându-și viitorul financiar pe spatele celor care muncesc”,

 


Reducerea bugetului Administrației Prezidențiale și al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la nivelul anului 2018, a bugetului SRI și SIE la nivelul anului 2019, dar și scăderea cu 90% a finanțării partidelor politice sunt câteva dintre cele peste 230 de amendamente depuse de parlamentarii AUR la Legea Bugetului de Stat pentru anul 2021, anunță formațiunea într-un comunicat transmis joi.

„Trebuie să punem punct risipei de bani publici și să acționăm eficient în acele zone strategice pentru țară. Românii sunt sătui să audă cum li se taie drept după drept, în vreme ce unii care conduc se lăfăie plătind în stânga și în dreapta privilegii, ridicând paravane, protejându-și viitorul financiar pe spatele celor care muncesc”, a declarat deputatul George Simion, copreședinte AUR.

„Bugetul pentru anul acesta este unul al sărăciei, care lovește în multe categorii sociale și care aduce atingere interesului național. Domenii strategice precum educația și sănătatea sunt trase pe linie moartă. Amendamentele pe care le aducem vin să restabilească dacă nu normalitate, măcar supraviețuirea pentru acestea”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR.

Amendamentele senatorilor și deputaților AUR vizează și suplimentări bugetare precum cel al educației, al sănătății, al agriculturii sau al tineretului și sportului. Potrivit celor mai importante amendamente, alocările bugetare mai consistente ar trebui să se refere la: creșterea bugetului pentru sistemul educational; mărirea sumelor acordate medicilor de familie; suplimentarea bugetului pentru sustinerea programelor, serviciilor si a activităților de tineret și sport (digitalizare, tabere studențești); creșterea sumelor pentru despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamități naturale; acordarea voucherelor de vacanță la nivelul anului 2020; dublarea sumei actuale de aproape 500.000 de euro pentru sprijinirea așezămintelor religioase din afara granițelor, unde se desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor; suplimentarea bugetului Autorității Naționale pentru Cetățenie, în vederea prelucrării unui număr cât mai mare de dosare de cetățenie; alocarea unei sume de aproape 60 de milioane de lei pentru repatrierea rămășițelor pământești ale românilor decedați în străinătate și bugetarea integrală a programului de burse pentru elevii români din Ucraina și extinderea către alte comunități istorice românești aflate în risc major de asimilare.

sursa:https://www.cotidianul.ro/solutiile-aur-taiati-de-aici/

Oameni - plătiți cu 5.800 lei lunar - care îi "şoptesc" premierului Cîţu, ţinuţi la secret

 


Reacţie de necrezut a Secretariatului General al Guvernului (SGG), pe tema consilierilor premierului Florin Cîţu.

Într-un răspuns în exclusivitate pentru Antena 3, SGG spune că nu poate face publică identitatea celor patru consilieri ai prim-ministrului, deoarece acestea nu sunt informaţii publice. 

Astfel, premierul României refuză să spună cine sunt cei patru consilieri personali care îl sfătuiesc.

Consilierii lui Cîţu, salarii de până la 5.800 lei

În schimb, SGG precizează că aceştia au salarii cuprinse între 5.200 şi aproape 5.800 de lei. 

Într-o solicitare Antena 3, SGG a răspuns: "Precizez că nu vă putem comunica numele acestora, deoarece informaţiile sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor".

Aceeaşi solicitare a fost trimisă către toate ministerele din aparatul guvernamental, unele au răspuns solicitărilor Antena 3, iar altele ne-au lăsat să facem documentare proprie, pe baza informaţiilor de pe site-ul instituţiilor. 

Ministrul Sănătăţii, peste 20 de consilieri

Aşa am văzut că ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, are peste 20 de consilieri personali, iar ministrul Culturii, 11 consilieri personali, cât penru o echipă de fotbal.

sursa:https://www.antena3.ro/politica/consilieri-premier-citu-tinuti-la-secret-594517.html

E foarte clar că cei 4.500 care au făcut COVID după vaccinare l-au făcut de la vaccin ! Ştie orice medic că vaccinurile pot provoca boala! Instruiţi-vă şi veţi vedea!

