5.02.2021

Scrisoare deschisă : Domnule președinte, redați speranța oamenilor !

 


„Lansați Marele proiect al Întregirii neamului și dedicați-vă restul mandatului acestui mare proiect național.

Poate ar fi potrivit ca pentru o vreme să adoptați sistemul politic din Elveția.

Lăsați treburile zilnice, importante, desigur, dar, mărunte la scara istoriei, pe mâna unui guvern de oameni competenți și, mai ales, cinstiți și patrioți“.

Sunt doar câteva dintre ideile expuse într-o scrisoare deschisă de către dr. Pavel Suianu. Fost diplomat, Pavel Suianu afirmă că nu se pot face miracole în vindecarea bolnavilor dacă nu se tratează și sufletul oamenilor.

Iată scrisoarea dechisă:

Stimate Domnule Președinte al României,

Vă scrie un țăran cu școală din Transilvania care v-a votat cu mari speranțe pentru a deveni președinte al României. Acum sunteți în cel de al doilea mandat și mai aveți aproape 4 ani din acest mandat. Acum este momentul să faceți marea dvoastră operă, să dați marea lovitură, să faceți marele bine acestui neam și acestei țări pe care ați iubit-o atât de mult încă din tinerețe încât ați renunțat să vă urmați părinții când ei au decis să emigreze în Germania.

România se află azi, nu din vina d-voastră, într-o situație care se degradează mereu. Cauzele sunt multe și nu le analizăm acum și aici.

În cei 31 de ani trecuți de la evenimentele din decembrie 1989, evoluția spre dezvoltare, civilizație, modernizare, bunăstare, a fost extrem de lentă față de uriașele șanse avute. Pe unele planuri au avut loc chiar și dări înapoi.

Nici după aderarea la NATO și Uniunea Europeană, România nu a profitat de aceste noi condiții prielnice și a rămas tot pe ultimele locuri între țările membre ale acestei mari familii europene.

În primul dvoastră mandat, șansele să faceți mari lucruri pentru dezvoltarea României au fost mici deoarece puterea a fost în mâna PSD, votat din nefericire prea masiv de românii tot mai săraci și tot mai puțin școliți și informați.

Al doilea mandat de președinte a început cu venirea marii pandemii Covid 19 pentru combaterea cărei v-ați dedicat complet și cu unele succese deși nici o țară din lume nu a reușit încă să învingă această pandemie.

Să nu ne facem că nu vedem și că nu știm. Adevărul, realitatea este că poporul român este tot mai pesimist, tot mai dezamăgit, tot mai trist, tot mai deznădăjduit. Vorbesc de marea masă a poporului.

Una dintre cauzele procentului mare ale infectăril românilor cu noul coronavirus, în ciuda eforturilor supra omenești pe care dvoastră personal le-ați făcut, este depresia colectivă a românilor.

Oamenii depresivi, pesimiști, care au pierdut încrederea în ei înșiși sunt mai ușor atacați de orice virusuri, inclusiv de coronavirus deoarece au o imunitatea biologică mai slabă.

Încă cu peste 2.000 de ani în urmă, strămoșii noștrii daci, dar și medicii greci și romani știau că ființele umane sunt compuse din materie și din spirit. De aceea, ei tratau și materia și spiritul. Tot acei medici vechi știau că oamenii veseli și optimiști se îmbolnăvesc mai rar și se vindecă mai repede.

Studii britanice recente, cu rezultate publicate în ianuarie 2021, au confirmat ce știau strămoșii noștri, anume că procentul cel mai mare al celor decedați din cauza Covid 19 este format din oameni pesimiști, triști, loviți de diferite forme de depresie.

Concluzia este simplă: nu se pot face miracole în vindecarea bolnavilor dacă nu se tratează și sufletul oamenilor.

Oamenii optimiști, oamenii încrezători în propriile forțe, persoanele cu voință, luptătorii, au o imunitate biologică mai puternică, fiind astfel mai rezistenți la atacurilor oricăror virusuri.

Stimate domnule Președinte,

Începeți tratarea sufletului românilor. Puteți deveni cel mai mare medic al românilor. Vindecați-i de depresia colectivă de care suferă de mulți ani.

Stimate domnule Președinte,

Aveți marea șansă să intrați în istoria marelui neam al românilor și să deveniți peste ani unul dintre eroii acestui neam, dacă veți începe să vindecați acest popor nu de Coronavirus, ci de depresia colectivă.

Redați speranța românilor, redați încrederea în talentul și hărnicia lor, stârniți marele entuziasm care poate face minuni, puneți-vă cu adevărat în fruntea națiunii și chemați poporul la Marea Unire a tuturor românilor.

Redați speranța românilor care au mai rămas în România, redați speranța românilor din Basarabia, redați speranța românilor de pretutindeni alungați de mizeria din țară în toate țările Europei și în toate colțurile mapamondului.

Lăsați treburile zilnice, importante, desigur, dar, mărunte la scara istoriei, pe mâna unui guvern de oameni competenți și, mai ales, cinstiți și patrioți.

Poate ar fi potrivit ca pentru o vreme să adoptați sistemul politic din Elveția, cea mai dezvoltată țară a Europei, etalon de stat modern și civilizat.

Puteți foarte ușor determina formarea unui Guvern format din toate partidele politice care au reușit să aibă reprezentanți aleși în Parlament.

Puteți foarte ușor determina partidele ca în acest guvern să numească pe cei mai cinstiți și competenți specialiști ai diferitelor domenii. Dacă sunt cei mai buni în domeniul lor nu trebuie să fie neapărat membri de partid ca în timpul comunismului.

După aceea, lăsați guvernul să lucreze și doar din când în când uitați-vă să nu o ia razna.

Dacă acest sistem de guvern este benefic pentru Elveția, cel mai bogat și dezvoltat stat, el poate fi bun și pentru România.

Cu intrarea în guvern a tututor partidelor imprtante, s-ar opri cearta neserioasă și dihonia din societate și partidele, caii care trag la trăsura neamului ar mări viteza trăsurii.

Fiind toate partidele politice majore reprezentate în guvern, nici corupția nu ar mai fi așa de mare deoarece, s-ar supraveghea unii pe alții.

Dvoastră domnule președinte, lansați Marele proiect al Întregirii neamului și dedicați-vă restul mandatului acestui mare proiect național.

Nici nu visați ce entuziasm va stârni acest proiect de țară și de neam.

Proiectul reunirii tuturor românilor, atât al celor din interior, realizat prin guverne de uniune națională de lungă durată, dar, mai ales, a românilor de pretutindeni, va duce la apariția unui entuziasm ce va face minuni, va trezi la viață milioane de suflete triste și decepționate, va ajuta la apariția de idei novatoare, la descoperiri și invenții, la progres fenomenal, va face minuni.

Dvoastră, domnule președinte, sunteți minunat plasat atât în relațiile cu conducătorii Uniunii Europene cât și în relațiile cu administrația din SUA pentru a le cere liderilor acestor țări aliate să sprijine procesul de unire a tuturor românilor.

Luați exemplul cancelarului Helmut Kohl care a reunificat Germania, deși, nici Franța și nici Marea Britanie nu au sprijit această idee. Cancelarul Helmuth Kohl a reușit, deoarece a avut acel vis și a uzat de toate atuurile sale.

De azi înainte, începeți negocieri personale cu marii lideri ai lumii pentru a le cere să ajute poporul român să se reunească într-o singură familie.

După ce îi veți informa pe prietenii dvoastră și ai României din NATO și UE despre dorința reunificării românilor, începeți negocieri directe și cu marea Rusie.

Marea Rusie ar avea și ea mult de câștigat prin rezolvarea unei probleme vechi de două secole și prin transformarea relațiilor cu România în relații de bună vecinătate, relații care să devină model de relații de prietenie și colaborare între vecini.

Anunțați public aceste negocieri, deoarece, ele sunt cele mai legitime și cele mai cinstite. Dar, apoi, negocierile nu trebuie să fie publice. Să ne anunțați doar încheirea lor cu succes.