 


Cunoscutul medic Monica Pop susţine, pe o pagină de socializare, că oamenii s-ar fi îmbolnăvit chiar din cauza administrării serului.

Medicul Valeriu Gheorghiţă, cel care a făcut anunţul, a spus că nu este vorba de aşa ceva, explicând faptul că vaccinul nu are fragment de virus în el.

Monica Pop: "E foarte clar că cei 4.500 care au făcut COVID după vaccinare l-au făcut de la vaccin"

"Greu de înţeles de ce unii medici nu spun adevăruri !

E foarte clar că cei 4.500 care au făcut COVID după vaccinare l-au făcut de la vaccin ! Ştie orice medic că vaccinurile pot provoca boala ! Instruiţi-vă şi veţi vedea !

Rog autorităţile şi colegii să nu mai spună lucruri neadevărate oamenilor, nu e moral şi nici benefică inducerea în eroare !", a scris medicul Monica Pop, joi, pe pagina de Facebook.

Aproape 4.000 de români s-au infectat cu coronavirus după ce au primit prima doză de vaccin contra Sars CoV-2, iar alte 446 de persoane au făcut COVID-19 după rapel. 

Mai exact, după prima doză de vaccin, în perioada 27 decembrie 2020 – 21 februarie 2021, un număr de 3.969 de persoane, reprezentând 0,49% din numărul celor imunizaţi, au fost testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță.

Majoritatea acestor persoane, 95% dintre ele, au fost vaccinate cu serul produs de BioNTech Pfizer, 4,6% cu vaccinul produs de Moderna și 0,4% cu serul produs de compania AstraZeneca.

Ce s-a întâmplat, de fapt

"Mediana timpului scurs de la momentul vaccinării până la momentul în care a fost depistată această infecție a fost de 7 zile, ceea ce înseamnă că persoanele respective au fost diagnosticate în intervalul de timp în care nu a apărut nivelul de anticorpi la un titlul protector.

De asemenea, foarte probabil vorbim de situații în care acele persoane erau fie în perioada de incubație la momentul vaccinării, fie au fost în fază de infecție asimptomatică sau au fost expuse ulterior momentului vaccinării, având în vedere că perioada de incubație pentru infecția cu SARS-CoV-2 e cuprinsă între 2 și 14 zile", a precizat dr. Gheorghiţă. 

Dr. Gheorghiţă: Prin vaccinare, procentul celor care fac boala e redus foarte mult

"Prin vaccinare, procentul celor care fac boala simptomatică e redus foarte mult. La Astra Zeneca studiile arată un procet de 67%, nivelul e foarte ridicat din viaţa de zi cu zi", a mai precizat medicul.

Astfel, România va beneficia de patru vaccinuri anti-COVID, cel mai nou fiind produs de compania Janssen, filiala belgiană a gigantului american Johnson & Johnson. 

În prezent, în România sunt prezente vaccinurile dezvoltate de Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca.

Medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a spus că autorităţile iau în calcul posibilitatea apariţiei unui al treilea val al epidemiei de coronavirus în România, din cauza tulpinii Sars-CoV-2 apărută iniţial în Marea Britanie, care este mult mai contagioasă. 

Oficialul anunţă că autorităţile poartă discuţii şi pun la punct un plan pentru a se putea "replia foarte repede" în cazul unei creşteri a numărului de îmbolnăviri cu coronavirus, în condiţiile apariţiei de noi tulpini, cu o contagiozitate mai ridicată, potrivit g4media.ro.

"Tulpina din Marea Britanie are câteva particularităţi. În principal cea care vizează copiii, având o rată mai mare de transmitere şi de contagiozitate la această grupă de persoane, deci automat deja avem un plus de grijă din punctul acesta de vedere", a declarat Andreea Moldovan.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/monica-pop-acuzatii-covid-dupa-vaccin-de-la-ser-594499.html

''Povestea aceasta, cu îmbracă-te, dezbracă-te deja devine ridicolă'' „Vom proceda şi noi ca minerii din Valea Jiului. Ne baricadăm şi noi 7 zile"

 


Industria HoReCa ar putea fi afectată de noile măsuri anunţate de Guvern, iar antreprenorii se confruntă cu probleme financiare. ''Haideţi să procedăm şi noi ca minerii din Valea Jiului, să ne baricadăm şi noi în locaţiile noastre, stăm şi noi 7 zile fără să închidem şi încercăm să ţinem deschis şi ne asumăm orice'', a spus Ninel Dănilă, patronul unui restaurant.