Timpul rămas din mandatul dvoastră este suficient pentru succesul acestor negocieri.

Mă gândesc că nu ar strica nici ca România să aibă un președinte distins cu un Premiu Nobel pentru Pace.

România are enorm de multe argumente cu care să finalizeze cu succes aceste negocieri cu toate părțile interesate.

În ajutorul domniei voastre vor veni nu numai tot mai mulți români și prieteni din alte țări, dar și Dumnezeu vă v-a ajuta, căci veți fi făcător de pace și dreptate.

Dintr-o relație tensionată între România și vecinii, prin succesul acestor mari negocieri, se va realiza un loc de pace care va putea inspira și alți lideri politici și popoare.

Pentru a inspira, entuziasma, pentru a reda speranța și încrederea în poporul care v-a reales, trebuie să vă recăpătați încrederea în domnia voastră.

Nu fiți modest, nu ratați șansa istorică, șansa de a intra în istorie ca un mare erou, credeți în destinul dvoastră. Îndrăzniți mai mult, domnule Președinte.

Aveți în față o șansă istorică. Nu aveți nimic de pierdut, ci, numai de câștigat.

Lansarea acestui proiect i-ar face pe români să zică: pentru a-i atrage la unire pe frații noștri de peste Prut și pentru a-i încuraja pe cei plecați în Occident să revină acasă, noi, cei rămași acasă, ar trebuie să facem această Românie mai atractivă decât este, mai bogată, mai dezvoltată, mai civilizată, cu guvernări mai cinstite, cu promovări în funcții de persoane competente, cu autostrăzi care să lege toate colțurile țării, de la Nistru pân la Tisa, cu trenuri care să circule cu viteze de 150-300 km la oră, cu spitale ca în Viena, etc.

Împliniți visele milioanelor de români, mai ales, ale românilor de dincolo de Prut, ale basarabenilor, care au suferit și suferă mai mult decât oricare alți români, simțindu-se abandonați și orfani.

Și o ultimă rugăminte: poate mai înnoiți echipa de consilieri cu specialiști de mare anvergură care să vă ajute să dați tot ce aveți mai bun în dvoastră, nu să vă tragă în jos sau chiar să vă saboteze.

Scrisoarea este prilejuită de moartea marelui patriot român Nicolae Dabija, născut în 1948 în Codreni, Moldova. Nicolae Dabija a fost un mare poet, scriitor, om politic, membru al Academiei, dar, mai ales, a fost un mare luptător pentru reunirea Basarabiei cu România, patria mama.

Încă din timpul comunismului, în calitate de redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, a avut un rol important în lupta de renaştere naţională din Republica Moldova.

Revista condusă de Nicolae Dabija a fost, în anii 1988-1989, cea mai importantă publicaţie care a luptat pentru revenirea limbii române la grafia latină şi decretarea ei ca limbă oficială în Republica Moldova.

Dispariția lui prematură, din cauza îmbolnăvirii cu acest coronavirus, este o mare pierdere pentru toți românii împrăștiați azi peste tot în lume.

Lupta și jertfa lui Nicolae Dabija să ne facă pe toți cei care am rămas încă în viață să continuăm să lucrăm la marele vis al reunirii tuturor românilor într-o singură patrie, prosperă și fericită.

Stimate domnule președinte,

Nu lăsați să se mărească golul lăsat de patrioții plecați la ceruri. Umpleți acest gol cu lupta și succesul domniei voastre.

Dr. Pavel Suian

Minune de Înviere, după incendiul de la biserica din Vrancea

 


Deși flăcările au distrus în totalitate biserica şi bunurile aflate în interior, Evanghelia a fost găsită şi recuperată intactă dintre ruinele construcţiei făcute scrum.

Minune de Înviere. “Credința adevărată crede incredibilul, vede invizibilul şi poate imposibilul”, au transmis pompierii vrânceni pe pagina de Facebook.

Un incendiu a izbucnit, vineri după amiază, la o biserică din satul Topești, comuna Bârsesti, judeţul Vrancea, de sărbătoarea Vinerea Mare.

34 de pompieri militari au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit în Vinerea Mare cu 5 autospeciale de stingere şi 1 ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vidra, 2 autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi din cadrul Detașamentului de Pompieri Focşani și SVSU Tulnici cu 1 autospecială de stingere.

“A fost anunțat un incendiu la biserica din satulTopești, comuna Barsesti. Intervin 4 autospeciale de stingere si 1 ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vidra, 2 autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi din cadrul Detașamentului de Pompieri Focsani și SVSU Tulnici cu 1 autospecială de stingere”, se arată într-un mesaj al ISU Vrancea, conform Monitoruldevrancea.

Incendiul s-a manifestat generalizat la întreaga biserică, pe o suprafață de cca. 250 mp.

„Numărul mare de credincioşi la Mormântul Sfânt s-a datorat vaccinării”

 


Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a transmis, sâmbătă seara, că prezența a mulți credincioși la Sfântul Mormânt, în Ierusalim, a fost posibilă datorită vaccinării unui mare procent din populația Israelului.

Patriarhul Daniel a apreciat sâmbătă că este încurajatoare prezenţa credincioşilor la ceremonia coborârii Sfintei Lumini de la Ierusalim, amintind că anul trecut au participat doar clericii şi subliniind că relaxarea a fost posibilă datorită vaccinării unui mare procent din populaţia Israelului şi este un pas spre o posibilă redeschidere a pelerinajelor. Patriarhul a încurajat vaccinarea, anunţând că din 23 mai ar putea fi reluate pelerinajele la Locurile Sfinte pentru pelerini, ”de preferinţă pelerini vaccinaţi”.

Patriarhul Daniel: „Anul acesta, 2.500 de persoane au fost lăsate să intre în Basilica Sfântului Mormânt, în Biserica Mare. Şi s-a văzut bucuria credincioşilor prezenţi, printre care şi părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, ca reprezentant al Patriarhiei Române. (…)

Şedinţă de urgenţă de Paşte după ce rata de incidenţă a scăzut sub 3

 


Măsuri de relaxare în Bucureşti. Rata de infectare a fost sâmbătă sub 3 la mia de locuitori, aceasta fiind 2,86 la mie, iar vineri a fost de 2,98. Prefectul Alin Stoica a anunţat că CMBSU va decide redeschiderea sălilor de spectacol, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30%, în cazul în care trendul descent şe menţine, iar măsura va intra în vigoare de luni, ora 00.00.

„Vom aştepta cele 48 de ore prevăzute de hotărârea de Guvern. Acum indicele de infectare este 2,98, deci foarte puţin sub trei şi, dacă se confirmă acest trend descendent, vom lua decizia duminică, urmând ca de luni să intre în vigoare măsurile, respectiv redeschiderea sălilor de spectacol cu o capacitate de 30%, redeschiderea restaurantelor, cafenelelor cu 30% din capacitate”, a declarat Alin Stoica, întrebat când ar putea fi convocată şedinţa CMBSU pentru decide măsuri de relaxare în Capitală.

Marea relaxare în Capitală. Restaurantele şi sălile de spectacol se deschid de luni la 00.00

Măsuri de relaxare în Bucureşti. Pe 23 aprilie, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis să permisă circulaţia persoanelor până la ora 22.00, după care va fi interzisă până la ora 5.00, iar magazinele să fie deschise până la 21.00 inclusiv la sfârşit de săptămână, hotărârea fiind luată ca urmare a scăderii incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19 sub 3,5 la mia de locuitori.

Au fost deschise şi sălile de sport şi fitness şi a fost menţinută decizia luată privind sărbătorile pascale.

„Pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paştelui, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 05.00”, arată decizia CMBSU.

De asemenea, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă  specifică lunii Ramazan, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada  8 mai – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00.

Rata de infectare în Capitală, sub trei la mie pentru a doua zi consecutiv. Bucureştenii au luat cu asalt Parcul Herăstrău.

Bucureştiul a înregistrat sâmbătă 2,86 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când s-a înregistrat o incidenţă de 2,98 cazuri.