Pandemia de coronavirus a lovit crunt sectorul HoReCa, acesta fiind cel mai afectat sector.

După ce au primit posibilitatea redeschiderii restaurantelor cu o capacitate de 30%, foarte mulţi antreprenori au renunţat să le redeschidă din cauza problemelor financiare cu care se confruntă.

Pandemia de coronavirus a lovit crunt sectorul HoReCa, acesta fiind cel mai afectat sector.

După ce au primit posibilitatea redeschiderea restaurantelor cu o capacitate de 30%, foarte mulţi antreprenori au renunţat să le redeschidă din cauza problemelor financiare cu care se confruntă.

De astăzi, intră în vigoare o nouă metodă de raportare a cazurilor de COVID 19, iar focarele din spitale şi centrele de îngrijire vor fi incluse în calculele de raportare a incidenţei coronavirusului.

Capitala şi mai multe judeţe ar putea reveni la scenariul roşu, ceea ce aduce extrem de multe schimbări

Ninel Dănilă, patronul unui restaurant, a intervenit prin telefon la Antena 3 unde a vorbit despre efectele reintrării în screnariul roşu. Mai exact, restaurantele riscă să fie din nou închise.

''Povestea aceasta, cu îmbracă-te, dezbracă-te deja devine uşor ridicolă. Din punctul nostru de vedere, nu se mai poate întâmpla acest lucru. Deja avem foarte mari probleme. Foarte mulţi antreprenori nu au deschis, iar cei care au deschis şi-au asumat foarte multe riscuri. Noi, la momentul acesta, am început să ne plătim taxele din perioada iunie-decembrie a anului trecut. De abia am ajuns să plătesc luna august. Cum îşi închipuie guvernanţii, că noi o să trecem peste aceste lucruri şi cum o să putem să ne acoperim aceste cheltuieli odată cu măsurile noi pe care vor să le ia în această perioadă. Pe de altă parte, nu am primit niciun grant. Suntem într-o situaţia foarte grea. Am aşteptat acest ajutor din partea Guvernului, el nu a venit, iar în momentul acesta ni se dă o veste extrem de proastă, că s-ar putea să facă un calcul din nou, care să ne ducă în situaţia de a închide. Nu putem să acceptăm acest lucru şi cred că varianta cea mai câştigătoare în momentul acesta, nu este să ieşim în stradă, pentru că atunci când am ieşit, nu am obţinut nimic. 

Conform noului mod de calcul, numărul persoanelor care vor protesta va fi limitat.

''Haideţi să procedăm şi noi ca minerii din Valea Jiului''

Păi şi atunci, eu propun o singură variantă. Haideţi să procedăm şi noi ca minerii din Valea Jiului, să ne baricadăm şi noi în locaţiile noastre, stăm şi noi 7 zile fără să închidem şi încercăm să ţinem deschis şi ne asumăm orice. Atenţie, asta nu înseamnă că noi suntem într-o contravenţie cu legea şi încercăm să fim aroganţi şi să nu respectăm Administraţia Locală sau guvernamentală. Dimpotrivă ! Vrem să trăim, vrem să existăm. Este o condiţie de existenţă şi cred că o să procedăm şi noi ca acei mineri. Vrem şi noi să trăm şi să existăm, ajutaţi-ne şi pe noi, altfel, o să murim şi noi la fel ca ei. 