Ministrul Sănătăţii: Vreau să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Vă încurajez să respectăm măsurile de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2

„Vă doresc sărbători în tihnă şi un Paşte Luminat! Suntem în zile de sărbătoare, zile pe care ni le dorim fericite, alături de cei dragi, cu bucurie şi linişte. După un an întreg vă spun că înţeleg această dorinţă de a fi împreună. O resimt şi eu. O resimţim cu toţii. Vreau totuşi să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Este al doilea Paşte pe care îl petrecem în aceste condiţii.

Vă încurajez să respectăm măsurile de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2 şi să CONTINUĂM să ne vaccinăm! Zilele acestea, oferiţi-vă şi oferiţi cadou şansa revenirii la normalitate prin vaccinare. Veţi găsi centrele deschise şi în aceste zile. Vă mulţumesc pentru că sunteţi alături de noi în acest efort de a reveni la viaţa de dinainte de pandemie”, a scris Ioana Mihăilă sâmbătă pe Facebook.

Cu mielul, porcul, fasole şi cârnaţi în bagaje de Paşte

 


Lista galbena a tarilor cu risc epidemiologic a mutat aglomeratia din terminalul de SOSIRI in cel de PLECARI, pentru ca, in situatia actuala, rudele din tara ii viziteaza pe cei dragi in strainatate. In acest mod, acestia evita sa isi piarda putinele zile de concediu in carantina, dupa intrarea in Romania.

O femeie din județul Harghita s-a stabilit în Italia acum două decenii împreună cu familia. În preajma sărbătorilor, românca s-a întors acasă pentru câteva zile. La plecarea din Cluj, în aeroport, geamantanul cu bucate tradiționale a cântărit 42 de kilograme, cu 12 mai mult decât era permis de compania aeriană. Femeia și-a dorit să aducă familiei, rămase în Italia, carne de miel, drob, slănină, carne de porc, fasole și cârnați.

Vineri dimineață, pe aeroportul din Cluj, la îmbarcare, geamantanul româncei cântărea 42 de kilograme, cu 12 mai mult decât era acceptat, scrie Dejeanul.ro. Doamna Violeta este din judetul Harghita, dar impreuna cu toata familia s-a stabilit la Bergamo de mai bine de 20 de ani. A venit in tara pentru doar cateva zile, iar la intoarcere, lista cu  bunătăți traditionale cerute de cei ramasi in Italia a depasit cu mult limita de kilograme permisa de compania aeriana.

Bagajul s-a umplut, astfel, de produse din carne de miel, de porc, slănină, fasole și cârnați. Femeia nu-și dorea decât să aducă bucate tradiționale membrilor familiei rămași în Italia.

În final, românca a renunțat la o parte din alimente. Conform legislației actuale, putem transporta produse de origine animală cu avionul, însă nu în cantități mari și ambalate corespunzător.

5.01.2021

Bucurie mare la Ierusalim. Lumina Sfântă s-a aprins.

 



Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă de părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi distribuită la Aeroportul Internaţional Otopeni delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige. Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.
Ceremonia
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.
Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.
Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.
Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor. 



Paște 2021. La ce oră începe Slujba de Înviere și ce trebuie să duci la biserică

 


În această seară, toți credincioșii creștin-ortodocși sunt așteptați la Slujba de Înviere. La ce oră începe și ce trebuie să duci la biserică.

La ce oră începe Slujba de Înviere

Slujba de Înviere în bisericile din România, începe în fiecare an spre miezul nopții, pe la ora 23:45, deși, în unele biserici, oamenii sunt chemați de preoți de la ora 23:00. Cu puțin înainte de miezul nopții, se sting toate luminile, iar preotul iese prin sfintele uși cu o lumânare aprinsă și ia candela de la Sfânta Cruce, după care spune de trei ori "Veniți de primiți lumină!".

Toți credincioșii iau lumina de la preot și ies afară în fața bisericii, unde se află o masă pe care sunt așezate Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și două sfeșnice cu lumânări aprinse, potrivit crestinortodox.ro. Slujba începe cu citirea Evangheliei Învierii. Toți cântă împreună cu preotul: "Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le" (de trei ori). Oamenii revin în biserică unde se continuă cu slujba utreniei și cu liturghia.

Ce se duce la biserică în noaptea de Înviere

Pentru slujba de Înviere, femeile pregătesc coșul pascal, ce va fi dus la biserică pentru a fi sfințit. Acesta trebuie să conțină pască, drob de miel, cozonac,  salată de sfeclă roșie și hrean, dar și produse din carne de porc.

De asemenea, în coșul pascal poți pune un ştergar nou, o lumânare albă aprinsă, ouă, cozonac, pască, o bucată de slănină, zahăr, făină, o ramură de busuioc, un miel figurină din aluat copt şi vin. Coșul pascal este pregătit de femei, dar este dus la biserică de către bărbați, potrivit tradiției. 

NORUL DE PRAF SAHARIAN A AJUNS DEASUPRA ROMÂNIEI

 


Norul de praf saharian a ajuns în regiunile vestice ale României, anunță reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie. Acesta se va deplasa deasupra întregii țării, mai spun specialiștii.

Meteorologii spun că în perioada 01 – 03 mai, circulația aerului, preponderent din sector sud-vestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României.

Concentrațiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse, în comparație cu cele din zona Peninsulei Italice și sudul Peninsulei Balcanice.

Depunerile de praf în România vor putea fi observate în intervalele cu ploaie, la început în regiunile vestice și sudice, apoi și în restul țării.

OAMENII POT TRĂI ÎN RELAȚII DE PRIETENIE ! De ce NATO și U.E. vor RĂZBOI cu ORICE PREȚ ?

 


OAMENII POT TRĂI ÎN RELAȚII DE PRIETENIE ! De ce NATO și U.E. vor RĂZBOI cu ORICE PREȚ ?


Consolidarea strategică a Marinei Ruse: Demararea construcției a șase nave de război

 


Federația Rusă va demara, până pe 9 mai, construcția a șase nave de război: două crucișătoare submarine nucleare strategice, două submarine diesel-electrice și două corvete.

Dezvoltarea Flotei Maritime Militare a Federației Ruse rămâne una dintre prioritățile de stat ale Rusiei, care are cele mai lungi frontiere maritime din lume. Dinamica stabilă a construcțiilor navale militare răspunde pe deplin amenințărilor moderne asupra zonelor maritime și oceanice, permite Marinei Ruse să mențină primele poziții în lume în ceea ce privește numărul de militari, eficacitatea în luptă și dotarea cu arme de înaltă tehnologie.

În Rusia, se observă o creștere a volumului de construcție a navelor de război mari, cu o trecere la serii de masă. Astfel, până pe 9 mai, în Federația Rusă, va demara construcția a șase nave de război: la ʺSevmașʺ – a două crucișătoare submarine nucleare strategice ale proiectului ʺBorei-Aʺ (ʺDmitrii Donskoiʺ și ʺCneazul Potemkinʺ), la ʺȘantierele Navale Admiraltyʺ – a două submarine diesel-electrice ale proiectului 636.3 – ʺMojaisk” și ʺIakutskʺ (respectiv al șaselea și al șaptelea submarin ʺVarshavyankaʺ pentru Flota rusă din Pacific), la Uzina de construcții navale Amur – a două corvete ale proiectului 20380 (deocamdată fără nume).

La ʺSevmașʺ se află, la diferite etape de construcție, patru submarine strategice ale proiectului ʺBorei-Aʺ. De asemenea, continuă construcția submarinelor nucleare multifuncționale ale proiectului ʺYasen-Mʺ – ʺVoronejʺ și ʺVladivostokʺ (în total vor fi construite opt purtătoare de rachete hipersonice ale acestui proiect), se lucrează asupra submarinului ʺHabarovskʺ, se testează crucișătorul nuclear submarin ʺBelgorodʺ.

Vă reamintesc că Marina Rusă, în 2020, a fost completată cu aproape patruzeci de nave de război și nave auxiliare. În serviciu au intrat: cel mai nou transportator submarin de rachete strategice ʺCneazul Vladimirʺ al proiectului 955A ʺBoreiʺ, submarinul ʺPetropavlovsk-Kamceatskiʺ al proiectului 636.3 (pentru Flota din Pacific), prima fregată de serie a proiectului 22350 ʺAmiralul flotei Kasatonovʺ și nava mare de desant "Piotr Morgunov" a proiectului 11711 (ambele pentru Flota de Nord), cea mai nouă navă de apărare anti-mină ʺIakov Baleaevʺ a proiectului 12700 (a cincea din serie și prima pentru Flota din Pacific), prima corvetă din serie a proiectului 20385 ʺGremyashchiyʺ, corveta ʺAldar Tsydenzhapovʺ (a șaptea din serie și a treia pentru Flota din Pacific), o mică navă de rachete a proiectului 22800 ʺOdințovoʺ (a treia pentru Flota Mării Baltice). Iar spre sfârșitul anului 2020, au fost puse bazele celor de-al treilea și de-al patrulea submarine "Varshavyanka" ale proiectului 636.3 pentru Flota din Pacific.

Scopul submarinelor ʺBoreiʺ

Crucișătoarele submarine cu rachete strategice ʺDmitrii Donskoiʺ și ʺCneazul Potemkinʺ vor consolida componenta navală a triadei nucleare rusești. Aceste nave vor fi livrate flotei în 2026 și 2027. Submarinele ʺBoreiʺ transportă la bord rachetele balistice intercontinentale ʺBulavaʺ, care au o rază de acțiune de până la 8 mii de kilometri (fiecare rachetă balistică intercontinentală are până la zece unități de ghidare individuală cu o capacitate de până la 150 de kilotone). Reînnoirea forțelor submarine strategice ale Federației Ruse stă la baza descurajării nucleare și a asigurării securității naționale.

În componența Marinei Ruse există deja trei submarine strategice ʺBoreiʺ – ʺIurii Dolgorukiiʺ, ʺAleksandr Nevskiiʺ și ʺVladimir Monomahʺ, care au la bord câte 16 rachete balistice intercontinentale fiecare. Navele ulterioare din serie pot avea mai multe (caracteristicile distinctive nu sunt dezvăluite). Ministerul Apărării al Federației Ruse a planificat să livreze Marinei doar zece submarine ʺBoreiʺ.

Particularitățile submarinului ʺVarșaviankaʺ

Submarinele diesel-electrice ale familiei ʺVarșaviankaʺ sunt numite de NATO ʺgaura neagră din Oceanul Planetarʺ datorită invizibilității ridicate. Aceste submarine sunt înarmate cu cel mai recent complex de navigație inerțială și cel mai nou sistem automatizat de informații și control, cu torpile și rachete puternice, inclusiv rachete de înaltă precizie. Construcția în serie a submarinelor proiectului 636.3 este foarte bine structurată.

Submarinul modern ʺVarșaviankaʺ transportă 18 torpile și 24 de mine pentru distrugerea țintelor subacvatice și de suprafață și, cel mai important, rachetele de croazieră ʺKalibrʺ. Publicația Military Watch susține că potențialul submarinelor ʺVarșaviankaʺ permite protejarea fiabilă a apelor teritoriale rusești și a regiunilor de coastă ale țării. Chiar și cu arme non-nucleare, un singur submarin poate distruge până la două grupuri de atac ale portavioanelor Marinei SUA, întrucât eficacitatea (raza de detectare) a complexului său acustic este de trei ori mai mare decât capacitățile analoage ale ʺpartenerilorʺ săi. Șase submarine rusești ʺVarșaviankaʺ sunt capabile să blocheze complet acțiunile sau manevrele unui potențial inamic în Marea Neagră.

Viteza sub apă a submarinului proiectului 636.3 – până la 20 de noduri. Raza de acțiune (de serviciu) – 2000 de mile. Autonomia – 45 de zile. Dimensiunile submarinului (lungime 73 m, lățime 10 m, pescaj 6,2 m) îi permit să se ascunde în ape puțin adânci. Adâncimea maximă de scufundare – 300 de metri. În ceea ce privește rezerva de aer pentru sistemul de propulsie și echipaj (52 de persoane), ʺVarșaviankaʺ poate rămâne sub apă fără a ieși la suprafață până la 260 de ore. Este un instrument militar eficient și fiabil. Nu este o coincidență faptul că submarinele rusești ale proiectelor 636 și 636M sunt cumpărate activ de forțele navale străine (China – 10 unități, Vietnam – 6 unități, Algeria – 4 unități).

Corvetele invulnerabile

Rusia dezvoltă activ proiectele navelor de rangul III destinate zonelor maritime de apropiere  – 20380, 20385 și 20386. Acestea sunt corvete (anterior se numeau nave de patrulare) cu un deplasament de 2000-3000 de tone. De fapt, 20385 și 20386 sunt versiuni mai avansate și mai complexe ale proiectului 20380. Astfel, în cadrul proiectului 20385, muniția sistemului de rachete antiaeriene ʺRedutʺ a fost mărită de la 12 la 16 de celule, rachetele anti-navă Kh-35 ʺUranʺ au fost înlocuite cu 8 rachete ale complexului ʺKalibr-NKʺ, iar, în viitor, nava poate fi echipată cu rachetele hipersonice ʺZirconʺ.

Sistemul de rachete anti-navă este completat armonios de două instalații de artilerie AK-630M de 30 mm (80 de gloanțe pe minut și o rază de acțiune de până la 21 km), de sistemul de rachete și artilerie ʺKortik-Mʺ și de sistemul portabil ʺIglaʺ. Sistemul de protecție anti-torpilă este reprezentat de complexul ʺPaket-NKʺ (tuburile de torpilă de 330 mm pot fi folosite și împotriva navelor de suprafață, și împotriva submarinelor inamice). Pentru detectarea și distrugerea submarinelor, pe corvetă este prevăzut elicopterul Ka-27PL. La bord există, de asemenea, diverse arme radiotehnice. Una dintre caracteristicile importante ale navelor proiectului 20380 este suprastructura realizată, folosind tehnologiile stealth, din materiale compozite multistrat. Viteza – până la 27 de noduri. Raza de acțiune – 3500 mile. Autonomia – 15 zile. Echipajul – 99 de persoane.

Scopul corvetelor – să patruleze, să lupte împotriva navelor și submarinelor inamice în zona de maritimă de apropiere (până la 500 de mile), să efectueze lovituri cu ajutorul rachetelor și artileriei asupra țintelor de coastă, să sprijine operațiunile de debarcare. Astfel de nave vor fi întotdeauna solicitate în Marea Baltică, în Marea Neagră și în alte mări.

Astăzi, ponderea armelor moderne în armată și în marină depășește 70%. Desigur, acest indicator este departe de a fi o limită. Complexul militaro-industrial al Rusiei a făcut o revoluție științifică și tehnologică, care a permis crearea armelor care nu au analoage în lume, care întrec cu zeci de ani dezvoltările occidentale. În lumea multipolară de astăzi, sistemele de arme de înaltă tehnologie fac din Rusia o țară, cu adevărat, suverană și invincibilă. Formațiunile operativo-strategice ale Marinei Ruse: Flota de Nord, Flota din Pacific, Flota Mării Baltice și Flota Mării Negre, precum și Flotila din Marea Caspică, rezolvă sarcinile politicii maritime naționale în direcțiile regionale corespunzătoare. Compoziția cantitativă și calitativă a flotelor este menținută la un nivel corespunzător amenințărilor Federației Ruse în direcția regională.

Asistentă arestată, după ce patru pacienţi au fost ucişi cu sânge rece într-o clinică de lângă Berlin

 


Patru pacienţi au fost ucişi, iar un altul a fost grav rănit  într-o clinică pentru persoane cu handicap lângă Berlin, iar principalul suspect - o angajată a instituţiei - a fost arestată.

"Rănile tuturor victimelor sunt rezultatul aplicării unei violenţe intense, extreme", a subliniat poliţia într-un comunicat, fără a fi în măsură să ofere deocamdată alte detalii cu privire la circumstanţele presupuselor omucideri.