''Banii au întârziat foarte mult''

Şomajul tehnic pe care l-am primit în prima perioadă în care am fost închişi, au venit după şapte săptămâni. A fost suma aferentă a perioade 16 martie-1 aprilie şi a fost o sumă ridicolă de 300 şi ceva de lei. La fel şi acum, sumele întârzie să vină, angajaţii ne întreabă. Noi am redeschis. Cei care erau în şomaj tehnic au început să lucreze din nou. Suma pe care o plătesc eu pe lună pentru taxele pentru salarii, în jur de 25.000, 200 de lei pe lună pentru salarii. Deci pentru luna august a anului trecut, am primit această sumă. Am primit 300 de lei pe lună pentru şomajul tehnic aferent săptămânilor precedente. 300 de lei pentru angajaţi'', a spus Ninel Dănilă, antreprenor în domeniul HoReCa.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/ninel-danila-patron-restaurant-mineri-valea-jiului-594505.html

”Lovitură de stat cu o crimă oribilă ! La momentul acela mi-am dat seama cine erau teroriștii din România: noi eram teroriștii !

 


Unul dintre avocații puși din oficiu să-i apere pe Nicolae și pe Elena Ceaușescu în așa zisul  proces de la Târgoviște, generalul în rezervă Constantin Lucescu a fost invitatul lui Mihai Gâdea, la Sinteza zilei.

De ce face aceste declarații acum, generalul ? Un proces de conștiință înainte de final… ”La 80 de ani, cu un cancer și în situația în care mă aflu, nu-mi pot permite să mint”. Coincidență sau nu, acest interviu vine în ajun de Sfântul Nicolae…

Vom reproduce câteva secvențe din interviul de o însemnătate excepțională, care dovedește falsitatea acuzațiilor.

Primul răspuns, cel la întrebarea ”Domnule general, când vedeți acum acele imagini ce simțiți ?” este relevant.

”Domnule Gâdea, ce poate simți un om care participă la o crimă, care crede că prin actul lui de cruzime și al celorlalți poate deschide porțile democrației”, a spus generalul, referindu-se la imaginile procesului. ”Românul simplu. românul neacademician, spune un lucru esențial: cine seamănă vânt, va culege furtună”.

N-am făcut în '89 decât să semănăm vânt, spune generalul. ”Vă rog să scoateți din conotația acestei discuții cuvântul proces.

”Pentru a discuta de un proces, am fi avut nevoie de un rechizitoriu - pentru a putea să avem un rechizitoriu valid, trebuia să avem incriminări, o expertiză medico-legală, pe care noi am complinit-o cu doctorul Verdeș pe care l-ați văzut că l-a prezentat colonelul Boieru și care le-a luat o tensiune - este de râs”, declară generalul Lucescu.

A fost sau nu revoluție ? Opinia generalului e fermă: ”Lovitură de stat cu o crimă oribilă - este opinia a mea, însă, și nu pot să-mi arog dreptul de a da un verdict definitiv”.

”După crima umană pe care noi am făcut-o am făcut a doua și cea mai importantă crimă care duce la desconsiderarea statului și a instituțiilor statului - instituția cea mai importantă este justiția”, spune generalul, referindu-se la proces.

Generalul Lucescu atrage atenția că” toată străinătatea a criticat modul în care nu a existat proces. Iar noi am căutat în continuu să-i spunem proces”.

La ce să-i spunem proces ? – întreabă acum generalul ”Domnul Gelu Voican, ca și rechizitoriu, făcea acele acte prin martie 1990. Păi cum am făcut noi dosar 1/90, pe 25 decembrie ? Aveam elemente de premoniție ?”

Pe de altă parte, generalul Lucescu reneagă acum și calitatea avută, de ”avocat” – are un adevărat proces de conștiință: ”Cum să fiu avocat dacă nu aveam delegație, nu aveam nimic, iar rechizitoriul l-am încropit noi... real impostură !”. Iată o mărturisire cutremurătoare:

”La momentul acela - e prima oară când o declar - mi-am dat seama cine erau teroriștii din România: noi eram teroriști! Noi n-am respectat legea, noi n-am respectat condiția umană. Noi n-am respectat modul în care voiam să mergem spre o democrație. (…) Era vorba de moartea unui om - cum puteam să primesc un ordin pentru care nu aveam niciun act care să justifice moartea? Sau să justifice o infracțiune?”