Potrivit poliţiei, cele patru persoane decedate au fost găsite în timpul serii în camerele lor din această clinică situată în Potsdam, oraş ce se învecinează cu Berlinul.

Principalul suspect este o angajată de 51 de ani a clinicii. Aceasta a fost arestată de către oamenii legii fiind principalul autor al faptelor. Motivele pentru care au fost produse crimele sunt necunoscute, relatează Chicago Sun Times. 

Clinica, numită Thusnelda-von-Saldern-Haus, este specializată în primirea şi îngrijirea de persoane cu handicap fizic sau mental, inclusiv persoane nevăzătoare sau cu autism.

În afară de clinica propriu-zisă, situl include clădiri de locuit, şcoli şi ateliere de lucru.

Carmen Tănase: Apariția virusului este un plan bine pus la punct, iar copiii sunt ținta !

 


Carmen Tănase a afirmat, vineri, la Subiectiv, că nu se mai teme de COVID-19. Îndrăgita actriță spune că are grijă să se imunizeze, atât ea, cât și familia sa. Pe de altă parte, aceasta a mărturisit că nu obișnuieste să poarte mască decât la interior, atunci când intră într-un magazin.

"Nu mă tem de acest virus. Am avut grijă anul acesta de imunitatea mea, chiar am avut grijă de mine și de ai mei, de familia mea. Am luat ce trebuie, am luat vitaminele respective, mi-am făcut un cocktail pe care îl luăm în fiecare zi. Mi-am făcut imunitatea și socializănd cu oamenii. Mărturisesc asta: eu nu m-am ferit niciodată de oameni. Port o vizieră când intru undeva, într-un magazin, altminteri nu o port. Până acum nu m-am amendat nimeni.

Bine, și dacă m-ar amenda, contest, pentru că e o aberație. Încă mai merg pe logic și cred că este o aberație. Am dreptul să respir, iar dreptul acesta nu mi-l ia nimeni", a spus Carmen Tănase.

Carmen Tănase: Apariția virusului este un plan bine pus la punct, iar copiii sunt ținta!

În urmă cu ceva vreme, Carmen Tănase vorbea despre efectele pandemiei asupra copiilor. Îndrăgita actriță spunea că totul pare un plan bine pus la punct în care copiii sunt ținta, pentru că ei își vor forma personalitatea într-un mod total diferit decât au făcut-o generațiile anterioare din cauza restricțiilor care sunt impuse în ceea ce e numit tot mai des 'noua realitate'.

"Cred că este mai mult decât un experiment, cred că este un plan. Adică nu există cineva care stă la butoane și se joacă. Nu, există o ordine bine stabilită a butoanelor, așa cred. Eu tot refuz să-mi fie teamă.

Conștientizez că în clipa în care chiar voi fi dominată de frică, partida cu mine este pierdută.

Și atunci refuză să-mi fie teamă, dar mă gândesc cu îngrijorare la copii pentru că am realizat că ei sunt ținta acestei lumi noi - ni se tot spune că trebuie să ne obișnuim cu viața această nouă pe care o s-o trăim. Ce înseamnă viața asta nouă?

Noi avem puncte de reper, noi avem pe ce să ne bazăm, avem un trecut. Am trecut și noi prin dictatură, am trecut prin comunism, prin probleme, prin lipsuri, apoi a venit această libertate, pe care fiecare a înțeles-o cum a vrut, dar am trăit.

Carmen Tănase: "Copiii vor fi învățați să stea într-un pătrățel"

Generația noastră și-a făcut meseria, am trăit, a râs, s-a distrat, a mers în străinătate.

Oamenii aceștia care sunt acum tineri și mai ales copiii care sunt în formare acum, care acum își dezvoltă și sistemul imunitar, dar și absolut toate circuitele psihice, copiii aceștia vor fi învățați să stea într-un pătrățel, de mici. Reflexul lor așa va fi format.

Să nu iasă din pătratul acela, pentru dacă vor ieși va fi nenorocire, moare bunicul acasă, să nu se apropie de colegul, să nu pună mâna pe el, pentru că e nenorocire, să nu vadă chipul educatoarei, chipul învățătoarei care acum zâmbește, acum este încruntată, acum vrea să-l mângâie, dar nu poate, să-l tragă de ureche, dar nu poate.

Pentru că așa se dezvoltă un copil. Noi mâncam fructe de pe jos, pentru că sistemul nostru imunitar e în comuniune cu natura, dar copiii aceștia sunt dezinfectați pe mâini de frică. Eu înțeleg părinții, dar cum se dezvoltă el? El nu mai are afect, se dezvoltă fără empatie!", a spus Carmen Tănase, la Sinteza zilei.

Rusia complică războiul diplomatic cu UE - Este vizat președintele Parlamentului European

 


Rusia a decis, vineri, să interzică accesul pe teritoriul său a opt oficiali din Uniunea Europeană, ca reacţie după sancţiunile impuse cetăţenilor ruşi de către UE, informează Reuters, potrivit news.ro

Ministerul rus de Externe a anunţat că printre oficialii vizaţi de interdicţie se numără Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, şi David Sassoli, preşedintele Parlamentului European.

Ceilalţi şase sunt Jorg Raupach (procurorul şef al Berlinului), Ivars Abolins (preşedintele Consiliului Media Electronică al Letoniei), Maris Baltins (director al Centrului Lingvistic al Letoniei), Jacques Maire (membru al delegaţiei Franţei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), Asa Scott (preşedintele Diviziei de Protecţie şi Siguranţă CBRN, Agenţia suedeză de Cercetare pentru Apărare) şi Ilmar Tomusk (directorul general al Inspectoratul pentru Lingvistică al Estoniei).

Uniunea Europeană a impus în martie sancţiuni în cazul a doi ruşi acuzaţi de persecutarea lesbienelor şi gay-ilor în Cecenia. De asemenea, UE a impus în martie sancţiuni pentru patru înalţi oficiali ruşi apropiaţi ai lui Vladimir Putin.

4.30.2021

Diana Șoșoacă a avut dreptate – dar recunoaște cineva ?

 


Adevărul supără ! Senatoarea e atacată de partide pentru că a avut dreptate făcând acuzații grave la adresa autorităților – iar cei care o urmează ar trebui să vadă fondul serios al demersurilor sale, mai mult decât aparențele ”senzaționale”.

Din păcate, în goana după senzațional, lumea nu vede aspecte cu adevărat importante. La fel se petrece și în cazul Dianei Șoșoacă – de mulți considerată un adevărat fenomen politic. Și pe bună dreptate.

Dar, presa și opinia publică este disperată să afle când și cum își face Diana Șoșoacă partid și dacă va candida la prezidențiale. Toate la timpul lor, încearcă să le spună senatoarea, care pune piatră peste piatră în construcția sa – nu aruncă pietre în baltă, așa cum ar dori… nebunii.

De , lumea nu e atentă că Diana Șoșoacă a trimis încă de acum un an o scrisoare deschisă președintelui și guvernului avertizând, cu argumente profesioniste, că se încalcă, în ritm tot mai susținut, drepturile și libertățile cetățenești în ”starea de urgență” – și a prevenit că aceste ilegalități și acte neconstituționale se vor agrava.

Ceea ce s-a și întâmplat!  De aceea, dacă s-ar fi acționat unitar atunci, și ”dacă Puterea ar fi iubit poporul român”, cum spune Diana Șoșoacă, ”niciodată NU am fi avut 25.000 de morți aruncați în saci de gunoi” – și nici ”copii timorați și lipsiți de școală, bătrâni încătușați și amendați, umiliți și batjocoriți”.

Mai pe scurt și concis – nu am fi avut un „popor umilit și economia la pământ”.

Sau poate nu e așa? Poate are dreptate Cîțu, care spune că economia merge în plin, deși agențiile de rating ne dau negativ după negativ! Sau poate are dreptate Iohannis – care a scos lumea la vot, rezultând aproape 30.000 de morți în plus în lunile de campanie și precampanie – după cum a demonstrat Iosefina Pascal, cu cifre oficiale! Desigur, coincidențe nedorite!...

Acum, Diana Șoșoacă are toate motivele să spună ”am avut dreptate de la început!” și să considere că ”scrisoarea de acum un an” este ca un ”bici peste gurile inculte” ale ”fariseilor și amibelor care aruncă, plini de ură viscerală contra mea, acuzații false și injurii”.

Problema este, cei care azi o vor președinte de partid sau chiar competitoare pentru președinția României - toți acești oameni bine intenționați sunt capabili să se alăture unui demers serios, așa cum îl face senatoarea, dincolo de ”senzaționalul” aparițiilor sale?

Altfel spus, sunt ei gata să se angajeze la un drum greu, contra multor forțe uriașe, pentru a construi ceva temeinic?

Un răspuns la care trebuia să se gândească bine cei ce o interpretează pe senatoare altfel decât este – un om care știe ce face, nu doar un subiect de titluri spectaculoase.

Iată până atunci această dovadă că senatoarea avocat pune lucrurile la punctul lor încă de acum un an – când mulți dintre cei care azi o apreciază nu au văzut de aparențele demersului – și nu fondul puternic și serios. Un text care merită citi cu atenție – așa cum merită urmărite demersurile senatoarei.

Scrisoarea deschisă este datată 17 aprilie 2020 și a fost trimisă tot în Vinerea Mare. O reproducem integral, fără modificări.

CĂTRE

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, DOMNUL KLAUS WERNER IOHANNIS

PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI, DOMNUL LUDOVIC ORBAN

ÎN ATENȚIA DOMNULUI MINISTRU AL AFACERILOR INTERNE, DOMNUL ION-MARCEL VELA

ÎN ATENȚIA DOMNULUI SECRETAR DE STAT, DOMNUL RAED ARAFAT

STIMAȚI DOMNI

Subsemnata Diana Iovanovici-Șoșoacă, avocat în Baroul București, în calitate de apărător al drepturilor și libertăților cetățenești, mă văd nevoită să vă aduc la cunoștință aspecte esențiale ale acestor drepturi și libertăți pe care LE-AȚI DESFIINȚAT EFECTIV în ultimele săptămâni, deși acestea au fost obținute de popor cu sacrificii umane, vărsare de sânge și revolte naționale.

Aceste drepturi și libertăți sunt sacrale și nu se poate deroga de la ele. Inclusiv Consiliul Europei v-a notificat că nu era cazul ca România să solicite permisiunea de a se deroga de la ele. Dar noi trebuie să acționăm altfel decât alții, pentru că noi am fost unul din cele mai asuprite popoare și, nu știu de ce, continuăm să fim. Este inadmisibil ca 21 de milioane de români să sufere pentru că în două luni au murit 300-400 de persoane. Conform INS în România mor 600 de persoane zilnic și nu s-a mai declarat stare de urgență. Vă reamintesc că OMS a recomandat izolarea, nu a instituit-o ca obligație. Noi am considerat-o obligație. Prin măsurile adoptate de dvs nu ați făcut altceva decât să distrugeți economia națională, să ne anulați drepturile și libertățile cetățenești și să acționați împotriva conștiinței umane, a sufletului și libertății de gândire, nu să opriți ipotetica boală. Ne-ați încălcat dreptul la familie, la libertatea de întrunire și mai ales LA SĂNĂTATE. Spitale închise pentru câteva mii de oameni, care se presupune că ar avea Covid-19, în condițiile în care România nu are posibilitatea testării de Covid-19, doar 7 țări din lume au asemenea laboratoare, iar noi testăm pentru banala gripă, care anul trecut a omorât într-o lună peste 160 de persoane și nu ați mai decretat starea de urgență. Ne mor bolnavii de celelalte boli, numai dacă ai urgență ești primit, iar când un bolnav hipertensiv, canceros, diabetic etc ajunge în urgență este deja mult prea târziu. Cum să faceți consult la distanță? De când medicina se practică la telefon? Pentru ce plătim taxe și impozite la sănătate???? Domnilor, opriți masacrul asupra populației României pentru că vă faceți vinovați de GENOCID și veți fi judecați ca atare, chiar dacă acest lucru se va întâmpla peste câțiva ani! Nimeni nu vă va ierta vreodată! Populația fierbe, va ieși pe străzi ca și în celelalte țări! Ce veți face? Veți trage în noi?

Ați închis școlile, în timp ce celelalte țări le deschid, ați vrut învățământ on-line, când noi trăim sub pragul sărăciei, v-ați bătut joc de un sistem întreg, prin numirea unui ministru care nici acum nu știe ce are de făcut, în timp ce alte țări deja au hotărât că se face media pe cei 4 ani și aceea va fi nota la bacalaureat, precum și la capacitate. Copiii au pierdut aproape un semestru, sunt afectați psihic, traumatizați de toate interdicțiile dvs. Cum să mai dea un examen când sunt afectați fizic și psihic și nepregătiți din punct de vedere școlar?

Cum să ne puneți să stăm în case când sistemul imunitar se fortifică prin activități fizice în aer liber și plimbarea în soare? Cum opriți dvs sportul românesc, care și așa este la pământ? Cum vă permiteți să ne închideți parcurile? Cum își permite Domnul Arafat să spună că nu vom avea dreptul să călătorim? Cum știe dânsul ce se va întâmpla peste câteva luni? Are deja scris în agendă acest lucru? !!!???Cum vă permiteți să ne amenințați cu interdicția dreptului la liberă circulație, când acest drept l-am câștigat cu vărsare de sânge la Revoluție? Cum vă permiteți să ne încălcați drepturi sacrale? ACEASTA ESTE DICTATURA, DOMNILOR!

Și nu în ultimul rând, cum puteți să interziceți credincioșilor să meargă la biserică în Sfânta Noapte de Înviere, când magazinele colcăie de oameni care stau unul lângă altul, străzile sunt pline de oameni, piețele la fel? Dacă era vreun pericol atât de grav într-o lună muream toți, în schimb populația României trăiește normal. Cum este posibil să încălcați drepturile și libertățile oamenilor? CINE VĂ OBLIGĂ SĂ VĂ BATEȚI JOC DE POPORUL ROMÂN CĂRUIA I-AȚI JURAT CREDINȚĂ ȘI VĂ PLĂTEȘTE SALARIILE? SUNTEȚI ANGAJAȚII NOȘTRI, SUNTEȚI ANGAJAȚI SĂ LUPTAȚI PENTRU NOI, NU ÎMPOTRIVA NOASTRĂ!

ATENȚIE MARE! Dvs stați prea sus ca să vedeți ce este jos. Sunt absolut sigură că nu știți câte abuzuri și umilințe a suferit poporul în aceste săptămâni de la polițiști și jandarmi. Ce caută taburile pe străzi? Cum vă permiteți să abuzați psihic poporul și să alienați familii? La ce e bună viața când o trăiești singur în izolare și mori părăsit de familie? Cum vă permiteți să ne înstrăinați bătrânii și copiii? Știți măcar ce spun bătrânii: ca au trăit deja și nu vor o viață de sihăstrie. Cât or mai trăi, vor să fie în sânul familiei. Nu vă scriu în termeni juridici, pentru că văd că cei care vă lucrează actele nu au cunoștințe elementare de drept, totul este neconstituțional și încalcă drepturile și libertățile cetățenești care sunt sacrale. Vă scriu cu ”vorbe de-nțeles, ca să puteți pricepe.”

Încetați să abuzați poporul român. Poporul român mocnește. Din ce în ce mai multe națiuni ale lumii sunt în stradă și manifestă împotriva unor reguli mai puțin dure și aberante ca la noi, pentru că noi i-am întrecut pe toți. NU VĂ BATEȚI JOC DE CREDINȚA ROMÂNILOR! NU A MURIT NIMENI LA SERVICIU ȘI ÎN MAGAZINE, NU VA MURI NIMENI LA BISERICĂ. LĂSAȚI OAMENII ÎN PACE! SUNTEȚI ALEȘI SĂ FIȚI ALĂTURI DE POPOR, NU ÎMPOTRIVA LUI!