Generalul s-a opus inițial pedepsei cu moartea – ”nu pot să spun că am fost un erou”. Îl mustră conștiința – ”poate că și din cauza mea - cu toate că m-am opus la pedeapsa cu moartea - și din cauza mea, a slăbiciunii și a lașității mele, au fost condamnați la moarte. Am simțit frică !”.

Acele capete de acuzare, cine a avut ideea ?

”'Subminarea economiei naționale' - la momentul acela, țara era industrializată, își plătise datoriile, făcea export, ba chiar își permitea să înființeze o bancă cu arabii - plus bomba atomică”, expune generalul argumentele falsului. ”Numai din asta vedeți minciuna. Nu vă trebuie altceva - țara nu avea 5 bani datorie”.

Ce era adevărat din capetele de acuzare ? – insistă profesionist Mihai Gâdea.

”Absolut nimic !”, spune ferm generalul Lucescu, care mărturisește: ”Dacă luăm imaginile lor din timpul procesului veți vedea grija cu care Nicolae Ceaușescu o oprește pe Elena Ceaușescu să facă greșeli. Vă rog să mă credeți că acest om, iubindu-și familia, a avut ceva bun”.

Vom reveni cu acest interviu epocal – pentru că el marchează cu adevărat o epocă a minciunii în care am trăit 30 de ani  - și poate scoate la iveală adevărul despre unul dintre cei mai importanți conducători ai României, Nicolae Ceaușescu, ucis după un simulacru de proces.

”Doctorul Verdeș trebuia să constate decesul, a venit oripilat, strigând - nu a mai putut să profeseze vreo 3-4 ani pentru că a căzut într-o stare cumplită de depresie”.

Interviul poate fi urmărit pe Antena 3. În mod ciudat, azi noapte emisiunea nu a mai fost dată în reluare.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/analytics/20191205/28439718/Ceausescu-nevinovat-Nicio-acuzare-adevrata-crima-oribila.html

BOTNIȚARILOR : ”Voi, fără mine, nu existaţi. Sunteţi nişte umbre pe pereţii unei peşteri”

 


Acum, de 26 ianuarie, să recunoaștem ce ne-a adus național comunismul lui Nicolae Ceaușescu: puterea națiunii române de a înfrunta orice, fără panică, fără să fugă, creând și dezvoltând ! E ziua celui care ne-a făcut să fim altfel – de fapt, ne-a făcut… să fim !

Motto: ”Pentru că voi, fără mine, nu existaţi.

Sunteţi nişte umbre pe pereţii unei peşteri”

Corneliu Vadim Tudor

Anul 2020 a fost fără îndoială cel mai ciudat an, un an al impotenței mondiale – fără drame, doar cu o maximă și penibilă impotență. De la est la vest nimeni nu a putut, într-un an de zile, să vină de hac acestei… molime, pandemii, intoxicări, conspirații mondiale sau… ce naiba o fi ! Și, din păcate, neputința continuă și în acest an.

Mai grav, cred că definește ce se va petrece de acum încolo. O lume mai mult sau mai puțin închipuit bolnavă, care ascultă cele mai ciudate comenzi și care, atenție – NU are nicio confirmare concretă că eforturile și sacrificiile făcute sunt cu vreun folos ! De fapt, lumea de azi trăiește într-o mega iluzie, fantasmagorie -  sau într-o minciună !

Lipsa certitudinilor, a explicațiilor clare din partea specialiștilor contribuie la această situație care tinde să se transforme într-un episod dramatic, poate chiar tragic, ce ar putea rămâne consemnat în istorie drept cea mai bună dovadă a neputinței și mizeriei sistemului capitalist impus de ”lumea civilizată”.

Repet ce am mai spus la un moment dat: pentru cei care au trăit în România ”Deceniilor de înfăptuiri mărețe” este imposibil de acceptat sloganul actual ”Stați acasă” – ca fiind marea ”rezolvare” a virusului.