AVEM DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI PE CARE NU NI LE PUTEȚI LUA. AM DREPTUL DE A ALEGE DACĂ VREAU SĂ STAU ÎN CASĂ CĂ MĂ OMOARĂ UN COVID SAU DACĂ VREAU SĂ IES AFARĂ CU TOATE RISCURILE. Cu cât veți ține mai mult în casă oamenii, cu atât SISTEMUL IMUNITAR LI SE VA DISTRUGE ȘI CÂND VOR IEȘI PESTE LUNI DE ZILE, ÎI VA OMORÎ ORICE BACTERIE CARE PE VREMURI ERA INOFENSIVĂ! NU VĂ JUCAȚI CU SĂNĂTATEA POPORULUI ROMÂN!

NU PROVOCAȚI POPORUL ROMÂN! ȘTIȚI FOARTE BINE CĂ MĂMĂLIGA FIERBE! NU ÎI PROVOCAȚI, PENTRU CĂ ATUNCI CÂND POPORUL ROMÂN SE SATURĂ ȘI REACȚIONEAZĂ, NU SE LASĂ PÂNĂ NU ÎȘI RECUCEREȘTE DREPTURILE ȘI LIBERTĂȚILE SALE! ADUCEȚI-VĂ AMINTE DE AVRAM IANCU, HOREA , CLOȘCA ȘI CRIȘAN, REVOLUȚIA FURATĂ DIN 1989, 10 AUGUST 2018. NU REPETAȚI CEEA CE AU FĂCUT PSD-IȘTII ÎN 1O AUGUST. LĂSAȚI LUMEA ÎN PACE! PACE ESTE CUVÂNTUL DE ORDINE!

CU TOȚII ȘTIM FOARTE BINE CĂ ACESTE MĂSURI SUNT DISPROPORȚIONATE FAȚĂ DE GRAVITATEA ȘI PERICOLUL INVOCAT! VOR EXISTA PROCESE CIVILE ȘI MAI ALES PENALE ÎMPOTRIVA DUMNEAVOASTRĂ, AM FORMULAT PLÂNGERI LA COMISIA EUROPEANĂ, PENTRU CĂ ÎN ROMÂNIA NE ÎNTOARCEM MEREU IN COMUNISM CU MĂSURILE LUATE. DAȚI DRUMUL LA MUNCĂ! CINE VREA, SĂ SE ÎNTOARCĂ LA MUNCĂ! PE NOI, AVOCAȚII NE-AȚI OBLIGAT SĂ MUNCIM, ALĂTURI DE NOTARI ȘI EXECUTORI PE ACEASTĂ PERIOADĂ PENTRU CĂ SUNTEM APĂRĂTORII DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI! ȘI NU AM MAI MURIT DE COVID!

AȚI LĂSAT MUNCITORI NETESTAȚI SĂ PLECE ÎN STRĂINĂTATE, ÎNCĂLCÂND TOATE ORDINELE DATE DE DVS ȘI DECRETUL DE DECRETARE A STĂRII DE URGENȚĂ! NICI MĂCAR NU AȚI NEGOCIAT ACORDURI PENTRU ACEȘTI OAMENI CARE SUNT FOLOSIȚI PE POST DE SCLAVI ACOLO. ERA ȘANSA DVS CA POLITICIENI SĂ REPARAȚI O NEDREPTATE! ACEȘTI OAMENI TREBUIAU SĂ AIBĂ CEL PUȚIN CONDIȚII FINANCIARE ȘI DE MUNCĂ EGALE CU CEI DIN ACELE ȚĂRI, NU SĂ MUNCEASCĂ PE TREI LEI.

AGRICULTURA NOASTRĂ MOARE, ÎN TIMP CE A ALTORA PROSPERĂ. EUROPA ÎȘI REVINE, NOI STĂM CA SCLAVII ÎN CASE ȘI ECONOMIA MOARE.

ÎNCETAȚI CU ACESTE ACȚIUNI MENITE SĂ DISTRUGĂ POPORUL ROMÂN!

ÎN FINAL AȘ DORI SĂ VĂ MENȚIONEZ CĂ, ÎN CAZ CĂ OAMENII VOR IEȘI ÎN STRADĂ, NU AVEȚI DREPTUL SĂ INTERVENIȚI ÎN FORȚĂ! DE CE? IATĂ:

Ce este nesupunerea civică? În linii mari, ea constă în actul de a încălca o lege în vigoare în virtutea unei convingeri morale personale (dar presupusă a avea un caracter universal) și pentru a atrage atenția opiniei publice și a guvernului asupra caracterului imoral al anumitor legi sau politici guvernamentale - Henry David Thoreau (1817-1862), inventatorul conceptului. Alți ”nesupuși civic” sunt : Mahatma Ghandi și Martin Luther King !

”Dacă avem în vedere fundamentele sale filosofice, conceptul de „nesupunere civică” este profund liberal, înscriindu-se în tradiția filosofică iluministă. La baza lui stă subiectul politic modern, individul autonom în a cărui conștiință rezidă fundamentul moralei universale și care are capacitatea înnăscută de a discerne între bine și rău. Această conștiință suverană, și nu puterea politică, este instanța supremă căreia trebuie să i se supună individul. Loialitatea datorată Statului sau națiunii este pusă pe locul doi față de loialitatea datorată umanității în întregul său: cel care comite un act de nesupunere civică o face în virtutea unui bine superior celui promis de guvernarea vremelnică. Iar loialitatea față de umanitate se judecă doar în forul propriei conștiințe.

Atunci când instituțiile statului nu mai funcționează, ca în imaginea pe care am încercat să o zugrăvim în prima parte a expunerii noastre, soluțiile la criza politică nu pot veni decât din societate. Prin practica nesupunerii civice este posibilă o campanie de aducere în conștiința publică a unor teme pe care publicul amenințat de dispariția politicului și mult prea preocupat de îngrijorările vieții de zi cu zi le poate da uitării. Este vorba, în cele din urmă, de asumarea calității de cetățean, de asumarea responsabilității de a participa la deciziile politice, și de afirmarea unei conștiințe morale aflată deasupra simplei dorințe de prezervare biologică.  – Ruxandra Ivan, ”Miliția Spirituală”.

Luca 30: Iar Isus a zis: ” Îți spun adevărul: în această noapte, înainte să cânte cocoșul de două ori, te vei fi dezis de Mine de trei ori.”

Sper că acest demers al subsemnatei, alături de demersuri ale multor colegi juriști și nu numai, să vă aducă pe drumul cel bun. Dreptatea să triumfe și să nu ajungem să se îndeplinească aforismul lui Montaigne: ”Și pentru ca n-au putut da putere dreptății, au dat dreptate puterii.” Vă asigur că în acest caz, puterea nu are pic de dreptate! Ați jurat credință poporului român, așa că vă solicităm să respectați acest popor și drepturile LUI!

DUMNEZEU SĂ NE IERTE PE TOȚI ȘI SĂ NE DEA MINTEA CEA DE PE URMĂ! MAI ALES PE DUMNEAVOASTRĂ!

CRED CĂ ȘTIȚI CĂ CEI MAI MULȚI ROMÂNI VOR FI DE PAȘTI LA BISERICĂ: CE VEȚI FACE? VEȚI PROVOCA, VEȚI AMENDA, VEȚI GAZA, CEȚI ARESTA, VEȚI TRAGE????? DREPTUL LA RELIGIE NU A FOST SUSPENDAT ȘI NICI ANULAT! ȘI NU VA PUTEA FI NICIODATĂ! NU EXISTĂ LEGE PENTRU SUSPENDAREA, RESTRÂNGEREA SAU INTERZICEREA LUI ÎN ROMÂNIA!

”Art. 9 (libertatea de gândire, de conștiință și de religie) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.

2. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.”

HRISTOS VA ÎNVIA DIN MORȚI!

Nu putem cuprinde cu mintea un Dumnezeu Tatăl, Care Își dă spre jertfă unicul Fiu ca să-Și salveze Creația. Cum a răspuns omul la acest prisos de bunătate al Proniei ? L-a trădat !

 


VINEREA MARE ȘI DESPĂRȚIREA OILOR DE CAPRE

Nu putem cuprinde cu mintea un Dumnezeu Tatăl, Care Își dă spre jertfă unicul Fiu ca să-Și salveze Creația. 

Pur și simplu, această iubire ne depășește capacitatea de înțelegere. 

Cum a răspuns omul la acest prisos de bunătate al Proniei?

L-a trădat chiar un ucenic din primul cerc de intimi, ce ar fi trebuit să fie un apostol; l-a preferat pe Baraba, luând asupră-și blestem mare (Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri! - Mt. 27;25). L-a scuipat, L-a batjocorit, L-a pălmuit și biciuit, L-a pus pe cruce cu piroane bătute în mâini și picioare, iar unii, chiar și în situația asta, ricanau sadic cerâdu-I să-Și scape pielea dacă tot zicea că e Mesia. 

Ucenicii L-au părăsit, iar Petru s-a dezis de El cu blesteme, de trei ori. 

Cam ăștia suntem. Așa arată omul în cazuri-limită, neputincios. 

Mai nou, își face din vaccin un idol care-i garantează viața, stă cu mască atunci când sărută sfinte moaște sau icoane. Desigur, Dumnezeu e mare, dar... are limite. 

Inclusiv în Sf. Altar, sunt slujitori care dau impresia că Harul e, în timpul Pandemiei, pus între paranteze. 

Suntem martori ai apostaziei, zi de zi, iar între Arafat și Hristos, mulți dintre noi aleg siguranța. 

Chiar și clerici. Cei care dau cu spirt lingurița prin care administrează Trupul și Sângele Mântuitorului, cei care stau îmbotnițați în timp ce invocă Duhul Sfânt, cei cărora le este frică să mai facă Sf. Botez cu întreită afundare, cei care fac observație credincioșilor că nu păstrează „distanța socială” și le cer să-și ridice masca până sub ochi, cei care aleg siguranța în detrimentul comuniunii cu credincioșii și chiar cu Dumnezeu, aceștia îl aleg pe Arafat. 

Câteva licăriri de umanitate în tot  calvarul Domnului: Simon din Cirene care-I dă ajutor la căratul crucii, ce-i drept, de voie de nevoie, dar sigur a fost un om cu suflet, dacă evangheliștii au lăsat numele său peste veacuri. Au fost ucenicele mironosițe, care au curaj să-I stea alături până când moare. Tâlharul de pe cruce, care, fiind milos la rându-i, i se dă revelația și strigă, cu ultima suflare, o frază cât un manual de duhovnicie, după ce-L vede pe mielul nevinovat, pe Împăratul Dreptății, pe Cel Ce a răstignit pământul pe ape, suferind chinuri și batjocură: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!" (Luca - 23;42), iar Hristos, în marea Sa boierie, care se vădea chiar când I se scurgea viața, îl face primul cetățean al Raiului. 

Deci, pe lângă biata Maică a Domnului și a iubitului ucenic Ioan, stau lângă El, cu sufletul și cu fapta, femeile (unele păcătoase), un necunoscut de pe stradă care venea de la lucru și un recidivist. 

Cam aceștia au fost cei care au scăpat obrazul omenirii la acel moment zero, de metamorfoză a istoriei și de revelație dumnezeiască. 

Suntem asemenea lor? 

Cine stă lângă noi, astăzi, când trăim în pâcla ce sufocă dreptul la o familie, când sunt interzise cuvinte sacre precum MAMĂ și TATĂ, când o pseudo-pandemie ne pune în situația de a accepta niște măsuri tembele, care ne-au închis dreptul, anul trecut, de a intra în Sfintele Lăcașuri, de a ne cinsti Sfinții și pe Mântuitorul, de a-I săruta picioarele de pe lemnul Crucii și de a ne bucura de Înviere, când personaje politice burlești au făcut denunțuri penale împotriva preoților care împărtășeau poporul, când i se pun în gură vorbe unui duhovnic important, care „îndeamnă poporul credincios” în mod abject și manipulator, la „responsabilitatea vaccinării”, chiar într-un oficios patriarhal, când ne sunt luate drepturi elementare înscrise în Constituție? 

Lângă noi stau cei care nu au pus genunchiul jos în fața noului Baal. Cei puternici în credință, cei curajoși, preoți, monahi și ierarhi. Nu sunt foarte mulți, dar mult mai mulți decât credem. Ei sunt cei care Îl mărturisesc pe Domnul Hristos, care vertebrează masa de creștini neputincioși dar cu nădejde în Biserică și în lucrarea Proniei. 

Se revoltă păcătoșii, prostimea! Înțelepții, cărturarii, sunt prudenți, găsesc inclusiv subterfugii teologice la marea lor lașitate. 

Sigur că se vor întoarce și cei care se pocăiesc asemenea Sfântului Apostol Petru, căci în slăbiciune îți poți recupera puterea. Iar Hristos toarnă fluvii de curaj în cei care își recunosc slăbănogelile. 

Astăzi, ne-am închinat și am trecut pe sub Sf. Epitaf - unde stă întipărit trupul fără viață al Domnului -, am intrat în mormânt și am ieșit, ca să preînchipuim Învierea. Îl vom prohodi pe Domnul. 

Așteptăm Pogorârea Luminii Sfinte pe Sf. Mormânt de la Ierusalim, de Sâmbătă. 

Prin îndărătnicia sfântă și îndrăzneala unor preoți și ierarhi „cu crucea-n frunte” alături de o mână de credincioși disprețuiți doct de „elite”, „oastea creștină” de strânsură în aceste vremuri tulburi, anul acesta am fost împreună în biserici și vom sta la Înviere! 

Pentru că mi-am amintit de imn, e important să rememorăm strofa care e scoasă din cântec de către neterminații și liftele globaliste care ne conduc, dar eludată sub lașe pretexte pseudo - duhovnicești inclusiv de creștini, și chiar de către unii clerici și ierarhi, care cer supunere oarbă față de stăpânirea anticreștină, folosindu-se în chip diversionist de conceptul supunerii, al „smereniei”:

„Preoți, cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină,

DEVIZA-I LIBERTATE ȘI SCOPUL EI PREASFÂNT.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!” 

Tuturor, zile binecuvântate de har în sărbătorile ce vor urma, pace și bucurie sfântă!

IULIAN CAPSALI

Capitala poate ieşi din scenariul roşu

 


Rata de infectare din orașul București a scăzut vineri sub 3 la mie. Asta înseamnă că îndeplinește condițiile pentru a intra în scenariul galben, ceea ce presupune relaxarea restricțiilor. Totuși, autoritățile nu vor lua o decizie vineri, ci peste câteva zile.

Datele oficiale arată că vineri, rata de infectare în București este 2,9 la mia de locuitori. Potrivit reglementărilor legale, la scăderea incidenţei COVID-19 sub 3 la mia de locuitori pot fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și cazinourile la interior la capacitatea de 30%, în intervalul orar 6.00 – 22.00.

Totuși, Comitetul pentru Situații de Urgență nu va lua vineri nicio decizie în această privință. Joi seara, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a explicat că este nevoie de câteva zile pentru a se constata că trendul descrescător se va menține.

„Dar după ce va ajunge la 3 la mie vom aștepta 24 de ore sau 48 de ore pentru a fi siguri că trendul se menține. Trebuie să așteptăm, să se confirme trendul descrescător”, a explicat prefectul Alin Stoica, joi seara, la Digi 24.

Stoica a mai spus că, probabil, decizia va fi luată la începutul săptămânii viitoare.

„Cam undeva la începutul săptămânii viitoare este așteptarea mea, având în vedere trendul care se păstrează, să avem măsuri ceva mai relaxante: restaurante, săli de spectacole, teatre, cu capacitate 30 la sută”, a precizat prefectul Capitalei.