Voi relua niște idei pe care le-am mai scris, undeva la începutul anului trecut. În primul rând, aceea că am crescut într-o țară în care nimic nu putea opri dezvoltarea – nici inundațiile, nici cutremurul, nici seceta, nici munții, nici străinii ! O țară în care nimeni nu ”stătea acasă” la greu ! Și acum auzim soluția după 30 de ani de ”libertate” și ”capitalism”: ”Stați acasă” !

La un moment dat, presa preluase porecla coronavirusului: ”Virusul fără leac” !... Ori, acum, iată că vaccinurile nu sunt certe, nu se știe nici când și cât protejează, dacă producătorul livrează la timp etc. etc. Iar de ”după colț” apar alte „tulpini”, alte amenințări, care nu se știe dacă sunt vulnerabile la vaccin, reiterând ideea că, de fapt, e ceva… fără leac !

Așa ceva, în secolul XXI ?! Așa ceva, să fii fără apărare în ”Cea mai puternică alianță militară din istorie” ? În această minunată ”lume civilizată”, în Uniunea care ne-a cerut și pielea de pe noi ca să ne accepte în clubul său „select” ?!

Da, în aceste momente vedem adevărul, sub forma unui fenomen uluitor: neputința marilor state și ”alianțe”, a ”lumii civilizate”, capabile să arunce planeta în aer – dar incapabile să facă față unui virus, unei situații de criză – altfel spus, incapabile să își apere populația ! Cetățenii !

De ce asta ? – întrebam în urmă cu un an. Răspunsul este cam același: pentru că, se vede acum, statelor puternice, ”lumii civilizate”, nu le-a păsat niciodată de cetățeni ! De fapt, este neputința sistemului - a capitalismului și a uneltei sale mincinoase,  democrația pluripartită - de a face ceva bine pentru oameni, pentru societate, pentru viitor ! 

Și, da, e foarte clar: capitalismul a denaturat existența umană – din ființă superioară, creatoare, unită la bine și la greu, într-un consumator, gregar, interesat de profitul murdar, fără idealuri, fără noblețe ! Da, capitalismul a generat războaie, neo-colonialism și sclavagism modern, arme peste arme, dar și otrava socială a promiscuității generalizate, ascunsă sub masca perfidă ”Trăiește-ți clipa” !

Da, omul capitalismului este o efemeridă, ”muști de-o zi” – nu cel despre care copiii și nepoții să spună peste decenii ”Tata a construit Porțile de Fier, Vidraru, Transfăgărășanul, Combinatul, platforma industrială Republica sau uzina ”23 August” etc. etc.!...”. 

De fapt, ”lumea civilizată” a vizat doar profitul unor minorități și dominația mondială ! Pentru asta nu au dat cetățenilor și popoarelor nici cultură și nici sănătate – ci consum, dependență, incultură și minciuni manipulatorii ! 

Repet marele adevăr pe care vor să-l ascundă: așa s-a întâmplat și în trecutul nu prea îndepărtat, când marile puteri, ”lumea civilizată”, au dat oamenilor… războaie mondiale, atacuri cu gaze de luptă, cu arme nucleare, distrugerea orașelor cu bombe incendiare, holocaustul, crize economice și financiare – dar nu au putut face față marii epidemii de gripă spaniolă, nu și-au scos cetățenii din analfabetism, au ținut continente întregi în sclavia coloniilor, în foamete și subdezvoltare.

Scriu acest editorial – în parte reluat pe baza unei scrieri de anul trecut – pentru că e ziua celui care ne-a făcut să fim altfel – de fapt, ne-a făcut… să fim, ca să repet o expresie inspirată a lui Liviu Pleșoianu ! Nicolae Ceaușescu, în timpul căruia am atins forma cea mai evoluată social și uman a socialismului de orientare națională, ne-a făcut SĂ FIM !   

Să spunem lucrurilor pe nume: adevărul e că ”frumosul” regat al României avea multe județe cu populație majoritar analfabetă – asta o arată chiar Enciclopedia lui Dimitrie Gusti, nu „propaganda” comunistă ! Marea majoritate a zonei rurale nu avea lumină electrică, unitățile medicale erau o raritate, școlile la fel… În schimb, oamenii aveau parte de crize politice, căderi de guverne, alegeri cu scandal și minciuni… ca acum ! Și proprietatea asupra majorității economiei era la fel ca acum… străină și evazionistă ! Asta a preluat comunismul !

Așa că, oricât s-ar strădui ”lumea civilizată” să blameze comunismul, acesta a adus alfabetizare și cultură de masse, electrificare, drumuri, spitale și dispensare, fabrici – și toate aparțineau poporului! Nu unei minorități sau unor grupuri străine orientată doar către profit cu orice preț !

La noi, național comunismul lui Nicolae Ceaușescu a adus o dezvoltare puternică, într-un ritm uluitor, în toate domeniile - inclusiv în industria farmaceutică ! Da, fabricile care azi produc medicamente necesare – chiar vitale ! – în bătălia cu coronavirusul au fost create sau dezvoltate în perioada Ceaușescu !

O precizare esențială: Nicolae Ceaușescu nu a dezvoltat industria farmaceutică și nici vreo altă ramură economică din ”noroc”, ”paranoia” sau „orgoliu” – ci ca urmare a unei ”gândiri corecte” – așa cum recunosc specialiștii de azi - și a faptului că a ascultat și pus în practică sfaturile celor mai luminate minți ale domeniului !

”Norocul” nostru e că-capitalismul nu a apucat decât vândă această industrie, nu (încă) să și o dărâme. ”La noi, politica de dezindustrializare a fost cvasi-criminală”, spune acum un important director din industria farmaceutică, subliniind ”Cinstit vorbind, trăim din fabricile de medicamente făcute înainte de 1989 și care au avut șansa să intre pe mâna unor investitori strategici și nu să fie distruse, ca în alte domenii”.

Întrebare: oare ”experții” și ”partenerii” din UE și SUA, care ne-au tras de urechi să ne demolăm industria ”comunistă”, nu sunt de vină pentru această ”politică de dezindustrializare cvasi-criminală” ? Ba da, pentru că ei au fost principalii beneficiari ai ”dezindustrializării cvasi-criminale”, transformându-ne din concurenți, în consumători, cărora, iată, acum le spun ”Stați acasă”! Nu ne cerea și acum puțin timp Zuckerman, penibilul ambasador al SUA, să privatizăm ce a mai rămas al poporului ?

Întrebare: cum oare va afecta epidemia de acum boala de care suferim de 31 de ani -  cretinismul și nemernicia cu care aruncăm cu noroi în Nicolae Ceaușescu și epoca de care ar trebui să fim mândri ?!

Acum, de 26 ianuarie, să mai amintim ceva ce a mai adus național comunismul lui Nicolae Ceaușescu: puterea națiunii române de înfrunta orice, fără panică, fără să fugă, reconstruind și dezvoltând! România lui Ceaușescu a înfruntat inundațiile dezastruoase din 1971 sau urmările devastatoare ale marelui cutremur din 1977, la fel cum a avut tăria de spune NU actului samavolnic al ”partenerului strategic” din 1968! România lui Ceaușescu era o țară mândră și puternică, nu una căreia să i se spună… ”Stai acasă”!

România lui Ceaușescu zăgăzuia ape, tăia munții cu șosele și tuneluri – și, mai ales, însemna ceva atât în lume, cât și pentru cei care erau mândri de țara lor!

Era România românilor, nu o anexă ”strategică”, privatizată. Începea ”Epoca de aur”, nu… epoca ”Stați acasă”! Era o Românie pentru care NU exista „nu putem face”! Mărturiile încă există, cu tot efortul ”lumii civilizate” de a le dărâma și chiar de a le șterge din istorie și din memoria românilor ”euro-atlantici”.

De aceea azi, 26 ianuarie 2021, titrez cu maximă certitudine: avem nevoie de Nicolae Ceaușescu! De voința și puterea marelui conducător, de curajul său de a ridica fruntea pentru a privi viitorul și orice provocare drept în ochi! De înțelepciunea lui de a se baza pe valorile românești, fără a se coborî la golănime  - ci de a asculta mințile luminate ale românilor !

Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu pentru a înțelege că în primul rând trebuie să ne regăsim, ca români și constructori, nu ca emuli gregari, umili și pervertiți !

Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu ca să fim conștienți de ceea ce am realizat în istoria recentă, că am uimit lumea cu puterea de construi, de a produce, de a crea. A-l uita pe Ceaușescu înseamnă a accepta că sunt hoți, curve, săracii Europei, bătaia de joc a Occidentului și lacheii Americii! Și încă niște lachei prost plătiți, ba chiar jefuiți !

Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu ca de o carte de istorie corectă – și pentru a înțelege ce este și ce va fi cu noi !

Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu, pentru că avem nevoie de noi, cei demni și puternici, nu de false și străine modele, perverse și fără de Dumnezeu.

Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu pentru a-i reface acel odios ”proces” din 1989, nu pentru el – ci pentru noi, pentru a scăpa odată de blestemul unei uriașe nedreptăți și crime istorice !

Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu ! Și punct.

Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/columnists/20210126/33377541/Avem-nevoie-de-Nicolae-Ceauescu.html

”Mândria lui Ceaușescu”, pe agenda actualilor guvernanți

 


Marți, 23 februarie 2021, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile – CNACN – a lansat o licitație pentru reactualizarea studiului de fezabilitate privind amenajarea râurilor Argeș și Dâmbovița pentru navigație și alte folosințe.

Faimosul canal București-Dunăre, început înainte de 1989, are șanse să fie realizat după mai bine de 31 de ani.

Și aceasta pentru că în  23 februarie 2021, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile – CNACN – a lansat o licitație pentru reactualizarea studiului de fezabilitate privind amenajarea râurilor Argeș și Dâmbovița pentru navigație și alte folosințe.

Studiul se va derula pe cursul râului Argeș aval de lacul Mihăilești - Cornetu și pe cursul râului Dambovița aval de podul de pe șoseaua de centură a municipiului București, pe teritoriul județelor Ilfov, Giurgiu și Călărași, potrivit informațiilor din platforma SEAP, informează economica.net.

Contractul are o valoare estimată de 6 milioane de lei, fără TVR, iar durata este de 11 luni.

Achiziția este finanțată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare - POIM.

Ofertele se pot depune până pe 5 aprilie 2021.

Sunt două etape de proiectare în elaborarea Studiului de Fezabilitate.

Prima etapă cuprinde expertizele tehnice - construcții și amenajări hidrotehnice, taluzuri, drumuri și poduri, etc, studiu Topografic vizat de OCPI - inclusiv Studiu batimetric, stabilirea Coridorului de expropriere și identificare proprietari; studiu geotehnic - inclusiv studiu privind stabilitatea malurilor,  studiu de impact asupra mediului - inclusiv studiul transfrontralier - și studiul cu privire la siturile arheologice, studiu/studii de impact asupra corpurilor de apă, studiu hidrologic, studiu de trafic pentru o perioadă de 5 ani pentru fiecare râu/canal navigabil,

Etapa a doua cuprinde documentațiile tehnice necesare obținerii diferitelor avize cum ar fi cele pentru Autorizația de Construire, pentru acordul de mediu, avizul de gospodărire a apelor, acordul de funcționare în siguranță a barajelor etc.

De asemenea, versiunea finală a Studiului de Fezabilitate se consideră versiunea care va fi aprobată prin Hotărâre de Guvern, pentru indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Amenajarea râurilor Argeș și Dâmbovița pentru navigație și alte folosințe”.

Coridorul de exproprieri pentru obiectivul de investiții ”Amenajarea râurilor Argeș și Dâmbovița pentru navigație și alte folosințe” se va aproba prin Hotărâre de Guvern.

Proiectul Canalului Dunăre-București a fost început de Nicolae Ceaușescu. Criticii susțineau că este un proiect megalomanic și că nu va fi eficient din punct de vedere economic.

Fostele guverne social-democrate au promovat acest proiect pentru realizarea prin parteneriat public-privat.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/politics/20210224/33756487/Mandria-lui-Ceausescu-pe-agenda-actualilor-guvernanti.html